 sistemul muscular este format din totalitatea muşchilor din organism, care sunt organe active ale mişcării

şi reprezintă aproximativ 40% din greutatea corpului (cuprinde peste 600 muşchi scheletici) – după locul
pe care îl ocupa în organism şi funcţia îndeplinită, se clasifica în: muşchi scheletici (somatici, striaţi,
aflaţi sub control voluntar rapid, îmbracă scheletul şi împreună cu oasele şi articulaţiile corespunzătoare
asigura mişcarea segmentelor corpului), muşchi viscerali (netezi din pereţii organelor interne şi a vaselor
de sânge, cu contracţii spontane, involuntare, asigura motilitatea viscerelor), miocardul (cardiac, cu
contracţii involuntare, ritmice)
 muşchii scheletici constituie componentele active ale sistemului locomotor, contracţia acestora se
efectuează la comanda directă a SNC, menţin poziţia corpului prin contracţii tonice (tonus muscular),
asigura deplasarea prin contracţii rapide determinate de impulsurile provenite de la SN – compuşi din
ţesut muscular striat însoţit de ţesut conjunctiv, nervos şi vascular + prezintă:
 corpul muşchiului: porţiune centrală musculară, mai voluminoasă, format din fibre musculare striate –
la exterior se afla fascia muşchiului (membrana conjunctivă care se prelungeşte la nivelul tendonului)
→ sub această se afla o lamă de ţesut conjunctiv elastic (epimisium) din care pornesc în interior
septuri conjunctive care delimitează fasciculele de fibre musculare (perimisium) → teci fine de ţesut
conjunctiv învelesc fiecare fibră musculară (endomisium) → bogată vascularizaţie care asigură
suportul nutritiv al contracţiei musculare / inervaţie dublă: somatica şi vegetativă (determina reacţii
vasomotorii) ⇒ mai multe fibre musculare formează un fascicul muscular înconjurat de perimisium
 tendoane: două extremităţi / capete cilindrice de culoare alb-sidefie care au în structura lor ţesut fibros
(similar cu cel al ligamentelor, numai că sunt mai puţin elastice şi extensibile) ⇒ tendonul aflat pe osul
fix în timpul contracţiei = originea muşchiului (în general unică, dar se cunosc cu mai multe: biceps,
triceps, cvadriceps) + cel fixat pe osul mobil = inserţia muşchiului – la muşchii laţi şi scurţi,
tendoanele lăţite se numesc aponevroze – când un muşchi se contractă, tendonul se scurtează şi
apropie sau îndepărtează osul pe care este înserat
 inervaţia somatică senzitiva: dendritele neuronilor pseudounipolari din ganglionii spinali şi ganglionii
Gasser (omologi de pe traseul nervilor cranieni) de pe traseul trigemenului (fibre aferente ce pornesc
de la proprioceptori musculari, vor informa SNC despre poziţia spaţială a corpului, mişcările efectuate,
gradul de contracţie sau întindere a muşchilor) / motorie: axoni ai motoneuronilor somatici α din
coarnele anterioare medulare şi din nucleii somatomotori ai trunchiului cerebral, formând placă
motorie (terminaţiile butonate ale axonilor + sarcolema fibrei)
 muşchii pot fi clasificaţi în funcţie de:
 dimensiuni: lungi (musculatura extremităţilor), laţi (trunchiului), scurţii (palmelor, degetelor)
 formă: fusiformi (biceps, triceps), circulari (orbicularul buzelor, pleoapelor, sfincterele, din jurul
orificiului nazal), triunghiulari (deltoid, piramidal al abdomenului), trapezoidali (trapez), patrulatera
(marele drept abdominal, marele dorsal), în formă de cupolă (diafragma), romboida
 acţiunea lor principală: flexori şi extensori, abductori şi adductori, supinatori şi pronatori, circulari
(sfinctere) – acelaşi muşchi poate determina una sau mai multe mişcări ale unor segmente corporale
(tricepsul brahial poate determina adductia, rotaţia şi extensia braţului)
 majoritatea muşchilor scheletici sunt grupaţi în perechi antagoniste (efectul contracţiei unui muşchi este
anulat de relaxarea celuilalt – biceps şi triceps brahial) + când au, în totalitate sau parţial, aceeaşi acţiune
(de exemplu, extensia unui membru), muşchii sunt agonişti
 dpdv chimic, muşchiul este alcătuit din 75-80% apă şi 20-25% reziduu uscat (din care 99% reprezintă
substanţe organice şi 1% substanţe anorganice) – substanţele organice proteice sunt localizate în
sarcoplasma (mioglobina cu structura şi proprietăţi asemănătoare hemoglobinei, transportă oxigenul
necesar reacţiilor biochimice din muşchi + enzime) şi în miofibrile (contractile: actina şi miozina +
necontractile, cu rol reglator: tropomiozina şi troponina) – substanţele organice neproteice au rol
energetic: glicogen, trigliceride, ATP, creanină, fosocreanina (PC) – substanţe anorganice reprezentate de
săruri minerale şi diferiţi ioni: Ca2+, Mg2+, Na+, K+, Cl-
 PRINCIPALELE GRUPE DE MUŞCHI SCHELETICI
 muşchii scheletici menţin poziţia corpului şi a segmentelor sale, asigurând mişcarea – musculatura striată
intra şi în constituţia altor organe: limba, faringe, treimea superioară a esofagului sau sfinctere (anal
extern, vezical extern) având rol în controlul voluntar al unor funcţii vegetative
 muşchii care deplasează oasele formează perechi cu acţiune antagonică: flexor, extensor (când un
membru al perechii se contractă, celălalt se relaxează) – aceste perechi asigura toate coordonatele
mişcărilor, având rol important în menţinerea tonusului muscular, care asigură poziţia organismului fără
sprijin ⇒ niciun muşchi din aceste perechi nu este, de fapt, complet relaxat: amândoi sunt într-o stare de
tensiune relativă, care îi menţine pregătiţi pentru o anumită contracţie, atunci când este necesar
 mişcările corpului şi poziţia sa sunt determinate de 639 muşchi somatici – după poziţia în organism:
I. Muşchii capului
 mimicii (cutanaţi ~ se însera pe piele): grupaţi în jurul orificiilor orbitale (orbiculari ai ochiului închid
pleoapele), nazale, bucal (orbicularul buzelor / ai gurii închid orificiul bucal), auditiv + frontal
(încreţeşte pielea frunţii), occipital, orbicularii pleoapelor, buccinatori, mental, zigomatici (mic şi
mare) → rol în determinarea diferitelor expresii ale feţei, contribuie la exprimarea atenţiei
 masticatori: temporali (ridică mandibula şi o proiectează înainte), maseteri + pterigoidieni (ridică
mandibula, o proiectează înainte, lateral sau o coboară), suprahioidieni → intervin în masticaţie
 limbii, extrinseci ai globului ocular
II. Muşchii gâtului
 pielosul gâtului / platisma: încreţeşte pielea gâtului, mai superficial ca SCM
 sternocleidomastoidian: în contracţie unilaterală rotesc şi înclină capul spre partea opusă, iar în
contracţie bilaterală îl apleacă)
 hioidieni, scaleni, prevertebrali → rol în mişcările capului (înclinare, rotaţie)
III. Muşchii trunchiului
 spatelui şi ai cefei → menţin poziţia verticală a capului, a coloanei vertebrale
 în plan superficial: trapezi (superior, ridică umărul, participa la înclinarea capului de partea
respectivă + prin contracţia ambilor trag capul spre spate) + dorsali (marii dorsali: inferior, cei
mai laţi muşchi ai corpului, coboară şi rotesc braţele înăuntru) + romboizi (apropie scapulele de
coloană vertebrală) → prezintă aponevroza lombară
 în plan profund: muşchii şanţurilor (inter)vertebrale + dinţaţi (muşchii expiratori coboară coastele,
muşchii inspiratori ridică coastele)
 anterolaterali ai toracelui:
 pectoralii mari: rotesc medial braţele când acestea atârna pe lângă corp + când braţul este ridicat îl
coboară la orizontală + realizează flexia braţelor, încrucişându-le pe piept
 pectoralii mici: trag scapulele înainte şi în jos + ridică coastele (inspiratori auxiliari)
 subclaviculari: între clavicula şi prima coastă pe care o ridică (inspiratori auxiliari), mai profund
 dinţaţi mari / anteriori (serratus): executa mişcări ale scapulei, ridică braţele la verticală
(inspiratori auxiliari), mai profund
 intercostali (externi şi interni): în spaţiile intercostale
 diafragma: separa cavitatea toracică de cea abdominală, muşchi lat având o fată boltită spre torace
şi o fată concava spre abdomen → rol principal în respiraţie
 anterolaterali ai abdomenului: muşchi laţi, cu acţiune asupra coloanei vertebrale, participa la formarea
pereţilor anterolaterali şi posteriori, determina creşterea presiunii intraabdominale, permiţând
declanşarea unor acte fiziologice (expiraţia, micţiunea, defecaţia) şi prin tonicitatea lor contribuie la
fixarea organelor abdominale
 oblici externi: flexează bazinul pe torace, coboară coastele (expiratori accesori) + în contracţie
unilaterală rotesc toracele de partea opusă
 oblici interni: flexează bazinul pe torace, rotesc coastele de aceeaşi parte
  oblici transverşi: formează centura contractilă a abdomenului, trag coastele spre linia mediană şi
le coboară (expiratori accesori)
 drepţi abdominali: de o parte şi de alta a liniei mediane, flexează toracele sau bazinul pe torace
 piramidal: anterior faţă de fiecare muşchi drept abdominal
IV. Muşchii membrelor
 umărului (leagă membrul superior de trunchi, grupaţi în jurul articulaţiei scapulohumerale): deltoid ~
imediat sub piele, proiectează braţul înainte şi înapoi până la orizontală (abducţia braţului)
 muşchii proprii membrului superior
 braţ: (anterior) biceps brahial, brahial (realizează flexia antebraţului pe braţ), coracobrahial +
(posterior) triceps brahial (extensor al antebraţului)
 antebraţ: (anterior) flexori şi extensori ai antebraţului, mâinii şi degetelor, pronatori (rotesc mâna
spre interior) ai mâinii + (posterior şi lateral) extensori ai degetelor, antebraţului şi mâinii şi
supinatori (rotesc mâna spre exterior) ai mâinii → brahioradial (anterior), rotundul pronator,
lungul supinator pronator, marele şi micul palmar, cubital anterior
 muşchii mâinii: proprii (numai pe fata palmara şi în spaţiile interosoase)
 muşchi ai bazinului (în jurul articulaţiei coxofemurale): fesierii – asigură menţinerea verticală a
corpului, extensia coapsei pe bazin şi rotaţia ei laterală
 (muşchii proprii membrului inferior) coapsei (loja anteromediala, posterioara, laterală):
 superficial: (loja anteromediala) croitor (cel mai lung muşchi al corpului, flexor al coapsei pe
bazin şi al gambei pe coapsă), cvadriceps femural (sub croitor, cu vastul medial, extensor al
gambei în prelungirea coapsei + se fixează pe tibie prin tendonul rotulian)
 profund: (medial) 3 adductori (mare, scurt, lung care împreună cu muşchiul drept medial, prin
contracţie, apropie coapsele între ele) + (posterior) semitendinos, semimembranos, biceps
femural / crural (flexori ai gambei)
 gambei (loja anterolaterala, posterioară):
 tibiali anteriori: flexori dorsali şi supinatori ai piciorului
 (anterior) pronatorii şi flexorii piciorului şi extensorii degetelor ridică marginea externă şi coboară
marginea internă a piciorului
 (posterior) supinatorii şi extensorii piciorului şi flexorii degetelor: ridică marginea internă şi
coboară marginea externă a plantei
 (posterior, superficial) tricepsul sural alcătuit din muşchii gemeni (gastrocnemian, medial şi
lateral) şi solear → extensia piciorului pe gamba, flexia degetelor, ridicarea în vârful picioarelor
 scurtul şi lungul peronier / fibular (lateral)
 plantei (labei piciorului): flexori şi extensori ai degetelor, plantari – se găsesc atât pe fata dorsala cât şi
pe cea plantara (realizează flexia sau extensia degetelor, apropie sau îndepărtează degetele)
STRUCTURA FIBREI MUSCULARE
 fibră musculară striata este compusă din sarcolema subţire, sarcoplasma puţină, mai mulţi nuclei
periferici, numeroase mitocondrii (dispuse în reţea în jurul miofibrilelor), miofibrile striate înconjurate de
tuburi fine transversale (formând un sistem tubular T specific / reţea de canalicule longitudinale şi
transversale, derivat din sarcolema, cu rol în transmiterea rapidă a impulsului de contracție de la
sarcolema la miofibrile), ribozomi liberi şi o bogată reţea de reticul endoplasmatic (sistem tubular
longitudinal, cu rol în captarea şi eliberarea Că2+) + cisterne terminale
 celule alungite de formă cilindrică, 1 mm – 10 (12) cm lungime, 20-100 Å diametru
 în sarcoplasma se mai întâlnesc incluziuni ergastice reprezentate de glicogen, grăsimi, mioglobina – ca
proprietăţi, fibrele se caracterizează prin contracţii voluntare, viteza de contracţie mare şi durata a
contracţiei mică → unitatea funcţională a muşchiului este reprezentată de unitatea motorie (ansamblu
format din ramificaţiile unui singur axon al unui motoneuron şi fibrele musculare pe care le deserveşte):
 3-6 (5-10) fibre în muşchii ce realizează mişcări fine, precise (buze, mâini, ochi) / sute de fibre (100-150)
în muşchii care realizează mişcări grosiere (muşchii scheletici mari, cum sunt ai coapselor, braţelor) ⇒
legătura funcţională a fibrelor somatomotorii cu cele musculare scheletice se realizează la nivelul plăcilor
motorii (sinapse neuromusculare) al căror mediator este acetilcolina (Ach)
 miofibrilele sunt compuse din discuri (benzi) clare numai din microfilamente de actina şi discuri
întunecate din microfilamente de miozina şi capetele libere ale celor de actina, dând aspectul dungat /
striat specific (au aspect eterogen la microscopul optic) → printre microfilamentele de miozina pătrund
capetele microfilamentelor de actina, la nivelul cărora se afla o regiune activa unde, în timpul contracţiei,
se produce legarea actinei cu miozina → în repaus, aceste legături sunt împiedicate să se formeze de
proteinele reglatoare troponina şi tropomiozina
 discurile clare sunt străbătute de membrana Z, iar discurile întunecate de o zonă clară H (banda Hensen)
⇒ segmentul cuprins între două membrane Z constituie sarcomerul, unitatea morfofuncţionala a
miofibrilei – la microscopul electronic apar alcătuite din două tipuri de miofilamente: groase (diametru
100 Å), din miozina, cuprinse în discurile întunecate + subţiri (diametru 50 Å), din actina, solidarizate de
membrana Z, intercalate între miofilamentele groase → o miofibrilă este alcătuită din aproximativ 1500
miofilamente de miozina şi 3000 de actina dispuse astfel: fiecare miofilament de miozina este înconjurat
de 6 miofilamente de actina / fiecare miofilament de actina înconjurat de 3 miofilamente de miozina
 miofilamentele sunt dispuse ordonat şi au forme regulate la nivelul musculaturii striate şi cardiace, iar la
nivelul musculaturii netede sunt dispuse dezordonat şi au forme neregulate – discurile clare izotrope (DC
– banda I) şi cele întunecate anizotrope (DI – bandă A) alternează şi sunt aşezate la acelaşi nivel în toate
fibrele musculare, conferindu-le acestora aspect striat
 miozina are structura fibrilara şi manifesta reactivitate mare faţă de ioni, precum şi puternice proprietăţi
catalitice, favorizând desfacerea legăturilor macroergice din moleculă de ATP + intervine în reglarea
cantităţii de energie necesară contracţiei musculare (proprietăţile enzimatice activate de Ca 2+ şi Mg2+) +
conţine cozi miozinice şi un cap miozinic
 un filament de actina este format din actina (structura fibrilara, poseda proprietăţi enzimatice, catalizând
hidroliza ATP), tropomiozina (înfăşurată în spirală în jurul actinei, împiedicând atracţia dintre
miofilamentele de actina şi miozina în timpul contracţiei) şi troponina (ataşează tropomiozina de actina,
are o puternică afinitate pentru Că2+, iniţiind contracţia)
 mioglobina fixează reversibil oxigenul molecular, formând oximioglobina (rezerva locală de oxigen) +
miogenul = amestec de enzime ce intervine în procesele biochimice ale contracţiei
PROPRIETĂŢILE MUŞCHILOR
 rolul muşchilor scheletici de organe active ale mişcării, de adaptare şi menţinere a poziţiilor corpului
(statice şi dinamice) este fundamentat de proprietăţile lor – muşchii scheletici asigura tonusul, postura,
echilibrul, mimica şi mişcările voluntare (componenta efectorie a reflexelor somatice de tonus, postura,
echilibru şi redresare, precum şi a activităţii motorii voluntare, a expresiei stărilor afectiv emoţionale şi
limbajului o reprezintă muşchiul striat somatic)
 extensibilitatea = proprietatea muşchiului de a se întinde / lungi, pasiv, sub acţiunea unei forţe exterioare
(substratul anatomic al extensibilităţii îl reprezintă fibrele conjunctive şi elastice din muşchi)
 elasticitatea = proprietatea specifică muşchiului de a se deforma (întinde şi comprima) sub acţiunea unei
forţe externe şi de a reveni pasiv la starea / forma iniţială, după ce forţă a încetat să acţioneze (baza
anatomica o reprezintă fibrele elastice din structura perimisiumului)
 excitabilitatea = proprietatea prin care muşchiul răspunde prin potenţiale de acţiune la acţiunea unui
excitant (stimul fizic, chimic, electric, sau în situ numai a impulsului nervos) extern sau intern (impuls
nervos) prin modificări specifice + răspunsul sau se datorează proprietăţilor membranei celulare:
permeabilitatea selectivă, conductanţa ionică, pompe ionice şi polarizarea electrică (în repaus, sarcolema
este polarizată electric, potenţialul de membrana fiind de 80-100 mV, durata de propagare a undei de
depolarizare de-a lungul fibrei este de 2-5 ms la viteza 12 m/s)
  excitantul specific este influxul nervos, care se transmite de la nivelul muşchilor la nivelul plăcii
motorii (după ţesutul nervos, cel muscular striat este cel mai excitabil) ⇒ activitatea normală a unui
muşchi depinde de inervaţia să somatica, senzitiva şi motorie
 în cazul muşchilor, forma specifică de răspuns este contracţia – în intervalul de timp de 2-5 ms, fibr se
afla în perioada refractara, ceea ce înseamnă că, dacă frecventa stimulilor este ridicată, fibră nu va
putea răspunde la fiecare dintre aceşti stimuli
 transmiterea la nivelul plăcii motorii se face similar transmiterii sinaptice: potenţialul de repaus de la
acest nivel are valoarea de (-80) – (-100) mV
 parametrii excitabilităţii musculare sun reobaza, timpul util şi cronaxia: muşchiul este cu atât mai
excitabil cu cât reobaza şi cronaxia au valori mai mici → la muşchii striaţi, cronaxia este 0,1 – 0,5 ms,
fiind mai mare în fibrele roşii decât la cele albe şi mai mică la flexori decât la extensori
 în cazul muşchilor viscerali, excitantul nu mai este influxul nervos, ci depolarizarea spontană a unora
dintre fibre + plăcile motorii lipsesc + transmiterea influxului de la o celulă la alta se face prin punţile
existente între celule
 contractilitatea = proprietate specifică muşchiului (manifestându-se ca o reacţie faţă de un excitant
natural sau artificial) de a dezvolta o tensiune asupra punctelor sale de origine şi inserţie (între capetele
sale), care în anumite condiţii se însoţeşte cu scurtarea acestora (în timpul ei, muşchiul îşi schimba forma,
nu şi volumul) – stimulul natural care poate produce o contracţie este impulsul nervos (în condiţii
fiziologice, muşchiul se contractă ca răspuns la acţiunea unui impuls nervos) – baza anatomica a
contractilității este sarcomerul, iar baza moleculară o constituie proteinele contractile
 între manifestarea electrică de la nivelul membranei fibrei musculare şi fenomenele mecanice de la
nivelul sarcomerului se produce un lanţ de reacţii fizico-chimice, numit cuplaj excitaţie-contracţie –
contractilitatea constă, în general, în scurtarea muşchiului atunci când asupra lui acţionează un excitant şi
în transformarea energiei chimice potenţiale în lucru mecanic, cu ajutorul pârghiilor osoase
 contracţiile musculare sunt determinate şi controlate de sistemul nervos (sinapsa dintre fibră nervoasă şi
cea musculară poartă numele de joncţiune neuromusculară) → experimental s-a dovedit că stimularea
electrică a unui muşchi într-un punct situat la distanţă de inserţia nervoasă provoacă o contracţie egală,
dar mai lentă decât stimularea nervoasă
→ PA ajuns la butonul sinaptic declanşează deschiderea canalelor ionice de Că2+ a cărui concentraţie
creşte în butonul sinaptic
→ influxul nervos ajuns la nivelul terminaţiilor presinaptice descarcă mediatorul chimic (Ach) din butonii
terminali în fanta sinaptică, acesta producând o depolarizare a membranei (sarcolema este foarte cutata
la nivelul plăcii motorii şi, în aceste adâncituri, sunt situaţi receptorii specifici pentru Ach)
→ legarea reversibilă a Ach de receptorii din pliurile sarcolemei şi activarea canalelor ionice pentru Na +
al cărui influx determina o depolarizare locală (este generat un potenţial local terminal de placă) +
totodată se deschid şi canalele ionice pentru Că2+ care va pătrunde în sarcoplasma – ulterior, enzime
specifice vor inactiva Ach (astfel, în condiţiile în care nu mai apare un nou stimul nervos, contracţia
continuă a fibrei musculare nu va mai avea loc)
→ când depolarizarea atinge o anumită valoare (la un anumit nivel critic), se declanşează un PA care
 se va propaga în toate direcţiile de-a lungul sarcolemei, determinând excitarea simultană a tuturor
fibrelor musculare ce alcătuiesc unitatea motorie, cu o viteză de (4) 30 m/s
 se va propaga prin membranele sistemului de tuburi T (dispus / orientat transversal, între sarcolema
şi miofibrile) şi apoi prin membranele reticului endoplasmatic neted (sarcoplasmic)
 dinspre sarcolema spre interiorul fibrei, până la nivelul RE
 are valoarea de +35 mV şi poate fi înregistrat cu ajutorul oscilografului
→ ajungând la nivelul RE, PA declanşează eliminarea de calciu stocat la acest nivel + PA este scurt şi se
încheie înainte de a fi evidentă contracţia, interval numit perioada de latenţă (interval de 1 ms între
 stimularea fibrei musculare şi apariţia contracţiei) + înainte de a se iniţia scurtarea fibrelor, au loc
fenomene de cuplare a excitaţiei cu contracţia
→ ionii de calciu (care în repaus se afla în cisternele REN) difuzează rapid spre miofibrile (are loc
depolarizarea membranelor RE şi creşterea permeabilităţii acestora): momentul cuplării fenomenelor
bioelectrice (excitaţiei) cu cele mecanice (contracţia) ⇒ cuplarea actinei cu miozina şi formarea
complexului actomiozinic
→ (în repaus, situsurile de legare a miozinei la actina sunt obstruate de tropomiozina) ionii de calciu se
leagă de troponina, ceea ce determina deplasarea tropomiozinei cu eliberarea situsurilor (troponina îşi
schimbă poziţia şi îndepărtează tropomiozina din regiunea activă a microfilamentelor de actina),
permiţând legarea miozinei de actina
→ actomiozina hidrolizează ATP (scindarea ATP-ului produs prin oxidare aerobă în ciclul Krebs,
datorită acţiunii enzimatice a complexului actomiozinic / reacţie catalizată de miozin-ATP-aza activată
de Că2+), cu eliberare de energie, care va declanşa contracţia (faza de contracţie durează 10-40 ms)
→ braţele laterale ale miozinei trag de actina ca nişte vâsle, şi astfel, actina va fi tractata spre centrul
sarcomerului, glisând printre miofilamentele de miozina ⇒ are loc scurtarea sarcomerului, deci
contracţia, iniţiată în momentul cuplării acesteia cu excitaţia + se apropie membranele Z, se
diminuează lungimea discului clar şi a fiecărui sarcomer în parte
→ după încetarea PA, RE, cu ajutorul energiei rezultate prin hidroliza altei molecule de ATP, reîncepe
acumularea rapidă a ionilor de calciu (transport activ) şi astfel concentraţia în jurul miofibrilelor
(nivelul citoplasmatic) scade ⇒ inactivarea enzimei miozin-ATP-aza + refacerea blocajului proteinelor
interpuse între capetele microfilamentelor de actina şi miozina + repolarizarea membranelor
→ desfacerea complexului actomiozinic, ce are ca rezultat relaxarea muşchiului (transmiterea sinaptică
încetează când Ach este decuplat de receptori) – în procesele de contracție-relaxare, rolul principal îl
are mecanismul de transport activ al Ca2+ prin intermediul pompelor de Ca2+ din pereţii RE
→ relaxarea muşchiului somatic presupune încetarea impulsurilor, spre deosebire de neted, care are
inervaţie vegetativă dublă, antagonica
 mecanismul contracţiei (mecanismul glisant) a putut fi lămurit cu ajutorul microscopului electronic –
pentru a produce o contracţie, stimulul trebuie să aibă o anumită intensitate prag + muşchiul respecta
legea „tot sau nimic”, reacţionând cu aceeaşi amplitudine la un stimul prag şi la cei supraliminari
 aceleaşi mecanisme se manifestă şi în fibrele musculare netede, dar dispoziţia particulară a
miofilamentelor, precum şi unele particularităţi structurale ale proteinelor contractile la acest nivel fac că
viteza de reacţie să fie mică, iar durata perioadei de contracţie şi relaxare să fie mare
 plasticitatea = proprietatea muşchilor netezi viscerali de a-şi menţine constantă tensiunea la diferite grade
de distensie – forţă musculară = tensiunea dezvoltată de muşchi în timpul contracţiei sale
 tonusul muscular (contracţia tonică) este o stare de tensiune permanenta dar parţială (contracţie uşoară,
caracteristică pentru starea de veghe), caracteristica muşchilor (în repaus) care au inervaţie motorie
somatica şi senzitiva intacte (după denervare, tonusul muşchilor scheletici dispare) – mecanismul de
producere şi menţinere este neuroreflex (este rezultatul unor impulsuri succesive care stimulează
alternativ fibrele musculare şi provin de la motoneuroni medulari) – presupun impulsuri motorii cu
frecvenţa redusă care produc secuse musculare doar în câteva unităţi motorii
 după ce acţiunea stimulului încetează, muşchiul se relaxează şi intră în repaus → în condiţiile normale
din organism, muşchii primesc permanent salve de impulsuri nervoase de slabă intensitate de la centrii
nervoşi superiori (scade în timpul somnului şi se intensifică la solicitări corticale puternice), pe baza
informaţiilor primite de la proprioceptori, chiar când se afla în repaus, mobilizându-se în acest fel un
număr restrâns de unităţi motorii → după ce se secţionează toţi nervii care vin la un muşchi, acesta îşi
pierde tonusul
 rol: termoreglare (poate creşte când este frig), contribuie în menţinerea tonusului postural (menţinerea
poziţiei statice bipede a corpului, fixarea articulaţiilor şi menţinerea oaselor în ele, forma corpului,
 proces reflex complex, controlat de SNC şi realizat de grupe musculare tensoare şi extensoare,
agoniste şi antagoniste, cu participarea unor pârghii osteoarticulare), influenţează mimică, înlesneşte /
uşurează declanşarea contracţiilor musculare (muşchiul fiind uşor contractat, desăvârşirea contracţiei
se realizează mai uşor), amortizează şocul contracţiei, reflexe tonicoposturale
TIPURI DE CONTRACŢIE
 alături de fenomenele electrice, consecutive transmiterii impulsului nervos la nivelul plăcii motorii,
contracţia musculară se manifestă şi prin fenomene mecanice şi termice – fenomenele mecanice sunt
datorate variaţiei de tensiune din fibrele musculare, în timpul derulării unei contracţii / reprezentate de
modificări de tonus muscular şi de formă
 contracţiile izotonice se exteriorizează prin mişcare, muşchiul se scurtează (lungimea muşchiului
variază) deoarece tensiunea dezvoltată de fibrele lui este mai mare decât greutatea pe care muşchiul
trebuie să o deplaseze + tensiunea din interior rămâne constantă (pasivă) şi muşchii realizează lucru
mecanic finalizat cu diverse forme de mişcare – după ce muşchiul a atins tensiunea necesară deplasării
greutăţii, tensiunea din fibrele musculare rămâne constantă pe toată durata contracţiei → caracteristice
majorităţii muşchilor scheletici (membrelor, ridicarea unei greutăţi) + întotdeauna la muşchii netezi
 contracţiile izometrice nu se exteriorizează prin mişcare, muşchiul nu se scurtează (lungimea muşchiului
rămâne neschimbată / nu se schimba semnificativ), dar tensiunea din interiorul fibrelor creşte foarte mult
– în timpul acestui tip de contracţie, muşchiul nu prestează lucru mecanic + toată energia se pierde sub
formă de căldură şi lucru mecanic intern → susţinerea posturii corpului (caracteristice musculaturii
posturale) / aşa cum se întâmplă când apucăm o greutate, dar nu reuşim să o ridicăm (în acest caz,
tensiunea generată de muşchi este prea mică pentru a ridica greutatea) / muşchii maseteri (masticaţie)
 contracţiile auxotonica: variază şi lungime şi tensiunea muşchiului (în timpul unei activităţi obişnuite,
fiecare muşchi trece prin faze izometrice, izotonice şi auxotonice, iniţierea oricărei contracţii fiind de
obicei izometrica)
 în condiţii fiziologice, cele două tipuri de contracţii se asociază şi se succed în timpul diverselor activităţi:
un muşchi scheletic se contractă, dezvoltând diverse tensiuni pentru diverse perioade de timp, ca răspuns
la stimuli de intensităţi şi cu frecvenţe de acţiune variate – aceste variaţii ale contracţiilor sunt în funcţie
de numărul de unităţi motorii stimulate şi de numărul de fibre musculare ale unităţilor motorii
 miograful este alcătuit dintr-un sistem de pârghii care sunt în legătură cu un muşchi pregătit pentru
experienţa şi cu un ac înscritor, ce se mişca pe suprafaţa unei hârtii înfăşurată pe cilindrul miografului –
prin excitarea muşchiului cu o sursă de curent electric, acesta se contractă şi apoi se relaxează, iar acul
înscritor lasă pe hârtie o curbă reprezentând contracţia muşchiului ⇒ miograma folosind un preparat
neuromuscular de broască (muşchi gastrocnemian + nerv sciatic)
 contracţia produsă de fibrele unei unităţi motorii în urma acţiunii unui stimul unic izolat (aplicat pe
nervul motor), liminar, cu valoare prag, determina o contracţie musculară unică simplă numită secusa
musculară – pe înregistrarea grafică (miografie, aspect de curba în „clopot” ) a secusei se disting trei faze:
1. perioada de latenţă: corespunde intervalului de după aplicarea stimulului şi până la apariţia contracţiei
(cuplarea excitaţiei cu contracţia) + începe să crească tensiunea în muşchi, dar nu apar modificări pe
miografie + are loc manifestarea electrică a contracţiei, a cărei durata depinde de tipul de muşchi
(circa 10 ms la muşchiul striat) + necesară depolarizării sarcolemei şi obţinerii energiei din ATP
2. perioada de contracţie (durează în medie 40 ms / 30-40 ms la striat scheletic / 0,3 s la striat cardiac / 4s
la neted visceral): corespunde activării legăturii dintre miozina şi actina, tensiunea în fibre creşte până
la atingerea valorii maxime + pe miografie, acestei perioade îi corespunde curba ascendentă –
contracţia musculară, de după perioada de latentă, începe înainte de finalizarea fenomenelor de
dispariţie a PA şi se propagă cu o viteză de 3-5 m/s, cuprinzând întreg muşchiul ⇒ secusa are o durată
variabilă: viteza de contracţie este de 7,5 m/s în muşchii care execută mişcări fine şi rapide şi de 100
m/s în muşchii care realizează mişcări prelungite şi puternice
 3. perioada de relaxare (durează 50 ms / 150 ms la striat scheletic / 0,5 s la striat cardiac / 15 s la neted
visceral): corespunde reintrării Ca2+ în RE, tensiunea în fibre scade până la 0, muşchiul revine la
lungimea iniţială (pe miografie: curba descendentă, mai lungă, pentru că durează mai mult)
 secusa poate fi izometrica sau izotonice → durata totală este de 0,1 s, iar amplitudinea ei variază
proporţional cu intensitatea stimulului aplicat până la o valoare maximă (acest fapt se explică prin
antrenarea în contracţie a unui număr tot mai mare de fibre musculare, pe măsură ce intensitatea
stimulului creşte)
 în mod normal, muşchii striaţi sunt stimulaţi prin impulsuri rapide, repetate la intervale mici şi regulate,
succesive şi de durată, care sunt însumate şi, ca urmare, contracţia este de tip tetanic (tetanos = contracţie
musculară normală, sumaţie de secuse determinată de o succesiune rapidă, „în salve”, de excitaţii
nervoase) ~ contracţie fuzionata ⇒ muşchiul nu se mai relaxează, rămâne în stare de contracţie susţinută
 dacă stimulii au frecventa mică, tetanosul este incomplet, înregistrându-se o miografie cu platou dinţat
/ zimţat (apar relaxări incomplete între stimulări, fiecare nouă excitaţie intervine în faza când relaxarea
a început) ~ sumarea incompletă a secuselor la stimularea repetitivă cu frecvenţă joasă de 10-20
stimuli / secundă + în contracţiile tetanice sunt mobilizate aproape toate unităţile motorii
 dacă stimulii au frecvenţă mare (repetându-se înainte ca muşchiul să fi ajuns la contracţia maximă,
astfel că nu mai are timp să se relaxeze), tetanosul este complet şi miografia prezintă un platou
(cuprins între ramura ascendentă şi descendentă a miogramei) neted, regulat (muşchiul nu se mai
relaxează între stimulări) ~ sumaţia totală a secuselor, obţinută prin aplicare stimulilor cu o frecvenţă
mult mai mare (50-100 stimuli / secundă) ~ contracţii fuzio nate, susţinute, musculo-voluntară
 toate contracţiile voluntare ale muşchilor din organism sunt tetanosuri şi nu secuse, deoarece comanda
voluntară se transmite la muşchi prin impulsuri cu frecvenţă mare – există în organism şi situaţii în
care contracţia este o secusa: frisonul (succesiune de secuse), sistola cardiacă, contracţia obţinută în
urma reflexului miopatic – tetanosul predomina în activitatea motorie a organismului
 manifestările electrice sunt reprezentate de PA al fibrei musculare (polarizare şi repolarizare la nivelul
sinapsei) : stimularea lor pe cale naturală (de la placă motorie) sau artificială (cu curent electric) provoacă
apariţia unui PA propagat cu 30 m/s → PA ale unei unităţi motorii se sumează, dând potenţiale de placă
motorie → activitatea electrică a întregului muşchi poate fi înregistrată obţinând electromiograma (EMG)
 manifestările chimice sunt iniţiate prin mecanismul de cuplare excitaţie-contracţie: procesele chimice din
muşchi asigura energia necesară proceselor mecanice ⇒ metabolismul muscular este anaerob în primele
45-90 s ale unui efort moderat sau intens, timp necesar aparatului cardiovascular să regleze aportul de
oxigen ⇒ după primele 2 min de efort, necesităţile energetice sunt satisfăcute în cea mai mare parte aerob
 fenomenele termice din timpul contracţiei musculaturii scheletice constau în eliberarea unei cantităţi de
căldură (se datorează fenomenelor biochimice din fibră musculară) → muşchii au o slabă eficienta
mecanică (aproximativ 50%), mare parte din energia furnizată de ATP pentru susţinerea contracţiilor
pierzându-se sub formă de căldură (termogeneza) ⇒ randamentul contracţiei masei musculare este de
30%, ceea ce înseamnă că 70% din energia chimică se transformă în energie calorică ⇒ muşchii
scheletici sunt principalele organe producătoare de căldură ale organismului (transportată de sânge)
 în condiţii de activitate (efort fizic), într-un mediu rece, termogeneza creşte prin creşterea tonusului
muscular + dacă temperatura corpului nu poate fi menţinută, apar frisoanele, care produc căldura – se
deosebesc căldură de repaus (componentă a termogenezei, degajată tot timpul de muşchi) şi căldură de
activitate (eliberată în timpul contracţiei)
 forţa contracţiei: fibră musculară se supune legii „tot sau nimic”, dar muşchiul „în situ” are contracţie
gradată → gradarea se realizează prin creşterea numărului unităţilor motorii activate, în funcţie de
intensitatea şi frecvenţa stimulilor → forţa de contracţie este maximă când intră în activitate toate fibrele
muşchiului respectiv şi variază între 3,6 şi 10 kg/cm2
 locomoţia şi ortostatismul sunt rezultatul activităţii fiziologice conjugate a componentelor biomecanice
pasive (sistemul osteoarticular) şi active (sistemul muscular), a receptorilor, nervilor şi centrilor nervoşi
 → realizarea actului locomotor presupune succesiunea unor evenimente informaţionale şi efectoare:
mesaj senzitiv, motor reflex sau voluntar, contracţie musculară şi mobilizarea componentelor
osteoarticulare → grupele de muşchi antagonişti şi agonişti acţionează într-o anumită succesiune şi
sincronizare, realizată reflex sau voluntar, cu menţinerea proiecţiei centrului de greutate în poligonul de
sprijin al corpului → în cazul eforturilor de mare intensitate se instalează hipoxia
 comandă şi controlul muşchilor se realizează ierarhizat prin: cortex motor şi arii de asociaţie → ganglioni
bazali → neuroni de origine a căilor piramidale şi extrapiramidale → cerebel → măduva spinării
METABOLISMUL MUSCULAR
 ATP intervine atât în contracţie, cât şi în relaxare: din acest motiv, este necesar ca, în urma hidrolizei
repetate, ATP să fie refăcut – moleculele de ATP sunt singurele surse de energie utilizate direct de fibrele
musculare pentru susţinerea contracţiilor ⇒ în timpul contracţiilor, se reface mereu prin una din
următoarele metode:
 fosforilarea directă, pe baza energiei eliberate de descompunerea creatinfosfatului (CP):
 nu necesită oxigen (ADP + CP = ATP + creatină)
 produce o moleculă de ATP la o moleculă de CP descompusă
 CP se acumulează în celulă şi are rolul de a stoca energie pentru sinteza ATP
 rezervele celulare de CP scad rapid în eforturile musculare intense
 susţine contracţii de maxim 8-10 s – folosită în contracţiile rapide şi de scurtă durată
 contracţiile unice sau repetate de scurtă durată utilizează energia produsă în repaus prin oxidarea
celulară a substanţelor energetice şi acumulată sub formă de ATP şi creatinfosfat
 glicoliza anaerobă, cu formare de acid piruvic şi, ulterior, acid lactic:
 efortul muscular de lungă durată (peste un minut) epuizează rezervele de ATP şi CP, după care se
intensifică respiraţia celulară mitocondriala, care asigura energia necesară → în acest caz, oxigenul
este insuficient, motiv pentru care oxidarea glucozei se realizează în cea mai mare parte anaerob ⇒
se creează o „datorie de oxigen” şi o acumulare de acid lactic, toxic pentru muşchi ⇒ resinteza ATP
se face pe baza CP, care se resintetizează pe baza energiei eliberate prin degradare anaerobă
 nu necesită oxigen (C6H12O6 + 2 ATP = 2 C3H6O3 (acid lactic) + 4 ATP)
 descompunerea unei molecule de glucoză produce 2 molecule de ATP şi acid lactic (care rămâne în
celulă, împiedicând contracţia)
 mai puţin eficientă ca cea aeroba, dar asigura producerea rapidă a ATP
 folosită în scurtele perioade de efort muscular intens + produce 5% din ATP
 asigura 3 min de contracţie maximă
 glicoliza aerobă, pe calea ciclului Krebs = succesiune de reacţii oxidative în urma cărora dintr-o
moleculă de glucoză se refac 38 de molecule de ATP
 necesita mult oxigen adus de sânge din capilare (C6H12O6 + 6 O2 = 6 CO2 + 6 H2O + 38 ATP)
 descompunerea unei molecule de glucoză produce 38 molecule de ATP
 poate folosi ca surse de energie şi acizi graşi / aminoacizi + produce 95% din ATP
 asigura energie pentru exerciţii lungi, de rutină (eforturi puternice, susţinute, de lungă durată)
 perioada de refacere: după efort, procesele oxidative se mai păstrează intense o perioadă necesară
refacerii rezervelor de ATP şi CP şi metabolizării acidului lactic → acum plămânii pot asigura
necesarul de O2, deci respiraţia celulelor musculare este integral aeroba (se achita „datoria”)
 contracţiile musculare nu au loc dacă în mediu este excesiv de frig (rigiditate de degradare), iar
dacă este foarte cald, este posibilă denaturarea ireversibilă a proteinelor elastice
 C3H6O3 (acid lactic) + 3 O2 = 3 CO2 + 3 H2O + energie
 mecanismele biochimice ale contracţiei musculare sunt:
 ATP ⇌ (miozina) ADP + H3PO4 + energie pentru contracţie (12 000 cal/mol)
 ATP = ADP + P + energie de contracţie / refacerea glicogenului
  resinteza ATP din ADP şi fosfocreatina (CP): ADP + CP ⇌ ATP + creatină
 degradarea glicogenului şi glucozei, cu formarea ATP şi energie: glicogen → (enzime) glucoză
(catabolizare) ⇒ degradare anaerobă (glucoza + 2 ADP → 2 ATP + acid lactic) / degradare aerobă
(glucoza + 38 ADP → 38 ATP + CO2 + H2O)
 glucoză (catabolizare) → energie pentru refacerea PC ⇒ C + H3PO4 + energie (refacere ATP) ⇌ PC ⇒
ADP + H3PO4 + energie pentru contracţie ⇌ ATP
 glucoză se catabolizează
 anaerob: glucoza → acid piruvic → (în hipoxie) acid lactic + energie (suficientă pentru sinteza 2
ATP) ⇒ acidul lactic inhiba enzimele din celula musculară, tulbura contracţia muşchiului ⇒ 4/5
ajunge în ficat unde se transformă în glucoză (gluconeogeneza hepatica) + 1/5 se oxidează până la
produşi finali, eliberând energia necesară transformării celor 4/5 de acid lactic în glucoză
 aerob: glucoza → acid piruvic → acetil-coenzima A + O2 → CO2 + H2O + energie (suficientă
pentru sinteza 38 ATP)
 în eforturi mult prea puternice, aportul de O2 nu satisface nevoile energetice şi atunci catabolizarea
glucozei se face anaerob – prin acumularea acidului lactic în muşchi apare febră musculară
 în lipsa oxigenului sau într-un consum exagerat de oxigen în timpul unui efort fizic are loc
acumularea de acid lactic, muşchiul se „acidulează”, oboseşte şi devine mai rigid → în final, se
instalează cunoscutele crampe musculare (cârceii)
 lucrul mecanic produs în timpul contracţiei musculare se realizează cu cheltuiala de energie stocată în
stare potenţială în diferite substanţe energogenetice
 contracţiile musculare prelungite duc la apariţia durerilor musculare (febră musculară), apărute pe fondul
oboselii musculare → s-a demonstrat experimental că, pe măsură ce se instalează oboseala, amplitudinea
contracţiilor scade → înregistrarea grafică a fenomenului duce la obţinerea curbei oboselii, care este
caracteristică fiecărei persoane
 consumul de oxigen / minut: 250 ml în repaus / 3750 ml în activitate
 debit circulator / minut: 5 l în repaus / 25 l în activitate
 debit respirator / minut: 8 l în repaus / 120-160 l în activitate
 datoria de oxigen: 0 în repaus / 12-15 l în activitate