Indrumar 2011

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMNTAŢIEI
AL REPUBLICII MOLDOVA
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Catedra botanica şi fiziologia plantelor
BOTANICA
Îndrumări metodice pentru lucrările de laborator la botanică.
Studiul cu frecvenență obligatorie
Pentru specialităţile:
611.1 – Selecţia şi genetica
612.1– Protecţia plantelor
613.1– Agronomia
615.1 – Horticultura
616.1–Silvicultură și grădini
publice
617.1 – Viticultură și vinificație
CHIŞINĂU - 2011
Autor: Svetlana Manole.
Se editează
conform hotărârii comisiei
metodico-didactice a UASM
din , procesul verbal Nr.
UASM, CHIŞINĂU 2011
2
Tehnica securităţii la efectuarea lucrărilor de laborator
laborator la botanică.
La lucrul în laborator sunt admişi studenţii, care au trecut instruirea la
tehnica securităţii pentru efectuarea lucrărilor de laborator ce se îndeplinesc în
prezenţa profesorului catedrei. Pentru evitarea accidentelor, incendiilor şi altor
cazuri nedorite în laborator se interzice îndeplinirea fără supraveghere. E interzis
folosirea aparatelor electrice ce nu au priză cu pământul, fără fir nul, cu prize şi
întrerupătoare defectate; de lăsat fără supraveghere aparatele conectate la reţeaua
electrică.
În timpul efectuării preparatelor anatomice temporare cu ajutorul lamei,
briciului sau a bisturiului tăierile se efectuează de la sine şi în direcţia opusă
poziţiei mâinii. Pentru a evita rănirea cu lamele ele vor fi folosite cu atenţie, nu vor
fi utilizate bucăţi din ele. În cazul provocării rănilor ele se vor spăla cu alcool sau
prelucra cu soluţie de iod de 1%.
În cazul afectării cu curentul electric, iniţial se deconectează sursa de energie din
reţea, apoi se izolează victima şi i se acordă primul ajutor medical (respiraţie
artificială, utilizarea apei amoniacale etc.)
După acordarea primului ajutor, e necesar de adresat la medic.
3
Tema: CONSTRUCŢIA MICROSCOPULUI
BIOLOGIC ŞI LUCRUL CU EL. STRUCTURA
CELULEI VEGETALE.
Scopul lucrării. A studia construcţia microscopului optic şi a însuşi

procedeele lucrului cu el. Cercetarea practică a celulei vegetale, studierea structurii
şi componenţilor ei.
Examinarea microscopică a cloroplastelor, cromoplastelor, grăuncioarelor
de amidon şi aleuronă. A evidenţia forma lor şi localizarea.
1. Modul de studiere la microscopul optic.

Structura anatomică a plantelor se studiază cu ajutorul microscopului de
tipul MBD-1,MBR-14, MBI-11, MBI-6 etc.
Sistemul optic al microscopului este alcătuit din obiectiv, ocular, condensor
şi oglindă. Obiectivul reprezintă un tub metalic în care sunt montate lentile, în
partea de jos a tubului se află un suport pe care se fixează prin înşurubare
obiectivele. De regulă sunt 4obiective cu diferită putere de mărire:8x,20x,40x,90x,
care este înscrisă pe corpul lor metalic.
Ocularul este aranjat în partea de sus a tubului şi-i îndreptat spre acidul
observatorului. Microscopul biologic are oculare cu putere de mărire 7x, l0x, 15x.
Cota sau puterea de mărire a microscopului se determină, înmulţind puterea de
mărire a ocularului şi a obiectivului utilizat.
Pentru a mişca tubul microscopului în sus şi în jos ne folosim de şurubul
macro-metric (macro-cremalieră). La fixarea mai exactă a imaginii în focar şi
asigurarea clarităţii ei, mai ales în cazul măririi puternice a microscopului, ne
folosim de şurubul microscopic (micro-cremaliera) cu care e necesar de a lucra
foarte atent şi a-1 roti numai la jumătate de rotaţie înainte şi înapoi. Tubul
microscopului este fixat pe un stativ alcătuit din partea verticală şi partea bazală
(talpă) ce asigură stabilitatea micrometric. Preparatul expus studierii se mugur pe
măsuţa microscopului care are pe platou 2 clame ce servesc pentru a fixa lama
port-obiect. Cu ajutorul măsuţei putem mişca preparatul în direcţie orizontală şi a-1
fixa în centrul obiectivului.
Sub măsuţa microscopului este situat condensorul de lumină. El este
alcătuit dintr-un sistem de lentile destinate pentru concentrarea razelor de lumină
reflectate de oglindă într-un punct numit focar. Condensorul poate fi apropiat sau
îndepărtat de obiectiv pentru a situa preparatul în focarul de lumină şi a asigura o
imagine mai clară a obiectului de studiu. Oglinda ce îndreaptă razele de lumină în
diafragmă este bilaterală, având o parte plană şi alta concavă. Se foloseşte mai mult
partea plană a oglinzii.
Lucrul cu microscopul îl începem instalându-1 pe masă la 5-10 cm de
margine în dreptul umărului stâng în aşa fel ca, privind liber în ocular, cu mâna
dreaptă să putem desena imaginea obiectului studiat. Mai întâi se aduce obiectivul
8x în axul optic, apoi îndreptăm oglinda spre sursa de lumină şi manipulăm până
când vom observa în câmpul optic un cerc alb. Aşezăm lama port-obiect pe măsuţa
microscopului astfel, ca obiectul de studiu să nimerească în orificiul măsuţei. De
4
fiecare dată cercetarea preparatului o începem cu obiectivul 8x, pentru a ne
imagina aspectul general al obiectului de studiu. Privind în monocular, ambii ochi
trebuie să fie deschişi. Privind lateral la obiectiv se învârte şurubul macrometric
astfel ca distanţa dintre obiectiv şi preparat să fie de aproximativ 5mm, apoi,
privind în ocular, ridicăm tubul microscopului încetişor până când vom vedea
imaginea clară a obiectului studiat. Nu se recomandă să coborâm tubul
microscopului privind în ocular, fiindcă putem strica lentila obiectivului şi
preparatul. Pentru studierea mai detaliată a preparatului aducem în axul optic
obiectivul 20x, în prealabil ridicăm puţin tubul. Apoi privind în ocular ridicăm
atent cilindrul microscopului cu ajutorul şurubului macrometric până apare
imaginea obiectului. Pentru a regla claritatea imaginii rotim şurubul micrometric
într-o direcţie sau alta.
După ce am studiat şi desenat obiectul, microscopul se trece din nou la
obiectivul mic(8x).
2.Structura celulei vegetale.

Însărcinări.
1. A pregăti un preparat citologic din epiderma tunicii (solz cărnos) de
ceapă (Allium cepa L.), a-1 examina microscopic, a dese na celula şi a nota
constituenţii ei principali.
Materialele necesare: bulbi de ceapă; picurătoare cu apă (pipetă), soluţie
de iod în iodură de potasiu; lame port-obiect de sticlă; lamele; pensetă; bisturiu sau
lamă de ras; hârtie de filtru; ace de disecţie.
Îndeplinirea lucrării. Tăiem cu bisturiul sau lama de ras o bucăţică
(5x5mm) de solz cărnos de ceapă, care reprezintă o modificare a frunzei. Cu
ajutorul pensetei sau a acului de preparare scoatem epiderma de pe solz (tunică)
din partea concavă, o punem pe lamă port-obiect într-o picătură de apă şi o
acoperim cu lamelă.
Pentru a vedea mai bine organele celulei coloram preparatul cu o picătură
de soluţie de iod în iodură de potasiu. Pentru aceasta la marginea lamelei picurăm
cu pipeta o picătură de colorant iar în partea opusă a lamei punem o fâşie îngustă
de hârtie de filtru. Hârtia absoarbe apă de sub lamelă iar în locul ei pătrunde soluţie
de iod. Iodul colorează proteinele în galben, deci va colora citoplasmă şi nucleul.
Nucleul care conţine mai mulţi proteine se va colora mai pronunţat.
Examinarea microscopică a preparatului o începem cu obiectivul mic (8x)
apoi cu obiective mai mari (20x, sau 40x) studiem mai detaliat o celulă. Vedem
clar membrana incoloră a celulei. Cel mai mare volum din celulă îl ocupă
vacuolele cu sucul celular, în celula matură observăm o singură vacuolă, mai rar 2
sau mai multe. Celula tânără conţine mai multe vacuole mici. Se observă bine
citoplasmă situată parietal, delimitată de peretele celular printr-o membrană
plasmatică numită plasmalemă şi de vacuole tot printr-o membrană numită
tonoplast. În citoplast. În citoplasmă este înglobat nucleul de formă sferică sau
lenticulară cu 1-3 nucleoli.
După ce am studiat structura celulei o desenăm şi notăm părţile ei
componente: membrană, citoplasmă, vacuolele, nucleul cu nucleoli (Fig. 1).
5
Fig.1 Fragment din epiderma tunicii bulbului de
ceapă (A). (după Hrjanovscii V.G.)
O celulă mărită puternic la microscopul optic (B);
1-peretele celular (membrana);
2- citoplasmă;
3 – nucleu;
4 – nucleol;
5 – vacuolă.
3. Plastidele celulei vegetale.

Sarcinile lucrării:
A studia cloroplastele în celula frunzei de sârmuliţă (Vallisneria L.) şi a
cromoplastelor în celula mezocarpului de ardei (Capsicum annuum L.) sau de
tomate (Lycopersicum esculentum L.)
Materialele necesare: frunze proaspete de sârmuliţă, fructe coapte de ardei
sau tomate, bisturiu, lame de steclă port-obiect, lamele, pipete, ace de preparare.
Modul de executare a lucrării.
1.Se taie cu bisturiul un fragment (0,5 cm) de sârmuliţă ţinută în prealabil
30-60 min. într-un cristalizator cu apă la temperatura 20-25 C, la lumină puternică,
în vederea activării curenţilor citoplasmatici. Se pune pe lamă port-obiect într-o
picătură de apă şi se acoperă cu lamela.
Examinarea microscopică o facem la început cu obiectivul mic apoi cu cel
mare (40x). Observăm cloroplaste de culoare verde de formă ovală, sau sferică cu
diametrul de circa 5 microni. Structura internă a cloroplastelor este determinată de
un sistem de membrane – tilacoizi, ce conţin pigmenţi – clorofilă, carotenoizi.
Citoplasmă delimitată la exterior de plasmalemă iar la interior de tonoplast se află
într-o mişcare de rotaţie, antrenând în această deplasare cloroplastele şi alţi
constituenţi.
 Desenăm 1-2 celule cu cloroplaste indicând direcţia mişcării
citoplasmei.
2.Cu acul de preparare se ia o cantitate mică din mezocarpul fructului copt
de ardei sau tomate, se trece pe lamă într-o picătură de apă, se dispersează bine şi
se acoperă cu lamela.
Examinând preparatul cu obiectivul mic al microscopului alegem o
porţiune cu celule separate pe care o studiem apoi cu obiectivul mare. În celule
observăm citoplasmă fin granulată, nucleul cu un nucleol evident, vacuole. În
citoplasmă sunt prezente cromoplaste de formă sferică, ovală, elipsoidală sau
colţuroasă mai aglomerate în jurul nucleului. Culoarea lor galbenă-portocalie, este
determinată de un pigment numit caroten, care la maturaţia fructelor se
cristalizează şi trece într-un izomer al lui, licopină, de culoare roşie.
 Desenăm 1-2 celule cu cromoplaste.
Leucoplastele se întâlnesc în părţile ferite de lumină ale plantelor (rădăcini,
6
rizomi, tuberculi) şi participă în sinteza şi acumularea substanţelor nutritive de
rezervă (amidon, proteine, uleiuri).
4.Substanţele de rezervă în celulă.

În procesul activităţii vitale celula produce substanţe nutritive de rezervă
sub formă de compuşi organici: glucide, proteine, lipide.
Dintre glucide cea mai răspândită este amidonul. El se depune în interiorul
leucloplastelor sub formă de grăuncioare şi se depozitează în tuberculi, rădăcini şi
seminţe.
Proteinele de rezervă se acumulează sub formă de granule de aleuronă în
seminţele gramineelor (Poaceae), leguminoaselor (Fabaceae).
Lipidele (grăsimile) de rezervă se întâlnesc în citoplasmă, leucoplaste,
sferosomi. Mai bogate sunt seminţele şi fructele plantelor.
1. A studia şi a desena structura grăuncioarelor de amidon în tuberculul de
cartof (Solanum tuberosum L.) şi în cariopsa de ovăz (Avena sativa L.) sau de orez
(Oryza sativa L.).
2. A studia şi desena stratul cu grăuncioare de aleuronă în secţiunea
longitudinală a cariopsei de grâu (Triticum durum L.).
Materialele necesare: tuberculi de cartof, cariopse de ovăz sau orez,
preparate permanente cu secţiunea longitudinală a cariopsei de grâu, soluţie de iod
în iodură de potasiu.
Îndeplinirea lucrării.
1. Se rade cu bisturiul sau vârful acului spatulat puţină masă
de pe suprafaţa secţionată a unui tubercul de cartof şi o trecem pe lama port-obiect
într-o picătură de apă. Acoperim cu lamela şi colorăm preparatul cu iodură de
potasiu. Grăuncioarele de amidon se colorează în albastru.
Examinând cu obiectivul mic al microscopului observăm o mulţime de
grăuncioare de amidon variate ca formă şi mărime. Cu un obiectiv mai mare
observăm stratificarea concentrică şi excentrică în jurul unui punct de formare,
numit hil. Stratificarea este condiţionată de distribuirea neegală de amidon în
cursul zilei şi nopţii (Fig.2).
Grăuncioarele de amidon pot fi: simple, semi-compuse şi compuse. Cele
simple au un singur hil, înconjurat de straturi de amidon. Cele semi-compuse sunt
formate din 2-3 granule simple cu hil şi straturi de amidon propriu, dar având la
exterior câteva straturi de amidon comune. Pentru a studia grăuncioarele compuse
de amidon radem de pe o jumătate de cariopsa de ovăz sau orez puţină masă
făinoasă şi pregătim un preparat după metoda anterioară. Examinând la microscop
observăm grăuncioarele compuse de amidon formate din mai multe grăuncioare
simple, unite prin laturile lor.
 A desena grăuncioarele de amidon simple (concentrice şi excentrice,
semi-compuse şi compuse.
2. Examinăm la microscop preparatul permanent al secţiunii longitudinale
a cariopsei de grâu. La mărirea mică a microscopului observăm stratul aleuronic
amplasat sub straturile de celule moarte de la suprafaţa cariopsei, care reprezintă
7
învelişurile concrescute ale fructului şi seminţei, în celulele stratului aleuronic
observăm grăuncioare de aleuronă.
 A desena un fragment al
cariopsei de grâu cu tegument
şi strat aleuronic.
Fig. 2. Substanţe de rezervă în celulă.

(după Hrjanovscii V.G, Ponomarenco
S.F.1979).
А– grăuncioare de amidon la cartof;

B– grăuncioare de amidon la grâu;
C– grăuncioare compuse de amidon la ovăz;
D– grăuncioare de amidon la orez;
E-grăuncioare de amidon la porumb;
F– grăuncioare compuse de amidon la hrişcă;
1– simple; 2– compuse; 3 – semi-compuse.
Întrebări de control.
1. Ce organele intră în componenţa protoplasmului celulei?
2. Ce substanţe şi elemente chimice conţine citoplasmă şi nucleul?
3. Ce funcţii îndeplineşte nucleul în viaţa celulei?
4. Ce informaţii noi sau obţinut în rezultatul studierii celulei la microscopul
electronic?
5. În ce organe are loc sinteza ADN şi proteinelor?
6. Care este structura şi funcţiile membranei citoplasmatice elementare?
7. Numiţi felurile de plastide şi funcţiile lor.
8. Numiţi pigmenţii plastidelor şi funcţiile lor.
9. Care este structura submicroscopică a cloroplastelor?
10.Ce substanţe nutritive de rezervă se formează şi sub ce formă se depun în
celulele plantelor?
11.Numiţi formele principale de grăuncioare de amidon?
12.Care sunt deosebirile dintre grăuncioarele de amidon simple, semi-compuse
şi compuse?
13.Ce reprezintă stratul aleuronic la cariopsa de grâu şi unde e localizat?
Tema: ŢESUTURI VEGETALE

Ţesuturi vegetale sunt grupări permanente de celule asemănătoare ca formă
şi structură, ce au aceiaşi origine, îndeplinesc funcţii vitale comune şi sunt inter-
independente.
Ţesuturile proprii plantelor superioare, după criteriile morfologice şi
funcţionale, se împart în 6 grupe principale: generatoare (meristematice,
formative), fundamentale (parenchimatice, de nutriţie, asimilatoare), protectoare
(de apărare, de acoperire), mecanice (de susţinere), conducătoare şi secretoare.
Scopul lucrării. Studierea practică a ţesuturilor protectoare primare şi
8
secundare. Determinarea funcţiei şi locul aflării lor în plantă. Familiarizarea cu
structura şi funcţiile ţesutului mecanic de diferite tipuri: colenchim, sclerenchim şi
sclereide.
Familiarizarea practică cu structura anatomică a ţesuturile! Conducătoare,
(Fig. 6) fasciculelor libero-lemnoase închise şi deschise.
1. Ţesuturi protectoare.
Sarcinile lucrării: A studia structura epidermei cu stomate la frunza de
mazăre (Pisum sativum L.) şi porumb (Zea mays L.).
A studia structura peridermului pe preparatul permanent al secţiunii
transversale ai unei ramuri de soc (Sambucus nigra L.).
Materialele necesare: frunze de mazăre şi porumb proaspete sau fixate,
rămurele de soc, preparate permanente cu secţiuni transversale a ramurii de soc.
Modul de executare a lucrării
1. Scoatem cu acul de preparare sau cu penseta o porţiune nu prea mare de
epidermă de pe partea inferioară a frunzei de mazăre o punem pe lama port obiect
într-o picătură de apă şi o acoperim cu lamela. Examinăm preparatul cu obiectivul
mic al microscopului apoi cu cel mare. Observăm epiderma (ţesut protector
primar) formate din celule poliedrice, strâns unite între ele, cu pereţii celulari
subţiri şi puternic cutaţi, ceia ce asigură o legătură mai puternică între celule.
Printre celulele epidermei apar stomatele, care asigură respiraţia şi transpiraţia
plantelor. Celulele stomatice sunt reniforme, grupate câte 2, cu părţile concave faţă
în faţă ce formează un spaţiu numit ostiolă. Celulele stomatice, spre deosebire de
cele epidermice, conţin cloroplaste (Fig. 3, I).
În mod asemănător pregătim şi studiem preparatul din epiderma scoasă de
pe suprafaţa superioară a frunzei de porumb(Fig. 3, IV). Examinarea microscopică
ne arată, că celulele epidermice sunt alungite dar sunt unele mai scurte şi mai ,mici,
care conţin bioxid de siliciu, numite celule silicifere. Stomatele sunt dispuse în
şiruri paralele cu nervurile frunzei şi sânt formate din celule halteriforme, umflate
la capete. De o parte şi de alta a celulelor stomatice, se află câte o celulă anexată,
triunghiulară. Un astfel de aparat stomatal este caracteristic plantelor
monocotiledonate.
 Desenăm segmente ale epideremei frunzei de mazăre şi porumb,
arătând particularităţile structurale (forma celulelor, locul formării şi structura
aparatului stomatic).
2. Structura ramurii de soc o examinăm pe preparatul permanent la
mărirea mică a microscopului apoi mai detaliat – la mărirea mare. Observăm, că
epiderma este înlocuită de un ţesut protector secundar – suber. El este generat de
activitatea meristemului secundar – cambiul siberian (felogenul), celulele căruia se
divid tangenţial şi se diferenţiază spre exterior în suber (plută), iar spre centru în
feloderm. Comlexul constituit din suber (ţesut protector), felogen ţesut
meristematic şi feloderm (ţesut fundamental) se numeşte periderm. La organele
acoperite cu suber respiraţia şi transpiraţia se înfăptuieşte prin lenticele (Fig. 4).
La majoritatea plantelor lemnoase suberul este înlocuit de un ţesut protector
terţiar – scoarţa (ritidom).
 Desenăm o porţiune de periderm cu o lenticelă, arătăm deosebirile în
9
structura acestor celule, enumerăm straturile de celule.
Fig. 3. Structura epidermei, stomatelor şi perişorilori.

(după:https://sekretitkanei.wordpress.com/2011/12/07/)
I. Epiderma frunzei II. Stomată
1– A.
2– 1.
3– 2.
3.
B.
1. a.
2. b.
3. c.
4. d.
5. e.
C.
Fig. 4.
Structura peridermului cu lenticelă a ramurii de soc (Sambusus L.)
după: Hrjanovschi
1–
2–
3–
4–
5–
10
6–
7–
2. Ţesuturi mecanice.
1. A pregăti preparatul din secţiunea transversală prin peţiolul frunzei de
sfeclă (Beta vulgaris L.) şi a studia structura colenchimului.
2. A studia structura fibrelor liberiene de in (Linum L.) şi ale reprezenta
grafic.
3. A studia sclereidele din mezocarpul fructului de păr pădureţ (Prunus
pyraster Burosd) şi a le reprezenta grafic.
Materialele necesare: peţioli ai frunzelor de sfeclă proaspeţi sau în stare
fixată , tulpini macerate de in, fructe de păr pădureţ.
1. Executăm cu lama de ras o secţiune transversală foarte subţire prin
peţiolul frunzei de sfeclă, o punem pe lama port-obiect într-o picătură de apă şi o
acoperim cu lamela.
Examinând preparatul cu obiectivul mic a microscopului în proeminenţele
coastelor peţiolului, sub epidermă observăm colenchimul angular – ţesut constituit
din celule mici cu membrana îngroşată la unghiuri. Celulele colenchimului sunt vii,
au citoplasmă, nucleu şi cloroplaste.
A reprezenta grafic structura colenchimului angular, tabular şi lacunar. La
colenchimul tabular sunt îngroşaţi cu celuloză pereţii tangenţiali ai celulelor , iar la
cel lacunar sunt îngroşaţi pereţii celulari ce vin în contact cu spaţiile (lacunele)
intercelulare.
2. Pentru pregătirea preparatului folosim tulpina de in, care a fost macerată
din timp (macerarea – proces de separare a celulelor prin distrugerea substanţei
pectice intercelulare cu soluţie concentrată de bază alcalină (Na OH). Luăm cu
ajutorul pensetei o cantitate nu prea mare din partea corticală, care conţine fibre
liberiene şi o punem pe lamă port obiect. Cu ajutorul a 2 ace de preparare
despărţim o cantitate cât mai mică de fibre liberiene picurăm o picătură de apă,
acoperim preparatul cu lamela. Studiem la mărirea mică a microscopului şi
desenăm fibre liberiene, notăm detaliile.
3. Cu ajutorul acului de preparare ori cu bisturiul luăm o bucăţică nu prea
mare din mezocarpul fructului de păr pădureţ, o punem pe lama port-obiect, o
acoperim cu o altă lamă şi o apăsam pentru ca grupele de sclereide să nu disperseze
în celulele aparte sau grupe mai mici, picurăm o picătură de apă, o acoperim cu
lamela şi o examinăm la mărirea mică a microscopului. Menţionăm forma
sclereidelor, structura pereţilor groşi, canalelor periferice subţiri, deseori
ramificate. Conţinutul viu din cavitatea celulelor nu s-a păstrat (Fig. 5).
11
Fig.5. Ţesuturi mecanice. (după: Braune, W. și Colab., 1994)
I. Colenchim. II. Sclerenchim

A. A.
B. B.
C.
1-
2-
3-
4-
3. Ţesuturile conducătoare. Fasciculele libero-lemnoase.

1. A studia structura fascicolului colateral deschis într-o secţiune
transversala prin tulpina de cucurbeţică (Aristolochia clematitis L.) a desena şi
însemna cambiu fascicular, elementele histologice ale liberului şi lemnului.
2. A studia structura fasciculului colateral inclus în secţiune transversală
prin tulpină de porumb (Zea mays L.) a desena şi a indica toate elementele
histologice liberului şi lemnului.
Materiale necesare: preparate permanente cu secţiune transversală prin
tulpina de porumb (Zea mays L.) şi cucurbeţică (Aristolochia clematitis L.).
Preparatul permanent se studiază la mărimea mică a microscopului. Se
găseşte un fascicul de conducere în care floemul este dispus spre periferie, xilemul
spre centrul organului. Studiind fasciculul colateral deschis şi secţiunea
transversală prin tulpina de cucurbeţică, menţionăm prezenţa cambiului – meristem
secundar.
 De desenat fasciculul libero-lemnos închis (fig. 7.1) şi deschis
(fig.7.2). De arătat elementele histologice a xilemului: trahee şi traheide (ţesut
conducător), parenchim lemnos (ţesutul fundamental), fibre lemnoase ori
libriforme (ţesut mecanic); floemului: tuburile ciuruite cu celule anexe (ţesut
conducător), parenchim liberian (ţesut fundamental’ fibre liberiene (ţesut mecanic).
În fascicolul conducător deschis de depistat cambiul, (meristem secundar).
12
Fig. 6. Ţesutul conducător
(http://www.scrigroup.com/educatie/botanica/ELEMENTELE-LEMNOASE25419.php)
A. Tipuri de vase conducătoare
1-; 2-; 3-; 4-; 5-; 6-; 7-; 8-;
B. Ontogeneza la vasele conducătoare
1-; 2-; 3-; 4-; 5-;
C. Vasele liberiene (tuburile circuite cu celule anexe).
1.
2.
Fig.7. Fascicole conducătoare libero-lemnoase în secţiune transversală.

(după Hirjanovschii , Ponomarenco ,1979)
A. Fascicul conducător libero-lemnos 1.
închis 2.
13
3. deschis
4. 1.
5. 2.
6. 3.
7. 4.
8. 5.
9. 6.
B. Fascicul conducător libero-lemnos 7.
1. Noţiuni de ţesut vegetal şi clasificarea lor.
2. Care este structura epidermei?
3. Ce reprezintă aparatul stomatic şi care este principiul de funcţiona:
stomatelor?
4. Comparaţi structura şi dispoziţia stomatelor la plantele monocotiledonate şi
dicotiledonate.
5. Când apare suberul şi ce reprezintă peridermul?
6. Ce reprezintă ritidomul şi cum se formează el?
7. Care este importanţa suberului şi a scoarţei în viaţa plantei şi în economia
naţională?
8. Numiţi trăsăturile caracteristice şi funcţia ţesutului mecanic.
9. În ce constă diferenţa dintre structura celulelor de colenchim şi sclerenchim?
Care sunt tipurile de colenchim după modul de îngroşare a membranelor
celulare?
10.Ce importanţă economică au fibrele liberiene?
11.Care este structura şi sensul biologic al sclereidelor din fructe?
12.Funcţiile şi particularităţile ţesuturilor conducătoare.
13.Structura, felurile şi funcţiile vaselor lemnoase.
14.Tipurile de trahee după caracterul îngroşării peretelui celular.
15.Structura şi funcţia vaselor liberiene.
16.Rolul celulelor anexe.
17.Elementele histologice ale floemului. Rolul floemului pentru plantă.
18.Elementele histologice ale xilemului. Rolul xilemului pentru plantă.
19.Categoriile fasciculelor libero-lemnoase după poziţia liberului faţă de lemn.
20.Deosebirea între fascicolele colaterale închise şi deschise.
21.Ce fascicole conducătoare sunt caracteristice pentru plantele
monocotiledonate şi dicotiledonate.
Tema: STRUCTURA ANATOMICĂ A RĂDĂCINII.

Scopul lucrării: Cercetarea structurii anatomice a rădăcinii la plantele
mono- şi dicotiledonate, evidenţierea deosebirilor şi modului de formare a
rădăcinilor de diferite tipuri.
A studia şi a desena.
1. Structura anatomică primară a rădăcinii de stânjenel (Iris L., Fig.8).
14
2. Structura anatomică secundară a rădăcinii de bostan (Cucurbita pepo L.,
Fig.9).
Structura anatomică rădăcinilor tuberizate la ridiche (Raphanus sativus L.)
morcov (Daucus carota L.) şi sfeclă (Beta vulgaris L.).
Materiale necesare: preparate permanente cu secţiunea transversală a
rădăcinei de stângenel (Iris L.), bostan, morcov (Daucus carota HoffL.) ridiche şi
sfeclă Aceste plante erbarizate.
1. Se examinează cu ochiul liber preparatul permanent cu secţiunea
transversală prin
rădăcina de
stânjenel. Se
menţionează
raportul dintre
cilindrul central şi
scoarţa primară. Se
cercetează la
microscop, se
desenează.
Mişcând preparatul spre periferia secţiunii se examinează scoarţa primară cu
cele 3 zone: endodermul cu celule de pasaj, mezodermul şi exodermul. La
exterior de exoderm se găseşte epiblema (rizoderma) cu perişorii absorbanţi.
Scoarţa primară se desenează sub formă de sector, Ţinând cont de raportul
dintre cilindrul central şi scoarţa primară.
Fig.8. Structura anatomică primară a rădăcinii la stângenel (Iris sp.)

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
15
1-lemn primar
2-lemn secundar
3-razele medulare
4-cambiul
5-liber secundar
6-parenchimul scoarței secundare
7-periderm
Fig.9. Structura anatomică secundară a rădăcinii la dovleac (Cucurbita maxima)
2. Cu ochiul liber se examinează preparatul permanent a secţiunii prin

rădăcina de bostan, se stabileşte raportul dintre scoarţa secundară şi cilindrul
central. Cambiul vascular apare în cilindrul central între lemn şi liber sub forma
unor arcuri concave. Spre interior cambiul se divide mai activ în rezultat arcurile
devin mai convexe, întreaga zonă generatoare capătă o formă inelară. Periciclul
generează felogenul care formează peridermul. În rezultat scoarţa primară se
înlătură şi rădăcina rămâne acoperită cu periderm sau scoarţa secundară.
Cercetând preparatul la
microscop determinăm numărul
fasciculelor conducătoare, tipul lor şi
prezenţa cambiului. Desenăm o
jumătate de secţiune (Fig. 10).
3. De cercetat secţiunea
transversală prin rădăcina de morcov,
ridiche şi sfeclă, a compara raportul
dintre liber şi lemn, a determina
numărul inelelor cambiale în rădăcina
de sfeclă.
Datoria funcţionării specifice a
cambiului vascular, la unele plante se
formează un volum sporit de
parenchim lemnos (ridiche) sau
parenchim liberian (morcov), în rădăcina de sfeclă mai apare un cambiul
suplimentar, care generează parenchim secundar în care se depune zaharoza.
Întrebări de control:
1. Care sunt zonele vârfului rădăcinii?
2. În ce zonă se poate observa structura primară a rădăcinii?
3. De ce se numeşte structura primară?
4. Sub-zonele scoarţei primare. Din ce fel de ţesut sunt formate?
5. Ce fel de fascicul conducător este specific pentru rădăcina în structura
anatomică primară şi unde este situat?
6. La ce tip de ţesut se referă periciclul, care este rolul lui?
7. Numiţi structura şi funcţiile epiblemei (epidermei).
16
8. În ce constă trecerea la structura anatomică secundară a rădăcinii?
9. Prin ce se deosebeşte structura anatomică secundară de cea primară?
10.Comparaţi structura anatomică a rădăcinii la morcov, ridiche, sfeclă.
Tema: STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINII.

Scopul lucrării: Studierea structurii anatomice a tulpinii la plantele
ierboase monocotiledonate, dicotiledonate şi
lemnoase, depistarea deosebirilor şi modului
de formare a ţesuturilor tulpinii.
1. A studia la microscop structura
primară a tulpinii de porumb.
2. A studia structura secundară a
tulpinii de cucurbeţică.
3. A studia structura anatomică
secundară a tulpinii la plantele lemnoase.
Materialele necesare: Preparate
permanente ale secţiunii transversale în
tulpina de porumb (Zea mays L.),
cucurbeţică (Aristolochia clematitis L.), tei
(Tilia sp.), măr (Malus sp.).
1. Preparatul permanent al secţiunii
transversale prin tulpina de porumb îl
studiem la microscop cu obiectivul mic. Privind de la periferie spre centrul
secţiunii deosebim 3 zone: epiderma cu cuticulă şi stomate, scoarţa şi cilindrul
central. Primele straturi ale scoarţei cu celulele sclerificate formează hipoderma.
Straturile interne ale scoarţei trec treptat în parenchimul fundamental al cilindrului
central în care sunt înglobate haotic fasciculele libero-lemnoase de tip închis
(fig.11).
La grâu tulpina este fistuloasă şi fascicolele conducătoare sunt amplasate la
periferie în 2 cercuri concentrice. Fasciculele externe sunt mai mici şi înglobate în
sclerenchim (fig. 12).
2. Examinând cu ochiul liber preparatul permanent al secţiunii transversale
prin tulpina de cucurbeţică observăm scoarţa primară bine diferenţiată. Studiem
preparatul mai detaliat cu ajutorul obiectivului mic al microscopului începând de la
periferie spre centru. Sub epidermă distingem colenchimul, parenchimul scoarţei şi
endodermul cu grăuncioare de amidon (teaca amiliferă). Cilindrul central este
înconjurat de un inel sclerenchimatic (fig. 13). Găsim fascicolele conducătoare,
determinăm tipul lor şi modul de amplasare în tulpină, indicăm cambiul fascicular
(vascular) şi inter-fascicular. Comparăm cu structura tulpinii la porumb. Găsim
deosebirile.
Fig.10. Structura anatomică a tulpinii la plantele dicotiledonate (tip fasciculat la
Aristolochia clematitis L.) după Hirjanovschii , Ponomarenco ,1979
I.
17
II.
1-
2-
3-
4-
5-
6-
7-
8-
9-
10-
11-
12-
A- secțiune la nivelul apariției procambiului
B- la nivelul apariției cambiului
C- la nivelul structurilor formate
1-
2-
3-
4-
Fig.11. Structura anatomică a tulpinii

(Zea mays L.) la plantele
monocotiledonate
3. Preparatul permanent al secţiunii

transversale prin tulpina de tei şi măr se
studiază cu ochiul liber. Menţionăm
scoarţa, lemnul şi măduva , raportul dintre
ele.
La mărimea mică a microscopului
distingem suberul, scoarţa primară şi
secundară,
în scoarţa secundară evidenţiem liberul
tare (sclerenchimul secundar) şi liberul moale (elementele floemului) străbătute de
raze medulare, între scoarţă şi lemn deosebim cambiul. Numărăm inelele anuale şi
determinăm vârsta ramurii (fig. 14.).
Plantele monocotiledonate şi unele dicotiledonate de obicei rămân, la
structura primară a tulpinii, pe când la cele dicotiledonate şi gemnosperme are loc,
datorită activităţii cambiului, îngroşarea secundară şi formarea structurii secundare
a tulpinii, în structura anatomică a tulpinii deosebim 3 zone histologice: epiderma,
18
scoarţa şi cilindrul central.
A - secțiune la nivelul apariției procambiului

B - la nivelul apariției cambiului
C - la nivelul structurilor formate
1-
2-
3-
4-
5-
6-
7-
8-
9-
10-
11-
12-
13-
14-
15-
16-
17-
18-
Fig.12. Structura anatomică a
tulpinii la plantele
dicotiledonate lemnoase (tip
nefasciculat la Tilia sp.)
Întrebări de control
1. Care sunt deosebirile
dintre structura anatomică primară şi cea secundară la plantele dicotiledonate ?
2. Cum se explică formarea structurii fasciculare şi nefasciculare ?
3. Care este cambiul interfascicular şi vascular? Funcţia cambiului.
4. Cum se formează inelele anuale la arborii din zona temperată?
5. Numiţi particularităţile structurii anatomice primare a tulpinii.
Care sunt fasciculele conducătoare libero-lemnoase închise şi deschise?
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască: tipurile de tulpini după ramificație, direcția
și forma de creștere, secțiunea transversală; tulpinile metamorfozate; structura
anatomica a tulpinii la plantele mono- și dicotiledonate.
Tema: MORFOLOGIA ŞI METAMORFOZA FRUNZEI.
Scopul lucrării: Studierea morfologiei şi metamorfozelor frunzelor.
Acumularea îndeletnicirilor pentru determinarea corectă a tipurilor de frunze.
Familiarizarea cu principalele metamorfoze a frunzelor.
Sarcinile lucrării: A studia şi a desena după material ierbarizat:
1. Forma limbului frunzelor simple.
2. Marginea limbului.
3. Tipurile de frunze după gradul de incinziune a limbului.
4. Tipuri de frunze compuse.
5. Nervaţiile limbului.
19
6. Metamorfozele frunzei.
Materiale necesare: frunze de plop (Populus pyramidalis Roz.), lăcrimioară
(Convolaria majalis L.); salcie (Salix acutifolia); pochivnic (Asarum europaeum);
săgeata-apei (Sagittaria sagitilifolia L.); volbură (Convohns arvensis L.); pătlagină
(Plantago L.); lobodă (Chepodium L.); liliac (Syringa vulgaris L.); ulm (Ulmus L.);
urzică (Urtica L.); silnic (Glechoma L.); arţar (Acer platanoides L.); coacăz (Ribes
nigrum L.); salcâm alb (Robinia pseudoacacia L.); dracila (Berberis vulgaris L.);
trifoi (Trifolium L.); castan porcesc (Aesculus hippocastanum L.); mazăre (Pisum
sativum L.); măzăriche (Vicia cracca L.).
Frunza reprezintă o expansiune laterală a tulpinii şi formează cu aceasta
lăstarul, când este format din limb (lamina), peţiol (codiţa şi bază se numeşte
completă. La plantele din unele familii (Apiaceae, Poaceae) partea bazală a
peţiolului creşte mult în lăţime, devenind teacă sau vagină. Frunzele fără peţiol
sunt sesile. După structura limbului frunzele se împart în simple, când limbul nu
este devizat în părţi separate. Frunza compusă este formată din rahis (axul central),
pe care se situează mai mulţi limbi. La studierea morfologică a frunzei se dă atenţie
formei, marginii, vârfului, bazei, gradului de incenziune, nervaţiei limbului. Forma
frunzei este foarte diversă la plante şi caracteristica pentru fiecare specie. Iscusinţa
de a determina corect forma frunzei e necesară pentru descrierea plantelor. Folosim
ierbarul şi tabele desenăm şi notăm:
1. Forma de lamina: eliptică ovată, ovat – laceotată, lanceolată, circulară,
reniformă, rombiodală, triungiulară, cordiformă, săgetată, hastată, sortată,
aciformă, cilindrică.
Fig.13. Forme de lamină (limb)
după I. Morariu
1. aciformă (Pinus sylvestris L.);
2. liniară (Grîu); 3. alungită
(Spirea ulmi-folia); 4. lanceolată
(Salis alba L.); 5. ovată (Pyrus
communis); 6. rotundă (Cotinus
cogiggria); 7. ovată (Malus); 8.
obovată (Mahonia aquifolium); 9.
romboidală (Betula pendula);
10.cuneată (Saxifraga cuneifolia)
11. cotrdată (Tilia); 12.reniformă
(Asarum europeum L.);
13.sagitată (Sagittaria sagittifolia
L.); 14.hastată (Rumex
acetosella);
2. Forme ale bazei

limbului: rotundă, cordată,
sagitată, hastată, reniformă,
auriculată, asimetrică (fig. 14).
20
1- acută (îngustată);
2- cuniată;
3- rotunjită;
4- obtuză;
5- trunchiată;
6- cordată;
7- reniformă;
8- hastată;
9- auriculată.
Fig. 14. Forme ale bazei limbului

(sursa: http://www.scrigroup.com/educatie/botanica/FRUNZA54974.php)
3. Tipuri de margine a limbului: serată, dinţată, crenată, sinuată (fig. 15).
Fig.15. Tipuri de margine

a limbului (după V.G.
Hrjanovschii)
1- întreagă;
2- zimţată;
3- serată;
4,5- creanată;
6- sinuată;
7- dublu zimţată;
8- dublu serată.
4. Forme ale vârfului limbului: ascuţit, acuminat, obtuz, rotund, ştirbit (fig. 16).
Fig.16. Forme ale virfului limbului

1.ascuţit (Salix alba);
2.acuminat (Prunus padus);
3.obtuz (Vescum album);
4.rotund (Cotinus coggygria);
5.trunchiat (Coronila sp.);
6.ştirbit sau emaginat (Colutea
arborescens);
7.obcordat (Oxalis aceto-sella);
8.cuspidat(Verbascum
pheomoides);
9.mucronat (Vicia sp.);
10.spinos(Cirsiumlanceolatum).
5. Inciziunile limbului:
Frunze lobate: a) palmat – lobate; b) penat – lobate;
Frunze fidate: a) palmat – fidate; b) penat – fidate;
Frunze partite: a) palmat – partite; b) penat – partite;
Frunze sectate: a) palmat – sectate; b) penat – sectate.
21
Fig.17. Inciziunile limbului
1- penat lobată; 5-palmat fidată;

2- penat fidată; 6-palmat lobată;
3- penat partită; 7-palmat partită;
4- penat sectată; 8-palmat sectată.
6. Tipuri de nervaţiuni: frunză

uninervă, dihotomică, arcuită,
paralelă, (fig.18).
Fig.18.Tipuri de nervaţiuni a frunzei.
1.paralelă la golomăț (Dactilis glomerata);

2.arcuită la pecetea lui Solomon (Plantagomajor);
3.penat-reticulată la fag (Fagus silvatica);
4.palmat-reticulată la paltin (Acer pseudoplatanus);
5.dihotomică la (Ginkogo biloba);
7. Tipuri de frunze compuse: trifoliată,

palmat-compusă, imparipenată, paripenată.
Fig.19. Tipuri de frunze compuse.
1. trifoliată (Trifolium pratense);

2. palmat-compusă (Asculus hippocastanum)
3.
4.
5. imparipenată (Rosa canina);
6.
7. di-paripenat compusă (Gleditsihia triac.)
8.
 Folosind ierbarul şi tabelele de studiat şi de desenat metamorfozele
frunzei: spini, cârcei, filodii.
1. Care frunze se numesc simple şi care compuse?
2. Numiţi forma limbului la porumb, floarea-soarelui, cartof.
3. Prin ce se deosebesc frunzele penat-compuse de cele penat-sectate? Daţi
22
exemple.
4. Ce nervaţie a limbului e caracteristică pentru plantele dicotiledonateii şi
monocotiledonate.
5. Care este provenienţa spinilor la dracilă şi a cârceilor la mazăre?
Concluzii:
Studentul trebuie să cunoscă: alcătuirea unei frunze complete la
angiosperme; forme de limb foliar; margine, baza și vîrful frunzei; inciziuni mari și
mici a frunzei; frunze compuse; nervațiunea frunzei; tipuri de metamorfoze a
frunzelor.
Tema: STRUCTURA ANATOMICĂ A FRUNZEI.
Scopul lucrării: Familiarizarea cu deosebirile structurii anatomice la
plantele mono-, dicotiledonate şi conifere. Evidenţierea deosebirilor.
Sarcinile lucrării: A studia şi desena structura anatomică a frunzelor de
camelie (Camelia L.), porumb (Zea mays L.), pin (Pinus sylvestris L.).
Materialele necesare: preparate permanente cu secţiunea transversală prin
frunzele de camelie, porumb, pin.
Modul de examinare a lucrării.
Structura frunzei de camelie (Camelia L.) se studiază la mărimea mică a
microscopului. Preparatul permanent trebuie aranjat astfel, ca în câmpul de vedere
să se observe nervura principală şi o parte de mezofil. Partea superioară a frunzei
să fie sus, iar cea inferioară în partea de jos a câmpului de vedere, aceasta se
determină după poziţia stomatelor. Evidenţiem epiderma superioară cu cuticulă,
epiderma inferioară cu stomate. Mezofilul alcătuit din parenchim palisadic şi
lacunos, fasciculul libero-lemnos. Distingem dispoziţia floemului şi xilemului.
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
Fig.20. Structura anatomică a frunzei
la plantele dicotiledonate (Camellia)
Structura frunzei de porumb o

studiem la mărimea mică. Mişcând
preparatul atragem atenţia la structura
mezofilului şi aranjarea nervurilor. La frunza plantelor monocotiledonate mezofilul
este omogen, nervaţia paralelă. Sunt prezente celulele buliforme şi stomatele în
epiderma superioară. Desenăm şi indicăm părţile principale.
23
1.epidermă superioară,
2.celule motice,
3.mezofil,
4.fascicol libero-lemnos închis,
5.celule deteacă,
6.epidermă inferioare.
Fig.21. Structura
anatomică a frunzei la
plantele monocotiledonate
(Zea mays)după: Hrjanovschii
La conifere frunza are structura specifică. Epiderma este evident cutinizată,

stomatele sunt dispuse în ambele epiderme, sub epidermă se găseşte hipodermul.
Mezofilul este cutat şi străbătut de canale rezinifere. În centrul limbului se află
endodermul ce înconjoară parenchimul de transfuzie în care sunt amplasate 2
fascicole libero-lemnoase unite prin sclerenchim. De desenat şi indicat elementele
structurale.
A.
B.
1. epiderma,
2. stomata,
3. hipoderma,
4. parenchimul mezofilului
septat,
5. canal rezinifer,
6. endodermul,
7. xilemul,
8. floemul,
9. sclerenchimul,
10.parenchimul.
Fig.22. Structura anatomică a frunzei

plantelor gimnosperme
(Pinus sylvestris) după: Hrjanovschii
Întrebări de control
1. Prin ce se caracterizează structura frunzei la plantele dicotiledonate?
2. Prin ce se deosebeşte structura anatomică a frunzei gramineelor de cea a
frunzelor plantelor dicotiledonate?
3. Prin ce se explică răsucirea frunzelor la graminee în timpul secetei? Care
este semnificaţia acestui fenomen?
4. Care este efectul acţiunii condiţiilor mediului exterior (de exemplu al
luminii) asupra mezofilului frunzei plantelor dicotiledonate?
5. Care sunt particularităţile specifice ale structurii anatomice a frunzei la
plantele conifere?
24
Concluzii:
Studentul trebuie să cunoască: structura anatomică a frunzei la plantele
mono-, dicotiledonate si gimnosperme.
Tema: STRUCTURA MORFOLOGICĂ A FLORII ŞI

INFLORESCENŢELE.
Scopul lucrării: 1. Studierea structurii florii, aprecierea tipurilor.
Alcătuirea formulei şi diagramei florii.
2. Studierea principalelor tipuri de inflorescenţe: monopodiale şi

simpodiale. Evidenţierea particularităţilor structurale şi morfologice.
Sarcinile lucrării: A analiza din punct de vedere morfologic florile de
mazăre (Pisum sativum L.) şi măr domestic (Malus domestica Bork) a alcătui
formula şi diagrama florii.
Materiale necesare: Flori fixate sau proaspete de Pisum sativum, Malus
domestica Bornk, Ranunculus acris L., Cerasus vulgaris Mill.
Ierbar cu inflorescenţele următoarelor plante: traista-ciobanului
(Capssella-bursa pastoris L. Medic.), mierea-ursului (Pulmonaria oficinalis L.),
păr (Pyrus comunis L.), măr (Malus domestica Borh.), pătlagina (Plantago L.),
vişin (Cerasus vulgaris Mile.), mesteacăn (Betula L.), trifoi (Trifolium L.), păpădie
(Taraxacum officinalis Wigg.), rocoţea (Stelaria graminea L.), secară (Secale
sereale L.),morcov (Daucus carota L.), coada şoarecelui (Achillea millifolium L.),
alior (Euphorbia L.), mei (Panicum miliaceum L.).
1. Modul de executare a lucrării.

1. A analiza floarea de mazăre după planul următor:
a) floarea actinomorfă, zigomorfa şi simetrică.
b) periantul dublu ori simplu.
c) caliciu dialisepal (liber) ori gamosepal (concrescut), numărul sepalelor.
d) corola dialipetală ori gamopetală, Nr., petalelor.
A înlătura părţile corolei. La familia fabaceelor (leguminoaselor) la care se
referă mazărea, corola este formată din stindard (steguleţ), 2 vâsle, luntre (carena),
2 petale concrescute. A le găsi şi a le pune pe sticla port-obiect.
e) floarea unisexuată ori bisexuală (hermafrodită).
f) androceul, numărul de stamine, concreşterea lor, a le separa şi a le examina
cu lupa.
g) gineceul: numărul pistilurilor, numărul carpetelor, poziţia ovarului, numărul
de mugur
h) a desena părţile florii.
i) a alcătui formula şi diagrama florii.
Pentru a reprezenta părţile principale constitutive ale florii se foloseşte formula
florii, în care sunt introduse semne convenţionale corespunzătoare părţilor florii.
Floarea actinomorfă se înseamnă prin steluţă *, zigomorfa prin săgeată ↑,
asimetrică prin săgeată curbă ↯, floarea masculină unisexuată se înseamnă prin ♂,
25
feminină ♀, iar bisexuală prin ☿. Periantul simplu se înseamnă prin litera P
(perigon), caliciu - Ca (Kalyx), corola - Co (Corolla), androceul - A, gineceul - G.
Numărul părţilor florii se înseamnă prin cifre, numărul părţilor florii mai
mare de 12 prin semnul infinit ∞. În ceea ce priveşte gineceul cifra ne arată
numărul carpetelor. Parantezele indică concreşterea părţilor florii. Ovarul superior
se înseamnă cu o liniuţă sub cifra gineceului, iar inferior – cu o liniuţă deasupra
cifrei gineceului.
Formula florii la mazărea cultivată va fi următoarea:
↓☿ Ca(5)Co(2)A(9)+G1
Diagrama florii reprezintă proiecţia de sus a elementelor unei flori.
Păstrând succesiunea în repartizarea părţilor florii pe mugur, alcătuim diagrama
(împreună cu profesorul).
2. Alcătuim de sine-stătător formula şi diagrama florii de măr domestic, vişin,
piciorul cocoşului.
1-stigmat, 2-conectiv,
3-anteră 4-sac polenic,
5- stil, 6- petală,
7- ovar, 8- sepale,
9-stipelă, 10-pedicel,
11-antere, 12-grăuncior de polen,
13-filament, 14-ovule,
15-receptacol, 16-bractee.
Fig.23. Structura florii

(sursa: http://www.pfaf.org/user/Plant.aspx)
Corola dialipetlă cu simetria actinomorfă:

1.Fragaria vesca
2.Sinapsis arvensis
3.Stelaria media
Corolă dialipetală cu simetrie zigomorfă:
4.floarea de fabacee (Pisum sativum)
4a.corola etalată,
a-vexilum petala superioară
b-alae/aripi (petale laterale),
c-carena (petale inferioare),
5.Veronica polita.
Fig.24. Simetria florală
(după: Cursanov și Chenkel)
Fig.25. Tipuri de gineceu după concreşterea carpelelor
26
A, B, C - structura unui gineceu unicarpelar:
A - imagine de ansamblu;
B - carpela sectionata la mijloc;
C - sectiune transversala la nivelul ovulelor;
D, E, F - grade de concrestere a carpelelor
la diferite specii
D - gineceu apocarp tricarpelar; E - gineceu

pentacarpelar sincarp cu stile libere; F -
gineceu bicarpelar sincarp; 1 - ovar; 2 - stil;
3 - stigmat; k - caliciu
1- superior (floare hipogină),

2,3-semiinferior (floare perigină),
4- inferior (floare epigină).
Fig. 26. Poziţia ovarului în floare
1-
2-
3-
4-
5-
6-
7-
Fig. 27. Formarea gametofitului masculin
27
1-
2-
3-
4-
5-
6-
7-
Fig. 28. Formarea gametofitului femenin
Fig. 29. Fecundarea dublă la angiosperme

A- Sporofit matur cu floare. 1- germinarea polenului, anteră, 3- tub polenic, 4- ovar, 5- ovul, 6-
sac embrionar, 7- ovul, 8- spermatiu, 9- embrion, 10- peretele fruxctului, 11- sămînță
descoperită, 12- germinarea seminței.
2. Modul de executare a lucrării.

1. A studia inflorescenţele
monopodiale simple (fig.30).
28
1 - racem;
2 - corimb;
3 - spic;
4 - spadice;
5 - umbela;
6 - capitul;
7 - calatidiu
Fig.30.
Inflorescenţe
monopodiale
simple.
(după:Morariu)
Racem — pe axul principal sunt dispuse florile laterale pe pedunculi florali

aproape egali. De exemplu : traista ciobanului (Capsela bursa- pastoris L. Medic),
lăcrimioară (Convallaria majalis L.), cafeluţe (Lupinus albuş L.).
Corimb — florile inferioare (de jos) sunt dispuse în acelaşi plan cu cele
superioare. De exemplu: la măr (Malus domestica Borh), păr (Pyrus communis L.).
Spic — florile sesile sunt dispuse pe axul principal alungit. De exemplu : la
pătlagină (Plantago L.), inflorescenţa feminină la agud (Morus L.).
Spadice (ciocălău) — se deosebeşte de spic prin axul îngroşat. Exemplu:
coada zmeului (Calla palustria L.)
Umbelă — axul principal e scurtat. Pedunculii florali cresc din acelaşi
punct şi au aproape
aceiaşi lungime.
Exemplu : ceapa
(Allium cepa L.),
vişinul (Cerasus
vulgaris Miile).
Ament — axul e flexibil, cu flori sesile, unisexuate. .Exemple : nucul
(Juglans regia L.), plop (Populus L.), mesteacăn (Betula verrucosa Ehrh.).
Capitul — axul principal e scurt, globulos, florile laterale sesile. Exemple:
trifoiul (Trifolium L.,).
Calatidiu — pe axul principal, puternic lăţit în formă de disc, sunt situate
florile sesile, înconjurate de involucru comun. Exemple: floarea-soarelui
(Helianthus annus L.), muşeţel (Matricaria chamomilla L.) şi alte compozite.
2. A studia inflorescenţele monopodiale compuse.
1. umbelă compusă,
2. panicul,
3. corimb compus,
4. racem compus,
Fig. 31. Inflorescenţe monopodiale compuse. (după:Morariu)
29
Spic compus — Pe axul principal (rahis) la noduri se află axe secundare ce
poartă flori dispuse sesil (spiculeţe). Exemple: grâul (Triticum L.) secara (Secale
serealeL.).
Racem compus sau punicul — axele laterale se ramifică, are formă
piramidală, ramificarea se repetă de mai multe ori. Exemple: ovăzul (Avena sativa
L.), meiul (Panicum miliaceum L. fig.28.4).
Umbelă compusă – anexele se termină cu umbele-simple (umbelule).
Bracteele la baza umbelei compuse formează involucru,iar la baza umbelelor
simple – involucel. Exemple: morcov (Daucus carota L.), mărar (Anetum
graveolens L.) şi alte apiacee (umbelifere fig. 28.1).
3. A studia inflorescenţele simpodiale (cimoase fig .29).
1 – dicaziu (cimă bipară);
2 – monocaziu (cimă scorpioidală);
3 – monocaziu (cimă elicoidală);
4 – pleiocaziu (cimă multipară).
Fig. 32. Inflorescenţe simpodiale (cimoase) după: Morariu

Monocaziu – cima unipară în formă de seceră. Axul principal se termină cu
floare se formează ax de ordinul 2 şi în continuare la fel. In cazul acesta
ramificaţiile (pedunculi florali ) sânt îndreptaţi într-o parte. Exemple: nu-mă-uita
(Myosotis alpestris F. W. Sghimot.), mierea-ursului (Pulmonaria officinalisL.,).
Monocaziu – cimă cu evantai ori ripidiu. Se deosebeşte prin ramuri
subflorale îndreptate în 2 sensuri opuse. Exemle: stânjenel (Iris germanica L.).
Dihaciu sau cimă bipară – se caracterizează prin terminarea axului
principal cu o floare, care se deschide ce-a dintâi, iar la primul nod sub ea, se află 2
ramuri opuse, la subţioara unor
bractee. Ramurile se comportă la fel
şi cu cât sunt de un ordin mai înalt cu
atât înfloresc mai târziu. Exemple:
rocoţea (Stelaria graminea L.) şi alte
cariofilacee.
Pseudoumbelă – pleoicaziu
(cimă multipară). De la axul principal care poartă o singură floare terminală,
pornesc câteva axe sub-florale (mai mult de 3), formând verticil şi terminându-se
cu flori.
Exemplu: aliorul (Laptele câinelui) (Euphorbia cyparissias L.,).
1. Ce reprezintă prin sine floarea ?
2. În ce constă deosebirea între periantul dublu şi cel compus ? Daţi exemple.
3. În ce constă deosebirea între periantul petaloid şi sepaloid?
4. Care corolă se numeşte actinomorfă, zigomorfă, asimetrică? Daţi exemple.
5. Ce numim androceu?
6. Ce numim gineceu, pistil, carpelă?
30
7. Daţi noţiune de gineceu” apocarp” şi „cenocarp”.
8. În ce constă deosebirile între ovarul superior, inferior şi semi-inferior?
9. Ce este inflorescenţa?
10.Clasificarea inflorescenţelor.
11.Prin ce se deosebeşte inflorescenţa monopodială de cea simpodială?
12.Prin ce se deosebeşte inflorescenţa simplă de cea compusă?
Tema: TIPURI DE FRUCTE ŞI SEMINŢE.

Scopul lucrării:
1. Studierea principalelor tipuri de fructe: uscate şi cărnoase, dehiscente,
indehincente.
2. Studierea structurii seminţei şi germenului la plantele mono- şi
dicotiledonate. Evidenţierea particularităţilor seminţelor cu endosperm şi
perisperm, specificului germinării.
Materiale necesare: fructe proaspete sau conservate (uscate sau fixatej|ă
următoarelor specii de plante : alun (Corylus avellana L.) cânepă (Cannabis sativa
L.), stejar (Quercus L.), floarea-soarelui (Helianthus annus L.), grâu (Triticum
vulgaris Vili.), frasin (Fraxinus excelsior), arţar (Acer L.), negruşcă (Nigella
damascena L.), piciorul cocoşului (Ranunculus repens L.), salcâm alb (Robinia
pseudoacaxia L.), ridiche (Raphunus sativus L.), varză (Brassica olearacea L.),
punguliţa (Thlaspi arvense L.), in (Linum usitatisimum L.), mac (Papaver L.),
masălăriţă neagră (Hyascyamus niger L.). Fructe conservate: tomate
(Lycopersicum esculentum Mill.), prune (Primus domestica L.), vişine (Cerasus
vulgaris Mill.), mure (Rubus caesius L.), castraveţi (Cucumis sativus L.), agriş
(Grossularia reclinata), măr (Malus domestica Borh.). Preparate permanente cu
secţiunea transversală prin cariopsă de secară, grâu, arz, ovăz, seminţe de fasole,
mazăre. Plantule de grâu şi de fasole.

Se examinează fructe în formă de capsule/
Foliculă – fruct polisperm (cu multe seminţe), unilocular care se deschide
printr-o singură sutură. Exemple: nemţişori (Consolida regalis S.F: Gray.,).
Păstaie – fruct unilocular, compus dintr-o singură carpelă, cu 2 valve ce se
deschid prin 2 suturi. Exemple: mazăre (Pisum sativum L.), fasole (Phaseolus
vulgaris L.) şi alte fabacee.
Silicvă şi silicula – fruct bilocular din 2 carpele, se deschid în două valve,
în mijloc are un sept (diafragmă) de care sunt prinse seminţele. Exemple: varza
(Brassica oleacea L.), traista ciobanului (Capsela bursa pastoris L.) şi alte
crucifere.
Capsula – fruct unilocular şi multilocular, se deschide în diferite moduri:
prin valve la bumbac (Gossypium hirsutum L.), in (Linum austriacum), opercule la
masălăriţă (Hyoscyamus niger L.), cu deschizătura deasupra, la mac (Papaver L.,
fig. 30.12,10) gura leului (Atherinum majus.,)
A studia fructele simple nucifere.
Nuca şi nucula au pericarpul tare, în interior se află localizată liber o
31
singură sămânţă. Exemple: alunul (Corylus avellana L.). Nucula se deosebeşte prin
mărime, mai mică la cânepa (Cannabis sativa L.).
Ghinda – nucă la bază acoperită cu o cupă (ploscă) peţiolată, formată prin
lărgirea axei inflorescenţei. Exemple: stejarul (Quercus L.).
Achena – se deosebeşte de nucă prin pericarpul mai moale. Exemplu:
floarea-soarelui (Helianthus annus L.) şi alte asteracee fig. 30.
Cariopsa are pericarpul concrescut cu sămânţă. Exemplu: grâu (Triticum),
secară (Secale cereale L.) şi alte graminee.
Samara – este o nucă cu pericarpul aripat. Exemple: carpenul (Carpinus
betulus), ulmul (Ulmus glabra Huds.), frasinul (Fraxinus excelsior L.). La grupul
acesta de fructe se referă şi fructele fracţionate, care se desfac în fragmente aparte.
Exemple: diachena la umbelifere, disamara la arţar.
Fig. 32a. Fructe uscate capsuliforme. (după: Hrjanovschii)

A – foliculă la spânz (Helleborus),
B – polifolicule la căldăruşe (Aquilegia vulgaris), C - păstaie de mazăre (Pisum), D - silicvă la micşunele
(Cheiranthus), E – capsulă indehiscentă (Raphanus raphanistrum), F – siliculă la punguliţă (Thlapsi
arvense), G – capsulă la mac (Papaver rhoeas),
H – capsulă la măsălăriţă (Hyoscyamus nigra), I – capsulă ciumăfae (Datura stramonium).
Fig. 32b. Fructe uscate nuciforme. (după: Hrjanovschii)

A – alună la alun (Corylus avellana),
B – nuculă la hrişcă (Fagopyrum sagittatum), C
– cariopsă la grâu (Triticum aestivum), D –
ghindă la stejar (Quercus robur), E – samară la
ulm (Ulmus campestris), F – polisamară la
paltin (Ulmus campestris), G – achena la
floarea soarelui (Helianthus), H – poliachenă la
piciorul cocoşului (Ranunculus acris).
A studia fructele simple
baciforme.
Baca cu epicarpul subţire şi
mezocarpul mustos sau cărnos-poamă
la viţa de vie (Vitis vinifera L.) şi
cartof (Solanium tuberosus L.),
tomate (Lycopersicum esculentum
32
Mill.).
Hesperida – cu exocarp colorat, cu vase pline de ulei eteric, mezocarpul
spongios, alb, endocarpul mustos, cărnos. Exemple: portocalul (Citrus auranticum
L.), lămâi (Citrus limon).
Peponidă (melonidă) este asemănătoare bacei dar partea externă se
lignifică la maturitate la dovleac (Cucurbita pepo).
Fig.33. Fructe cărnoase

(după Morariu)
A - bacă de agriş (Grosularia uva-crispa),
B – bacă la cartof
(Solanum tuberosum),
C – poamă la măr (Malus
domestica),
D – fruct bacifer
(hesperidă) la portocală
(Citrus aurantium),
E – melonidă la castravete
(Cucumis sativus).
A studia fructe simple

drupacee.
Drupa are mezocarpul mustos iar endocarpul sclereficat, formând
sâmburele, în interiorul căreia se găseşte sămânţa. Exemple: vişinul (Cerasus
vulgaris Mill) fig 31, prunul (Prunus domestica L.) caisul (Armeniaca vulgaris
Lam.), şi alte prunoideae.
Fig. 34. Fructe cărnoase

(după Morariu)
A – drupă la vişin (Cerasus vulgaris),

B – drupă la prun (Prunus domestica),
1. exocarp
2. mezocarp
3. endocarp
C – polidrupă la zmeură (Rubus idaeus).
A studia fructele multiple formate din 2 sau câteva pistiluri în floare.
33
Polifoliculă Exemple: bujorul (Paeonia officinalis L.), negruşcă (Nigella
arvensis L.).
Poliachenă (cu multe seminţe) ca la piciorul cocosului (Raninculus
repens),
Polidrupă la zmeură (Rubus ideus L.,).
A studia fructele pseudosincarpice la formarea cărora iau parte ovarul
inferior şi alte flori. La pseudodrupă nucul comun (Juglans regia L.), coacăz (Ribes
nigrum L.).
Poamă – fructul la măr (Malus domestica L.), păr (Pyrus communis L.),
gutui (Gydonia oblonga Mill).
Pseudo-poliachenă la fragi (Fragaria vesca L.).
A studia fructul compus sau cenocarp formal din inflorescenţă cu flori
strâns alipite. Exemple: fructul compus la ananas (Ananas sativa L.), agud (Morus
alba L.) (glomerulă), smochin (Ficus carica L., (siconă)).
Fig. 35. Fructe compuse

(după Morariu)
a — fragă de dud (Morus nigra);

b — floare femelă cu învelişurile sale;
2 — fructul de ananas (Ananas sativa);
3 a — sicona de smochin (Ficus carica) ;
b - aceeaşi în secţiune;
4 — ştiulete de porumb (Zea mays) însoţit
de cîteva bractee protectoare.
Sarcinile lucrării: A studia

structura cariopsei la graminee şi a o desena. A studia structura germenului la
graminee.
A studia structura seminţei la fasole (Phaseolus vulgaris) ori mazăre
(Pisum sativum) şi a o reprezenta grafic.
Fig. 36. Structura seminței de:
A-porumb;
1-; 2-; 3-; 4-; 5-;
B-fasole: 1-; 2-; 3-; 4-;
34
A studia structura plantulei de fasole ori mazăre. Desenaţi-o.
Privind la lumină preparatele permanente cu secţiunea transversală prin
cariopsa gramineelor a lua cunoştinţa de raportul dintre embrion şi endosperm. La
exterior cariopsa e acoperită cu câteva straturi de celule, formând pericarpul şi
coaja seminţei. Endospermul e compus din celule parenchimatice, pline cu amidon,
iar stratul exterior conţine grăuncioare aleuronice. În embrion trebuie găsită
radicula embrionară (una sau mai multe), tulpiniţă, frunzuliţele şi o parte foarte
importantă, scutişorul, care reprezintă unicul cotiledon la graminee.
Fig. 37.
Structura plantei la
monocotiledonate
1. radiculă;
2. coleoptil;
3. rădăcină principală;
4. rădăcini adventive;
5. prima frunză.
A determina după forma seminţei, cărei specii de graminee aparţine

plantula. Se va atrage atenţia numărului de radicule embrionare, coleoptil – prima
frunzuliţă în formă de căpăcel. A desena plantula de graminee.
Privind sămânţa de fasole muiată în apă din timp la exterior se poate
observa, că e acoperită cu tegument seminal. Pe partea concavă a găsi cicatricea şi
orificiul seminal.
După înlăturarea tegumentului vedem două cotiledoane şi embrionul.
Privim şi desenăm embrionul cu radicula lui, gemula şi cotiledoanele.
Fig. 38.
Structura plantei la
dicotiledonate
1.
2.
3.
4.
5.
6.
35
La studierea plantulei de fasole a se menţiona particularităţile ei în
comparaţie cu plantula la graminee. A evidenţia hipocotilul şi epicotilul. Întrebări
de control.
1. Originea fructului.
2. Structura fructului.
3. Clasificarea fructului.
4. În ce constă diferenţa dintre fructele simple şi compuse.
5. Ce numim fruct cenocarp (glomerolă, soroza, sicovă) originea lor.
6. În ce constă deosebirea şi asemănarea între foliculă, păstae, silicvă şi
capsulă.
7. În ce constă deosebirea şi asemănarea între nucă, ghindă, achenă şi cariopsă.
8. Ce reprezintă fructele pseudocarpice, cum se formează ele. Pilde.
9. n urma căruia proces începe formarea seminţei?
10.Ce reprezintă cotiledoanele seminţei la dicotiledonate şi monocotiledonate,
ce funcţie îndeplinesc?
11.Care este deosebirea în structura seminţei la plantele monocotiledonate şi
dicotiledonate?
12.Care este funcţia scutişorului în seminţele de graminee?
13.Din ce se formează perispermul şi prin ce se deosebeşte de endosperm?
14.Din ce părţi componente este format embrionul la fasole?
15.Ce numim coleoptil, coleoriză, epiblast?
36
Întrebări pentru recapitulare la cursul teoretic
1. Obiectul, istoricul şi importanţa dezvoltării botanicii.
2. Subdiviziunile botanicii şi legătura ei cu alte discipline.
3. Importanţa planetară şi economică a plantelor. Importanţa studierii botanicii
4. în învăţământul agronomic.
5. Celula vegetală şi istoricul studierii ei. Teoria celulară.
6. Tipuri de celule vegetale, forma şi dimensiunile lor.
7. Structura celulei. Componenţa protoplastului şi paraplastului.
8. Structura, compoziţia chimică şi funcţiile citoplasmei.
9. Proprietăţile chimice, fizice şi fiziologice ale citoplasmei.
10.Nucleul celular, structura şi funcţiile lui.
11.Plastidele, structura, compoziţia şi funcţiile lor.
12.Organele protoplastului, structura şi funcţiile lor.
13.Vacuolele şi rolul lor în celulă. Compoziţia chimică a sucului celular.
14.Substanţele nutritive de rezervă, localizarea lor în celulă şi în organele
plantelor.
15.Amidonul, formele de amidon, tipurile de grăunciori de amidon.
16.Aleurona, grăunciorii de aleuronă, strat aleuronic.
17.Structura, compoziţia, funcţiile şi modificările membranei celulare.
18.Diviziunea nucleului şi celulei: mitoza, amitoza, meioza.
19.Noţiuni de ţesut vegetal. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale.
20.Ţesuturi generatoare (generative, formative, meristematice).
21.Clasificarea ţesuturilor protectoare. Ţesuturi protectoare primare,
modificările
22.şi formaţiunile lor.
23.Clasificarea ţesuturilor de protecţie. Ţesuturi protectoare secundare.
24.Ţesuturi fundamentale (de nutriţie), clasificarea şi funcţiile lor.
25.Ţesuturi mecanice (de susţinere).
26.Ţesuturile conducătoare, vase lemnoase şi liberiene.
27.Fasciculele conducătoare. Vase laticifiere.
28.Ţesuturi secretoare, clasificarea şi funcţiile lor.
29.Organele vegetative şi generative ale plantelor. Organele analoge şi
omoloage.
30.Noţiuni de rădăcină. Funcţiile rădăcinii. Forme de rădăcini şi sisteme
radicule.
31.Structura morfologică a rădăcinii. Zonele rădăcinii.
32.Rădăcini metamorfozate, funcţiile lor.
33.Structura anatomică primară a rădăcinii.
34.Trecerea rădăcinii de la structura anatomică primară la cea secundară.
35.Structura anatomică secundară a rădăcinii.
36.Tulpina plantelor şi funcţiile ei.
37.Clasificarea tulpinilor după organizarea lor. Tulpini articulate şi neartic
38.Clasificarea tulpinilor după forma secţiunii transversale şi după perozi
37
39.Clasificarea tulpinilor după orientarea (poziţia) în spaţiu.
40.Tulpini metamorfozate.
41.Creşterea tulpinii şi ramificaţia ei.
42.Noţiuni de mugur, structura şi funcţia lui.
43.Dispoziţia mugurilor pe ax. Tipuri de muguri după funcţia lor.
44.Structura anatomică primară a tulpinii la plantele monocotiledonate.
45.Structura anatomică primară a tulpinii la plantele dicotiledonate.
46.Structura anatomică secundară fasciculară a tulpinii la cucurbeţică.
47.Structura anatomică secundară nefasciculată a tulpinii de tei.
48.Frunza şi funcţiile ei. Structura morfologică a frunzei şi anexele foliare.
49.Clasificarea frunzelor după forma limbului.
50.Forma vârfului şi bazei limbului frunzei.
51.Marginea limbului frunzei. Inciziuni mici şi mari.
52.Nervaţiunea frunzelor. Frunzele compuse.
53.Peţiolul frunzei. Frunze sesile.
54.Dispoziţia frunzelor pe tulpină (filotaxia).
55.Metamorfozele frunzei. Durata vieţii frunzelor.
56.Structura anatomică a limbului frunzei la plantele monocotiledonate.
57.Structura anatomică a limbului frunzei la plantele dicotiledonate.
58.Structura anatomică a limbului frunzei de pin.
59.Stomatele, funcţia, structura, şi dispoziţia lor pe feţele limbului frunzei.
60.Floarea, funcţiile şi părţile ei principale.
61.Caliciul. Tipuri şi forme de caliciu.
62.Corola. Tipuri şi forme de corolă.
63.Periantul florii. Tipuri de periant.
64.Androceul. Funcţia androceului. Structura staminei.
65.Microsporogeneza. Tipuri de grăuncioare de polen.
66.Gineceul, părţile componente. Tipuri de stigmat şi ovar.
67.Megasporogeneza. Structura şi tipuri de ovule.
68.Simetrie florală. Formula şi diagrama florii.
69.Sexualitatea florii. Plante monoice şi dioice.
70.Inflorescenţa. Tipuri de inflorescenţă.
71.Polenizarea. Factorii polenizării.
72.Fecundarea. Fecundarea dublă. Formarea embrionului şi a seminţei.
73.Sămânţa. Structura seminţei.
74.Embrionul. Structura embrionului şi a plantulei.
75.Fructul. Structura fructului.
76.Clasificarea fructelor.
77.Răspândirea fructelor şi seminţelor. Adaptaţii şi agenţi pentru diseminarea
fructelor şi seminţelor.
78.înmulţirea asexuată a plantelor.
79.înmulţirea vegetală a plantelor.
80.înmulţirea sexuală a plantelor.
81.Alternanţa generaţiilor.
82.înmulţirea vegetativă a plantelor prin altoire.
38
Tema: ALGELE-ALGAE
Scopul lucrării. Familiarizarea cu clasificarea algelor, cu aspectul
general şi structura celulară a algelor albastre (Cyanophyta) şi diatomee
(Diatomophyta).
1. A studia şi desena aspectul general si structura celulară a Oscilatoriei
(Oscilatoria princeps).
2. A studia şi desena aspectul general şi structura celulară a Pinulariei
(Pinnularia viridis).
Materiale necesare: oscilatorie şi pinularie în vase cu apă.
1. Algele albastre — Cyanophyta.
O picătură de apă cu Oscilatorie o punem pe lama de sticlă port obiect şi o
acoperim cu lamela. Examinăm preparatul cu obiectivul mic al microscopului
apoi cu cel mare. Observăm structura Oscilatoriei formată din celule
discifofme suprapuse una peste alta. Membrana celulară este. Diferenţiată
într-o zonă internă celulozo-pectică şi una externă din substanţe albuminoide
mucilaginoase, care asigură înglobarea mai multor celule, formând colonii
filamentoase neramificate.
Citoplasmă este diferenţiată într-o zonă externă (cromoplasma) ce
conţine pigmenţi asimilatori (clorofilă, fitocianină, ficoeritrină, caroten etc.) şi o
zonă internă (centroplasma), un. De sunt difuzate substanţele nucleare. Aici se
depozitează substanţele de rezervă — polizaharida glucoigenă şi
glicoproteidele.
Reproducerea Oscilatoriei are loc prin fragmentarea filamentului în
hormogoni.
Fig.39. Algele albastre

(Cyanophyta)
(după Hrjanovskii)
A- Oscilatoria,
B- Nostoc,
C- Anabena,
D- Lingbya,
E- Rivularia,
I- Gleocapsa,
J- Chroococcus.
1- aspect exterior,
2- mărire mică,
3- mărire mare,
4- heterocist.
39
 Desenăm un fragment al filamentului Oscilatoriei şi o celulă
aparte. Indicăm elementele structurale.
2. Algele diatomee — Diatomophyta.
Preparatul îl pregătim ca şi în cazul precedent, Examinarea
microscopică cu obiectivul mic, apoi cu cel mare ne oferă posibilitatea a constata,
că pinularia este o algă unicelulară de formă alungită cu capetele rotunjite şi
mijlocul mai dilatat. Celula coristă dintr-o membrană pectică îngroşată şi
impregnată cu bioxid de siliciu. Ea este formată din două valve suprapuse ca o
cutie cu capacul său: superioară — epiteca şi inferioară — hipoteca, înconjurate
de un brâuleţ, De-a lungul valvelor sunt nişte deschizături — rafe care se
unesc la capete şi centru prin noduri. Prin rafe se realizează legătura
protoplastului cu mediul.
În centrul celulei se află nucleul înconjurat de protoplasma, vacuolele şi
doi cromatofori. Cromatoforii au o culoare brună datorită pigmenţilor bruni —
carotenoizi, xantofilă şi diatomină. Tot în protoplasma se depun produsele de
rezervă sub forma de picături de grăsimi, volutină şi leucozină.
Pinularia se înmulţeşte vegetativ prin diviziunea mitotică a celulei şi
sexuat — prim formarea autosporilor.
 Desenăm schematic structura pinulariei în întregime din diferite
poziţii şi în secţiune. Indicăm elementele constitutive.
Întrebări pentru control
1. Care sunt particularităţile distinctive ale algelor?
2. Care este structura celulei algelor Albastre?
3. Care sunt pigmenţi! Algelor Albastre şi Diatomee?
4. Cum are loc înmulţirea algelor Albastre?
5. Care este structura Pinulariei?
6. Cum se înmulţeşte Pinularia?
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască: carcteristica botanică a algelor inferioare:
albastre, diatomee, modul lor de nutriție; reproducere, importanța.
Tema: ALGELE VERZI — CHLOROPHYTA

Scopul lucrării: Familiarizarea cu clasificarea algelor verzi, structura
talului, cu modul lor de viaţă şi de reproducere.
Încrengătura Chlofophyta se împarte în trei clase: Izoflagelatelor –
Euchlorophyceae, Conjugatelor – Conjugatophyceae şi Harofitelor –
Charaphyceae.
Sarcinile lucrării: A studia şi desena aspectul exterior, structura
celulară şi modul de înmulţire la clorelă, cladoforă, spirogiră şi hară.
Materiale necesare: alge vii sau fixate: clorelă, cladofora, spirogira, hara
şi preparate permanente cu aceste alge.
1. Clasa Izoflagelatelor — Euchlorophyceae.
40
Ordinul Protococalelor — Protococcales,
Reprezentant — Clorela — Chlorella vulgaris.
O picătură de apă ce conţine clorelă o punem pe lama port-obiect şi o
acoperim cu lamela. Studiind preparatul la microscop cu ajutorul obiectivului
mic apoi cu cel mare, observăm talul unicelular al clorelei de formă sferică cu
nucleu şi cromatofor în formă de clopot, înmulţirea asexuată se realizează prin
aplanospori care se formează câte 8 în celula maternă.
 Desenăm aspectul exterior, structura celulară şi modul de formare a
aplanosporilor la clorelă.
2. Ordinul Ulotricale — Ulotrichales.
Reprezentant — Cladofora — Cladophora glomerata.
O porţiune mică (l cm.) de filament o punem într-o picătură de apă pe
lamă port,obiect şi o acoperim cu lamela. La mărirea mică a microscopului apoi la
cea mare observăm structura filamentoasă ramificată a cladoforei alcătuită din
celule cu mulţi nudei. Cromatoforul se află lângă membrana celulară, are forma
unei plăci găurite şi o mulţime de pirenoizi.
Cladofora se înmulţeşte vegetativ prin fragmentarea talului asexuat – prin
formarea zoosporilor şi sexuat prin izogamie.
 Desenăm aspectul exterior al talului şi o celulă cu elementele
structurale.
3. Clasa Conjugatelor — Conjugatophyceae.
Ordinul Zygnemales.
Reprezentant – Spirogira (mătasea broaştei) – Spirogyra crassa.
Preparatul îl pregătim ca şi în cazul precedent. Examinând preparatul la
microscop (obiectivul mic apoi cel mare) constatăm că talul Spirogirei este
pluricelular, filamentos, neramificat. Celulele cilindrice au peretele format din
celuloză, un nu1eu stelat situat central
şi cromatoforul filamentos dispus spi-
ralat. Pe cromatofor observăm
pirenoizi.
Fig.40. Algele conjugate

(clasa Conjugatophyceae,
ord. Zygnematales).
(după Hrjanovskii)
A- Spirogira,
B- Mougeotia.
1- celula Spirogirei cu 3 cromatofori,
2- parte din tal cu un cromatofor,
3- conjugarea,
4- germinarea zigotului,
5- cromatofor lamelar, imagine frontală,
6- cromatofor lamelar, imagine laterală.
Spirogira se înmulţeşte vegetativ prin fragmentarea talului şi sexuat – prin
41
conjugare, înmulţirea sexuată o urmărim pe preparatul permanent. Mişcăm
preparatul pentru a găsi diferite stadii – de la începutul apariţiei canalelor de
copulaţie până la vărsarea completă a conţinutului celulei şi formarea zigotului ce
se acoperă cu o membrană îngroşată.
 Desenăm un fragment al talului Spirogirei şi procesul înmulţirii
sexuate (conjugarea).
4. Clasa Charofitelor — Gharophyceae.
Reprezentant – Hara - Chara fragilis.
Studiem materialul fixat şi constatăm că Hara are aspectul unei plante superioare
cu un ax principal articulat, format din noduri şi internoduri. La noduri observăm
ramificaţii şi foliole dispuse verticilat. În partea de jos a talului sunt rizoizi.
Înmulţirea Harei se realizează vegetativ prin fragmentarea talului şi sexuat
prin gametogamie (oogamie). Pe preparatul permanent studiem oogoanele femele cu
oosferă şi anteridiile
masculine cu
anterozoizi spiralaţi şi
flagelaţi. În urma
fecundaţiei are loc
formarea zigotului,
care la germinare dă
naştere la o plantă
nouă.
Fig.41. Clasa
Charophyceae
(după Hrjanovskii)
A- Chara fragilis,
B- Nitella.
1. aspect exterior,
2. parte din tal,
3. scutișor cu anteridii,
4. spermiu.
b- bulbișori,
c- fibre spermatogene,
d- strat de celule,
e- celula centrală a talului, f- oogoniu,
i- anteridiu.
 Desenăm aspectul exterior al Barei cu organele înmulţirii sexuate.

1. Care este clasificarea algelor verzi?
2. Care sunt particularităţile algelor din clasa Izoflagelatelor?
3. în ce constă specificul clasei Conjugatelor?
4. De ce algele din clasa Harofitelor se consideră cele mai desăvârşite?
5. Cum se înmulţeşte Hara?
Concluzii
42
Studentul trebuie să cunoască: caracteristica botanică a algelor verzi,
clasificarea, modul lor de nutriție, reproducere, importanța.
Tema: CIUPERCILE INFERIOARE – MYCOPHYTA (FUNGI)

Scopul, lucrării: A lua cunoştinţă de clasificarea ciupercilor.
Familiarizarea cu structura miceliului, cu modul de înmulţire a ciupercilor
inferioare.
Încrengătura Mycophyta cuprinde circa 100000 specii care în funcţie de
structura talului şi modul de înmulţire se împart în 5 clase:
Arhimicete — Arhimycetes
Ficomicete — Phycomycetes (formează grupa ciupercilor inferioare).
Ascomicete — Ascomycetes
Basidiomicete — iBasidiiomycetes
Ciupercile imperfecte — Deuteromycetes (formează grupa ciupercilor
superioare).
Sarcinile lucrării: Cercetaţi şi desenaţi procesul de formare a zoo-sporilor
la Plasmopara viticola (Mana viţei de vie), structura miceliului,, formarea sporilor şi
zjgogamia la Mucor rnucedo L (Mucegaiul alb).
Materiale necesare: frunze de viţă de vie infectate de Plasmopara viticola,
pâine infectată cu Mucor mucedo şi preparat permanent – cu procesul sexuat –
zigogamia.
1.Clasa Ficomicete — Phycomycetes.
Ordinul Comitete — Oomyeetales.
Reprezentant — Plasmopara viticola..
Examinăm frunzele de viţă de vie infectate cu mana viţei de vie. Observăm
pete brune necrotizate, cauzate de
miceliul unicelular al ciupercilor ce se
dezvoltă în spaţiile intercelulare ale
mezofilului frunzei. Hifele ies prin
stomatele epidermei inferioare şi
formează sporangiofori cu
zoosporangii la extremităţi ce se
răspândesc anemohoric.
Sporangioforii cu zoosporangii îi
examinăm la microscop pregătind un
preparat din pufuşorul alb de pe partea
inferioară a frunzei.
Figu.42. Mana viței de vie

(Plasmopara viticola).
43
1-
2-
3-
4-
Înmulţirea sexuată are loc prin

formarea spre toamnă din miceliu a
oogoanelor şi anteridiilor, care în
rezultatul plasmogamiei formează
oospori binucleaţi. Fiind înconjuraţi
de o membrană groasă ei iernează în
frunzele căzute, iar primăvara, după
cariogamie, germinează formând o
macro conidie cu 15-20 de zoospori.
2. Ordinul Zigomicete –
Zygomicetales .
Reprezentant – Mucegaiul
alb – Mucor mucedo L.
Luăm puţin mucegai cu
puncte negre de pe pâine, îl. Punem pe lama de sticlă port-obiect într-o picătură de
apă şi-l acoperim cu lamela. Privind preparatul la microscop observaţii miceliul
ciupercii, format dintr-o celulă mare, puternic, ramificată, cu multe nuclee. Se
înmulţeşte asexuat prin spori care se formează în sporangii de la capătul unor prelungiri
verticale ale miceliului, numite sporangiofori.
Reproducerea sexuală – zigogamia o examinăm pe preparatul permanent. Prin
conjugarea a două micelii de sexe diferite se formează un zigot care germinează
într-un sporange cu spori diferenţiaţi sexuat.
Fig.43. Mucegaiul alb

(Mucor mucedo)
(după Hrjanovskii)
1- miceliu cu sporangii,
2,3,4- izogame-tangiogamie,
44
5- germinarea,
6,8- formarea sporangiului,

1. Care sunt particularităţile caracteristice ale ciupercilor?
2. Care este clasificarea ciupercilor?
3. Care este ciclul de dezvoltare la Plasmopara viticola L.?
4. Cum are loc reproducerea sexuată a Mucegaiului alb?
Concluzii
Studentul trebuie să cunoscă principiile de clasificare a ciupercilor
inferioare, modul de înmulțire speciile patogene și folositoare, aspecte generale
privind combaterea speciilor patogene.
Tema: CIUPERCILE SUPERIOARE

Clasa Ascomicete — Ascomycetes
Scopul lucrării. A lua cunoştinţă de particularităţile caracteristice ale
ciupercilor din clasa Ascomicete – Ascomycetes. Familiarizarea cu formarea
diferitelor corpuri de fructificare: cleistoteciu circular, închis; periteciu – în formă de
butelie, semiînchis; apoteciu – în formă de cupă (farfurie), deschis.
Conform prezenţei sau lipsei corpurilor de fructificare ascomicetele se împart
în două subclase: Gimnoasce (Hemiascomycetidae) – corpuri de fructificare lipsesc,
ascele se formează nemijlocit pe miceliu; Carpoasce (Euascomycetidae) – corpuri
de fructificare sunt prezente.
Sarcinile lucrării: Studiaţi structura şi modul de înmulţire: a drojdiei de bere
periciclului şi cornului secarei.
Materiale necesare: drojdii de bere cultivare în mediu nutritiv, spice de
secară cu scleroţii, preparat permanent cu peniciliu.
1. Clasa Ascomicete – Ascomycetes.
Subclasa Gimnoase – Hemiascomycetidae.
Ordinul Plectascales – Plectascales.
Reprezentant – Drojdia de bere – Sacharomyces ceravisiae.
Picurăm pe lama port-obiect, o picătură de drojdie o acoperim cu lamela şi o
examinăm cu obiectivul mic, apoi cu cel mare al microscopului. Observăm structura
unicelulară a ciupercii care se înmulţeşte vegetativ prin înmugurire şi formează
colonii. Uneori două celule se unesc formând un zigot diploid care se transformă
în ască şi prin meioză generează 4—8 ascospori.
45
Fig.44.
Drojdia de bere
(Sacharomyces
cerevisiae)
(după Hrjanovskii)
a. tal
unicelular,
b. ască cu
scospori,
c. inmugurirea
vegetativă a
drojdiei.
d.
e.
 Desenăm procesul înmulţirii vegetative prin

înmugurire şi reproducerii sexuate a drojdiei de bere.
2. Subclasa Carpoasce – Euascomycetidae.
Ordinul Plectascales –
Plectascales.
Reprezentant – Peniciliul – Penicilium
notatum.
Examinând preparatul permanent cu ajutorul
microscopului observăm hifele pluricelulare ale
ciupercii cu conidiofor vertical, ramificaţi în formă de
pensulă. De la ramificaţiile terminale (sterigme) se
separă conidii ce asigura înmulţirea asexuată a
peniciliului.
Fig. 45.
Clasa Ascomicetes, ordinul Plectascales.
(după Hrjanovskii)
A-Penicillium;
B-Aspergillus.
1-
2-
3-
4-
46
Reproducerea sexuată are joc prin formarea din miceliu a ascogonului femel
şi anteridiei mascule. Ca rezultat al fecundaţiei apare cleistoteciul, unde, de pe
urma meiozei se formează asce cu ascospori.
 Desenăm o porţiune de miceliu cu conidiofori şi conidii.
3. Ordinul Pirenomicete—Pyrenomycetaeles.
Reprezentant – Cornul secarei – Claviceps purpurea.
Examinăm de pe tabel ciclul de dezvoltare al cornului secarei. Luăm
cunoştinţă de aspectul scleroţiilor din spicele de secară infectate.
 Desenam spicul de secară cu scleroţii, secţiunea stromei cu peritecii,
ască cu ascospori, indicăm etapa conidială de dezvoltare a ciupercii.
Fig. 46.
Cornul secării
(Claviceps purpurea)
(după Hrjanovskii)
A- spic de secară infectat de corn

B- scleroțiu germinat cu strome ovale pe picior,
C- stromă în secțiune transversală
D- periteciu cu asce;
E- ască cu 8 spori,
F- miceliu cu conidospori,
1-
2-
3-
4-

1. Prin ce se deosebesc
ciupercile ascomicete de
comitete şi zigomicete?
2. Ce tipuri de corpuri
de fructificare se-întâlnesc
la ascomicete?
3. Care este clasificarea
ascomicetelor?
4. Care este ciclul de
dezvoltare a Cornului secarei?.
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască principiile de clasificare a
47
ciupercilor din clasa Ascomicete, modul de înmulțire, speciile patogene
și folosire, aspecte generale privind combaterea speciilor patogene.
Tema: CIUPERCILE SUPERIOARE

Clasa Bazidiomicete — Basidiomycetes
Scopul lucrării. A cunoaşte clasificarea şi particularităţile morfologice şi
biologice caracteristice bazidiomicetelor.
Bazidiomicetele se împart în 2 subclase:
Subclasa Holobazidiomicete — Holobasidiomycetidae.
Subclasa Fragmobazidiomicete — Phragmobasidiomycetidae.
1. Studiaţi şi desenaţi corpurile de fructificare la holobazidiomicete cu
himenofor lamelar şi tubular.
2. Studiaţi şi desenaţi schematic ciclul de dezvoltare a ruginii grâului
(Puccinia giraminis L.).
Materiale necesare: corpuri de fructificare la ciuperca de câmp şi iască,
frunze de dracilă cu ecidii şi picnidii, tulpini şi frunze de graminee cu uredospori
şi teleutospori.
1. Subclasa Holobazidiomicete — Holobasidiomycetidae.
Ordinul Himenomicete – Hymenomycetales.
Familia Agariacacee – Agaricaceae.
Reprezentant – ciuperca de câmp — Agaricus campestris.
Familia Poliporacee – Polyporaceae.
Reprezentant – iască – Fomes fomentarius.
Examinând ciuperca de câmp observăm că este formată din picioruş şi
pălărie. Pe picioruş se găseşte un guleraş membranos denumit inel sau velum. Pe
partea inferioară a pălăriei observăm himenoforul lamelar (lamelele sunt dispuse
radial în jurul picioruşului). Suprafaţa lamelelor este formată dintr-un strat fertil pe
care se formează bazidii unicelulare pe pedicele scurte (sterigme). Pe bazidii se
formează 2-4 bazidiospori.
Cercetând iasca, constatăm că himenoforul este tubulos, în interiorul
tuburilor se formează bazidii cu bazidiospori.
2. Subclasa Fragmobazidiomicete — Phragmobasidiomycetidae.
Ordinul Uredinale — Uredinales.
Familia Puccineacee — Pucciniaceae.
Reprezentant — Rugina grâului — Puccinia graminis Lers.
Este o ciupercă endoparazită cu ciclul biologic de dezvoltare pe două gazde
– pe dracilă (Berberis vulgaris L.) şi pe grâu (Triticum aestivum L.). Examinând
48
cu lupa binoculară frunzele de dracilă pe partea superioară observăm picnidii cu
picnospori, capabili să infecteze alte frunze de dracila. Pe partea inferioară a frunzei
se formează ecidiile cu ecidiospori, care sunt dicariotici şi se formează din miceliul
secundar, provenit ca rezultat al procesului sexuat (somatogamie).
Eciidiosporii infectează frunzele şi tulpinile de grâu, în care se formează
un miceliu secundar dicariotic, din care se formează uredospori, capabili să infecteze
alte plante de grâu. Pentru a examina uredosporii (spori de vară) luăm frunze sau
tulpini de grâu cu pete ruginii, radem cu lama aceste pete într-o picătură de apă şi
o acoperim cu lamela.
Spre toamnă miceliul secundar formează teleutospori (spori de iarnă).
Pentru a-i examina pregătim un preparat ca şi în cazul precedent de pe frunzele şi
tulpinile cu pete întunecate. Teleutosporii sunt spori bicelulari care primăvara
germinează în fragmobazidii cu patru bazidiospori ce infectează frunzele de
dracilă.
Fig. 47.
Rugina grîului
(Puccinia graninis).
A- frunze de dracilă infectate cu rugină,

B- secțiune transversală prin frunză de dracilă,
C- tulpină și frunze de gramineu infectat,
D- grup de uredospori, ruginii,
F- grup de teleutospori, bruni,
G- germinarea teleutosporului cu doua
fragmobazidii și 8 bazidiospori,
1- picnidiu cu picnospori,
2- ecidiu cu ecidiospori,
3- uredospori de vară,
4- teleutospori de toamnă,
5- fragmobazidii.
 Desenaţi frunze de dracilă cu picnidii

şi ecidii, tulpini şi frunze de grâu cu
uredospori şi teleutospori, germinarea
teleutosporilor şi formarea
fragmobazidiilor cu bazidiospori.
1. Prin ce se deosebeşte clasa
Bazidibmicetelor de alte clase de
ciuperci?
49
2. Care este clasificarea Bazidomicetelor?
3. Ce este himenofor? Tipurile de himinofor la Bazidiomicete.
4. Care sunt particularităţile caracteristice ale Fragmobazidiomicetelor?
5. Care este ciclul biologic de dezvoltare a Ruginii grâului?
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască principiile de clasificare a ciupercilor din clasa
Basidiomicete, modul de înmulțire, speciile patogene și folositoare, aspecte generale
privind combaterea speciilor patogene.
Tema: ÎNCRENGĂTURA BRYOPHYTA – BRIOFITELE

(MUŞCHII)
Briofitele se împart în 10 clase dintre care cele mai răspândite sunt 2 clase:
Hepaticopsida (muşchi hepatici) si Bryopsida (muşchi frunzoşi). Ultima clasă
cuprinde ordinele Andreaeales, Polytricales şi Sphagnales.
Scopul lucrării: A cunoaşte aspectul exterior şi ciclul de dezvoltare a
Briofitelor.
1. Studierea aspectului exterior al talului masculin şi feminin la
Marchantia polymorpha (Marchantia —fierea pământului) şi ciclul ei de
dezvoltare.
2. Studierea aspectului exterior la Polytrichum commune (muşchiul
de pământ), structurii sporogonului (sporofitului) şi al ciclului de dezvoltare.
3. Examinarea aspectului exterior al plantei şi al structurii frunzei la
Sphagnum acutipholium (muşchiul de turbă).
Materiale necesare. Plante conservate de marşanţie, ierbar cu muşchi,
preparate permanente (fixe) cu secţiunea longitudinală prin sporogonul muşchiului
de pământ.
1. Clasa Hepaticopsida — Muşchi hepatici.
Reprezentant – Marchantia polimorpha – fierea pământului.
Examinând plante conservate de Marchantia polimorpha observăm că este o
plantă dioică cu talul ramificat dihotomic, pe faţa inferioară cu solzi şi rizoizi
monocelulari.
Exemplarele mascule au anteridiofori formaţi dintr-un suport (pedicel)
terminat cu un disc lobat care are pe partea superioară numeroase cavităţi cu câte o
anteridie ovală cu anterozoizi biflagelaţi. Exemplarele femele posedă arhegoniofori
de asemenea formaţi dintr-un suport terminat cu un disc ste lat cu 9 braţe între
care se află şiruri de arhegoane cu oosfere. Pe parcursul ciclului de dezvoltare
anterozoizii fecundează oosfera şi formează un zigot, apoi spori cu elatere, care
la germinare dau naştere la noi plante.
 Desenăm talul ramificat dihotomic cu anteridiofori şi arhegoniofori.
2. Clasa Bryopsida — Muşchi frunzoşi.
50
Ordinul Polytrioales.
Reprezentant — Polytrichum commune (muşchiul de pământ).
Utilizând ierbarul, studiem aspectul exterior al muşchiului de pământ.
Observăm că planta reprezintă generaţia sexuată – gametofitul. Este o plantă dioică.
Exemplarul masculin se termină cu o rozetă de frunze roşietice, între care se află
anteridiile cu anterozoizi. Plantele femele au la vârf o rozetă din frunze verzi,
între care se află arhegoanele cu oosfere. Primăvara devreme după fecundare (care
are loc în prezenţa apei) oosfera se dezvoltă în zigot, apoi în sporogon (sporofit)
format din haustor, setă şi capsulă. Capsula e alcătuită din urnă, căpăcel (opercul)
şi scufie (caliptră). In capsulă se formează biospori care la germinare dau naştere
la o protonemă din care se dezvoltă o nouă plantă – gametofitul.
Fig. 48. Marchantia polymotpha (după Kny).

1- talul cu trei discuri mascule tinere și unul matur și cu doua coșulețe cu propagule; 2-
tal cu discuri femele tinere și unul adult; 3- secțiune transversală prin partea de sus a
talului cu pori și țesut asimilator; 4- ; 5- ; 6-
La microscop examinăm preparatul permanent cu secţiunea sporogonului.

 Desenăm gametofitul şi sporofitul, evidenţiem elementele structurale.
3. Ordinul Sphagnales.
Reprezentant – Sphagnum.
Aspectul exterior al muşchiului de turbă îl studiem de pe ierbar.
Evidenţiem gametofitul şi sporofitul. Observăm că muşchiul de turbă este o
plantă monoică. Tulpinile n-au rizoizi. Frunzele sunt mici, numeroase.
Anteridiile şi arhegoanele se dezvoltă pe ramuri diferite la extremitatea
tulpinii.
Pentru studierea structurii frunzei o desprindem de tulpină, o punem
într-o picătură de apă pe lama port obiect, o acoperim cu lamela şi o examinăm
la microscop. Stabilim ga frunzuliţa e alcătuită dintr-un singur strat de celule de
două feluri: asimilatoare (clorofiliene) — vii, cilindrice cu clorofilă, unite în
formă de reţea; hialine — lipsite de viaţă, acumulează multă apă.
51
1. Care generaţie predomină în ciclul de dezvoltare al briofitelor?
2. Numiţi speciile de briofite monoice şi dioice?
3. Care este rolul celulelor asimilatoare şi hialine la Sphagnum?
4. Importanţa briofitelor în natură şi în economia naţională.
Fig. 49. Ciclul de dezvoltare la mușchiul de pămint (Polytrichum commune).
A- sporofază;
B- gametofază.
1- gametofit feminin cu sporon,
2- sporocist,
3- 5-formarea sporilor (meioză),
6-spori,
7-8- germinarea sporilor și formarea
protalului feminin și masculin,
9-gametofit masculin și feminin,
10- anteridiu,
11- spermatozoid,
12- arhegon cu oosferă,
13- 14- formarea sporogonului după fecundare,
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască caracterele
morfologice și clasificarea plantelor cu spori
din încrengătura Briofite. Alternanța
generațiilor. Modul lor de înmulțire, importanța practică, aspecte privind protejarea speciilor.
Tema: ÎNCRENGĂTURA LYCOPODlOPHYTA

ÎNCRENGĂTURA EQUISETOPHYTA
Scopul lucrării. A cunoaşte aspectul exterior al sporofitului şi

gametofitului la Lycopodium clavatum (brădişor), Selaginella (struţişor) şi
Equisetum arvense (coada calului). A cunoaşte structura spiculeţului la
Selaginela.
1. A desena aspectul exterior (sporofitul şi gametofitul) la Lycopodium
52
clavatum (brădişor), Selaginella (struţişor).
2. A studia şi a desena structura spiculeţului la Selaginela.
3. A desena aspectul exterior (sporofitul cu lăstari de primăvară şi vară) la
Equisetum arvense.
4. A studia şi a desena structura sporului la Equisetum arvense.
5. A studia şi a desena gametofitul la Equiesetum arvense.
Materiale necesare. Ierbar cu Equisetum arvense (cu lăstari de vară şi

primăvară). Lycopodium clavatum, Selaginella. Preparate fixe cu secţiune prin
spiculeţul de Selaginelă, spiculeţe de Equisetum arvense.

Diviziunea Lycopodiophyta.
Clasa Lycopsida.
l. Familia Lycopodiaceae.
Reprezentantul Lycopodium clavatum.
Cercetăm de pe ierbar aspectul exterior al speciei Lycopodium clavatum.
Atragem atenţia asupra tulpinii târâtoare, de la nodurile cărora pleacă lăstari
verticali dihotomic ramificaţi, ce se termină cu două spiculeţe şi la gametofitul
(protalul) bisexual.
Fig. 50. Ciclul de dezvoltare la brădișor (Lycopodium clavatum).

A- sporofază; B- gametofază.
1- divizarea zigotului,
2-plantula sporofitului,
3- sporofit matur,
4-sporofil cu sporangiu,
5-8- formarea sporului (meioză),
9-spori,
10- germinarea sporului (protal),
11- gametofit cu arhegoane și anteridii,
12- arhegon cu oosferă,
13-anteridiu,
14-spermatozoid,
15- fecundare.
a- epidermă,
b- rizoizi,
c- parenchim,
d- strat palisadic,
g- parenchim de rezervă.
2.
Familia Seliaginaceae.
53
Reprezentantul Selaginela.
De pe ierbar cercetăm aspectul exterior la Selaginela. Cercetăm la
microscop preparatul fix cu secţiune prin spiculeţul de Selaginelă cu macro- şi
microsporangii.
3. Diviziunea Equisetophyta.
Familia Equisetaceae.
Reprezentant Equisetum arvense.
Cercetăm aspectul exterior de pe ierbar, găsim lăstarii de primăvară şi de
vară. Scuturăm din spiculeţ sporii pe lama port-obiect şi-i privim la microscop.
Observăm elaterele ce se desfac la schimbarea umezelii mediului.
Fig. 51.
Coada calului
(Equisetum arvense)
A- lăstar vegetativ, steril;

B- lăstar vegetativ, fertil;
C- sporofit cu sporangii (aspect
general, sectiune);
D- spor;
E- gametofiți:
♂ masculin, ♀ feminin
1- rizom,
2- spic sporifer,
3- scutișor (sporofil),
4- sporangiu,
5- picioruș,
6- spor,
7- elatere,
8- anteridiu,
9- arhegon.

1. Ce reprezintă gametofitul la Brădişor, Coada calului şi Selaginela?
2. Care generaţie predomină în ciclul de dezvoltare?
3. Ce reprezentanţi sunt izocarpici şi care heterocarpici?
4. De ce Lycopodiurn clavatum mai frecvent se înmulţeşte vegetativ?
5. Întrebuinţarea practică a Equisetoaceelor şi Lycopodiaceelor.
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască caracterele morfologice și clasificarea
plantelor cu spori, din încrengătura Pteridofite. Modul lor de reproducere,
importanța practică, aspecte privind protejarea speciilor rare.
54
Tema: ÎNCRENGĂTURA PTERIDOPHYTA
Scopul lucrării. A cunoaşte aspectul exterior al ferigilor şi ciclurilor de

dezvoltare.
1. A studia aspectul exterior la Ferigă mare.
2. A cerceta la microscop structura soruşilor în secţiune.
3. A studia aspectul exterior al Peştişoarei.
4. A desena ciclul de dezvoltare la ferigi.
Materiale necesare. Ierbare cu exemplare de ferigă adevărată.
Dryopteris filix mas (Feriga mare), preparate fixe cu secţiune prin soruşi ierbar
cu ferigă de apă — Salvinia natans.
1. Încrengătura Pteridophyta.
Glasa Pterjdopsida.
Familia Polypodiaceae.
Reprezentant Dryopteris filix mas – Feriga mare.
De pe ierbar şi tabel cercetăm aspectul exterior al ferigii mari şi o
desenăm. Notăm prezenţa rizomului cu rădăcini adventive, frunzelor bipenat-
sectate, soruşilor pe partea interioară a frunzelor.
2. Cercetăm la mărimea mică a microscopului şi desenăm structura internă
a soruşilor de pe preparatul fix, evidenţiem: placenta, sporangii, induzia.
 3. De pe tabel desenăm protalul bisexuat. Indicăm rizoizii,
anteridiile, arhegoanele.
4. Ordinul Hydropteridales.
Familia Salvinaceae.
Specia Salvinia natans (Peştişoară).
De pe ierbar şi tabel cercetăm aspectul exterior al peştişoarei. Desenăm
şi indicăm tulpina cu rozete din trei frunze la noduri: două plutitoare, a treia –
modificată rol de absorbţie.
 La baza frunzelor modificate găsim 4 sporocarpi cu macro- sau
microsporangii. Desenăm.

1. Ce reprezintă gametofitul şi sporofitul la ferigă?
2. Care ferigi sunt izosporice şi care heterosporice?
3. Importanţa ferigilor.
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască caracterele morfologice și clasificarea plantelor cu
spori din clasa Ferigilor. Alternanța generațiilor. Modul lor de reproducere,
importanța practică, aspecte privind protejarea speciilor rare.
55
Fig. 52. Feriga comună (Dryopteris felix-mas)
A-sporofit; B- secțiune transversală prin sor; C- sori pe frunză; D- sporangii; F-protal;
G-gametofit; H- arhegon;
1- placentă; 2- piciorușul sporangiului; 3- sporangiu; 4- induzie; 5- strat de celule mecanice;
7- anteridiu; 8- arhegon.
Fig. 52. Peștișoara (Salvinia natans)

A- sporofit; B- verticiliu de
frunză; C- sporocarpii; D-
gametofiți masculini cu 8
spermatozoizi; E- gametofit
feminin; F- sporofit tînăr.
1- frunză acvatică, 2-
sporocarpiu, 3- frunze
subacvatice filamentoase, 4-
macrosporangiu, 5-
microsporangiu cu gameți
masculini, (a- gametofit tînăr,
b- gametofit matur), 6,7- celule
spermatogene, 8- corpul
gametofitului, 9- membrana
macrosporului, 10- sporofit
tînăr, 11- frunză.
Tema:
ÎNCRENGĂTURA
(GYMNOSPERMATOPHYTA) GIMNOSPERME
Scopul lucrării. Familiarizarea cu specificul dezvoltării, sporofitului şi
gametofitului feminin şi masculin, a seminţei la Gimnosperme.
Sarcinile lucrării
1. A studia pe preparatul-permanent (la mărimea mică a microscopului)
structura conului masculin la Pinus silvestris L. (Pinul silvestru).
2. La mărimea mare a microscopului se studiază structura polenului
(gametofitul masculin) la pin.
56
3. A studia structura conului feminin, aspectul morfologic al
megasporofilei cu două ovule.
Materiale necesare. Ramuri cu conuri masculine şi feminine de Pin silvestru,
preparate permanente ale secţiunii transversale prin conul masculin de pin, polen,
conuri feminine proaspete sau conservate în formalină.

Clasa Conifere — Coniferopisida — (Pinopsida).
Ordinul — Pinales.
Familia — Pinaceae.
Reprezentant Pinus silvestris L. — Pinul silvestru.
1. In procesul studierii conului masculin pe preparatul permanent (fix)
se semnalează prezenţă microsporofilelor solziforme. La fiecare din ei pe partea
inferioară sunt doi microsporangii în care se dezvoltă microsporii cu aspect de
praf galben. Fiecare microspor este compus din citoplasmă şi nucleu, acoperite cu
membrană externă exină şi membrană externă intină. Exina în două locuri se
desprinde de intină şi formează doi saculi plini cu aer. Desenaţi-le.
2. Intr-o picătură de glicerina pe lame port-obiect se plasează câteva
grăuncioare de polen. In structura polenului (gametofitul masculin) se distinge ca
şi la microspor exina, întina, saculi aerieni, iar în interior câte o celuia anteridială
şi vegetativă. Desenaţi-le
3. Se examinează conul feminin la Pinus sylvestris L. în stare proaspătă
sau conservată. Se desface conul compus din megasporofîle (solzi carpelari) la
baza cărora se află doua ovule, acoperite cu bractee solziforme.
 De pe tabel se desenează structura internă a ovulelor. Pe desen
indicaţi integumentele,
nucela, micropilul, endospermul primar (gametofitul feminin) cu două arhegoane.
1. Ce este sporofitul la Pinul silvestru?
2. Care este gametofitul masculin al pinului?
3. Care este gametofitul feminin a-1 pinului?
4. Prin ce se manifestă superioritatea gimnospermelor în comparaţie cu
muşchii şi ferigile?
5. De ce din speciile gimnosperme răspândite în era mezozoică au
supravieţuit doar coniferele?
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască morfologia, clasificarea, reproducerea,
alternanța generațiilor: formarea gametofitului masculin și feminin, tipul de
fecundare. Importanța plantelor gimnosperme.
57
Fig. 53.
Ciclul de dezvoltare la
Pinus sylvestris
1-ramură de pin cu conuri (con

feminin),
2-con feminin tînăr,
3- macrosporofil cu ovule,
4- arhegon,
5- endosperm,
6- embrion,
7- semințe cu aripă,
8- intina,
9- exina,
10- celulă vegetativă,
11- celulă anteridială,
12- sac aerian,
13- tub polenic,
14- celulă spermatogenă,
15- celule stem,
16- microsporofil.
Tema: ÎNCRENGĂTURA ANGIOSPERME

(ANGIOSPERMATOPHYTA)
Scopul lucrării: Familiarizarea cu procesul de formare a organelor florii:
staminei, pistilului, sporofitului, gametofitului masculin şi feminin.
1. A efectua analiza morfologică a staminei florilor de lalea (Tulipa
L.), mazăre (Pisum sativum L.), măr (Malus domestica L.), grâu (Triticum L.). A
desena şi a indica părţile staminei. A studia structura anatomică a unei antere.
2. Efectuaţi analiza morfologică a pistilului florilor de ochiul broaştei
(Ranunculus sceleratus L.), lalea, mazăre, măr.
3. A studia şi a desena structura ovarului florilor de mazăre şi măr.
4. A studia structura sacului embrionat.
Materiale necesare: Flori vii sau fixate de Piciorul cocoşului, (Ranunculus
acris L.), ochiul broaştei (Ranuncuilus sceleratus L.), mazăre (Pisum sativum), măr
(Malus domestica L.) grâu (Triticum L.), lalea (Tulipa), preparate permanente;
secţiuni transversale prin anteră, secţiuni prin ovarul florilor de măr şi mazăre.

1. Se separă pe lame port-obiect şi se studiază staminele florilor de
lalea, mazăre, măr, grâu. Se desenează stamina evidenţiind părţile componente:
filament, conectiv, saci polinici.
2. Se studiază pe preparatul permanent şi tabel structura anatomică
a anterei (secţiune transversală) la mărirea mică a microscopului. Se găseşte
epiderma, stratul fibros — tapetul (în cazul când s-a păstrat) lojile cu polen,
58
fasciculul conducător. Se desenează.
3. La gineceul din florile de lalea, mazăre, mar determinaţi tipul de
ovar. La pistilul florii de lalea se determină părţile principale: ovar, stil,
stigmat. Determinaţi numărul carpelelor. In secţiunea transversală prin ovar se
determină numărul lojilor).
Fig. 54. Ciclul de dezvoltare la Angiosperme.

1-sporofit (plantă matură), 2- floare (organ generativ), 3- ovar, 4- ovul, 5- celulă
arhesporială, 6- megaspori, 7- megasporul generează, 8-10- trei diviziuni succesive a nucleului
sacului embrionar, 11- gametofit feminin (sac embrionar), 12- fecundare dublă, 13,14- tub
polenic, 15- sămînță, 16- sporofit tînăr (plantulă), 17- anteră, 19- microspor, 20- sac polenic, 21-
grăuncior de polen.
4. Studiaţi structura ovarului şi sacului embrionar (de pe tabel).

 Desenaţi şi indicaţi părţile componente.

1. Ce este androceul?
2. Din ce părţi este compusă o stamină?
3. Din ce părţi este constituit peretele lojii în anteră?
4. Din ce ţesut şi ca rezultat al căror diviziuni se formează microspora?
5. Care este gametofitul masculin?
6. Ce numim gineceu, pistil, carpelă?
7. Ce numim gineceu apocarp şi cenocarp?
8.Care poate fi poziţia ovarului în floare?
9. Care este structura ovarului?
10. Cum are loc formarea sacului embrionar, din ce părţi este constituit?
59
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască particularitățile morfologice și anatomice a
plantelor angiosperme. Alternanța generațiilor. Formarea gametofitului masculin
și feminin. Procesul de fecundare dublă.
Terna: METODICA DETERMINĂRII ŞI

TEHNICA IERBARIZĂRII PLANTELOR
Scopul lucrării. Familiarizarea studenţilor cu metodele, modul determinării
plantelor şi tehnica ierbarizării lor. Studenţii vor lua cunoştinţă de ordinea descrierii
plantelor şi modul de folosire a determinatorului în scopul determinării oricărei
specii de plantă.
Însărcinări
Descrierea morfologică şi determinarea cu ajutorul determinatorului a
speciilor de plante ce aparţin diferitelor clase, familii, genuri.
Materiale necesare: Lupă de buzunar (6*), pensetă, ac de preparare, briceag
sau bisturiu, determinator V. Ciocârlan, «Flora ilustrată a României» voi. L şi 2;
Ştiinţa 1992; T. C. Gheideman «Opredeliteli vâsşâh rastenii Moldavscoi SSR»
Chişinău, 1975. Plante vii, cu rădăcină, tulpină, frunză, flori, fructe din familia
Liliaceae – Lalea (Tulipa), Ceapa ciorii (Gagea Iutea L. Ker Gawl.), familia
Rosaceae - Măr (Malus domestica L.), Cununiţă (Spirea ulmifolia Scop.); Fragi
(Fragaria).
M. Determinarea, plantelor cu ajutorul determinatorului.
Determinarea unei plante este procesul de stabilire a apartenenţei sistematice
a taxonului în cauză. Ea începe cu cea mai înaltă treaptă sistematică –
Încrengătura (Phylum), apoi se trece consecutiv la unităţi inferioare: clasă, ordin,
familie, gen, specie etc. şi se efectuează cu ajutorul determinatorului.
Pentru a efectua corect acest procedeu e necesar a analiza şi descrie
morfologic planta în stare proaspătă, neofilită.
Schema descrierii unei plante
1. Caracteristica generală; forma vitală: ierburi, arbuşti, arbori (anuală,
perenă, bienală).
2. Rădăcina: sistemul radicular: pivotant, fasciculat; metamorfoze: rădăcini
tuberizate, contractile.
3. Tulpina: simpla sau ramificată. Ramificaţia: dihotomică monopodială,
simpodială. Orientarea tulpinii – erectă, târâtoare, urcătoare; creşterea, consistenţa
tulpinii — ierboasă, lemnoasă; forma — cilindrică, comprimată; metamorfoza —
rizomi, tuberculi, bulbi, spini, cârcei, cladodii.
4. Frunza: dispoziţia frunzelor pe tulpină — alternă, apusă, verticilată,
frunze peţiolate sau sesile, simple sau compuse; forma limbului — rotundă, eliptică,
oblongă, ovată, alungită, lanceolată liniar-aciculară etc.; marginea frunzei —
întreagă, dinţată, serată, crenată, sinuată, fidată, partită, sectată cu sau fără
stipele; nervaţia — reticulată, paralelă, arcuită; metamorfoze: cârcei, spini, filodii.
60
5. Floarea: actinomorfă, zigomorfă, asimetrică.
Periantul: simplu — petaloid sau sepaloid, dublu sau lipseşte:
Caliciul: din sepale libere sau concrescute (dialisepal, gamosepal). Numărul
sepalelor, forma, culoarea.
Corola: din petale libere sau concrescute, (dialipetal, gamopetal); numărul
petalelor, forma, culoarea.
Androceul — numărul staminelor; stamine libere sau concrescute (modul de
concreştere). Alte particularităţi.
Gineceul – numărul carpelelor, stigmatelor, pistilurilor: carpele libere (gineceu
apocarp) sau concrescute (gineceu cenocarp), numărul de loji. Poziţia ovarului:
superioară, inferioară, medie. Formula florii se alcătuieşte după analiza ei folosind
semnele convenţionale:
P — perigon; Ca — caliciu; Co — corolă; A — androceu; G — gineceu.
Numărul elementelor florale se indică prin cifră. In cazul când numărul lor
este mai mare de 12 se indică semnul (∞). Elementele florii concrescute se indică
prin paranteze ( ). Poziţia ovarului în floare se notează cu o liniuţă de asupra
cifrei (poziţia ovarului inferior); sub cifră—poziţia superioară; la mijloc -^
poziţia semi-inferioară.
Floarea — actinomorfă*; -zigomorfă ↑; -bisexuată ☿; -masculină ♂; -feminină ♀.
Exemple: a. Floarea de lalea (Tulipa). Floare actinomorfă, bisexuată cu
perigon petaloid, petalele şi staminele sunt dispuse în 2 cercuri câte 3.
*☿ P3+3 Co A3+3 G(3)
b. Floarea de mazăre (Pisum sativum L.). Floare zigomorfă cu periant
dublu, caliciul din 5 sepale concrescute, corola din 5 petale — 3 libere şi 2
concrescute, staminele – 9 concrescute şi 1 liberă.
↑ ☿ Ca(5) Co3+(2) A(9)+1 + G1
c. Ridiche de grădină (Raphanus sativum L.).
Floare actinomorfă, caliciul din 4 sepale, corola din 4 petale, stamine 6 —
două mai scurte şi 4 mai lungi, ovarul e din 2 carpete, superior.
*☿Ca2+2 Co4 A2+4 G(2).
6. Inflorescenţa: monopodială simplă (spic, racem, spadice, umbelă,
capitul, calatidiu), compusă (spic compus, umbelă compusă), simpodială
(monocaziu, dicaziu, pleiocaziu).
7. Fructul: mărimea, provenienţa (fals sau adevărat); uscat (dehiscent sau
indehiscent) – foliculă, păstaie, siliculă, silicvă, capsulă, cariopsă, samară, nucă,
nuculă; cărnos – drupă, bacă; monosperm, polisperm.
8. Sămânţa: mărimea forma, culoarea, numărul.
Determinarea plantelor cu ajutorul determinatorului
După descrierea morfologică a plantei trecem la determinarea ei. In
determinator sunt tabele pentru determinarea fiecărei trepte, alcătuite pe principiul
dihotomic.
61
Fiecare treaptă este numerotată l, 2, 3 etc. şi constă din articole
numerotate, fiecare articol având două părţi (teza, antiteza) şi notate „a” şi „b”
(la, 1b, 2a, 2b etc.), aceste numere fiind plasate în stânga paginii. De obicei, în
cele două părţi ale aceluiaşi articol caracterele prezentate se exclud reciproc,
sunt antitetice. Ceea ce se află la „a” este negat la „b”.
În dreapta paginii, la sfârşitul fiecărei părţi a articolului găsim o
denumire care reprezintă taxonul, în care se încadrează planta sau este un număr,
numit indicator, care ne trimite la un alt articol, unde trebuie continuată
determinarea. Aici iarăşi se citesc cu atenţie caracteristicile de la „a” şi „b”.
Folosim principiul eliminării caracterelor necorespunzătoare, plecând de la
încrengătură apoi clasă, familie, gen, specie etc.
După descrierea morfologică a plantelor cu ajutorul determinatorului se
notează rezultatele:
— mersul determinării (numerele treptelor de determinare);
— denumirea familiei;
— denumirea genului şi speciei (1. română, 1. latină);
— importanţa practică a plantei (medicinală, otrăvitoare, ruderală etc.).
Concluzii
Studentul trebuie să cunoască metodele de descriere și determinare a
plantelor. Să utilizeze practic cunoștințele teoretice în vederea colectării,
determinării și ierbarizării plantelor.
Întrebările obligatorii la botanică

Pentru specialitățile
Agronomie, horticultura, viticultura și vinificație, silvicultură și grădini publice, protecţia

62
plantelor)
63
I. Morfologia şi anatomia plantelor
1. Obiectul, istoricul, subdiviziunile şi importanţa botanicii.
2. Relaţiile botanicii cu disciplinele agricole. Importanţa planetară şi
economică a plantelor.
3. Citologia. Celula vegetală. Teoria celulară. Tipuri de celule vegetale.
4. Structura celulei. Organitele celulei şi funcţiile lor.
5. Citoplasma: structura, compoziţia, proprietăţile şi funcţiile ei.
6. Nucleul: structura, compoziţia şi funcţiile lui.
7. Plastidile: structura, compoziţia şi funcţiile lor.
8. Vacuolele: structura, compoziţia sucului vacuolar şi funcţiile lor.
9. Glucidile ca substanţe nutritive de rezervă în celulă şi plantă.
10. Proteinele şi lipidele – substanţe nutritive de rezervă în celulă şi plantă.
11. Membrana celulară: formarea, structura, compoziţia funcţia şi modificările
ei.
12. Diviziunea celulei vegetale: amitoza, mitoza şi meioza.
13. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale. Ţesuturile meristimatice.
14. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale. Ţesuturile protectoare.
15. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale. Ţesuturile mecanice.
16. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale. Ţesuturile conducătoare.
17. Structura şi tipurile de fascicule conducătoare.
18. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale. Ţesuturile secretoare.
19. Clasificarea şi funcţiile ţesuturilor vegetale. Ţesuturile trofice
(fundamentale).
20. Organele plantelor: vegetative şi generative, analoage şi omoloage.Insuţirile
generale ale organelor.
21. Rădăcina şi funcţiile ei. Tipuri de rădăcini şi sisteme radiculare.
22. Zonele vârfului rădăcinii. Rădăcini metamorfozate şi funcţiile lor.
23. Structura anatomică primară a rădăcinii.
24. Structura anatomică secundară a rădăcinii.
25. Noţiuni de tulpină şi lăstar. Tulpini articulate şi nearticulate.
26. Tipuri de muguri, structura, funcţiile şi amplasarea lor pe ax.
27. Perozitarea tulpinei. Structura anatomică a tulpinei plantelor
monocotiledonate.
28. Clşasificarea tulpinilor după orientarea (poziţia) lor în spaţiu. Structura
anatomică primară a tulpinei plantelor dicotiledonate ierboase.
29. Tulpini metamorfozate. Structura anatomică secundară a tulpinii plantelor
dicotiledonate ierboase.
30. Longivitatea tulpinii. Structura anatomică secundară a tulpinii plantelor
dicotiledonate lemnoase.
31. Noţiunea frunzei. Structura morfologică, funcţiile şi longivitatea frunzelor.
32. Clasificarea frunzelor după forma vârfului, bazei şi limbului frunzei.
33. Marginea limbului frunzei. Inciziuni mici şi mari.
34. Anexele şi nervaţiunile frunzei.
35. Frunze simple, compuse şi metamorfozate.
36. Amplasarea frunzelor pe tulpină (filotoxia).
64
37. Structura anatomică a limbului frunzei plantelor monocotiledonate.
38. Structura anatomică a limbului frunzei plantelor dicotiledonate.
39. Structura anatomică a limbului frunzei (cetenei) de pin.
40. Reproducerea asexuată a plantelor.
41. Reproducerea sexuată a plantelor. Alternanţa de generaţii.
42. Floarea la Angiosperme: originea, structura şi funcţiile ei. Inflorescenţele.
43. Tipuri de caliciu, corolă şi periant.
44. Componentele androceului şi giniceului. Tipuri de androceu şi gineceu.
45. Simetria şi sexualitatea florii. Formula şi diagrama florii.
46. Microsporogeneza la Angiospeme. Polinizarea.
47. Macrosporogeneza şi fecundarea dublă la Angiosperme.
48. Structura fructului. Clasificarea fructelor.
49. Structura seminţei şi plantulei (germenelui).
50. Răspîndirea (desiminarea) fructelor şi a seminţelor. Agenţii şi adaptaţii ai
diseminării.
II. Sistematica plantelor
51. Obiectul sistematicii plantelor. Unităţi sitematice. Nomenclatura binară.
Clasificarea regnului vegetal.
52.Diviziunea Cyanophyta (Oscillatoria princeps).
53. Diviziunea Diatomophyta (Pinularia viridis).
54. Diviziunea Chlorophyta, clasa Euchlorophyceae (Chlorella vulgaris,
Cladophora glomerata).
55. Diviziunea Chlorophyta, clasa Conjugatophyceae (Spirogyra crassa).
56.Diviziunea Chlorophyta, clasa Charophyceae (Chara fragilis).
57.Diviziunea Myxophyta (Plasmodiophora brassicae).
58.Diviziunea Mycophyta, clasa Archimycetes (Olpidium brassicae,
Synchitrium endobioticum).
59.Diviziunea Mycophyta, clasa Oomycetes (Plasmopara viticola, Phytophtora
infestans).
60.Diviziunea Mycophyta, clasa Zygomycetes (Mucor mucedo).
61.Diviziunea Mycophyta, clasa Ascomycetes: caracteristica generală,
înmulţirea, clasificarea.
62.Diviziunea Mycophyta, clasa Ascomycetes, subclasa Hamiascomycetidae
(Saccharomyces cerevisiae).
63.Diviziunea Mycophyta, clasa Ascomycetes, subclasa Euascomycetidae
(Penicillium notatum, Aspergillus niger).
64.Diviziunea Mycophyta, clasa Ascomycetes, subclasa Euascomycetidae
ordinul Clavicipitales (Claviceps purpurea).
65.Diviziunea Mycophyta, clasa Bazidiomycetes: caracteristica generală,
înmulţirea, clasificarea.
66.Diviziunea Mycophyta, clasa Basidiomycetes, subclasa
Holobasidiomycetidae: (ciupercile cu pălărie) caracteristica generală,
reprezentanţii comestibili şi otrăvitori.
67.Diviziunea Mycophyta, clasa Basidiomycetes, subclasa
Phragmobasidiomyce-tidae (Puccinia graminis).
65
68.Diviziunea Bryophyta, clasa Hepaticopsida (Marchantia polymorpha).
69.Diviziunea Bryophyta, clasa Bryopsida (Polytrichum commune, Sphagnum
acutifolium).
70.Diviziunea Lycopodiophyta, clasa Lycopodiopsida (Lycopodium clavatum).
71.Diviziunea Lycopodiophyta, clasa Isoetopsida (Selaginella helvetica).
72.Diviziunea Equisetopyta, clasa Equisetopsida (Equisetum arvense).
73.Diviziunea Polypodiophyta, clasa Polypodiopsida, ordinul Filicales
(Dryopteris filix-mass).
74.Diviziunea Polipodiophyta, clasa Polypodiopsida, ordinul Hydropteridales
(Salvinia natans).
75.Diviziunea Gymnospermatophyta: caracteristica generală, clasificarea, ciclul
de dezvoltare a pinului Pinus silvestris
Caracteristica botanică, principalele specii
şi importanţa practică a familiei :
76.Familia Pinaceae
77.Familia Ranunculaceae.
78.Familia Saxifragaceae. Oleaceae
79.Familia Rosaceae: subfamilia Pomoideae, Prunoideae.
80.Familia Rosaceae: subfamilia Rosoideae, Spiroideae.
81.Familia Fabaceae.
82.Familia Convolvulaceae
83.Familia Vitaceae, Asparagaceae.
84.Familia Apiaceae.
85.Familia Juglandaceae, Tiliaceae
86.Familia Solanaceae.
87.Familia Scrophulariacea
88.Familia Malvaceae, Amarilidaceae.
89.Familia Gentianaceae (Rubiaceae)
90.Familia Boraginaceae,
91.Familia Brassicaceae.
92.Familia Alliaceae, Liliaceae.
93.Familia Poaceae.
94.Familia Curcubitaceae, Hypericaceae.
95.Familia Lamiaceae.
96.Familia Caryophilaceae
97.Familia Moraceae, Polygonaceae.
98.Familia Papaveraceae, Linaceae.
99.Familia Asteraceae.
66
LISTA SPECIILOR DE PLANTE RECOMANDATE PENTRU ÎNSUŞIRE
Importanţa
Denumirea populară Poziţia sistematică
practică
1 2 3
Încrengătura Gymnospermatophzta, Pinopsida
Clasa Pinopsida
Fam. Pinacee – Pinaceae
Molid comun Picea abies (L.)Karst. Dc.
Pin silvestru Pinus sylvestris L. Dc.
Larice, zadă Larix decidua Mill. Dc.
Fam. Cupresacee – Cupressaceae
Ienupăr de Virginia Juniperus virginiana L. Dc.
Arborele vieţii Thuja orientalis L. Dc.
Încrengătura Angiospermatophyta (Magnoliophyta)
Clasa Dicotiledonate – Dicotiledones
Fam. Ranunculacee – Ranunculaceae
Chica voinicului Nigella damascena L. Dc., B.
Căldăruşă Aquilegia vulgaris L. B.
Nemţişori Consolida regalis S. F. Gray B.
Floarea vântului Anemone ranunculoides L. Dc., O.
Floarea paştilor Anemone nemorosa L. Dc.
Dediţei Pulsatilla grandis Wend M., Dc.
Curpen de pădure Clematis vitalba L.
Grâuşor Ficaria verna Huds.
Bolgari Ranunculus sceleratus L.
Floare de leac Ranunculus repens L.
Floare broştească (Piciorul cucului) Ranunculus acris L.
Ruşcuţă de primăvară Adonis vernalis L. M., Dc.
Cocoşei de câmp Adonis aestivalis L. M.
Rutişor Thalictrum aquilegifolium L. M.
* Semne convenţionale întâlnite în lista speciilor:

Dc. – decorativă; B. – buruiană;
F. – furajeră; Th. – tehnică;
M. – medicinală; Et. Ul. – etero-oleaginoasă;
Me. – mieliferă; O. – otrăvitoare;
Al. – alimentară; * - plante ocrotite.
Cod. – condimentară;
67
Continuare
1 2 3
Fam. Aristolochiaceae
Cucurbeţică Aristolochia clematitis L. M., B.
Pochivnic Asarum europaeum L. O., M., Et. Ul.
Fam. Berberidaceae
Dracilă Berberis vulgaris L. Al., M.
Mahonie Mahonia aquifolium Nutt. M., Dc.
Fam. Rosaceae
Subfam. Spiroideae
Cununiţă Spirea ulmifolia Scop. Dc.
Subfam. Rosoideae
Măceş Rosa canina L. M.
Zmeur Rubus idaeus L. Al., M.
Mure Rubus caesius L. Al.
Fragi de pădure Fragaria vesca L. M., Al.
Fragi Fragaria grandiflora L. Al.
Căpşuni de câmp Fragaria viridis L. Al., M.
Sclipeţi Potentilla erecta (L) Hampe M.
Scrântitoare Potentilla argentea L.
Cinci degete Petentilla reptans L. M.
Cinci degete Potentilla alba L. M.
Coada racului Potentilla anserina L. M.
Crânceşi, cerenţel Geum urbanum L.
Creţuşcă Filipendula ulmaria (L.) Maxim M., Dc., Me.
Sângeric (Sanguisorba) Sanguisorba officinalis L. M., Dc.
Subfam. Pomoideae
Măr Malus domestica Borkh. Al., Me.
Măr de pădure Malus sylvestris Mill. Al., Me.
Păr Pyrus communis L. Al., Me.
Păr argintiu Pyrus elaegrifolia Pall. Dc.
Gutui Cydonia oblonga Mill. Al.
Gutui japonez Chaenomeles japonica Lindl. Dc.
Scoruş de munte Sorbus aucuparia L. Dc., M.
Păducel Crataegus sanguinea Pall. Al., M.
Subfam. Prunoideae
Vişin Cerasus vulgaris Mill. Al., M.
Vişin turcesc Cerasus mahaleb L. M., Me.
Cireş Cerasus avium (L.)Moench. Al., Me.
Prun Prunus domestica L. Al., Me.
Corcoduş Prunus divaricata Ledeb. Al., Me.
Porumbar (Porumbrel) Prunus spinoza L. Al., M.
68
Continuare
1 2 3
Cais Armeniaca vulgaris lam. Al., M.
Piersic Persica vulgaris Mill. Al.
Migdal pitic Amygdalus nana L. Dc.
Mălin Padus avium Mill. (P. racemosa L.) Dc., Me.
Fam. Saxifragaceae
Coacăz negru Ribes nigrum L. Al., M.
Cuişor, Coacăz auriu Ribes aureum Pursh. Dc., Al.
Coacăz roşu Ribes rubrum L. Al., M.
Agriş Ribes uva-crispa L. Al.
Iasomie Philadephus coronarius L. Dc.
Fam. Fabaceae
Fasole urcătoare Phaseolus vulgaris l. Al.
Mazăre Pisum sativum L. Al.
Soia Glycine max Merr. Al.
Năut Cicer arietinum L. Al.
Măzăriche de primăvară Vicia sativa L. Al., F.
Măzăriche Vicia craca L. F.
Măzăriche Vicia sepium L. F.
Bob Vicia faba L. Al.
Alune de pământ (arahis) Arachis hipogaea L. Al.
Drobiţă, drobuşor Genista tinctoria L. Th.
Lucernă albastră Medicago sativa L. F.
Lucernă galbenă Medicago falcata L. F.
Lucernă pitică Medicago minima L. F.
Trifoi roşu Trifolium pratense L. F.
Trifoi alb Trifolium repens L. F.
Trifoi de munte Trifolium montanum L. F.
Latirul Lathyrus sativus L. Al.
Oreşniţă Lathyrus tuberosus L. F.
Lintea pratului Lathyrus pratensis L. F., Me.
Linte de pădure Lathyrus sylvestris L. F.
Sparcetă Onobrychis arenaria DC. F., Me.
Coronişte Coronilla varia L. Me., M.
Sulfină galbenă Melilotus officinalis Pall. F., M.
Sulfină albă Melilotus albus medik. F., Me.
Ghizdei Lotus corniculatus L. F.
Vătămătoare Anthyllus polyphylla Kit. Dc.
Salcâm galben Caragana arborescens Lam. Dc.
Salcâm alb Robinia pseudoacacia L. Dc., Me.
Salcâm japonez Sophora japonica L.
69
Continuare
1 2 3
Cosaci Astragalus anobrychis L.
Măzăriche neagră Orobus neger L. F.
Fam. Malvaceae
Bumbac Gossypium hirsutum L. Th.
Pristolnic Abutilon theophrasti Medic. Th.
Rujă de deal Lavantera thuringiaca L. Dc.
Nalbă mare Althea officinalis L. M., F.
Nalbă de casă Malva neglecta Wallr. M., F.
Zămoşiţă chinezească Hibiscus rosa-sinensis L. Dc.
(trandafir din China)
Zămoşiţă Hibiscus trionium L. B.
Fam. Tiliaceae
Tei pucios Tilia cordata Mill. Dc. Me.
Tei argintiu Tilia argintea Desf. Dc., Me
Fam. Linaceae
In Linum usitatissimum L. Th.
In basarabean Linum basarabicum Klok ex Iuz.
In mare Linum hirsutum L.
Fam. Geraniaceae
Briboi Geranium sylvaticum L. Th.
Năprasnic Geranium robertianum L. Th.
Ciocul berzei Geranium sanguineum L.
Fam. Cornaceae
Corn Cornus mas L. Al., M.
Sânger Swida sanguinea (L.) Opiz. Dc.
Fam. Euphorbiaceae
Ricin Ricinus communis L. Th.
Alior (laptele câinelui) Euphorbia virgata Waldst. Et Kit. O.
Brei Mercurillis perennis L. O.
Fam. Aceraceae
Arţar tătăresc, Gladiş Acer tataricum L. Dc., Th.
Paltin-de-câmp Acer platanoides L. Th.
Jugastru Acer campestre L.
Fam. Primulaceae
Forziţia Forsithia suspensa Vahl. Dc.
Liliac Syringa vulgaris L. Dc.
Lemn câinesc Ligustrum vulgare L. Dc.
Frasin Fraxinus exelsior L. Th.
Fam. Araliaceae
Iederă Hedera helix L. Dc.
70
Continuare
1 2 3
Fam. Vitaceae
Viţă- de-pădure Vitis silvestris C. C. Gmel. Dc.
Viţă-de-vie Vitis vinifera L. Al., Th.
Viţă-de-Canada Parthenocissus quinguefolia Planch. Dc.
Fam. Apiaceae
Ţelină Apium graveolins L. Cod.
Pătrunjel Petroselinum sativum Mill. Cod.
Mărar Anethum graveolens L. Cod.
Păstârnac Pastinaca sativa L. Cod.
Coriandru Coriandrum sativum L. Cod., Th.
Morcov Daucus sativa Hoffm. Al.
Morcov sălbatic Daucus carota L. Me., B.
Scaiul dracului Eryngium campestre L. B.
Baraboi Chaerophyllum temulum L. O.
Haţmaţucă Anthriscus silvestris Hoffm. Al.
Cucută Conium maculatum L. O.
Cucută de apă Cucuta virosa L. O.
Chimion Carum carvi L. Cod., M.
Piciorul caprei Aegopodium podograria L. F., Al.
Leuştean Levisticum officinale Koch. Al., Dc., M.
Fam. Ulmaceae
Ulm de câmp Ulmus carpinifolia Rupp G. Suckow Th.
Fam. Fagaceae
Fag Fagus sylvatica L. Th., Dc.
Stejar Quercus robur L. Th., M.
Gorun Quercus petrea Liebl. Th., Dc.
Fam. Betulaceae
Mesteacăn Betula pendula Roth. Dc., Th.
Fam. Corylaceae
Carpen Carpinus betulus L. Dc., Th.
Alun Corylus avellana L. Al., Me.
Fam. Juglandaceae
Nuc obişnuit Juglans regia L. Al., Th.
Nuc cenuşiu Juglans cinerea L. Th.
Nuc negru Juglans nigra L. Th.
Fam. Salicaceae
Salcie căprească, Jovă Salix caprea L. Th., Me.
Salcie albă Salix alba L. Th., Me.
Plop alb Populus alba L. Th.
Plop negru Populus nigra l. Th.
71
Continuare
1 2 3
Fam. Rubiaceae
Vinariţă (lipitoare) Asperula odorata L. M., Th.
Sânziene galbene Galium verum L.
Fam. Caprifoliaceae
Soc negru Sambucus nigra L. M.
Călin Viburnum opulus L. Dc., M.
Dârmoz Viburnum lantana L. Dc.
Caprifoi tătăresc Lonicera tatarica L. Dc.
Cârmâz Symphoricarpus albus Blake. Dc.
Fam. Plantaginaceae
Pătlagină cu frunza îngustă Plantago lanceolata L. M.
Pătlagină mare Plantago major L. M.
Fam. Valerianaceae
Odolean Valeriana officinalis L. M.
Fam. Dipsacaceae
Muşcata dracului Knautia arvensis (L.) Coult. Th.
Scăiuş de pădure Dipsacus silvestris Huds.
Fam. Convolvulaceae
Volbură Convolvulus arvensis L. B.
Zorele Ipomoea purpurea (L.) Reth. Dc.
Fam. Cuscutaceae
Cuscuta Cuscuta europeae L. B.
Fam. Solonaceae
Cartof Solanum tuberosum L. Al., F., Th.
Vinete Solanum melongerna L. Al.
Zârnă neagră Solanum nigrum L. B., O.
Lăsnicior Solanum dulcamar L. B., O.
Roşii Lycopersicon esculentum Mill. Al.
Ardei dulci Capsicum annuum L. Al.
Tutun Nicotiana tabacum L. Th.
Mahorcă Nicotiana rustica L. Th.
Măselariţă Hyoscyanum niger L. O., M.
Laur, Ciumăfaie Datura stramonium L. O., M.
Cătină Lycium barbatum L. Dc.
Fisalis (Păpălău) Physalis alkekengi L. Dc.
Petunie Petunia hybrida Hort. Dc.
Fam. Scrophulariaceae
Degetar roşu Digitalis purpurea l. M., Dc.
Degetar lânos Digitaria lanata Ehrh. M.
Lumânărică Verbascum thapsus L. M.
72
Continuare
1 2 3
Stejărel Veronica chamaedrys L.
Beţei, Şopârliţă Veronica spicata L.
Soră-cu-frate Melapyrum nemorosum L.
Clocotici Rhinanthus alectorolophus Poll.
Linariţă Linaria vulgaris Mill. Dc., M.
Gura leului Antirrihnum majus L. Dc.
Brânca porcului Scrophularia nodosa L. O., M.
Fam. Boraginaceae
Mierea ursului Pulmonaria officinalis L. M., Me.
Tătăneasă Symphytum officinale L. M.
Limba câinelui Cynoglossum officinale L. M.
Lipici (Turiţă) Lappula myosotis Moench. B.
Iarba şarpelui Echium vulgare L. B., Me.
Nu-mă-uita Myosotis arvensis L. Hill. Dc.
Ceriţică Cerinthe minor L. B.
Limba boului Anchusa pseudoochroleuca Schost. M., Me., B.
Ochiul lupului Nonea pulla L. DC. Me.
Fam. Lamiaceae
Levănţică Lavandula spica L. Et. ul., M.
Mentă rece Mentha piperita L. Et. ul., M.
Izmă Mentha arvensis L. M.
Jaleş de grădină Salvia officinalis L. Et. ul., Me.
Jaleş de câmp Salvia nemorosa L. Et. ul.
Talpa gâştei Leonurus cardiaca L. B., M.
Cimbru Thymus maldavicus Klok.et Schost. Cod., M.
Vineţică Ajuga chia Schreb. B.
Rărunchioară Glechoma hederacea L. B., M.
Şopârliţă Prunela vulgaris L. F.
Sujel puturos Lamium purpureum L. B., M.
Urzică moartă Lamium album L. B., Me.
Jaleş de pădure Stachys sylvatica L. Me.
Sovârv Origanum vulgare l. M., Me.
Fam. Moraceae
Dud alb Morus alba L. Al., F.
Dud negru Morus nigra L. Al., F.
Fam. Urticaceae
Urzică mare Urtica dioica L. B., M.
Urzică creaţă Urtica urens L. B.
Fam. Amarantaceae
Ştir Amaranthus retroflexus L. B., F.
73
Continuare
1 2 3
Fam. Cannabaceae
Cânepă Cannabis sativa L. Th.
Hamei Humulus lupulus L. Th.
Fam. Chenopodiaceae
Sfeclă Beta vulgaris L. Al., Th.
Spanac Spinacia oleracea L. Al.
Lobodă Chenopodium album L. B.
Lobodă de grădină Atriplex hortensis L. Al., F., Dc.
Fam. Polygonaceae
Ştevie Rumex confertus Willd. M., Al.
Măcriş Rumex acetosa L. Al.
Troscot Poligonum aviculare L. B., M.
Hrişcă urcătoare Poligonum convolvulus L. B.
Hrişcă Fagopyrum esculentum Moench. Al., Me.
Revent Rheum undulatum L. Al.
Fam. Caryophyllaceae
Rocoină Stelaria media Will. F., Al.
Iarbă moale, rocoţel Stelaria holostea L. Dc.
Neghină Agrostema githago L. B., O.
Lipicioasă Viscaria vulgaris Bernh.
Guşa porumbului Silene dichotona Ehrh.
Floarea cucului Cronaria fos-cuculi (L.) A. Br. Dc.
Opaiţă Silena alba L.
Săpunariţă Saponaria officinalis L. M., Dc.
Văcăriţă Vacaria hispanica (Mill) Rauschert B., O.
Garofiţă Dianthus camestris Bieb. Dc.
Garoafă Dianthus caryophyllus L. Dc.
Fam. Hypericaceae
Pojarniţă Hypeicum perforatum L. M., Et. ul.
Fam. Brassicaceae
Varză Brassica oleracea L. Al.
Napi Brassica napus L. Al.
Muştar de câmp Sinapis arvensis L. F.
Ridiche de grădină Raphanus sativus L. Al.
Ridiche sălbatică Raphanus raphanistrum L. B.
Hrean Armoracia rusticana Gaert. Cod., M.
Lubiţ Camelina sativa (L.) Grantz. B.
Cruşăţea Barbarea vulgaris R. Br. B.
Traista-ciobanului Capsella bursa-pastoris (L.) Medik B., M.
Punguliţă Thlapsi arvense L. B., M.
74
Continuare
1 2 3
Voinicea Sisymbrium officinale (L.) Scop. B.
Gălbenea Rorippa austriaca (Grantz) Bess. B.
Urda vacii Lepidium draba L.(Cardaria draba L) B.
Voinicică Descurainia sophia Webb. Ex Prantl. B., M.
Sughiţel Berteroa incana (L.) DC. B.
Mixandră Matthiola R. Br. Dc.
Usturoiţă Alliaria petiolata Cavars et Grande M.
Colţişor Dentaria bulbifera L.
Fam. Papaveraceae
Rostopască Chelidonium majus L. M.
Mac cornut Glaucium corniculatum (L.) Rudolph B.
Mac Papaver somniferum L. Dc., Al.
Mac Papaver rhoeas L. B., Dc.
Fam. Fumariaceae
Brebenei albi Corydalis bulbosa (L.)DC. Dc., M.
Brebenei galbeni Corydalis marchalliana Pers. Dc., M.
Fumăriţă Fumaria officinalis L. B., M.
Fam. Campanulaceae
Clopoţei Campanula percifolia L. Dc.
Clopoţei Campanula capatica Iacq. Dc.
Clopoţei Campanula glomerata L. Dc.
Fam. Cucurbitaceae
Harbuz Citrullus vulgaris Schard. Al.
Zămos Melo sativus Sager ex M. Roem. Al.
Castravete Cucumis sativus L. Al.
Bostan (Dovleac) Cucurbita maxima Duch. Al.
Bostănei (Dovlecei) Cucurbita pepo L. Al.
Tidvă Lagenaria siceraria (Mol.)Standl. Al.
Burete vegetal Luffa cylindrica (L.) M. Roem. Th.
Mutătoare Bryonia alba L. M., O.
Fam. Asteraceae
Subfam. Tubuliflora
Floarea-soarelui Heliantus annuus L. Th., Al.
Napi porceşti Heliantus tuberosus L. F.
Muşeţel Matricaria chamomila L. M.
Pelin Artemisia austriaca L. Jack. M., Et.ul.
Pelin Artemisia absinthium L. M., Et. ul.
Imortele, flori de paie Helichyrysum arenarium Manch. M.
Holera ţepoasă Xanthium spinosum L. B.
Curnuţi Xanthium strumarium L. B.
75
Continuare
1 2 3
Vâzdoage Tagetes erecta L. Dc.
Busuioacă Galisoga parviflora Cav. B.
Coada şoarecelui Achilea mellifolium L. M.
Podbal Tussilago farfara L. M.
Cruciuliţă Senesio vernalis waldst. Et Kit. B.
Gălbenele Calendula officinalis L. Dc., M.
Spin Carduuns nutans L. B.
Pălămidă Cirsium arvense (L.) Scop. B.
Scai Onopordum acanthium B., M.
Albăstrele Centarea cyanua L. B., Dc.
Vetrice Tanacetum vulgare L. M.
Crizantemă Chrysantemum cultorum Hort. M., Dc.
Cununiţă Xeranthemum annuum L. Dc., M.
Subfam. Liguliflora
Cicoare Cicorium intybus L. Al., M.
Barba căprii Tragopogon orientalis L. B.
Susai Sunchus arvensis L. B.
Lăptuci , salată Lactuca sativa (L.) Al.
Păpădie Taraxacum officinale Wigg. B., M.
Hieracium Hieracium pilosella L. B.
Clasa Monocotiledones ordinul Liliales
Fam. Liliaceae
Crin alb Lilium candidum L. Dc.
Scânteiuţă Gagea pratensis (Pers.) Dum. Dc.
Pecetea-lui-Solomon Polygonatum odoratum (Mill.) Druce M.
Lăcrămioare Convolaria majalis l. Dc., M.
Ceapa ciorii Muscări racemosum (L.) Mill. Dc.
Viorele Scilla bifolia L. Dc.
Iuşcă Ornithogalum refractum Kit. Dc.
Lalea pestriţă Fritilaria montana Hoppe. Dc.
Lalea Tulipa bierbersteniana Schult. et Dc.
Schult.
Fam. Alliaceae
Ceapă Allium cepa L. Al., M.
Usturoi Allium sativum L. Al., M.
Leurdă Allium ursinum L. M.
Praz Allium Porrum L. Al.
Fam. Asparagaceae
Sparanghel Asparagus officinalis L. M., Al.
Sparanghel Asparagus sprengeri Regel. Dc.
76
Continuare
1 2 3
Fam. Amaryllidaceae
Ghiocel Galanthus nivalia L. Dc.
Narcis Narcissum odorus L. Dc.
Fam. Iridaceae
Şofrănel vărgat Crocus reticulatus Stev. ex. Adam Dc.
Stânjenel Iris pseudacorus l. Dc.
Săbiuţă Gladiolus xhybridus Hort. Dc.
Fam. Orchidaceae
Untul vacii Orchis majalis Reichb. Dc.
Vioreaua nopţii Plantanthera bifolia (L.) Rich. Dc.
Fam. Cyperaceae
Rogoz Carex praecox Scherb.
Rogoz Carex rostrata Stokes.
Rogoz (Paşă) Bolboschaenus maritimus (L.) Palla.
Fam. Poaceae
Subfam. Poaideae
Grâu moale Triticum aestivum L. Al.
Grâu dur Triticum durum Dest. Al.
Orzoaică Hordeum distichon L. F.
Orz Hordeum vulgare L. F.
Secară Secale cereale l. Al., F.
Ovăz Avena sativa L. F., Al.
Ovăz sălbatic Avena fatua L. B.
Timoftică Phleum pratense L. F.
Coada vulpii Alopecurus pratensis L. F.
Raigras englezesc Lolium perenne L. Dc.
Golomăţ Dactylis glomerata L. B., F.
Părâng Setaria italica L. B.
Mohor Setaria viridis (L.) Beanv. B.
Pir gros Cynodon dactylon (L.) pers. B.
Firuţă Poa pratensis L. F.
Păiuş Festuca pratensis Huds. F.
Târsoacă Bromopsis inermis (Leis) Holud. F.
Anizantă Anisanda tectorum Nevski. B.
Obsigă Bromus secalinus L. B.
Chirău Elitrigia repens (L.) Desv. et Nevski B.
Pir crestat Agropyron pectinatum Beauv. B.
Negară Stepa L. B.
77
Subfam. Panicoideae
Păpuşoi (Porumb) Zea mays L. Al., F.
Orez Oryza sativa L. B.
Mei Panicum milianceum L. Al.
Mălai Sorghum cennuum Host. (S. vulgare) Th.
Iarba de Sudan Sorghum sudanense Stapf. F.
78
Bibliografie
Andon C. şi colab. Botanica cu bazele ecologiei. Chişinău, 1997.
Anghel Gh. Şi colab. Botanica. Bucureşti, 1975.
Buia Al., Şt. Peterfi Botanica agricolă. Voi. 1. Morfologia. Bucureşti, Editura agro-
silvică 1975. 340p.
Buia Al. Şi colab. Botanica agricolă. Vol. I-II. Bucureşti, 1985.
Ciocârlan V. Flora ilustrată a României. Voi. 1-2. Determinarea şi descrierea
speciilor spontane şi cultivate. Chişinău, „Ştiinţa” , 1992. 512p.
Ciocârlan V., Livia Ungurean Lucrări practice de botanică. Morfologia. Institutul
agronomic „N. Bălcescu”, Bucureşti, 1990, 138p.
Coste I. Curs de botanică. Partea I-II. Timişoara. 1994.
Grinţescu I. Botanica. Ediţia 2 revăzută şi îmbunătăţită sub conducerea dr. M.
Andrei şi dr. Natalia Rădulescu – Mitroiu. Editura ştiinţifică şi Enciclopedică.
Bucureşti, 1985. 480p.
Jucovschii P. M. Botanica. Traducere din 1. rusă. Chişinău, Cartea Moldovenească,
1959. 598p.
Morariu I. Botanica generală şi sistematică. Editura Agrosilvică. Bucureşti. 1960.
548p.
Păun M. şi colab. Botanica. Bucureşti, 1981.
Răvăruţ M. Turenschi E. Botanica Editura Did. Şi Ped., Bucureşti, 1975
Tâşchevici Calina, L. M. Scurtul Sofia A. ş. a. Indicaţii metodice la lucrările de
laborator la morfologia şi anatomia plantelor. Traducere din 1. rusă de V. P. Donea
şi C.P. Supostat. Universitatea de_Slat.din Moldova. Chişinău. 1991. 40p.
Zanoschi V, Mihai Toma. Curs de botanică. Partea I-a. Anatomia şi morfologie.
Institutul agronomic” Ion lonescu de la Brad” Iaşi ., 1990 260p.
79

Indrumar 2011

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Indrumar 2011

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI ALIMNTAŢIEI

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Catedra botanica şi fiziologia plantelor

Îndrumări metodice pentru lucrările de laborator la botanică.

Studiul cu frecvenență obligatorie

UASM, CHIŞINĂU 2011

Scopul lucrării. A studia construcţia microscopului optic şi a însuşi

1. Modul de studiere la microscopul optic.

2.Structura celulei vegetale.

3. Plastidele celulei vegetale.

4.Substanţele de rezervă în celulă.

Fig. 2. Substanţe de rezervă în celulă.

А– grăuncioare de amidon la cartof;

Tema: ŢESUTURI VEGETALE

Fig. 3. Structura epidermei, stomatelor şi perişorilori.

I. Colenchim. II. Sclerenchim

3. Ţesuturile conducătoare. Fasciculele libero-lemnoase.

Fig.7. Fascicole conducătoare libero-lemnoase în secţiune transversală.

Tema: STRUCTURA ANATOMICĂ A RĂDĂCINII.

Fig.8. Structura anatomică primară a rădăcinii la stângenel (Iris sp.)

Fig.9. Structura anatomică secundară a rădăcinii la dovleac (Cucurbita maxima)

2. Cu ochiul liber se examinează preparatul permanent a secţiunii prin

Tema: STRUCTURA ANATOMICĂ A TULPINII.

Fig.11. Structura anatomică a tulpinii

3. Preparatul permanent al secţiunii

A - secțiune la nivelul apariției procambiului

2. Forme ale bazei

Fig. 14. Forme ale bazei limbului

3. Tipuri de margine a limbului: serată, dinţată, crenată, sinuată (fig. 15).

Fig.15. Tipuri de margine

Fig.16. Forme ale virfului limbului

1- penat lobată; 5-palmat fidată;

6. Tipuri de nervaţiuni: frunză

Fig.18.Tipuri de nervaţiuni a frunzei.

1.paralelă la golomăț (Dactilis glomerata);

7. Tipuri de frunze compuse: trifoliată,

Fig.19. Tipuri de frunze compuse.

1. trifoliată (Trifolium pratense);

Structura frunzei de porumb o

La conifere frunza are structura specifică. Epiderma este evident cutinizată,

Fig.22. Structura anatomică a frunzei

Tema: STRUCTURA MORFOLOGICĂ A FLORII ŞI

2. Studierea principalelor tipuri de inflorescenţe: monopodiale şi

1. Modul de executare a lucrării.

Fig.23. Structura florii

Corola dialipetlă cu simetria actinomorfă:

Fig.25. Tipuri de gineceu după concreşterea carpelelor

D - gineceu apocarp tricarpelar; E - gineceu

1- superior (floare hipogină),

Fig. 27. Formarea gametofitului masculin

Fig. 28. Formarea gametofitului femenin

Fig. 29. Fecundarea dublă la angiosperme

2. Modul de executare a lucrării.

Racem — pe axul principal sunt dispuse florile laterale pe pedunculi florali

Fig. 31. Inflorescenţe monopodiale compuse. (după:Morariu)

Fig. 32. Inflorescenţe simpodiale (cimoase) după: Morariu

Tema: TIPURI DE FRUCTE ŞI SEMINŢE.

Modul de executare a lucrării.

Fig. 32a. Fructe uscate capsuliforme. (după: Hrjanovschii)

Fig. 32b. Fructe uscate nuciforme. (după: Hrjanovschii)

Fig.33. Fructe cărnoase

A studia fructe simple

Fig. 34. Fructe cărnoase