UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE LIMBI ȘI LITERATURI STRĂINE

REFERAT
NICOLAE FILIMON, “CIOCOII VECHI ȘI NOI “

STUDENT: IAMANDEI (DIMA) ELENA VALENTINA CAMELIA

GRUPA: ROMÂNĂ- SPANIOLĂ, ANUL I

BUCUREȘTI- 2017
 Despre Nicolae Filimon, G. Călinescu spunea că a fost "primul nostru critic muzical
profesionist, un folclorist cu însemnate merite; romantic și pitoresc în nuvele, dar înzestrat și
cu apartenența clasicului pentru fizionomii și caractere, el are în roman intuiții balzaciene și
siguranța tonurilor fundamentale: de unde și vigoarea cu care impune genului un model, un
personaj, precum și un ideal etic și social"1

Spirit deschis, îndreptat spre artă, dar nu doar într-o direcție, el aparținand în egală
măsură și istoriei muzicii, dar și istoriei literaturii, Nicolae Filimon s-a născut la 6 septembrie
1819. Spre deosebire de mulți alți scriitori contemporani lui, numele lui Nicolae Filimon nu
este legat în mod direct de Revoluția de la 1848; cu toate acestea însă, Nicolae Filimon
cunoaște și împărtășește ideile revoluționarilor, observă lipsurile cu care se confruntă poporul
nostru, ba chiar se adresează contemporanilor săi în stil moralizator: "Romani! e timpul să vă
deșteptați din letargia în care v-au aruncat regimul moliciunei și al egoismului”2.

Referindu-ne cu precădere la literatură, putem afirma că marele merit a lui Filimon este acela
de a fi fost primul romancier. ªCiocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică, șoareci mănancăª,
reprezintă primul roman autentic, Nicolae Filimon intrand în posteritate drept adevăratul
creator al genului.

Romanul este precedat de o Dedicație și de un Prolog, în care scriitorul anticipează

cititorului tema pe care urmează să o dezvolte în cadrul romanului, cat și atitudinea sa critică
și dezaprobatoare vis-a-vis de clasa ciocoilor. Pentru el, ciocoiul este un parvenit, un individ
lipsit de scrupule și de orice vertebrație morală, al cărui scop este acela de a urca tot mai sus în
ierarhia socială și politică, indiferent prin ce mijloace.3 La finalul Prologului, naratorul se
adresează în mod direct cititorului, care deja cunoaște esența romanului: ”Iată tipul ce ne
propunem a urmări în deosebitele faze prin care el a trecut în secolul nostru, de la ciocoiul cu
anteriu și cu călimări la brau al timpilor fanariotici pană la ciocoiul cu frac și cu mănuși albe
din zilele noastre”.

1
G. Călinescu, Istoria literaturii romane de la începuturi pană în zilele noastre, Editura București,
2
Istoria Literaturii romane, II, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București, 1968
3
Istoria Literaturii romane, II, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București, 1968
Romanul reconstituie, într-o manieră realistă și critică, presărată cu accente romantice, o
perioadă sumbră din istoria tării noastre și anume perioada în care domnitorii fanarioți
nesocoteau nevoile poporului, făcand averi fabuloase pe seama acestuia. În același timp,
romanul reprezintă o adevărată monografie a acelor timpuri, scriitorul intervenind de mai
multe ori pe parcursul romanului, pentru a furniza cititorului aspecte legate de societatea din
acele timpuri. Apreciat de unii, criticat de alții pentru aceste intervenții, considerandu-se că
astfel este rupt firul epic al textului, aceste pasaje dau lucrării caracterul de ”memoriu
documentar”, după cum spunea Tudor Vianu în Arta prozatorilor romani, furnizand informații
importante despre muzica și teatru în Țara Romanească, în timpul lui Caragea.

Așa cum am menționat anterior, romanul este cu precădere unul de factură realistă, pe alocuri
în stil balzacian. Realismul lui Filimon se amestecă însă cu note romantice, creand astfel un
melanj unic. Despre romanul Ciocoii vechi și noi, Aurel Martin spunea:” cand umpe spațiile
cu oameni și obiecte, tinzand să dea peisajului culoarea istorică necesară, pentru a sugera și
astfel autenticitatea faptelor înfățișate, Filimon se inspiră de la romantici, preocupați și ei de
detaliul particular semnificativ și de descripția, uneori luxurianta, a exterioarelor, sau mai
degrabă de la realiști, care, fără să facă risipă de policromii și de metaforă, țineau să fixeze
cadrul acțiunii, legand caracterul personajului de mediul în care acesta viețuiește și
evoluează”4. A încadra romanul lui Nicolae Filimon doar într-unul din cele două genuri
literare este total greșit, iar Aurel Martin a observat acest lucru. Cadrul romanului este mai
degrabă de factură realistă, în timp ce personajele sunt de natură romantică. Poziționarea
acestora la poli opuși, antitetică, este tot un procedeu romantic. Personajele situate la polul
negativ, dintre care face parte inclusiv personajul principal al romanului, Dinu Păturică, sunt
mult mai numeroase, mult mai bine zugrăvite și cu o prezență continuă pe parcursul
romanului; personajele pozitive, de această dată, foarte puține la număr, par a fi create mai
degrabă cu scopul de a accentua trăsăturile personajelor negative.

Andronache Tuzluc este un fanariot de la curtea domnitorului Caragea, care prin

intrigă, înșelătorie și lingușire ajunge să aibă o avere și o poziție insemnate. Naratorul nu ezită
a caracteriza personajul cu asprime, fără a-i da nicio șansă ”Unul din cei mai mari desfranați și
risipitori din acei timpi era postelnicul Andronache Tuzluc; el fura ca un talhar de codru și

4
Iliescu Adriana, Proza realistă în secolul al -XIX-lea, Momente și sinteze, Editura Minerva, București, 1978
cheltuia ca un nebun”. La curtea acestuia se pripășește Dinu Păturică, fiu al unui boieraș de
țară, ce se află în slujba postelnicului și care îi încredințează acestuia spre îngrijire pe fiul său.
Dinu Păturică este reprezentantul parvenitului, al ciocoiului, iar odată cu acest personaj se
deschide seria de personaje similare în literatura romană. Scopul lui Dinu Păturică este acela
de a pune stăpanire pe averea postelnicului, scop ce este dezvăluit cititorului de la bun început.
Dinu Păturică, prezentat ca fiind ”un șarpe veninos”, instruit ”în ipocrizie și intrigă”, plin de
”lingușiri”, capabil de crimele cele mai îngrozitoare, își pune cu ușurință planul în aplicare,
căci i se creează condițiile necesare. Împreună cu amanta lui Tuzluc, Kera Duduca, care în
scurt timp îi va deveni amantă, iar mai apoi soție, și cu Costea Chiorul, un negustor ce-și
sporește veniturile prin înșelăciune, Dinu Păturică reușește să-i fure toată averea postelnicului,
în mod sistematic. Dar Dinu Păturică nu se mulțumește doar cu rangul de postelnic, el
ravnește și mai sus. Utilizand aceleași metode, el devine trădător de neam și țară, trădandu-l și
ucigandu-l pe Tudor Vladimirescu, despre care aflăm că este ”cel mai mare bărbat al
Romaniei” și dandu-se de partea lui Ipsilanti. În cele din urmă însă, Dinu Păturică își primește
pedeapsa bine meritată, căci faptele rele trebuie pedepsite, iar cele bune răsplătite.

Kera Duduca este o parvenită, o întreținută, care se folosește de farmecele femeiești pentru a
obține beneficii materiale. La polul opus se află Maria, fata banului C, o tanără de paisprezece
ani, extrem de frumoasă atat la chip, cat și la suflet, prezentată ca o ființă angelică, pe care
tatăl său vrea să o mărite cu Andronache Tuzluc. Un suflet atat de pur nu ar putea însă face
pereche cu un parvenit ca postelnicul Tuzluc. Ea respinge categoric și cu demnitate cererea de
căsătorie a lui Tuzluc; Mariei ii este destinat un bărbat simplu, dar condus de sentimente
nobile. Gheorghe, cel care dorind să iși salveze stăpanul de la pierzanie, îi dezvăluie lui
Andronache Tuzluc adevărul despre Dinu Păturică, cel care mai tarziu este luat de banul C
pentru a-i fi grămătic, cel care se îndrăgostește de Maria, cel care total dezinteresat, plătește o
femeie pentru a-l îngriji pe Andronache Tuzluc, cel care, în schimbul faptelor sale bune,
primește la finalul romanului, răsplata bine meritată, va deveni soțul Mariei. Naratorul se
folosește de acest personaj pentru a demonstra că se poate atinge o poziție socială înaltă și prin
alte mijloace decat cele folosite de ciocoi.

În zugrăvirea personajelor este folosită tehnica balzaciană. Se insistă mai mult pe caracterul
moral al acestora, fără a neglija însă trăsăturile fizice. Fiecare personaj este amănunțit
caracterizat, fie în mod direct, fie indirect, prin fapte sau chiar prin propriile ganduri spuse cu
voce tare: ”Iată-mă în sfarșit în pămantul făgăduinței; am pus mana pe paine și pe cuțit;
curagiu și răbdare, prefăcătorie și iușchiuzarlac și ca mane voi avea și eu case mari și bogății
ca ale acestui fanariot”. Gesturile, mimica sunt și ele bine reliefate: ”Păturică, ca ciocoi fin ce
era, îngenunche dinaintea fanariotului, îi sărută mana cu cea mai mare umilință și făcu să cază
din ochii lui de șarpe două lacrime de acelea ce în aparință arată o inimă plină de recunoștință,
dar în realitate nu sunt decat plansul crocodilului prin care amăgește victima sa”.

Din punct de vedere stilistic, Nicolae Filimon nu excelează în folosirea figurilor de stil, textul
fiind mai degrabă din acest punct de vedere dacă nu arid, atunci cel puțin sărac în figuri de
stil. La scară mare folosește în primul rand antiteza; folosește de asemenea și comparația
nobilă5, figură de stil folosită cu precădere în clasicism. ”Un an întreg, fanariotul nostru, făcu
domniței tot acele servicii ce făcea odinioară Mercur celui mai mare dintre zeii Olimpului
elenic”.

Despre Dinu Păturică, G. Călinescu spunea: ”ca și în cazul operei lui Cervantes sau a
lui Flaubert, eroul devenit tip iese din file și trăiește în afara cărtii. Nu este în literatura
noastră, pe măsura deplasării orizontului, un erou cu acte mai solide de stare civilă decat Dinu
Păturică.”6

Prin romanul Ciocoii vechi și noi, Nicolae Filimon ne-a lăsat atat o operă literară,
remarcabilă în primul rand prin faptul că este deschizătoare de drum pentru o nouă specie
literară, cat și un adevărat documentar al epocii pe care o prezintă. De remarcat faptul că
Filimon s-a născut în 1819, deci practic nu a trăit în adevăratul sens al cuvantului
evenimentele culturale și istorice din perioada 1814-1830; cu toate acestea, textul său este o
adevărată frescă istorică și culturală.

5
Vianu Tudor, Arta prozatorilor romani, Editura Eminescu, Bucuresti, 1973
6
G. Calinescu, Istoria literaturii romane dela începuturi pană în prezent, Fundația Regală pentru literatură și
artă
Bibliogafie:

1. Călinescu G, Istoria literaturii romane dela începuturi pană în prezent, Fundația Regală
pentru literatură și artă, București 1964
2. Filimon Nicolae, Ciocoii vechi și noi, Editura Corint, București, 2006
3. Iliescu Adriana, Proza realistă în secolul al -XIX-lea, Momente și sinteze, Editura Minerva,
București, 1978
4. Vianu Tudor, Arta prozatorilor romani, Editura Eminescu, Bucuresti, 1973
5. Istoria Literaturii romane, II, Editura Academiei Republicii Socialiste Romania, București, 1968