Tambal

Istoria tambalului:

Tambalul este unul dintre cele mai vechi instrumente romanesti, originar chiar din
Asia, iar, mai apoi, raspandit in Europa. Acesta este un instrument ce apare atat in
melodiile folclorice romanesti sau din strainatate, cat si in muzica culta. 

Cu ajutorul unor ciocanele speciale sunt lovite corzile, iar, astfel, se dezvolta o
sonoritate neobisnuita. Instrumentul persian santur este considerat drept stramosul
tambalului, aparut in momentul migrarii evreilor. Insa cel de-al doilea si-a facut aparitia
odata cu secolul XIX, fiind apreciat de toata lumea
pentru emotia generata de sunetele lui. 

Probabil majoritatea persoanelor nu stiau,

dar tambalul este considerat strabunic al pianului,
avand oarecare asemanari. In cazul lui, apesi pe
clapele ce declanseaza mecanismul ce loveste
coarda. 

Privind tambalul, lucrurile sunt mai simple.

Coarda este lovita direct, iar sunetul este declansat ceva mai repede. Acele secunde fac
ca acest instrument sa fie total unic si apreciat in randul oamenilor. 

Intretinerea unui astfel de instrument este si ea foarte grea, avand in vedere ca

trebuie acordat mereu. Corzile tambalului pot genera chiar si doua sunete concomitent,
lucru total unic.

Componentele unui tambal:

Acesta este format din cinci componente: 

 placa de rezonanta-ajuta la amplificarea vibratiilor sonore

 mecanismul cu pedale si surdina-e destinat reproducerii de către ţambalagiu a
sunetului dorit şi atribuirii acestora a unei intensităţi şi a unui timbru anumit. Constă dintr-
un sistem de pîrghii puse în funcţiune de piciorul interpretului.
 sistemul de sprijin- este format din 5 grupuri de suporturi, fixate rigid pe placile de
lemn.
 complectul de coarde cu rasta-Corzile sunt vopsite in nuante deschise, cu exceptia a
patru dintre ele, mai precis cele ce ajuta la producerea notelor: re, do, sol si bemol.
 carcasa- ajuta la protectia mecanismului format din pedala, surdina si placa de
rezonanta
 Odinioară ţambalul era considerat drept instrument lăutăresc, fiind
încorporat în cadrul formaţiilor de muzică tradiţională din Moldova transpruteană.
În mediul rural de la noi, ţambalul portabil s-a răspândit şi a funcţionat începând
cu jumătatea a II-a a sec. al XIX-lea, menţinându-se în comunităţile de lăutari
locali până aproximativ în anii ’50 ai secolului trecut. Treptat este suprimat din
componenţa formaţiilor de ţambalul de concert, fiind un instrument de neînlocuit
în economia sonoră actuală a acestora. Instrumentul este readus în circuitul
muzical odată cu începutul confecţionării lui în cadrul  Combinatului de producţie
al Ministerului Culturii şi integrat treptat în formaţiile profesioniste şi de amatori din
republică. Mai mult, arta interpretării la ţambal este studiată şi însuşită în şcolile
de muzică, liceele şi colegiile de muzică din Republica Moldova, precum şi în
cadrul facultăţii Interpretare instrumentală a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte
Plastice din Chişinău.

Arta interpretativă la ţambal  este promovată de profesionişti ai

instrumentului precum au fost şi/sau sunt Valeriu Caşcaval, Victor Copacinsci,
Vasile Crăciun, Sergiu Creţu, Anatol Golomoz, Vladimir Sârbu, Ion Surguci,
Alexandru Şura ş.a.