MIȘCAREA – SISTEMUL MUSCULAR

- este reprezentat de mușchii striați (somatici) – organe active ale sistemului locomotor, care
reprezintă 40% din masa corpului, mușchii netezi (viscerali) și mușchiul cardiac (miocardul) cu
contracție involuntară și ritmică;
- mușchii au forme variate: fusiformi (biceps, triceps), triunghiulari (piramidal al abdomenului),
patrulateri (marele drept abdominal, marele dorsal), cupolă (diafragma), trapez (mș. trapez),
circulari (orbicularii buzelor, ai pleoapelor, sfincterele) și sunt bogat vascularizați;
- contracția mușchilor striați se realizează la comanda directă a SNC;

Structura mușchiului
- porțiune centrală voluminoasă – corpul mușchiului, două extremități de culoare alb-sidefie –
tendoane (țesut conjunctiv fibros, formă cilindrică) / aponevroze (late), prin care se fixează de oase;
- un tendon se inseră pe osul fix – originea mușchiului, iar celălalt pe osul mobil – inserția mușchiului;
- în general, originea este unică, dar există și mușchi cu mai multe origini: biceps, triceps, cvadriceps;
- corpul mușchiului – fibre musculare striate, este acoperit de o membrană conjunctivă – fascia
mușchiului – care se prelungește la nivelul tendoanelor;
- sub fascie, se află epimisium (lamă de țesut conjunctiv), din care pornesc septuri spre interior -
perimisium; endomisium este o teacă de țesut conjunctiv ce învelește fiecare fibră musculară;
- au inervație dublă: somatică și vegetativă (care determină reacții vasomotorii).

Principalele grupe de mușchi scheletici

a) Mușchii capului
- mușchii mimicii – mușchi cutanați grupați în jurul orificiilor orbitale, nazale, bucal; determină
diferite expresii ale feței; exemple: frontal (încrețește pielea frunții), occipital, orbiculari ai
ochiului (închid pleoapele), orbiculari ai gurii (închid orificiul bucal);
- mușchii masticatori (maseteri și pterigoizi – ridică mandibula, o proiectează înainte, în lateral
sau o coboară, temporali – ridică mandibula și o proiectează înapoi) – intervin în masticație;
- mușchii limbii;
- mușchii extrinseci ai globului ocular.

b) Mușchii gâtului
- pielos al gâtului (încrețește pielea gâtului);
- sternocleidomastoidian (în contracție unilaterală, rotesc și înclină capul spre partea opusă, iar în
contracție bilaterală îl apleacă);
- hioidian.

c) Mușchii trunchiului
- mușchii spatelui și ai cefei: mușchii trapezi (superficial, superior; ridică umărul, participă la
înclinarea capului de partea respectivă și, prin contracția ambilor, trag capul pe spate), marii
dorsali (inferior de trapezi; cei mai lați mușchi ai corpului; coboară și rotesc brațele înăuntru);
ridicători ai scapulei (ridică umărul, înclină coloana vertebrală de aceeași parte); romboizi
(apropie scapulele de coloana vertebrală)
- mușchii anterolaterali ai toracelui: marele + micul pectoral (în partea anterioară a toracelui),
subclavicular + dințatul mare (lateral, profund), mușchii intercostali interni și externi (spațiile
intercostale), diafragma (la baza cutiei toracice, mușchi lat, care separă cutia toracică de
cavitatea abdominală; are o față bolțită spre torace și concavă spre abdomen);
- mușchii anterolaterali ai abdomenului: mușchi lați, cu acțiune asupra coloanei vertebrale și cu
rol de presă abdominală în expirație, micțiune, defecație etc. – mușchii drepți abdominali (de o
parte și de alta a liniei mediane), mușchiul piramidal (anterior față de fiecare mușchi drept
abdominal), mușchiul oblic extern, oblic intern și transvers al abdomenului (lateral de mușchii
drepți abdominali).
 d) Mușchii membrelor
-mușchii membrului superior:
- mușchiul principal al umărului – deltoidul este situat imediat sub piele și ridică membrul
superior până la orizontală (abducția brațului); e grupat în jurul articulației scapulohumerală;
- la nivelul brațului distingem anterior mușchiul biceps brahial, mușchiul brahial, mușchiul
coracobrahial; posterior – mușchiul triceps;
- la nivelul antebrațului distingem anterior mușchiul flexor al antebrațului + al mâinii,
mușchii pronatori + supinatori ai mâinii; unii sunt flexori și extensori ai degetelor; posterior și
lateral – mușchii extensori ai antebrațului, mâinii și degetelor; mușchi pronatori și supinatori ai
antebrațului;
- la nivelul mâinii – aparat muscular complex, are mușchi numai pe fața sa palmară și în
spațiile interosoase.

-mușchii membrului inferior:

- mușchii bazinului, mușchii coapsei, mușchii gambei, mușchii piciorului;
- în jurul articulației șoldului – mușchii fesieri;
- la coapsă mușchii sunt grupați în loja anteromedială, loja posterioară (mș. biceps
femural, semitendinos, semimembranos) și loja laterală;
- mușchiul croitor (anterior) – cel mai lung mușchi al corpului; sub el se află cvadricepsul
femural
- trei mușchi adductori – mare, scurt și lung + mușchiul drept medial (în partea medială a
coapsei) care apropie coapsele între ele (adducție); biceps femural;
- mușchii gambei sunt grupați într-o lojă anterolaterală și o lojă posterioară; în cea
anterioară – mușchii tibiali anteriori + extensori ai degetelor; în loja laterală – peronieri scurți +
lungi; loja posterioară – mș. gastrocnemian (superficial) + solear (ambii formează tricepsul sural),
tibial posterior + flexori ai degetelor (profund, fac extensia labei piciorului + flexia degetelor);
pronatori și supinatori ai piciorului;
- mușchii piciorului – atât pe fața dorsală, cât și pe plantă, extensori ai degetelor și
plantari.

FIZIOLOGIA MUȘCHILOR SCHELETICI

- mușchii scheletici asigură: tonusul, postura (prin contracții tonice), mișcarea voluntară, echilibrul,
mimica, deplasarea (prin contracții rapide);

Proprietățile mușchiului
1. Contractilitatea – proprietatea de a dezvolta tensiune între capetele sale sau de a se scurta;
- unitatea anatomică a contractilității – sarcomerul (unitatea morfofuncțională a miofibrilei,
delimitat de două membrane Z)
- unitatea moleculară a contractilității – proteinele contractile (actina și miozina)
 -se desfășoară în mai multe faze:
-eliberarea Ca2+ din reticulul sarcoplasmatic, datorită depolarizării membranei acestuia și
creșterii permeabilității ei; această fază reprezintă cuplarea excitației cu contracția;
-cuplarea actinei cu miozina, cu formarea actomiozinei, proces favorizat de Ca2+;
-scindarea ATP-ului produs prin oxidare aerobă în ciclul Krebs, datorită acțiunii
enzimatice a complexului actomiozinic;

-faza de contracție – scurtarea formațiunilor contractile ale sarcomerelor prin alunecarea

filamentelor de actină printre cele de miozină, mecanism glisant de apropiere a discurilor
întunecate (NU SCURTAREA MIOFILAMENTELOR!), cu consum de energie; durează 10-40 ms;

-faza de relaxare – repolarizarea membranelor și reîntroducerea, cu consum de energie

(activ) a Ca2+ în reticulul sarcoplasmatic, deci instalarea stării de repaus.
2. Excitabilitatea – proprietatea unui mușchi de a răspunde la un stimul extern sau intern printr-un
PA propagat, urmat de contracția caracteristică;
 - se datorează proprietăților electrice ale sarcolemei: permeabilitate selectivă, conductanță
ionică, polarizare electrică, pompe ionice
- între manifestarea electrică a sarcolemei și cea mecanică a sarcomerului, apare un lanț de
evenimente (reacții fizico-chimice) – cuplajul excitație-contracție:
1. canalele ionice de Ca2+ se deschid, iar acesta pătrunde gradiental în butonul terminal;
2. Ach este eliberată în fanta sinaptică;
3. Ach se leagă reversibil de receptorii sarcolemei. Canalele ionice pentru Na+ se
activează și apare o depolarizare locală, care crește până la un nivel critic și devine PA propagat
pe toată suprafața sarcolemei. Când Ach este decuplată rapid de receptori, transmiterea
sinaptică încetează.
4. PA se propagă dinspre sarcolemă spre interiorul fibrei, prin intermediul tubilor
transversali „T”. Se deschid canalele ionice pentru Ca2+, care difuzează rapid spre filamentele de
actină și miozină. Este momentul cuplării fenomenelor bioelectrice (excitației) cu fenomenele
mecanice (contracția).
5. Ca2+ determină formarea complexelor actomiozinice.
6. Actina va fi tractată spre centrul sarcomerului, glisând printre filamentele de miozină.
Are loc scurtarea sarcomerului, deci contracția.
- în repaus, sarcolema e polarizată (-80 ... -100 mV);
- perioada de latență – 1ms;
- placa motorie are ca mediator chimic acetilcolina;
- mediatorul determină depolarizarea sarcolemei și producerea potențialului de placă, care se
răspândește prin sistemul tubular de membrane și apoi prin reticulul endoplasmatic al celulei
musculare;
- fibra se poate afla și în perioadă refractară – frecvența stimulilor e ridicată → fibra nu va putea
răspunde la fiecare dintre ei;
- în cazul mușchilor viscerali, stimulul nu mai este influxul nervos, ci depolarizarea spontană a
unor fibre; plăcile motorii lipsesc, iar transmiterea e bidirecțională;
- cronaxia la mușchii striați este 0,1 – 0,5 ms, fiind mai mare la fibrele roșii, decât la cele albe și
mai mică la flexori, decât la extensori.

3. Extensibilitatea – proprietatea mușchiului de a se alungi (extinde) pasiv, sub acțiunea unei forțe
exterioare;
-substratul anatomic al extensibilității – fibrele conjunctive și elastice din mușchi

4. Elasticitatea – proprietate musculară ce constă în deformarea unei fibre musculare sub acțiunea
unei forțe și de a reveni la repaus când forța a încetat să mai acționeze;
-baza anatomică – fibrele elastice din structura perimisiumului

5. Tonusul muscular – starea de tensiune ușoară și permanentă a unui mușchi / starea de

contracție permanentă, dar parțială a unui mușchi, caracteristică stării de veghe;
-este controlat reflex și depinde de o inervație senzitivă și motorie intacte
- după denervare, tonusul muscular dispare

6. Plasticitatea – proprietate a mușchilor netezi viscerali de a-și menține constantă tensiunea la

diferite grade de distensie

Contracții ale fibrei musculare striate

CONTRACȚIA = principala formă de manifestare a activității musculare.
-în timpul unei activități obișnuite, mușchiul trece prin faze izometrice, izotonice și autoxonică,
inițierea oricărei contracții fiind, de obicei, izometrică;
• izometrice – lungimea mușchiului rămâne constantă, dar crește foarte mult tensiunea
acestuia;
 -nu prestează lucru mecanic extern, iar toată energia chimică se va pierde sub formă de
căldură și lucru mecanic intern;
-exemplu: menținerea posturii corpului, mușchii maseteri.

• izotonice – tensiunea în mușchi este constantă, dar diferă lungimea lui (se scurtează);
-realizează lucru mecanic și produce mișcare;
-caracteristică majorității mușchilor scheletici – ex. mușchii membrelor.

• auxotonică – variază atât lungimea cât și tensiunea mușchiului.

-după acțiunea lor principală, mușchii se clasifică în: abductori și adductori, supinatori și
pronatori, extensori și flexori, circulari (sfinctere) etc.
-același mușchi poate determina două sau mai multe mișcări ale unui segment: tricepsul brahial –
adducție, rotație, extensie.
CONTRACȚIILE MUȘCHILOR NETEZI SUNT ÎNTOTDEAUNA IZOTONICE!

Structura fibrei musculare

-țesutul muscular striat – fibre musculare cu contracție voluntară și rapidă;
-fibrele musculare striate:
-celule alungite, lungime: 1 mm – 12 cm, diametru: 20 – 100 Angstromi;
-alcătuite din sarcolemă, sarcoplasmă și numeroși nuclei dispuși periferic;
-sarcoplasma conține organite comune (mitocondrii, reticul sarcoplasmatic etc.) și un
sistem tubular specific „T”, derivat din sarcolemă, cu rol în contracție;

-reticulul sarcoplasmatic (este bogat, captează și eliberează ionii de Ca2+) + sistemul

tubular – cuplarea excitației cu contracția;
-organitele specifice – miofibrilele, elemente contractile așezate în sarcoplasmă;
-miofibrilele:
-conțin aproximativ 1500 filamente de miozină și 3000 de filamente de actină:
fiecare miofilament de miozină este înconjurat de 6 miofilamente de actină, iar
fiecare miofilament de actină este înconjurat de 3 miofilamente de miozină;
-la mușchiul striat și cardiac au o formă ordonată, iar la cel neted – dezordonată;
-la microscopul optic – aspect eterogen, alternanță de discuri clare și discuri
întunecate, situate la același nivel în toate miofibrilele – aspectul dungat / striat al
fibrei musculare;
-în centrul discului întunecat – banda luminoasă H (Hensen), iar în centrul discului
clar, o porțiune mai întunecată – membrana Z;
-segmentul cuprins între două membrane Z – sarcomer = unitatea
morfofuncțională a miofibrilei;
-la microscopul electronic – apar alcătuite din două tipuri de filamente: groase –
miozină (100 A diametru), cuprinse în discurile întunecate și subțiri – actină (50 A
 diametru), cuprinse în discurile clare și solidarizate de membrana Z și intercalate
între miofilamentele groase.

-miozina:
-proteină fibrilară, cu reactivitate mare pentru ioni și proprietăți catalitice
puternice (activate de ionii de Ca2+ și Mg2+), care favorizează desfacerea legăturilor
macroergice din molecula de ATP;
-intervine în reglarea cantității de energie necesară contracției musculare.

-actina:
-la fel ca și miozina, este o proteină fibrilare, cu însușiri enzimatice, care
hidrolizează ATP-ul pentru producerea energiei;
-un filament este format din: actină, troponină și tropomiozină;
-tropomiozina este înfășurată în spirală în jurul actinei – împiedică atracția
(cuplarea) dintre actină și miozină în timpul contracției;
-troponina fixează tropomiozina de actină, având o mare afinitate pentru
2+
Ca și inițiind contracția.

-mioglobina – structură și proprietăți asemănătoare cu hemoglobina; fixează

reversibil oxigenul molecular (O2) – oximioglobina (rezervă locală de oxigen);
-miogenul – amestec de enzime ce intervine în procesele biochimice ale
contracției.
Manifestări ale contracției musculare
-unitatea motorie a unui mușchi – motoneuron + fibra musculară pe care o deservește;

-fibra musculară se supune legii „tot sau nimic”, dar mușchiul „in situ” are contracție gradată
direct proporțional cu numărul de unități motorii activate, în funcție de intensitatea și frecvența
stimulilor;
-forța de contracție este maximă, când intră în contracție toate fibrele mușchiului respectiv și
variază între 3,6 – 10 kg/cm2.
1. Manifestări electrice
-reprezentate de PA al fibrei musculare;
-fibrele musculare pot fi stimulate pe cale naturală (de la placa motorie) sau pe cale
artificială (cu ajutorul curentului electric), în ambele producând un PA;
-PA se propagă cu viteză de 30 m/s;
 -activitatea mușchiului sau a unor părți motorii componente se poate înregistra –
electromiogramă.

2. Manifestări chimice
-inițiate prin mecanismul de cuplare excitație-contracție;
-asigură energia necesară proceselor mecanice (de contracție musculară);
-în primele 45-90 de secunde, în timpul unui efort moderat sau intens, în mușchi va avea loc
un metabolism anaerob, care îi dă „răgaz” sistemului cardiovascular să regleze aportul de
oxigen;
-după primele 2 minute, metabolismul anaerob e compensat de cel aerob.

3. Manifestări mecanice
-se studiază cu ajutorul miografului, folosind un preparat neuromuscular de broască: mș.
gastrocnemian + n. sciatic;
-dacă se aplică un stimul unic, cu valoare prag, se obține o contracție musculară, având
aspectul unei curbe în clopot – SECUSĂ, cu următoarele componente:
- fază de latență (0,01 s) – reprezintă timpul dintre momentul aplicării excitantului și
apariția contracției; în timpul acestei faze – manifestarea electrică a contracției, iar durata
fazei de latență depinde de tipul de mușchi;
- fază de contracție (0,04 s);
- fază de relaxare (0,05 s)

-secusa poate fi izometrică sau izotonică;

-durata totală medie a secusei – 0,1 s;
-amplitudinea secusei variază d.p. cu intensitatea stimulului, până la o valoare maximă.
- dacă se aplică stimuli repetitivi, la intervale mici și regulate – sumație de secuse –
TETANOS:
a) incomplet: graficul său ilustrează un platou dințat, ce exprimă sumarea incompletă a
secuselor la stimularea repetitivă cu frecvență joasă – 10-20 stimuli/secundă;
b) complet: graficul său ilustrează un platou regulat, ceea ce exprimă sumarea totală a
secuselor la stimuli cu frecvență mare – 50-100 stimuli/secundă.

-toate contracțiile voluntare ale mușchilor sunt tetanosuri, deoarece comanda voluntară se
transmite la mușchi prin impulsuri cu frecvență mare;
-exemple de secuse: frisonul, sistola cardiacă, reflexul miotatic (se întâlnesc rar în organism).

4. Manifestări termice
-se datorează fenomenelor biochimice din fibra musculară;
-𝜂=30%, ceea ce înseamnă că 70% din energia chimică se transformă în energie calorică, iar
30% e convertită în lucru mecanic;
-mușchii sunt principalii generatori de căldură, atât prin tonusul muscular, cât și prin secuse
de frisoane, declanșate în mod reflex de expunerea la frig;
-există căldură de repaus, componentă a termogenezei, degajată tot timpul de mușchi, și o
căldură de activitate, eliberată în timpul contracției;
Mecanismele biochimice ale contracției. Transformarea ATP în ADP, cu eliberare de energie (12.000 cal
/ mol)

Contracțiile unice sau repetate (dar de scurtă durată) folosesc energia produsă în repaus, prin oxidarea
celulară a substanțelor energetice (a glucozei). Ea (energia) se acumulează sub formă de ATP și
creatinfosfat (CP).

Creatinfosfatul asigură refacerea, pe termen scurt, a ATP-ului.

C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O + 38ATP
CP + ADP → ATP + creatină

Efortul muscular de lungă durată (peste un minut) va epuiza rezervele de ATP și CP. În acest sens,
respirația celulară de la nivelul mitocondriilor se va intensifica și, astfel, se asigură energia necesară. În
acest caz, oxigenul este insuficient, iar oxidarea glucozei se va realiza anaerob („datoria de oxigen”) și se
va forma acid lactic, toxic pentru mușchi.
C6H12O6 + 2ATP → 2C3H6O3 (acid lactic) + 4ATP

După efort, procesele de oxidare se mai păstrează o perioadă, pentru a reface ATP și CP și metabolizării
acidului lactic. Acum, plămânii pot asigura necesarul de O2, deci mușchii respiră integral aerob (în
perioada de relaxare). Spunem că, în această perioadă de refacere, se achită „datoria de oxigen”.
C6H12O6 + 6O2 → 6CO2 + 6H2O + 38ATP
C3H6O3 (acid lactic) + O2 → CO2 + H2O + ENERGIE

În lipsa oxigenului sau într-un consum exagerat de oxigen în timpul unui efort fizic, are loc acumularea
de acid lactic, iar mușchiul se „acidulează”, obosește și devine mai rigid. În final, se instalează
cunoscutele crampe musculare (cârceii).

Relaxarea musculară este determinată de retragerea Ca2+ în reticulul sarcoplasmatic și desfacerea

complexelor de actomiozină.
Lucrul mecanic, produs în timpul contracției musculare, se realizează cu consum de energie, stocată în
substanțe energogenetice. Energia calorică, eliberată prin contracție musculară, este principala sursă în
termogeneză.
Locomoția și ortostatismul
- rezultatul activității fiziologice conjugate a: sistemului osos, muscular, receptorilor, nervilor, centrilor
nervoși;
- în cazul eforturilor musculare de mare intensitate – hipoxia (deficiență de oxigen).

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A SISTEMULUI MUSCULAR

Oboseala și forța musculară

- oboseala musculară – determinată de o stare de contracție prelungită și susținută a mușchilor;
- cauza: epuizarea rezervelor de glicogen și scăderea pH-ului intracelular (datorită creșterii
concentrației de acid lactic, ceea ce inhibă unele enzime), scăderea randamentului energetic,
acumularea de acid lactic, lipsa de oxigen, epuizării substanțelor macroergice (ATP, CP), glucozei,
mediatorilor chimici de la nivelul plăcilor motorii, stresul, munca în medii poluante;
- partea cea mai mare a oboselii musculare – incapacitatea mușchiului de a mai realiza același lucru
mecanic (scade precizia mișcărilor), faza de relaxare se poate alungi și se poate ajunge la contractură
fiziologică, prin dispariția relaxării, însoțită uneori de dureri musculare, hidroliza ATP-ului se face
într-un ritm mult mai accentuat decât sinteza sa;
- după o activitate musculară prelungită – diminuarea transmiterii semnalelor nervoase la nivelul
plăcii motorii (scăderea excitabilității), deci și diminuarea contracției musculare;
- crampele musculare – mușchi obosit care intră în contracție dureroasă;
- practicarea unui efort fizic intens, după o perioadă de inactivitate este urmat de febră musculară
(fenomen secundar de oboseală musculară), timp de 2-48 de ore, care dispare prin repracticarea
aceluiași efort;
- prevenirea instalării precoce a oboselii musculare – gradarea treptată a activităților fizice,
respectându-se curba capacității de efort pe parcursul zilei / săptămânii;
- excesele trebuie evitate pentru a preveni rupturile sau întinderile musculare.

Întinderi și rupturi musculare

- contracția excesivă a unui mușchi în urma unor accidente, mișcări bruște de răsucire, eforturi
musculare exagerate, oboseli musculare sau poziții vicioase poate duce la întinderea / ruperea sa
sau a tendonului său, precum și a țesutului conjunctiv adiacent;
- simptome: dureri locale puternice, ca de arsură, tumefierea și învinețirea zonei afectate, apariția
hematomului;
- modalități de prevenire: regim de viață echilibrat, alimentație sănătoasă, „încălzirea” musculară
prealabilă prin exerciții fizice pregătitoare, crioterapie (masaj ușor cu gheață, comprese reci) în
primele 48 de ore.

Distrofiile musculare (miopatii)

- grup de afecțiuni ereditare (sex-linkate), progresive, cu severitate diferită, de natură degenerativă,
cu evoluție lentă; se transmite de la mama purtătoare la fii;
- se diferențiază clinic prin afectarea anumitor grupe musculare;
- țesutul muscular scheletic este înlocuit, succesiv, cu țesut sclero-adipos;
- prin retragerea tendoanelor, care pot însoți aceste boli, se ajunge la deformări ale trunchiului și
membrelor; sensibilitatea musculară scade până la dispariție;
- pot apărea la vârsta preșcolară, pubertate, în jurul vârstei de 20 de ani și, mai rar, la peste 30 de ani.

Distrofia Duchenne – forma cea mai răspândită

-apare cu o frecvență de 1/5000;
-cauze: determinism genetic (se manifestă la adolescenții băieți); ARNm nu codifică sinteza unei
proteine care intră în alcătuirea citoscheletului fibrei musculare;
-manifestări: slăbiciune la nivelul membrelor inferioare, ce avansează până la imobilizare,
degenerescență musculară, moartea individului în jurul vârstei de 20 de ani;
-tratament: diagnosticare cât mai timpurie a bolii (până în 12 ani), supraveghere medicală, masaje
terapeutice + exerciții fizice care ajută doar în faza incipientă a bolii.

Distrofie fascio-scapulo-humerală
-cauze: determinism genetic – transmitere autozomal dominantă;
-manifestări: retroprogresia scapulelor și ridicarea brațelor („scapule aripi”), indivizii își pot păstra
capacitatea de a merge pe tot parcursul vieții.

Atrofie musculară
- cauze: paralizii datorate accidentelor care produc denervări, lipsa mișcărilor de recuperare după
unele paralizii, sedentarism, obezitate;
- manifestări: scade masa unuia sau mai multor mușchi;
- igienă și terapie: masaje, antrenamente dirijate de recuperare, control medical periodic.
Notă. Pentru anumite sporturi de performanță, se urmărește hipertrofia musculară a unor mușchi,
prin antrenamente cu supraveghere tehnică avizată și control medical periodic. Se interzice dopajul
(supraefort) – factor de mare risc.

Atrofie musculară Becker

- cauze: determinism genetic, apare între 2-16 ani;
- manifestări: modificări ale proteinelor contractile musculare, evoluție lentă până la 35 de ani
- tratament: antrenamente dirijate și masaje terapeutice benefice doar în fața de început a bolii.
Miastenia gravis
-cauze: boală autoimună, manifestată prin inhibarea transmiterii impulsului nervos la nivelul plăcilor
motorii, prin blocarea receptorilor pentru Ach cu anticorpi;
-manifestări: oboseală musculară progresivă, dificultăți la mestecat, înghițit, modificări de mimică, ce
poate avansa până la afectarea mușchilor respiratori;
-tratament: anticolinesterazice, tratament cu imunosupresoare, timectomie.