Cursuri Anestezie

Anestezia și sedarea în medicina
dentară
UTILIZAREA ÎN STOMATOLOGIE A
ANESTEZIEI LOCALE
1. Pentru eliminarea durerii
Cea mai obișnuită utilizare:
- extracții, extirpari, șlefuiri.
- chirurgie orală: extirparea chisturilor sau
intervenții chirurgicale mai laborioase.
ANESTEZIEI LOCALE
2. În scop diagnostic
Anestezia poate fi utilă în scop diagnostic, prin
injectarea unui trunchi nervos dintr-o anumită
regiune, dacă durerea cedează - leziunea
cauzatoare se află în zona inervată de acest nerv
și se poate decela cauza mai ușor.
ANESTEZIEI LOCALE
3. Reducera hemoragiei
În acest scop nu se utilizează anestezicul local ci
efectul vasoconstrictorului cu care se asociază,
inervenția fiind mai ușoară într-o plagă puțin
sângeradă
Un alt rol al vasoconstrictorului – controlul
hemoragiei postextracționale
ANESTEZIEI LOCALE
4. Relaxarea și sedarea bolnavilor
Pacienții agitați devin mai relaxați dacă se
utilizează tehnici sedative:
- inhalarea de oxizi de azot
- premedicație intravenoasă
urmate de injectarea unui anestezic local.
Pacienții rămân conștienți și cooperanti, cu
toate reflexele de protecție menținute.
Particularitățile anesteziei în chirurgia
orală și maxilo-facială
• Actele terapeutice sunt extrem de diverse ca
amploare, durată, intensitate
• De la manopere simple la intervenții
chirurgicale
• Bolnavi ambulatori, unii dintre ei neinvestigaţi
• Medicul va trebui să ţină seama de felul şi
durata intervenţiei, de afecțiunea pentru care
se intervine, de starea generală a bolnavului şi
de locul unde se desfăşoară intervenția.
Avantajele anesteziei locale față de
anestezia generală în stomatologie
• Protecție
Anestezia locală este mai sigură decât anestezia

generală, accidentele după administrarea unui
anestezic local sunt mai rare decât cele după
anestezie generală.
• Administrare ușoară
- Injectarea unei cantități reduse de soluţie în
țesuturile orale
- Anestezia locală nu impune restricţii nici
înainte, nici după administrare, având și
avantajul că pacientul poate să mănânce
înainte de anestezie
- Cost scăzut, nu necesită o dotare specială şi nu
impune reţinerea pacientului după tratament,
pentru recuperare.
• Cooperarea pacientului
Sub anestezia generală pacientul nu este

cooperant, lucru care se poate obţine sub
anestezie locală.
• Timp operator nelimitat
- Anestezia generală a pacienților ambulatori se
utilizează încă pentru tratamente care nu
necesită o durată prea mare.
- Sub anestezia locală, timpul operator necesar
medicului este limitat doar la posibilitatea
pacientului de a coopera. Dacă efectul
anesteziei locale trece înainte de terminarea
tratamentului, se mai poate injecta substanţă
anestezică.
• Sângerare redusă în timpul intervenției
Majoritatea anestezicelor conțin un

vasoconstrictor care, pe lângă prelungirea
acţiunii analgezice, reduce severitatea
hemoragiei care poate să apară în cursul
tratamentului chirurgical.
• Pacientul nu este pregătit pentru anestezie
generală
Contraindicațiile administrării anestezicului
general sunt mult mai stricte decât pentru
anestezia locală şi de asemenea pentru pacienții
ambulatori, decât pentru cei internaţi în spital.
Factorii care modifică activitatea
anestezică locală
• timpul de inducție anestezică
• intensitatea - puterea anesteziei
• durata de acțiune a anesteziei
Timpul de inducție
• Reprezintă perioada de la depozitarea soluției

de anestezic local până la instalarea anesteziei
(blocarea conducției nervoase).
• este în raport invers cu grosimea nervului de
anesteziat și în raport direct cu structura
histologică a fibrelor nervoase
• Timpul de inducție depinde de: difuziunea,
fixarea și absorbția anestezicului local
Intensitatea - puterea anesteziei
• Factorii care modifică intensitatea

anestezicului local sunt natura anestezicului
local, doza și substanțele adjuvante.
Natura anestezicului local
• Solubilitatea lipidică: anestezicul local cu o
puternică solubilitate lipidică produce o
anestezie mult mai eficientă la concentrații
scăzute decât o fac cele mai puțin solubile
• Mărirea liposolubilității majorează în mod
important puterea-intensitate a acţiunii
anestezicului local, facilitând difuziunea
acestuia.
Doza și concentrația anestezicului
local
Intensitatea efectului unui anestezic local depinde
de:
• doza inițială a anestezicului local.
• volumul suficient de anestezic local care trebuie
să scalde fibrele nervoase pentru a întrerupe
conducţia influxului nervos.
• concentraţia anestezicului local.
• adăugarea adjuvantului vasoconstrictor care
întârzie absorbția și prelungește acțiunea
anestezicului local.
• alcalinizarea soluției ameliorează calitatea
anesteziei realizate, favorizând difuziunea.
Durata acțiunii anestezice
Natura anestezicului local
• liposolubilitatea și afinitatea ţesuturilor măresc
stocarea, deci și durata de acțiune.
• calea metabolică: anestezicul local tip ester este
distrus rapid în plasmă; anestezicul local tip
amidă suferă o degradare enzimatică hepatică.
• viteza de metabolizare a anestezicului local
depinde de coeficientul de extracţie hepatică,
deci de debitul sangvin hepatic.
• o legătură importantă cu proteinele
favorizează metabolismul hepatic.
• metaboliții activi, al căror rol în general este
neglijabil în mod obișnuit, pot prelungi durata
anesteziei (insuficiență renală sau în caz de
administrare prelungită)
Doza
• Durata anesteziei crește proporțional cu
cantitatea de anestezic local administrată
Adjuvanții
• adrenalina se utilizează (ca orice alt
vasoconstrictor) pentru a întârzia absorbția,
deci pentru a prelungi durata anesteziei.
Ordinea blocajului anestezic al AL
• întâi apare vasodilatația
• apoi dispariția sensibilității termice și
dureroase
• apoi dispariția sensibilității proprioceptive
• apoi dispariția sensibilității tactile si de
presiune
• apoi paralizia tranzitorie – in ultimul rînd
Simptomele regresează în sens invers
Repetarea anesteziei
2 aspecte
• Instalarea unei anestezii profunde – la
reinjectare, fibrele nervoase sunt expuse unui
nou gradient de concentrație de AL, care
combinat cu cel de la prima injectare,
determină instalarea unei anestezii profunde
• Tahifilaxia – creștera toleranței față de un
medicament(AL) care este administrat rapid și
poate fii produsă de următorii factori
Repetarea anesteziei
– Edem local
– Hemoragie locală
– Formarea unui cheag
– Transudație locală
– Hipernatremie
– Scădera pH-ului tisular
Primii 4 factori izoleaza fibra nervoasă de AL, 5-ul
contracarează scaderea conducției ionului de Na
determinat de AL, iar 6 este dat de un AL acidic
Farmacologia anestezicelor locale
Diferență
• medicamentele acţionează după pătrunderea

lor în circulație în concentrații suficient de
mari
• anestezicul local încetează să mai fie eficient
local, pe măsură ce trece în circulație.
Vasoactivitatea
Efectele principale ale vasodilataţiei sunt:
• creșterea ratei de absorbție a anestezic local în
sânge;
• creșterea nivelului anestezic local în sânge;
• scăderea duratei de control a durerii, respectiv
a duratei de acțiune a anestezicului local.
• procaina este vasodilatatorul cel mai puternic
Vasoactivitatea
• Cocaina este singurul anestezic local care
produce constant vasoconstricție de lungă
durată (deși acțiunea sa inițială este de
vasodilatație).
• Vasoconstricția se produce prin inhibarea
eliberării catecolaminelor (noradrenalina) în
ţesuturi, deşi rezultă un exces de
noradrenalină care prelungeşte
vasoconstricția.
Absorbția
Anestezicele locale injectabile sunt absorbite în

funcție de patru factori:
• de vascularizaţia zonei injectate;
• de concentrația anestezicului local;
• de vascoactivitatea anestezicului local;
• de adausul sau nu al unui vasoconstrictor.
Distribuirea anestezicelor locale
• Odată ajunse în circulația sangvină,

anestezicul este distribuit în toate țesuturile.
• Organele cu irigaţie sangvină crescută (creier,
ficat, rinichi, splină, plămâni) deţin o
concentrație crescută de anestezic local faţă
de alte organe.
Distribuirea anestezicelor locale
Nivelul anestezic local în sânge este influențat de
următorii factori:
• rata cu care anestezicul este absorbit în sistemul
cardio-vascular;
• rata de distribuție a anestezicului din
compartimentul vascular în țesuturi (mai rapid la
pacienții sănătoşi decât la bolnavi);
• eliminarea anestezicului local prin căile
metabolice şi/sau excretorii. Toate substanțele
anestezic local traversează bariera sangvină
cerebrală și de asemenea placenta și intră în
sistemul circulator al fătului.
Efectele anesteziei loco-regionale
Efectele anestezicelor locole asupra mamei și

fătului.
• Toate anestezicele locale utilizate astăzi în
practica medicală străbat placenta prin
difuziune pasivă.
• Odată ce anestezicul local a străbătut
placenta, sunt influențate absorbția,
distribuţia şi metabolismul fetal.
Efectele directe ale anesteziei locale
asupra fătului
În viaţa neonatală apar efecte toxice asupra SNC
• tremurături
• atac de apoplexie
• depresia marcată evidenţiată prin apnee,
bradicardie și cianoză
• în mod normal nu apar efecte adverse la feţii
sănătoşi
Efectele directe ale anesteziei locale
asupra mamei
• Aceste interacţiuni sunt dependente de doză
• Apar prin injecţie i.v. în mod accidental
• Stimularea corticală duce la agitaţie, vorbire
incoerentă, ameţeli, vedere tulbure, tremur și
convulsii.
• Excitarea medulară duce la creșterea ritmului
respirator, creșterea ritmului cardiac,
hipertensiune arterială, greață și vărsături.
putându-se ajunge la comă și chiar la stop
cardio-respirator.
Metabolismul anestezicelor locale
• Metabolizare plasmatică (esterii)
• Mebolizare hepatică (amidele)
• Toxicitatea anestezicului local depinde de
echilibrul dintre rata absorbției lor în circulația
sangvină și rata de eliminare a lor din sânge
• O scădere a funcției hepatice duce la o rată
scăzută de metabolozare a anestezicelor locale
Excreția anestezicelor locale
• Rinichii sunt organele principale excretorii

pentru ambele grupe de substanţe anestezice
locale (esteri şi amide) și pentru metaboliții lor
• Bolnavii renali (cu glomerulonefrită, cei care
necesită dializă), au contraindicații relative
pentru anestezia locală.
Acțiunea anestezicului local asupra
SNC
• Substanţele anestezice locale traversează
rapid bariera sangvină cerebrală.
La nivele "obişnuite" de anestezic local nu există
efecte asupra SNC, dar nivelele "crescute" de
anestezic local (cu efecte toxice sau de
supradozare) produc depresia SNC:
• convulsiile tonico-clonice
• tremurături ale musculaturii faciale şi a
extremităţilor
• congestia şi creșterea temperaturii pielii,
Acțiunea anestezicului local asupra
SNC
• Somnolență
• Amețeli
• Tulburări de vedere cu incapacitate de
focalizare
• Tulburări auditive
• Dezorientare
Acțiunea asupra sistemului
cardiovascular
• Apar modificări în excitabilitate,
conductibilitate și forța de contracţie a
miocardului
• Aproape toate anestezicele locale produc
vasodilatație
Substanțele anestezice
Anestezicul local utilizat în medicina dentară, sigur
și eficient, trebuie să îndeplinească următoarele
calități:
• efect anestezic puternic, care să asigure o
anestezie completă pentru toate tipurile de
tratament stomatologic;
• inducţie suficient de scurtă;
• durata adecvată a anesteziei, care trebuie să
varieze între 30 si 60 de minute pentru
tratamentele stomatologice standard;
• toxicitate sistemică redusă;
• să nu producă iritații locale;
• raport bun eficiență / toxicitate;
• incidență scăzută a efectelor adverse.
Din punctul de vedere al compoziției chimice se
descriu:
• esteri: ai acidului paraaminobenzoic: procaina
(novocaina, neocaina), clorprocaina (nescaina),
propoxicaina și esteri ai acidului benzoic: cocaina,
tetracaina, benzocaina, piperocaina, hexylcaina,
butacaina, butamben
• amide: lidocaina, mepivacaina, bupivacaina,
etidocaina, prilocaina, ropivacaina, articaina,
cincocaina
• chinoline: centbucridine
Xilina
• Amidă preparată de Nils Lôfgren și Lundquist

în 1943
• Cel mai utilizat anestezic local în stomatologie
și chirurgia orală și maxilo-facială
• Este de patru ori mai puternică decât procaina
• Nu este iritantă pentru țesuturi
• De două ori mai toxică decât procaina
• Nu dă reacții de tip alergic - anestezic de
elecție în cazurile de intoleranţă la procaină
Xilina
• Timpul de inducție: rapid (0,8-2 minute)

• Durata anesteziei: 90 minute fără adrenalină
• Efect mai bun injectabil decât topic
• Nu produce vasodilatație, deci nu este
obligatoriu adausul de vasoconstrictor; dar
dacă acesta se adaugă, crește durata
anesteziei și puterea anestezică.
Xilina
• Adausul de adrenalină prelungeşte acțiunea
anesteziei cu 40%
• sol. 1 %: 1 f. de 2 ml conține 0,02 g sau 1 f. de
10 ml conține 0,10 g este indicată: pentru
anestezii prin infiltrație, plexale și mai rar
tronculare.
Xilina
Sol. 2%: = 1 f. de 2 ml conține 0,04 g. este indicată:
• în stomatologie și chirurgia orală și maxilo-facială,
pentru anestezii prin infiltrație, plexală,
tronculară periferică și tronculară bazală.
• în anestezia spinală subarahnoidiană și
peridurală.
• ca anestezic de suprafaţă (bronhoscopie,
intubație traheală, manevre urologice).
• ca anestezic în oftalmologie pentru anestezia
conjunctivei şi corneii.
Xilina
• sol. 4% 1 f. de 20 ml conține 0,8 g sol. 4% 1 f. 2
ml.
• sol. 5% 1 f. De 2 ml conţine 0,10 g.
Soluțiile 4% și 5% se recomandă pentru
anestezia topică și rahianestezie
Doza zilnică maximă este: 300 mg xilină simplă
(4,5 mg/kg corp) și 500 mg xilină cu adrenalină
(7 mg/kg corp).
Xilina
Contraindicațiile xilinei:
• afecțiuni grave hepato-renale;
• deficite ponderale;
• tendinţă la convulsii (epileptici);
• cardiopatii decompensate, bloc atrio-ventricular,
bradicardie;
• hipertensiune arterială formă severă;
• stări febrile;
• la cei cu intoleranță la fenacetină și
aminofenazonă.
Xilina
Contraindicațiile administrării xilinei cu adrenalină
• tahicardie paroxistică;
• insuficienţă coronariană;
• tulburări grave de conducere atrio-ventriculară;
• hipertensiune arterială malignă;
• tireotoxicoză;
• diabet decompensat;
• glaucom;
• cu mare precauţie: în astmul bronşic și în
hipersensibilitate la sulfiţi.
Xilina
Efectele xilinei asupra SNC
• pentru valorile sangvine până la 4 mcg/ml,
xilina are efect anticonvulsivant stopând
temporar convulsiile la epileptici
• pentru valorile sangvine peste concentrația de
5 mcg/ml, xilina are efect convulsivant
• greaţă, senzatie de vomă, somnolență,
dezorientare pănă la pierderea cunoștintei
Xilina
Efectele xilinei asupra aparatului respirator
• Administrarea pe cale i.v. sau sub formă de
aerosoli a xilinei produce bronhodilatație
• acțiune relaxantă directă asupra mușchilor
netezi bronhici
Efectele xilinei asupra SNV
• Xilina măreşte activitatea sistemului
parasimpatic.
Xilina
Efectele asupra inimii
• Xilina se comportă ca un antiaritmic
• Xilina acţionează asupra activităţii electrice și
asupra muşchiului cardiac însuși
• Doar administrarea xilinei în doze foarte mari
diminuează forta contractilă a miocardului
Xilina
Efectele asupra vaselor
• S-a confirmat natura bifazică a acţiunii xilinei:
o vasoconstricție dependentă de doza pentru
concentraţii slabe și o vasodilatație pentru
concentrații mai ridicate - este vorba de
efectul direct asupra mușchiului neted
vascular.
• Efectul vasodilatator local al xilinei crește
odată cu ph-ul.
Xilina
Consecințele hemodinamice
• Atâta timp cât indicii sangvini de anestezic local rămân la 1
mcg/ ml, constantele hemodinamice rămân stabile.
• Când se atinge concentrația 2mcg/ml frecventa și debitul
cardiac cresc printr-un efect simpatic. Pentru indici sangvini
mai ridicați (10-15 mcg/ml), presiunea arterială scade prin
vasodilatație, apoi prin diminuarea debitului cardiac (prin
efect inotrop negativ).
• După doza maximă (20 mcg/ml) debitul cardiac se prăbuşeşte,
deoarece vasodilatației și incompetenţei miocardului li se pot
adăuga: tahicardie sau bradicardie (tahiaritmii); tulburări ale
conducției atrio-ventriculare; tulburări ale excitabilităţii;
fibrilaţie ventriculară care precede stopul cardiac.
Xilina
Utilizarea clinică a xilinei
• Anestezia topică: este posibilă anestezia cu
xilină la nivelul tuturor mucoaselor. Timpul de
inducție este de 5 minute, iar durata de
acțiune de aproximativ 30 minute
• Anestezia prin infiltrație: anestezii plexale şi
tronculare: este suficient un volum mic dintr-o
soluție slab concentrată (0,5-1 %), timpul de
inducție este scurt (5 min.), iar durata de
acțiune este de 60 de minute (fără adrenalină)
şi până la 120 minute (cu adrenalină).
Mepivacaina
• Amidă preparată de A.F. Ekenstam în 1957

• Puterea anestezică: egală cu xilina; de patru
ori mai mare ca procaina
• Timpul de inducție: rapid (1-2 minute).
• Durata anesteziei: 90 minute, fără adrenalină
• Mai puțin toxică şi mai bine tolerată de
bolnavii cu afecțiuni cardiace față de xilină
• Nu produce alergii
• Metabolismul este în esență hepatic.
Eliminarea mepivacainei se face pe cale
renală, 1-16% din substanță eliminându-se
neschimbată. Are acţiune topică redusă în
soluție de 2-4%.
• În stomatologie mepivacaina se folosește în
sol. 0,5% (100-140 ml) pentru infiltrații, iar în
sol. 1% (60 ml), sol. 2% (20-40 ml) și sol. 3%,
produce o anestezie profundă și cu o durată
similară xilinei și este folosită în anestezia
tronculară.
Mepivacaina
• Două vasoconstrictoare sunt compatibile cu

mepivacaina și anume: 1:20.000
levonordefrin și 1:200.000 adrenalină.
• Doza zilnică maximă pentru mepivacaină este
400 mg sau 500 mg, cu sau fără adrenalină,
individualizat și în funcţie de tipul
intervenției stomatologice sau de chirurgie
orală.
Mepivacaina
• Adrenalina adăugată soluției de 1% şi 2%
prelungește durata anesteziei la 60 de minute
pentru pulpa dentară şi la 3-5 ore pentru
țesuturile moi
• O administrare suplimentară de mepivacaină
este permisă după cel puțin 90 de minute
• Doza maximă este de 7 mg/kg corp și maxim
1000 mg în 24 de ore
Articaina
• Amidă preparată de H. Rusching în 1969

• De 1,5 ori mai puternică decât xilina și de 2 ori
mai puternică decât procaina
• Toxicitatea mai mică comparativ cu xilina (0,6
faţă de aceasta) şi procaina (0,8)
• Este un anestezic local bine suportat de
organism.
• Dă reacții toxice numai în injecţii i.v.
accidentale și în supradozaj.
Articaina
• Timp de inducție rapid: 1-2 minute în infiltrații
cu articaină 4%, 2-3 minute în anestezia
tronculară cu articaină 4% cu adrenalină
(1:100.000 sau 1:200.000)
• Durata anesteziei: 45 minute. Adrenalina
adăugată articainei prelungeşte durata
anesteziei la 1-2 ore
• Produce reacții alergice foarte rar. Nu
conține conservanţi, deci nu prezintă risc la
pacienții cu alergie la paragrupe.
Articaina
• Proprietăţi vasodilatatoare: are efect

vasodilatator egal cu xilina.
• Vasoconstricția mică permite o irigare rapidă
a țesutului şi o vindecare foarte bună a plăgii.
• Metabolismul este hepatic.
• Eliminarea se face pe cale renală, numai 10%
eliminându-se ca atare.
Articaina
• Incompatibilităţi majore: cu betablocantele în

infarctul miocardic acut.
• Relaţii cu alte medicamente: rar pot apare
tulburări în sensul creșterii efectului
simpatomimetic la asocierea cu
antidepresive triciclice sau fenotiazinice.
Articaina
• Indicații: anestezia prin infiltrație și tronculară
în intervențiile clasice de stomatologie și
chirurgie orală şi maxilo-facială
• Este rar indicată la copii pentru că la aceştia
intervențiile chirurgicale sunt de durată scurtă
Articaina
• Nu apar'tulburări la gravide; nu apar tulburări
teratogene.
• Contraindicații: anemii; insuficienţă
respiratorie; insuficienţă cardiacă; afecțiuni
grave ale aparatului cardio-vascular (infarct,
tulburări de ritm cardiac, tahicardie
paroxistică); diabet decompensat; glaucom;
tireotoxicoză
Articaina
• Contraindicații: alergii cunoscute (astmatici cu
sensibilitate la sulfiţi, în caz de alergie la
medicamente ce conțin sulfuri) putând
produce șoc anafilactic; la persoane tinere; la
persoane cu deficienţe psihice; în injecţii i.v.
produce reacții toxice; methemoglobinemie
idiopatică și congenitală
Articaina
• Articaina difuzează mai bine prin țesuturile
injectate decât celelalte anestezice.
• Articaina se va injecta foarte lent:
- pentru intervenţii curente la adult se va injecta 1,8
ml articaină cu adrenalină 1:200.000 (1 carpulă).
- pentru infiltrații palatinale, septal interdentar,
incisiv, bucal 0,3- 0,5 ml articaină 4% fără sau cu
adrenalină 1:200.000, este suficient.
Articaina
• Concentrația utilizată în stomatologie: sol. 4%
fără adrenalină sau sol. 4% cu adrenalină
(1:100.000 și 1:200.000)
• La copii: nu se utilizează sub 4 ani; la 20-30 kg să
nu se depășească 1,5-2,5 ml articaină/24 ore; la
31-45 kg să nu se depășească 5 ml articaină/24
ore
• La adulți: nu se va depăși 7 mg/kg corp, ce
corespunde la o persoană de 65 kg la 6 carpule
de 1,8 ml articaină 4%. Doza maximă la adult: 500
mg articaină sol. 4%
Procaina
• Este un anestezic sintetizat de Alfred Einhorn în
1904, fiind etalon pentru potenţă şi toxicitate –
1;1.
• Perioada de instalare a anesteziei este lungă (6-15
minute) şi durata de acţiune scurtă (20-60
minute).
• Are cea mai puternică acţiune vasodilatatoare,
fiind contraindicată la hipotensivi.
• Concentraţia folosită este de 2-4% şi doza 7
mg./kg. corp fără vasoconstrictor şi 8-9 mg./kg.
corp cu adrenalină, doza maximă fiind de 1000
mg.
Procaina
• I se descriu efecte alergice destul de
importante.
• Antagonizează efectul sulfamidelor şi a unor
antialgice cu grup amino în poziţia para.
• Nu se mai utilizează ca anestezic local ci doar
pentru efectul său trofic.
Bupivacaina
• Puterea anestezică: este o amidă cu potențial
intrinsec crescut, de patru ori mai puternică
decât xilina, mepivacaina și prilocaina și de 16
ori mai puternică decât procaina.
• Toxicitatea: de 4 ori mai mică decât a xilinei şi
mepivacainei.
• Timpul de inducție este rapid (0,6-2 minute);
• Durata anesteziei 80-90 de minute.
• Bupivacaina face parte dintre anestezicele
locale cu durată lungă de acțiune, dar a cărei
acțiune nu este mult influențată de
adăugarea adrenalinei, aceasta deoarece
puternica afinitate tisulară a bupivacainei o
face puțin sensibilă la variațiile circulației
locale.
• Proprietăţi vasodilatatoare : mai mare decât
xilina, mepivacaina sau prilocaina și
considerabil mai mică decât procaina.
• Metabolismul este hepatic
Bupivacaina
• Concentrația utilizată în stomatologie: sol.
0,5% și sol. 0,25% cu adrenalină 1:200.000.
• Doza maximă este de 200 mg bupivacaină cu
adrenalină.
• În stomatologie și chirurgia orală,
bupivacaina are două indicații majore: în
intervenții de lungă durată; când după
operaţii se preconizează durere, pentru a nu
se recurge la antialgice.
Bupivacaina
• Anestezia prin infiltrație se face cu sol.
0,25% sau 0,125% având o durată de 200
minute fără adrenalină.
• Durata anesteziei de la 200 minute poate fi
mărită la 400 minute prin adăugarea
adrenalinei.
• Doza maximă este de 1,5 mg/kg corp.
Substanțele vasoconstrictoare
adjuvante ale anestezicelor locale
Substanțele adjuvante
• Acţionează cu deosebire asupra dinamicii
vasculare
• Contracarează prin efectul lor acțiunea
vasodilatatoare a substanţelor anestezice
locale.
Proprietăți:
• scad irigarea în teritoriul anesteziat.
• scad sângerarea locală în timpul intervenției
chirurgicale.
• scad absorbția anestezicului local în sânge.
• scad timpul de inducție al anestezic local
(grăbesc instalarea anesteziei).
• scad efectele toxice ale anestezicelor locale.
• scad riscul de supradozare al anestezicelor
locale.
• scad sau neutralizează efectele alergice ale
anestezicelor locale; combat șocul anafilactic.
• cresc puterea anestezică a anestezicelor
locale.
• favorizează metabolizarea mai rapidă a
anestezicelor locale.
• prelungesc durata acţiunii substanţelor
anestezice locale.
Adrenalina
• Se mai numește epinefrina, suprarenina,

descoperită de Takamine și Aldrich în 1901
• Este un produs de secreție internă a glandelor
medulo-suprarenale
• În 1904 Stolz sintetizează primul hormon în
laborator (suprarenina)
• Se prezintă sub formă de pulbere albă,
cristalină, foarte solubilă în apă
• Se inactivează la aer şi lumină (oxidare)
Adrenalina
• Acțiunea principală: creșterea ritmului cardiac
• Acţiuni sistemice: acțiunea fiziologică a
adrenalinei este de vasoconstricție și
hipertensiune tranzitorie
Adrenalina
Efectele asupra aparatului cardio-vascular
• miocard: adrenalina stimulează receptorii P,
crescănd forţa de contracţie (randamentul
cardiac).
• celulele pacemaker: adrenalina stimulând
receptorii beta, irită celulele pacemaker,
crescând riscul de aritmii (tahicardie
ventriculară).
Adrenalina
• artere coronare: adrenalina determină
vasodilatația arterelor coronare, crescând
debitul sangvin în acestea.
• presiunea sângelui: adrenalina la doze mici
crește presiunea sistolică, scade presiunea
diastolică; adrenalina la doze mari crește
presiunea diastolică.
Adrenalina
Dinamica, cardio-vasculară: adrenalina
acționează direct asupra inimii producând:
• creșterea presiunii sistolice și diastolice;
• creșterea randamentului cardiac;
• creșterea frecvenţei cardiace;
• creșterea forţei de contracţie;
• creşterea consumului de O2 miocardic.
Adrenalina
Sistemul vascular: adrenalina acţionează primar
asupra arterelor mici:
• produce constricţia vaselor tegumentului şi
mucoaselor;
• în doze mici produce dilatarea vaselor din
muşchiul striat;
• în doze mari produce contracția vaselor din
mușchiul striat.
Adrenalina
Acțiunea asupra aparatului respirator
Adrenalina este un dilatator al musculaturii
netede a bronhiilor, indicația ei de elecție fiind
în tratamentul formei acute de astm.
Adrenalina
Acțiunea asupra SNC
• În terapia uzuală adrenalina nu este un
stimulator potenţial al SNC, dar în doze mari
devine stimulator al SNC.
• În metabolism, adrenalina crește consumul de
O2 în toate țesuturile injectate; stimulează
glicogenoliza în ficat și în musculatura striată;
crește glicemia
Adrenalina
Indicații
• tratamentul reacțiilor alergice acute;
bronhospasmului; stopului cardiac
• ca vasoconstrictor independent pentru
hemostază în anestezia generală
• ca vasoconstrictor adăugat substanţelor
anestezic local utilizate în stomatologie și
chirurgia orală și maxilo-facială.
Adrenalina
Utilizare în clinică
• soluția 1% adrenalină este cea mai folosită
• aplicată ca atare pe mucoase, adrenalina
produce ischemie, mucoasa devenind palidă-
albicioasă
• adrenalina se adaugă soluțiilor anestezice
pentru a le prelungi efectul, în cantităti foarte
mici.
Adrenalina
În stomatologie şi chirurgia orală și maxilo-
facială se folosesc următoarele concentrații
• pentru anestezic local injectabile, se utilizează
de regulă concentrații de 1:200.000;
1:100.000 și mai rar 1:80.000
• pentru anestezic local topic, se utilizează
concentrații ceva mai mari: 1:40.000;
1:50.000.
Noradrenalina
• Este un produs de secreție normală a

medulosuprarenalei
• Toxicitatea e foarte redusă, de 4 ori mai mică
decât a adrenalinei
• Are acțiune vasoconstrictoare tranzitorie mai
slabă decât adrenalina, dar durează mai mult
timp
• Nu produce vasodilatație periferică
Noradrenalina
Actiuni sistemice:
• are aceleasi efecte ca și adrenalina pe
miocard, artere coronare și SNC
• creștere a presiunii arteriale-sistolică și
diastolică, cu creșterea rezistenţei vasculare
periferice
• este un eficient vasoconstrictor periferic
• eficient constrictor al vaselor organelor
interne
Noradrenalina
• este un vasodilatator coronarian, crescănd
debitul sangvin în arterele coronare
• nu influențează circulația generală
• nu modifică ritmul cardiac
• nu relaxează musculatura netedă bronsică
• scade metabolismul bazal
• produce creșterea glicemiei, crește consumul
de O2 tisular
Noradrenalina
Utilizare clinică:
• ca vasoconstrictor
• în tratamentul hipotensiunii
• la hipertiroidieni
• la diabetici
• în distonii neurovegetative
• se folosește în concentrație 1:30.000
Noradrenalina
Manifestările clinice ale supradozării cu
noradrenalină:
• creşterea presiunii sistolice și diastolice
• bradicardie
• creșterea hemoragiei: nu este justificată
utilizarea ei pentru hemostază
• cefalee
• episoade anginoase
• disaritmii cardiace
Levonordefrinul
• Este un vasoconstrictor sintetic, cu acțiune

periferică
• Are acţiuni sistemice asemănătoare cu ale
adrenalinei, dar e mai puțin activ pe miocard,
aparat respirator, SNC și în metabolism
• Nu are acţiune hipotensivă secundară
• Este mai puţin toxic decât adrenalina
Levonordefrinul
• În stomatologie se utilizează ca
vasoconstrictor în anestezic local în
concentrație de 1:10.000-1:20.000, cu
mepivacaina sau propoxicaină-procaină
• Doza maximă: 20 ml din concentrația 1:20.000
• Supradozajul produce: HTA, tahicardie, iar la
pacienții cu insuficienţă coronariană poate
determina apariţia unui episod anginos
Fenilefrina
• Are acțiune vasoconstrictoare de lungă durată
• Toxicitate egală cu a adrenalinei
Actiuni sistemice:
• crește presiunea sistolică și diastolică
• produce bradicardie în mod reflex prin
acțiunea baroreceptorilor carotido-aortici și a
nervului vag
• foarte rar produce aritmii
• are acţiune coronaro-dilatatoare și crește
debitul sangvin cardiac
• nu este eficientă în bronhospasm
Fenilefrina
Indicații clinice:
• ca vasoconstrictor în anestezia locală
• în tratamentul hipotensiunii
• decongestionant nazal
• în soluții oftalmologice pentru producerea
midriazei
• în stomatologie se utilizează cu 4% procaină
(în concentrație de 1:2.500)
• Doza maximă: 4 mg/kg echivalent a 4 ml din
sol. 1:2.500
Felipresina
• Durata de acțiune anestezică: lungă
• Are toxicitate redusă
• Are acțiune vasoconstrictoare mai redusă
decât adrenalina
• Este vasoconstrictorul de elecție în afecțiuni
cardiace și tireotoxicoze
• Practic nu are contraindicații la pacienții
sănătoși
• Asocierea felipresinei cu prilocaina poate
crește methemoglobinemia fetală: având efect
ocitocic nu se va folosi la femeile gravide
Felipresina
Aplicaţii clinice:
• în anestezia locală pentru a scădea absorbția
rapidă a anestezicului local şi pentru a crește
durata de acțiune a lui
• în stomatologie se folosește în concentrație de
0,03 u.i. felipresină cu 3% prilocaină
• nu se utilizează pentru hemostază datorită
efectului său predominant asupra circulației
venoase
Hialuronidaza
• Este o enzimă descoperită de Fr. Duran-
Reynols în 1928
• Permite o mai uşoară și rapidă resorbţie și
difuzare a anestezicului
Avantaje:
• scade timpul de inducție, deci favorizează
instalarea rapidă a anesteziei
• măreşte difuzibilitatea soluției anestezice în os
(pentru a favoriza şi accelera anestezia pulpo-
parodontală)
Hialuronidaza
• nu dă fenomene de tip inflamator (tumefacție,
dureri)
• în țesuturile inflamate, hialuronidaza duce la
creșterea absorbției și proporţional a toxicitătii
anestezicului local, deci ne putem aştepta la
efecte rapide, la riscul difuzării infecției (ca și
când am efectua anestezia prin injecţii
intravasculare) mai ales la copii şi tineri şi de
aceea în aceste cazuri trebuie multă prudenţă
și mai ales scăderea dozei maxime admise
Hialuronidaza
• Se mai utilizează destul de rar ca
vasoconstrictor adăugat substanţelor
anestezice locale
• Din cauza riscurilor difuzării infecțiilor, se
contraindică încă folosirea hialuronidazei
atunci cănd se fac intervenții pentru procese
septice, chiar localizate
Noțiuni de anatomie a nervului
trigemen
• Este un nerv mixt
• Rădăcina senzitivă îsi are originea în
ganglionul Gasser
• Rădăcina motorie îsi are originea într-un
nucleu principal şi unul accesor, situaţi în
punte şi mezencefal, este responsabilă de
inervaţia motorie a muşchilor masticatori
• Ganglionul semilunar Gasser emite cele trei
ramuri n. oftalmic, n. maxilar și n. mandibular
Nervul oftalmic
• Se divide în trei ramuri terminale: nervul

nazociliar situat medial; nervul frontal
(mijlociu) și nervul lacrimal situat lateral
• Nervul nazociliar pătrunde în orbită prin fisura
orbitară
Se divide în:
– nervul etmoidal anterior inervează partea
anterioară a septului nazal, peretele lateral al
foselor nazale și lobulul nazal, segmentului medial
al pleoapelor şi tegumentului treimii superioare a
nasului
– nervul etmoidal posterior care se distribuie
mucoasei sinusului sfenoidal şi celulelor etmoidale
• Nervul frontal se împarte la marginea orbitei
în două ramuri
– nervul supraorbitar care dă ramuri pentru
tegumentul frunţii, ramuri palpebrale pentru
tegumentul pleoapei superioare şi ramuri osoase
pentru osul și sinusul frontal
– nervul supratrohlear care dă ramuri frontale,
palpebrale şi osoase
• Nervul lacrimal pentru glanda lacrimală și o
ramură medială participă la inervaţia părţii
laterale a pleoapei superioare
Nervul maxilar
• Este o ramură exclusiv senzitivă a trigemenului
Ramuri:
• Ramuri meningeale pentru dura mater din
vecinătate
• Nervul zigomatic care se divide în
– nervul lacrimopalpebral, care se distribuie la
glanda lacrimală şi la tegumentul jumătăţii laterale
a pleoapei superioare
– nervul temporo-malar, care se distribuie
tegumentului regiunii malare și porţiunii
anterioare a regiunii temporale
Nervul maxilar
• Nervii alveolari superiori şi posteriori sunt 2-3
ramuri ce se separă din nervul maxilar la
nivelul fisurii orbitare inferioare și dau ramuri
pentru osul maxilar, dinţi (molarii 1, 2, 3, cu
excepția rădăcinii M-V a M1), periost distal de
creasta zigomato-alveolară, mucoasa gingivală
şi vestibulară în dreptul molarilor precum şi
pentru mucoasa peretelui posterior al
sinusului maxilar
• Nervul dentar superior mijlociu, inconstant,
distribuindu-se regiunii premolarilor și
rădăcina M-V a M1
• Nervii alveolari supero-anteriori se desprind
din nervul suborbitar la circa 5-8 mm înaintea
găurii suborbitare și trimit ramuri pentru dinţii
frontali (incisiv central, lateral, canin) ramuri
osoase, ramuri gingivale, ramuri pentru
canalul lacrimonazal, ramuri sinuzale pentru
peretele anterior al sinusului maxilar, precum
și ramuri pentru mucoasa podelei foselor
nazale
Plexul dentar superior
• Nervii alveolari formează în grosimea
procesului alveolar o serie de anse care se
anastomozează între ele deasupra alveolelor,
formând plexul dentar care inervează dinţi,
ligamentul alveolo-dentar, mucoasa
vestibulară, osul alveolar, fosa nazală și sinusul
maxilar
Nervul maxilar
• Ramurile terminale ale nervului suborbitar se
ramifică în: ramuri palpebrale – pentru
pleoapa inferioară; ramuri nazale – pentru
tegumentul versantului nazal și aripa nasului și
ramuri labiale pentru mucoasa și tegumentul
buzei superioare
• Nervul pterigopalatin se desprinde din nervul
maxilar în momentul în care acesta pătrunde
în fosa pterigopalatină și se împarte în mai
multe ramuri
Nervul maxilar
– ramuri nazale laterale care inervează mucoasa
cornetelor mijlociu și superior ; nervul faringian al
lui Bock, care pătrunde prin canalul pterigo-
palatin și inervează mucoasa trompei lui Eustachio
și faringele
– ramuri nazale mediale (nervul nazopalatin)
inervează mucoasa bolţii în regiunea anterioară
caninului. Din porţiunea sa nazală trimite ramuri
mucoasei nazale
Nervul maxilar
– ramurile nazale laterale şi mediale au în
componenţa lor și fibre parasimpatice plecate din
ganglionul pterigo-palatin și care sunt destinate
glandelor mucoasei nazale
– Nervii palatini: ramuri posterioare care inervează
senzitiv mucoasa vălului palatin şi ramuri
anterioare care inervează 2/3 posterioare din
palatul dur
Nervul mandibular
• Este cea mai voluminoasă dintre ramurile

trigemenului
• Constituit din două rădăcini: una senzitivâ,
reprezentând o parte din prelungirile
periferice ale neuronilor din ganglionul Gasser
și alta motorie
• Iese din craniu prin gaura ovală, sub care se
împarte în 7 ramuri colaterale și terminale
Nervul mandibular
• Asigură inervația motorie pentru mușchii

masticatori
– M temporal
– M maseter
– M pterigoidieni intern, extern
– M milohioidian
– M pântece anterior al digastricului
– M tensor al timpanului
– M tensor al vălului moale
Nervul mandibular
• Nervul temporal profund mijlociu se distribuie
porţiunii mijlocii a mușchiului temporal
• Nervul temporomaseterin se distribuie
fasciculelor posterioare ale muşchiului
temporal și maseter
• Nervul temporo-bucal inervează tegumentul
obrazului, mucoasa obrazului, porţiunea
anterioară a muşchiului temporal, muşchiul
pterigodian lateral
Nervul mandibular
• Nervul pterigoidian medial - pentru muşchiul
pterigoidian medial
• Nervul auriculotemporal se distribuie la
tegumentul regiunii temporale, ramuri
parasimpatice secretorii pentru parotidă,
ramuri auriculare pentru conductul auditiv
extern şi ramuri pentru tegumentul tragusului
și helixului
Nervul mandibular
• Nervul alveolar inferior se desprinde la
aproximativ 2 cm sub gaura ovală. Parcurge
împreună cu vasele alveolare toată lungimea
canalului şi ajunge la nivelul orificiului
mentonier, unde se împarte în două ramuri
terminale: nervul incisiv și nervul mentonier
• Ramuri:
– nervul milohioidian care se distribuie mușchiului
milohioidian și pântecului anterior al digastricului
– nervii dentari infero-posteriori formaţi din o
ramură posterioară care se desprinde înainte ca
nervul să intre în gaura mandibulară. Aceasta
inervează regiunea molarului de minte și ramuri
pentru molarii unu și doi care se desprind în
număr de două sau trei din canalul mandibular în
porţiunea distală a acestuia
– nervii dentari inferiori și mijlocii pentru regiunea
premolarilor
– nervul mentonier - iese prin gaura mentonieră și
se împarte în ramuri labiale şi mentale
– nervul incisiv continuă traiectul nervului alveolar
inferior în arcul mentonier și inervează dinţii
frontali inferiori, parodonţiul, osul alveolar și
mucoasa vestibulară de la linia mediană la canin
Nervul mandibular
• Nervul lingual inervează mucoasa linguală
care acoperă faţa inferioară a limbii, marginile
ei şi 2/3 anterioare de pe faţa dorsală a
acesteia, planşeul bucal, amigdala palatină şi o
parte din mucoasa vălului
Tehnici de anestezie loco-
regională
Examenul şi pregătirea bolnavului
• Indicaţia de anestezie, tipul de anestezie şi
alegerea substanţei - după anamneză şi
examen clinic general
– Afecţiuni hemoragipare – coagulopatii,
trombocitopenii
– Antecedente alergice
– Accidente survenite în timpul anesteziilor
– Afecţiuni generale – dibet, hepatorenale,
cardiopatii
Examenul şi pregătirea bolnavului
• La cei cu distonii neurovegetative, anxioşi,
labilitate neuropsihică – medicaţie
preanestezică: dormicum, diazepam,
meprobamat
• Se evită anestezia imediat după masă sau pe
nemâncate
Pregătirea instrumentarului
• Ace de diferite lungimi
• Examinarea fiolelor şi carpulelor –
concentraţia soluţiei, tipul de adjuvant,
termenul de garanţie, aspectul – limpede,
incolor
• Soluţia anestezică la temperatura corpului
• Se şterge cu alcool gâtul fiolei sau dopul de
cauciuc
• Dacă se aspiră nu se atinge exteriorul fiolei şi
se schimbă acul pentru puncţie
Asepsia câmpului operator
• Pentru calea cutanată se şterge locul puncţiei
cu tinctură de iod şi apoi cu alcool
• Pentru calea orală:
– Clatirea cavităţii bucale cu soluţii slab antiseptice
– Se şterg depozitele de pe dinţi şi mucoase cu
comprese
– Se reperează locul de puncţie cu mâna stângă –
degetul rămâne pe loc până la terminarea
anesteziei
Asepsia câmpului operator
– Se usucă mucoasa cu o compresă sterilă prin
ştergere
– Se badijonează cu antiseptic local – alcool
– Se poate badijona cu anestezic de contact sau se
pulverizează anestezic
Injecţia anestezică
• Acul nu trebuie să atingă buzele, dinţii şi limba
• Puncţia se face în locul fixat, acul se introduce
progresiv
• Injectarea se face fără presiune, lent
• Aspiraţia obligatorie
• Pentru o nouă puncţie – antisepsia şi se
schimbă acul
• Se aşteaptă 10-15 minute: senzaţie de
furnicături, căldură, tumefiere locală
Injecţia anestezică
• Se supraveghează bolnavul pe perioada
instalării anesteziei: culoarea tegumentelor,
puls, senzaţii anormale – vertij, transpiraţii,
sufocare, palpitaţii
• Se supraveghează după intervenţie 30 minute
• După premedicaţie pleacă însoţit
Tehnica de anestezie
• seringile sunt concepute pentru fiole sau
pentru carpule
• utilizarea acelor sterile, de unică folosinţă
• verificarea permeabilității acului
• poziționarea corectă a pacientului pe scaunul
stomatologic cu capul fixat adecvat anesteziei
• stabilirea unui contact ferm al mâinilor: cea
activă, cu seringa, sprijinită de pacient iar cu
cea de ajutor se fixează reperele şi se pun
ţesuturile în tensiune
• seringa este bine să nu stea în câmpul vizual al
pacientului
• nu se atinge cu acul decât locul puncţiei, fără a
atinge buzele, obrajii, dinţii, masa de operaţie
sau orice alt obiect
• acul se introduce cu bizoul spre os
• acul se introduce ferm, lent, putând fi
injectate câteva picături de anestezic pe
măsură ce se avansează
• aspiraţia (obligatoriu în anesteziile tronculare)
• depozitatarea ușoară a anestezicul (rata
optimă este de 1 ml./minut)
• retragerea seringii încet până la ieşirea din
țesuturi; se ține pacientul sub observaţie
Anestezia locală
Anestezia de contact
• Anestezia topică se bazează pe
permeabilitatea mucoasei pentru o serie de
substanţe anestezice cu posibilitatea de a
determina insensibilitatea stratului superficial
al mucoasei şi ţesutului submucos (circa 2-3
milimetri sub mucoasă).
• Se folosește xilina în concentrație de 5-10%,
tetracaina 2%, butacaina 4%, benzocaina 14%
Anestezia locală
Anestezia de contact se utilizează pentru:
• mici intervenții pe fibromucoasa gingivală
(detartraj, adaptarea unei coroane la colet,
lustruirea unei obturaţii de colet, înaintea
puncţiei anestezice)
• pentru suprimarea reflexului de vomă în cazul
amprentelor
• aplicarea filmului radiologic distal în cavitatea
bucală
• extracția dinţilor mobili temporari, cu rizaliză
accentuată, dinţi parodontotici foarte mobili
• incizia abceselor superficializate la mucoasă
Anestezia prin badijonare
Tehnica de utilizare
• uscarea şi degreasarea cu eter prealabilă a
locului de aplicare a anestezicului
• depunerea anestezicului cu o buletă de vată
ţinută într-o pensă dentară – masaj uşor 1
minut
• aşteptarea instalării anesteziei (2-3 minute
până la 10-15 minute)
• efectuarea manoperelor necesare
Anestezia prin badijonare
• Durata de menţinere a anesteziei este de la
10-15 minute până la 45-60 minute
• Aplicarea se poate face şi sub formă de pastă,
prin badijonare
• Se poate determina exact cantitatea de
anestezic folosit
Anestezia prin imbibiție
• Substanţa anestezică se dispune pe mucoasă
ajungând la un nerv aşezat relativ submucos
• Tehnica poartă numele de “imbibiţie”
– pentru nervul lingual în şanţul mandibulo-lingual, în
dreptul molarului de minte
– pentru anestezia nervului nazopalatin al lui Scarpa pe
podeaua fosei nazale (procedeul Escat), anterior de
cornetul inferior prin care se anesteziază nervii
nazopalatini și porțiunea terminală a nervului alveolar
antero-superior
– se poate anestezia și ganglionul sfeno-palatin în
meatul mijlociu pe peretele extern al foselor nazale,
înapoia cozii cornetului mijlociu
Anestezia prin pulverizare
• Se realizează prin pulverizarea anestezicului
asupra zonei pe care urmează a se interveni,
obținându-se o analgezie de suprafață
suficientă pentru intervenți gingivo-
parodontale
• Aplicarea se face sau sub formă de aerosoli,
prin sprayere
• În cavitatea bucală nu se folosesc sprayuri care
nu au dozare clară și sigură la pulverizare
Anestezia prin infiltrație
• Reprezintă modalitatea cea mai folosită de

anestezie în sfera maxilo-facială
• Presupune introducerea anestezicului în țesuturi
cu ajutorul siringii, cu dispunerea lui în
apropierea terminaţiilor nervoase sau lângă un
trunchi nervos mai important (anestezie
tronculară)
• Infiltraţia poate fi în suprafaţă sau în profunzime,
în straturi
• Infiltrația în suprafaţă poate fi strict superficială
(intramucoasă sau intradermică) sau în baraj
Infiltrația intramucoasă sau
intradermică
• Preconizată de Dan Teodorescu și se aplică în cazul
abceselor superficializate, situate strict submucos
• Tehnica presupune utilizarea unui ac subţire, a unui
anestezic diluat (0,5-1%) de xilină sau o concentrație
scăzută de alt anestezic
• Acul pătrunde strict intramucos, paralel cu mucoasa,
deasupra procesului septic și anestezicul se infiltrează
de-a lungul viitoarei linii de incizie
• Pe măsură ce acul înaintează și anestezicul pătrunde se
observă albirea (ischemierea) mucoasei care capătă un
aspect caracteristic (coajă de portocală).
Infiltrația intramucoasă sau
intradermică
• Incizia se efectuează rapid, cât timp mucoasa
rămâne palidă, deoarece anestezia dispare
rapid
• Avantajul metodei constă în relativa ei
uşurinţă, cu toate că uneori, cănd colecţia este
foarte superficială nu se poate executa
• Dezavantajul rezidă în faptul că este
anesteziată doar mucoasa fără periost și poate
apare durerea prin presiunea exercitată de
bisturiu cănd se deschide abcesul
Anestezia submucoasă și subcutană
“în straturi”
• Se utilizează pentru formaţiuni care au o
componentă mai profundă a implantării şi nu
sunt procese septice evolutive care ar putea fi
traversate cu acul şi pot disemina infecția
• Tehnica presupune folosirea unui ac subţire
• Substanţa anestezică este de o concentrație mică
• Se pătrunde cu acul sub formaţiune şi se
injectează anestezic, după care se retrage acul
aproape complet şi se pătrunde cu o înclinaţie
mai mare astfel să fie interesată o zonă mai
profundă
“în straturi”
• Din aproape în aproape se infiltrează straturile
de sub zona interesată
• Dezavantajul - deformarea indusă țesuturilor
vecine și subiacente leziunii de anestezicul
introdus în cantitate destul de mare datorită
concentrației mici şi zonei întinse în care
trebuie dispersat pentru a interesa toţi
receptorii dureroşi
“în straturi”
• Infiltrația superficială poate fi făcută și “în
baraj”, circumscriind cu anestezic zona de
operat
• Practic se foloseşte un ac subţire dar mai lung.
• Scopul este de a creea un baraj în jurul zonei
de intervenit
• Pentru a micşora numărul de înţepături se
face o puncţie de o parte a leziunii şi apoi se
introduce acul pe lângă leziune depăşind-o,
după care se retrage şi se injectează anestezic
“în straturi”
• În momentul ajungerii aproape de locul de
înţepătură se schimbă direcţia acului pe
partea cealaltă a leziunii, la un unghi de 30-45
grade, înconjurând parţial, în forma literei “V”
zona interesată
• Se reiau paşii folosiţi într-o zonă diametral
opusă leziunii, rezultând în final înscrierea
formaţiunii într-un romb, cu interceptarea
filetelor nervoase care ajung în zonă şi
blocarea lor
“în straturi”
• Tehnica se utilizează pentru plastii
superficiale, extirpări de tumori benigne
superficiale mici, corecturi de cicatrici, având
avantajul că nu deformează leziunea sau
țesuturile pe care ea este situată.
• Infiltrațiile “în baraj” şi “în straturi” pot fi
combinate pentru un efect mai puternic într-o
leziune mai întinsă sau mai profundă
Anestezia paraapicala supraperiostală
(PAS)
• Anestezia plexală, este anestezia cel mai
frecvent utilizată la maxilar
• Presupune injectarea anestezicului
supraperiostal și difuzarea lui prin canalele
haversiene în grosimea osului unde
anesteziază ramurile dentare înainte ca ele să
pătrundă în apexul dintelui
• Acest tip de anestezie se poate utiliza doar în
regiunile cu compacta osoasă (corticala)
subţire pentru ca anestezicul să poată difuza
(PAS)
• La maxilar aproape pe toată lungimea lui
(excepţie face molarul de 6 ani care are
creasta zigomato-alveolară în dreptul lui și
incisivul central unde poate exista o
densificare din spina nazală anterioară)
• La mandibulă în zona frontală, de la 33 la 43,
sau la copii, unde osul este mai spongios
(PAS)
Indicația de elecție este dată de tratamentul
unei zone limitate, de obicei 1-2 dinţi:
• extracții dentare
• rezecții apicale
• inserarea implanturilor dentare
• intervenții chirurgicale parodontale
• extirparea tumorilor gingivale și a chisturilor
de mici dimensiuni.
(PAS)
• Contraindicaţii
– Pentru mai mulţi dinţi şi nici pentru zone separate,
unde ar fi necesare puncţii şi anestezii multiple
– Prezenţa unei infecţii sau inflamaţii ale mucoasei
– Prezenţa unei corticale anormale, groase
• Tehnici alternative
– Anestezie tronculară periferică
– Anestezie tronculară bazală
(PAS)
• Se utilizează anestezic de concentrație medie
(xilină 2%, mepivacaină 3%) și în cantitate de
1-2 ml
• Avantajul metodei este simplitatea ei,
procentul mare de reuşite și faptul că este
virtual atraumatică și puțin expusă la
accidente
• Nu se poate utiliza în regiuni cu supurații
deoarece se poate disemina procesul septic; în
acest caz se vor utiliza tehnici care depun
anestezicul la distanţă de zona infectată
(PAS)
Teritoriul anesteziat
• fibromucoasa vestibulară din dreptul dintelui
cu o zonă mezială şi distală variabilă, de la 0,5
până la 1 dinte
• osul alveolar în care este implantat dintele
• filetul nervos care inervează dintele
• uneori părţile moi labio-geniene dacă au
inervare din filetele anesteziate
(PAS)
Tehnica
• aşezarea pacientului cu capul ușor înclinat (30-45
grade) posterior pentru maxilar şi aproape drept
pentru mandibulă
• gura pacientului este întredeschisă şi cu policele
sau indexul mâinii ajutătoare se îndepărtează
părţile moi labio-jugale evidenţiindu-se şanţul
vestibular, ale cărui elemente se pun în tensiune
• se antisepsizează locul de puncţie, care este situat
în fundul de sac vestibular, în dreptul dintelui
interesat, în mucoasa mobilă
(PAS)
• Acul, cu bizoul îndreptat spre os, ca la orice
anestezie paraosoasă, depăşeşte apexul
dentar pe o distanţă de 0,5-1 cm., până se
atinge osul, după care se retrage 0,5-1 mm.
pentru a nu injecta anestezicul subperiostal
(durere)
• Se depune cât mai aproape de os o cantitate
de 1-3 ml de anestezic după care se retrage
acul până aproape de ieşirea lui completă şi se
schimbă direcţia întâi mezial depunând 0,5-1
ml. paraosos și apoi repetând operaţia spre
distal
(PAS)
• această manoperă crește zona anesteziată și
dă o profunzime mai bună anesteziei
• nu este necesară aspiraţia
• retragem acul (care se securizează prin
acoperire cu capacul de protecţie), după care
stăm lângă pacient fără a-l părăsi timp de 2-5
minute în funcţie de anestezic până se
instalează anestezia
• în funcţie de anestezicul folosit anestezia
durează între 45-90 minute, suficient pentru o
manoperă de complexitate medie
(PAS)
(PAS)
• Poate apare eşec la molarul de 6 ani maxilar,
unde se vor face puncţiile mezial şi distal de
creasta zigomato-alveolară
• La pacienții cu mentonul proeminent (progenie)
datorită reliefului concav-convex al mandibulei
• La dintii frontali este mai greu să se efectueze
direct puncţia şi să se ajungă sub apex, astfel
încât este indicat să se pătrundă transfrenular, din
partea opusă
Anestezia intraligamentară
• Este o anestezie folosită iniţial în decadele 2 şi

3 ale secolului trecut, după care nu s-a mai
folosit datorită complicaţiilor pe care le genera
• Durererea la injectare şi alveolita
postextracţionala datorată presiunii exagerate
necesară introducerii anestezicului în spațiul
alveolo-dentar, angajarea în alveolă a
germenilor microbieni din şanţul gingivo-
dentar şi ischemiei brutale dată de
vasoconstrictorul folosit
• Siringi speciale, care uşurează tehnica
• Avantaje:
– localizarea anesteziei la un singur dinte
– lipsa anesteziei părţilor moi postanestezic
– cantitate foarte mică de anestezic
– evitarea puncţiilor profunde care pot determina
leziuni vasculare sau nervoase
– posibilitatea de a trata dinţi la distanță unul de
altul fără a supradoza anestezicul
– durată de instalare scurtă (25-45 secunde).
Dezavantaje:
• pot apare alveolite
• durerea locală postanestezică este mai mare
decât la alte anestezii
• necesită siringi speciale, în lipsa cărora
presiunea excesivă aplicată pentru
introducerea anestezicului poate sparge
carpula sau degrada pistonul siringii cu
refluarea anestezicului şi posibilitatea lezării
țesuturilor prin presiunea mare a anestezicului
Indicații:
• se foloseşte cu precădere la mandibulă şi de
obicei cănd nu s-a instalat anestezia după altă
metodă folosită
• mai poate fi utilizată la pacienți cu risc de
sângerare (hemofilici, trataţi cu anticoagulante,
tulburări hepatice).
Contraindicații:
• infecții şi inflamaţii la locul de puncţie
• dinţii deciduali
• teritoriul anesteziat se reduce la
– fibromucoasa gingivală de la coletul dintelui
– osul alveolar
– filetul nervos dentar
Tehnica
• Se poate utiliza o siringă cu arc, specială, care la o
apăsare pe declanşator eliberează o cantitate
prestabilită de anestezic (de obicei 0,2 ml., doza
necesară pentru o rădăcină)
• Siringa de unică folosinţă este indicat să fie cât
mai mică pentru a avea siguranţa dozelor mici
care se folosesc (insulină).
• Pacientul se aşează pe fotoliu ca pentru o
anestezie plexală la mandibulă, cămpul fiind bine
iluminat
• Se antiseptizează papilele interdentare ale
dintelui interesat, se utilizează optional un
anestezic de contact și se introduce acul într-una
din papile, eliberându-se o picătură de anestezic
• Se schimbă apoi direcţia acului, care este orientat
cu bizoul spre dinte, vertical, insinuându-se acul
între os şi dinte (păstrând contactul cu dintele)
până se percepe rezistenţă mai mare la înaintare
• Se introduc 0,15-0,20 ml. anestezic sub presiune
(în minimum 15-20 secunde)
• Acul se îndepărtează şi la dinţii monoradiculari se
repetă operaţiunea pe partea papilei opuse, iar la
pluriradiculari - oral şi vestibular
Anestezia intraosoasă
• Este rar folosită, în general pentru completarea
altei anestezii care a eşuat, de obicei la
mandibulă
• Presupune un ac scurt şi gros care să penetreze
corticala sau o siringă specială, care are un
perforator cu un mandren ce perforează osul şi
apoi se îndepărtează, aplicăndu-se un ac ce se
introduce până la locul de anesteziat
• Avantajele sunt asemănătoare anesteziei
intraligamentare iar dezavantajele rezidă în
greutatea uneori de a penetra osul sau de a
introduce acul în gaura preformată cu mandrenul
• Se urmareşte infiltraţia anestezicului direct în
spongioasa osului traversând corticala
• Risc de însămânţare a osului de la procesele
septice gingivo-parodontale
• Puncţia se face la baza papilei gingivale,
direcţia acului – oblic cu înclinaţie 45 grade
faţă de versantul vestibular
• Când se ajunge pe os se execută o presiune
mai puternică şi o rotaţie ca să perforăm
corticala
• Se pătrunde 2-3 mm şi se lasă anestezic lent
• Teritoriul anesteziat este asemănător cu cel al
anesteziei intraligamentare
• Nu se utilizează cănd dintele se găseşte într-o
zonă inflamată şi nici nu se utilizează
vasoconstrictor deoarece riscul de alveolită
este mare
• Indicațiile sunt asemănătoare cu ale anesteziei
intraligamentare, perioada de instalare scurtă
(sub 30 secunde) şi durata de anestezie între
15-45 minute
Tehnici folosite în anestezia loco-
regională
• Anestezia loco-regională se adresează unor
trunchiuri nervoase, interesând un teritoriu mai
mare, inervat de un trunchi nervos - se numeşte
anestezie tronculară
• Dacă soluția anestezică este introdusă în
ganglionul Gasser. se obține anestezia tuturor
ramurilor nervului trigemen – se numește
anestezie ganglionară
• Anestezia trunchiului nervos maxilar la ieşirea din
craniu prin gaura rotundă și a celui mandibular la
gaura ovală se numeste anestezie tronculară
bazală
• Cînd soluția anestezică este depusă la nivelul
sau în orificiile pe unde intră sau ies nervii, sau
în contact direct cu ramul nervos, se obține
anestezia ramurilor periferice și se numește
anestezie tronculară periferică
regională
• Orice anestezie trebuie descrisă prin câteva
elemente
– locul de puncţie
– direcţia acului
– profunzimea introducerii acului
– necesitatea sau nu a aspirării înaintea introducerii
anestezicului
– cantitatea de anestezic administrată.
regională
Locul de puncţie este indicat în funcţie de o serie de
repere. Reperele pot fi:
• principale sau esențiale - sunt legate de elemente
osoase de pe craniu care se păstrează toată viaţa
• repere secundare - determinate de dinţi şi părţi moi
Anestezia loco-regională la arcada
superioară
Anestezia tronculară periferică a nervului
supraorbitar
Teritoriul anesteziat:
• tegumentul pleoapei superioare
• tegumentul unghiului intern al orbitei
• tegumentul regiunii frontale până la vertex
• osul frontal şi mucoasa sinusurilor frontale
• tegumentul rădăcinii nasului
• tegumentul dorsului nazal
• tegumentul vârfului şi aripilor nazale
• lobulul nazal
• sacul lacrimal și segmentul medial al pleoapelor
Anestezia tronculară periferică a
nervului supraorbitar
Indicații
• alcoolizări în nevralgiile trigeminale
• intervenţii chirurgicale în nevralgia trigeminală
• intervenţii chirurgicale pe regiunile inervate
de nervul supraorbitar (plastii, intervenţii pe
sinusul frontal).
Dezavantaje
• posibilitatea înţepării globului ocular
• unele dificultăți în definirea reperelor
orificiului
Repere:
• pe arcada sprâncenoasă la 2-3mm deasupra
marginii osoase a acesteia
• la nivelul scobiturii supraorbitare
• la 1 cm lateral de unghiul intern al orbitei
• pe aceeaşi verticală cu gaura suborbitară şi
mentonieră
Tehnică:
• se dezinfectează tegumentul cu iod şi alcool
• locul de puncție: acul pătrunde la câţiva mm
deasupra arcadei osoase sprâncenoase, în
treimea internă a arcadei sprâncenoase, medial
de orificiul supraorbitar
• direcția acului şi profunzimea: este uşor în jos, în
afară şi înapoi
• imediat după puncție se cade pe os în
depresiunea osoasă (scobitura) supraorbitară şi
fără să se pătrundă în orificiul supraorbitar,
păstrând contactul cu osul
• se depune anestezicul local
Anestezia “la tuberozitate”
• Anestezia molarilor superiori se obţine

interceptând ramurile nervilor dentari
superiori şi posteriori înainte de a pătrunde în
maxilar în tuberozitatea maxilară
• Teritoriul anesteziat:
– molarii superiori și osul alveolar cu excepția
rădăcinii M-V a M1
– fibromucoasa vestibulară și parodonţiul lor,
– peretele posterior al sinusului maxilar şi mucoasa
sinusală adiacentăiei
• Inconstant nu se anesteziază rădăcina mezio-
vestibulară a molarului de 6 ani, uneori însă
anestezia cuprinde total sau parţial zona
premolarilor.
• Datorită condiţiilor locale anatomice (plexul
venos pterigoidian) anestezia trebuie
efectuată după reguli stricte și nu este indicată
a fi efectuată la pacienții cu risc de sângerare
(hemofilici, pacienți sub tratament cu
anticoagulante).
• Contraindicaţii
– Procese inflamatorii vestibulare în zona respectivă
– Coagulopatii datorită riscului de hemoragie
– Tumori gingivo-alveolare în vestibulul superior
– În caz de trismus nu se poate efectua pe cale orală
– Anestezia tronculară bazală a nv. Maxilar
– Anestezia plexală – excepţie M1
Repere:
• reperele esențiale în anestezia “la
tuberozitate” sunt creasta zigomato-alveolară
(creasta zigomato-molară) şi osul crestei
alveolare maxilare distal de creasta zigomato-
alveolară
• reperele secundare sunt date de fundul de sac
vestibular, planul de ocluzie al molarilor
superiori şi rădăcina mezio-vestibulară a
molarului de 12 ani
Locul de puncţie:
• este situat în mucoasa mobilă a fundului de
sac vestibular distal de creasta zigomato-
alveolară şi aproximativ deasupra rădăcinii
mezio-vestibulare a molarului de 12 ani
Poziția pentru anestezie:
• pacientul este aşezat pe scaunul stomatologic
cu capul în uşoară extensie (25-35 grade),
ridicat la nivelul înălţimii operatorului
• gura întredeschisă şi mandibula ușor deviată
de partea operatorie pentru a lateraliza
coronoida şi a o scoate din câmpul operator
• mâna ajutătoare depărtează părţile moi
labiojugale, indexul sau policele fixând reperul
(creasta zigomato-alveolară) și punând
țesuturile locului de puncţie în tensiune.
• mâna principală antiseptizează locul de
puncţie și poate aplica un anestezic topic
• degetul de pe reperul principal rămâne pe loc
până la sfârşitul anesteziei
• siringa se ţine ca un instrument de scris şi se
puncţionează locul indicat, având grijă să luăm
contact cu creasta zigomato-alveolară şi să-l
păstrăm pe toată durata introducerii acului
• după puncţie, acul alunecă pe creasta
zigomato-alveolară şi apoi pe peretele
tuberozităţii maxilare, având un traiect
ascendent, spre median și posterior (oblic în
sus, înapoi și înăuntru), astfel încât la sfârşitul
introducerii, la adâncimea de 18-25 mm să
aibă o înclinare de 45 grade în toate sensurile:
transversal faţă de axul molarului de 12 ani,
sagital faţă de planul de ocluzie și orizontal, de
asemenea, faţă de planul de ocluzie
• acul se introduce cu o singură mişcare conținuă
rezultată din combinarea celor trei şi nu din trei
mişcări diferite
• odată acul ajuns în locul ţintit se aspiră fără a
mişca siringa (la acest tip de anestezie este
obligatorie o siringă cu posibilitate de aspirare
• în cazul în care aspiraţia este negativă (în siringă
nu apare sange sau apare o mică bulă de aer) se
poate injecta lent o cantitate de 1,5-2 ml de
anestezic, după care se reaspiră şi se retrage ușor
siringa, conținuând injectarea a 0,5-1ml. de
anestezic
• în cazul în care în siringă apare sânge, o
cantitate mai mică sau mai mare, înseamnă că
a fost lezat un vas sau chiar vârful acului se
află într-un vas şi nu se va injecta anestezic
• se caută să se pătrundă încă 2-4 mm. şi se
reaspiră pentru a depăşi zona cu sângerare
• dacă puncţia este iar pozitivă (apare sânge în
siringă) se retrage complet din ţesuturi acul,
se schimbă anestezicul și se iau măsuri de
prevenire a formării hematomului
• aspiraţia nu previne formarea hematomului ci
injectarea anestezicului în circulaţie
• în cazul în care aspiraţia este pozitivă apare
sigur un hematom mai mic sau mai mare în
funcţie de vasul lezat şi măsurile de limitare a
hematomului
• cel mai comun accident este reprezențat de
hematomul la tuberozitate (lezarea unor vase
din plexul venos pterigoidian de obicei urmare
a greşelilor de tehnică)
• spațiul pterigo-maxilar fiind destul de vast şi fără
o limitare osoasă completă se poate dezvolta un
hematom care este rapid extensiv, “crește văzând
cu ochii” şi se dezvoltă inițial intern, apoi se
exteriorizează în regiunea geniană, sub osul
zigomatic
• lăsat să se dezvolte poate deforma obrazul
• când vasul este mai mare sau se comprimă locul
unde se dezvoltă de obicei hematomul, acesta se
poate extinde în regiunea temporală, median de
arcada temporo-zigomatică
• tratamentul este simptomatic, căutând să limităm
spațiul pe care îl are la dispoziţie de a se extinde
prin aplicarea a 2-3 comprese în fundul de sac
vestibular și comprimarea obrazului sub osul
zigomatic cu podul palmei
• în cazul în care am putut face anestezia se
continuă tratamentul
• dacă şi a doua aspiraţie este pozitivă se renunţă
la manoperă, se iau măsuri de limitare a
hematomului şi se indică antibioterapie pentru
prevenirea suprainfectării precum și tratament
antiinflamator local (prişnitz) și general
• pacientul va fi prevenit de migrarea inferioară
a hematomului odată cu trecerea timpului
(putând ajunge pe marginea bazilară sau chiar
submandibular) și modificările coloristice care
apar prin degradarea hemoglobinei
• hematomul poate fi prevenit prin menţinerea
acului permanent în contact cu osul și
evitarea pătrunderii prea profunde (peste 25-
27mm)
• alt accident – ruperea acului
Aneastezia la “gaura incisivă”
• Extracţia dinţilor presupune anestezia gingivo-

mucoasei care le înconjoară coletul
• Gingivo-mucoasa palatinală este inervată în
zona anterioară de nervul nazopalatin al lui
Scarpa care iese în boltă prin orificiul canalului
nazopalatin, profund de papila interincisivă, la
1 cm posterior de limbusul interalveolar
interincisiv central
• Este indicată în asociere cu anestezia plexală
sau tronculară a nervilor infraorbitali pentru
intervenţii în regiunea grupului dinţilor frontali
superiori deoarece nervii nazopalatini au
anastomoze cu filete nervoase alveolare
superioare şi anterioare.
– Anestezia prin imbibiţie
– Anestezia tronculară bazală a nv. maxilar
• Anestezia determină insensibilizarea mucoasei
palatinale de la nivelul liniei mediene până la
caninul de partea respectivă inclusiv
• Caninul superior se găseste, din punct de
vedere al inervării mucoasei palatinale, la
intersectia zonei de acțiune a doi nervi:
nazopalatin Scarpa și palatin mare (anterior),
astfel încât pentru extracţie va fi necesar
anestezierea ambilor nervi
• Canalul incisiv coboară de pe podeaua fosei
nazale paramedian și se deschide în boltă prin
2-6 orificii pentru stânga și dreapta
• Uneori sunt 2 canale care se despart spre
cavitatea bucală (formă de “V”) iar alteori este
un canal care are 2 deschideri spre cavitatea
bucală (formă de “Y”).
Poziția pacientului
• Pacientul este aşezat pe fotoliu cu capul în
extensie și gura larg deschisă pentru a
vizualiza zona retroincisivă și papila
interincisivă
• După antiseptizarea mucoasei şi eventuala
aplicare a unui anestezic de contact se
efectuează puncţia la locul indicat
Puncția
• Puncţia anestezică se efectuează pe marginea
papilei interincisive, la jumătatea ei și pe
partea opusă celei anesteziate. Înţepătura nu
se face în papilă deoarece este foarte
dureroasă și sângerândă, ceea ce diminuă
efectul anestezic (spală anestezicul).
• Se pătrunde 2-3 mm. şi se lasă o picătură de
anestezic înainte de a atinge osul. Se aşteaptă
câteva secunde și apoi se schimbă direcţia
acului vertical, având grijă ca axul siringii să fie
paralel cu axul incisivilor centrali
• În momentul atingerii osului prin mişcări de
tatonare se caută să se pătrundă în canalul
nazo-palatin care este destul de larg
• În momentul intrării în canal, acul înaintează
greu şi nu se mai poate mişca lateral
• Canalul este paralel cu compacta alveolară
vestibulară a incisivilor centrali, astfel că la un
pacient cu proalveolodenţie siringa va fi mai
oblică iar la unul cu o ocluzie normală va fi mai
vertical.
• Anestezia obţinută prin injectarea la nivelul
canalului este de scurtă durată (15-25
minute), pe când cea obţinută prin injectarea
în canal, la 0,5 cm profunzime durează în jur
de 45 minute
• Cantitatea totală de anestezic necesară este
mică: 0,5ml
• Această anestezie este destul de dureroasă
datorită inervaţiei bogate de la nivelul papilei,
aderenţei fibromucoasei la palat şi lipsei de
țesut conjunctiv bogat reprezențat la acest
nivel
• Micşorarea durerii se poate obţine prin
anestezia de contact prepuncţională, puncţia
pe marginea papilei şi nu în papilă și injectarea
lentă a anestezicului
• Tehnica de anestezie a nervului nazopalatin a
fost modificată de unii autori pentru a o face
mai suportabilă prin evitarea înţepării în jurul
papilei interincisive
• Malamed - puncţie anestezică la nivelul
frenului labial superior, apoi face o puncţie în
papila interdentară dintre incisivii centrali
maxilari pe creasta vestibulară la baza frenului
labial și pătrunde perpendicular printre incisivi
spre papila interincisivă din boltă injectând
lent anestezic (0,3-0,4ml).
• Procedeul de anestezie prin imbibiţie (vezi
anesteziile de contact)
• Procedeul Hoffer de anestezie prin puncţie a
nervului nazopalatin pe podeaua fosei nazale,
înapoia pragului narinar cutanat
Anestezia “la gaura palatină”
• Fibromucoasa palatinală din regiunea

posterioară (distal de canin) este inervată de
nervul palatin mare, ram din nervul maxilar
care iese în boltă prin gaura palatină mare
(palatină anterioară)
Repere:
• Reperele principale:
– creasta alveolară
– bolta palatină cu marginea ei posterioară
• Reperele secundare:
– ultimul molar (la pacientul adult cel de minte, la
copil cel de-al doilea molar temporar, de 6 ani sau
12 ani, funcţie de vârstă)
– cârligul apofizei pterigoide
• Canalul palatin mare are o direcţie de sus în

jos, din-napoi înainte şi din lateral spre
median
• Pacientul este aşezat pe fotoliu cu gura larg
deschisă şi capul în extensie pentru a fi
evidenţiată bine zona palatină posterioară
• De obicei, locul unde se deschide canalul
palatin mare este destul de ușor vizibil: uneori
este mai roşietic decât zona înconjurătoare
datorită vascularizaţiei mai abundente; alteori
este mai palid datorită existenţei ţesutului
conjunctiv mai bogat reprezențat
• Puncţia se face între M1 şi M2 la jumătatea
distanţei dintre coletul molarilor şi rafeul
median (Archer) sau în dreptul M2 în unghiul
diedru format între planul crestei alveolare şi
bolta palatină sau la 1 cm înaintea marginii
posterioare a bolţii palatine
• Gaura palatină se găseşte la 0,5 cm. anterior
de inserţia vălului moale
• Zona de deschidere a canalului palatin mare
fiind bogată în țesut lax nu este obligatorie
pătrunderea cu acul în canal, fiind suficientă
introducerea anterior de gaură a unei cantităţi
de 0,3-0,5ml. anestezic pentru o durată de 30-
45 minute de anestezie
• Direcţia acului – în sus, înapoi şi uşor în afară,
ajungând în dreptul comisurii de patre opusă
• Nu este necesară pătrunderea în canal
• Depozitul se lasă la 1 cm sub mucoasă, în
dreptul găurii palatine
• Substanţa difuzează cu uşurinţă (ţesut lax
abundent)
• Anestezia se instalează în câteva minute
• Durata 30-40 minute
• Accidente
– Hemoragie sau hematom submucos prin
înţeparea vaselor – compresie câteve minute
– Injectarea bruscă şi brutală sub presiune a
anestezicului în cantitate mare – decolarea
periostului cu risc de necroză
– Puncţia prea înapoi – infiltraţia vălului moale cu
edem trecător
Anestezia prin infiltraţie în bolta
palatină
• Anestezia fibromucoasei palatine se poate
efectua pentru zone reduse ca întindere (1-2
dinţi) și prin infiltrație directă
• Când este nevoie de vasoconstricţia unui
teritoriu palatin pentru a diminua sângerarea
în timpul unei intervenţii chirurgicale –
odontectomia caninului, extirparea un or
tumori, plastii
palatină
• Contraindicaţii:
– Procese inflamatorii
– Tumori în zona de puncţie
• Tehnici alternative:
– Anestezia nv. palatin anterior la gaura palatină
mare
– Anestezia nv. nazopalatin
palatină
• Se antiseptizează locul puncţiei, care este la
0,5-1cm. deasupra coletului dintelui interesat,
urmată sau nu de aplicarea unei anestezii
topice
• Puncţia se face perpendicular pe os, de regulă
la un unghi de 45 grade faţă de boltă şi creasta
alveolară
• Se pătrunde căţiva milimetri, până se ajunge
pe os, după care se retrage puțin acul pentru a
nu injecta subperiostal anestezicul şi se
injectează foarte lent, progresiv, 0,2-0,3 ml.
anestezic
palatină
• Injectarea este urmată de albirea
(ischemierea) mucoasei, care nu trebuie să fie
prea marcată şi să se remită în scurt timp
• Anestezia se instalează rapid (1-2 minute) şi
durează 20-30 minute
• Complicaţia cea mai de temut este necroza
mucoasei palatinale, determinată mai ales de
injectarea brutală și rapidă a anestezicului
decât de vasoconstrictorul utilizat
Anestezia la gaura infraorbitară
• În cazurile în care avem nevoie de anestezia

mai multor dinţi din zona frontală sau datorită
unor procese patologice nu este posibilă
efectuarea anesteziei paraapicale
supraperiostale (PAS) se va efectua o anestezie
la gaura infraorbitară
• Gaura infraorbitară este un orificiu osos prin
care ies ramurile terminale ale nervului
maxilar, nervul infraorbitar
• Se găseşte la 8-10 mm sub rebordul orbitar
• Pe sutura zigomato-maxilară (la unirea treimii
interne a crestei infraorbitare cu cele două
treimi externe)
• Pe linia verticală care uneşte cele 3 găuri de
exteriorizare a ramurilor terminale ale celor 3
nervi ce formează trigemenul (mandibular,
maxilar și oftalmic)
• La 5 mm înăuntrul liniei medio-pupilare
• La 2,5 cm deasupra apesului PM 2
• Infiltrația anestezică la nivelul găurii va
determina insensibilizarea părţilor moi
inervate de nervul infraorbitar:
– fibromucoasa vestibulară la nivelul frontalilor
– jumătatea respectivă a buzei superioare
– aripa nasului
– pleoapa inferioară pe partea anesteziată
– tegumentul regiunii infraorbitare
• Introducând acul în canalul infraorbitar 0,5 cm
se anesteziază plexul nervos anterior și
superior:
– anestezia pulpară și parodonţiului incisivilor și
caninului de partea respectivă
– în cazul existenţei plexului dentar superior și
mijlociu introducerea acului încă 0,3 cm va
determina anestezia premolarilor și a
parodonţiului lor
Anestezia nervilor alveolari supero –anteriori – anestezia “LA
GAURA INFRAORBITALĂ”
• Indicaţii:
– Anestezia dinţilor frontali
– Anestezia mucoasei vestibulare şi a osului alveolar
– Anestezia obrazului, pleoapei inferioare, aripii
nasului, buzei inferioare
– Prezenţa unei inflamaţii sau infecţii care nu
permite anestezia plexală
– Anesteyie plexală ineficace – corticală groasă
• Contraindicaţii:
– Anestezia unui singur dinte sau maxim 2 dinţi
frontali superiori
– Necesitatea unei vasoconstricţii în teritoriul
operator
• Tehnici alternative:
– Anestezia plexală
• Anestezia pe cale orală presupune aşezarea
pacientului pe fotoliu ca pentru o anestezie
paraapicală supraperiostală (PAS) pentru
caninul superior (capul în uşoară extensie,
rotat parţial de partea opusă și gura
întredeschisă pentru a vizualiza şanţul
vestibular)
• Mâna ajutătoare fixează cu indexul reperul
osos (gaura infraorbitală)
• Policele răsfrânge buza superioară, evidenţiază
fundul de sac vestibular în zona canin-
premolar și pune țesuturile în tensiune
• Locul de puncţie este deasupra rădăcinii
caninului
• Direcţia acului este în sus, înapoi și în afară
alunecănd pe faţa anterioară a maxilarului pe
o distanţă de 1,5-2,5 cm și se depune o mică
cantitate de anestezic (0,2-0,3 ml) apoi prin
mişcări de tatonare se tentează intrarea în
canal dacă urmărim şi anestezia dinţilor
• Pătrunderea în canal se simte ca o fulguraţie,
fulgerare în dinţii frontali de câtre pacient iar
acul nu mai poate fi mişcat lateral
• Înainte de injectarea anestezicului este
indicată aspiraţia, deoarece vasele sangvine
din canalul osos pot fi uşor puncţionate
• În cazul aspiraţiei negative se introduc lent
0,5-1,2 ml. anestezic cu uşoară presiune
2. Anestezia nervilor alveolari supero –anteriori – anestezia “LA
GAURA INFRAORBITALĂ”
• Pentru a anestezia alveolarul superior și
mijlociu acul trebuie introdus mai mult în
canal – încă 0,5 cm
• Indexul de la mâna ajutătoare pleacă de pe
reperul osos și fixează marginea infraorbitară,
insinuându-se parţial pe marginea anterioară
a podelei orbitei pentru a ridica și împinge
ușor globul ocular, fixându-l într-o poziţie
stabilă
• Se introduc lent încă 0,5 ml anestezic
• Calea cutanată se utilizează în special pentru
intervenţiile pe ţesuturile moi labiogeniene
sau operaţii dentoalveolare când accesul pe
cale orală este împiedicat de procese
patologice – inflamaţii, tumori
• Pentru injecţi neurolizante în cazul nevralgiilor
de trigemen când “zona trigger” se află în
zona de inervaţi a nv. suborbitar
• Calea cutanată presupune aşezarea
pacientului pe fotoliu cu capul ușor în extensie
și puțin rotat spre partea opusă vizualizând
zona suborbitară
• Gura este închisă și se recomandă uneori
pacientului să închidă ochii
• Indexul mâinii ajutătoare se aplică la fel ca
pentru anestezia pe cale orală iar policele se
fixează pe rebordul orbitar inferior, desupra
găurii infraorbitare pentru a simţi avansarea
acului
• Puncţia anestezică se efectuează sub osul
zigomatic, la 0,5-1cm lateral de aripa nazală
de partea respectivă (funcţie de lăţimea
nasului), perpendicular pe os
• Se pătrunde circa 0,5-1cm proporţional cu
grosimea părţilor moi şi se ajunge pe osul
maxilar unde se depune o mică cantitate de
anestezic (0,2-0,3 ml.)
• Se aşteaptă puțin și apoi se schimbă direcţia
acului în sus și lateral alunecănd pe maxilar pe
o distanţă 0,7-1,3 cm şi pătrunzând apoi în
canalul infraorbitar unde după aspiraţie se
injectează 0,5-1,2 ml anestezic
• Anestezia se instalează foarte rapid (30-45
secunde) și durează până la 90 minute
• Pătrunderea în canal este însoţită de o
senzaţie dureroasă în dinţii frontali
• Acul devine fix şi nu se mai poate deplasa
lateral
• Pătrunderea în canal nu trebuie să fie mai
mare de 1 cm pentru a nu leza globul ocular
prin intrarea acului în orbită – indexul mânii
stângi se insinuează pe podeua orbitei, sub
globul ocular
• Uneori poate apare un hematom suborbitar
datorită lezării vaselor infraorbitare, iar alteori
anestezia poate interesa doar părţile moi din
cauza imposibilităţii pătrunderii în canal
datorită unei spine osoase ce acoperă parţial
intrarea sau existenţei mai multor orificii mici
de deschidere a canalului
Anestezia loco-regională la arcada
inferioară
Anestezia plexală
• Se folosește aceeași tehnică ca la maxilar

• Se utilizează numai în zona incisivilor și
caninilor
• În special la copii și tineri datorită structurii
osului mandibular cu corticala groasă care nu
permite difuzarea anestezicului
Anestezia la “Spina Spix”
• Anestezia nervului alveolar inferior se practică

înainte ca nervul să intre în canalul
mandibular
• Gaura mandibulară prezintă o proeminenţă
(sprânceană) osoasă denumită “lingula” sau
“Spina lui Spix”, pe faţa internă a ramului
ascendent
• Pe lîngă nervul alveolar inferior la acest nivel
se poate intercepta şi nervul lingual care se
găseşte cu 0,5-1 cm înaintea lui
Repere:
• creasta temporală a mandibulei - median de marginea
anterioară a ramului ascendent
• plica pterigomandibulară, determinată de punerea în
tensiune a ligamentului pterigomandibular
• planul de ocluzie al molarilor inferiori sau creasta
mandibulară edentată
Locul de puncţie:
• medial de creasta temporală, lateral de ligamentul
pterigomandibular şi la 1 cm deasupra planului de
ocluzie al molarilor inferiori sau 1,5 cm deasupra
crestei mandibulare edentate
• Pacientul este aşezat în fotoliu cu capul aproape

drept, uşor în extensie (15-20 grade), cu gura larg
deschisă, pentru a pune în evidenţă ligamentul
pterigomandibular şi a evidenţia locul de puncţie
• Deschiderea maximă a gurii determină și punerea
în tensiune a muşchiului pterigoidian intern,
subţiindu-l și favorizând astfel penetrarea lui
nedureroasă în timpul puncţiei
• Mâna ajutătoare palpează cu indexul sau policele
reperul principal (creasta temporală) menţinând
țesuturile moi ale locului de puncţie întinse
• Se antiseptizează locul de puncţie şi se pătrunde
cu acul razant cu creasta temporală, urmărind
apoi conturul feţei interne a ramului ascendent
pe o direcţie posterioară şi paralelă cu planul de
ocluzie
• Acul se introduce în contact cu osul, dând seringii
o direcţie mediană și apoi spre comisura opusă
pe măsură ce acul se deplasează lateral, datorită
divergenţei ramurilor mandibulare
• Adâncimea la care se injectează anestezicul este
de 2-2,5 cm, acul trebuind să fie obligatoriu în
contact cu osul
• Aspiraţia este obligatorie și se introduce o
cantitate de 1,5-2 ml. anestezic
• În momentul încetării injectării, acul se retrage 1

cm, după care se depozitează 0,3-0,5 ml.
anestezic pentru nervul lingual și apoi se retrage
complet acul
• Anestezia se instalează în câteva minute şi
durează 60-90 minute în funcţie de anestezicul
folosit.
• Anestezia nervului lingual poate fi efectuată şi
înaintea celui alveolar, prin pătrunderea după
aceleaşi repere doar 1-1,5 cm, și apoi
pătrunderea până la gaura mandibulară
• Puncţia prea jos ratează interceptarea nervului

alveolar inferior înainte de a intra în canalul
mandibular, cu lipsa anesteziei
• Puncţia prea sus poate determina anestezia
nervului auriculotemporal, cu anestezia
pavilionului urechii, sau a nervului maseter cu
paralizia muşchiului omonim
• Puncţia prea laterală duce la proptirea acului în
marginea anterioară a ramului ascendent cu lipsa
anesteziei nervului alveolar, eventual fiind
anesteziat doar nervul bucal
• Puncţia median de plica pterigomandibulară

determină anestezia peretelui lateral al faringelui,
cu edem al zonei şi tulburări de deglutiţie și
senzaţie de corp străin faringian
• Pătrunderea prea posterioară poate determina
difuzarea anestezicului în glanda parotidă cu
infiltrarea nervului facial și paralizia unei ramuri a
lui
• S-au imaginat o serie de tehnici care se bazează
pe pătrunderea acului oblic, direct spre faţa
internă a mandibulei
• În acest fel acul are un traiect drept, fără schimbările
de direcţie cerute de tehnica de bază
• Tehnicile imaginate au traiect de introducere a acului
paralel cu planul de ocluzie al dinţilor hemimandibulei
respective și locul de puncţie este asemănător cu cel
clasic (Dielaufe, Sargenti) sau puncţia se face într-un
punct mai înalt, direcţia acului fiind de sus în jos, oblic
(Maccary)
• Toate aceste tehnici au ca finalitate ajungerea acului pe
faţa internă a mandibulei, la nivelul sau deasupra
locului de pătrundere a nervului alveolar inferior în
mandibulă
• Cantitatea de anestezic este asemănătoare, la fel și
posibilitatea anestezierii nervului lingual prin aceeaşi
înţepătură
Anestezia pe cale cutanată

• Calea submandibulară este cea mai utilizată în
practică; locul de puncţie este pe marginea bazilară a
mandibulei, la 1,5 cm anterior de unghiul mandibular
• Pacientul este aşezat în fotoliu cu capul în extensie şi
rotat de partea opusă pentru a pune în evidenţă zona
subangulomandibulară
• Acul trebuie să fie lung (7-8 cm) şi se introduce pe faţa
internă a ramului ascendent, razant cu osul, paralel cu
marginea posterioară a ramului pe o distanţă de 4-4,5
cm; se aspiră și dacă puncţia e negativă se introduce
anestezicul
• Pătrunzând cu acul mai sus 1 cm poate fi anesteziat
nervul lingual.
• Calea retromandibulară este mai rar folosită deoarece

presupune pătrunderea acului prin glanda parotidă,
unde pot fi lezate elementele existente la acest nivel
(nervul facial, vena jugulară externă, vena
retromandibulară sau artera carotidă externă)
• Locul de puncţie este pe marginea posterioară a
ramului ascendent, sub lobulul urechii, la jumătatea
distanţei dintre rădăcina longitudinală a zigomei şi
unghiul mandibular
• Acul, de lungime 7-8 cm, pătrunde pe marginea
posterioară a ramului şi apoi pe faţa internă a ramului,
păstrând contactul cu osul şi o direcţie paralelă cu
marginea bazilară a mandibulei. Se pătrunde 2-4 cm
• Calea superioară este o metodă mai mult

teoretică
• Presupune utilizarea unui ac curb care
pătrunde prin incizura sigmoidă, i se imprimă
o mişcare de rotaţie astfel încât să ajungă pe
faţa internă a ramului ascendent, deasupra
găurii mandibulare, unde se depozitează
anestezicul
Anestezia la gaura mentonieră
• Uneori nu este necesară anestezia nervului

alveolar inferior în totalitate, mai ales pentru
tratamentele efectuate în zona frontală când ar
trebui anestezii la Spix bilateral
• Se poate anestezia doar nervul incisiv sau
mentonier, ramuri terminale ale nervului alveolar
inferior. Aceşti nervi sunt accesibili la gaura
mentonieră, reper care dă și numele anesteziei
• Gaura mentonieră este locul de deschidere a
canalului mentonier, care are direcţia spre
anterior, median și inferior
• Gaura mentonieră se găseşte pe faţa externă a corpului
mandibular între şi sub rădăcinile premolarilor, la
jumătatea corpului mandibular în sens vertical, la
dentat.
• Se găseşte pe linia care uneşte cele 3 puncte de
emergenţă a ramurilor terminale ale nervului
trigemen: supraorbitară, infraorbitară şi mentonieră
• La edentaţi gaura mentonieră se găseşte la jumătatea
distanţei între linia mediană a mandibulei şi marginea
anterioară a muşchiului maseter în sens antero-
posterior iar în sens vertical în treimea superioară a
corpului, uneori chiar pe creasta edentată când atrofia
este marcată
• Locul de puncţie este în dreptul rădăcinii
meziale a primului molar inferior, în fundul de
sac vestibular
• Pacientul este aşezat în fotoliu cu capul drept,
ușor rotat spre partea opusă pentru a pune în
evidenţă vestibulul bucal inferior în zona
premolari-molari, cu gura ușor întredeschisă
• Mâna ajutătoare se aplică pe marginea
bazilară şi fixând mandibula iar policele
răsfrânge buza și mucoasa jugală, punându-le
în tensiune
• Acul orientat spre inferior, anterior şi medial,
făcând cu axul premolarilor un unghi de 15-20
grade, la o profunzime de 1,5-2 cm
• În momentul atingerii găurii mentoniere
pacientul simte o fulguraţie; depozitând aici după
aspiraţie 1-1,5 ml anestezic vom determina
anestezia nervului mentonier
• Pătrunderea în gaura mentonieră și canalul
mentonier 3-5 mm. va permite ca după aspiraţie
să introducem 0,3-0,7 ml anestezic, ceea ce va
determina anestezia osului și a dinţilor anteriori
premolarului 1 inclusiv
• Calea de abord cutanată se folosește mai ales
în chirurgia maxilo-facială și tratamentul
nevralgiilor de nerv mentonier
• Locul de puncţie este în partea inferioară a
regiunii bucale, la circa 1,5-2 cm înapoia
comisurii bucale
• Pacientul este aşezat pe fotoliu cu capul în
uşoară extensie și ușor rotat spre partea
opusă, capul fiind situat la nivelul coatelor
medicului
• Mâna ajutătoare ţine mandibula, indexul
fixând locul găurii pe tegument iar policele
fiind introdus în vestibulul bucal pentru a nu
pătrunde cu acul în cavitatea bucală
• Ţinând întinse țesuturile, acul pătrunde pe o
direcţie spre inferior, anterior şi median până
la contactul cu osul și apoi îşi continuă
alunecarea până la nivelul găurii mentoniere
• Acul pătrunde pe o distanţă de 1-1,5 cm
pentru nervul mentonier și încă 0,5 cm pentru
cel incisiv
Anestezia nervului bucal
• Nervul bucal este un ram al nervului

mandibular care inervează fibromucoasa
vestibulară din dreptul molarilor inferiori,
premolarului 2 inferior, mucoasa jugală
corespunzatoare și o portiune a tegumentului
obrazului
• Reperul principal este reprezentat de
marginea anterioară a ramului ascendent
• Pacientul este aşezat pe fotoliu cu gura larg
deschisă şi capul drept (ca pentru anestezia la
Spix), cu mâna ajutătoare se palpează baza
apofizei coronoide și se pun în tensiune
țesuturile, puncţia fiind făcută la intersectia
crestei temporale cu planul de ocluzie al
molarilor superiori
• Se ajunge cu acul pe faţa internă a ramului şi
acolo se aspiră și se lasă o cantitate de 0,5-0,7
ml. de anestezic; anestezia se instalează în 2-3
minute
• Puncţia mai poate fi făcută și la nivelul
molarului de minte, distal și superior de el, în
momentul în care nervul, care a traversat
marginea anterioară a ramului ascendent, se
dispune spre regiunea jugală și mucoasa
vestibulară la nivelul molarilor
• Se pătrunde cu acul în fosa retromolară, adică
pe o distanţă de 1-3 mm, apoi, după aspirare
(nu e obligatorie) se depune o cantitate de
0,3-0,5 ml anestezic şi apoi după 1-2 minute
se poate începe manopera
Anestezia nervului bucal în fundul de sac vestibular
inferior
• Pacientul este aşezat cu capul drept şi gura
întredeschisă, mâna ajutătoare depărtează părţile
moi labiojugale evidenţiindu-se fundul de sac
vestibular inferior
• Puncţia se efectuează în fundul de sac vestibular,
în mucoasa mobilă, în dreptul dintelui interesat
• Se pătrunde cu acul 2-3 milimetri, submucos,
apoi se depun 0,3-0,5 ml anestezic, suficient
pentru a insensibiliza în 1-2 minute mucoasa
vestibulară a versantului crestei alveolare
Anestezia nervului lingual
• Nervul lingual este anesteziat în mod normal

odată cu anestezia nervului alveolar inferior la
spina Spix, unde se găseşte la circa 1 cm
anterior faţă de acesta
• Nervul lingual se mai poate anestezia în
locurile unde este mai superficial în planşeul
bucal
• Una din locaţii ar fi în planşeul bucal, în şanţul
mandibulo-lingual în dreptul molarului de
minte, înainte de a pătrunde pe sub mușchiul
milohioidian în loja submandibulară
• Pacientul este aşezat pe fotoliu și cu gura larg
deschisă; cu mâna ajutătoare și oglinda se
depărtează limba astfel încât să avem vizibilitate
la nivelul planşeului în dreptul molarului de minte
• Puncţia se efectuează în planşeu, aproape de
creasta alveolară, pătrunzându-se 1-2 mm
submucos și se depun 0,5-0,8 ml. Anestezic
• Anestezia se instalează în circa 1-2 minute şi
cuprinde hemilimba, hemiplanşeul şi mucoasa
crestei alveolare de pe versantul lingual de partea
respectivă
• În intervențiile pe planşeul anterior se poate folosi
tehnica “Dan Teodorescu”, ce presupune anestezia
filetelor terminale ale nervului lingual
• Locul de puncţie este în planşeul anterior, aproape
de creasta alveolară, în dreptul caninului sau
premolarului 1
• Pacientul este aşezat pe fotoliu cu gura deschisă
larg şi cu limba lateralizată pe partea opusă
• Se puncţionează în locul indicat, se pătrunde cu
acul 2-3 mm şi se depun circa 0,3-0,5 ml anestezic
• Anestezia se instalează în 1- 2 minute și durează
30-45 minute interesând hemiplanşeul bucal şi
fibromucoasa linguală a crestei alveolare anterior
de locul de puncţie
Anestezia limbii
• Limba este inervată de 3 nervi: lingual,

laringeu superior şi glosofaringian
• Anestezia limbii se realizează printr-o
anestezie simultană (printr-o singură puncție),
cu acul introdus submentonier, pe linia
mediană, inaintea osului hioid
• Se pătrunde cu acul în sus, înapoi şi oblic până
la baza limbii unde se depune soluția
anestezică
Anestezia simultană
Anestezia prin tehnica Weisbrem

• Sunt anesteziați nervii alveolar inferior, lingual
şi bucal
• Tuberozitatea mandibulară - pe faţa internă a
ramului ascendent mandibular, la întâlnirea a
2 creste, una care coboară de pe condilul
mandibular și cealaltă de pe apofiza coronoidă
• La jumătatea distanţei dintre incizura sigmoidă
și gaura mandibulară, la 0,5 cm. anterior și
superior de gaura mandibulară
Procedeul Weisbrem
• Cei trei nervi anesteziaţi au aceeaşi dispunere dinspre
anterior spre posterior (bucal, lingual și alveolar
inferior) - ultimii doi sunt foarte apropiaţi
• Reperele sunt identice cu cele ale anesteziei la spina
Spix, la fel și poziţia pacientului; diferă doar locul de
puncţie
• Pacientul este situat pe fotoliul dentar cu gura larg
deschisă, capul drept și ușor rotat de partea
anesteziată
• Mâna ajutătoare palpează baza apofizei coronoide iar
puncţia se efectuează la 1,5 cm deasupra planului de
ocluzie inferior, sau la 0,5 cm sub planul de ocluzie al
molarilor superiori, între plica pterigo-mandibulară și
marginea anterioară a ramului ascendent
Procedeul Weisbrem
• Direcţia seringii este asemănătoare cu
tehnicile directe la Spix, perpendicular
aproape pe mucoasa bucală și se pătrunde
până la nivelul osului, pe o distanţă de 1,5-2
cm, apoi se aspiră și se depun 1,5-2 ml
anestezic pentru nervii lingual şi alveolar
inferior și apoi se retrage acul 0,5 cm. şi se
depun 0,3-0,5 ml. pentru nervul bucal
• Anestezia se instalează în 2-3 minute și
durează 60-75 minute
Procedeul Gow-Gates
• Anestezia nervilor alveolar inferior, lingual,
milohioidian, auriculo-temporal şi bucal
• Reperele - mucoasa jugală, apofiza coronoidă şi
cuspidul mezio-palatinal al celui de-al doilea
molar superior
• Linia imaginară extraorală care trebuie să fie
reperul după care se menţine direcţia seringii:
linia care uneşte comisura bucală și incizura
intertragică (şanţul dintre tragus și lobul) a urechii
• În momentul pătrunderii acului spre gâtul
condilian seringa trebuie să fie paralelă cu
această linie imaginară
Procedeul Gow-Gates
• Pacientul este aşezat pe fotoliu în poziţie declivă
sau şezând
• Capul este flectat pe spate, ușor rotat pe partea
opusă şi cu gura larg deschisă, evidenţiindu-se
comisura intermaxilară
• Mâna ajutătoare se sprijină cu indexul pe incizura
sigmoidă, în spatele apofizei coronoide; acest
reper ne ajută să ajungem mai ușor la baza
condilului
• Locul de puncţie este distal de cuspidul mezio-
palatinal al molarului 2 superior iar direcţia pe
care o urmează seringa este paralelă cu planul
facial descris, îndreptând seringa spre tragusul
pacientului
Procedeul Gow-Gates
• În cazul prezenţei unui molar de minte, locul puncţiei
va fi chiar în spatele lui
• Acul va pătrunde până când va întâlni osul; acesta este
reprezențat de colul condilian
• Adâncimea pe care va pătrunde acul este de 2-3 cm.,
însă există o mare variabilitate funcţie de țesuturile
moi ale pacientului şi conformaţia osoasă
• În cazul lipsei contactului osos, cea mai frecventă cauză
este aceea că pacientul a închis parţial gura după
puncţie, ceea ce a determinat alunecarea posterioară a
condilului şi mărirea grosimii țesuturilor moi; se retrage
acul, se roagă pacientul să deschidă cât mai larg gura şi
se reia pătrunderea acului
Procedeul Gow-Gates
Procedeul Gow-Gates
• În momentul atingerii osului se aspiră; aspiraţia
pozitivă poate arăta faptul că a fost puncţionată
artera maxilară internă (ea se găseşte inferior de
zona anesteziată), în acest caz acul retrăgându-se
și fiind reorientat ușor mai sus
• Se depun 2-3 ml. anestezic lent, obligatoriu doar
în contact cu osul, apoi se retrage acul, se
protejează cu capacul și se indică pacientului să
stea cu gura deschisă 1-2 minute pentru ca
anestezicul să difuzeze mai bine
• Anestezia se instalează mai lent (4-7 minute),
datorită grosimii nervului şi faptului că
anestezicul se depune mai departe de nerv, iar
durata ei este de aproximativ 60-90 minute
Procedeul Akinosi
• Tehnica se bazează pe constatarea anatomică
a faptului că în partea sa superioară (1/3-1/4)
ramul ascendent mandibular are o direcţie
aproape sagitală
• Reperele pentru această anestezie sunt baza
apofizei coronoide și planul de ocluzie
(deoarece este prezent trismusul, cu limitarea
deschiderii gurii, dinţii sunt aproape în ocluzie,
deci nu contează care plan de ocluzie, superior
sau inferior).
Procedeul Akinosi
• Pacientul stă pe fotoliu cu capul în uşoară
extensie și rotat parţial spre partea opusă,
mâna ajutătoare depărtând părţile moi labio-
jugale şi având indexul pe marginea anterioară
a ramului, la baza apofizei coronoide
• Locul de puncţie este între deget și
tuberozitatea maxilară, în dreptul degetului,
acul având bizoul îndreptat în direcţia opusă
osului pentru ca prin înaintare să se apropie
de faţa internă a mandibulei
Procedeul Akinosi
Procedeul Akinosi
• Este singura anestezie care nu are bizoul acului
îndreptat spre os
• Se pătrunde cu acul în jur de 2,5 cm, se aspiră şi
dacă aspiraţia este negativă se injectează 1,5-2 ml
anestezic, apoi se retrage 0,5 cm acul şi se depun
0,5 cm pentru nervul bucal
• Puncţia fiind înaltă, anestezicul difuzează spre
nervul maseterin şi determină cedarea parţială a
trismusului
• Dezavantajul metodei este că profunzimea
pătrunderii este greu de apreciat datorită
neîntinderii țesuturilor moi, lipsa contactului cu
osul în momentul injectării poate produce
confuzii şi este o metodă relativ “oarbă
Procedeul Akinosi
Accidente şi complicaţii locale ale
anesteziei loco-regionale
• Accidentele sunt tulburări care apar în timpul
anesteziei sau imediat după ce s-a efectuat
• Complicaţiile sunt entităţi care apar la
distanţă de momentul anesteziei (zile)
• În general accidentele sunt determinate de
greşeli de tehnică, traumatizarea țesuturilor în
cursul anesteziei sau acţiunii anestezicului
asupra țesuturilor
• Complicaţiile pot fii produse de contaminarea
cu microorganisme a acului de puncţie
Accidentele locale ale anesteziei loco-
regionale
Durerea
Cauze:
• Traumatizarea ţesuturilor
• Acul să nu fie folosit la mai multe puncţii
• În momentul încărcării din fiole a seringilor de
unică folosinţă nu trebuie ca vârful acului să se
sprijine pe fundul fiolei, cel mai corect fiind ca
amboul acului să fie sprijinit pe pereţii laterali
şi fiola ţinută oblic
Durerea
• În momentul atingerii osului acul trebuie împins
foarte încet, deoarece pe de o parte vârful se
poate îndoi şi pe de altă parte se poate
traumatiza periostul, ceea ce produce durere
• Manoperele de introducere a acului în țesuturi
trebuie să fie blânde, fără a mişca prea mult şi a
căuta reperele în țesuturi, deoarece vârful ascuţit
al acului lezează țesuturile; de asemenea este
indicat să nu se repete mişcările de pătrundere în
țesuturi: cu cât mai multe puncţii, cu atât mai
mare probabilitatea de leziuni durere
Durerea
• Distensia bruscă a țesuturilor
• Durerea la injectarea anestezicului poate
apare, cel mai frecvent, la injectarea bruscă,
ceea ce determină distensia bruscă a
țesuturilor sau decolarea lor forţată (infiltrație
subperiostală)
• Durerea apare mai ales acolo unde țesuturile
sunt mai aderente şi există un strat de țesut
conjunctiv mai subţire (în bolta palatină sau în
mucoasa fixă).
Durerea
• Înţeparea unui trunchi nervos
• Puncția direct în nerv este dureroasă, pacientul
putând avea mişcări reflexe, involuntare, care
pot determina ruperea acului
• De cele mai multe ori el afirmă că simte o
fulguraţie, ca un curent electric în teritoriul de
inervaţie al nervului respectiv
• În acest caz anestezia se instalează foarte
repede, aproape instantaneu și durează mult
(câteva ore, putând însă rămâne o hipoestezie
de durată).
Durerea
• Soluţiile introduse prin puncţie
• Cea mai frecventă durere şi senzaţie de arsură la
puncţie apare prin antrenarea cu acul a
substanţei antiseptice; alcoolul este toxic și iritant
pentru ţesuturi şi neurolitic
• Altă cauză poate fi determinată de temperatura
anestezicului - temperatura optimă este de 20-25
grade
• Orice alterare în pH-ul normal va determina
durere la injectare - anestezicele cu
vasoconstrictor sunt mai acide
• erorile de substanţă
Durerea
• Infiltrație în țesuturi inflamate
• Durerea ce apare la infiltrația în zona
inflamată are o componentă importantă
mecanică: ţesuturile sunt destinse şi
congestive iar anestezicul introdus măreşte
tensiunea şi distensia țesuturilor, deci măreşte
durerea
• Infiltraţia în țesuturi inflamate sau trecerea
prin ele pot determina însămânţarea septică a
altor teritorii indemne
Durerea
Prevenirea durerii:
• folosirea acelor ascuţite și cât mai subţiri.
• folosirea anesteziei topice prepuncţional.
• uscarea mucoasei înainte de puncţie.
• substanţele anestezice trebuie să fie în termenul
de valabilitate.
• substanţele anestezice trebuie să fie la
temperatura camerei.
• introducerea acului blând, lent şi după contactul
cu osul se retrage 1-2-3 mm.
• injectarea lentă a anestezicului.
• retragerea lentă a acului.
Leziuni vasculare
• În în momentul puncţiei anestezice se
interceptează vase mici de sânge; hemoragia
apărută este neesențială, oprindu-se de la sine
sau după 1-2 minute de compresie
• Aspiraţia se impune la anesteziile profunde,
deoarece introducerea anestezicului în vas, pe
lângă neinstalarea anesteziei, poate determina
efecte de supradozare a anestezicului sau
vasoconstrictorului (palpitaţii, sincope,
transpiraţii, agitaţie).
Leziuni vasculare
• Lezarea unor vase sau plexuri profunde pot
determina apariţia sângerării intratisulare, cu
adunarea unei cantităţi de sânge ce formează un
hematom
• Hematomul se formează în zonele cu țesut lax mai
bogat, unde există spaţiu pentru expansiune
• Nu va apare hematom în boltă sau într-un canal osos
• Cel mai frecvent apare în anestezia la tuberozitatea
maxilară unde plexul venos pterigoidian și țesutul lax
din groapa zigomatică (compartimentul pterigo-
maxilar) prezintă condiţii favorabile
Leziuni vasculare
• Mai rar poate apare la anestezia la spina Spix
• O localizare mai rară dar cu o gravitate mare este
hematomul intraorbitar care apare după anestezia la
nivelul canalului infraorbitar
• Canalul fiind inextensibil hematomul rezultat din
lezarea vaselor infraorbitare se poate dezvolta
suborbitar sau, mai grav, intraorbitar
• Localizarea în orbită poate fi sub globul ocular, când
apare diplopie, sau retobulbar, când apare exoftalmie
• Complicaţia cea mai de temut în acest caz este
suprainfectarea hematomului cu supurația de orbită
Leziuni vasculare
• Hematomul este o complicaţie uneori
imposibil de prevenit, chiar dacă tehnica
folosită este corectă
• Prevenirea lui se poate face prin respectarea
riguroasă a tehnicilor de anestezie și prin
evitarea anesteziilor cu potenţial mare
hematogen (tuberozitate, Spix) la pacienții cu
risc: hemofilici, anticoagulaţi, tulburări
hepatice, mari hipertensivi
Leziuni vasculare
Hematomul obrazului după anestezia la
tuberozitate
• Se poate produce prin lezarea plexului venos pte-
rigoidian, arterei alveolare postero-superioare
sau arterei maxilare interne situate posterior,
medial şi superior de tuberozitatea maxilară
• Fosa infratemporală în care se formează
hematomul permite acumularea unor cantităti
mari de sânge
• Clinic - tumefacție geniană, de obicei imediat
după terminarea anesteziei, tumefacţie ce se
poate extinde anterior şi inferior
Leziuni vasculare
Tratament
• Se va face imediat compresia regiunii geniene cu
palma, timp de câteva minute, se introduce apoi în
şanţul vestibular superior, un rulou de comprese, cât
mai distal posibil (de-a lungul tuberozitătii)
• Se aplică un prişnitz rece, menţinut printr-un
pansament compresiv, pentru a exercita presiune
locală şi pentru a favoriza vasoconstricția
• Acest pansament se menţine 24-48 de ore
• Zona nu va fi expusă la căldură, pentru cel puţin şase
ore, deoarece căldura produce vasodilataţie şi în
consecinţă favorizează sângerarea, mărind în volum
hematomul
Leziuni vasculare
• Căldura locală poate fi însă utilizată după 48 de
ore, ea având rol analgezic iar proprietăţile ei
vasodilatatoare pot accelera rata resorbţiei
• După cele 48 de ore, se poate aplica un prişnitz
cald pentru 20 de minute, la fiecare oră
• Cu sau fără tratament medical, hematomul se
resoarbe în general după 7-10 zile
• Uneori se recomandă administrarea antibioticelor
pentru a preveni apariţia unor complicații
infecţioase prin suprainfectarea hematomului
• Se va evita practicarea unor noi tratamente
stomatologice până la remisia completă a
hematomului.
Leziuni vasculare
Hematomul după anestezia la Spix
• Tumefacţie pe faţa internă a ramului mandibu-
lar şi posibil modificare de culoare a mucoasei
• Ca tratament se vor exercita presiuni pe faţa
internă a ramului mandibular, tratament
antiflogistic local şi antibioterapie în cazul
hematoamelor voluminoase sau a bolnavilor
cu tare organice
Pareza unor trunchiuri nervoase
• Cei mai afectaţi nervi de infiltrațiile anestezice
involuntare sunt nervul facial și auriculo-temporal
• Anestezia nervului coarda timpanului va
determina tulburări de secreție salivară și de gust,
toate aceste simptome cedând după dispariţia
anesteziei
• Infiltrația nervului mandibular aproape de ieşirea
lui din gaura ovală în cursul pătrunderii mult
superior și lateral a acului în cursul anesteziei la
tuberozitatea maxilară
• Paralizia nervului facial apare după anestezia la
spina Spix, când pe cale orală se pătrunde prea
posterior, pe cale posterioară se pătrunde prea
superficial şi pe cale submandibulară se pătrunde
prea posterior
• Filete din nervul facial pot fi interceptate în cursul
anesteziei la nervul infraorbitar sau la anestezia
plexală a caninilor superiori
• În funcţie de ramurile interesate poate apare o
paralizie totală sau parţială a muşchilor de pe
hemifaţa respectivă
• Apare ptoză comisurală, lipsa mişcărilor mimicii,
inocluzie palpebrală cu imposibilitatea clipitului
• Odată instalate semnele, nu există tratament
decât expectativa - în funcţie de cantitatea de
anestezic, locul de depunere şi apropierea de
nerv, fenomenele se remit în interval de până la
2-3 ore
• Tulburările care durează mai mult sunt date de
difuzarea vasoconstrictorului la nivelul nervului
• Se ține pacientul sub observație până dispar
semnele - pansament la nivelul ochiului afectat
pentru a preveni uscarea corneei, cu toate că
lacrimile continuă să se secrete
Tulburările oculare
• Anestezicul poate difuza în orbită cu anestezia

nervului optic, cecitate reversibilă şi edem al
pleoapei inferioare
• Pătrunderea cu acul în orbită poate determina
înţeparea globului ocular, cu hematom
intraocular, hemoragie, echimoze conjunctivale
sau tulburări persistente de vedere
• Aceste accidente foarte grave se pot evita
urmărind riguros tehnicile de anestezie, cu poziţia
mâinii ajutătoare și profunzimea de intrare în
canal
Ruperea acului
• Un accident foarte rar de când au apărut acele
atraumatice și cele de unică folosinţă este
reprezentat de ruperea acului
• Acele moderne se rup doar în cazul defectelor de
fabricaţie (extrem de rar) sau dacă au fost în
prealabil îndoite pentru a ajunge într-o zonă mai
greu accesibile
• De obicei ele se desprind din ambou (partea care
se fixează la seringă), de aceea este indicată
folosirea acelor mai lungi, care să nu fie introduse
complet în țesuturi
Ruperea acului
Prevenirea ruperii acelor de puncţie se poate face
prin:
• folosirea unor ace mai groase.
• folosirea unor ace mai lungi.
• penetrarea țesuturilor să fie blândă.
• nu se schimbă brusc direcţia acului și nici nu se
redirecţionează frecvent.
• în apropierea periostului sau a trunchiurilor
nervoase se va înainta lent
Ruperea acului
• În cazul ruperii acului se va menţine gura
pacientului deschisă dacă se vede acul și se
extrage cu o pensă
• Dacă acul nu se vede, se aplică un bandaj
mento-cefalic pentru a limita mişcările
mandibulei şi se va îndruma de urgenţă într-
un serviciu specializat
• Nu se indică încercarea de extracţie deoarece
se poate împinge mai profund
Complicatiile locale ale anesteziei
locale
Ulceraţiile
• Ulceraţiile apar de obicei pe mucoase la locul de
aplicare a anestezicelor de contact
• Sunt destul de rare şi se pare că se datorează
ischemiei provocate de aceste substanţe sau efectului
toxic al lor datorat concentrației mari şi duratei mai
mari de timp cât se aplică
• Apar de obicei la 2-3 zile după anestezie, sunt
dureroase și se pot suprainfecta, trenând timp
îndelungat
• Tratamentul este simptomatic, antialgice și colutorii
aplicate local pentru a preveni suprainfectarea
Necroza mucoasei
• Necroza mucoasei apare în zonele sărace în

țesut lax, cu fibromucoasa aderentă de os
• De obicei apar în bolta palatină după infiltrații
anestezice, recunoscând drept factori
favorizanţi vasoconstrictorul folosit, injectarea
cu presiune a anestezicului şi introducerea
unei cantităţi mari de substanţă
• Anestezicul decolează fibromucoasa de pe
substratul osos şi îi diminuă irigarea, efectul
fiind amplificat de vasoconstrictor
Necroza mucoasei
• Primul semn este ischemierea puternică a mucoasei
postanestezic și durere
• Zona de ischemie nu îşi reia culoarea normală ci
devine violetă, apoi brună și cenuşie pe măsură ce
mucoasa se necrozează
• Durerile sunt vii, exacerbate de actele fiziologice
• Tratamentul este simptomatic, cu antibiotice pentru a
preveni suprainfectarea și colutorii sau antiseptice
locale, cu toaleta plăgii şi îndepărtarea sfacelelor şi
protejarea defectului şi a osului denudat cu meşă
iodoformată menţinută cu o placă palatinală sau
ligaturi de sârmă trecute în punte prin boltă
Infecții
• Supurațiile postanestezice se mai numesc şi
injectite
• Apar de obicei după puncţiile în zone profunde
(groapa zigomatică) după anesteziile la spina Spix
(spaţiul pterigomandibular) sau la tuberozitatea
maxilară (spațiul pterigomaxilar)
• În aceste zone există un bogat ţesut lax și grăsos
cu apărare deficitară; în aceste zone apar mai
frecvent hematoamele, sângele extravazat fiind
un mediu ideal de cultură pentru germeni
• Primul semn care îl îngrijorează pe pacient este
durerea, care apare la 2-3 zile de la anestezie, cu
caracter surd, pulsatil, fără o localizare precisă,
care se exacerbează și nu diminuă la antialgice
Infecții
• Apare trismusul, care este mai puternic după
anestezia la Spix
• Trismusul nu are tendinţă la cedare ci se
accentuează, diminuând pe zi ce trece
amplitudinea de deschidere a gurii.
• În perioada mai tâzie apare o tumefacție şi o
împăstare discretă dureroasă fie perituberozitar
fie pe faţa internă a ramului ascendent
• Starea generală este alterată, cu febră,
hemicranie şi disfagie
• La primele semne ale unei supurații
postanestezice pacientul trebuie trimis la
specialist
Alveolita postextracțională
• Alveolita este considerată ca o complicaţie a

anesteziei doar în forma uscată, care
reprezintă o tulburare trofică inițial
• În etiologia alveolitei uscate au fost
incriminate anesteziile intraligamentare,
datorită presiunii cu care se introduce
anestezicul, vasoconstricției induse de
corectivul anestezic şi angrenării germenilor
microbieni cu acul în alveolă
Trismusul persistent
• Se datorează traumatizării muşchiului
pterigiodian intern prin trecerea acului de puncţie
(Spix).
• Trismusul apare prin iritarea muşchilor ridicători
ai mandibulei, care poate fi determinată de cauze
traumatice (lezare cu acul, cel mai frecvent,
injectarea unei cantităţi prea mari de anestezic)
chimice (pH-ul, temperatura substanţei
anestezice, resturi de antiseptic sau produși de
degradare ai anestezicului)
• Dacă nu este implicat un proces septic nu apare
durere ci doar o jenă uşoară
Trismusul persistent
• Tratamentul este simptomatic: antiinflamatoare
local (raze ultrascurte sau infraroşii) și general
(antiinflamatoare), mecanoterapie cu
deschiderea și lateralitatea mandibulei, cu sau
fără pană, gumă de mestecat şi căldură locală
• În general trismusul cedează după câteva zile, o
săptămână fără complicaţii
• În cazul în care persistă sau se accentuează se
presupune un proces de miozită sau o supurație
şi se îndrumă pacientul spre specialist
Dureri persistente
• Durerea locală la locul de puncţie este

normală şi cedează după 1-2 zile
• Durerea persistentă indică fie o leziune
traumatică a țesuturilor sau nervului dată de
ac sau substanţa anestezică, fie o iritare
determinată de alte substanţe sau de germeni
microbieni
• Dacă după 2-3 zile de tratament simptomatic
cu antiinflamatoare şi antialgice fenomenele
nu se remit sau măcar se limitează, pacientul
trebuie îndrumat la un specialist
Accidentele generale ale anesteziei
loco-regionale
• Anamneză atentă şi respectarea indicațiillor substanţei
anestezice utilizate
Există trei mecanisme principale prin care substanțele chimice
produc reacții adverse:
• toxicitatea produsă prin extinderea directă a efectelor
farmacologice uzuale ale medicamentelor - constau în:
efecte adverse; reacții de supradozare; efecte toxice locale.
• toxicitatea produsă prin metabolizarea substanței în
organism indusă de: afecțiune patologică (disfuncție
hepatică, insuficienţa cardiacă congestivă, disfuncție
renală); tulburări emoționale; aberații genetice (hipertermie
malignă); idiosincrazie.
• toxicitatea produsă prin răspunsuri alergice la substanţă
Reacţii de supradozare
• Anestezicele locale produc în doze mari semne şi

simptome specifice de deprimare miocardică şi a
SNC
Factori predispozanți legați de pacient:
• vârsta (vârstele extreme au riscul cel mai mare)
• greutatea corporală (pacienţii supraponderali au
risc redus)
• medicația concomitentă-asociată (absorbție
sangvină crescută a anestezicului în prezența
fenitoinei, chinidinei, antidepresive triciclice)
• sexul (risc crescut în timpul gravidității);
• prezenţa unei afecţiuni patologice (risc crescut
în caz de insuficienţă hepatică, renală,
cardiacă)
• factori genetici
• reacția psihică la tratament (pacientul anxios
are un risc mai mare de dezvoltare a
convulsiilor)
Factori legați de substanță:
• vasoactivitatea (proprietăţile vasoconstrictoare
reduc riscul de supradozare)
• concentrația crescută care favorizează absorbția
sangvină
• doza (cantităţile mari folosite favorizează o
absorbție sangvină crescută)
• calea de administrare (administrarea tronculară
periferică, în vecinătatea unor plexuri vasculare
favofizează o absorbţie crescută)
• rata injectării (injectarea rapidă determină
apariţia unor nivele sangvine înalte într-un
interval scurt)
• vascularizaţia zonei de anestezie
• prezenţa vasoconstrictorilor (reduc rata
absorbţiei sangvine).
• În forma minoră, simptomele constau în
confuzie, logoree, anxietate și pronunție
neclară
• Forma medie se exteriorizează prin nistagmus,
tremor generalizat, cefalee, obnubilare şi
toropoare
• Manifestările cele mai grave constau în
convulsii clasice generalizate şi depresie
cardiacă care poate evolua până la stop
cardiac
Tratamentul de urgență în cabinetul stomatologic:
• monitorizarea semnelor vitale
• hiperventilație moderată
• oxigenoterapie
• stabilirea accesului venos
• urmărirea pacientului încă 30 de minute, după
care, dacă fenomenele nu se remit, se
administrază diazepam iv, resuscitare cardio-
respiratorie sau solicitarea asistenței de urgență.
Angina pectorală și infarctul
miocardic
• Durerea din ischemia cardiacă, de intensitate
mare, este localizată retrosternal, cu senzaţie de
gheară sau presiune şi iradiază în braţul și umărul
stâng
• Tegumentele sunt palide, pământii cu transpiraţii
reci
• Pacientul acuză senzaţie de lipsă de aer şi de
depresie psihică (anxietate extremă)
• La examenul clinic se constată hipotensiune
arterială ce poate evolua până la colaps şi
tulburări de ritm cardiac ce pot induce stopul
cardiac
miocardic
Tratamentul de urgenţă:
• întreruperea tratamentului stomatologic
• aşezarea pacientului în poziție semișezândă
• administrarea unei tablete de nitroglicerină
sau nifedipin sublingual și urmărirea pulsului
şi a tensiunii arteriale
• dacă tensiunea arterială scade sub 50 diastolic
sau 90 mm Hg sistolic se oprește
administrarea nitroglicerinei, nifedipinei și a
mialginului
miocardic
• dacă disconfortul nu se remite se
administrează o a doua și chiar o a treia
tabletă de nitroglicerină sau nifedipin și se
consideră infarct miocardic în evoluție
• se solicită asistență medicală de specialitate
• se stabilește acces venos
• dacă durerea este severă, se administrează
mialgin (l fiolă mialgin diluat în 8 ml ser (câte 2
ml) până se remite durerea, pregătirea pentru
transport
Criza de astm bronșic
• Poate fi declanşată de stresul emoţional sau

de diferiţi agenţi farmacologi (aspirina)
utilizaţi în timpul sau după anestezia loco-
regională
• Manifestările iniţiale constau în dispnee şi
wheezing
• Agravarea simptomatologiei se evidenţiază
clinic prin cianoză, respiraţie neregulată,
bradipnee, utilizarea musculaturii accesorii în
respiraţie, puls paradoxal și în final prin
bradicardie și tulburări de conştienţă
Criza de astm bronșic
• întreruperea oricărui tratament
• aşezarea pacientului în pozitie șezândă
• administrarea unui bronhodilatator inhalatoriu
• administrarea de oxigen; monitorizarea semnelor
vitale
• dacă simptomatologia nu se remite:
– solicitarea asistenței medicale de specialitate
– teofilină i.v. 250 mg și hemisuccinat de hidrocortizon
100 mg i.v.
– pregătirea pentru transportul de urgență
Criza de hipoglicemie
• De obicei apare la un diabetic cunoscut, când

există o neconcordanţă între cantitatea de insulină
administrată şi aportul alimentar
• Clinic: greaţă, senzaţie acută de foame,
tremurături, tegumente reci, cefalee
• Pacientul poate deveni letargic cu dislalie,
pierderea capacităţii de concentrare
• Prin accentuarea hipoglicemiei pot apare
tahicardie, anxietate, modificări de comportament
şi în final, pierderea cunoştinţei
Criza de hipoglicemie
• se întrerupe administrarea anesteziei
• administrarea de hidrocarbonate (bomboane,
apă cu zahăr)
• dacă semnele și simptomele continuă:
– acces venos
– administrarea de glucoză 50% 50 ml
– solicitarea asistenței de urgență
Criza de hiperglicemie
• Complicaţia poate să apară la pacientul care

nu şi-a administrat insulina sau la care valorile
glicemiei sunt crescute datorită stresului,
durerii, anestezicului sau vasoconstrictorului
utilizat
• Tabloul clinic prezintă tegumente reci,
hiporeflexie, somnolenţă, hipotensiune
arterială până la zero, respiraţie Kussmanul cu
miros de acetonă
Criza de hiperglicemie
• Dacă la administrarea a 30-50 ml glucoză i.v.
lent nu se remite simptomatologia, se
consideră comă hiperglicemică și se realizează
transferul într-o clinică de nutriție, unde se va
administra insulină sub monitorizarea
glicemiei
Accident cerebral vascular
• Această complicație apare prin modificarea

fluxului sangvin cerebral, fie în sensul creșterii
(ruperea unui vas), fie în sensul scăderii lui
(embolie cerebrală, tromboză cerebrală).
• În cazul accidentului ischemic tranzitoriu este
suficient să se monitorizeze semnele vitale. De
obicei nu se modifică starea de conştienţă.
Pacientul este trimis imediat pentru un
examen de specialitate, deoarece accidentul
ischemic tranzitoriu poate precede un infarct
cerebral
• În cazul compromiterii perfuziei cerebrovasculare
prin embolism iniţial apar acuze de cefalee
moderată, urmate de alte simptome neurologice
cum ar fi slăbiciune la nivelul extremităţilor, vertij
şi/sau obnubilare
• Hemoragia cerebrală tipică are un debut brusc cu
cefalee severă, urmată de greaţă, vertij,
transpiraţii, care pot evolua spre pierderea
cunoştinţei
Tratamentul de urgență:
• se va întrerupe tratamentul chirurical şi se vor
monitoriza semnele vitale
• se solicită asistenţă medicală dacă apare
hipotensiunea şi inconştienţa
• dacă apar dificultăţi de respiraţie se
administrează oxigen
• se administrează antagonişti pentru toate
narcoticele utilizate
• dacă pacientul devine inconştient, se va iniția
resuscitarea cardiorespiratorie
Criza hipertensivă
• Se manifestă prin creşterea bruscă a valorilor

tensiunii arteriale, la pacienți hipertensivi slab
controlați, sub influența stresului, infecției,
administrarea de anestezice locale care conțin
vasoconstrictor adrenalina
Clinic:
• cefalee intensă, tulburări de vedere, ameţeală,
greaţă tulburări de conştienţă, semne de
angină pectorală, tensiune arterială peste
200/120 mmHg
Criza hipertensivă
• aşezarea pacientului în poziţie semișezândă
• asigurarea unei căi venoase
• nifedipin 1 tb (se poate repeta după 30')
• dacă se menţin valorile tensionale crescute
(furosemid 1/2 fl -1 fl i.v.)
• solicitarea asistenţei de urgenţă și transportul
bolnavului
Alterarea cunoștinței
Sincopa vaso-vagală
• produsă prin descărcări importante de
catecolamine, pacientul acuză senzaţie de
căldură, greaţă și palpitaţii, urmate de
hipotensiune arterială şi vertij
• când tensiunea arterială scade foarte mult,
apare sincopa
Tratamentul de urgenţă a sincopei vasovagale și
a perioadei prodromale:
• aşezarea pacientului în pozilie Trendelenburg
• aşezarea unei prişnitz rece pe frunte
• monitorizarea semnelor vitale (tensiune
arterială, puls)
• dacă este cazul administrarea oxigenului cu
inițierea resuscitării cardio-respiratorii și
solicitarea asistentei de urgentă
Hipotensiunea ortostatică
• Clinic: confuzie sau sincopă, cu acuze de
slăbiciune sau palpitaţii atunci când se asumă
o poziţie verticală care poate fi datorată
medicaţiei hipovolemice și betablocantă,
narcotice sau medicaţie de uz psihiatric
• aşezarea pacientului în decubit dorsal
• în majoritatea cazurilor este suficientă această
măsură pentru remisia simptomatologiei
• uneori poate fi necesară instalarea unei linii
venoase şi administrarea de soluții
perfuzabile: ser fizioloic, glucoză 5% (nu se
administrează la pacienții cu diabet zaharat)
• pentru a evita reapariţia complicaţiei, trecerea
de la clinostatism la ortostatism trebuie să se
realizeze gradat
Convulsiile
• Tulburările convulsive din epilepsie se
manifestă sub mai multe forme, variind de la
criza de „petit-mal" care se poate manifesta
doar prin absenţe episodice ale conştienţei
până la accesul de „grand-mal" cu contracţii
tonico-clonice ale musculaturii toracice și
abdominale
Convulsiile
• protejarea pacientului pentru a evita
autotraumatizarea
• eliberarea căilor aeriene superioare (dacă sunt
obstruate de secreții)
• dacă perioada de apnee depăşeşte 30 de
secunde, se instituie resuscitarea cardio-
respiratorie
• dacă se instalează „statusul epileptic" se
administrează, diazepam i.v. (dacă există un acces
venos) sau fenobarbital i.m
• monitorizarea semnelor vitale până la
normalizarea lor
Reacţii de hipersensibilitate
• Anumite anestezice locale (novocaina) pot acţiona

ca stimuli antigenici, determinând reacții alergice
Clinic:
• reacția tegumentară, care reprezintă manifestarea
minoră, se caracterizează prin zone localizate de
eritem sau angioedeme
• reacţii alergice localizate la nivelul tractului
respirator, în această situaţie apare obstrucţie
bronşică manifestată prin wheezing, dispnee, şi
cianoză, obstrucţia căilor aeriene, cu potenţial letal
• reacția anaprofilactică generalizată se manifestă
la câteva secunde sau minute de la injectare,
exteriorizându-se prin senzaţie de moarte
iminentă, manifestări cutanate (congestie,
urticarie, prurit), jenă respiratorie (dispnee,
wheezing) cianoza mucoasei şi fanerelor şi în
final obstrucţia completă a căilor aeriene cu
pierderea cunoştinţei
• cardiovascular, inițial se constată tahicardie și
palpitaţii, după care apar hipotensiune şi
tulburări de ritm
• dacă avem numai o reacție tegumentară:
administrarea unui antihistaminic (romergan)
i.m.
• dacă reacţia tegumentară este precoce, se
administrează jumătate fiolă de atropină i.v. +
antihistaminic; monitorizarea semnelor vitale;
trimiterea pacientului pentru consult de
specialitate
• dacă reacția este localizată la nivelul tractului
respirator sau cu interesarea tractului respirator:
– pacientul este aşezat în pozitie semişezândă
– se administrează oxigen
– se administrează atropină (1/2 fiolă) i.v., hemisuccinat
de hidrocortizon 100 mg în bolus
– se poate asocia un antihistaminic
– dacă tensiunea arterială sistolică scade sub 100
mmHg, se administrează ser fiziologic sau dextran în
perfuzie
– transferul pacientului într-un serviciu de urgență
– dacă apare stridorul (obstrucție laringiană) poate fi
necesară traheotomia de urgență
Extracția dentară
Extracția dentară
• Extracţia dentară reprezintă eşecul
tratamentelor conservative stomatologice
• Orice extracţie trebuie deci privită ca o primă
fază de pregătire preprotetică
• Principala grijă a operatorului în cursul
extracţiei ar trebui să fie menajarea ţesuturilor
câmpului protetic, conservarea a cât mai mult
posibil din os şi mucoasă
Extracția dentară
Programarea extracţiei are multiple avantaje:
• operatorul poate cunoaşte pacientul şi terenul
acestuia
• pacientul se obişnuieşte cu medicul
• se pot efectua o serie de analize uzuale, care
să evidenţieze posibile afecţiuni ignorate de
pacient, precum şi o radiografie, care este un
element indispensabil pentru extracţia
dentară din multiple raţiuni
Indicațiile de extracție a dinților
permanenți
Indicații legate de patologia dento-parodontală:
• dinţi cu distrucții corono-radiculare întinse, care
nu mai pot fi restauraţi cu ajutorul unor obturații
sau prin mijloace protetice
• dinți cu gangrene complicate cu parodontită
apicală cronică (granuloame periapicale, chisturi),
la care tratamentul conservator a eşuat.
• dinţi care au determinat complicaţii supurative
(abcese periosoase, adenite supurate), la care nu
sunt indicate metodele de tratament endodontic
sau chirurgical conservator
Indicații legate de patologia dento-
parodontală
• dinţi care au determinat complicatii
supurative grave (abcese ale spaţiilor fasciale,
flegmoane, osteomielita oaselor maxilare)
• dinți care au determinat sau/şi întreţin
procese supurative sinuzale (sinuzita maxilară
de cauză dentară)
• dinţi cu parodontopatie marginală cronică pro-
fundă şi mobilitate de gradul 2/3, la care tra-
tamentul parodontal conservator nu este
indicat
Indicații legate de patologia
pseudotumorală sau tumorală de
cauză dentară
• dinți care au dus la apariția unor leziuni
hiperplazice reactive şi inflamatorii (,,epulis-
like");
• dinți care suferit transformări chistice / tumo-
rale benigne, precum şi dinţii vecini care sunt
cuprinşi în procesul tumoral
Indicații legate de patologia
traumatică oro-maxilo-facială
• dinţi cu fracturi corono-radiculare, extinse sub
pragul gingival, care nu permit restaurarea prin
mijloace odontale sau protetice
• dinţi cu fracturi radiculare oblice sau longitudinale,
sau dinţi cu fracturi transversale în treimea cervicală
sau medie
• dinţi fracturati sau luxaţi complet în urma
traumatismelor oro-maxilo-faciale;
• dinţi aflati în focarul de fractură al oaselor maxilare,
care pot genera sau întreţine supurații în focar sau
care împiedică reducerea corectă a fracturii
Indicații legate de anomalii de număr,
formă, pozitie ale dinților
• dinţi incluşi care nu mai pot erupe
• dinţi incluşi sau erupţi care provoacă
înghesuiri, sau împiedică erupția sau
redresarea ortodontică a dințiIor vecini
• dinţi în malpoziţie care produc leziuni
traumatice importante ale părţilor moi şi care
nu pot fi redresați ortodontic;
• indicaţii de extracţie în scop ortodontic
Indicații de extracție în cadrul
tratamentului preprotetic
• dinți mult extruzaţi, egresaţi sau înclinați, care
defavorizează tratamentul protetic
• edentaţia subtotală maxilară, atunci când pre-
zența unui singur dinte împiedică adaptarea
marginală corectă a protezei
Indicații speciale în care se indică
extracția dentară
• la pacienţii cu afecțiuni generale care impun
necesitatea asanării focarelor infecțioase din
cavitatea orală înaintea unei intervenţii chirur-
gicale majore sau înainte de tratamentul radiant.
• lipsa posibilităţilor practice de realizare a unui
tratament conservator, chiar dacă acesta ar fi
indicat (de exemplu în cazul pacienţilor foarte în
vârstă, pacienţi taraţi, handicap psiho-motor)
Indicațiiie de extracție a dintilor
temporari
• dinți temporari care impiedică erupţia dinților
permanenţi sau determină o erupţie a lor în
malpoziţie
• dinți temporari cu procese carioase complicate,
fără indicație de tratament conservator, care
întrețin procese septice locale sau generale
(adenite, abcese, osteite, osteomielite, boală de
focar)
• dinți temporari fracturaţi sau prezenți în focare
de fractură, care împiedică reducerea fracturii sau
întreţin procese supurative
Contraindicațiile extracției dentare
Contraindicațille absolute:
• leucemia acută
• infarctul miocardic recent (mai recent de 6
luni
Contraindicații relative
• locale
• generale
locale
• eroziuni locale ale mucoasei orale (herpes, sto-
matite, afte, cheilite, candidoze)
• sinuzita maxilară rinogenă
• supurații acute (pericoronarite acute, celulita acută,
abcese, flegmoane) –drenajul colecţiei şi tempori-
zarea extracției până la remiterea fenomenelor
inflamatorii acute
• pacienți care urmează sau au urmat recent un
tratament radioterapeutic la nivelul extremității
cefalice - risc de osteoradionecroză
• tumori maligne în teritoriul oro-maxilo-facial – nu se
vor practica extracţii dentare ale unor dinti situaţi
într-o masă tumorală (prezumptiv) malignă
Contraindicații relative generale
• țin de terenul pacientului şi necesită de cele
mai multe ori un abord interdisciplinar
• este necesară temporizarea extracţiei dentare
până la compensarea afecţiunii de bază
Bolile cardiovasculare
Antibioterapia de protective in endocardita
bacterienă:
• Grupa de risc major (proteze valvulare,
endocardită infecţioasă şi cardiopatii
congenitale cianogene) necesită protecţie de
antibiotice pe de o parte, spitalizare, iar pe de
altă parte extracţia are indicaţii mai largi şi
anume orice dinte cu pungi parodontale sau
cu tratament de canal incorect, extracţia
urmând a fi efectuată în condiţii de spitalizare
• Grupa de risc mediu (cardiopatii obstructive şi
congenitale necianogene şi valvulopatii
compensate, valvulopatii necorectate, defecte
septale necorectate, canal arterial, coarctație
de aortă, cardiomiopatie hipertrofică, prolaps
de valvă mitrală cu regurgitaţie) - nu necesită
temporizare şi se indică antibioterapia de
protecție
• Grupa risc scăzut(cardiopatii ischemice,
purtători de stimulator cardiac sau
defibrilatoare, prolaps de valvă mitrală fără
regurgitaţie, reumatism articular acut în
antecedente) nu necesită precauţii speciale
fiind indicată însă antibioterapia de protecție.
Pacienţii la care urmează să li se aplice proteze
valvulare sau vor fi operaţi pe cord (grefe, by-
pass) vor fi asanaţi preoperator,
îndepărtânduli-se toate focarele infecţioase cu
cel puţin 2-3 săptămâni înainte de operaţie
Protocolul standard de antibioterapie de protecție a
endocarditei bacteriene:
• administrarea de amoxicilină 2 g, în doză unică,
peros, cu o oră înaintea extracţiilor. La copii, doza
este de 50 mg/kg, maximum 2 g.
• administrarea intravenoasă se va face cu 30 de
minute înainte de intervenţie
• pacienţii alergici la betalactamine, sau la care s-au
administrat betalactamine în ultimele două
săptămâni - clindamicină 600 mg (la copii 20
mg/kg, maximum 600 mg).
Tratamentele anticoagulante
• Se prescriu actualmente pentru multe afecţiuni
• Medicul trebuie să cunoască medicaţia
anticoagulantă şi să acţioneze în consecinţă când
un pacient afirmă că este sub tratament cu
acenocumarol (Trombostop, Sintrom), warfarina
(Orfarin), heparina (Clexane, Fraxiparine, Clivarin,
Innohep)
• Activitatea anticoaguantă este determinată cu
ajutorul unei constante (INR normal 0,8-1,2) în
funcţie de care se dozează medicaţia. (INR< 2.1)
• Ca regulă generală, trombostopul se elimină
înainte cu 48 ore, iar postextracţional medicaţia
anticoagulantă se reia după 24 ore
Coagulopatii şi sindroame
hemoragipare
• Tulburări care determină fie o fragilitate
vasculară, o alterare a numărului sau calităţilor
trombocitelor sau tulburări ale factorilor
plasmatici ai coagulării
• Sângerarea apărută postextracţional nu are deci o
cauză locală ci generală şi trebuie ca în prealabil
să normalizăm constantele biologice în cooperare
cu medicii specialişti care au pacientul în
tratament
• Tratamentul postextracţional în acest caz este
simptomatic, de oprire a sângerării
Coagulopatii şi sindroame
hemoragipare
• Se va efectua sutura plăgii, eventual cu un
burete de fibrină endoalveolar, putându-se
confecţiona extemporaneu gutiere de material
termoplastic (Stents, Kerr) pentru a menţine
compresele şi a proteja alveola
postextracţională
• Tratamentul general este condus împreună cu
medicul specialist şi de obicei este de
substituţie al factorului lipsă
Diabetul zaharat
• Risc de hemoragie postextracţională,
vindecăre deficitară și risc de infecție
Pacienți cu risc scăzut:
• control metabolic, regim stabil, asimptomatici,
fără complicații (neurologice, vasculare,
infectioase)
• glicemie a jeun sub 200 mg/dl
• HBA1c < 7%
Diabetul zaharat
Pacienți cu risc moderat:
• echilibru metabolic rezonabil
• fără istoric recent de hipoglicemie/cetoacidoză
• prezintă doar puţine dintre complicațiile
diabetului
• glicemie a jeun sub 250 mg/dl;
• HBA1c 7-9%;
Diabetul zaharat
Pacienți cu risc crescut:
• multiple complicaţii ale bolii
• slab control metabolic, frecvente episoade de
hipoglicemie/cetoacidoză
• nevoia de a ajusta frecvent tratamentul
• nivelurile glicemiei depăşesc frecvent 250
mg/dl;
• HBA1c > 9%.
Diabetul zaharat
• Nu se fac extracţii dentare decât după
normalizarea glicemiei, sau cel puţin valoarea să
fie de 150-180 mg/dl, valoare peste care apare
glicozuria (pragul de eliminare renală)
• Este indicată anestezia fără vasoconstrictor, mai
puţin din cauza creşterii metabolismului şi
posibilităţii apariţiei unei crize de hiperglicemie
cât posibilităţii de necroză a mucoasei la locul de
înţepătură datorată vasoconstricţiei prelungite şi
paralitice a vaselor sanguine afectate de
vasculopatie
• Se indică sutura plăgii şi antibioterapie
Tulburările hepatice
• Modificări importante în hemostază prin perturbarea
sintezei factorilor ce intervin în coagulare
(protrombină, fibrinogen, sinteza vitaminei K) şi în
apărare prin tulburarea sintezei proteice
• Ciroza, hepatitele, alcoolismul cronic, steatozele
hepatice sunt afecţiuni care trebuie cunoscute
• Hepatita este o boală extrem de contagioasă, boală
profesională a stomatologilor
• Pacienţii care au hepatită trebuie protejaţi
postextracţional, medicul trebuie să se protejeze
pentru a nu se infecta iar instrumentarul trebuie
sterilizat cu grijă şi dezinfectat pentru protecţia
viitorilor pacienţi
HIV -SIDA
• Afecţiune care se poate transmite relativ uşor
• Se consideră că este de circa 6000 de ori mai
puţin contagioasă decât hepatita
• Gravitatea ei şi lipsa unui tratament specific
impun măsuri de protecţie deosebite a
medicului, personalului ajutător şi pacienţilor
• Bolnavul va fi protejat contra hemoragiei şi a
infecţiilor postextracţionale
Corticoterapia
• Grefe şi transplante de organe, boli autoimune,
terapie de substituţie şi colagenoze
• Administrarea îndelungată determină scăderea
capacităţii de apărare a organismului şi
favorizează apariţia complicaţiilor infecţioase
postextracţionale
• Nu se va întrerupe administrarea coricosteriozilor,
uneori medicul curant crescând doza pentru ca
pacientul să trecă peste şocul operator
• Conduita postextracţională trebuie să cuprindă
antibioterapie şi o igienă locală riguroasă
Imunosupresoarele
• Sunt un alt grup de medicamente administrate
din ce în ce mai frecvent în transplante, boli
autoimune, reacţii de hipersensibilitate
• Toate acestea scad dramatic capacitatea de
apărare a organismului, care trebuie suţinut
cu antibiotice pe cale generală şi tratament
local
Chimioterapia
• Are o acţiune dramatică asupra seriei albe
(apărarea celulară) şi a trombocitelor sanguine
(hemoragie)
• De regulă, tulburările apar la circa 3 săptămâni
de la încetarea tratamentului
• Sângerarea şi posibilitatea de infectare sunt
complicaţii reale ale extracţiilor efectuate la
aceşti pacienţi
• leucocitele > 2.000/mm3 şi trombocitele >
50.000/mm3
Radioterapia
• Determină tulburări profunde ale metabolismului
cu alterări în oxigenarea şi schimburile nutritive
ale osului
• Aceste modificări pot rămâne latente, până când
un factor favorizant, care devine determinant
(extracţie) induce o osteoradionecroză, afecţiune
greu de tratat şi cu o evoluţie imprevizibilă
• Se extrag profilactic toţi dinţii cu probleme
înainte(10-14 zile) de a începe tratamentul
radiant
Tratamentul cronic cu bisfofonați
• Afecţiuni care necesită tratament cronic cu
bisfosfonaţi - profilaxia osteoporozei (Alendronat-
Fosamax), mielomul multplu, tratamentul
metastazelor osoase ale tumorilor maligne din
sfera genitală (Zotedronate-Zometa)
• Tratamentul cu bisfosfonaţi contraindică
realizarea extractiei dentare - risc de osteomielită
mandibulară (modificările structurale osoase)
Epilepsia
• Nu impune precauţii deosebite
• Pacienţii epileptici care nu îşi iau tratamentul
sau care au crize frecvente chiar şi sub
tratament trebuie internaţi
• Se efectuează o preanestezie cu un
anticonvulsivant (fenobarbital) şi apoi
extracţia
• Vasoconstricor dacă este posibil
Nefropatiile
• Eliminarea anestezicului este mult întârziată şi
acesta stagnează în organism
• Este indicat tratamentul chirurgical în cât mai
puţine şedinţe, pentru a diminua cantitatea de
anestezic şi stresul operator, iar plaga va fi
protejată cu sutură
• Antibioterapia în cazurile certe de posibilitate
a suprainfectării
Sarcina
• În primul trimestru de sarcină, în perioada
organogenezei, este indicată restrângerea la
maximum a administrării medicamentelor, fiind
interzis examenul radiologic
• Anesteziile se vor administra cu mare prudenţă,
în doze mici şi tratamentul va fi cât mai
netraumatizant
• În ultimul trimestru de sarcină – se poate provoca
o naştere prematură, de aceea tratamentele vor
fi cât mai puţin traumatizante şi în şedinţe scurte
pentru a nu obosi pacienta, căutând să
îndepărtăm durerea fără tratamente laborioase
Examenul clinic
Stabilește indicația de extracție și gradul de
dificultate al extracției
• abordul dintelui
• starea coroanei
• mobilitatea dintelui
• imposibilitatea deschiderii gurii dată de tris-
mus, constricţie, anchiloză
• poziţia dintelui pe arcadă sau în afara acesteia
(malpoziţie)
Examenul radiologic
• evidenţiază dintele și nr, mărimea, forma,
direcția rădăcinilor
• vizualizează osul înconjurător şi alveola
dintelui, septul interradicular, densitatea
osoasă
• prezența su absența leziunilor periapicale
• evidenţiază elementele anatomice din
vecinătate
• constituie un act medico-legal
Gradul de dificultate al extracției
dentare
Depinde de factori locali
• Accesul chirurgical – deschiderea
interarcadică, trismus, localizarea și pozitia
dintelui(malpozitii, incongruențe, abord
chirurgical)
• Mobilitatea dinților – afecțiuni
parodontale(sângerare, țesut de granulație),
anchiloza(alveolotomie sau separarea
radacinilor)
dentare
• Gradul de distrucție coronară – carii, obturații
voluminoase, cu posibilitatea de fractura
coronara
• Relația cu structurile vecine – raport sinusal
preferabil separarea rădăcinilor, M3 inf
semiinclus sau inclus in raport cu canalul
mandibular
• Examenul radilogic al dintelui de extras –
rădăcini, procese apicale, raporturi invecinate
dentare
• Configuratia rădăcinilor – mărime, divergența,
convergența, curbură, formă, număr,
densitatea osoasă = dificultatea extracției
• Raportul dinților temporari cu foliculii
dinților permanenți – clinic și radiologic,
posibilitate de lezare sau smulgere
Pregătiri preextracționale
• detartraj
• tratamentul dinților cu gangrană pulpară
• riscuri, complicații, clătire cu substanțe
antiseptice
• spălatul si dezinfectatul mâinilor, mănusi
sterile in cazul lambourilor
• poziția pacienului, medicului
Instrumentarul pentru extracție
• Sindesmotoame, elevatoare, clești
• Instrumentar ajutător extracțiilor –
depărtatoare, bisturiu, decolator, freze de os,
pensa Gouge, ac și fir se de sutură, forfecuță
de plastie
Principii generale ale extracției
dentare
Sindesmotomia
• reprezintă secţionarea inserţiei epiteliale de la
nivelul coletului dentar
• permite obţinerea unei plăgi mucoase
postextracţionale nete, circulare, care se va
vindeca rapid şi fără complicaţii – sindesmotoame
(asemănătoare elevatoarelor, subţiri şi ascuţite)
se insinuează între dinte şi ligamentul circular şi
apoi între dinte şi alveolă
• sindesmotomia reprezintă dezinserţia
ligamentului circular de la nivelul coletului dentar
şi parţial secţionarea ligamentelor alveolo-
dentare cu ajutorul elevatoarelor
Aplicarea instrumentului de extracţie
Elevatorul
• Se inseră în spaţiul parodontal între dinte şi
alveolă, dilată osul şi luxează dintele
• Este inserat perpendicular pe dinte şi rotat apoi
spre dintele de extras producând în acelaşi
moment şi o expansiune a osului alveolar
• Uneori dilatarea osului si luxarea dintelui cu
elevatorul este suficientă pentru a realiza
extracția
• Alteori dilatarea completă şi luxarea dintelui se
realizează cu ajutorul cleștilor
Aplicarea instrumentului de extracţie
Cleștele
• Aplicarea lui se va face în axul dintelui şi se vor
insinua fălcile cât mai apical, în spaţiul creat de
elevator în decursul sindesmotomiei
• Se fixează întâi falca pe partea cu vizibilitate mai
redusă (oral) şi apoi vestibular
• Fălcile se aplică strict pe dinte, fără a interesa
mucoasa bucală
• Priza trebuie să fie fermă, să avem senzaţia că
dintele şi cleştele fac corp comun, fără să alunece
• Cleştele trebuie prins în mână de mâner şi fără a
introduce degetul între fălci, strâns ferm în palmă
Luxarea dintelui
• Manoperele de luxare se efectuează vestibular şi
oral
• Mişcarea de luxare se efectuează cu amplitudine
progresiv crescătoare, pentru a dilata alveola
• În prima etapă se luxează simetric, cu aceeaşi
amplitudine oral şi vestibular, însă odată cu
dilatarea alveolei simţul tactil ne arată partea în
care trebuie insistat, prin scăderea rezistenţei
opuse de os
• Marea majoritate a dinţilor se luxează
predominent vestibular, deoarece în această
direcţie tabla osoasă este mai subţire
Luxarea dintelui
• Excepţie fac primul molar superior, care este
situat în dreptul întăriturii reprezentate
vestibular de creasta zigomato-alveolară şi se
luxează predominent oral şi molarii inferiori
care sunt aşezaţi cam la aceeaşi distanţă de
cele două corticale şi luxarea se va face egal
vestibulo-oral
• Pe măsură ce alveola cedează, cleştele se
insinuează mai apical, mărind pârghia
extraalveolară în detrimentul celei
intraalveolare şi uşurând extracţia
Extracţia propriu-zisă
• Are loc în momentul în care dintele devine mobil
şi se mai menţine în alveolă doar prin câteva
ligamente alveolo-dentare
• Extracţia se finalizează trăgând dintele din alveolă
pe o direcţie axială şi cu o uşoară componentă
vestibulară, pentru a nu lovi dinţii antagonişti
• După extracţie dintele se verifică, mai ales
integritatea apexului
• Se verifică şi alveola pentru a nu exista fracturi ale
peretelui şi eventuale elemente patologice
• În cazul extracţiilor multiple se va începe cu
dinţii maxilari, pentru ca eventualele resturi
dentare şi ţesutul patologic să nu pătrundă în
alveolele mandibulare
• Se va începe cu extracţiile din zona
posterioară şi se continuă cu cele anterioare
• Inspectia alveolei postextracționale
• Chiuretaj – când este necesar
• Sutura
• După extracţie se examinează dintele, mucoasa
crestei alveolare şi alveola şi se adoptă faţă de plaga
alveolară normală o atitudine cît mai conservatoare
• În mod normal, alveola postextracţională este plină
cu sânge, care are tendinţa rapidă de a se coagula şi
a forma un cheag, care stopează hemoragia
• Extracţia dentară presupune dilatarea alveolei prin
luxarea dintelui, de aceea marginile alveolei
postextracţional vor fi prinse între police şi index şi
prin strîngere readuse la dimensiunile iniţiale
• Reducerea manuală blândă a dilatării alveolei, asociată
sau nu cu o plombare alveolară pentru menţinerea
înălţimii şi lăţimii crestei edentate la o dimensiune cât
mai favorabilă viitoarei protezări
• Cheagul postextracţional astfel format se protejează cu
o compresă sterilă supraalveolară menţinută de pacient
între arcadele dentare timp de 20-30 minute
• Postextracţional pacientul va urma indicaţiile
medicului, care urmăresc menţinerea şi protejarea
cheagului alveolar, care este cel mai fiziologic
pansament
• evitarea alimentelor prea dure sau fierbinţi
timp de o zi
• evitarea succiunii la nivelul alveolei (din acest
punct de vedere fumatul este foarte
nefavorabil, atît prin succiune cît şi prin
căldură)
• evitarea clătitului gurii cu orice fel de lichide
• evitarea masticării pe partea respectivă 1-2
zile
• evitarea spălării pe dinţi seara respectivă
Extractia cu elevatorul drept
• Se aplică vestibular, niciodată lingual sau palatinal
• Suprafaţa concavă în contact cu dintele de extras
• La nivelul dinților superiori si posteriori trebuie să
fie perpendicular pe axul dintelui
• Nu se sprijină pe dinții vecini
• Nu se utilizează la pluriradiculari
Extractia cu elevatorul Lecluse
Indicații:
• rădăcinile molarului de minte inferior sunt re-
curbate distal
• integritatea coroanei dentare a molarului trei
permite realizarea pârghiei cu elevatorul Lecluse
• prezenţa molarilor unu şi doi integri, cu implantare
favorabilă
• Spațiu între fața distală a M3 și marginea anterioară
a ramului ascendent
Extractia cu elevatorul Lecluse
Extracția cu separarea rădăcinilor
Indicații:
• rădăcini curbe
• rădăcini foarte divergente
• fenomene de hipercementoză
• solidarizare interradiculară - dinte barat
• dinţi cu distrucţie coronară - nu permite
aplicarea eficientă a cleştelui de extracţie
• în cazul fracturi coronare în timpul extractiei cu
elevatorul sau cleştele
• molari temporari fără rizaliza rădăcinilor – risc de
smulgere a mugurelui dintelui permanent
Cu elevatorul
• la mandibulă - introducerea vârfului elevatorului pe
faţa vestibulară interradicular şi rotirea lui, ocazie cu
care rădăcinile mezială şi distală se separă
• la maxilar - se introduce vârful elevatorului
perpendicular pe coletul dintelui, interradicular, între
cele două rădăcini vestibulare şi se roteşte,
secţionându-se una din rădăcinile vestibulare de
cealaltă, care rămâne legată de cea palatinală. Se
extrage rădăcina vestibulară mobilizată şi apoi, fie se
pot extrage celelalte două în bloc, fie se separă şi ele
Cu turbina
La mandibulă
• se separă cele două rădăcini, mezială şi distală
cu ajutorul unei linii de secţiune vestibulo-
orale
• nu se indică secţionarea totală a coroanei sau
podelei camerei pulpare până la nivelul osului
pentru a nu-l supraîncălzi
• secţionarea dintelui până la 0,5-1 mm, după
care se introduce o daltă sau un elevator cu
care se realizează separarea definitivă
La maxilar
• separație radiculară în T sau în Y, rezultă trei
fragmente - cele trei rădăcini
• se separă rădăcinile vestibulare întâi între ele,
cu o linie de secţiune de la nivelul bifurcaţiei
interradiculare vestibulare pe o distanţă de 3-
4 mm
• o linie de separație mezio-distală care separă
rădăcina palatinală de celelalte două
Extracția resturilor radiculare
• Extracția cu cleştele de rădăcini

• Extracția cu elevatoarelor
• Extracția prin alveolotomie
Extracția cu cleștele
de rădăcini
Indicații:
• partea extraalveolară a rădăcinii este de înaltă
şi rezistentă pentru o bună adaptare a
cleștelui
• rădăcina dentară este situată sub limita pro-
cesului alveolar dar se poate descoperi cu
instrumentar rotativ, pentru a permite
adaptarea cleştelui de rădăcini
Extractia-rezecție - Witze
Extracția cu ajutorul elevatoarelor
Indicații: când nu se mai poate realiza adaptarea

corectă a cleştelui de rădăcini
• elevatorul se introduce de obicei mezial și

distal
• realizarea unui șant la limita dinte-os care să
permită insinuarea elevatorului
• creare unui orificiu sau șanț în peretele lateral
al rădăcinii
Extracţia prin alveolotomie
• Descoperirea şi trepanarea tablei osoase
vestibulare pentru crearea accesului şi
extracţia unor dinţi sau rădăcini care altfel nu
ar putea fi extrase
Indicații:
• rădăcini situate profund intraalveolar, care nu
pot fi extrase cu elevatorul
• rădăcini deformate - hipercementoză
• dinţi/rădăcini cu anchiloză dento-alveolară
• dinţi cu rădăcini divergente, care nu permit ex-
traclia cu separaţie interradiculară
• dinţi cu rădăcini convergente, care cuprind un
sept interradicular gros - dinte „barat"
• resturi radiculare profunde, rămase mult timp
intraosos
• rădăcini situate sub lucrări protetice
conjuncte, când se doreşte conservarea
lucrări.
Timpii alveolotomiei:
• Incizie
• Decolare
• Descoperirea radacinilor
• Extractia propriu-zisă
• Chiuretajul alveolar
• Regularizarea marginilor osoase și mucoase
• Toaleta plăgii
• Sutura
Alveolotomia cu rezecție
marginală limitată a
tablei osoase vestibulare
Indicații:
• rădăcinile sunt situate în imediata apropiere a
marginii alveolare
• Tabla osoasă se rezecă de la marginea alveolei,

până se expun suficient rădăcinile pentru
luxare şi extracție
Alveolotomia cu rezecție
marginală parțială/totală a
tablei osoase vestibulare
Indicații:
• resturi radiculare mici, situate profund
• rădăcini deformate în regiunea apicală - hiper-
cementoză
• anchiloze dento-alveolare pe toată lungimea
rădăcinii.
• Îndepărtarea corticalei osoase până la

descoperirea rădăcinii
Alveolotomia cu crearea unei
ferestre osoase în corticală
Indicații:
• resturi radiculare profunde şi de mici dimensiuni
• Creearea unei fereastre în corticala vestibulară la

nivelul apexului
• Se expune rădăcina şi spațiul periapical
• Restul radicular se va extrage prin alveola
postextracțională, fiind împins prin fereastra osoasă
creată
Extracţia pe cale alveolară
înaltă (Tehnica Wassmundt)
Indicații:
• pentru resturile radiculare împinse sub
mucoasa sinusală
• în timpul extracției rădăcinilor premolarilor

sau molarilor superiori cu elevatorul
• podeaua sinusală este subţire sau absentă,
rădăcina este împinsă submucos în cavitatea
sinusală
Extracţia dentară la vârstele extreme
La copii:
• copii care au nevoie de extracţia unor dinţi
temporari cu mult înaintea perioadei lor optime
de schimbare, necesită în general anestezie
generală pentru a nu fi traumatizaţi
• extracţia se efectuează cu cleştii, manoperele de
luxare fiind foarte blânde şi cu amplitudine
redusă, progresiv crescătoare
• sindesmotoamele nu se folosesc, iar elevatoarele
cu mare precauţie datorită prezenţei foliculului
dintelui permanent, uneori sub coletul dentar
Extracția dentară la copii
• nu se va sprijini elevatorul de pereţii alveolari
• dinţii pluriradiculari sunt împinşi de la nivelul
bifurcaţiei radiculare spre ocluzal, fără a se
introduce profund elevatorul
• monoradiculari se vor căuta să se luxeze
orizontal, spre oral sau vestibular
• chiuretajul alveolar este contraindicat - pericol
de lezare a dintelui definitiv
• dacă dintele temporar a fost extras cu mai
mult de 1 an înainte de perioada normală de
erupție a dintelui permanent - menţinătoare
de spaţiu
Fixe:
• inel ortodontic cu arc de sârmă
• inel ordtodontic cu dinte din acrilat ataşat
• două inele ortodontice cu element inermediar
Mobile:
• proteze tip Kemeny
• menţinătoare se aplică în momentul în care
plaga alveolară este vindecată -după 3-4
săptămâni de la extracţie
• orice aparat s-ar folosi, el trebuie evaluat şi
verificat periodic pentru a nu produce iritaţii
sau leziuni
• se va renunţa la menţinător când dintele
permanent se găseşte submucos şi rădăcina
este formată pe 1/2-1/3 din lungime
Extracția dentară la persoanele în
vârstă
• terenului pacientului - de multe ori limitează
posibilitătile de anestezie şi ne obligă la
tratament în condiţii de spitalizare, sub
supravegherea medicilor specialişti
• osul persoanelor vârstnice este mai
demineralizat, datorită osteoporozei -
extracţia se efectuează mai uşor
• datorită atrofiei şi osteoporozei se fracturează
mai uşor
Extracția dentară la persoanele în
vârstă
• la extracţia dinţilor mandibulari se vor evita
forţele prea puternice de apăsare, deoarece
datorită laxităţii ligamentare luxaţia
mandibulei se produce mult mai uşor
• dinţii pot prezenta o anchiloză alveolară, care
să complice mult extracţia - alveolotomie.
• postextracţional – sutură
• antibioterapia trebuie luată în considerare la
extracţiile laborioase sau pacienţii taraţi
Indicații și ingrijiri postextracționale
• aplicarea unui pansament supraalveolar
• nu se va aplica pansament intraalveolar - corp străin
- alveolită postextracţională
• se verifică alveola şi apoi se strâng marginile
vestibulo-oral pentru a o readuce la dimensiunea
iniţială
• se mentine pansamentul supraalveolar timp de 30-
60 min.
• dietă semilichidă, la temperatura camerei
• se evită clătirea gurii şi băuturile carbogazoase –
hemoragie postextracțională
Indicații și ingrijiri postextracționale
• clătiri cu soluții antiseptice pe bază de clorhexidină
după 24 de ore de la extracţie
• spălatul dinţilor – de a doua zi
• nu va mânca pe partea respectivă
• nu va suge din locul extracţiei
• nu va fuma (hemoragie prin căldură şi componenţii
chimici ai fumului)
• nu este necesară administrarea de antibiotice,
putând fi administrate antiinflamatoare nespecifice
(în cazul extracției simple și pacient sănătos)
Plaga postextracţională zdrobită
• este rezultatul unor manopere brutale,
derapării instrumentelor sau unor extracţii
laborioase
• mucoasa din jurul alveolei este franjurată,
sfâşiată, decolată pe o suprafaţă mai mare
• se vindecă mai greu au posibilitatea să se
suprainfecteze mai uşor
• prin vindecare rezultă o creastă neregulată, cu
bride mucoase, cicatrici care limitează
mişcările fiziologice ale periferiei câmpului
protetic
• fragmentele osoase desprinse complet se vor
îndepărta
• pereţii osoşi se vor palpa iar crestele şi ciocurile
ascuţite se vor netezi
• septurilor interradiculare şi interdentare nu vor fi
lăsate să proemine peste marginile crestei
alveolare
• periostul decolat se va reaplica pe os, iar mucoasa
se va etala peste os şi periost, astfel încât tot osul
să fie acoperit de mucoasă
• fragmentele mici, devitalizate de mucoasă, care şi-au
schimbat culoarea (vineţie sau cenuşie) se vor
îndepărta
• unele fragmente de mucoasă pot fi folosite pentru a
acoperi osul chiar dacă se vor necroza, osul fiind astfel
protejat în primele zile, acoperindu-se cu mucoasă prin
granulare secundară din marginile mucoasei normale
• plaga se spală cu ser fiziologic pentru a îndepărta toate
fragmentele detaşate, apoi mucoasa restantă se aplică
pe os, căutând să-l acoperim cât mai bine şi se
suturează cu fire separate
• porţiunile de os dezgolite se vor proteja până
la acoperirea lor “per secundam”, prin
epitelizare secundară, cu meşe iodoformate
schimbate la 2-3 zile şi menţinute cu ligaturi în
“8” pe dinţii limitanţi sau cu plăci de protecţie
• se pot folosi cimenturi parodontale
• vindecarea acestor plăgi este mai trenantă,
durerile şi edemul mai marcate şi de durată
• pacientul este chemat la control zilnic în
primele 2-3 zile, apoi la 2-3 zile când se
schimbă meşele iodoformate până la
vindecarea definitivă şi acoperirea osului în
totalitate
• postextracţional se administrează antialgice,
antiinflamatorii şi eventual antibiotice dacă
starea generală a pacientului sau durata şi
traumatismul operator o impun
Plaga postextracţională infectată
• se poate prezenta sub forma unei infecţii
acute sau cronice
• în principiu, extracţia în puseu inflamator acut
este contraindicată, cu excepţia cazului în care
supuraţia este localizată intraalveolar sau
interradicular, când extracţia nu face decât să
elimine obstacolul ce se opune drenajului
• după îndepărtarea dintelui din alveolă, se
elimină o cantitate de secreţie purulentă sau
sangvino-purulentă, urmată apoi de sânge de
aspect normal
• spălături ale alveolei cu soluţii slab antiseptice, ser
fizilogic sau apă distilată la temperatura camerei
pentru a îndepărta secreţiile ce ar putea persista
• nu se indică chiuretajul alveolar deoarece
desfiinţează stratul biologic care a limitat infecţia la
nivelul osului alveolar, creând condiţiile răspândirii
germenilor patogeni
• dacă sângerarea diminuă şi are un aspect normal,
având tendinţa de a face cheag - pansament
supraalveolar
• secreţia purulentă sau sangvino-purulentă
persistentă ne obligă să asigurăm drenajul - o
meşă iodoformată subţire introdusă în alveolă
cu scopul de a o menţine deschisă
• meşa va fi verificată şi schimbată zilnic, până
la dispariţia secreţiei, apoi plaga
postextracţională va fi lăsată să se vindece
spontan
• Meşa introdusă în alveolă trebuie să fie
afânată, laxă, nu îndesată obstruând calea de
drenaj
• infecţiile cronice, decelate radiologic, vor trebui
îndepărtate postextracţional prin intermediul
chiuretajului alveolar
• granulomele sau chisturi periapicale mici pot ieşi
împreună cu dintele, fixate de apex - în acest caz
chiuretajul nu mai este obligatoriu, efectuând-se
doar controlul alveolei
• controlul alveolar postextracţional se efectuează cu
pensa dentară închisă, parcurgând pereţii alveolei
de la marginea vestibulară înspre apex
• se palpează apoi fundul alveolei şi revenind
spre gura alveolei pe peretele oral
• senzaţia pe care o simţim în palparea unei
alveole curate este de os dur pe toate feţele
alveolei şi în special pe fundul său
• în cazul în care simţim o consistenţă moale,
elastică pe pereţii alveolei - ţesut de
granulaţie provenit din parodonţiul marginal,
deci de o parodontopatie marginală
• când simţim consistenţă moale la nivelul fundului
alveolei este vorba despre o parodontită apicală
sau o formaţiune anatomică normală de
vecinătate (sinus maxilar, canal mandibular, fosă
nazală
• chiuretajul trebuie efectuat pornind de pe pereţii
alveolei spre fundul ei, alunecând pe os şi
căutând să pătrundem între os şi ţesutul
patologic şi să-l desprinem pe acesta din urmă de
pereţii alveolari
• țesutul raclat se evacuează din alveolă şi se
continuă manopera până când alveola devine
curată, lucru evidenţiat de senzaţia de palpare
a osului dur şi diminuarea până la încetare a
sângerării
• formaţiunile anatomice din vecinătatea
apexurilor dentare pot fi deschise
Etapele vindecării postextracționale
• inflamație, epitelializare, fibrozare și
remodelare – prin granulație secundară = per
secundam
• etapa inflamatorie – 1 săpt – fibroblaste,
capilare de neoformație, formarea epiteliului
de-a lungul perețior, osteoclaste
• în săpt 2 țesutul de granulație ocupă toată
alveola, se depune țesut osteoid (continuă în
săpt 3 și 4 pâna la epitelializare completă și
apariția țesutului trabecular nou pe fundul
alveolei
Etapele vindecării postextracționale
• corticala osoasă se resoarbe complet după 4-6
săpt – nu mai este vizibilă lamina dura
• pe măsură ce alveola e ocupată de os, epiteliul
se deplasează superior, la același nivel cu
micoasa fixă adiacentă
• la 1 an postextracțional – bandă de țesut
fibros (cicatrice) la nivelul crestei edentate
Accidentele extracţiei dentare
• leziuni dentare
• leziuni ale părţilor moi perimaxialre
• leziuni osoase
• accidente sinusale
• împingerea dintilor în spatiile perimaxilare
• leziuni nervoase
• luxatia ATM.
Leziuni dentare
Fractura coronară a dintelui de extras
• distrucţii mari corono-radiculare prin procese
carioase
• prezenţa unor obturaţii voluminoase
• carii de colet
• prize incorecte a cleştelui
• prin manevre brutale în cursul luxării dintelui
Fractura radiculară a dintelui de
extras
• rădăcini subţiri, efilate
• rădăcini curbe, cudate, în „baionetă"
• rădăcini divergente (în special la primii molari
superiori)
• sept interradicular gros
• hipercementoză
• os alveolar dens
• anchiloza dento-alveolară
Fractura dintelui vecin
• poate fi parţială/totală, simplă/complicată,
coronară/corono-radiculară
• utilizarea unui cleşte inadecvat (fălci prea late)
• aplicarea incorectă a cleştelui de extracţie, în afara
axului dintelui
• aplicarea defectuoasă a elevatorului, cu punct de
sprijin pe dintele vecin
• deraparea instrumentarului de extracţie
• tramentul acestor leziuni diferă în funcţie de forma
şi gravitatea lor, conservator sau prin extracţie şi
tratament protetic
Luxatia dintelui vecin
• prin priza inadecvată a cleştilor sau prin

sprijinul greşit a elevatoarelor
• dintele vecin luxat va fi reaplicat în pozitie
corectă şi imobilizat
• monitorizarea vitalităţii dintelui și devitaliza-
rea în leziuni ale pulpei dentare
• în avulsii complete, când pereţii alveolei sunt
integri, se realizează replantarea
Fractura / luxația dinților anatgonişti
• aplicărea unor forţe de tracţiune verticală

necontrolată asupra cleştelui de extracţie,
• frecvent în cazul extracției dinţilor inferiori
• luxaţiile pot fi totale sau parţiale, tratându-se
conservator, cu reducerea şi imobilizarea
dintelui, sau prin extracţie şi protezare
Extracția unui alt dinte decât cel de
extras
• apar cel mai frecvent în cazul extracţiei
dinţilor în scop ortodontic, prin lipsa de
comunicare a practicienilor
• replantarea dintelui dacă este posibilă cu
imobilizarea lui este o posibilitate de
tratament, sau reconsiderarea planului de
tratament ortodontic
Smulgerea sau lezarea mugurilor
dinților permanenți
Cauze:
• folosirea inadecvată a instrumentarului la
extracţia dinţilor temporari
• ignorarea particularităţilor anatomice ale
dinţilor deciduali
• lipsa radiografiei preextracţionale la nivelul
unui molar secund decidual, care poate
cuprinde între rădăcini mugurele premolarului
succesor
Smulgerea sau lezarea mugurilor
• dacă s-a produs smulgerea mugurelui dentar
subiacent, acesta se va reintroduce în aiveolă
şi se va sutura mucoasa supraiacentă
• dacă s-a lezat numai sacul folicular sau
mugurele dintelui permanent, se va proteja cu
o meşă iodoformată sau sutura mucoasei
supraiacente
• în cazul suprainfectării şi supuraţiei se va
extrage
Leziunile părţilor moi
• Deraparea instrumentelor ascuţite sau a
elevatoarelor
• Aplicarea greşită a cleştilor
Pot fii:
• plăgi gingivale liniare - excizia fragmentelor de
mucoasă mici, devitale şi sutura plăgii
• plăgi întinse cu decolări osaose(extracții
laborioase) – regularizare osoasă și mucoasă,
protejarea osului descoperit, sutură
• plăga mucoasei palatine - ligatura vasului
distal de plagă la jumătatea distanţei dintre
coletul dinţilor şi linia mediană, perpendicular
pe traiectul vasului
• plăgii ale limbii - hemoragii importante,
hematoame intraparenchimatoase, disecante
(asfixia mecanică) - sutura în masă
• plăgi ale planșeului bucal – posibilitatea
secţionării unor elementele vasculare -
hematomul disecant de planşeu
• lipsa sângerării abundente sau a apariţiei
hematomului este semn de plagă simplă,
medicul putând-o sutura cu fire separate,
lăsând un drenaj filiform
• identificarea canalului Warton care nu trebuie
suturat - stază salivară în glanda
submandibulară
• antibioterapie
Leziunile osoase
• aplicarea unei forţe excesive sau manoperelor
brutale
Fractura corticalei vestibulare
• fragmentul osos detaşat de periost - se
îndepărtează, se regularizează marginile
osoase şi se suturează plaga
• fragmentul osos este atașat de periost - se
repoziţionează şi se suturează plaga
Fractura corticalei linguale
• în timpul extracției molarilor inferiori

• împingerea dintelui în planşeul oral sau le-
zarea nervului lingual
• tratamentul este conservator cînd fragmentul
este încă menţinut în periost, suturîndu-se
mucoasa peste el, sau de îndepărtare cînd s-a
avulsionat cu dintele extras
Fractura tuberozităţii maxilare
• apare la extracţia molarului de minte superior
cînd rădăcinile lui sunt foarte divergente,
prezintă o anchiloză osoasă, sau medicul îl
luxează spre distal în timpul extracţiei
• lezarea plexului venos perituberozitar,
comunicări oro-sinusale
• fragmentul separat poate îngloba sau nu
dintele de extras şi de obicei produce o
hemoragie abundentă, care poate fi cu sânge
aerat dacă s-a deschis şi sinusul maxilar
Fractura tuberozităţii maxilare
• dacă fragmentul este menţinut de periost - se
menţine reaplicînd molarul în alveolă şi
imobilizându-l cu o ligatură de sîrmă cu vecinul lui
• dacă molarul este mobil, se extrage, se reaplică
fragmentul fracturat şi se suturează mucoasa
pentru menţinere
• placă palatinală cu prelungire retrotuberozitară
• dacă tuberozitatea maxilară este complet detaşată
şi separată de periost se îndepărtează şi suturează
plaga
Luxarea mandibulei
• frecvent la vîrstnici şi la femei, care au o
laxitate ligamentară mai mare
• poate fi parţială sau totală, totdeauna
anterioară, aproape totdeauna unilaterală, pe
partea pe care se extrage un dinte mandibular,
de obicei molar
• accidentul apare prin deschiderea largă a
cavităţii bucale de către pacient, asociată cu
presiunea mare exercitată de medic şi lipsa
sprijinirii mandibulei de către practician cu
mâna ajutătoare
Luxarea mandibulei
• se continuă extracţia dentară
• se reduce luxaţia prin apăsarea mandibulei în
jos, înapoi şi cu rotaţia ei peste tuberculul
anterior pentru a o readuce în glenă
• bandaj mento-cefalic pentru a preveni recidiva
• tratamentul antinflamator local şi general
Fractura mandibulei
• apare în luxarea posterioară a molarilor trei
inferiori cu elevatorul Lecluse, cînd această
manoperă nu are indicaţie
• mandibula prezintă o formaţiune patologică
care îi scade rezistenţa – fractură în os
patologic - ca de exemplu: tumori, chisturi,
osteomielite, osteoradionecroze
• conduita terapeutică - extracţia dintelui,
reducerea fracturii şi imobilizarea ei
Accidente sinusale
• Deschiderea simplă a sinusului
• Împingerea rădăcinilor în cavitatea sinusală
• Deschiderea sinusului maxilar este evidenţiată
de sângerarea mai abundentă, cu caracter
aerat şi prezenţa comunicării între sinus şi
alveolă
• Manevra Valsalva, pozitivă, este
nerecomandată deoarece poate produce
suprainfectarea sinusului
Deschiderea simplă a sinusului
Orificiile punctiforme, până la 2 milimetri, se
tratează ca o plagă normală postextracţională
• nu suflă nasul
• nu strănută
• nu fumezează, nu bea cu paiul 3-4 săptămâni
• nu traumatizează plaga timp de 2 săptămâni
• alimentație lichidă, semilichidă 3 zile
• dezinfectante, decongestionante nazale
Deschideri între 2-6 mm
• sutura alveolei postextracționale
• supraalveolar se aplică o meșă iodoformată
menținută cu sârmă, gutieră sau placă
palatină 5-7 zile
• antiinflamatoriile şi antibioterapia sunt
necesare, la fel ca şi manoperele de evitare a
presiunii intrasinuzale crescute
Deschideri mai mari de 7 mm
• plastia comunicării în 1 sau 2 planuri în funcție
de
• mărimea și localizarea defectului
• cantitatea și starea țesuturilor disponibile
• prezența sau absența dinților sau lucrărilor
protetice
• edentațiile totale sau parțiale
Plastia într-un plan
• Lambou vestibular
• Lambou palatinal
Plastia în 2 planuri
• Planul sinusal – lambou în coleretă
• Planul oral – lambou palatinal
• comunicarea persistă - închiderea chirurgicală cu un
lambou din vecinătate după 4-6 luni, când
comunicarea este epitelizată şi eventualele
episoade inflamatorii sau supurative stinse
Împingerea resturilor dentare
intrasinuzal
• Radiografia în diverse incidenţe dă informaţii
valoroase despre localizarea şi mărimea restului
radicular intrasinuzal
Clinic pot apare două situaţii:
• restul radicular se găseşte între mucoasa sinuzală şi
peretele osos, deci practic corpul străin nu a intrat
în cavitatea sinusală
• a fost perforată şi mucoasa şi vorbim de o
comunicare buco-sinuzală propriu-zisă cu retenţie
de corp străin
intrasinuzal
• Prima situaţie clinică poate fi tratată în
cabinet, folosind o cale de abord alveolară,
printr-o alveolotomie lărgită – tehnica
Wassmundt- având grijă să nu deschidem
sinusul prin perforarea mucoasei sinusale
integre
• Lamboul rezultat se reaplică şi suturează,
administrându-se antibiotice şi
anicongestionante nazale, precum şi evitarea
presiunilor pozitive intrasinuzale
intrasinuzal
• Împingerea resturilor radiculare în cavitatea
sinuzală, cu perforarea mucoasei sinuzale, nu
se tratează în cabinet ci se trimite într-un
serviciu de chirurgie maxilo-facială
• Se va extrage prin trepanarea sinusului la locul
de elecţie, prin tehnica Caldwell-Letermann
• Dacă mucoasa sinusală este inflamată cronic –
cura radicală a sinusului maxilar
Împingerea dinților în
spațille perimaxilare
Împingerea molarului de minte superior în
spaţiul pterigomaxilar
• Dintele este împins distal, pătrunzând în
spatiul infratemporal
• Se asociază adesea cu fractura tuberozității
maxilare
• Uneori hemoragia datorată lezării plexului
venos pterigoidian va împiedica extracția
• Rx și serviciu de chirurgie oro-maxilo-facială
Împingerea molarului trei inferior în
planşeul bucal
• Aplicarea unor forţe exagerate cu elevatorul
spre posterior şi lingual
• Trimitere în serviciul de chirurgie oro-maxilo-
facială
• Abord oral pentru molarul împins deasupra
muşchiului milohioidian sau abord cutanat
când molarul este situat sub mușchi
Leziuni nervoase
• cei mai frecvent afectaţi sunt nervul alveolar
inferior, în cursul extracţiei molarilor trei inferiori,
mai ales a celor incluşi
• nervul lingual poate fi de asemenea traumatizat cu
ocazia extracţiei M3
• filete din nervii infraorbitar şi mentonier pot fi
interesate în cursul decolării lambourilor necesare
extracţiilor chirurgicale ale premolarilor şi caninilor
Leziuni nervoase
• Traumatizarea acestor nervi poate merge de la
o simplă tracţionare şi elongare mecanică,
reversibilă total în 3-5 săptămâni, până la
secţionarea lor, ceea ce poate duce, la nervii
cu o grosime mai mare, la pierderea
sensibilităţii în teritoriul inervat
• Tratamentul va consta în vitaminoterapie
(complex B), fizioterapie şi expectativă
• În cazul trunchiurilor nervoase mai groase se
poate tenta neurorafia
Complicaţiile extracţiei dentare
Durerea, tumefactia, trismusul
• Extracţiile laborioase, alveolotomiile şi mai
ales tracţiunea exagerată a lambourilor
• Trismusul și odinofagia apar în urma ex-
tracțiilor traumatice sau a odontectomiei
molarilor de minte inferiori
Hemoragia postextractională
• hemoragie imediat-prelungită – când sângerarea
continuă peste perioada normală de formare a
cheagului şi nu există tendința de oprire spontană
• hemoragie precoce – sângerarea reapare la 2-3
ore de la extracție.
• hemoragie tardivă– sângerarea apare la câteva
zile de la extracţie
• hemoragia care nu se opreşte postextracţional
sau reîncepe la un interval scurt are cauză locală,
iar cea care are un interval liber de peste 1-2 zile
recunoaşte cauze generale
Cauzele locale:
• fracturi ale procesului alveolar sau oaselor maxilare
• persistenţa ţesutului de granulaţie în alveolă
• existenţa unor malformaţii vasculare endoosoase
• lezarea pachetului vascular alveolar inferior în canalul
mandibular
• plagă postextracţională zdrobită, cu margini mucoase
delabrate
• vasodilataţia paralitică ce apare mai frecvent după
anesteziile intraligamentare cu anestezic cu
vasoconstrigtor
• nerespectarea indicaţiilor postextracţionale de către
pacient
Tratamentul acestor cauze:
• se verifică alveola, îndepărtându-se
cheagurile, dinspre partea cea mai profundă
spre margini, evacuându-se ţesutul de
granulaţie restant şi verificând integritatea
pereţilor alveolari
• Eschile osoase şi resturi dentare se
îndepărtează, se regularizează marginile
osoase, se îndepărtează franjurile devitalizate
de mucoasă şi se suturează
Cauzele generale:
• hipertensiunea arterială
• diabetul zaharat
• hemofilia
• menstruaţia
• tulburări hepatice
• anemii, leucemii
• Medicamente - cei 5 A: Aspirină, Anticoagulante,
Antibiotice, Alcool şi Antitumorale (citostatice).
• Aceste cauze necesită un tratament general,
atitudinea locală prezentând o importanţă mai
redusă
• Se poate limita sângerarea cu ajutorul
bureţilor de fibrină, suturii postextracţionale,
protezelor pacientului căptuşite în zona
extracţiilor sau unor conformatoare
confecţionate extemporaneu (Stents).
• Tratamentul general se adresează bolii de
bază, ţintit, asociat cu tratament simptomatic,
de refacere a masei sanguine circulante şi de
ajutare a hemostazei
• Prevenţia - este necesară cunoaşterea
problemelor de teren ale pacientului
preoperator şi echilibrarea stării lui generale
cât mai bine, iar extracţia este de preferat să
fie efectuată într-un serviciu specializat
Complicaţii infecţioase
Cauze:
• nerespectarea riguroasă a asepsiei şi antisep-
siei.
• extracţie atraumatică, cu delabrări de gingivo-
mucoasa şi prezenţa de eschile osoase.
• utilizarea fără răcire, a instrumentarului
rotativ.
• chiuretajul alveolar incomplet.
• efectuarea extracţiei în plin proces inflamator
(„la cald")
Alveolita
• extracţii laborioase, cu traumatizări ale mu-
coasei şi ale pereţilor osoşi
• persistenţa unor eschile osoase sau a unor
fragmente dentare în alveolă care întârzie pro-
cesul normal de vindecare
• infecţii preexistente acute sau cronice
• aplicarea intraalveolar a unor susbstanţe cu
rol antiseptic sau hemostatic care interferă cu
organizarea chegului
• pansament compresiv intraalveolar prelungit
• tulburări vasomotorii regionale datorate atât
traumatismului operator, cât şi actiunii vaso-
constrictorilor utilizați
• activitate fibrinolitică crescută, ca rezultat al
unei infecţii acute, inflamării spaţiului medular
osos sau a altor factori
Alveolita uscată
Cauza determinantă - ischemie prelungită a
teritoriului respectiv
• Clinic: - durere care apare la locul extracţiei,
iradiază, este de intensitate mare, continuă, nefiind
decât parţial şi pentru scurt timp diminuată de
antialgicele uzuale, care apare la 2-4 zile de la
extracţie
• Alveola este goală, fără cheag sau cu un cheag mic,
detaşabil, cu pereţii osoşi albi, avascularizaţi, din
care se pot desprinde la palpare mici sechestre
lameliforme, fără sângerare
Alveolita uscată
• Mucoasa ce înconjoară marginea alveolei este
palidă, atonă, cu aspect devital
Tratamentul presupune combaterea dureri şi
revitalizarea zonei afectate
• Local se elimine ţesuturile necrozate, prin
spălături largi cu soluţii antiseptice călduţe
• După 2-3 şedinţe se poate tenta un uşor chiuretaj
blând, care are ca scop apariţia sângerării, care
iniţiază procesul de vindecare
• Antialgice şi antibiotice pentru prevenirea
suprainfectării
Alveolita umedă
• menţinerea în alveolă a ţesutului de granulaţie,
resturilor dentare, eschilelor osoase
• septicitatea cavităţii bucale
• nerespectarea de către pacient a indicaţiilor
postextracţionale
• introducerea diverselor substanţe în alveolă
postextracţional (iodoform, antibiotice,
antialgice)
• extracţii laborioase, din care rezultă plăgi întinse,
cu mucoasă delabrată
Alveolita umedă
• Clinic: alveolă care prezintă un cheag
exuberant, fetid, pe lângă care se scurge o
secreţie sero- sau sanvino-purulentă, cu
mucoasa inflamată, tumefiată
• Explorarea alveolei, după îndepărtarea
cheagului, evidenţiază eventuale resturi de
ţesut de granulaţie, dinţi, pereţii alveolari sunt
înmuiaţi, infiltraţi
• Starea generală poate fi moderat alterată,
poate apare adenopatie loco-regională şi febră
Alveolita umedă
• tratamentul de elecţie - explorarea şi
îndepărtarea din alveolă a ţesuturilor alterate,
urmată de spălături largi antiseptice
• spălături în alveolă – se introduc conuri cu
antibiotice, antialgie şi antiinflamatorii
• antibioterapie pe cale generală - antialgice şi
antiinflamatoare
Alveolita
• Profilaxia reprezintă cea mai bună metodă de
înlăturare a acestor complicaţii
• Respectarea normelor de asepsie şi antisepsie,
a dozelor şi concentraţiilor anestezice,
evitarea anesteziilor intraligamentare,
controlul riguros al plăgii postextracţionale şi
tratamentul ei corect, precum şi respectarea
de către pacient a indicaţiilor
postextracţionale reduc mult aceste
complicații
Vindecarea întârziată
Factori:
• dehiscenta plăgii.
• boli generale asociate şi medicaţia cronică
specifică acesteia.
• malnutriiția
• radioterapia
• vârsta pacientului
Dehiscenţa plăgii - erori de tehnică operatorie:

• Forma lamboului
• Amplasarea lamboului
• Sutura în tensiune a lamboului
• Realizarea unor noduri prea strânse sau prea
apropiate favorizează ischemia
Medicația:
• Citostaticele, anticoagulantele, glucocorticoizii
și antiinflamatorele steroidiene întârzie
vindecarea plăgii postextractionale
• Hormonii de creştere şi vitaminele A şi C
favorizează şi grăbesc vindecarea
Patologia erupției dentare
Patologia erupției dentare a dinților
temporari
Tulburări cronologice de erupţie:
• erupția precoce
• erupția tardivă
Tulburări topografice de erupţie:
• ectopia
• heterotopia
• transpoziţia
Patologia erupției dentare a dinților
temporari
Tulburări de dinamică a erupţiei:
• incluzia
• reincluzia
Tulburări asociate erupţiei dentare şi/sau incluziei
dentare
• septice
• mecanice
• trofice
• nervoase
• tumorale
Tulburări cronologice de
erupţie
• Decalajele de ± 6 luni sunt acceptate la dinţii
temporari:
– Greutatea la naștere
– Sexul
– Vârsta mamei
– Momentul nașterii
erupţie
Factori locali – dinții natali sau neonatali (1 lună)
• nu se poate realiza adecvat alimentatia natu-
rală datorită traumatizării sânului
• apar leziuni traumatice la nivelul feței ventrale
a limbii
• mobilitate accentuată a dintelui natal sau neo-
natal, existând riscul înghițirii sau al aspirației.
• Se pot extrage sau menține pe loc dacă nu
sunt mobili
erupţie
Factori generali:
• rahitism; sifilis congenital; rubeola prenatală -
produc întârzieri mari în erupţia dentară
• anomalii cromozomiate (sindromul Down) -
secvenţă neobişnuită de erupţie și întârzieri în
erupţie
• febrele eruptive – erupția accelerată a gru-
pelor dentare în curs de erupiție
Tulburări topografice
de erupţie
• Malpoziția – modificarea poziției
• Transpoziţia – inversarea poziției a 2 dinți pe
arcadă
• Heterotopia – erupția dintelui la distanță de
locul normal de erupție
Tulburări de dinamică
a erupţiei
• Incluzia dentară - cel mai frecvent incisivii
laterali şi caninii temporari
• Reincluzia dentară - totală sau parțială -
reîntoarcerea totală sau parţială în procesul
alveolar a unui dinte erupt complet sau în curs
de erupţie -molarul doi temporar inferior
a erupţiei
Reincluzia totală
• Semne clinice
– Absența dintelui de pe arcadă
– Nu este precizată extracția
– Spațiul este păstrat sau redus prin înclinarea
vecinilor
– Orificiu gingival pe unde se palpează coroana
dintelui
a erupţiei
Reincluzia parțială
• Semne clinice
– Dintele este vizibil
– Denivelarea planului de ocluzie
– Dintele este în infradenție
Cu cât reincluzia este mai profundă se poate bloca

erupția dintelui permanent
a erupţiei
Tratament
• Extracția dacă a determinat blocaje de erupție
sau modificarea poziției dintelui permanent –
uneori e dificilă:
– apare frecvent anchiloza dento-alveolară
– se oprește rizaliza fiziologică
– poate fi lezat mugurele permanent
– uneori acces limitat de înclinarea vecinilor
a erupţiei
• În cazul ageneziei dintelui permanet apare
reincluzia – se impune extracția datorită
resorbției osoase care avansează permanent
• După extracție – menținător de spațiu dacă

există dinte permanent sau implant
a erupţiei
Extracția dinților temporari incluși sau reincluși
este dificilă datorită:
• anchiloza dento-alveolară
• rădăcini fără rizaliză fiziologică - lezarea
mugurelui dintelui permanent
• înclinarea dintilor vecini
• Menţinerea spațiului pe arcadă

Tulburări asociate erupţiei
• Pericoronarita congestivă - în dreptul dintelui
care erupe apare o congestie a gingiei, dureri
moderate, prurit gingival, hipersalivaţie,
agitaţie psihomotorie
• Pericoronarita supurată – apariția puroiului
mucoasa gingivală tumefiată, roşie,
congestivă, infiltrată şi dureroasă, febră şi
refuzul alimentaţiei – factori care duc în final
la alterarea stării generale
• Gingivostomatita - tulburare trofice, cu
instalarea unei gingivostomatite localizate sau
extinse spre mucoasa jugală, limbă sau
planşeu, poliadenopatie, hipersalivaţie halenă
fetidă, febra şi starea generală alterată(sepsis)
• Foliculita expulsivă (Cap de Pont) - fenomene
inflamatorii gingivale asociate cu ulceraţii
atone prin care se elimină dinți temporari
incomplet formaţi, mobili, cu coroane
malformate şi nemineralizate
Accidente regionale:
• hipersecreție salivară şi nazală
• fotofobie
• congestie facială
• hiperemie conjunctivală
• coreză
• herpes
Accidentele generale:
• tulburări nervoase (agitație, convulsii)
• tulburări digestive (anorexie, diaree, vărsături)
• tulburări respiratorii
• febră
Tratamentul medical local și general
• igiena bucală riguroasă cu soluții slab anti-
septice şi colutorii ce contin în general vita-
mina A, hidrocortizon, antibiotice
• vitaminoterapie (C, A, D)
• sedative şi tranchilizante minore
• antialgice şi antiinflamatorii
Tratamentut chirurgical
• în pericoronarita supurată – incizia și drenajul
colecției purulentente – uneori AG
• antibiotice postoperator, în funcţie de
gravitatea fenomenelor inflamatorii şi de
starea generală a copilului
Tulburări ale erupției
Tulburări cronologice de erupţie
• Variațiile de 1 an se încadrează în limite
normale, în funcție de:
– sexul (3-5 luni mai devreme la fete)
– clima
– mediul urban / rural, factorii socio-economici
– diferenţele rasiale
– ereditatea
Tulburări cronologice de erupţie
Erupţia precoce
Factori locali:
• poziţia superficială a mugurelui dentar
• extracţia precoce a dintelui temporar accelerează
erupţia dintelui permanent
• procese inflamatorii periapicale ale dinţilor temporari,
cu rizaliză accentuată
• exces de spațiu pe arcadă – anomalii de dezvoltare
Factori generali:
• endocrinopatii: hipertiroidism, hipergonadism,
hiperpituitarism
• boli febrile
Erupţia tardivă
Factori locali:
• persistenţa dintilor temporari pe arcadă
• obstacole în calea erupţiei dentare (dinţi su-
pranumerari, fibromucoasă densă, osteoscle-
roza posttraumatică, formaţiuni tumorale)
• lipsa spaţiului pe arcadă
• modificări de poziție ale mugurelui dentar
• anomalii de dezvoltare
Erupţia tardivă
• angioamele viscerocraniului
• amelogeneza imperfecta
• fibromatoza gingivală ereditară
• hiprplazi gingivale din tratamentele
medicamentoase
– anticonvulsivante
– ciclosporina A
– beta blocante
Erupţia tardivă
Factori generali:
• endocrinopatii: hipotiroidism, hipoparatiroi-
dism
• carente alimentare şi vitaminice
• tulburări metabolice: rahitism
• boli distrofiante osoase
• tulburări psihice
• iradieri ale mamei în timpul sarcinii
de erupţie
• Ectopia dentară - erupţia unui dinte la
distanţă de locul său normal de erupţie, de o
parte sau de alta a liniei arcadei dentare
(ectopie vestibulară sau ectopie orală).
• Transpozitla dentară - inversarea locului de pe
arcadă a doi dinţi vecini
• Heterotopia - dinte inclus sau erupe la
distantà de arcada alveolară (ramul ascendent
mandibular sau condil)
de erupţie
• Ectopia și transpoziția sunt tratate de obicei
ortodontic
• Heterotopia – extracție dentară
11,5 ani 12 ani 12,5 ani 13 ani 14 ani 15 ani
Incluzia dentară
• Este o tulburare de dinamică a erupţiei
dentare
• Reprezintă retenţia intraosoasă sau
submucoasă a unui dinte complet dezvoltat,
peste perioada sa normală de eruptie, fără a
avea posibilitatea sau tendința de a erupe
• Incluzie intraosoasă, submucoasă, parțială sau
totală
Incluzia dentară - etiologie
Factorii locali:
1. Tulburări care interesează dintele în perioada de
dezvoltare intraosoasă
• Plicaturarea sau alungirea lamei dentare –
situează dintele în profunzime
• Ectopia germenului dentar
• Modificarea axului de dezvoltare al dintelui
• Malformații coronare, radiculare, corono-
radiculare
• Traumatisme sau infecții ale germenului
dentar(fracturi)
2. Obstacole în calea erupției dintelui
• Persistența pe arcadă a dintelui temporar
• Malpoziții ale dinților vecini
• Tumori locale
• Fibromucoasă densă și renitentă
• Hiperplazii gingivale
3. Reducerea spațiului pe arcadă
• Incongruența dento-alveolară primară
(macrodonție) și secundară(ereditate)
• Migrări dentare (extracții precoce)
• Anomalii dento-maxilare
• Tendința filogenetică de reducere
dimensională a oaselor
4. Osteoscreloza procesului alveolar
• Traumatisme
• Procese inflamatorii ale dinților temporari
corespunzători
• Osteită deformantă
Incluzia dentară
Factori generali:
• disfunctii endocrine: hipotiroidism, nanism hi-
pofizar
• avitaminoze (în special avitaminoza D)
• tulburări metabolice (rahitism, anemii)
• factori ereditari
• cauze toxice (Razele X)
• anomalii cromozomiale (Down, Turner)
• disostoza cleidocraniană
• procese de osteoscleroză secundare hipocal-
cemiei şi hiperfluorozei oaselor maxilare
Incluzia dentară
Frecvența incluziei dentare
• Cel mai frecvent dinții permanenți

• M3 inf, caninul sup, PM2 sup și inf, Icsup,
supranumerarii
• Rar caninul inf, M1, M2
Semne clinice
• lipsa de pe arcadă a dintelui definitiv după
perioada sa normală de erupţie
• prezenta pe arcadă a dintelui temporar
• existența unui spaţiu pe arcadă
• prezenta tremelor şi diastemelor
• deplasări, rotații şi migrări ale dintilor vecini
• procese inflamatorii ale mucoasei
(pericoronarite şi gingivostomatite)
• prezența unor fistule cronice, fără răspuns te-
rapeutic sau a unei deformări osoase
Examenul radiologic
• prezența dintelui inclus

• poziția dintelui inclus
• adâncimea incluziei si direcția axului dintelui inclus
• morfologia coronară şi radiculară
• raporturile cu dinții vecini
• raporturile cu structurile anatomice învecinate:
sinusul maxilar, fosele nazale, canalul mandibular
Examenul radiologic
• Starea dinților vecini
• Eventualele complicații ale incluziei dentare
– Chisturi foliculare
– Osteită
– Lezarea dinților vecini
Examenul radiologic
• Radiografia izometrică-ortoradială
• Ortopantomograma
• Radiografia cu film ocluzal
• Incidența Bellot, Donovan
• CBCT
Necesar pentru tratament – extracție sau

reducere chirurgical-ortodontică
CBCT M3
Ortopantomograma
• Dintele inclus
• Raportul lui cu dinții vecini și structurile
anatomice învecinate
• Arcadele dento-alveolare
– Dinții prezenți
– Dinții în erupție
– Dinții situați intraosos
– Alte anomalii dentare asociate
– Starea dinților vecini
– Obstacole în calea erupției
Ortopantomograma
• Structurile anatomice scheletateaferente
arcadelor dentare
– Mandibula – corpul cu canalul mandibular, ramul
și zona ATM
– Maxilarul
– Fosele nazale, septul nazal
– Sinusul maxilar
Tulburări asociate incluziei dentare
Complicații septice
• Pericoronarita congestivă
• Pericoronarita supurată
• Supurații perimaxilare sau ale spațiilor fasciale
• Osteite, osteomielite
• Adenite congestive, supurate
Complicații mecanice
• La nivelul dintilor vecini: rotaţii, torsionări,
incongruență dento-alveolară, leziuni ca-
rioase, mortificări pulpare
– Rizaliza rădăcinii IL sup în cazul incluziei C sup
– Basculări, leziuni carioase sau rizaliza rădăcinii
distale a M2 în incluzia M3 inf
• Fracturi mandibulare - în os patologic
• Dificultăți în protezare
Tulburări trofice
• Gingivostomatita odontiazică
• Este legată de iritația nervoasă reflexă produsă
de erupția dificilă a unui dinte inclus
Tulburări nervoase
• Nevralgii dentare, algii cervico-faciale sau
motorii - trismus şi contracturi musculare
Complicatii tumorale
• incluzia dentară poate fi incriminată în apariţia
unor formaţiuni tumorale: chisturi
mandibulare, chisturi foliculare, chisturi
marginale sau adamantinoame
• Video marsup
Patologia molarului de minte
• Tulburările produse sunt rezultatul condițiilor
topografice
– Este ultimul dinte al arcadei dar și ultimul care
erupe
– Spațiul alveolar este limitat
– Prezintă frecvent malopoziții
– Rămâne frecvent în incluzie totală sau parțială
Patologia molarului de minte
• Condițiile de creștere și dezvoltare
– Dinții permanenți de la IC la PM2 se dezvoltă
fiecare separat din câte o prelungire a laminei
dentare primare
– Cei 3 molari se formează dintr-o singură digitație
distală a laminei dentare primare
– Mugurele M3 derivă din lamina dentară a M2 care
se formează din lamina dentară a M1
Incluzia molarului de minte inferior
Rapoartele anatomice de vecinătate ale
molarului de minte inferior sunt:
• înainte – molarul de 12 ani
• în jos – canalul mandibular
• în sus si înapoi – spaţiul laterofaringian
• in jos şi înăuntru - spaţiul pterigomandibular
• în afară şi înapoi - regiunea maseterină
• în afară şi înainte – cu fundul de sac vestibular
La distanță de locul normal de formare
(heterotopie):
• în unghiul mandibular;
• aproape de marginea inferioară a mandibulei,
în marginea bazilară;
• în ramul ascendent;
• la nivelul condilului;
• în apofiza coronoidă.
Etiopatogenie
Factorii locali:
Topografia locului de erupţie şi morfologia mo-
laruiui inclus
• incluzie la locul normal de erupţie
• incluzie ectopică - în unghiul mandibulei, ramul
ascendent
• erupţie în poziție anormală cu înclinații în ax
(mezial, distal) cu deviere linguală sau vestibulară
• coroane globuloase asociate cu lipsa de spaţiu şi
erupţie în poziţie anormală
• raportul cu molarul doi
Etiopatogenie
• Existenţa spaţiului pericoronar – cavitate în
jurul coroanei dintelui – poate determina
complicații septice
• Capuşonul de mucoasă – elementul favorizant
în apariția complicațiilor septice – poate fi
subțire, întins sau poate fi gros
• Deschiderea în mediu oral a sacului folicular
și grefarea procesului septic de la M2
Etiopatogenie
Factorii generali:
• infectarea sacului folicular pe cale generală,
endogenă
• În cursul bolilor care scad pragul imunitar
Gradul de dificultate a extracţiei
• Angularea
• Relaţia cu ramul mandibular
• Relaţia cu planul ocluzal
• Morfologia rădăcinii
• Dimensiunea sacului folicular
• Densitatea osului înconjurător
• Natura țesutului acoperitor
• Relaţia cu molarul de 12 ani
• Relația cu canalul mandibular
Angularea
În plan sagital după Peterson:
• incluzia mezio-angulară (35% dintre cazuri) –
odontectomie relativ uşoară
• incluzia orizontală (35% dintre cazuri) – odon-
tectomie dificilă
• incluzia verticală (38% dintre cazuri) – odon-
tectomie dificilă
• incluzia disto-angulară (6-8% dintre cazuri) -
odontectomie foarte dificilă
Angularea
În plan transversal:
• molar inclus aliniat pe arcadă chiar în spatele
molarului de doisprezece ani
• molar inclus deviat spre lingual sau spre ves-
tibular
Relația cu ramul mandibular
• Clasa I: diametrul mezio-distal al coroanei este
complet liber față de marginea anterioară a
ramului mandibular
• Clasa a II-a: jumătatea distală a coroanei este
acoperită de marginea anterioară a ramului
mandibular
• Clasa a III-a: coroana molarului inclus este
totalacoperită de ramul mandibular
Relația cu planul ocluzal
• Clasa A: molarul de minte este la nivelul pla-
nului ocluzal al molarului doi (sau uşor sub
acesta)
• Clasa B: fața ocluzală a molarului trei este
între planul ocluzal şi linia verticală a molarul
doi
• Clasa C: fața ocluzală a molarului trei este sub
linia cervicală a molarul doi
Morfologia rădăcinii
• lungimea rădăcinii
• curbura rădăcinilor - creşte dificultatea de ex-
tractie
• direcția curburii rădăcinilor - incluzia mezio-
angulară cu rădăcinile uşor curbate distal
ușurează extracția
• dimensiunea mezio-distală a rădăcinilor
• spațiul periodontal - când spaţiul este mai
larg, extracţia se poate efectua mai uşor
Dimensiunea sacului folicular
• Un sac folicular mare facilitează extracția
• Un sac folicular minim îngreuneazà odontecto-
mia
Densitatea osului înconjurător
• La 17-18 ani există cele mai bune condiții
pentru extracția molarului inclus
• Osul este mai puțin dens, are loc o refacere
mai rapidă a osoasului
• După 35 ani osul este dens, fără flexibilitate –
extracţie dificilă
Natura țesutului acoperitor
• Incluzie în ţesut moale – molar inclus
submucos
• Incluzie osoasă parţială
• Incluzie osoasă totală - molar total inclus
Relația cu molarul de 12 ani
• Distanța dintre molarul de minte și molarul de
12 ani – extracție facilă
• Dacă incluzia este mezio-angulară sau ori-
zontală - cei doi molari sunt în contact
Relația cu canalul mandibular
• Dacă imaginea radiologică(OPG) a canalului este slab
conturată - nervul este situat lingual de rădăcini
• Dacă conturul canalului este întreupt - dintele prezintă
o amprentă prin care trece pachetul vasculo-nervos
• Dacă apexul este alungit până la canal şi prezintă o
radiotransparență periapicală asemănătoare unui
granulom- apexul plonjează în canal
• Dacă limitele canalului apar ca două linii radioopace
nete, care intersectează conturul dintelui - nervul este
situat vestibular de dinte (invers pe RIO)
• Dacă liniile de contur ale canalului mandibular sunt
întrerupte – nervul poate fi situat între două rădăcini
Factori care ușurează odontectomia
M3 inferior
• poziția mezio-angulară
• clasa I după Pell şi Gregory
• clasa A după Pell şi Gregory
• rădăcini formate pe 1/3 sau 2/3
• rădăcini conice sau fuzionate
• spațiu parodontal larg
• os „elastic"
• spațiu față de molarul doi
• relație la distanță de canalul alveolar inferior
• incluzie în țesut moale.
Factori care îngreunează
odontectomia M3 inferior
• poziția disto-angulară
• clasa a III-a după Pell şi Gregory
• clasa C după Pell şi Gregory
• rădăcini lungi şi subțiri
• rădăcini curbe şi divergente
• spaițiu parodontal îngust/anchiloza dento-al-
veolară
• os dens, rigid
• contact strâns cu molarul doi
• raport direct cu canalul mandibular
• incluzie osoasă completă
Tulburări asociate erupţiei molarului
de minte inferior
• Complicaţii septice
• Complicaţii mecanice
• Complicații trofice
• Complicații nervoase
• Complicații tumorale
Complicații septice
Pericoronarita – cauze:
• traumatism care produce o soluție de continuitate -
comunicare a sacului coronar cu cavitatea orală
• gangrenă complicată a dinților vecini
• pungă parodontală de vecinătate
• osteomielită
• atrofia procesului alveolar - deschiderea sacului
coronar (edentați)
• leziune de decubit produsă de o proteză mobilă
• pe cale sanguină în cursul bolilor infecțioase
Pericoronarita congestivă
• Bolnavul acuză dureri spontane, jenă în
deglutiţie, trismus, mucoasa acoperitoare
hiperemică, congestivă, tumefiată
• La presiune – secreție serosanguinolentă sub
capușon
• Adenita submandibulară
• Fenomenele inflamatorii pot ceda după
tratament sau apare faza supurată
Pericoronarita supurată
• febră, inapetență, disfagie şi trismus
• secreţie purulentă sub capușonul de mucoasă
• complicaţii septice în părţile moi perimaxilare
– infecții ale spațiilor fasciale primare și secundare
• complicaţii septice osoase
– osteite, osteomielite
– procesul septic se propagă la os pe cale
• periostală – în infecții ale țesuturilor perimandibulare
• ligamentară – de-a lungul rădăcinilor prin ligamente
• direct – prin sacul pericoronar în incluzia profundă
• complicaţii septice ganglionare
– adenite acute și cronice în ganglionii
submandibulari, genieni, pretragieni
• complicaţii septice la distanță
– trombolflebita sinusului cavernos, septicemii,
complicații septice pulmonare
Complicații mecanice
• leziuni carioase, mortificări pulpare şi resorbţii
radiculare ale molarului de 12 ani – prin presiune
• incongruență dento-alveolară cu înghesuire în regiunea
frontalilor inferiori
• deplasări dentare cu rotație linguală sau vestibulară
• factor de blocare a evoluției molarului doi
• malocluzii datorită incongruenţei dento-alveolare
• factor de recidivă a proalveoliilor
• parodontopatii datorate incongruenţei dento-alveolare,
tulburări în dinamica ATM
• ulcerații la nivelul mucoasei jugale
Tulburări trofice
Gingivo-stomatita odontiazică
• Este o tulburare vasomotorie de natură
neuroreflexă legată de iritația produsă prin
eruptia dificilă a molarului de minte inferior,
care alterează troficitatea mucoasei
• Ulcerații durerose unilaterale acoperite de
depozite albgălbui, puțin aderente pe
capuşonul mucos, pe mucoasa obrazului şi
stâlpii vălului palatin
• Rezorbție radiculară severă cu menținerea
vitalității pulpare
13ani 13 ani 21 ani 29 ani

• Rezorbție radiculară severă fără
simptomatologie dureroasă
9 ani 12 ani 12 ani

Tulburări nervoase
• Tulburări senzitive: nevralgii dentare, sinalgii

dento-cutanate, otalgii, algii cervico-faciale
• Tulburări motorii: trismus, contracturi
musculare ale muşchilor feței, paralizii faciale
• Tulburări salivare: sialoree, asialie.
Complicații tumorale
• chist folicular
• keratochist
• ameloblastom
• odontom
Complicaţii:
• supuraţii ale spatiilor fasciale şi fistule prin infectarea
chistului
• ulcerarea tumorii prin traumatism produs de dintii
antagonişti
• fracturi de unghi mandibular – fracturi în os pato-
logic datorate demineralizării întinse a osului
Tratament
• profunzimea incluziei, forma coroanei şi a
rădăcinilor
• direcţia axului longitudinal al molarului
• raporturile şi poziția molarului de minte față
de molarul de 12 ani şi ramul ascendent al
mandibulei
• importanţa accidentelor şi complicaţiilor pro-
vocate de molarul de minte inferior inclus
Molar de minte inclus care nu a
provocat accidente sau complicații
• extracţia profilactică a molarului inclus
• extracția imediată a acestor molari atunci
când este diagnosticată incluzia, în condițiile
în care nu există contraindicații de moment
sau
• ținerea sub observație până la apariția
primelor semne de complicație a incluziei
Molar de minte inferior care a
provocat tulburări inflamatorii uşoare
• pericoronarita acută congestivă - irigaţii orale cu
soluţii antiseptice, sau tratament cu agenţi fizici
(ultrasunete, diatermie, laserterapie),
antiinflamatoare şi antialgice
• pericoronarita acută supurată - tratamentul
conservator chirurgical
– Drenajul sacului pericoronar - drenarea colecției
supurate de sub capușonul de mucoasă
– Decapușonarea - excizia capusonului de fibromucoasă
care acoperă coroana molarului de minte
Indicațiile decopușonării
• capuşon de mucoasă subţire, care acoperă
faţa ocluzală a molarului de minte / incluzie
submucoasă
• incluzie verticală
• spaţiu suficient pe arcadă pentru erupţie
Contraindicațiile decapușonării:
• spațiu retromolar insuficient
• anomalii de formă sau de volum ale coroanei
sau/şi rădăcinilor molarului de minte
• capuşon de mucoasă gros
• incluzie osoasă parţială sau totală
• incluzii ectopice
Tehnica decapușonării
• incizia - circumscrie coroana molarului de
minte
• excizia sacului pericoronar
• se eliberează faţa ocluzală şi o porțiune din
coroana molarului de minte
• toaleta plăgii cu soluţie antiseptică
• electrocauterizare strict marginală a
fibromucoasei restante
• meşă iodoformată – protecția plăgii
• antialgic, antiinflamator
Molar de minte ce a provocat
complicații sau accidente inflamatorii
severe
Procese septice severe la nivelul părţilor moi,
oaselor, ganglionilor sau la distanță
• tratament local şi general - irigaţii antiseptice,
antibiotice şi antiinflamatoare
• incizia şi drenajul colecțiilor supurative
• după cedarea fenomenelor inflama-
torii/infectioase, se îndepărtează cauza – se
practică odontectomia sau extracţia molarului
de minte.
Molar de minte inferior ce a provocat
complicații neinflamatorii
• complicaţii chistice sau tumorale - tratament
chirurgical - chistectomie asociată cu extracția
molarului de minte
• nevralgii, sinalgii, tulburări mecanice sau ul-
ceratii ale mucoasei – extracţia
• stomatita odontiazică – tratament local cu
soluţii antiseptice şi colutorii antiinflamatoare,
antiseptice şi analgezice, urmat de extracție
Odontectomia molarului de minte
inferior - principii
• Expunerea dintelui inclus,- lambou suficient de
mare
• Ostectomia - permite accesul şi îndepărtarea
molarului
• Separaţia corono-radiculară – dacă este cazul,
pentru a limita defectul osos rezultat prin
ostectomie
• Plaga postextracţională va fi irigată cu o soluţie
antiseptică şi se vor îndepârta eschilele osoase,
fragmentele dentare restante şi ţesutul care
forma sacul pericoronar în totalitate
• Sutura se va realizaîntr-un plan - fire separate
Timpii odontectomiei
• Incizia (3 tipuri) şi decolarea unui lambou
mucoperiostal, cu descoperirea corticalei osoase
• trepanarea corticalei osoase
• evidenţierea și degajarea coroanei molarului
inclus cu freze de os
• secționarea corono-radiculară - dacă este cazul
• luxarea şi extracţia molarului
• îndepărtarea tesuturilor restante ale sacului
folicular
• regularizarea osoasă
• reaplicarea lamboului şi sutura.
Odontectomia molarului 3
• Incizia
• Decolarea
• Osteotomia
• Secționarea dintelui
• Extracția fragmentelor
• Îndepărtarea sacului folicular
• Sutura
• Incizia
• Decolarea
• Osteotomia
• Separația dintelui
• Sutura
• Incizia
• Decolarea
• Osteotomia
• Sutura
• Incizia
• Decolarea
• Osteotomia
• Sutura
• Incizia
• Decolarea
• Osteotomia
• Sutura
• Incizia
• Decolarea
• Osteotomia
• Sutura
Secționarea dintelui
• Dinte în poziție verticală
• Dinte în poziție mezio-angulată
• Dinte în poziție disto-angulată
• Dinte în poziție orizontală
Îngrijiri postoperatorii
• Tamponament supraalveolar 1 oră
• Prișniț rece pe zona tumefiată (poate apare
edemul de vecinătate și echimoză
periangulomandibulară)
• Poate apare trismus moderat
• Alimentație semilichidă la temperatura camerei
• Periajul se reia de a doua zi
• Clătiri cu apa de gură sau antiseptice
• Antialgice, antiinflamatoare, antibiotic(sacrificiu
osos mare)
• Îngrijirea spațiului mort
Accidente intraoperatorii
• fractura rădăcinilor molarului de minte
• luxaţia sau fractura molarului de 12 ani
• deschiderea canalului mandibular și lezarea
pachetului vasculo-nervos alveolar inferior
• fractura tablei osoase linguale şi lezarea
nervului lingual
• împingerea molarului în planșeul bucal, spațiul
pterigomandibular sau laterofaringian
• fractura mandibulei
• luxatia mandibulei
Lezarea nervului lingual
• Accesul oral lingual
• Identificarea și expunerea porțiunii proximale
și distale a nervului
• Rezecția porțiunii fibroase sau a neurinomului
• Sutura nervului ( 7.0, 8.0)
• Sutura lamboului
Fractura unghiului mandibular
• Video fractura
Complicaţii postoperatorii
• durerea, edemul şi trismusul postoperator
• hemoragia postextracţională - precoce sau tar-
divă
• complicaţii infecţioase
• dehiscenţa plăgii
• vindecarea întârziată
• fractura de unghi mandibular, postoperator
Tulburări asociate erupţiei sau/şi
incluziei molarului de minte superior
• complicaţii septice uşoare — pericoronarita
• complicaţii septice severe – infecții ale spaţiilor
fasciale primare maxilare; sinuzita maxilară
odontogenă; osteita şi osteomielita maxilarului
• compticații nervoase - algii şi spasme faciale
• complicații trofice - stomatita odontiazică;
ulceraţia mucoasei jugale prin erupţia în
vestibulopoziţie a molarului
• complicaţii chistice/tumorale - chisturi foliculare
Topografia molarului de minte
superior
Raporturi anatomice
• Înainte - molarul 2
• În sus și anterior - sinusul maxilar
• În sus și posterior – fosa pterigomaxilară
• În afară – mucoasa jugală
Uneori incluzie la distanță
• Deasupra M2
• În pereții sinusului maxilar
• În podeaua orbitei
Clasificarea incluziei molarului de
minte superior
Angulaţia
• incluzie verticală
• incluzie disto-angulară
• incluzie mezio-angulară – dificilă
• rar incluzie transversală, orizontală sau inversă

Adâncimea incluziei
• clasa A – suprafaţa ocluzală a molarului de minte
superior este aproximativ la acelaşi nivel cu faţa
ocluzală a molarului de 12 ani superior
• clasa B – suprafaţa ocluzală a molarului de minte
superior este între planul ocluzal şi linia cervicală
a molarului de 12 ani superior
• clasa C – molarul de minte superior este inclus
sub nivelul liniei cervicale a molarului de 12 ani
superior
Factori care influențează dificultatea
odontectomiei motarului trei superior
• morfologia rădăcinii:
• rădăcini divergente şi orientate diferit; rădăcini conice
• ligamentul parodontal - este mai larg la vârstele tinere
• sacul folicular coronar - cu cât este mai mare - uşoară
• densitatea osului - creşte cu vârsta
• relatia cu molarul de 12 ani ţesutul acoperitor:
– incluzia osoasă totală
– incluzia osoasă parţială
– incluzia submucoasă
• relatia molarului de minte cu sinusul maxilar
Odontectomia
Este mai ușoară ca la M3 inf, osul spongios
• Timpii odontectomiei - incizia – plic, baionetă,
în T, curbă; decolarea lamboului; rar
secționarea dintelui; luxarea dintelui și
extracția (sinus, tuberozitate); îndepărtarea
sacului pericoronar; sutura
• Se poate deschide sinusul maxilar
• fractura rădăcinilor molarului de minte
• luxarea sau fracturarea molarului de 12 ani
• fractura tuberozităţii maxilare
• comunicarea oro-sinuzală postextractională
• împingerea dintelui în sinusul maxilar
• împingerea dintelui în spaţiul pterigomaxilar
Complicatii postoperatorii
• durerea, edemul şi trismusul postoperator – de
intensitate mai redusă decât pentru molarul
inferior
• hemoragia postextractională precoce sau tardivă
• complicații infecțioase
• dehiscența plăgii
• vindecarea întârziată
• comunicarea oro-sinuzală cronică
Extracția molarului trei ?
La copii
• ortodontul apreciază eventualele complicatii
ortodontice
• chirurgul evaluează riscul apariţiei unor com-
plicalții chirurgicale
• când planul de tratament ortodontic sau
odontal prevede extractia molarilor unu sau
doi permanenți datorită afectării odontale,
tratamentelor incorecte sau când au fost
pierduţi timpuriu - molarul de minte va fi
păstrat
• când primii premolari au fost extrași sau avem
anodonția PM 2 – nu se extrage M3 deoarece
spațiul se închide prin migrarea mezială a
molarilor
• În anodonțiile multiple sau în cazul extracțiilor
permanenților în scop ortodontic, M3 nu se
extrage
• dacă se indică extracția molarului trei
pentru a evita diverse efecte odontale,
ortodontice sau chirurgicale secundare - se
face la o vârstă la care stadiul dezvoltării
molarului trei nu implică sacrificiu
mare de ţesut osos - când molarul de
minte are dezvoltate 2/3 din lungimea
rădăcinii
La adulți
• se indică extracția molarului trei
numai dacă a determinat una din complicaţiile
septice, mecanice, trofice, nervoase sau
tumorale
Incluzia caninului superior
• poate fi unilaterală sau bilaterală
• incluzie intraosoasă
– în poziţie vestibulară
– palatinală (cea mai frecventă)
– intermediară
Este mai frecventă la femei pe partea stângă

Accidentele erupției caninului
Accidentele nervoase
• tulburări senzoriale
• tulburări oculare
• nevralgii însoțite de spasme faciale
Complicaţiile erupției caninului
Complicaţiile supurative
• rinite supurate
• sinuzite supurate odontogene
• osteita maxilarului
• abcese ale spațiilor fasciale primare sau se-
cundare, fistule
Complicaţiile erupției caninului
• tulburările fizionomice
• bascularea unor proteze mobile la un bolnav
edentat
• tulburările mecanice
• tulburări trofice
• complicații tumorale
Tratament
Atitudinea terapeutică în incluzia caninilor
superiori poate fi radicală sau conservatoare:
• poziția şi profunzimea incluziei

• anomalii de formă şi volum ale caninului inclus
• spaţiul existent pe arcadă
• complicațiile pe care le-a provocat incluzia
• vârsta pacientului
Examenul radiologic
• ortopantomograma
• radiografiile cu film muscat
• radiografiile în incidenţa Clark
• radiografiile periapicale
• DVT (Digital Volume Tomography)
• radiografiile pentru sinusurile anterioare ale
feţei
Examenul radiologic
• profunzimea incluziei
• raportul caninului cu cele două corticale
osoase
• raportul cu incisivii şi premolarii
• raportul cu sinusul maxilar şi fosele nazale
• distanța până la locul de erupţie
• aspectul structurii osoase
Clasificarea incluziei
• incluzie palatinală, mezializată sau distalizată
• incuzie vestibulară
• incluzie intermediară sau transversală -
vestibulo-orală
Tratament
• odontectomia – pe cale vestibulară, palatinală
sau mixtă
• redresarea chirurgical-ortodontică
• transplantarea
Accidentele odontectomiei
• deschiderea foselor nazale
• deschiderea sinusului maxilar
• fracturarea apexurilor dinţilor vecini
• luxarea dinților vecini
• fractura procesului alveolar
Redresarea chirurgical-ortodontică
• descoperirea coroanei caninului inclus
• ancorarea acesteia în scopul redresării
• tracţionare lent, progresivă, până când dintele îsi reia
poziţia normală pe arcadă
• Dintele se găseste în dreptul spaţiului său normal de
erupție.
Trei etape:
• menţinerea sau obţinerea spaţiului necesar pe arcadă
• descoperirea chirurgicală a coroanei şi ancorarea
dintelui
• tracţionarea lentă şi progresivă până la alinierea
caninului pe arcadă
Redresarea chirurgical-ortodontică
Indicatii:
• la pacienţi tineri
• când există spaţiu suficient pe arcadă sau poate fi
creat prin metode ortodontice
• incluzia nu este profundă
• dintele este într-o poziţie verticală sau uşor oblică
• dintele nu prezintă anomalii de formă sau volum
• dintele se găseste în dreptul spaţiului său normal
de erupție.
Transplantarea caninului inclus
• extracţia caninului inclus
• introducerea sa imediată intr-o alveolă nou
creată în creasta alveolară sau în alveola
rămasă după extracţia dintelui temporar -
lărgită şi adâncită în funcție de volumul
rădăcinii
Rezecţia apicală
• Reprezintă secţionarea chirurgicală și
îndepărtarea segmentului apical al rădăcinii
unui dinte, împreună cu ţesuturile patologice
periapicale, urmate de sigilarea spaţiului
endodontic
Obiectivele rezecției apicale
• Îndepărtarea apexului şi a tesuturilor patologice
periapicale
• Stoparea difuzării agenților microbieni din spațiul
endodontic prin obturația corectă de canal
• Controlul asupra etanșeizării obturației de canal
• Conservarea dinților pe arcadă după eşecul unui
tratament endodontic
• Vindecarea și reabilitarea osoasă în zona de reacţie
periapicală
• Diagnosticarea unor leziuni apicale prin examen
histopatologic
Obiectivele rezecției apicale
• îndepărtarea porțiuni apicale a rădăcinii
dentare care nu a putut fi dezinfectată şi
obturată tridimensional cu un material de
obturație de canal şi care a determinat sau
întreținut o inflamație
• facilitarea accesului în vederea realizării unei
preparații la nivel apical care să permită
obturația retrogradă la acest nivel
Sigilarea apicală
• Preoperator cu cel mult 24 de ore înainte - cel
mai recomandat
• Intraoperator - prin secţionarea şi
îndepărtarea apexului, la un dinte pe care a
fost efectuat un tratament endodontic corect
• Intraoperator - la un dinte la care tratamentul
endodontic nu a fost efectuat în prealabil -
nerecomandat
Indicațiile rezecţiei apicale
• Nu se reușește o etanşeizare corectă,
tridimensională a canalului radicular prin
tratament endodontic
• Când tratamentul endodontic ortograd nu
este satisfăcător și când afectarea
parodonțiului apical nu permite decât un
abord chirurgical
Cauze:
• anomalii anatomice ale canalului radicular
• iatrogenii
• leziunile traumatice radiculare
• leziunile periapicale, care nu pot fi rezolvate
prin tratament endodontic
Anomalii anatomice
• Calcificări ale canalului cu reacție periapicală
• Canale cu curburi accentuate
• Denticuli intracanaliculari
• Resorbţii radiculare externe sau interne
• Perforaţii apicale
• Dinţi cu rădăcina nedezvoltată, unde tehnica
apexificării cu hidroxid de calciu eşuează
Factori iatrogeni
• Prezenta unui RCR pe un canal cu reacție apicală
• Dezobturarea canalului radicular este imposibilă -
instrument fracturat, imposibilitatea îndepărtării
materialului de obturație de canal
• Căi false
• Perforații ale podelei camerei pulpare
• Obturaţii de canal în exces, care nu mai pot fi
îndepărtate
Factori iatrogeni
• Formarea de praguri radiculare care nu permit
tratamentul endodontic corect şi care nu mai
pot fi depăşite prin reluarea tratamentului
endodontic
• Obturaţia incompletă a canalelor laterale
• Eșec al tratamentului endodontic standard sau
al unei rezecții apicale – reintervenția
• Sigilarea apexiană incompletă a unui canal
permeabil observată la examenul radiologic de
control
Leziuni traumatice radiculare
• Fractura radiculară a 1/3 apicală
Leziuni periapicale
• Parodontita apicală cronică care nu evoluează
favorabil în ciuda tratamentului endodontic corect
• Chisturi radiculare la care se poate conserva, după
rezectia apicală cu chistectomie, implantarea
dintelui
• Osteită periapicală cronică
• Rezecția are indicație dacă după îndepărtarea
apexului mai rămân 2/3 din rădăcină
implantată în os sănătos.
• Excepție – dinții care sunt sau urmează a fi
dinți stâlpi ai unei lucrări protetice fixe
Contraindicații absolute
• Dinți fără valoare protetică
• Leziunile periapicale care depăşesc treimea apicală a
dintelui - după rezecția apicală rămâne mai putin de
2/3 din lungimea rădăcinii
• Resturi radiculare cu o absență marcată de țesuturi
dure dentare - restaurare corono-radiculară ulterioară
imposibilă
• Fractura radiculară verticală
• Parodontopatie marginală cronică - implantare
compromisă
• Pacienţi cu teren nefavorabil
• Pacienţi cu imunosupresie
• Vecinătatea unor formatiuni anatomice
importante - rezecţia apicală poate fi efectuată
teoretic la toate grupele de dinţi – ATENȚIE -
nervul alveolar inferior, nervul mentonier, vasele
palatine, nervul palatin, sinusul maxilar, fosa
nazală
• Corticala vestibulară groasă –molari inferiori -
abordul şi sigilarea apexiană sunt dificile
• Imposibilitatea de abord din cauze diverse -
microstomie, bride cicatriceale
• Raportul nefavorabil coroană-rădăcină – trebuie
foarte bine evaluat preoperator.
Succes
La minimum 1 an de la finalizarea tratamentului
endodontic:
• absenta totală a simptomatologiei clinice
specifice - durere, edem, fistulă
• dintele este funcţional
• imagine radiologică lipsită de orice elemente
patologice
Eşec
• apare o leziune periapicală sau se măreşte cea
preexistentă
• în decurs de patru ani leziunea periapicală
preexistentă a rămas identică sau şi-a micşorat
dimensiunea, fără a dispare complet
• apar semne radiologice de rezorbţie radiculară
sau hipercementoză
• există o contradicție între simptomatologia
clinică şi imaginea radiologică
Evaluare preoperatorie
• numărul de dinţi ce vor fi abordați prin
intervenţia chirurgicală
• lungimea şi forma rădăcinilor interesate
• prezenţa sau absența proceselor patologice
• amploarea proceselor patologice
• cantitatea de gingivomucoasă fixă
• existenţa şi profunzimea pungilor parodontale
• inserţiile musculare şi ale frenurilor
Evaluare preoperatorie
• adâncimea fundului de sac vestibular
• poziția elementelor anatomice învecinate -
pachet vasculo-nervos alveolar inferior, sinus
maxilar
• grosimea corticalei osoase
• tipul de acces chirurgical necesar
• prezenţa de coroane turnate, pe dinţii
interesați sau cei vecini
Examen radiologic
• Radiografi retroalveolare, ortopantomograma
• Raporturile anatomice de vecinătate – canal
mandibular, gaura mentonieră, nas, sinus
• Localizarea, dimensiunea și rapoartele leziunii
cu dinții vecini
• Nr, lungimea, dispoziția și forma rădăcinilor, nr
de canale radiculare
• Eventualul traiect fistulos
Instrumentar
• Trusa de consultație
• Bisturiu, decolator, depărtătoare
• Pensă anatomică și chirurgicală
• Chiurete, excavatoare
• Freze de os și turbină, ace canal, fuloar, spatulă
• Material obturație
• Foarfecă, portac, fir sutură, comprese
• Aspirator chirurgical
Tipuri de lambouri pentru rezecția
apicală
• Lamboul semilunar
• Lamboul Ochsenbein-Luebke
• Lamboul intrasulcular triunghiular - sau în “L”
• Lamboul intrasulcular trapezoidal
• Lamboul gingival în „plic" - pentru abordul
palatinal
Lamboul semilunar
• incizie curbă, convexă spre marginea gingivală
• extremitățile inciziei la distanţă de cel puţin un
dinte de locul de abord chirurgical
• cea mai mare parte a inciziei să fie situată în
gingivomucoasa fixă, la cel puţin 3 mm de
şanţul gingival
Lamboul semilunar
Avantaje:
• incizie şi decolare facile
• după decolare şi reclinarea lamboului, se
expune zona apexului dentar
• nu necesită o anestezie locală extinsă
• nu se intervine asupra marginii gingivale libere
• se evită dehiscenţele non-patologice
• inserția gingivală marginală nu este modificată
• pacientul poate menţine o bună igienă orală
Lamboul semilunar
Dezavantaje:
• dimensiunile limitate ale lamboului oferă un acces
minim, ceea ce constituie un inconvenient dacă
apexul sau leziunea periapicală sunt dificil de
localizat
• evaluarea eronată a dimensiunilor leziunii
periapicale are ca rezultat extinderea inciziei pentru
crearea unui acces suplimentar
• ca pentru majoritatea inciziilor mucoasei alveolare,
pot apărea hemoragii intraoperatorii
• inserţiile musculare şi ale frenurilor reprezintă
obstacole anatomice care implică modificarea
traseului inciziei
Lamboul semilunar
• decolarea se realizează folosind uneori forte excesive -
delabrarea lamboului la capete
• se poate produce un defect gingival („fisură") dacă
incizia este realizată prea aproape de marginea
gingivală liberă
• incizia intersectează eminenţele radiculare, unde
ţesuturile sunt cele mai destinse - cicatrici patologice
• nu există un punct de referinţă pentru repozitionarea
lamboului - pliu de mucoasă la un pol al plăgii
• dacă incizia şi sutura interesează şi mucoasa mobilă -
dureri postoperatorii (datorită tracțiunilor asupra plăgii
prin musculatura periorală) şi chiar o vindecare
întârziată și cicatrici patologice
Lamboul Ochsenbein-Luebke
• lambou trapezoidal - incizia orizontală se
practică la distanţă de marginea gingivală
liberă paralelă cu conturul festonului gingival
• două incizii oblice de descărcare până la 3-5
mm de marginea gingivală liberă
• variantă a acestui lambou – o singură incizie
de descărcare mezial - lambou în “L”
Avantaje:
• lamboul este uşor de realizat şi de decolat
• accesul este favorabil, după decolarea lamboului
• festonul gingigal nu este interesat - scade
semnificativ riscul unei retracții gingivale
• se evită dehiscenţele non-patologice
• corticala osoasă este bine evidenţiată
• decolarea şi reclinarea lamboului se realizează cu
uşurinţă
• repoziţionarea lamboului – există puncte de
referinţă
• pacientul poate menţine o bună igienă orală
Dezavantaje:
• evaluarea eronată a dimensiunilor leziunii poate avea
ca rezultat intersectarea acesteia de către inciziile
verticale
• colţurile lamboului se pot necroza
• insertiile musculare şi ale frenurilor reprezintă
obstacole ce pot necesita modificarea inciziei orizontale
• dacă incizia este realizată prea aproape de marginea
gingivală liberă - defect gingival - „fisură"
• irigaţia lamboului poate fi deficitară
• sutura este dificilă deoarece lamboul de mucoasâ fixă
este subţire
Lamboul intrasulcular triunghiular în
“L"
• incizie orizontală practicată în șantul gingival
care interesează şi papilele dentare, până la 2-
3 dinţi faţă de leziune, de partea opusă inciziei
verticale
• incizie verticală de descărcare lateral de
leziune, la o distanţă (mezial, mai rar distal) de
1-2 dinţi de leziune
• Baza lamboului este spre fundul de sac
vestibular
“L"
Avantaje:
• riscul de intersectare a leziunii este eliminat
• sunt facilitate chiuretajul parodontal şi
alveoloplastia
• oferă un acces favorabil pentru chirurgia
parodontală
• este indicat pentru dinții cu rădăcini scurte
• repoziţionarea lamboului nu ridică probleme –
există puncte de referinţă - reaplicarea incorectă
a lamboului este practic imposibilă
• irigația lamboului este maximă
“L"
Dezavantaje:
• decolarea lamboului este dificilă la început –
tracționarea este dificilă
• decolarea festonului gingival şi a fibrelor
parodontale marginale superficiale poate duce la
formarea unei pungi parodontale dacă apare o
dehiscență non-patologică
• inciziile trebuie să fie prelungite în cazul dinţilor
cu rădăcini lungi
• forţele de tracțiune în lambou sunt importante şi
se poate produce delabrarea acestuia
“L"
• dacă incizia se extinde în mucoasa mobilă
pentru favorizarea accesului, pot apărea
dureri postoperatorii - tracţiunea musculaturii
periorale asupra plăgii şi vindecare întârziată,
cu formarea de cicatrici patologice
• interesarea prin incizie a festonului gingival
poate duce la un deficit fizionomic, în special
în dreptul coroanelor protetice
• sutura interdentară este mai dificilă
• igiena orală este mai dificil de menținut
Lamboul intrasulcular trapezoidal
• incizie orizontală în şanţul gingival interesând
festonul gingival şi papilele interdentare
• completată la cele două extremități cu două
incizii verticale de descărcare la distanță
(mezial şi distal) de 1-2 dinţi de leziune
• baza lamboului va fi mai largă decât
extremitatea sa liberă
Avantaje:
• accesul chirurgical este foarte bun
• tensiunea în lambou este minimă
• este indicat pentru abordul mai multor dinți sau pentru
leziuni importante
• repoziţionarea lamboului nu ridică probleme, existând
puncte de referinţă
• rădăcinile dentare sunt vizibile în totalitate
• oferă un acces favorabil pentru chirurgia parodontală
• este indicat atât pentru rădăcini lungi, cât şi scurte
Dezavantaje:
• decolarea lamboului este dificilă la început
• vascularizaţia lamboului este deficitară - riscul de
ischemie si necroză
• decolarea festonului gingival şi a fibrelor parodontale
marginale poate duce la formarea unei pungi
parodontale
• interesarea prin incizie a festonului gingival poate duce
la un deficit fizionomic, în special în dreptul coroanelor
protetice
• sutura interdentară este mai dificilă
• igiena orală este mai dificil de menţinut
Lamboul gingival în „plic" - pentru
abordul palatinal
• incizie orizontală de-a lungul marginii libere
gingivale
• interesează festonul gingival, fibrele parodontale
marginale superficiale şi papilele interdentare
• incizia se extinde la nivelul a 4-5 dinţi din
vecinătatea procesului patologic
• pentru dinții laterali se poate practica o mică
incizie de descărcare (0,5 cm), anterior de canalul
palatin mare sau/şi posterior de canalul
nazopalatin
abordul palatinal
Avantaje
• concomitent se poate practica şi
gingivectomia
• inserţia gingivală poate fi modificată după
necesități
• repozitionarea lamboului nu ridică probleme,
existând puncte de referință, fiind practic
imposibilă deplasarea laterală a lamboului
abordul palatinal
Dezavantaje
• decolarea lamboului este dificilă
• tensiunea asupra lamboului este excesivă
• absenta inciziilor de descărcare duce de multe
ori la delabrarea extremităților inciziei
• interesarea festonului gingival este completă
• uneori pot apărea hemoragii
abordul palatinal
• cu cât rădăcina dintelui interesat este mai
lungă, cu atât lamboul este mai extins,
ridicând uneori probleme de anestezie
locoregională
• lezarea vaselor palatine poate duce la apariția
unor hemoragii greu de controlat
• accesul si vizibilitatea rădăcinilor sunt minime
• igiena orală este mai dificil de menţinut
Principii generale privind incizia
• Incizia se va realiza printr-o mişcare fermă și
continuă cu lama în permanent contact cu osul
• Incizia nu trebuie să intersecteze o cavitate osoasă
deja existentă sau care urmează a fi creată
intraoperator - se produce o comunicare directă
între cavitatea orală și leziune - favorizează invazia
bacteriană, cu apariţia infecției, a durerii
postoperatorii şi a vindecării deficitare
• Inciziile verticale se vor plasa la 1-2-3 dinţi de
dintele afectat
Inciziile verticale trebuie practicate în
concavitățile dintre eminențele radiculare
deoarece gingivo-mucoasa de la nivelul
eminentelor radiculare este foarte subţire, se
sfacelizează şi se necrozează uşor, iar sutura este
dificilă
• Inciziile verticale trebuie plasate în
concavitățile osoase, cu mucoasă acoperitoare
mai groasă şi cu vascularizaţie mai bogată
Capătul cervical al inciziei de descărcare se va plasa
în dreptul unghiului diedru dintre suprafeţele
dentare mezială/distală şi vestibulară
• În cazul lamboului intrasulcular triunghiular şi al
celui trapezoidal, incizia orizontală se uneşte cu cea
verticală la nivelul marginii gingivale libere
• Joncţiunea liniilor de incizie trebuie să fie plasată la
nivelul unghiului diedru dintre suprafeţele dentare,
şi nu interdentar sau la convexitatea maximă - se va
putea realiza sutura fără a sacrifica papila
interdentară, cu risc de apariţie a unui defect fisural
Incizia verticală nu se va extinde în mucoasa mobilă
• Dacă incizia verticală se extinde la limita dintre
mucoasa fixă şi cea mobilă, marginile plăgii vor fi
tracţionate odată cu mișcările musculaturii periorale -
sângerare semnificativă
• Postoperator – sângerare abundentă iar menţinerea
igienei în această zonă este dificilă – firele de sutură
sunt ,,înfundate" în părţile moi, datorită edemului -
pacientul percepe durere și disconfort la fiecare
mișcare a buzeior
• Linia de incizie verticală trebuie să formeze un unghi
uşor obtuz cu cea orizontală - accesul chirurgical este
mai larg
Lamboul va fi astfel creat încât să protejeze
structurile anatomice de vecinătate
• Inciziile care vor delimita lamboul trebuie să
protejeze structurile anatomice de vecinătate -
n. mentonier în rezecţiile apicale la premolarii
inferiori - o incizie intrasulculară (şi nu una tip
Ochsenbein-Luebke) şi realizarea inciziei de
descărcare mai anterior, la nivelul caninului
Baza lamboului trebuie să fie mai largă decât
marginea sa liberă
• Inciziile de descărcare vor fi divergente față de
incizia orizontală - să nu se compromită
irigaţia lamboului
• Pentru o irigaţie corespunzătoare a lamboului,
baza acestuia trebuie să fie aproape de două
ori mai largă, prin accentuarea oblicității
inciziilor verticale
• Inciziile să nu intersecteze frenurile labiale
Lamboul va fi adaptat la situaţia clinică dată de
edentaţiile protezate conjunct
• Pentru a evita dificultățile de decolare și
sutură, se vor evita inciziile la limita dintre
mucoasă şi un corp de punte
• Lamboul va fi limitat până la dinţii stâlpi ai
punţii, sau se va recurge la lambou de tip
Ochsenbein-Luebke
Principii generale privind decolarea în
rezecția apicală
• Începerea decolării la colţurile lamboului -
intersecţia dintre incizia orizontală şi cea/cele
de descărcare
• Decolarea se va realiza cu un decolator ascuţit
- delabrările marginilor lamboului sau
perforațiile lui compromit irigaţia – complicații
- durerea, infecţie, vindecare deficitară
rezecția apicală
• Decolatorul va fi orientat cu fata concavă spre
os, în contact strict cu osul
• Decolarea se face spre apical
• Mucoasa şi periostul trebuie decolate
împreună, ca parte integrantă a lamboului
• În cazul prezenței unei fistule vestibulare, se
va realiza o disecție ascuţită (cu bisturiul) a
traiectului fistulos, secţionând tangent
(razant) la suprafaţa mucoasei - se va decola
mucoasa de periostul subiacent
rezecția apicală
• Expunerea în totalitate a leziunii este
obiectivul cel mai important al decolării
lamboului
• Dacă abordul se dovedeşte insuficient, este
necesară extinderea inciziilor şi o decolare
suplimentară
• După decolarea şi reclinarea lamboului, acesta
trebuie menţinut depărtat cu un depărtător
(Langenbeck) între lambou și os
rezecția apicală
• Depărtătorul se va sprijini pe os şi niciodată pe
lambou
• Depărtătorul nu va fi niciodată plasat pe structuri
anatomice adiacente ce pot fi lezate - n. mentonier
• Lamboul nu va fi depărtat niciodată în tensiune -
dacă accesul nu este suficient, se va prelungi incizia
• Dacă este necesar, se vor depărta si buzele sau
mucoasa jugală cu un alt instrument, pentru a nu se
produce leziuni ale acestora în timpul manevrelor cu
instrumentar rotativ
Osteotomia
• rezecția osoasă, expunerea apexului şi a
leziunii periapicale
• necesită localizarea apexului şi a leziunii
periapicale
• osteotomie - la 2-3 mm mai spre cervical
decât lungimea rădăcinii
• freza - perpendicular pe axul dintelui
• sub răcire abundentă
Chiuretajul periapical
• îndepărtarea ţesutului patologic periapical
• chiureta orientată cu concavitatea spre os –
decolarea țesutului de granulație
• examen histopatologic
• uneori se poate deschide sinusul maxilar,
fosele nazale, canalul mandibular, perforarea
mucoasei palatinale
Principii generale
• Se rezecă un segment apical de 1-3 mm – mai
mult dacă leziunea este mai mare
• Nu este necesară rezecţia apexului până la
limita geodei osoase rezultate după
chiuretajul ţesutului patologic
• Nu este necesară rezecţia apicală până la
nivelul unei obturații incomplete - obturaţie
retrogradă
Principii generale
• Nu se rezecă niciodată mai mult de 1/3 din
lungimea rădăcinii - compromite implantarea
• Suprafața de secțiune va fi bizotată spre
vestibular (45°) - examinarea facilă a
suprafetei de secţiune şi accesul pentru
obturaţia retrogradă
• În cazul unui chist extins la mai mulţi dinti, se
va practica rezecţia apicală şi sigilarea
apexiană la toţi dinții la care apexurile sunt
cuprinse în leziunea chistică
Principii generale
• Rezecţia apexului are ca obiectiv eradicarea
procesului patologic apical, periapical şi
retroapical și expunerea canalului/canalelor
pentru realizarea obturaţiei directe sau
prepararea unei cavităţi pentru obturaţia
retrogradă
Secţionarea apexului
• canalele secundare reintră în cel principal la
aproximativ 3 mm de apex – o rezecţie limitată evită
deschiderea canalelor secundare
• secţionarea apexului în funcţie de extinderea
leziunii periapicale, şi nu în raport cu posibila
existenţă a canalelor aberante
• dacă secțiunea deschide mai multe canale, se
recomandă asocierea obturaţiei directe a acestor
canale, cu efectuarea unei obturaţii retrograde
Secţionarea apexului
• În cazul în care rezecţia apicală va interesa mai
mult de 2-3 mm din apex, sau sunt prezente
canale aberante pe secţiunea apexului, se
recomandă asocierea obturaţiei directe cu
obturaţia retrogradă
• Se recomandă condensarea laterală sau
verticală, obiectivul principal fiind sigilarea
laterală a canalului. Conurile de gutapercă vor
emerge prin secțiunea apexului în spațiul
periapical, putând fi vizualizate direct
Obturaţia retrogradă
• Obiectiv - realizarea unei cavități de clasa I
bine definite la nivelul rădăcinii restante după
rezecția apicală - paralelă cu axul dintelui,
centrată, cu pereţii suficient de groşi (2mm),
suficient de profundă pentru a retenţiona
materialul de obturație
• Freză con-invers, ultrasunete, laser
Adâncimea cavității va fi adaptată la gradul de
bizotare a secţiunii:
• pentru o rădăcină nebizotată -1 mm
• pentru o bizotare de 30° - 2,1 mm
• pentru 45° - 2,5-3 mm (cel mai recomandabil)
• Pentru obturația retrogradă se va folosi un
material biocompatibil care să sigileze ermetic
sistemul canalicular apical, pentru a opri
contaminarea spațiului periapical cu germeni
din canalul radicular
• Materialele de tip glasionomer, MTA (Mineral
Trioxid Aggregate), amalgamul, gutaperca,
cimenturile policarboxilat, rășinile compozite
• Toaleta geodei osoase
• Reacolarea lamboului și sutura cu fire
separate, neresorbabile, 3-0 sau 4-0 fără
tensiune
• Pentru rădăcinile palatinale - abordul palatinal
sau abordul transsinuzal
Îngrijiri postoperatorii
• dieta semilichidă, la temperatura camerei
• se evită clătirea gurii și băuturile carbo-gazoase
• spălatul dinţilor a doua zi
• clătiri uşoare cu soluţii antiseptice
• edemul postoperator - 3-5 zile - prisnitz rece
• durerea postoperatorie - antiinflamatorii şi
antialgice obişnuite
• firele de sutură se suprimă la 7-10 zile
postoperator
• Leziuni nervoase
• Leziuni ale apexurilor dinţilor vecini
• Secţionarea incompletă a apexului
• Rezecţia incompletă a apexului şi neîndepărtarea
acestuia
• Rămânerea de material de obturație în câmpul
operator
• Pătrunderea cu instrumentarul rotativ în fosa
nazală, sinusul maxilar, canalul mandibular
Complicații postoperatorii imediate
• Hemoragie postoperatorie
• Edem
• Hematom
• Suprainfectare
Complicații postoperatorii tardive
• Mobilitate excesivă a dintelui din cauza compromiterii
implantării
• Necroza osului (frezaj fără răcire) – dehiscența plăgii și
denudarea osului
• Colorarea țesuturilor - materialul de obturație
retrogradă
• Tulburări de vindecare (reacolarea și sutura se fac peste
geoda osoasă) - înfundarea lamboului și dehiscența
• Mobilizarea obturației retrograde - prepararea unei
cavități neretentive
• Fractura rădăcinii
• Tulburări de sensibilitate – hipoestezii, parestezii
2. Chiuretajul periapical
• Obiectiv- înIâturarea materialului de obturație
în exces
• Este indicat doar în cazul dinţilor cu obturații
radiculare recente în exces, cu pătrunderea
unei cantităţi semnificative de material de
obturație în spaţiul periapical, provocând
durere, edem, parestezii
• Este contraindicată pentru obturațiile în exces
vechi - procesele de osteoliză apărute impun
pentru radicalitate rezecția apicală
2. Chiuretajul periapical
Intervenţia urmăreşte aceleaşi etape inițiale ca
şi rezectia apicală:
• incizia şi decolarea (de obicei a unui lambou
semilunar), osteotomia
• după evidențierea apexului şi a spaţiului
periapical, se chiuretează materialul de ob-
turatie în exces
• toaleta plăgii şi sutura
3. Amputaţia radiculară
• Tratamentul dinţilor pluriradiculari (molari superiori
sau inferiori), la care procesul periapical interesează
strict una dintre rădăcini, la cealaltă rădăcină
/celelalte rădăcini fiind posibil tratamentul
endodontic corect – obligatoriu preoperator și
controlat radiologic
• Presupune secţionarea porţiunii coronoradiculare
afectate şi extracţia acesteia, cu menţinerea restului
coroanei dentare şi a rădăcinii/rădăcinilor
Tratamentul chirurgical
preprotetic
Tratamentul chirurgical
preprotetic al părţilor moi
Anomalii ale frenurilor
• în scop ortodontic, în scopul inserării
protezelor mobile (impiedică adaptarea
marginală a protezei cu mobilizarea în timpul
actelor funcţionale)
Frenul labial
• uneori ajunge până la nivelul papilei incisive,
cu apariţia de diasteme patologice (la maxilar)
• obstacol în adaptarea periferică a protezelor
• Frenul labial inferior anormal inserat poate fi
responsabil de trauma locală, diasteme sau
afectare parodontală
Frenectomia
• excizia frenului sub formă romboidală sau
ovalară
• primul fir de sutură este poziţionat la nivelul
fundului de sac vestibular
Frenoplastia în “Z„
• Pentru alungirea frenului labial
Frenul lingual
• afectează stabilitatea lucrărilor protetice
mobile; tulburări în fonaţie
Frenectomia
Frenotomia
• incizie transversală (orizontală),
perpendiculară pe fren, urmată de sutura în
plan longitudinal
Hiperplazia inflamatorie
(hiperplazia de proteză,
epulis fissuratum)
• traumatizarea cronică a mucoasei fundului de
sac produsă de lucrări protetice mobile
incorect adaptate marginal
Extirpare
• anestezie loco-regionale
• electroincizie în jurul bazei de implantare
• disecție supraperiostală – periost descoperit
• se aplică proteza veche cu marginile corectate
(rebazată) – uneori vindecare “per secundam”
Fibromatoza tuberozitară
• hiperplazie a mucoasei crestei alveolare din
regiunea retromolară maxilară datorată
traumatismelelor masticatorii
• reduce DVO
Extirpare
• anestezia locoregională
• incizie perituberozitară în “felie de portocală", ce
cuprinde ambele versante ale crestei
• se aplică proteza veche rebazată sau o placă
palatinală de protecție
Hiperplazia gingivală
• creştere asimptomatică, lentă şi progresivă a
gingiei, localizată sau generalizată, care
acoperă parţial sau total coroanele dentare
Extirpare
• anestezia locoregională
• extracția dinților mobili
• incizie cu excizia formațiunii
• uneori vindecare “per secundam”
Creasta balantă
• hiperplazie, fără aspect inflamator, localizată
în zonele frontale edentate, ca rezultat a unei
presiuni continue şi îndelungate asupra osului,
datorate unei proteze incorect adaptate
• lipsa de stabilitate a protezei
Extirpare
• incizie cu excizie – se lasă periostul pe loc
Tratamentul chirurgical preprotetic al
substratului osos
Extracția alveolopastică
• Extracție urmată de regularizarea osoasă la
nivelul suprafeţelor neregulate şi/sau a
septurilor interrardiculare (interdentare), în
scopui favorizării stabilității protezelor mobile
Tehnica
• anestezie locoregională
• incizie de a lungul festonului gingival
• decolarea lamboului mucoperiostal
Extracția alveolopastică
• extracția proriu-zisă (sus, jos, distal mezial)
• chiretajul alveolar
• regularizarea crestei alveolare;
• îndepartarea excesului de mucoasă şi a
papilelor interdentare
Avantaj - permite deretentivizarea corticalei
vestibulare, în aceeasi etapă cu extracția
dentară, fără a modifica înălțimea crestei,
conservarea periostului şi a vascularizației
locale, reducând atrofia postextracțională.
Infecțiile oro-maxilo-faciale
Etiopatogenie
• leziunile inflamatorii și traumatice ale dinților,
parodonțiului și mucoasei orale
• leziunile inflamatorii și traumatice ale oaselor maxilare
• leziunile inflamatorii faringo-amigdaliene,
orofaringiene, sinusale, nazale sau otice
• procesele inflamatorii şi traumatice ale glandelor
salivare
• tumorile infectate
• leziunile inflamatorii ale tegumentului și țesutului
subcutanat
Căile de propagare ale infecției la
nivelul părților moi
Calea transosoasă - infecțiile de origine odontală
• necroze şi gangrene pulpare – periapical –
endoosos – subperiostal – spații (lungimea
rădăcinii, grosimea compactelor, sinus, obraz,
orbită, etc)
Calea submucoasă - afecțiunile parodontale,
pericoronaritele dinților aflați în eruptie sau de
fracturile închise sau deschise ale oaselor maxilare
- colecții superficiale
Căile de propagare ale infecției la
nivelul părților moi
Căile vasculare, limfatice sau venoase - procese
septice orofaringiene rar parodontale sau osoase -
ganglionii limfatici
• dacă infecția se propagă pe cale hematogenă,
ajunge în structurile moi sau dure oro-maxilofaciale.
Calea directă - Corpii străini, manopere terapeutice,
împingerea resturilor radiculare în spațile moi
periosoase, puncţii septice, întepăturile accidentale
cu ace de canal sau alte instrumente ascuţite
Fiziopatologie
Stadiul de inflamaţie exsudativă
• primul stadiu de evoluție al procesului
inflamator - rubor , calor, tumor, dolor și
funcțiolesa
• tumefacția nu este foarte bine delimitată și
are maximum de intensitate în apropierea
punctului de plecare
• starea generală a bolnavului este uşor alterată
- febră, frison, uşoară astenie, adinamie și
indispoziţie sau chiar inapetenţă
Stadiul de inflamaţie exsudativă
Evoluția
• remisie spontană, dacă organismul are o reactivitate
bună
• remisie determinată (provocată) terapeutic printr-
un simplu drenaj transodontal, dacă infecția este de
origine odontală, sau printr-un tratament antibiotic
• cronicizare a fenomenelor inflamatorii, în cazul în
care se stabileşte un relativ echilibru între
macroorganism şi microorganisme
• accentuarea şi agravarea fenomenelor inflamatorii -
abces sau de flegmon
Stadiul de abces
• colecţie purulentă bine delimitată - mecanisme
imunitare bune
• membrana piogenă - barieră celulară în interiorul
căreia se află colecția purulentă constituită din
țesuturi necrozate, celule distruse, germeni
fagocitaţi sau vii
• tegumentele şi mucoasele sunt de culoare roşie vie,
lucioase, calde, la palpare, zona tumefiată este bine
delimitată iar la palpare este fluctuentă. Starea
generală alterată cu febră ridicată, frisoane, dureri,
limitare functională a segmentului anatomic afectat
Stadiul de abces
Evoluția
• remisia spontană după fistulizarea şi drenarea
puroiului la mucoasă sau tegument
• remisia determinată de conduita terapeutică
• cronicizare după tratament incomplets
• agravare, prin extensia puroiului în spațiile sau
structurile osoase vecine.
• se transformă în supurație difuză sau flegmon – când
scade rezistenţa organismului sau iatrogen, când
tratamentul chirurgical sau medicamentos a fost greşit
condus.
Stadiul de flegmon
• lipsa de delimitare a procesului septic, în condițiile
unei depresii imunitare şi a unei virulențe
bacteriene anaerobe deosebite, degenerarea și
necroza celulelor
• tegumentul şi/sau mucoasa destinsă, cianotică,
lividă, și nu roşu aprins cum apar în celelalte stadii.
Palparea - infiltrat dur moderat dureros, ale cărui
limite se pierd treptat în țesuturile sănătoase,
flictene, crepitaţii gazoase, starea generală grav
alterată, cu aspect toxico-septic
Infecțiile periosoase
• Infecțiile periosoase pot fi cantonate în
următoarele spații: saptiul vestibular, spațial
palatinal și spațial corpului mandibular
Abcesul spațiului vestibular
• exteriorizarea infecțiilor periapicale într-un
spațiu delimitat de os(maxilar sau mandibulă),
mucoasă vestibulară și mușchi( mușchiul
buccinator și mușchii intrinseci ai buzelor)
• cauza - toți dinții maxilari și mandibulari, mai
rar incisivul lateral maxilar și dinții mandibulari
situați posterior de gaura mentonieră
Delimitare
• medial: mandibul sau maxilar împreună cu
periostul acoperitor
• lateral: mucoasa vestibulară
• superior: m. buccinator
• anterior: mușchii intrinseci ai buzelor
• posterior: spațiul maseterin și laterofaringian
Erodarea corticalei osoase vestibulare poate fi
localizată:
• deasupra inserției m. buccinator la mandibulă în
zona posterioară
• deasupra inserției m. mental la mandibulă în zona
anterioară
• sub inserția m. buccinator la maxitar în zona
posterioară
• sub inserția m. ridicător al buzei și aripii nasului la
maxilar în zona frontală
Clinic
• faza endoosoasă - dinte în faza de parodontită
apicală acută purulentă totală
• Faza subperiostală - dureri intense și tumefacție
fără limite precise în vestibulul bucal în dreptul
dintelui cauzal
• Faza submucoasă – apariția colecției purulente
bine localizată în dreptul dintelui cauzal, durerile
scad în intensitate, tumefacția fiind fluctuentă, și
dureroasă doar la palpare
Diagnosticul diferențial
Se face pe baza datelor anamnestice, clinice și radiologice
Tumorile chistice neinfectate ale maxilarelor, în faza de
exteriorizare
• anamneză evoluția de lungă durată
• nu este dureroasă nici spontan, nici la palpare
• lipsesc semnele inflamatorii, vestibulul bucal este
deformat, mucoasa acoperitoare fiind de aspect
normal, iar la palare nu apare fluctuența
• La palpare - fermă, alteori depresibilă, de „mingie de
celuloid
Tumorile chistice infectate odontogene și
neodontogene(chist radicular, rezidual, de
dezvoltare sau neodontogene)
• istoric de lungă durată în care s-au dezvoltat și au
deformat regiunea fără nici o altă acuză iar, la un
moment dat, peste deformarea respectivă s-a
suprapus episodul inflamator acut, cu toate
semnele celsiene inflamatorii
• aspectul radiologic – în abces - radiotransparență
difuză, neomogenă
Tratament
• anestezie locoregională
• incizia și drenajul pe cale orală a colecției
• după cedarea fenomenelor inflamatorii acute -
tratamentul dintelui cauzal (extracție sau
tratament chirurgical conservator)
• incizia - longitudinal în vestibulul bucal, decliv
de colecție: superior mai aproape de
fibromucoasa fixă, iar inferior cât mai aproape
de fundul șanțului vestibular
• inciziile plasate incorect – lezarea nervului
infraorbital sau mentonier
• lamă de dren pentru 24-48 de ore
• analgezice și AINS
• antibioterapia – dacă starea generală a
pacientului sau afecțiunile asociate o impun
Abcesul spațiului palatinal
• localizate mai frecvent în palatul dur și mai rar
în valul moale și sunt situate într-un spațiu
cuprins între osul palatin, fibromucoasa
palatină și rafeul median care împiedică
extinderea infecției
• are ca punct de plecare dinții care au
rădăcinile orientate spre palat: incisivul lateral
maxilar și rădăcinile palatinale ale
premolarilor și molarilor maxilari.
Delimitare
• Abcesele palatinale sunt delimitate cranial de
palatul dur și caudal de periost
• Evoluția supurațiilor este limitată de prezența
arcadelor dentare plasate anterior și lateral,
iar rafeul median împiedică extinderea
infecțiiei contralateral
Clinic
• tumefacție ovalară situată anterior paramedian în
palatul dur daca punctul de pleacare este incisivul
lateral
• tumefacție rotundă situată în șanțul palatin mai
aproape de festonul gingival dacă punctul de plecare
sunt rădăcinile palatinale ale molarilor.
• tumefacția nu depașește de obicei 2 cm și este
extrem de dureroasă; la palpare consistența diferă
de la o elasticitate rezistentă în primă fază, până la
fluctuență când colectia s-a superficializat.
Chistul palatinal radicular, rezidual, folicular al caninilor
sau premolarilor incluşi sau chisturi neodontogene în
stare neinfectată
• evoluția de lungă durată, deformare vestibulară lent,
progresiv, nedureroasă, lipsesc semnele inflamatorii,
palatul este deformat iar mucoasa acoperitoare este de
aspect normal
• la palare nu apare fluctuența - zona fermă, alteori
depresibilă, de „mingie de celuloid” caracteristică
formațiuilor chistice
• examenul radiologic confirmă diagnosticul.
Chisturile odontogene sau neodontogene
infectate, precum și alte tumori chistice din
această zonă
• istoric de lungâ durată care le consemnează
prezența, fără să fie însoțite de fenomene
inflamatorii
• la un moment dat se pot deschide în cavitatea
bucală și se pot infecta
• radiografia palatinală - resorbție osoasă, o
radiotranparență bine delimitată cu contur net,
cu prezența sau absența implicării dentare în
formațiunea chistică
Goma luetică în faza de ramolire, neinfectată
sau infectată
• este localizată mai aproape de linia mediană,
dinții pot deveni dureroși spontan și mobili
• este însoțită de obstrucție nazală, iar prin
ramolire și ulcerație se elimină sechestre
osoase
• evoluția cronică, radiografia şi examinările
serologice orientează diagnosticul.
Tumorile glandelor salivare mici din palat
• adenocarcinoamele și carcinoamele adenoid
chistice sunt confundate cu abcesele
palatinale
• cilindromul la nivelul palatului prezintă uneori
o culoare roşie a fibromucoasei acoperitoare
și uneori dureri, motiv pentru care este incizat
şi traumatizat chirurgical. Din anamneză însa
putem determina istoricul exact al leziunii,
debutul nodular, nedureros.
• Tratament
• incizia și drenajul va menaja artera palatină și
artera incisivă
• incizia în funcție de locul unde este
cantonată colecția
– marginal la nivelul festonului gingival, dacă
colecția supurată evoluează spre marginea
liberă a mucoasei, apoi se pătrunde
cu decolatorul până la nivelul colectiei
supurate
– incizie cu excizia unei porțiuni din
mucoasa palatinală ,,în felie de portocală„
dacă evoluția supurației este spre linia
mediană
• va fi plasată spre linia mediană evitând
lezarea pachetului vasculo-nervos
palatinal mare
• după incizie colecția se drenează cu o
mesă iodoformată pentru a evita
acolarea prematură a marginilor inciziei
tratamentul dintelui cauzal (extracție sau
tratament chirurgical conservator)
• analgezice și AINS
• antibioterapia – dacă starea generală a
pacientului sau afecțiunile asociate o impun
Abcesul spațiului corpului mandibular
• Supurația spațiului corpului mandibular este
situată în jurul marginii bazilare a mandibulei,
între os și periost, având origine odontogenă -
chisturile suprainfectate și parodontitele
apicale sau marginale ale molarilor și
premolarilor mandibulari
Delimitare
• Spațiul corpului mandibular este un spațiu
virtual plasat între marginea bazilară și
periostul acoperitor
Clinic
• tumefacția face corp comun cu marginea
bazilară și nu permite palparea acesteia spre
deosebire de abcesul paramandibular
• tegumentele sunt congestionate, destinse și
lucioase
• la palpare se percepe fluctuența
• vestibulul bucal este edemațiat, mucoasa
congestivă și împastată în dreptul dintelui
cauzal
• se face pe baza anamnezei şi a examenului
obiectiv clinic și radiologic
• se poate utiliza și puncţia exploratorie
– acul de puncţie va urma contactul cu
marginea bazilară şi faţa externă a
mandibulei, și nu cu fata internă a acesteia
– acul poate constitui şi un ghid pentru pensă
în timpul inciziei și drenajului
Osteoperiostita ramului orizontal al mandibulei
• Criteriul de diferențiere este dat de debutul
procesului inflamator care, în cazul abcesului
peribazilar, este acut iar în osteoperiostită este
subacut, cronic
• localizarea tumefacției - în abcesul peribazilar,
intensitatea maximă a tumefacției este sub
marginea bazilară şi mai puţin pe faţa externă
a corpului mandibular, pe când în
osteoperiostită este invers
Abcesul spațiului submandibular
• tumefacția este extinsă în tot spațiul submandibular,
trismusul este mai intens iar planşeul este infiltrat în
zona recesului - în abcesul peribazilar edemul
inflamator de vecinătate depăşeşte limitele colecţiei şi
se extinde astfel și la planşeul oral care va fi uşor
inflamat, dar mai mult în vestibulul inferior și la
tegumentele din regiunea geniană inferioară, cu
maximum de intensitate în dreptul dintelui cauzal
• în abcesul peribazilar, planşeul oral este mai puţin
infiltrat decât obrazul
Limfadenita acută nespecifică cu periadenită
submandibulară
• în care fenomenele inflamatorii limfatice sunt
precedate de alte fenomene situate în aria de
drenaj limfatic a ganglionului, pe când în cazul
abcesului peribazilar, acuzele de debut se
găsesc în aria dintelui cauzal
• debutul nodular, delimitarea colecţiei şi
absența trismusului pledează pentru
limfadenită
Tumorile chistice infectate ale corpului
mandibular
• au un istoric de lungă durată care preced
fenomenele infiamatorii
• nu se conturează limitat, la marginea bazilară,
ci cuprind toată dimensiunea transversală și
verticală a corpului mandibulei
• radiografia este edificatoare pentru tumorile
chistice.
Tumori benigne și maligne ale mandibulei,
infectate sau nu
• Istoricul bolii, evoluția lentă, absența alterării
starii generale şi semnele radiologice
orientează diagnosticul
Tratament
• incizia cutanată 3-5 cm submandibular, decliv de
colecția supurată la două lățimi de deget sub
marginea bazilară - evită lezarea ramului marginal
al nervului facial
• incizia interesează tegumentul și țesutul celular
subcutanat, platisma și fascia cervicală
superficială permițând astfel accesul la colecția
supurată
• palparea instrumentală decelează zonele
rugoase, deperiostate ale corpului mandibular
• drenaj cu 2 tuburi de politen fixate la
tegument menținute 24 - 48 de ore, pe care se
vor realiza irigații cu soluții antiseptice
• antibiotice, analgezice și AINS
tratamentul dintelui cauzal (extracție – cel mai
indicat - sau tratament chirurgical
conservator)

Cursuri Anestezie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Anestezie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Anestezia și sedarea în medicina

Anestezia locală este mai sigură decât anestezia

Sub anestezia generală pacientul nu este

Majoritatea anestezicelor conțin un

• Reprezintă perioada de la depozitarea soluției

• Factorii care modifică intensitatea

• medicamentele acţionează după pătrunderea

Anestezicele locale injectabile sunt absorbite în

• Odată ajunse în circulația sangvină,

Efectele anestezicelor locole asupra mamei și

• Rinichii sunt organele principale excretorii

• Amidă preparată de Nils Lôfgren și Lundquist

• Timpul de inducție: rapid (0,8-2 minute)

• Amidă preparată de A.F. Ekenstam în 1957

• Două vasoconstrictoare sunt compatibile cu

• Amidă preparată de H. Rusching în 1969

• Proprietăţi vasodilatatoare: are efect

• Incompatibilităţi majore: cu betablocantele în

• Se mai numește epinefrina, suprarenina,

• Este un produs de secreție normală a

• Este un vasoconstrictor sintetic, cu acțiune

• Se divide în trei ramuri terminale: nervul

• Este cea mai voluminoasă dintre ramurile

• Asigură inervația motorie pentru mușchii

• Reprezintă modalitatea cea mai folosită de

• Este o anestezie folosită iniţial în decadele 2 şi

• Anestezia molarilor superiori se obţine

• Extracţia dinţilor presupune anestezia gingivo-

• Fibromucoasa palatinală din regiunea

• Canalul palatin mare are o direcţie de sus în

• În cazurile în care avem nevoie de anestezia

• Se folosește aceeași tehnică ca la maxilar

• Anestezia nervului alveolar inferior se practică

• Pacientul este aşezat în fotoliu cu capul aproape

• În momentul încetării injectării, acul se retrage 1

• Puncţia prea jos ratează interceptarea nervului

• Puncţia median de plica pterigomandibulară

Anestezia pe cale cutanată

• Calea retromandibulară este mai rar folosită deoarece

• Calea superioară este o metodă mai mult

• Uneori nu este necesară anestezia nervului

• Nervul bucal este un ram al nervului

• Nervul lingual este anesteziat în mod normal

• Limba este inervată de 3 nervi: lingual,

Anestezia prin tehnica Weisbrem

• Anestezicul poate difuza în orbită cu anestezia

• Necroza mucoasei apare în zonele sărace în

• Alveolita este considerată ca o complicaţie a

• Durerea locală la locul de puncţie este

• Anestezicele locale produc în doze mari semne şi

• Poate fi declanşată de stresul emoţional sau

• De obicei apare la un diabetic cunoscut, când

• Complicaţia poate să apară la pacientul care

• Această complicație apare prin modificarea

• Se manifestă prin creşterea bruscă a valorilor

• Anumite anestezice locale (novocaina) pot acţiona

• Extracția cu cleştele de rădăcini

Indicații: când nu se mai poate realiza adaptarea

• elevatorul se introduce de obicei mezial și

• Tabla osoasă se rezecă de la marginea alveolei,

• Îndepărtarea corticalei osoase până la

• Creearea unei fereastre în corticala vestibulară la

• în timpul extracției rădăcinilor premolarilor