Tema si viziunea despre lume

Încă de la apriţie, romanul “Baltagul” a fost considerat una dintre cele mai reuşite
scrieri ale lui MihailSadoveanu. Criticii literari au remarcat profunzimea romanului,
generozitatea acestuia în diversitatea“codurilor de lectură” pe care le permite, fiind
interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, aliniţierii, al familiei şi, nu în
ultimul rând, ca roman cu intrigă poliţistă. De asemenea, “Baltagul” ilustrează
realismul mitic, în a cărui reprezentarerealitatea este o manifestare vizibilă a unor legi
invizibile, pe care scriitorul le revelează cititorului, spreo mai bună înţelegere a
sensurilor existenţei.Tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi
a iniţierii, care permite totodatărealizarea monografiei satului moldovenesc de munte.
Din acest punct de vedere,Nicolae Manolescu făcea constatarea că Sadoveanu pune
într-o pagină (în cazul precis al acestuiroman) cât Rebreanu într-un capitol.Roman
interbelic tradiţional datorită stratificării planurilor sale narative şi datorită spaţiilor
ample degesticulaţie conflictuală, “Baltagul” se grefează pe atmosfera lumii arhaice a
satului românesc şi pesufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al
tradiţiilor şi al specificului naţional, cu unmod propriu de a gândi, de a simţi şi de a
reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărândprincipii fundamentale. Redus
ca dimensiuni,“Baltagul” ilustrează o caracteristică importantă: forţa de concentrare.
În ceea ce priveşte relaţiile temporale şi spaţiale, timpul evenimenţial, la care se
raporteazăpersonajele, se plasează între două mari sărbători creştine, având
corespondent în calendarul pastoral.Sâmedru (Sfântul Dumitru – 26 octombrie)
“încheie” vara şi desfrunzeşte codru, iar Sângeorz (SfântulGheorghe – 23 aprilie)
readuce codrul la viaţă şi alungă iarna. Cititorul este purtat printr-o geografie reală –
Dorna, Bistriţa,Piatra, Broşteni – în care cea ficţională se integrează firesc La polul
opus, într-operfectă simetrie, de Sângeorz va fi desăvârşit ritualul integrării, pentru o
renaştere într-o altă“primăvară”. Structurile antropologiceale imaginarului relevă
opoziţii semnificative între spaţiul sacru al muntelui, situat în apropiereacerului, şi
spaţiul degradat al văii. Spaţiul epic are valenţe care îmbină planul real cu cel
simbolic.
Vitoria Lipan este personajul principal al romanului şi unul dintre cele mai complexe
personaje feminine din literatura noastră.
Majoritatea personajelor sunt caractere puternice,sunt reprezentative pentru lumea pe care
o reprezintă.
Dintre toate personajele figura cea mai importantă este Vitoria Lipan,care se
individualizează prin câteva trăsături distincte:este soţia lui Nechifor Lipan şi mama
Minodorei şi lui Gheorghiţă.Încă de la început impresionează prin frumuseţea şi farmecul
fizic,căci la cei aproape 40 de ani „ochii ei căprui răsfrângeau lumina castanie a părului”,însă
privirea ei era dusă departe,semn al gândurilor care o copleşeau. Ochii ei „luceau ca într-o
uşoară ceaţă,in dosul genelor lungi,răsfrânse în cârligaşă.”
Înfăţişarea fizică ilustrează îngrijorarea femeii provocată de absenţa îndelungată a soţului
ei,pe care îl bănuieşte mort. Ca mamă se dovedeşte mai tolerantă cu Gheorghiţă şi e mai
aspră cu Minodora,pe care vrea să o educe în spiritul tradiţiei.
Dragostea pe care a purtat-o soţului ei o face să fie neliniştită şi împovărată de gânduri când
acesta lipseşte.Bănuiala că el e mort o roade „ca un vierme neadormit” şi se socotea moartă
şi neliniştită ca „pârâul Tarcăului” până nu-l va găsi pe Nechifor Lipan:”dacă a intrat el pe
celălalt tărâm,oi intra şi eu după dânsul”.
Dragostea pentru soţ se păstrase ca în tinereţe.Deşi atunci se arătase uneori geloasă,acum
ar fi preferat „să-i fi făcut farmece vreo muiere”,cum spune baba Maranda.Vitoria înţelege
elementele naturii,care o îndrumă şi îi dau semne,să o ia pe calea cea bună.Ea îi uimeşte pe
cei din jurul său prin intuiţie.Gheorghiţă zice:”Mama asta trebuie să fie
fermecătoare,cunoaşte gândul omului”.La rândul lui Calistrat Bogza e uluit de exactitatea cu
 Tema si viziunea despre lume

care a reconstituit momentul crimei:”să se ştie că a fost întocmai cum a arătat femeia
mortului”. În opinia mea, romanul “Baltagul” este unul tradiţional, pentru că recompune imaginea
unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. Totodată,
prin complexitate, prin polimorfism şi prin semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele
tradiţionalismului şi intră în categoria romanului mitic.