Pagină:

din 5
Dimensiune automată Dimensiune reală Potrivire la pagină Lățime pagină 50% 75% 100% 125% 150% 200%
300% 400%

Ciocoii vechi si noi

de Nicolae Filimon
Dacă proza noastră literară începe la 1840 o dată cu "Alexandru
Lăpuşneanu" al lui Costache Negruzzi, punctul de plecare al romanului trebuie
căutat abia în "Ciocoii vechi şi noi" ai lui Nicolae Filimon. O dată cu apariţia
lui, literatura română capătă primul ei roman autentic, valoros din toate
punctele de vedere, Nicolae Filimon intrând în posteritate drept creatorul
adevărat al genului.
La lumina perspectivei proprii a întâiului romancier român realist-critic,
"Ciocoii vechi şi noi" reprezintă procesul unei categorii sociale caracterizate
prin absenţa conştiinţei morale, care deosebeşte între bine şi rău, Filimon
fiind un judecător etic intransigent. Oamenii se împart în buni şi răi, ba chiar
în specimene care potenţează la maximum bunătatea sau răutatea, în monştri
şi în îngeri.
Cu toate acestea, în cazul "Ciocoilor vechi şi noi", antiteza este, practic,
exterioară conflictului. De aceea, nici nu joacă vreun rol deosebit în
desfăşurarea lui, căci conflictul romanului nu se materializează prin ciocnirea
directă dintre partizanii binelui şi partizanii răului (cele două forţe
mărginindu-se să coexiste), deşi cei dintâi vor provoca, oarecum,
deznodământul celorlalţi, ci în efortul savant dozat pe care Dinu Păturică îl
depune pentru a parveni, ruinându-l treptat pe propriul său stăpân,
Andronache Tuzluc. Dinu Păturică nu intră, astfel, în opoziţie cu
reprezentanţii virtuţii (Banu C., Maria, Gheorghe), ci cu un al ciocoi care, la
rândul său, trecuse cândva prin avataruri asemănătoare.
Romanul, de altminteri, se menţine în limitele interesului atâta timp cât
urmăreşte această relaţie cu toate implicaţiile ei sociale şi morale,
înregistrând urcuşul lui Dinu Păturică şi prăbuşirea progresivă, aproape
inconştientă a postelnicului. Dar conflictul, chiar astfel înţeles, nu aduce
confruntări făţişe, la Filimon ciocnirile fiind subterane, surde, unul dintre
protagonişti (Tuzluc) nesesizând decât târziu uneltirile deposesive ale lui
Dinu Păturică. În asemenea condiţii, unul din poli fiind conceput ca element
pasiv, prozatorul îşi concentrează toată atenţia asupra personajului sau a
grupului de personaje care acţionează conjugat pentru doborârea
principalului său adversar. Acest grup e format, în romanul lui Nicolae
Filimon, de cuplul Dinu Păturică - Chera Duduca, avându-l ca asociat şi
istrument pe Costea Chiorul. La început, fiecare asediază pe cont propriu
averea postelnicului, ulterior unindu-se sub bagheta celui mai intrepid şi mai
capabil, Dinu Păturică, izbutind să-l aducă pe Tuzluc la sapă de lemn şi să-şi
însuşească bunurile sale materiale.
Asupra acestui Dinu Păturică îşi va fixa atenţia, în principal, romancierul,
conturându-ni-l nu ca pe un personaj oarecare, ci ca expresie tipologică a
unei întregi categorii sociale, denumită generic ciocoi.
Totuşi, un mare merit al lui Nicolae Filimon este acela că a surprins cu un
desăvârşit realism culoarea locală, atmosfera specifică. De la prezentarea
aspectului vestimentar al personajelor şi până la descrierea Bucureştiului cu
grădinile şi edificiile publice, cu ambianţa şi decorul sălilor de spectacol, cu
mahalalele lui, totul este notat cu precizie, cu un fin spirit de observaţie, cu
un remarcabil talent descriptiv. Fixând topografia oraşului, Nicolae Filimon
nu se mulţumeşte să evoce, însă, numai denumiri sau să consemneze
itinerarii. El umple spaţiile cu oameni, tinzând să dea peisajului culoarea
istorică necesară, pentru a sugera şi astfel autenticitatea faptelor
înfăţişate.
Aşadar, scriitorul descriptiv e un vizual căruia nu-i scapă nici un amănunt
fiziognomic, vestimentar, de mobilier sau de arhitectură şi care consemnează
ceea ce vede cu o justeţe unică, în completarea viziunii sale istorice de epoca
recurgând la informaţia arhivistică. Cu deosebire, atrag atenţia pasajele în
care Filimon descrie starea tragică a maselor ţărăneşti spoliate cu cruzime,
începând cu domnitorul şi sfârşind cu cel din urmă vătaf boieresc.
Impresionantă este, de pildă, scena în care este înfăţişată venirea ţăranilor
cu jalba la domnie: "Era o privelişte jalnică pentru un om cu inimă a vedea pe
nenorociţii ţărani în număr de patru-cinci sute, îmbrăcaţi în trenţe, desculţi,
veştezi la faţă şi cu ochii stinşi de sărăcie şi alte suferinţi
[...]
".
Romanul nu ne-a dat, însă, numai fresca unei epoci, ci ne-a oferit şi un erou
reprezentativ epocilor de formare. Mai neruşinat, mai bogat în resurse, Dinu
Păturică e actual şi astăzi: băiat al tretilogofătului Ghinea Păturică, iată-l
strecurat ciubucciu în casa postelnicului Andronache Tuzluc, neînsemnat în
aparenţă, dar aproape de urechea stăpânului. Harnic, credincios la început,
cuviincios cu cei mai mari, umilit, linguşitor, ascuns, Dinu Păturică se aruncă în
cariera ciocoismului minunat pregătit sufleteşte pentru a parveni. Din
serviciul ciubucciului boierului el trece, aşadar, treptat la paza iubitei lui
Andronache, Chera Duduca, cu care se înţelege din ochi pentru a-l stoarce pe
grec în tovărăşia lui Chir Costea Chiorul, cămătarul evreu ascuns sub nume
grecesc.
Concentrat cu deosebire asupra figurii umane, portretul la Filimon caută