Sunteți pe pagina 1din 1

Exerciții Subiect I B

Copiază în caiet textul:


“Interesele ei științifice, de fiică a lui Paracels, în cari opinia din ținut vede o înclinare spre
farmece, sunt superlativ prețuite în sat, ba în toate cătunele din valea aceasta , prin care Râul
Morilor vine de departe, simbolizând parcă tradiția ce curge din strămoși.”

(Lucian Blaga, “Luntrea lui Caron”)


Cerințe:
1. Subliniază predicatele și precizează felul lor;
2. Delimitează propozițiile și precizează felul lor;
3. Extrage toate cuvintele subliniate și precizează funcția sintactică (partea de propoziție) și
valoarea morfologică (partea de vorbire); scrie cazul.
4. Scrie câte un antonim pt cuvintele din text: superlativ, prețuite.
5. Scrie câte trei cuvinte derivate de la fiecare dintre cuvintele de bază: sat, râu.
6. Construiește:
- un enunț interogativ în care substantivul opinie să fie în cazul genitiv;
- un enunț asertiv în care verbul a vedea să fie circumstanțial de scop;
- un enunț exclamativ care să conțină un pronume nehotărât cu funcție de complement
prepozițional;
- un enunț imperativ în care substantivul tradiție să fie atribut.
7. Completează spațiile punctate cu formele cerute:
Ramurile copacului ......................................... (adjectivul înalt la gradul superlativ relativ de
superioritate) păreau că ating cerul. Andra le ........................ (a urmări, mod indicativ, timp
perfect simplu, persoana a III-a singular) cu privirea timp de câteva minute.
Apoi ....................... (a se gândi, mod indicativ, timp perfect simplu, persoana a III-a
singular) că ............................ (a fi, mod condițional-optativ, timp perfect, persoana a III-a,
singular) bine să se grăbească spre punctul de întâlnire. ...................................... (Coleg, nr
plural, articulat hotărât) ei ............................... (a ajunge, mod indicativ, timp mai-mult-ca-
perfect, persoana a III-a, nr plural) cu siguranță erau acolo.
8. Corectează greșelile de orice natură:
Înțelesesem cu toții că fiecare dintre noi vor veni la premierea spectacolului, pe 18 Aprilie.
Urma să fie o experiență minunată, cea mai frumoasă, iar faptul că am conlucrat împreună a
făcut-o memorabilă. Dragele noastre colege au fost din nou la înălțime.

S-ar putea să vă placă și