ELEMENTELE TEXTULUI NARATIV:

Intro:
George Calinescu se incadreaza in seria personalitatilor romanesti de tip enciclopedic,
fiind caracterizat de Geo Bogza ca fiind una dintre cele mai fertile si inspirate minti de
carturar de la Dimitrie Cantemir pana in zilele noastre.
Aparitia romanului calinescian marcheaza o data importanta in evolutia literaturii
romane, rezolvand contradictia care diviza epoca interbelica in doua tabere prin afirmarea
importantei, pe de o parte a scrierilor traditionale, urmand modelele universale (Balzac,
Stendhal, Tolstoi) sau, pe de alta parte, a celor moderne, de factura proustiana. Enigma Otiliei
apare in 1938, la sfarsitul perioadei interbelice. Scrierea prezinta, in maniera realista, viata
burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, accentuand problematica
paternitatii si pe cea a mostenirii.
In primul rand, desi adera la formula epica a lui Balzac, incercand sa preia viziunea
despre lume a acestuia, Calinescu nu mizeaza in Enigma Otiliei pe o observare atenta a
socialului, doar pentru a realiza o simpla fresca a Bucurestiului. Cu toate ca plaseaza cu foarte
mare atentie actiunea in timp si spatiu, accentuand fiecare detaliu al lumii pe care o descrie,
naratorul nu doreste sa creeze iluzia realitatii copiind realitatea, ci sa dezvaluie caricatura
societatii bucurestene de la inceput de secol XX. Semnificativa in acest sens este afirmatia lui
Nicolae Manolescu: Daca Balzac creea viata, Calinescu o comenteaza, atitudinea lui fiind
critica. De pilda, atat de faimosul incipit in care este prezentat tanarul Felix Sima prin
intermediul caruia sunt descrise strada Antim si casa unchiului Costache, cu ajutorul tehnicii
detaliului, suprinde prin finetea observatiilor ce permit cititorului sa descopere unele
semnificatii dincolo de suprafata detaliilor arhitectonice. De fapt, acest artificiu narativ este
menit sa redea intocmai cel mai mare defect al societatii de la acea vreme: ipocrizia
burgheziei. Astfel, intreg fragmentul de inceput este construit pe baza diferentei dintre
aparenta si esenta, prin intermediul tehnicii contrastului, dintre ceea ce vor sa para prin
casele pe care si le-au construit locuitorii acelei strazi si ceea ce sunt ei in realitate.
In al doilea rand, perspectiva narativa infatiseaza un narator omniscient a carui scriitura
este realizata la persoana a III-a, dar care, se dovedeste a fi mai mult un estet, un erudit, un
critic si mai putin un creator de lume. Astfel, personajele calinesciene ce par a fi fatetele
complementare ale aceleiasi unice viziuni asupra lumii, devin mastile naratorului. Atenta la
efectele pe care le produce povestea sa, instanta narativa implica prezenta unui personaj naiv
din punct de vedere social, anume adolescentul Felix, caruia ii preia cateodata perspectiva. In
acest mod, defectele lumii sunt si mai mult subliniate, fapt ce-l determina pe Nicolae
Manolescu sa afirme ca impersonalitatea vocii de tip balzacian este incalcata, intrucat
naratorul este mai mult savant si expert, care, in loc sa infatiseze lumea, o studiaza pe probe
de laborator.
In al treilea rand, arta portretisticii uimeste prin procedeele compozitionale de mare
diversitate. Cele mai multe personaje sunt de factura realiste, mijloacele de caracterizare fiind
accentuat balzaciene, iar in cazul Otiliei, moderne. Astfel portretele fizice surprind amprenta
portretelor morale asupra fizionomiei. Portretele morale ale lui Costache, Aglae, Aurica,
Stanica si Pascalopol sunt intemeiate pe o dominanta, fapt ce-i proiecteaza intr-o anume
tipologie umana. Cu toate acestea, majoritatea eroilor din Enigma Otiliei depasesc tipologia in
care se vad incadrati la prima aparitie in roman prin ceea ce estetica moderna numeste
ambiguitate. De pilda, unchiul Costache Giurgiuveanu, al carui cap este atins de o calvitie
totala, iar fata ii este aproape spana, isi refuza categoric sora atunci cand aceasta ii cere
impreumut cativa franci in timpul jocului de carti. De asemenea, atunci cand fiica Otilia
observa un inel al lui Pascalopol, acesta o indeamna sa si-l insuseasca. Asadar, fapt marcat si
de numeroase alte fragmente din roman, Costache s-ar integra perfect in tipologia avarului.
Cu toate acestea, datorita dragostei pe care i-o poarta Otiliei si, mai apoi, lui Felix, acesta este
umanizat, aspect de neconceput la avarii lui Balzac. Chiar atunci cand George Calinescu
aduce in scena caractere pure Aglae, baba absoluta fara cusur in rau, Aurica, fata batrana,
sau Stanica, parvenitul clasic trasaturile lor sunt atat de excesive, incat tot caricaturi devin.

La nivelul compozitiei, creatia epica este ampla, fiind alcatuita din douazeci de capitole
ce pot fi structurate pe mai multe planuri narative. Planul epic central surprinde destinul
clanului familial (Giurgiuveanu, Tulea, Ratiu), avand ca tema principala istoria mostenirii cu un
conflict puternic economic. La aceasta tema se adaoga tema paternitatii ce reliefeaza un
conflict moral. Cel de-al doilea plan cuprinde povestea de iubire dintre Felix si Otilia surprinsi
in devenire. La acestia se adaoga Leonida Pascalopol, aristocratul ce traieste revelatia unei
iubiri tarzii. Conflictul interior, psihologic al acestui plan este rezolvat prin obtiunea clasicilor:
triumful ratiunii asupra pasiunii. Ultimul plan-cadru contureaza monografia societatii
bucurestene de la inceputul secolului XX. Tema parvenirii este definitorie pentru aceasta lume
in care Stanica Ratiu este un invingator.