Sunteți pe pagina 1din 7

Sistem de management al calității.

Uleiurile un
miracol pentru ten și corp, direct din natură
Economia reprezintă pilonul principal și existențial al unui stat contemporan. O economie funcțională se
bazează pe norme fixe din cadrul industriilor interne, numite standarde ISO, menite să respecte
cerințele cotidiene. Conceptul de industrii interne se subînțelege prin ansamblu de activități industriale
din diferite ramuri ale societății care au drept scop dezvoltarea continuă. Pentru a fi o dezvoltare
durabilă avem nevoie de a respecta anumite criterii, astfel, sistemele de management al calității sunt un
colac de salvare și ne oferă suportul necesar pentru a îndeplini cerințele majorității. Sistemul de
management al calității reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, responsabilități, proceduri,
procese și resurse, care are ca scop ținerea sub control a unei organizații în domeniul calității.

SMC este un set de elemente intercorelate pe care le utilizează o organizație pentru a conduce și a ține
sub control modul în care sunt implementate politicile referitoare la calitate și sunt atinse obiectivele
calității. Un obiectiv al calității reprezintă ceea ce se urmărește sau spre care se tinde, referitor la
calitate. În general, obiectivele calității se bazează pe politica organizației referitoare la calitate și trebuie
să fie măsurabile. Politica referitoare la calitate reprezintă intențiile și orientările generale ale unei
organizații, referitoare la calitate, așa cum sunt exprimate oficial de managementul de la cel mai înalt
nivel. Politica și obiectivele calității sunt stabilite pentru a fixa o axă de orientare a organizației.

Un bun Sistem de Management al Calității trebuie să aibă următoarele caracteristici:

-să fie stabilit în scris;

-să asigure îndeplinirea cerinţelor clienţilor;

-să asigure îndeplinirea cerinţelor organizaţiei;

-să fie aplicabil în toate activitățile organizaţiei.

Calitatea este fără îndoială un factor esenţial din perspectiva globalizării şi competiţiei internaţionale.
Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO) a elaborat standarde pentru SMC începând din
anul 1987, sub forma seriei de standarde ISO 9000:1987, ISO 9001:2015 etc. Standardul ISO 9001
specifică cerințele generale pentru dezvoltarea, implementarea și îmbunătățirea sistemelor de
management al calității, în scopul de a satisface cerințele clienților. Standardul ISO 9001 poate fi aplicat
de către orice organizație care dorește să îmbunătățească funcționarea sa, indiferent de mărimea sau
domeniul de aplicare și este cel mai răspândit standard de management la nivel mondial. ISO 14001 este
standardul cu referință la protecția mediului, ISO 27001- standard referitor la securitate și protecția
informației și ISO 22000- standard ce prevede siguranța alimentelor.

Un exemplu elocvent care demonstrează necesitatea implementării unui SMC și nevoia de a apela la
standarde ISO este E-CMAC- Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare care contribuie la creșterea
competitivității clienților prin oferirea unor servicii de certificare, încercări produse, metrologie și
instruire la cel mai înalt nivel. La baza dezvoltării acestei organizații și ulterior societăți au stat 2
standarde esențiale ISO 9001 și ISO 22000. Astfel, în subordinea întreprinderii sunt 15 firme, de stat, dar
și private (Basarabia de Nord SA, Bucuria SA, MOLTELECOM etc.).

Avantajele certificării ISO 9001:2015 :


 Creşterea eficacităţii prin îmbunătăţirea proceselor;
 Îmbunătăţirea calităţii, serviciilor, costurilor şi a tehnologiei;
 Reducerea semnificativa a costurilor;
 Creşterea competitivităţii;
 Eficienţă îmbunătăţită datorită proceselor optimizate;
 Îmbunătăţirea satisfacţiei clientului şi a angajatului;
 Reducerea numărului de audituri interne şi a numărului neconformităţilor.

Dezvoltarea și implementarea unui sistem de management al calității se bazează pe elemente și


parcurgerea mai multor etape care includ următoarele Fig. 1.

Pentru definirea și implementarea sistemului de management al calității într-o organizație este necesară
elaborarea unei documentații cum ar fi: declarația documentată referitoare la politica în domeniul
calității și obiectivele calității; manualul calității ; planul calității ; proceduri documentate; instrucțiuni de
lucru; formulare; specificații ; linii directoare; documente externe; înregistrări . După întocmirea
documentației, SMC are nevoie de certificatul de conformitate al organului competent de acreditare, în
cazul Republicii Moldova, MOLDAC, pentru începerea activității organizației. Conform politicilor
MOLDAC certificatul de conformitate se obține în cazul în care a fost elaborate raportul de către audit,
soldându-se cu constatarea ce indică conformitate. Auditul fiind un proces sistematic, independent și
documentat în scopul obținerii de dovezi de audit și evaluarea lor, pentru a determina măsura în care
sunt îndeplinite criteriile de audit. Criteriile de audit reprezintă ansamblul de politici, proceduri sau
cerințe utilizate ca referință.

Figura 1. Etapele de formare a SMC

Certificarea SMC se efectuează în scopul de a se asigura încrederea că organizația este capabilă să


livreze/presteze produse/servicii pe baza unor standarde de calitate internaționale (ISO) sau a altor
documente normative. Certificarea SMC are două tipuri de scopuri:

• scopuri externe: satisfacția clienților, publicitate, aliniere la directive comunitare etc.

• scopuri interne: realizarea obiectivelor calității, creșterea eficacității și eficienței SMC, performanțe
etc.

Certificarea calității se face prin acordarea:


Certificatul de conformitate este un document eliberat conform regulilor unui sistem de certificare prin
care se confirmă că produsul procesul sau serviciul certificat este conform standardelor ISO sau conform
normelor Comunității Economice Europene (EN).

Certificatul de capabilitate este un document eliberat de experții ASRO (Asociația Română pentru
Standardizare) care atestă că producătorul are condiții organizatorice, dotare cu mijloace de producție și
personal pentru a reproduce în serie produsele care au primit certificatul de conformitate.

Dintre avantajele sistemului de management al calității enumerăm :

- Furnizarea încrederii către parteneri;

- Posibilitatea participării la licitații publice;

- Integrarea mai rapidă a noilor angajați și motivarea personalului;

- Avantaje competitive în fața concurenților care nu au astfel de sistem implementat;

- Demonstrarea conformării cu cerințele legale și cu cele mai bune practici internaționale;

- Controlarea riscurilor/ reducerea costurilor.

Problematica implementării SMC:

- Lipsa de responsabilitate din partea personalului;

- Instruirea insuficientă a personalului;

- Înțelegerea incorectă a politicilor promovate de autoritatea supremă internă;

- Personal în etate și lipsa implicării tinerelor la specialitatea care prevede SMC-ul.

Sistemele de management al calității au o importanță primordială și sunt necesare de a fi implementate


în orice întreprindere prin, faptul că, el este singurul organ care poate face ca economia țării să crească,
prin prisma principiilor fondate de acesta. Avantajele implementării sistemului de management al
calităţii, sunt evidente pentru clienţi dar şi pentru organizaţia care le furnizează ca de exemplu:
creșterea veniturilor şi reducerea costurilor, credibilitatea, îmbunătăţirea imaginii organizaţiei,
diferenţierea faţă de concurenţă, certificatul care atestă funcţionarea într-un sistem de management al
calităţii este un valoros instrument de marketing. Dezvoltarea și implementarea sistemului de
management al calității include stabilirea politicii referitoare la calitate și a obiectivelor calității, a
planificării calității, a controlului calității, a asigurării calității și a îmbunătățirii calității. Abordarea
managementului calității ca proces implică: elemente de intrare, analize, emiterea de directive și decizii
referitoare la calitate.

 
ULEIUL VEGETAL
Din cele mai vechi timpuri unturile si uleiurile naturale au fost utilizate sub diferite forme pentru intretinerea tenului si a pielii datorita

continutului mare de substante active terapeutice. Uleiul vegetal – este grăsimea vegetală din fructe, semințe, rădăcini și alte părți ale

plantelor, obținute prin diverse metode de extracție. Materiile prime pentru producerea uleiurilor vegetale sunt:

 Seminte oleaginoase (floarea soarelui, soia, rapiță, bumbac, in, susan, chimen negru, muștar, mac, cânepă);

 Fructe din plante uleioase (palmieri, măsline);


 Deșeuri uleioase provenite din prelucrarea materialelor vegetale (grâu, porumb, orez, semințe de fructe de cireș, struguri, caise, semințe
de pepene verde, dovleac, brad, cătină);

 Nuci (macadamia, cacao, cedru brazilian, nuci, fistic, nucă de cocos, alune, migdale)

Uleiurile pentru ingrijirea tenului si a corpului ar trebui sa fie indispensabile in rutina de frumusețe a oricarei femei. Avand in compozitie
extracte naturale din plante, acestea tonifica pielea, trateaza acneea, diminueaza ridurile, hidrateaza tenul si il fac mai stralucitor.

Uleiul sau "sufletul plantei" constituie cea mai mare forta vitala a plantei. Uleiul natural aplicat pe piele are capacitatea de a stimula
aptitudinile naturale de vindecare si regenerare a epidermei totodata avand si proprietati antibiotice si antiseptice astfel ca ideea conform
careia folosirea acestora ingrasa si mai mult pielea este doar un MIT. Atentie doar la Proprietatile lor - uleiurile potrivite se aleg in functie de
tipul de piele pe care il aveti.

Pentru o piele frumoasa, hidratata, fara riduri, vergeturi si care sa ascunda anii putem folosi cu incredere cateva uleiuri vegetale ale caror
beneficii ne vor ajuta corpul sa isi pastreze aspectul tanar si care sa aiba cat mai putin de suferit in perioada sarcinii ( nu au contraindicatii
pentru gravide). Doar cateva minute rezervate masarii energice in piele a uleiurilor sau a unturilor naturale - pana intra bine in piele - pot face
adevarate minuni intr-un timp scurt.

Pe piata exista o gama larga de uleiuri naturale si unturi, potrivite fiecarui tip de ten.

Ulei de seminte de cactus

Considerat un antioxidant de zece ori mai puternic decat uleiul de Argan, uleiul de seminte de cactus Opuntia Ficus Indica originar din
Maroc este extrem de rar si de pretios si are o rezultate incredibile de revitalizare si regenerare.

Supranumit "botox" natural, este un ulei miraculos cu o concentratie mare de vitamina E - de peste 1000 mg/kg -, dar si de acizi grasi
nesaturati - din care peste 60% acid linoleic.

Uleiul de seminte de cactus Opuntia Ficus Indica stimuleaza formarea ceramidelor, reface stratul hidrolipidic, fiind un puternic antioxidant
cu intens efect de lifting.

Proprietati:
 reduce semnificativ si previne ridurile si semnele de imbatranire a pielii;
 atenueaza cearcanele;
 hidrateaza si hraneste pielea in profunzime;
 reda luminozitatea si stralucirea fetei;
 accelereaza regenerarea celulara;
 tonifiaza tenul, gatul, zona decolteului si a bustului;
 estompeaza cicatricile.
Avand o textura fina, non-grasa, se absoarbe foarte usor in piele astfel ca se recomanda folosirea dimineata si seara ca atare sau in
combinatie cu o crema de zi sau noapte. Are rezultate foarte bune si in revitalizarea parului si a unghiilor.

Ulei de nuca de cocos presat la rece, grad alimentar


Folosit din cele mai vechi timpuri in culturile din insulele polineziene, uleiul de nuca de cocos era folosit atat pentru hidratarea pielii, cat si
pentru protectia pielii fata de razele solare tropicale puternice.

In ultimii ani, uleiul de nuca de cocos s-a dovedit a fi un adevarat miracol din natura, devenind tot mai popular in intreaga lume.

Spre deosebire de produsele cosmetice care au apa in compozitie si care pot lasa pielea uscata, uleiul de nuca de cocos se absoarbe incet
si patrunde adanc in piele. Rezultatul este o piele catifelata si supla

Proprietati:
 efect anti-ageing - bogat in acid lauric - un puternic antioxidant care repara tesuturile pielii si intarzie aparitia ridurilor
 antibacteriale si antifungice, uleiul de cocos este foarte bun in cazul dermatitelor atopice. Fiind foarte gras, uleiul de nuca de cocos este un foarte bun
demachiant. Acesta indeparteaza eficient fardurile si dizolva chiar si mascara waterproof. In acelasi timp lasa pielea sensibila din jurul ochilor intens
hidratata.
 hidrateaza si hraneste pielea in profunzime; foarte eficient pentru intregul corp si mai ales pentru mainile uscate, pentru zona coatelor si a genunchilor.
 hidratare intensa dupa epilat/ras. Aplicati ulei de cocos pe pielea umeda inainte de epilare in locul cremei de ras.
 hranire si regenrare a structurii firului de par. Uleiul de cocos penetreaza eficient firul de par si previne pierderea proteinelor acestuia. Este benefic in
special pentru parul uscat, pentru ca il hidrateaza si ii reda stralucirea.
Atentie! Nu se recomanda utilizarea sa pentru pielea suferinda de acnee.
La temperaturi mai mici de 25 grade Celsius, uleiul de cocos se prezinta sub forma de unt, acesta devenind lichid la temperaturi mai mari. A
se depozita adecvat modului de utilizare.
Ulei de Macadamia presat la rece
Uleiul de nuca de Macadamia este extrem de eficient in tratarea afectiunilor pielii. Foarte hranitor pentru piele, uleiul de Macadamia este o
sursa extraordinara de calciu, contine complexul de vitamine B, fosfor si fier.

Uleiul de Macadamia are cea mai mare concentratie de acid palmitoleic (acid gras monosaturat omega 7), acid care se gaseste din belsug in
pielea noastra in anii tineretii, dar care scade pe masura ce inaintem in varsta.

Utilizarea constanta a uleiul de Macadamia va conferii pielii suplete si elasticitate.


Proprietati:
 hidratant si emolient; se absoarbe foarte repede in piele
 amanana aparitia ridurilor datorita concentratiei mari de acid palmitoleic si de acid oleic
 regenereaza podoaba capilara
 trateaza vergeturile, cicatricile si iritatiile -actioneaza la nivel celular pentru refacerea integritatii pielii.
 vindeca micile rani sau iritatii fiind bogat in vitaminele A, B1, B2 si E, minerale si antioxidanti
Unt de cacao 100 gr
Inca din cele mai vechi timpuri, africanii foloseau untul de cacao pentru hranirea pielii si pentru a o proteja de razele soarelui si de
vant. Untul de cacao este potrivit pentru toate tipurile de piele!
Untul de cacao are o culoare galbuie, un miros usor de ciocolata si este comercializat atat in stare lichida, cat si in stare solida, iar marele
avantaj este ca poate fi folosit ca atare.

Specialistii recomanda sa te indrepti catre untul de cacao in stare solida, acesta fiind un produs organic, nerafinat si prin urmare mai
sanatos. Pentru a putea fi folosit, se aduce la temperatura camerei sau se incalzeste usor.
Proprietati:
 bun antioxidant – are un continut bogat in grasimi nesaturate (asa numitele grasimi bune), dar si Omega 3, Omega 6, vitamina E si vitamina K.
 hraneste pielea in profunzime si o calmeaza
 reduce vergeturile, estompeaza petele negre si cicatricile
 neutralizeaza radicalii liberi, repara pielea si imbunatateste producerea colagenului necesar pentru diminuarea ridurilor
 repara pielea extrem de crapata de pe coate, genunchi si chiar calcaie deoarece patrunde in piele pana la nivelul dermei
 elimina petele rosii, mentinere PH-ului si echilibrareaza tonul pielii
Ulei de samburi de struguri
Considerat de specialistii in beauty un adevarat elixir al frumusetii, uleiul de samburi de struguri este ultilizat in industria cosmetica la scara
tot mai larga.

Uleiul de samburi de struguri este bogat in vitaminele E si F, zinc, cupru, seleniu, dar mai ales in acid linoleic, polifenoli si procianidine -
agenti anti-imbatranire de 50 de ori mai puternici decat vitamina E si de 20 de ori decat vitamina C.

De asemenea este bogat in acizi grasi nesaturati (89%): oleic, linoleic, palmitic si stearic.
Proprietati:
 antioxidant, nutritiv, hidratant, emolient, nu lasa urme grase, penetreaza rapid pielea in profunzime si catifeleaza
 anti-imbatranire - lupta impotriva radicalilor liberi care pot duce la imbatranirea prematura si aparitia ridurilor.
 hidrateaza pielea in profunzime. Acesta poate fi folosit direct pe piele, o data sau de doua ori pe zi sau poate fi amestecat in crema folosita curent
 foarte bun remediu impotriva acneei. Are Proprietati astringente, care ajuta la desfundarea si micsorarea porilor. Acidul linoleic (omega 6) este un
puternic antiinflamator si grabeste vindecarea ranilor provocate de acnee. Vitamina E imbunatateste calitatea pielii, distrugand radicalii liberi care
favorizeaza aparitia acneei.
 perfect pentru tenul mixt-gras. Are efect cicatrizant, antiinflamator si antibacterian, antioxidant si regenerant
 stabilizeaza nivelul colagenului si a elastinei in piele – reda fermitatea tenului, pielii gatului, decolteului si bustului
 regenerant si restructurant cutanat, patrunde usor in epiderma si ii confera o foarte buna protectie impotriva radicalilor liberi, si a razelor UVA si
UVB.
 efect anti-matreata – imbunatateste circulatia si normalizeaza pielea scalpului hidratand atat pielea cat si firul de par uscat
Ulei de trandafir Rosa Mosqueta
Uleiul de trandafir salbatic are un continut bogat in vitamina A, omega 3 si omega 6, prevenind aparita si avand o contributie majora la
diminuarea ridurilor si petelor pielii.

Datorita continutului bogat in grasimi nesaturate, acest ulei este indicat mai ales pentru pielea uscata, iritata sau matura. Stimuleaza
refacerea si innoirea celulelor si producerea de colagen, conferind o stralucire aparte si o suplete de invidiat tenului dumneavoastra.

Foarte bune rezultate ca tratament ajutator impotriva cuperozei. Uleiul pur este obtinut din prima presare la rece a semintelor de trandafir
salbatic chilian Rosa Mosqueta.
Unt de Shea, 100 gr
Supranumit si "aurul femeilor" untul de Shea este unul dintre cele mai utilizate produse din industria cosmetica. Bogat in minerale si in
vitaminele A, D, E si F.

Vitamina A stimuleaza formarea de noi tesuturi, elimina celulele moarte si accelereaza procesul de cicatrizare. Asigura elasticitate si finete
pielii, previne aparitia ridurilor, favorizeaza regenerarea si protejeaza pielea impotriva deshidratarii.

Vitamina D creste absorbtia si favorizeaza retentia calciului, avand o foarte buna actiune calmanta in acelasi timp.

Vitamina E are cel mai important rol impotriva imbatranirii. Fiind un foarte puternic antioxidant, impiedica oxidarea acizilor grasi nesaturati
din structura peretilor celulari.

Protejeaza totodata impotriva radicalilor liberi, responsabili de distrugerea ADN-ului celular, pierderea elasticitatii si aparitia ridurilor.

Vitamina F ajuta la mentinerea permeabilitatii normale a membranelor celulare, arde grasimile saturate si asigura sanatatea pielii.

Proprietati:
 foarte bun hidratant pentru tenul uscat si sensibil. Ridurile vor deveni mai putin vizibile iar buzele vor deveni din nou moi si catifelate
 foarte util in cazul parului uscat/cret si un remediu foarte eficient antimatreata.
 util pentru vergeturi, in timpul sarcinii si alaptarii. Datorita vitaminelor din compozitie, untul de Shea previne si trateaza vergeturile daca este folosit
cu regularitate. Fiind un produs 100% natural, poate fi folosit fara probleme in timpul sarcinii, deoarece nu contine niciun element daunator bebelusului.
 potrivit pentru pielea sensibila a bebelusilor. Fiind hidratant si 100% natural, fara substante chimice adaugate, untul de Shea are grija ca bebelusul sa
nu faca iritatii de la scutec.
 bun calmant dupa epilat si in cazul arsurilor solare. Se poate aplica si inainte de expunerea la soare, datorita factorului de protectie UV.
 foarte eficient pentru psoriazis, dermatite, eczeme, eruptii cutanate, piele iritata, cicatrici si dureri musculare.
Folositi untul de Shea in amestec cu diverse uleiuri vegetale (trandafir, jojoba, migdale sau avocado) pentru a va face un unt de corp home made 100%
natural.
Ulei de avocado

Foarte bogat in vitamine ( A, B, C, D, E, H, K, PP), uleiul de avocado contracareaza foarte bine imbatranirea celulara si aparitia ridurilor, fiind
perfect pentru tratamente anti-age. Se gaseste atat in cosmetice traditionale cat si in cele de ultima generatie.
Proprietati:
- regenerant, restructurant, anti-age. Util pentru repararea pielii uscate si deteriorate - catifeleaza, tonifica, restructureaza epiderma
- calmant, protector, reda elasticitatea pielii fragile
- foarte penetrant, protejeaza pielea de agresiunile agentilor atmosferici.
- hranitor si regenerant capilar - stimuleaza cresterea parului si face minuni asupra parului uscat si opac
- foarte indicat si pentru protejarea pielii de efectele negative ale soarelui, daca este asociat cu uleiul de masline
Fiind un ulei rezistent la oxidare, se pastreaza in mediu ambiant, de preferinta sub 25 grade C, ferit de umezeala si de lumina.

Uleiurile vegetale pure sau combinațiile de uleiuri se pot folosi atât pentru ten, cât și pentru corp. De
exemplu, uleiul de susan se folosește ca hidratant pentru tenul sensibil, dar este recomandat și în
masajul întregului corp. Puteți realiza combinații între uleiuri în funcție de nevoia concretă. Pentru un
efect antirid, de exemplu, se poate amesteca ulei de argan cu ulei de rosa mosqueta. Pentru îngrijirea
unghiilor, uleiul de argan se combină de minune cu uleiul de ricin. Uleiul de jojoba în amestec cu uleiuri
de ricin și cocos ajută la întărirea firului de păr și prevenirea căderii acestuia. Pentru vergeturi, este
recomandabil un mix de uleiuri de macadamia, germeni de grâu și rosa mosqueta. Și exemplele ar putea
continua.

Utilizarea uleiurilor de origine animală în cosmetologie este destul de rară, iar prețul lor este relativ mare. Sunt folosite mai
frecvent în medicina chineză, cosmeticele și produsele de sănătate. Desigur, sunt și uleiuri de origine animală comestibile,
dar nerafinate au un miros specific și nu pot fi folosite ca hrană. Ele mai sunt folosite în produsele cosmetice de uz casnic
(de ex. săpun făcut manual etc.).

Uleiul de nurcă este un ulei de origine animală, extrase din nurcă, utilizate în special în scopuri cosmetice și pentru întreținerea pielii . El este o sursă
de acid palmitoleic, care are proprietăți similare cu cele ale sebumului uman . Acizii grași nesaturați ai uleiului de nurcă reprezintă mai mult de 75% din
toți acizii grași care îl compun, dar acest ulei are totuși o rezistență mai mare la oxidare decât alte uleiuri animale sau vegetale. Datorită proprietăților
sale, uleiul de nurcă este, prin urmare, utilizat pentru diverse produse utile activității umane. Rar folosit direct, uleiul de nurcă este adesea vândut de
ferme companiilor care îl transformă sau îl integrează în produsele lor. Astfel, uleiul de nurcă este utilizat în compoziția produselor cosmetice, precum
Uleiul de nurcă se îmbibă foarte bine în piele.
săpun, șampoane și anumite tratamente pentru față sau pentru păr.
Conține vitamine liposolubile. Activizează metabolismul lipidic în piele. Are acțiune de
antidescuamare.
Uleiul de oua este obtinut in principal din galbenusurile de oua si este compus din trigleride cu urme de lecitina, colesterol, xantofile. Acizii grasi continuti de uleiul de oua sunt
cu lant lung, polinesaturați (omega-3, omega-6) si se aseamana mult cu profilul acizilor grasi din laptele matern, precum si cu cel din profilul lipidic al pielii umane.
Uleiul de oua este o buna sursa de acizi grasi polinesaturati (acidul docosahexaenoic, acidul arahidonic) care se regasesc in hrana pentru sugari. Pot fi combinate cu uleiul de
peste in productia de formule. Este o sursa buna de vitamina D. Medicina traditionala chineza foloseste uleiul de oua pentru tratarea arsurilor, eczemelor, dermatitelor, ulcerelor
la nivelul gurii, ulcerelor cutanate.
Uleiul de broască țestoasă este de înaltă calitate, de culoare galbenă. Conține vitaminele A, D, K, H, acizi
graşi nesaturați. Ea favorizează pătrunderea substantelor biologice active în piele. Se folosește în cremele
hidratante, în uleiuri şi în produsele cosmetice antirid.

Uleiul de bursuc este unul din produsele naturiste


exceptionale, intrebuintat in tratarea diferitelor
afectiuni. El are o culoare alb-galbuie si un miros si
gust specific. Uleiul de bursuc este bogat in elemente si substante active
atat de benefice pentru organismul nostru. Contine proteine, vitamine (A, E, B1,
B2, B3, B4, B12), acizi grasi polinesaturati (Omega-3, Omega-6, Omega-
9), substante glicozide, micro si macroelemente. El poate fi folosit si ca
unguent. Pentru zgarieturi, taieturi, piele crapata, vergeturi, arsuri sau alte rani
usoare, este suficienta aplicarea unei cantitati mici pe suprafata afectata. Pentru
muscaturi de insecte, furuncule, abcese, acnee, herpes, psoriazis sau dermatita
atopica, se recomanda atat uzul extern cat si cel intern. De asemenea, uleiul de
bursuc previne imbatranirea pielii, datorita antioxidantilor naturali si a acizilor
grasi organici si polinesaturati.Daca se foloseste doar ca unguent, este indicata
achizitionarea in stare bruta. Exista creme cu ulei de bursuc, dar cantitatea
acestuia este foarte redusa.
Uleiul de ursconține multe substante, de origine animala utile organismului, oligoelemente,
vitamine si uleiuri grase, datorită carora sistemul imunitar este bine intarit. El este indicat ca adjuvant
in probleme dermatologice, taieturi, rani, vergeturi, hemoroizi, escare, zgaraieturi, arsuri, urticaria, herpesul, eczemele,
psoriazis, degeraturile, crapaturile de la nivelul pielii. Untura de urs are efect, antiinflamator si de reparare a cicatricilor de la
nivelul pielii. În cosmetologie, uleiul de urs este utilizat la realizarea unor masti recomandate pentru toate tipurile de ten, ele ajuta
la imbunatatirea aspectului pieli si combaterea ridurilor. Astfel de tratamente cosmetice hidrateaza, hranesc pielea, o catifeleaza si ii
mentin elasticitatea, ii ofera substantele nutritive pentru pastrarea frumusetii ei (vitamine, omega-3, omega-6, etc).

Uleiul de șarpe este cunoscut pentru proprietățile sale vindecătoare, nu numai în medicină, ci și în cosmetologie. Acest remediu natural are acțiune
antiinflamatorie, antibacteriană, antiseptică, este capabil să anestezeze și să vindece rănile. Pe piața liberă, produsul este prezentat atât în formă pură (în
sticle), cât și ca produs cosmetic în combinație cu aditivi (extracte de plante utile, bucăți de piele de reptile). Proprietățile vindecătoare ale produsului se
explică prin conținutul ridicat de acizi grași nesaturați, necesari pentru producerea de celule, cantități mari de vitamine: A, D, C, E, grupa B, antioxidanți,
precum și prezența substanțelor antiseptice.Combinația dintre toate aceste componente creează împreună un efect dublu în regenerarea epidermei, reluarea
funcțiilor sale și reglarea glandelor sebacee.

S-ar putea să vă placă și