<<Ion Druță>>

”Oricât de întuneric ar fi fost, ea îl zărea, pentru că

atunci când numai văd ochii, vede sufletul...”
Ion Druță a fost un dramaturg valoros și un publicist incitant, marcat de o
profundă subiectivitate în anii când se încadrase în procesul de trezire a conștiinței
naționale românești.
În nuvelistica românească din stânga Prutului cărțulia de proze scurte „La noi
în sat” de Ion Druță a însemnat debarasarea de primitivism, de artificial și de
gazetărie searbădă și superficială, aservită regimului, puterii oficiale. Istorioarele
banale, create de Ion Canna și de alți prozatori ai timpului, inclusiv de Grigore
Adam, s-au pomenit depășite de surprinzătoarele lui plăsmuiri în care acționau
personaje vii, expresii firești ale oamenilor din preajmă, prezentați de scriitor în
situații reale de viață și formând - împreună - ceea ce în critica literară a timpului s-a
numit „tablouri plastice din viață”. Un alt exemplu convingăor în acest sens este
nuvela „Sania”, remarcabilă prin evocarea unei realități bogate sub aspectul
trăirilor și problemelor de conștiință și prin artisticitatea evocării. Asemeni unui alt
meșter Manole, Moș Mihail se dăruie totalmente "zidirii" sale. Cuprins de patima
gândului, apoi și a lucrului la sanie, el se lipsește de odihnă, de liniște sufletească, de
propria soție care întâi îl cicălește, apoi îl ocărăște, iar în cele din urmă îl părăsește.
Scrisă în același an (1955), publicată în volum pentru întâia oară în 1957, povestirea
„Frunze de dor” este o altă dovadă concludentă a unor mari și alese capacități
creatoare ale scriitorului. În centrul acestui adevărat poem de dragoste se află doi
tineri din satul Valea Răzeșilor: Gheorghe Doinaru și Rusanda Cibotaru, ambii la
vârsta îmbobocirii dragostei. Primăvara dragostea lor izbucnește năvalnic, vara se
consumă pe îndelete, poetic și puternic, dar toamna se veștejește nemilos.
Personajele sunt legate firesc și trainic, prin nenumărate fire, de viața satului în
ultimul an de război, din primăvară până în toamna anului 1945, scriitorul realizând
o imagine concretă, vie, impresionantă a vieții satului basarabean al timpului.
Concluzionând, Ion Druţă a preferat, conştient şi benevol, calea autoexilului:
mai întîi – a celui intern, de creaţie, apoi şi a celui extern, existenţial. Chiar de la
începutul activităţii sale literar-artistice el evadează din lagărul de concentrare al
ideologiei oficiale, retrăgîndu-se şi situîndu-se ireversibil pe poziţiile
umanitarismului şi ale valorilor etno-naţionale, constituite de-a lungul istoriei.
<<Teme și motive literare în creația lui Ion Druță>>
Motive: cocorii, tizicul, focul, apa, neamul, lumina, clopotnița, supraviețuirea,
sacrificiul, munca, eternitatea.
Teme: supraviețuirea omului în condițiile societății, frumusețea sufletului uman,
trezirea conștiinței naționale, raportul dintre conduita oamenilor și problemele
societății, tratarea unui vast florilegiu de judecăți de valoare, munca creatoare întru
năzăuința spre ideal, patriotismul, promovarea și păstrarea tradițiilor naționale,