Bunurile și Serviciile publice

Un bun public este un bun care este consumat în mod colectiv de toți cetățenii, indiferent dacă
aceștia plătesc sau nu pentru acesta. Bunurile publice nu seamănă deloc cu bunurile private
(disponibile pentru consum și de care beneficiază doar proprietarul), este aproape imposibil să se
organizeze vânzarea lor selectivă: persoanele fizice se bucură de efectele bunurilor publice, dar
evită să le plătească.
Separarea bunurilor publice și private ne pornește la Politica lui Aristotel. Binele public
este scopul existenței statului.
Tradiția lui Aristotel este continuată de Toma de Aquino, evidențiind „binele comun” (comuna
bonum).
Potrivit C.R. McConnell și S.L.Brew, un bun public este un bun sau serviciu căruia nu i se
aplică principiul excluziunii și a cărui producție este asigurată de stat cu condiția să aducă
beneficii substanțiale societății.
În funcție de utilizarea diferitelor criterii, serviciile pot fi diferențiate în mai multe tipuri, în
funcție de gradul de dezvoltare a relațiilor de piață, acestea sunt: serviciile publice în forma lor
pură; servicii private pure; servicii mixte.
Pentru a caracteriza serviciile publice, este recomandabil să se ia în considerare clasificarea
și proprietățile bunurilor publice. În acest scop, folosim teoria bunurilor publice de P.E. Samuelson
, care a dat definiția clasică a unui bun public, ca bun cu următoarele proprietăți(criterii):
indivizibilitate (non-rivalitate), non- excludetii, imposibilitate de a nu consuma.
Criteriul de indivizibilitate (non-rivalitate, neconcurență) - bunul nu poate fi
descompus în unități separate, consumul bunului de către o persoană nu reduce posibilitățile de
consum al acestui bun de catre alta persoana
Criteriul de neexcludere - este aproape imposibil să excludeți o persoană din cercul
consumatorilor acestui bun;
Indivizibilitatea (non-rivalitatea) înseamnă că „excluderea utilizării altcuiva este
nedorită”, prin urmare, costurile marginale ale oferirii acestui produs / serviciu fiecărui consumator
ulterior vor fi zero; consumul de către un consumator nu reduce sau degradează consumul
disponibil pentru altul.
Folosind exemplul apărării naționale, se poate urmări că la nașterea unui consumator suplimentar,
nu apare o modificare semnificativă a costurilor pentru acesta
Astfel, apare o situație neobișnuită pentru piață atunci când un consumator care dorește să
primească un bun gratuit, îl primește gratuit, iar aceasta este utilizarea optimă a resurselor (în
funcție de proprietatea neconcurenței).
Non-excludere - incapacitatea de a limita numărul de utilizatori. Acest lucru creează
incapacitatea unei piețe competitive de a produce o cantitate eficientă dupa Pareto de bunuri și
servicii publice. În absența dezvoltării propriei instituții a armatei de stat și a apărării în ansamblu,
ar fi necesar să se recurgă la organizații „private” și să plătească pentru serviciile date. Cu toate
acestea, cel mai probabil, cetățenii statului nu ar dori să plătească voluntar. Prin urmare, este
recomandabil să includeți aceste costuri în impozitare.
Proprietatea bunurilor „imposibilitatea de a nu consuma” nu permite limitarea
consumului nici măcar acelor indivizi care nu îndeplinesc acordul cu producătorul sau nu au intrat
deloc într-o relație contractuală cu acesta. În consecință, relația nu poate fi izolată între
producătorul de bunuri publice și fiecare consumator separat.
Astfel, aceste două criterii fundamentale pentru împărțirea bunurilor (neexclusivitate și
necompetitivitate / non-rivalitate) formează baza clasificării în bunuri private pure și bunuri
publice pure.
Nu există atât de multe bunuri publice pure; bunurile mixte sunt mai frecvente, incluzînd
proprietăți atât ale bunurilor private, cât și a bunurilor publice.

• Bunuri publice aproape pure

 farul care ghidează pe marinari noaptea strălucește pe toți cei care își luminează
 securitatea internă și externă asigurată a statului de drept este disponibilă tuturor celor care
se află pe teritoriul său.
• Bunuri publice suprasolicitate (suprasolicitat poate fi numit un bun cu consum neselectiv)
 transportul public
 drumuri
• Bunuri de club / partajare de bunuri ( la care se poate stabili un preț)
 bibliotecă
 parcare
 piscine, terenuri de tenis
L.M. Jacobson împarte bunurile publice în funcție de gradul de exprimare a
proprietăților: non-excludere și non-rivalitate în consum. Mai mult, dacă aceste proprietăți sunt pe
deplin inerente bunului, omul de știință le numește bunuri publice pure.
În cazul manifestării incomplete a unor proprietăți, bunul va fi definit ca mixt.
În afară de bunurile publice, Jacobson evidențiază bunurile, a căror producție și consum
produce efecte externe mari. Oamenii de știință le definesc ca bunuri cu merite speciale sau bunuri
sociale semnificative. Acestea din urmă sunt prezente în principal în domeniul educației, culturii,
asistenței medicale.
Deoarece influența pozitivă a acestora se răsfrânge număr mare de cetățeni, sprijinul
public (mai degrabă de stat) pentru producerea acestor beneficii este justificat, de exemplu, prin
subvenționarea furnizării acestora de către producători sau prin oferirea de stimulentelor fiscale.
Datorită faptului că serviciile fac parte din bunuri, ele se caracterizează și prin divizarea în publice
pure, private și mixte.
Serviciile publice pure sunt indivizibile și nu pot fi furnizate unui consumator
individual. Rata excluderii consumatorilor variază de la neexcludere completă la scăzută.
Neexcluderea acestor servicii din consum permite persoanelor fizice să consume aceste servicii
fără a plăti pentru acestea. Din punct de vedere economic, este imposibil să excludem astfel de
servicii din consumul contribuabililor „fără scrupule” și să le facem exclusiv obiecte de uz
individual, chiar prin includerea efectului extern în preț.
Colectarea de fonduri de la populație pentru servicii publice răspunde reticenței
indivizilor individuali de a suporta costurile de întreținere a instituțiilor care furnizează aceste
servicii, încercând în același timp să le folosească gratuit. În consecință, producția de astfel de
servicii determină utilizarea instituțiilor de stat de consum obligatoriu și impozitare obligatorie.
Prestarea de servicii publice pure este finanțată din bugetele de stat, regionale sau
municipale. Acestea sunt furnizate gratuit, ceea ce oferă garanții guvernamentale pentru
disponibilitatea lor pentru diverse categorii de consumatori. Statul garantează un standard minim
pentru asigurarea lor în fiecare regiune, păstrând un singur spațiu social, realizând drepturile
constituționale de bază ale cetățenilor. Separarea în timp și spațiu a furnizării gratuite de astfel de
servicii către populație de sursele de finanțare a acestora prin bugetul de stat și sistemul fiscal nu
poate crea decât iluzia că acestea sunt gratuite.
Nu există interesul capitalului privat în producția de servicii publice pure, deoarece
beneficiile obținute prin crearea lor pot fi primite nu numai de către participanții direcți la
tranzacție, ci și de terți, fără a suporta costuri în producția lor. Problema prezenței influenței non-
mediate de stat asupra terților, „free rider”, ca efect negativ, implică un dezechilibru în distribuirea
beneficiilor și finanțarea furnizării de servicii.
Producția și consumul de servicii publice pure implică satisfacerea nevoilor publice la
scară națională, regională și locală. Serviciile cu caracter public includ servicii legate de apărarea
țării, asigurarea securității interne, menținerea legii și a ordinii, precum și servicii care
condiționează îndeplinirea funcțiilor pentru reglementarea de stat a economiei, politica socială.
Serviciile private pure au următoarele proprietăți: modele individuale de consum;
divizibilitate și selectivitate; exclusivitate; competitivitate. Producția de servicii private pure se
realizează pe baza proprietății private și a concurenței pe piața liberă. Baza mecanismului
concurențial de piață pentru furnizarea lor sunt prețurile de echilibru, care sunt determinate de
legea cererii și ofertei. Serviciile private includ întreținerea tehnică și repararea echipamentelor,
service auto, coafură, diverse servicii recreative și altele.
Majoritatea serviciilor sunt de natură mixtă, intermediare între publice și private. Serviciile mixte
au diferite grade de excludere și competitivitate în consum.
Contradicția dintre realizarea intereselor populației și obținerea unui profit se manifestă
în interacțiunea dintre stat și piață. Serviciile de stat și cele municipale sunt predominant mixte.
Furnizarea de servicii publice de către organizațiile comerciale face posibilă clasificarea acestora
în funcție de clasificarea prezentată anterior ca servicii mixte, care, spre deosebire de serviciile
publice pure, pot fi furnizate nu numai în mod public, ci și în mod privat.
Astfel, în funcție de gradul de utilizare a mecanismelor pieței, serviciile publice mixte
sunt împărțite în două tipuri: gravitarea către public și gravitarea către privat (a se vedea figura).
 Figura Clasificarea serviciilor în funcție de utilizare a mecanismelor dw piață.
Crearea de către stat a instituțiilor informale („reguli de joc” pentru sectorul privat) în
furnizarea de servicii publice duce la o creștere a efectului extern al furnizării acestora.
Reglementarea serviciilor publice, care gravitează spre privat, se datorează refuzului statului de la
forme ineficiente de management economic, transferului unor funcții pe piață, ceea ce aduce
experiența organizațională, cunoștințele, abilitățile și noutățile procesului de furnizare a serviciilor.
Acest sistem de furnizare a serviciilor publice vă permite să combinați reglementarea
directă a guvernului și utilizarea unui mecanism de piață, în interesul statului pentru a realiza o
producție eficientă și furnizarea de servicii publice, în ciuda menținerii costurilor nerezonabile din
punct de vedere economic, pentru a asigura obiectivele politicii sociale. Efectul economic pentru
societate este teoretic primirea de servicii de calitate mai bună la costuri minime
Există mai multe moduri de a reglementa furnizarea de servicii publice, care tind să fie private:
 stabilirea unui nivel legal fixat de furnizare, dincolo de care este asigurată o formă privată
(nestatală) de furnizare a serviciilor;
 introducerea cupoanelor sociale, permițându-le să achiziționeze servicii în diferite
organizații;
 încheierea de contracte cu organizații publice și private în vederea pregătirii livrarea unor
volume limitate de anumite tipuri de servicii către aceștia și către alții.
Definiția clasică, conturată la începutul secolului al-XX-lea, consideră că serviciul public este acea activitate de
interes general prestată numai de o persoană publică. În această accepțiune subzistă definiția lui Duguit, potrivit
căruia serviciul public este „activitatea pe care guvernanții sunt obligați să o presteze în interesul celor guvernați”.
În 1964 când Laubodere arată că: „Serviciul public este activitatea de interes general, prestată și de o
persoană privată având prerogativele puterii publice sub controlul administrației”.
Pentru ca un serviciu public este necesară respectarea citorva condiții
1. „interesul general”. Este foarte greu să delimităm până unde merge interesul general și de unde
începe interesul particular. Cea mai bună distincție este aceea dintre activitățile necesare și activitățile
profitabile: serviciile publice au ca prim obiectiv interesul public și nu obținerea de profit.
2. „mijloacele puterii publice”, sunt privilegii acordate persoanei private care servește interesul general
și ca atare se bucură de autoritate în raport cu terții (și nu de egalitate). Acest raport de autoritate
permite fie monopolul asupra unei activități, fie emiterea de acte cu caracter unilateral sau chiar
stabilirea de taxe.
 3. „controlul administrației” asupra activității de prestări servicii publice. Această condiție derivă din
faptul că o persoană privată poate presta un serviciu public numai printr-o delegare dată de o
persoană publică.
În literatura s-a consacrat clasificarea efectuată de Jean Deguit care consideră că există servicii de
administrație publică (SPA) și servicii de utilitate publică (comerciale – SPC).
Autoritatea publică își asumă anumite servicii, care astfel devin publice. Serviciile publice sunt:
 statale – apar din funcțiile statului și se prestează prin instituții;
 Serviciul apaărare și pază
 Protecția civilă
 Stare civilă
 locale – apar din funcțiile pe care le are comunitatea, prestându-se prin regii, instituții, dar și
prin externalizare. Acestea sunt legate de gospodăria comunala, locativă, edilitate și
include:Distribuție energie termică
 Alimentarea cu apă și canalizare
 Transport urban
 Întreținere spații verzi
 Salubritate
 Întreținere drumuri
 Activități culturale
 Distribuție gaz și electricitate
Serviciul public este o activitate (proces) de interes general de care răspunde o instituție publică obligată s-o
presteze. Pentru că instituțiile statului (centrale sau locale) nu pot face față, unele servicii se încredințează către
organizații private, dar rămâne controlul administrativ. Se satisface astfel interesul general și nu profitul. În
general există un monopol asupra activității. Organizația privată prestează serviciul numai prin delegare de la
o organizație publică. Organizațiile private pot presta activități de interes general dar în sistem privat (sănătate,
cultură, învățământ).
Astfel SPA sunt prestate exclusiv de instituțiile statului, iar SPC( serviciile de utilitate publică) sunt prestate și
de către entitățile economice private.
În SPA se aplică jurisdicția administrativă, scopul este serviciul, care se plătește de la buget. Aceste servicii nu
pot fi delegate (de exemplu – protecția civilă, starea civilă).
În SPC se aplică jurisdicția civilă. Scopul este beneficiul clientului (nu profitul). Pentru acest serviciu se
plătește o taxă (nu preț) și el poate fi delegat (de exemplu salubrizarea, iluminatul stradal,).
Principiile serviciilor publice sunt:
 eficiența (consumă banul public),
 accesul general (toți cetățenii au aceleași drepturi la servicii),
 descentralizarea (spre comunitatea locală).
Reguli necesare de respectat la acordarea serviciilor publice:
 continuitatea (unele servicii sunt vitale astfel nu se admite întreruperea în acordare),
 satisfacerea nevoilor, cuantificarea exactă a serviciului.
 adaptării (flexibilității) la nevoia socială este determinată de faptul că nevoile sociale sunt în continuă
diversificare și modificare cantitativă și calitativă,
Prestarea serviciilor publice se face prin: instituții publice, concesiune acordată unui întreprinzător privat,
constituirea unui capital mixt public-privat.