Echipament ingineresc [Year]

1. Introducere. Importanţa alimentărilor cu apă şi canalizări.

Viaţa oamenilor în centrele populate urbane poate fi dusa în condiţii bune de igiena
şi confort şi dezvoltarea economică a ţării poate fi asigurata, numai daca se rezolvă în
mod satisfăcător lucrările de alimentare cu apa potabilă şi industrială, evacuarea apelor
uzate şi meteorice.
În așezările sătești, oamenii găsesc cu ușurința apa buna de băut în straturile
subterane de mica adâncime, deoarece cantităţile de apa necesare sunt reduse, iar locuințele
sunt distanțate unele de celelalte; în schimb, când oamenii trăiesc în aglomerații mari,
amenajate pe un spațiu restrâns apa de buna calitate şi în cantitate suficienta nu se mai
poate găsi în apropierea locuinței, ea trebuie adusa de la distanta si distribuita printr-o
instalație centralizata.
Alimentarea cu apa a centrelor populate trebuie sa satisfacă nevoile
gospodărești (băut, gătit, spălat, stropitul grădinilor etc.) publice, (consumul în instituțiile
publice, stropitul şi spălatul străzilor, stropitul spatiilor verzi, alimentarea fântânilor
ornamentale etc.) industriale (nevoile tehnologice si gospodărești ale întreprinderilor
productive) şi de stingere a incendiilor.
Dezvoltarea din ce in ce mai rapida a centrelor populate si a combinatelor
industriale impune perfecționarea procedeelor tehnice pentru captarea apei din sursa
naturala, îmbunătățirea calităţii (în cazul în care sursa nu asigura o apa
corespunzătoare cerințelor calitative ale consumatorilor) transportul, înmagazinarea în
rezervoare situate în apropierea consumatorilor şi distribuirea apei prin conducte sub
presiune până la fiecare punct de consum. Toate aceste construcții şi instalații alcătuiesc
împreuna sistemul centralizat de alimentare cu apa.
Prin folosirea în scopuri gospodărești sau industriale se modifica unele caracteristici
calitative ale apei, aceasta transformându-se în apa uzată, care trebuie să fie evacuată în
mediul natural (de obicei, o sursa de suprafața).
În trecut, evacuarea apelor uzate menajere şi a celor de ploaie se făcea la întâmplare în
centrele populate şi în industrii, pe măsura dezvoltării acestor centre, odată cu creșterea
cantităților de apa uzata s-a ivit necesitatea colectării organizate a apelor uzate. De asemenea,
terenul fiind acoperit în mare parte cu construcții, pavaje etc., scurgerea în pământ a apelor de
ploaie era împiedicata a apărut astfel necesitatea de a se organiza colectarea şi evacuarea
acestor ape. Înainte de a fi vărsate în râuri, apele uzate şi cele meteorice trebuie să fie
epurate, pentru a evita murdărirea apei râurilor şi a permite folosirea şi în aval a
apelor de suprafaţă pentru alimentari cu apa potabila sau industriala.
Toate construcțiile şi instalațiile care au rolul de a colecta apele uzate şi cele
meteorice, a le transporta până în exteriorul centrului populat sau al industriei, a le epura până la
gradul necesar asigurării condițiilor de salubritate a apei în râu şi a le descărca în cursul
de apa natural, alcătuiesc sistemul centralizat de canalizare.
Statisticile arată o strânsa legătura între realizarea lucrărilor de alimentare cu apa
şi canalizare şi între starea sanitara a populației în centrele populate.
Intr-adevăr, se ştie că o serie de boli ca: febra tifoida, dizenteria, holera,
enteritele, precum şi unele boli gastrice, se propaga prin apă şi de aceea se şi
numesc boli hidrice. Bolile hidrice sunt grave şi produc o mortalitate ridicata.
Reducerea simțitoare a mortalității generate şi în special a mortalității din febra tifoida,
se poate realiza prin asigurarea unor condiţii de viaţă igienice în centrele populate şi
în special prin distribuţia apei potabile la întreaga populaţie.

1
 Echipament ingineresc [Year]

2. Cantităţile de apă necesare în clădiri şi calitatea apei

2.1. Necesarul de apă din clădiri

Apa constituie unul din elementele care condiţionează desfăşurarea vieţii oamenilor şi
intervine ca un factor determinant în aproape toate procesele tehnologice.
Structura consumului de apă din clădirile de locuit, social-culturale, industriale şi
agricole, cuprinde:
- consumul menajer, pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti zilnice ale oamenilor (băut,
prepararea hranei, spălatul corpului, al rufelor şi al vaselor etc.);
- consumul industrial, apa putând fi utilizată ca materie primă, înglobându-se, în produsul finit
(realizarea unor soluţii, paste, ca solvent etc.); ca apă de răcire sau ca agent termic (apă caldă
pentru încălzirea centrală, apă fierbinte, abur de joasă, medie sau înalta presiune); ca mijloc de
transport pentru diferite materiale; ca mijloc de sortare si spălare (în industria minereurilor) etc;
- consumul pentru nevoi zootehnice (adăparea animalelor, spălarea grajdurilor etc.);
- consumul pentru, nevoi publice (spălatul şi stropitul străzilor şi spaţiilor verzi, fântâni publice
şi ornamentale, spălarea canalizărilor etc.);
- consumul pentru combaterea incendiilor (alimentarea cu apă a hidranţilor exteriori, a
hidranţilor interiori sau a instalaţiilor cu şprinclere sau drencere sau pulverizatoare);
- consumul tehnologic pentru sistemul de alimentare cu apă (spălarea filtrelor, decantoarelor,
dezintegratoarelor, pregătirea soluţiilor de reactivi etc.);

2.2.Normele de calitate ale apei necesare pentru diferite folosinţe

Apa necesară alimentării instalaţiilor din clădiri trebuie să aibă o anumita calitate,
exprimată, prin ansamblul proprietăţilor sale fizice, chimice, bacteriologice, organoleptice etc.
Calitatea apei este diferita în funcţie de scopul în care este utilizată. Astfel, pentru consumul
menajer, pentru prepararea produselor alimentare, pentru adăparea animalelor etc., apa trebuie să
îndeplinească condiţiile de potabilitate, pe când apa necesară pentru răcirea agregatelor, pentru
spălarea materialelor etc., poate fi nepotabilă, dar trebuie să îndeplinească condiţiile de calitate
cerute de tehnologia de fabricaţie.
 Proprietăţile fizice principale ale apei sunt: turbiditatea, culoarea, temperatura,
conductivitatea electrică şi radioactivitatea.
Turbiditatea apei se măsoară în grade în scara silicei, un grad de tulbureală corespunzând prin
comparaţie, unei emulsii etalon având 1 mg pulbere de silice fin divizată sau de caolin la 1 dm 3
de apa distilată. Apa este potabilă dacă are cel mult 5 grade de tulbureală. Inversul tulburelii este
limpezirea sau limpiditatea apei.
Culoarea apei se exprima de asemenea în grade şi se determine prin comparaţie cu o soluţie
etalon în scara platino-cobalt. Soluţia care conţine 500 mg platină şi 241 mg cobalt la 1 dm 3 de
apă distilată sub forma de cloroplatinat de potasiu şi clorură de cobalt hidratată reprezintă
etalonul de 500 grade de culoare. Treptele scării culorii se deduc din această soluţie prin diluare,
un grad de culoare corespunzând la 1 mg/dm3 de platina.
Temperatura apelor naturale variază în funcţie de provenienţa lor (de suprafaţă sau subterană),
după climă şi anotimp. Astfel, apele subterane de mică adâncime (10-30 m sub nivelul terenului)
au temperaturi cuprinse între 8 si 10°C, iar pe măsură ce adâncimea creşte, temperatura creşte cu
câte 1°C la fiecare 33-35 m (gradientul geotermic). Apele de suprafaţă au temperaturi cuprinse
intre 0°C (iarna), şi 25-26°C (vara) urmărind în general variaţia temperaturii aerului atmosferic.
Apa potabilă trebuie să aibă temperatură cuprinse intre 7 şi 15°C.

2
 Echipament ingineresc [Year]
Conductivitatea electrică este proprietatea apei de a permite trecerea curentului electric.
Conductivitatea electrică a apei creşte odată cu conţinutul ei în substanţe dizolvate. De regulă, se
determine rezistivitatea electrică a apei care se măsoară în Ωcm şi care este inversul
conductivităţii. Variaţia bruscă a rezistivităţii indică apariţia unei surse de infecţie a apei.

Radioactivitatea este proprietatea apei de a emite radiaţii permanente corpusculare sau

electromagnetice. Concentraţiile admisibile de radiaţii se exprimă în µC/ml (microcurie pe
mililitru); 1 Curie reprezintă 3,71.1010 atomi de radiu dezintegraţi pe secunde care corespund
unui gram de radiu.
 Proprietăţile chimice ale apei se exprima cu ajutorul următorilor indicatori globali:
reziduul fix, reacţia apei, duritatea, substanţele organice, şi conţinutul în gaze. Compoziţia
chimică a apei se determine prin analiza chimica cantitativă şi calitativă.
Reziduul fix exprimat în mg/dm3 cuprinde toate substanţele minerale şi organice aflate în soluţie
şi se obţine încălzind un litru de apă perfect limpede (după ce în prealabil s-au separat prin
filtrare suspensiile din apă), până la temperatura de 105°C şi la o presiune mai mare decât
presiunea atmosferică, având loc evaporarea completă a apei. Dacă reziduul fix obţinut este
supus în continuare încălzirii la temperaturi mari, substanţele organice ard şi se obţine reziduul la
roşu, care reprezintă numai conţinutul în substanţe minerale, dizolvate, exprimat în mg/dm 3. În
general, reziduul fix are valori între 200 şi 300 mg/dm 3; apele cu un reziduu fix mai mare de 1
000 mg/dm3 intră în categoria apelor minerale.
Reacţia apei este funcţie de substanţele minerale şi organice dizolvate şi poate fi: acidă, alcalină
sau neutra. Calitativ, reacţia apei se poate determina cu ajutorul reactivilor (fenolftaleină,
metiloranj etc.) care schimbă cubarea soluţiei după tipul reacţiei. Cantitativ, reacţia apei se
exprima cu ajutorul cologaritmului concentraţiei ionilor de hidrogen într-un litru de apă, notată
cu PH; dacă pH = 7 reacţia este neutra, pH >7 reprezintă reacţia alcalină şi PH<7 reacţia acidă.
Apele naturale potabile au PH = 6 - 8,5. Practic limitele de variaţie ale PH-ului sunt între 0 si 14.
Duritatea apei este proprietatea pe care i-o conferă apei compuşii de calciu şi magneziu aflate în
soluţie (carbonaţi, sulfaţi, azotaţi, cloruri, fosfaţi, silicaţi etc.) şi se măsoară în grade. Un grad de
duritate este echivalent cu 10 mg de CaO conţinut într-un dm3 de apă, adică un raport de
1/100000.
Prin fierberea apei, bioxidul de carbon se degajă, iar bicarbonaţii solubili de calciu şi magneziu
se transformă în carbonaţi insolubili:

Ca HCO
32 
 CaCO  H O  CO
3 2 2
Prin urmare, o parte din duritatea apei datorită carbonaţilor se pierde prin fierbere şi din această
cauză se numeşte duritate temporară. Restul compuşilor de calciu şi magneziu care rămân în
soluţie şi după fierbere alcătuiesc duritatea permanentă. Suma durităţilor, temporară şi
permanentă, reprezintă duritatea totală a apei. Apa potabilă, trebuie să aibă o duritate
permanentă de cel mult 12 grade şi o duritate totală de cel mult 20 grade. Peste aceste limite, apa
se digeră greu. În generatoarele de abur (cazane) şi în schimbătoarele de căldură, apa dură
produce crustă de carbonat de calciu care, pe de o parte micşorează schimbul de căldură
(randamentul caloric) şi pe de altă parte, datorită coeficientului lor de dilatare mult diferit de cel
al oţelului, poate duce la explozia cazanelor. De aceea, cazanele se alimentează obligatoriu cu
apă dedurizată.
Substanţele organice dizolvate în apă provin din resturi de plante şi animale şi se determină
global prin tratarea apei cu substanţe oxidante cum sunt: permanganatul de potasiu (KMnO4) sau
cromatul de potasiu (KCrO4). Conţinutul de substanţe organice din apă se exprimă în mg/dm 3
KMnO4, consumat pentru oxidarea lor; soluţia centinormată de KMnO 4 care conţine 1/100

3
 Echipament ingineresc [Year]
KMnO4 şi 1/104 H2SO4 are o culoare roşie-violet şi în contact cu substanţele organice se
decolorează deoarece se consumă oxigenul pentru oxidarea tor.
Gazele conţinute în apă provin atât prin dizolvare cât şi prin contactul apei cu atmosfera sau cu
emanaţiile de gaze din subsol. Astfel, 1 dm3 de apă conţine în medie 24-40 cm3 aer dizolvat.
 Proprietăţile biologice ale apei sunt importante atât pentru determinarea calităţii apei la
sursă cât şi pentru controlul calităţii procesului de tratare a apei şi al calităţii transportului şi
distribuţiei apei potabile. Prin analiza microscopice se studiază cantitatea de microorganisme,
adică existenţa florei şi faunei conţinute (planctonul), punându-se în evidenţă speciile de
organisme şi densitatea lor.
 Proprietăţile bacteriologice ale apei influenţează asupra calităţii sale, prin concentraţiile
bacteriilor din apă şi prin natura acestora. De aceea, analiza biologică se completează cu analiza
bacteriologică, deoarece în apă sunt unele microorganisme (bacterii, microbi) care nu pot fi
observate decât la ultramicroscop. Bacteriile din apă pot fi: banale, care nu au nici o influenta
asupra organismului omenesc şi care se exprimă prin numărul total de germeni la 1 cm3 de apă si
patogene cum este bacilul coli, prezent în apele contaminate şi care în anumite concentraţii
produce îmbolnăvirea oamenilor.
 Proprietăţile organoleptice ale apei sunt gustul şi mirosul şi se determină cu ajutorul
simţurilor, de către personal specializat (degustători) pe baza unei scari cu şase gradaţii: 1 -
inodor (insipid) ; 2 - foarte slab; 3 – slab; 4 - perceptibil; 5 - pronunţat; 6 - foarte pronunţat.
Gustul şi mirosul depind de cantitatea şi natura substanţelor dizolvate în apă. Apa chimic pură
este fadă. Pentru ca apa să fie potabila nu trebuie să depăşească gradaţia 2.
 Calitatea apei potabile sau industriale se determină prin analiza unor mostre de bază,
efectuată în laboratoare speciale.
Probele de apă preluate pentru analiză trebuie să permită efectuarea tuturor determinărilor
necesare stabilirii proprietăţilor fizice, chimice, biologice, bacteriologice şi organoleptice pentru
ca rezultatele să fie corecte şi concludente. În acest scop, probele de apă trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să fie omogene şi reprezentative (mostre caracteristice) pentru întreaga cantitate de apă
considerată; astfel, la apele de suprafaţă la care calitatea variază sensibil în timp şi în spaţiu,
probele se iau la intervale determinate de timp şi din curentul principal;
- să nu-şi schimbe compoziţia în timpul transportul sub influenţa factorilor atmosferici, a
presiunii, temperaturii etc. sau împrumutând unii indicatori de la aparatura sau vasele folosite
(care trebuie să fie sterilizate în prealabil).
Pentru analiza chimică sunt necesari 1-2 dm3 de apă, iar analiza proprietăţilor fizice 20-
30 dm de apă. Pe sticla cu mostra de apă se lipeşte o etichetă pe care se notează: sursa, locul,
3

data luării probei, numele persoanei care a recoltat mostra, dacă există bănuieli de contaminare.
După efectuarea analizelor, laboratoarele eliberează buletine de analiză ale probelor de
apă, care trebuie interpretate. În acest scop se compară la fiecare indicator rezultatele analizelor
cu limitele admisibile impuse de normele de calitate şi dacă rezultă că toate caracteristicile apei
sunt în limitele admisibile, apa se consideră corespunzătoare din punct de vedere calitativ,
scopului pentru care urmează să fie folosită. În timpul exploatării, în instalaţiile centrale de
alimentare cu apă, se verifică periodic constanţa calităţii apei.