Sunteți pe pagina 1din 2

Elemente ale culturii organizaţionale: deviză, motto, siglă, simbol.

DEVIZA : ORICE ACŢIUNE FĂCUTĂ ASTĂZI, ARE ECOURI ÎN OMUL MATUR DE MAI TÂRZIU !

MOTTO : Este mai uşor să clădeşti copii puternici, decât să repari adulţi – Frederick Douglass –

SLOGANUL GRADINITEI : ,, Dăruieşte şi arată că-ţi pasă !”

Ca simbol pentru organizaţia noastră am ales numele ,,DUMBRAVA MINUNATĂ” şi în jurul acestui
nume un ansamblu de credinţe, valori şi aşteptări.

Climatul organizaţiei este unul stimulativ, de toleranţă şi cooperare, dinamic şi inovator. Personalul
didactic are în comun dorinţa de înălţare spirituală şi deschidere spre valorile umaniste.

Valori culturale

Dintre cele mai importante valori şi atitudini promovate în grădiniţa noastră enumerăm următoarele:

 Responsabilitatea faţă de acţiunile proprii, preocuparea pentru dezvoltarea personală.


 Curiozitatea, acceptarea şi aprecierea diversităţii.
 Sentimentul demnităţii umane, a valorii personale şi a celorlalţi.
 Preocuparea pentru o educaţie de calitate.

Cine suntem noi ?

Eficienţa activităţii instructiv-educative şi de management şcolar, se reflectă în rezultatele obţinute


de copii, cuprinderea, şcolarizarea, nivelul cantitativ şi calitativ al bazei didactico-materiale şi gradul
de utilizare în procesul instructiv-educativ, folosirea eficientă a spaţiilor de învăţământ, asigurarea cu
energie şi combustibil, aprovizionarea cu alimente a bucătăriei, organizarea şi desfăşurarea
activităţilor compartimentelor auxiliare.

Cultura unică pentru organizaţia noastră a început să ne intereseze din ce în ce mai mult deoarece
dorim să ne reprezinte valorile culturale, tradiţiile şi normele ce stau la baza actului didactic.

Toată grădiniţa noastră este o oglindă a muncii noastre. Lucrările copiilor, executate sub îndrumarea
educatoarelor, sunt expuse spre admirare şi decorează grădiniţa într-o notă cu totul specială. Când
deschideţi uşa grădiniţei noastre, universul copilăriei active şi creative vă va bucura ochii într-un
caleidoscop de forme şi culori.

Personalul gradinitei

„Nu există artă mai frumoasă decât arta educației, pictorul și sculptorul fac doar figuri fără viață, dar
educatorul crează un chip viu, uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucura și Dumnezeu”. Ioan
Gură de Aur
Grădiniţa trebuie privită ca pe o casă unde copiii noştri se vor simţi confortabil şi în siguranţă,
ajutându-l pe copil să se concentreze pe nevoile lui educaţionale din prezent, nevoi care îi vor
deschide drumul în viaţă. Venim în sprijinul dumneavoastră printr-un personal calificat, bine ales,
amabil, grijuliu, instruit, monitorizat, în vederea obținerii unor rezultate remarcabile în ceea ce-i
privește pe copii.

Personalul didactic şi administrativ îşi desfăşoară activitatea cu înalt profesionalism, cu maximă


responsabilitate şi cu mare dragoste faţă de copii.

Valorile dominante ce caracterizează membrii organizaţiei sunt: responsabilitatea, cooperarea,


generozitatea, munca în echipă, încrederea şi respectul faţă de copil şi familia acestuia,
devotamentul, libertatea de exprimare, receptivitatea şi creativitatea, chiar dacă mai apar uneori
manifestări de conservatorism sau automulţumire.

Obiective

- În toată activitatea desfășurată în învățământul preșcolar se respectă DREPTUL COPILULUI LA JOC ca


forma de activitate, metodă, procedeu și mijloc de realizare a demersurilor educaționale.

- Asigurarea unui proces instructiv-educativ de calitate, bazat pe dezvoltarea liberă, integrală și


armonioasă a personalității copilului potrivit ritmului propriu, spijinind formarea autonomă și
creativă a acestuia.

- Cooperarea cu familia, ca parteneri egali în educația copilului.

- Obținerea unor performanțe și rezultate prin care să motivăm dorința copiilor de perfecționare și
cunoaștere.

- Asigurarea normelor de igienă și securitate pe întreg parcursul programului desfășurat in gradinița


noastră.

S-ar putea să vă placă și