1.

Poemul ”Cântarea României” are ca temă evocarea zguduirilor teribile ale prezentului
(perioada contemporană scriitorului). În primul rând, eul liric își exprimă sentimentele de
compătimire față de situația jalnică în care se află statul, acesta fiind sub jugul Imperiului Otoman,
lipsit de numele său faimos de odinioară. În segmentul: “Erai un trup cu viață și ai ajuns umbra
morții”, eul liric accentuează trecutul faimos al românilor raportat la situația prezentă: „pământ al
grelelor dureri!.. și copiilor tăi le-a rămas robia... Pe câmpul de bătaie se văd oameni cu brațele
goale, cu piepturile dezvelite, zvârlindu-se peste ascuțitul paloșelor”. În al doilea rând, perioada
vizată în textul lui Alecu Russo este etapa de pregătire a revoluțiilor pașoptiste în Țările Române,
astfel, eul liric cristalizează unele imagini zguduitoare a soartei poporului românân precum: „uriașii
se aruncară asupra trupului tău, și îl tăieră în bucăți și împărțiră între sine, ca pe niște turme, pe
feciorii tăi”, „jalnic e cântecul tău, româncă copiliță”. Nu în ultimul rând, autorul îndeamnă națiunea
să se unească și să lupte pentru soarta lor, căci „miazănoapte și miazăzi, apusul și răsăritul, lumina și
întunericul, cugetul dezbrăcător și dreptatea s-au luat la luptă”, astfel, accentuând speranța de
eliberare a românilor.

2. a) Motivul suferinței: “Ești searbădă și slăbănogită... ai suferit toate... o, țară de chinuri”,

“suferința îndelungată împietrește inima omului și ucide mila și o smulge dintr-însa.”. Acest motiv
amplifică într-un oarecare măsură respectul față de acest popor. Greutățile și suferințele îndurate, au
făcut statul Român mai puternic și cu un nume mai răsunător. Nu există o patrie cu valori și
credințe, dacă aceasta nu a luptat pentru ele. Motivul suferinței este în strânsă legptură cu tema
patriotismului, întrucât un adevărat patriot va cunoaște trecutul patriei sale, eroii și greutățile prin
care au trecut.
b) Motivul lacrimei: “N-ai cartea de vitejie a trecutului și viitorul înaintea ta... pentru ce curg
lacrimile tale?”, “Domnul părinților voștri însă se va îndura de lacrimile slugilor sale și va ridica
dintre voi pe cineva, care va așeza iarăși pe urmașii voștri în volnicia și puterea de mai înainte”.
Motivul lacrimei exprimă durerea și gemetul pământului pentru ostașii și păzitorii săi care țineau
pieptele de oțel pentru a o apără, riscând propria lor viață. Sunt lacrimi pentru meleagurile stăpânite
de străini, pentru dreptatea ce demult a fost uitată, pentru istoria și copii săi.
c) Motivul frumuseților patriei: “Verzi sunt dealurile tale, frumoase pădurile și dumbrăvile
spânzurate, limpede și senin cerul tău; munții se înalță trufași în văzduh; râurile, ca brâie pestrițe,
ocolesc câmpurile; nopțile tale încântă auzul, ziua farmecă văzutul... Pentru ce zâmbetul tău e așa de
amar, mândra mea țară?”, “care alta se împodobește în zilele de vară cu flori mai frumoase, cu grâne
mai bogate?”. Acest motiv are rolul de conturare a naturii acestor meleaguri, care definesc însăși
valoarea acestui stat pentru bogățiile sale.
d) Motivul admirației pentru trecutul falnic: „Mult erai mândră odinioară, când strigai "ura" în
bătăi?.. pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dânsul... soarele se întuneca de norii de
pulbere ce ridicau războinicii tăi.”, „Mândră și vitează erai în bătălie, o, țară română... Cu greu și cu
anevoie era a te birui... Ca să-ți sugă sângele, feciorii tăi cei blestemați te deteră în prada
dușmanului.” Acest motiv valorifică trecutul glorios al României, vitejii cu care ea se mândrește, cei
care au luptat pentru ea și nu s-au lăsat pradă mișeliei și lăcomiei. Patriotismul se manifestă în acest
motiv prin admirația, cunoașterea trecutului glorios al poporului.

3. După parerea mea, scriitorul recurge la personificarea țării, deoarece, astfel el își exprimă
afectivitatea și sentimentele sale într-un mod direct. Deasemenea, s-ar putea spune că scriitorul
dorește ca această chemare a poporului la deșteptare să sune pentru oameni mult mai convingătoar,
el însuși dând dovadă de un patriotism profund, atunci când iși exprimă durerea și compasiunea față
de situația țării. Această personificare poate fi interpretată drept o relație de apartenență la acest
ținut, la neamul roman.

4. Autotul face o comparație între trecutul istoric al poporului român cu prezentul (perioada
contemporană scriitorului). Astfel, el menționează că „Mult erai mândră odinioară, când strigai
"ura" în bătăi?.. pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dânsul... soarele se întuneca de
norii de pulbere ce ridicau războinicii tăi.”, „Mândră și vitează erai în bătălie, o, țară română... Cu
greu și cu anevoie era a te birui... Ca să-ți sugă sângele, feciorii tăi cei blestemați te deteră în prada
dușmanului.” “Erai slobodă... și te puseră în obezi... erai avută... și se îmbuibară de carnea ta, ca
niște lupi flămânzi... erai vitează, și înfipseră mișelia în inima ta... erai vrednică și lăudată... și
ajunseși defăimată... erai curată... și te pângăriră cu tâlhăria și nelegiuirea!”- toate aceste exemple
accentuează libertatea, autonomia și eroii de odinioară ai statului. Era un stat liber, viteaz și
impunător. „Era odinioară un neam de frați născuți dintr-o mumă și dintr-un tată... și veni acel neam
într-o țară lată și mănoasă pe căile cerului de se pomenește și astăzi...”
Situația are un character opus în preznt. Astfel urmărim secvențele: “Tu ești ca corabia fără cârmă
bătută de furtună... și vâslașii cei răi care și-au însușit (dreptul) de a fi cârmaci te duc dintr-o nevoie
într-alta și mai mare, din fărădelege în fărădelege, din păcătuire în păcătuire... că sunt orbi de
strâmbătate... Iarba se usucă pe unde călcăm... înțelepciunea noastră e minciuna... isteciunea noastră
-- jefuirea... faptele nostre — faptele iadului... și am supus robiei pe frații noștri”, „Suntem pribegi în
coliba părintească... și străini în pământul răscumpărat cu sângele nostru!”- aceste fragmente
ilustrează prezentul zguduitor al poporului. Acesta aflându-se în preajma revoluției de la 1848, când
urmau să se pronunțe pentru libertatea statului prin afirmarea de conștiința națională, de unicitatea
poporului. Situația în perioada contemporană scriitorului era una unstabilă, jalnică, deplorabilă, încât
străinii au pus stăpânire pe teritoriul lor, unii au trădat țara fiind ghidați de lăcomie, iar alții au uitat
numele ei odată ce puterea acesteia a fost slăbită.
Antiteza joacă un rol important în accentuarea unei opoziții, dintre două lucru, prin alăturarea
acestora, punându-se reciproc în lumină. Astfel, antiteza dintre situația trecutului și a prezentului,
reliefează mai pregnant situația diferențiată.
Invocația este figura de stil care exprimă o adresare sau o chemare pe care poetul o face către un
personaj abstract sau imaginar. Astfel, autor se adresează poporului: “Deșteaptă-te”, accentuând
necesitatea trezirii din somn al românilor.
Interogația retorică-adresarea unei întrebări la care nu se așteaptă un răspuns. Acestea, deseori,
subliniază lirismul operei, vibrația sufletească a eului liric, atațamentul, dragostea.

1. A) Această afirmație marchează faptul că Duaărea era teritoriul geografic pe care îl doreau
multe țări să îl acapere, precum Poarta Otomană și Imperiul Rus, deoarece aceasta le asigura
românilor îeșire la Marea Neagră, ceea ce le favoriza comerțul maritim. De aceea se consideră că
Dunărea îi aducea poporului român bogății și avuții.
B) Această afirmație face asocierea dintre statul român care era asemeni unui vultur, îndrăzneț.
Vulturul fiind o pasăre răpitoare, în antichitatea clasică era considerat un simbol al puterii și
victoriei la greci. Astfel, această afirmație ne duce cu gândul la capacitatea de luptă a poporului de
care a dat dovadă în luptele cu inamicii. Totodată, scriitorul compară poporul român, ca fiind
războinic și trufaș ca taurul neînjugat, ceea ce sugerează vitejia și mândria cu care luptau pe câmp,
aruncându-se cu piepturile dezvelite în arma dușmanului.
C) Expresia dată marchează faptul că poporul român a avut o istorie îndelungată de formare și
crearea a propriului său nume, a fost stat care întrunea libertatea cu legea, în care oamenii erau
conștienți de apartența morală și patriotică la acest teritoriu. Dar ducând lupte, țara a pierdut mulți
din apărătorii săi, însă prin sângele lor s-a creat un nou popor.

2. În opinia mea, Alecu Russo a recurs la inversarea termenilor comparației: „soarele strălucea
ca un fecior tânăr”, deoarece acesta ar putea simboliza o picătură de speranță, de nădejde pentru
români, ca în ajunul revoluției pașoptiste să-și întărească inimile și forțele pentru a fi gata de a da o
lovitură vechiului regim. Tabloul prinde contur prin surprinderea acestui detaliu, soarele putând fi
asociat cu acea conștientizare națională, deșteptare a poporului, trezirea la viață.

3. Mottoul operei sună astfel: “Dacă dușmanul vostru va cere legăminte rușinoase de la voi,
atuncea mai bine muriți prin sabia lui, decât să fiți privitori împilării și ticăloșiei țării voastre.” Acest
verset este ca o chemare, un îndemn adresat românilor ce ilustrează ideea că decât să își piardă
cinstea și numele, închinând statul dușmanilor, mai bine să moară prin sabia acestuia, întrucât
demnitatea cu care porți numele de român te definește ca un adevărat patriot al țării. Autorul
îndeamnă poporul să nu-și trădeze patria, căci rodul luptei și al vitejiei lor le este însăși numele de
român.

4. “Cântarea României” de Alecu Russo este un poem în proză, datorită faptului că întrunește
unele caracteristici specifice acestei specii literare. În primul rând, textul este alcătuit dintr-un șir de
versete, șaizeci și cinci la număr, fiecare fiind numerotat. În al doilea rând, textul nu are o anumită
structură, nu prezintă elemente de prozodie, nu are rimă și dimensiunea versetelor variază. Textul nu
respectă caracteristicile tradiționale ale unei poezii. Un alt argument ar fi faptul că poezia are un
limbaj metaforic, care îi conferă o expresivitate deosebită. (“norii de pulbere ce ridicau războinicii
tăi”, “pieptul tău de oțel”, “, țară legată de jugul durerii!..”). Nu în ultimul rând, atestăm lirismul
textului, prin exprimarea directă a sentimentelor de admirație și de glorificare a eului liric, precum și
a sentimentelor de melancolie, tristețe.

5. Aș asocia “Cântarea României” cu opera lui Mihai Eminescu “Scrisoarea a III-a”, care,
deasemenea, evocă tema patriotismului, precum și vitejia ostașilor români din trecut. Poezia este
structurată în 2 părți. În prima parte, poemul este structurat pe diferite momente: istoria Imperiului
Otoman, după care urmează tablourile de natură, lupta dintre oastea lui Baiazid și cea a lui Mircea
cel Bătrân. Iar în partea a doua, poetul redă falsul patriotism și demagogia(promisiuni mincinoase)
contemporanilor în contrast cu faptele de vitejie a ostașilor din trecut.

6. După cum spunea Vasile Alecsandri: “Doinele compun o avere națională, demnă de a fi
scoase la lumină ca un titlu de glorie pentru nația română.” “Cântarea României” este considerată a
fi un elogiu adus României, iar doinele la rândul său sunt creații ce afirmă identitatea noatră
românească. O altă asemănare ar putea fi sentimentele transmise, întrucât în textul său Alecu Russo
prin intermediul eului liric exprimă sentimente de jale, de tristețe, sentimente de dragoste față de
patrie. Toate aceste sentimente se eprimă și în doine. La fel, în “Cântarea României” ca și la
majoritatea doinelor limbajul textului este unul metaforic.

7. “În vreme veche… de demult, demult… țara noastră era mama multor copii viteji. Aceștia se
aruncau în luptă cu pieptele dezvelite, fără nicio frică de dușmani, fiind ghidați doar de dragostea lor
față de patria lor. O dragoste față de meleagurile și bogățiile țăriii, căci România era o țară avuțită.
Câmpii frumoase, împrejurate de munți verzi, se întindeau mai mult decât putea prinde ochiul...
păduri tinere umbreau dealurile... turmele s-auzeau mugind de departe... și armăsarii nechezau,
jucându-se prin rariște. Era perioada când libertatea domnea, când omul trăia mândru fără a se pleca
la alt om, când pământul și aerul erau pentru toți. Era o viață plină de încântare, o viață ca în vis.
Când oamenii se stingeau din viață, plecau în cealălaltă lume cu inimile împăcate. Dar a venit
vremea când cerul nu mai este atât de limpede, acesta e îmbrăcat cu nori întunecoși, câmpiile verzi
și munții se ascund sub valul prafului, se aud cum caii neghează jalnic și strigătele desperate ale
lumii. Începuse lupta, cei care au năvălit erau înarmați cu arme de fier, iar ostașii români se aruncau
în necunoaștere fără vreo armură. A fost o bătălie furioasă, în care slobozenia poporului român a
murit. Învinșii și învingători cad în genunchi, și la lumina flăcării își dau dreapta și se iau în brațe...
fii cu inimă bună... țară binecuvântată!. Ai fost cea ce a înrudit slobozenia cu legea, voinicia și
îndrăzneala cu gândirea. Din sângele vărsat și sfințit prin foc se naște un popor nou”.

Elemente de décor:
1. Scena va fi amenajată sub imaginea unei câmpii de deal, în depărtare se vor zări munții.
2. Culorea dominantă va fi verde, a meleagurilor, câmpiei. Cerul va fi senin și limpede, nu se va
vedea nici un nour, iar soarele va străluci și razele sclipitoare vor face să apară zâmbetul pe fața
oamenilor, care de dimineața își scoteau animalele la păscut (caii, turmele).
3. Iar când se va începe bătălia, vor apărea cu săbii bine ascuțite și paloșe dușmanii, oamenii care
se ocupau cu treburile lor în câmp vor începe lupta fără nici o armură. Sabia dușmanilor va tăia
carnea vie a pieptelor dezgolite și sângele se va vărsa ca un râu curgător. Pulberea se va ridica
deasupra dealului și scena nu va mai fi verde, ci plină de sânge(culoarea roșie), iar în ochii
oamenilor se va citi durere.

8. Dacă mi s-ar propune să desenez imaginea țării, așa cum o desprind din poem aș lua culorile cele
mai frumoase pentru a reda frumusețea naturii, pe care o descria autorul cu atâta entuziasm și
dragoste.
Culoarea verde va fi folosită pentru câmpii, dealuri și meleaguri.
Culori vii ca roșu, galben vor însăți florile cele mai frumoase de pe câmpii.
Semănăturile de grâu bogate ale țării, deasemenea, vor fi cu galebn.
Apele râurilor va fi de o culoare albtru deschis.
Colinele(dealuri mai mici) vor fi de o culoare verde mai deschisă.

9. Consider că în prim plan vor fi holdele de grâu, deoarece suprafețe întânse sunt semănate cu
acestea. Ele reprezintă o sursă principală de hrană pentru țărani. Deasemenea în câmp vor fi
oamenii ce se ocupă cu prelucrarea pământului. Pe fundal, vor fi zărite coastele unor dealuri
îndepărtate cu o mulțimea de flori frumoase(maci, sânzâiene, păpădia, margaretele). La fel, câțiva
copaci cu coroana mare și verde la marginea unui drum. Gama de culori va fi: galben, verde,
albastru, roșu. Prin intermediul culorilor vreau să sugerez următoarele lucruri: verde- pace, liniște,
viață; galben-culoarea soarelui, adică căldură, dragostea de cunoaștere; albastru- spiritualitate,
meditație, este o o culoare rece ce implică și raționament,reflexie, deasemenea, ar putea valorifica și
un mod de viață liniștit și cumpănit; roșu- este culoarea caldă a sângelui și a vieții, acesta ar mai
putea simboliza și lupta pentru viață.