Instrumente instituționale pentru promovarea eticii academice

Prin „instrumente instituţionale” ne referim la acele sisteme de reguli pe care o universitate le

adoptă, la nivel general, pentru a rezolva diferite probleme de natură etică.
Adesea, termenii „instituţie” şi „organizaţie” sunt confundaţi. De exemplu, când vorbim despre
instituţii ne gândim la organizaţii guvernamentale, ministere sau alte departamente afiliate sau
subordonate. Acestea sunt forme de organizare a guvernării care au în componenţa lor mai multe
sisteme de reguli ce reglementează o activitate, propun şi aplică sancţiuni. Organizaţiile sau, mai
precis, membrii unei organizaţii sunt cei care monitorizează activitatea vizată de către un anumit
sistem de reguli şi impun sancţiuni. Codul Muncii este o instituţie, el este un sistem de reguli pe
care diferite organizaţii, precum Ministerul Muncii sau Ministerul Finanţelor Publice si aşa mai
departe, îl aplică.
Managementul eticii dezvoltă instrumente precum: coduri de etică, comisii de etică, coduri
profesionale de conduită sau de onoare, audit etic, traininguri de etică, birouri de etică şi aşa mai
departe. În următoarele subcapitole, unele dintre aceste elemente vor fi prezentate pe scurt.

Cadrul normativ specific eticii instituţionale

Să ne imaginăm că facem parte din conducerea universităţii şi că suntem desemnaţi responsabili

cu implementarea unei măsuri instituţionale care să rezolve o problemă morală, să spunem
plagiatul. Avem la dispoziţie cel puţin două strategii diferite. Prima strategie este să gândim o
serie de reguli care ar combate plagiatul, ca fenomen, în universitate. Această abordare poartă
denumirea de „conformitate” (compliance). A doua strategie vizează mai degrabă caracterul
studenţilor. În acest caz ne orientăm în funcţie de cauzele care îi determină pe studenţi să
plagieze. Un răspuns ar fi că nu ştiu cum ar trebui să scrie un text academic sau de ce sunt
importante regulile care interzic plagiatul, mai general, de ce este importantă onestitatea
intelectuală. Această abordare poartă denumirea de „integritate” (integrity). Cele două abordări
aderă la presupoziţii normative diferite.
În cazul conformităţii, accentul cade în special pe reguli, respectarea lor şi sancţionarea
încălcării lor. Miza este de a identifica ce reguli ar trebui implementate şi cum ne putem asigura
că ele vor fi respectate.
Integritatea se concentrează mai degrabă pe caracterul moral al agenţilor şi răspunde la întrebări
de genul: Putem identifica un nucleu de valori morale comune? Cum îi determinăm pe agenţi să
adere la aceste valori? Cum pot agenţii morali să internalizeze valorile morale ale unei
universităţi?

Conformitate

În cazul acestei abordări, primul pas pe care ar trebui să îl facem este să realizăm un sistem de
reguli (de regulă inclus în Codul de Etică) care să vizeze în mod direct plagiatul. În ciuda
intuiţiei comune că plagiatul este imoral, acest lucru trebuie menţionat explicit într-un Cod.
Ulterior ne putem imagina o serie de alte modalităţi prin care am putea combate acest fenomen.
O idee ar fi să ne gândim si la o practică: putem spune că fiecare lucrare (eseu, referat si asa mai
departe), înainte de a fi evaluată, trebuie verificată cu ajutorul unui program anti-plagiat (asa cum
se întâmplă deja în cazul lucrărilor de doctorat). Menţionarea obligaţiei într-un cod de etică,
monitorizarea comportamentului si aplicarea unor sancţiuni sunt elementele care, din perspectiva
abordării conformităţii, ar trebui să îi motiveze pe agenţi în a adopta un comportament moral si
să nu plagieze.
De regulă, implementarea acestei abordări se face din exterior, în sensul în care se creează
un grup separat, în universitate (de regulă o Comisie de Etică), care dezvoltă aceste reguli,
monitorizează comportamentul membrilor unei organizaţii, propune sancţiuni si evaluează
situaţiile care nu se plasează sub incidenţa regulilor. Esenţiale sunt si rutele etice. Ele ne pun în
situaţia de a ne imagina ce traseu ar trebui să urmeze o sesizare de plagiat sau ce traseu ar trebui
să urmeze toate lucrările realizate de către studenţi pentru a ne asigura că aceştia nu plagiază.

Unul dintre aspectele negative specifice abordării instituţionale a conformităţii este tendinţa
excesivă de a birocratiza aceste instrumente, cu alte cuvinte de a crea din ce în ce mai multe
reguli care devin incognoscibile celor care nu le dedică foarte mult timp si atenţie. În cazuri
extreme, un astfel de sistem îi poate chiar descuraja pe cei nedreptăţiţi să ia atitudine.