Cele 4 tipuri de empatie (și caracteristicile lor)

Conţinut:
Ce este empatia?
Tipuri de empatie
1. Empatie cognitivă
2. Empatia emoțională
3. Simpatie sau preocupare empatică
4. Ecpatia
Empatia este cu siguranță unul dintre cele mai populare concepte din știință în prezent. Majoritatea
oamenilor îl folosesc ca încă un cuvânt în moștenirea lor lingvistică, pentru a defini modul în care
alții (sau ei înșiși) tind să se implice emoțional în relațiile lor.
Cu toate acestea, empatia este un fenomen foarte complex, cu rădăcini adânci care intră adânc în
istoria filogenetică a ființei umane. Este foarte adevărat că, fără ea, nu am fi ajuns la gradul de
dezvoltare socială (și cooperare) care ne-a permis să ajungem aici.
În paginile următoare vom aprofunda acest fenomen, dezlegând care sunt tipurile de empatie pe
care știința a reușit să le clasifice și modul în care fiecare dintre ele se exprimă.
Ce este empatia?
Empatia joacă un rol central în comportamentul uman, în special în ceea ce privește corelațiile sale
sociale. Orice legătură strânsă între doi oameni este supusă influenței emoției, care permite
menținerea intactă a bazei pe care este construită, în ciuda tuturor inclemențelor conflictului
relațional. Într-un mod simplu, s-ar putea spune că prin empatie depășim limitele pielii și intrăm în
experiența celuilalt.
Știința a demonstrat că, deja în primele luni de viață, nou-născuții o pot arăta durerii altora. Sau că
chiar reacționează empatic la auzul strigătului altor copii. Cu toate acestea, este o abilitate care
tinde să fie rafinată de-a lungul anilor, întrucât ne legăm și împărtășim experiențele noastre
relevante. Prin urmare, este un rezultat al învățării și al schimbului relațional, deși poate contribui și
un factor genetic.
În general, empatia ar putea fi definită ca capacitatea de a reconstrui în noi „stările mentale” ale
altora, atât în componentele sale cognitive, cât și pur emoționale. În acest fel, ne-ar fi posibil să
facem o imagine precisă a ceea ce simte interlocutorul nostru, mobilizând voința de a-l ajuta sau de
a-i prezice comportamentul și / sau motivația. Și altruismul dintre două ființe umane nu poate fi
înțeles prin eliminarea empatiei din ecuație.
Tipuri de empatie
În ciuda faptului că ar putea fi contradictoriu într-un fel, ultimele cercetări pe această temă arată că
empatia este, de asemenea, un element relevant pentru a înțelege comportamentul antisocial și nu

Public
numai din punctul de vedere al unei presupuse absențe a acestuia. Și asta este unele dintre
componentele acestei abilități pot fi lipsite de nuanțe emoționale, participând la procese precum
simpla identificare a afecțiunilor sau intențiilor în celălalt, dar fără niciun grad de auto-recunoaștere
în ele (deci este de obicei folosit ca bază pentru manipulare sau șantaj).
Și empatia implică, cel puțin, trei procese diferite: recunoașterea emoțională, integrarea emoțională
și implementarea comportamentelor congruente. Toate se succed într-un mod liniar, în așa fel încât
primul este necesar pentru apariția celui de-al doilea, iar al doilea este necesar pentru cel al celui
de-al treilea. În ultimii ani, se are în vedere includerea unui al patrulea pas: controlul propriilor
reacții emoționale, care urmărește împiedicați acest fenomen să revărseze resursele interne și să
ajungă la daune.
Fiecare dintre aceste faze a primit propria etichetă, devenind într-o oarecare măsură realități
conexe, dar independente. Cu acest articol intenționăm să le explorăm și să detaliați în ce constau
acestea, subliniind astfel caracteristicile a ceea ce au fost denumite în mod popular „tipuri de
empatie” (deși ne amintim că în realitate toate fac parte din același proces cognitiv-afectiv).
1. Empatie cognitivă
Empatia cognitivă este numele care a fost atribuit prin consens primei părți a procesului:
identificarea stării mentale a interlocutorului nostru. Din conținutul verbal (mărturii, mărturisiri etc.)
și conținutul non-verbal (gesturi faciale, de exemplu) pe care celălalt îl emite în timpul interacțiunii,
se activează în creierul nostru structuri profunde și foarte primitive care au ca obiectiv codificarea
informațiilor de o natură socială, recunoscând în același act (prin inferențe) ceea ce trece prin
mintea persoanei din fața noastră.
În acest moment al procesului, elementar pentru ca restul să se desfășoare, este articulată o
imagine de ansamblu asupra a ceea ce gândește și simte celălalt; dar încă nu există implicare
personală în toate acestea. De aceea a fost foarte des un fenomen echivalat cu teoria minții, o etapă
de bază prin care se dobândește capacitatea de a-l recunoaște pe celălalt ca subiect cu propriile
experiențe și motivații interne, independente de ale lor. Cu aceasta, începe diferențierea de sine
față de ceilalți, care apare în primii ani de viață ca o parte cheie a maturării neurologice.
Analiza informativă a empatiei cognitive se concentrează pe elementele logice / raționale, extragând
din ecuație orice corelație afectivă care (logic) ar putea fi prezisă în viitor. Majoritatea oamenilor
intră imediat în cântărirea altor nuanțe, inclusiv modul în care toate aceste „impresii” intelectuale
rezonează în propria lor viață emoțională, dar în alte cazuri procesul se încheie aici.Această ultimă
presupunere este cea care poate fi găsită printre psihopați, pentru a cita un exemplu binecunoscut.
Empatie cognitivă are multe beneficii, de exemplu în domeniul negocierilor de afaceri. Acest lucru se
întâmplă deoarece ar permite identificarea nevoilor / așteptărilor fără componentele emoționale ale
deciziei, care pot fi utile în contextul care apare. Cu toate acestea, acesta din urmă este foarte
important pentru viața de zi cu zi; deoarece există multe dovezi că fără contribuția afectului,
problemele tind să fie rezolvate într-un mod mai imprecis și ineficient.
2. Empatia emoțională

Public
Empatia emoțională cere ca noi să fim capabili să „înțelegem” cognitiv experiența celorlalți. Odată
realizat acest lucru, se avansează la un al doilea nivel de elaborare, în care dimensiunile emoționale
stau ca un far în vastul ocean al vieților interioare. În general vorbind, această formă de empatie ne
înzestrează cu capacitatea de a fi sensibili la ceea ce simt alții, esențiale pentru a răspunde în mod
adecvat la ceea ce cer în sfera privată.
Este un mod de a împărtăși lumea interioară în mod indirect. Observatorul afectului s-ar sincroniza
cu experiența intimă a celui observat și ar experimenta o serie de stări interne foarte asemănătoare
(deși niciodată identice) cu cele din urmă. La nivel cerebral, s-a dovedit că girusul supramarginal
drept joacă un rol cheie în empatie și chiar în compasiune; o regiune care se află la intersecția lobilor
temporali, frontali și parietali.
Această structură este necesară pentru contribuie la distincția dintre afectele care le aparțin și ale
altora în așa fel încât, dacă suferă daune, se manifestă o scădere dramatică a acestei capacități. Pe
de altă parte, este esențial să se țină cont de faptul că empatia constructivă necesită o capacitate
adecvată de a regla ceea ce simțim, ceva care se conectează direct cu activitatea cortexului
prefrontal. Fără o gestionare adecvată a tuturor acestor lucruri, s-ar putea să ajungem copleșiți de
durerea celor din jurul nostru.
Și este vorba despre faptul că empatia emoțională nu este echivalentă cu „contagiunea emoțională”,
ci mai degrabă capacitatea de a ne cufunda în lumea celuilalt fără a ajunge înghițit inexorabil de
aceasta.
3. Simpatie sau preocupare empatică
Cuvântul „simpatie” provine din greacă și ar putea fi tradus ca act de „a simți la fel ca celălalt”. Este
despre o preocupare pentru experiența altora, care apare din faptul că este capabil să o identifice și
să o simtă pe propria piele, iar asta ar ajunge adesea la comportamente utile (prosociale). Prin
urmare, este un pas mai departe în cadrul procesului empatic, din care toate acestea s-ar manifesta
pe scena socială printr-un act deliberat de altruism (și chiar predare).
Oamenii care ajung la acest punct al procesului empatic se simt motivați la acțiune; deoarece își
contribuie efortul de a ajuta necondiționat, spontan și dezinteresat. Cu toate acestea, trebuie
remarcat faptul că uneori întărirea acestor acte este de natură socială (respectarea mediului
înconjurător sau ameliorarea sentimentului de vinovăție, de exemplu), deci nu ar fi altruiste, ci mai
degrabă prosociale (atunci când sunt efectuate cu scopul de a obține o recompensă).
În ciuda acestui fapt, această dimensiune a empatiei presupune culminarea unui lung proces de
analiză cognitiv-emoțională, transformatoare intenția în acte îndreptate spre ameliorarea durerii
altora. De asemenea, nuanța este cea care conferă empatiei o valoare adaptativă evidentă,
deoarece stimulează sentimentul de colaborare și compasiune pentru cei care aparțin propriului
grup (într-o măsură mai mare decât pentru oamenii din afara acestuia).
4. Ecpatia
Ecpatia este probabil cea mai recentă contribuție științifică la domeniul empatiei și compasiunii, deși
a fost adesea victima unor interpretări greșite care nu sunt deloc adevărate. Prin ea, oamenii învață

Public
să recunoască care dintre emoțiile pe care le simt la un moment dat nu le aparțin cu adevărat, mai
degrabă provin dintr-o sursă externă care i-a „transferat”.
Odată cu utilizarea acesteia, confuzia ar fi oprită, iar aceste conținuturi ar fi abordate într-un mod
diferit decât dacă ar fi ale lor, astfel încât propria lor experiență în convulsia internă a celor expuși
durerii celorlalți să nu se piardă.
Este, prin urmare, un mecanism prin care este fezabil să se evite „excesele” empatiei, al căror
principal risc constă în contagiunea și manipularea emoțională. Astfel, se poate spune că împiedică
viața interioară a celuilalt să ne târască în așa fel încât să blocheze capacitatea de a acționa,
păstrând totuși posibilitatea de a recunoaște și a simți tot ce li se întâmplă. Presupune posibilitatea
de a simți, dar fără a cădea într-o identificare dăunătoare.

Public