Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Referat obezitate

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea

cu boli cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat,
apneea de somn etc. Ea este caracterizata printr-un exces de tesut adipos.
In mod normal organismul barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de
tesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut
adipos.

Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe

baza IMC - indicele de masa corporala, calculat prin raportul
greutate/inaltime2, astfel :

 gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 -

34,9 kg/m2
 gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 -
39,9 kg/m2
 gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40
kg/m2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9

kg/m2 au fost definiti ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei
corporale (IMC) sunt 24 - 26 kg/m2 pentru femei si 24 - 27 kg/m2 pentru
barbati. Un indice de masa corporala (IMC) sub 18 kg/m2 prezinta
diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea
pliului cutanat (la nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.),
circumferinta taliei (normal sub 80 cm la femei si sub 94 cm la barbati),
raportul circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti acesti parametrii
antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea
valorilor IMC (indicele de masa corporala).

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si

supraponderale in Europa. In tarile europene rata obezitatii variaza invers
proportional cu nivelul socio-economic, in special in randul femeilor. In
tara noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si
cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza
intre 5 - 10 %.
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii

obezi

 obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente,

viscerala si subcutanata
 obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora.

Obezitatea centrala este un factor determinant puternic al
insulinorezistentei si se asociaza cu un risc crescut de diabet zaharat,
dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii

factori de mediu ca sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul
psihic asociat, nivelul scazut de educatie. Initierea fumatului este urmata de
dezvoltarea obezitatii centrale, proces reversibil dupa renuntarea la fumat.

Prevalenta obezitatii este crescuta suplimentar in anumite grupuri etnice

datorita obiceiurilor alimentare (preparate alimentare cu continut crescut
caloric si scazut vitaminic) si particularitatilor climaterice (sezonul rece
prelungit cu reducerea ofertei de fructe si legume). Urbanizarea, obligatoriu
insotita de industrializare, este trasatura definitorie a unei societati
predispuse la obezitate. In societatea moderna, excesul ponderal are o
prevalenta ingrijoratoare. Cauzele obezitatii includ stresul cotidian, lipsa
educatiei, alimentatia hipercalorica tip fast-food, consumul crescut de
alcool. Mai importanta decat toate acestea pare insa scaderea gradului de
activitate fizica.

Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de

personalitate, pot constitui factori etiopatogenici ai obezitatii prin
inducerea de tulburari de comportament alimentar. Cele mai frecvente
astfel de tulburari sunt : gustari interprandiale cu un bogat continut caloric,
ingestie crescuta si frecventa de dulciuri, aport alimentar crescut dupa ora
19, episoade de foame exagerata ce conduc la ingestie alimentara crescuta
intr-o perioada scurta de timp, bulimia, hiperfagia, consum crescut de
alcool, care prin aportul caloric si stimularea apetitului, actioneaza ca factor
favorizant al obezitatii.

Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :

 habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)

Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

 fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare

postoperatorie etc.)

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de

sarcina, lactatie sau menopauza.

Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in

tratamentul obezitatii (hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul
ovarului polichistic etc.).

O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul

ponderal, fara sa determine un surplus ponderal important (cu exceptia
corticoizilor) : blocanti β adrenergici, steroizi (estrogeni, glucocorticoizi
etc.), unele contraceptive steroidiene, antidepresive triciclice,
antiepileptice, antipsihotice, antagonisti serotonergici, insulina si
sulfonilureicele administrate impropriu.

Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport

(valoarea calorica a alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia
consumata in activitatea fizica si metabolismul bazal, termogeneza,
prelucrarea alimentelor ingerate).

Cheltuiala energetica de repaus este data de metabolismul bazal, efectul

termic al alimentelor (actiunea dinamica specifica a acestora), procesul de
crestere si termogeneza de adaptare la cald si frig.

Metabolismul bazal reprezinta energia necesara mentinerii functiilor vitale

si homeostaziei in conditii de repaus absolut : activitate nervoasa, cardiaca,
respiratorie, musculara, osmotica, sinteza compusilor organici. El
reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala energetica zilnica. Valoarea
metabolismului bazal la adultul normal este de circa 1 kcal/kg/ora, adica
1680 kcal pe zi pentru o greutate de 70 kg. O scadere minima in timp a
metabolismului bazal poate determina pe termen lung un castig ponderal
apreciabil. Odata cu inaintarea in varsta rata metabolismului bazal scade cu
2 - 3 % la fiecare decada, iar necesarul caloric pentru procesul de crestere
este redus la 1 % din cheltuiala energetica zilnica; ambele dezechilibre
favorizeaza excesul ponderal in conditiile pastrarii aceluiasi aport caloric.

Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie

necesara digestiei si absorbtiei alimentelor, precum si pentru activarea
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

sistemului vegetativ in perioada actului alimentar. Reprezinta 10 % din

consumul energetic zilnic.

Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a

temperaturii corpului si este dependenta de arderile desfasurate la nivelul
tesutului adipos brun.

Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite

grade aproape toate sistemele si aparatele organismului. Complicatiile
cardiovasculare sunt : hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica,
insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare cerebrale,
insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-articulare sunt :
gonartroza, coxartroza si sindromul trofostatic din post-menopauza.
Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezitatii in
patogenia diabetului zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de

numeroase beneficii :

 scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin

cancer, scade cu 44 % decesul prin diabet zaharat, scade cu 9 % decesul
prin boli cardiovasculare
 scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce
glicemia bazala cu 30 - 50 %, scade cu 15 % hemoglobina glicozilata
 scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20
mmHg componenta sa diastolica
 scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade
cu 20 - 40 % trigliceridele plasmatice, creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
 se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli
cardiovasculare
 se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
 creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social

Situatiile care contraindica scaderea ponderala sunt :

 sarcina si perioada de lactatie

 tuberculoza activa, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in
puseu dureros, nefropatiile cronice, colestaza, sindromul de
malabsorbtie, guta
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

 anorexia nervoasa, depresia

 greutatea ciclica, intalnita la indivizii cu oscilatii mari ale greutatii
corporale la care tinta terapeutica este mentinerea unei greutati stabile

Obtinerea greutatii dorite presupune o dieta hipocalorica, corectia

tulburarilor de comportament alimentar, exercitiu fizic, farmacoterapie,
interventii chirurgicale etc.

Tipul de dieta trebuie sa fie ales in functie de aderenta pacientului,

patologia asociata si obiectivele terapeutice. Principiile generale ale unei
diete hipocalorice constau in : limitarea consumului alimentar in afara
meselor, evitarea alimentelor cu densitate calorica mare, mese mici si
fractionate, stoparea fumatului si un consum scazut de alcool. In general, se
recomanda o dieta cu deficit de 500 kcal/zi fata de aportul alimentar
anterior, estimandu-se o scadere ponderala cu 5 - 10 % din greutatea
initiala intr-o perioada de 3 luni. Structura dietei va consta in 55 - 60 %
glucide, 25 - 30 % lipide si 12 - 17 % proteine. Se va interzice consumul de
alcool. Aportul de fibre alimentare va fi de cca 30 gr. si de sare sub 6 gr.
(adaptat la valorile tensionale).

Activitatea fizica este un element terapeutic de prima importanta care

trebuie, totusi, individualizat si adaptat la patologia asociata. Efortul fizic
potenteaza scaderea in greutate indusa de dieta hipocalorica, reduce
insulinorezistenta si diminua masa adipoasa intraabdominala. S-a observat
ca activitatea fizica limiteaza reducerea masei musculare indusa de unele
diete hipocalorice. Numeroase studii au aratat ca activitatea fizica reduce
simptomatologia si riscurile tuturor comorbiditatilor. In general, se
recomanda efectuarea de exercitii fizice de minim 3 ori pe saptamana, cu o
durata de 30 - 60 minute si o intensitate de 50 - 70 % din capacitatea
individuala de efort.

Farmacoterapia este necesara pacientilor la care in pofida terapiei

nefarmacologice nu s-a reusit obtinerea greutatii corporale
stabilite. Substantele antiobezitate pot fi prescrise numai de medicul
specialist.

Metodele chirurgicale de tratament al obezitatii sunt luate in considerare in

urmatoarele situatii extreme :

 indicele de masa corporala (IMC) este peste 40 kg/m2

Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

 indicele de masa corporala (IMC) este peste 35 kg/m2 in prezenta

complicatiilor medicale ale obezitatii
 insuccesul metodelor de scadere sau mentinere a greutatii aplicate timp
de un an
 existenta unor complicatii medicale (apnee obstructiva de somn,
esofagita de reflux severa, artrita invalidanta) ce necesita o scadere
rapida in greutate.

Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a

acumulat în exces, astfel încât poate avea un efect advers asupra sănătății,
ducând la osperanță de viață redusă și/sau probleme de
sănătate.[1][2] Oamenii sunt considerați obezi atunci când indicele de masă
corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei persoane,
exprimată în kilograme la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată
în metri, este mai mare de 30 kg/m2.[3]
Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet
de tip 2, apnee obstructivă de somn, anumite tipuri
de cancer, osteoartrită[2] șiastm[4][2][5]. În cele mai multe cazuri, obezitatea
este provocată de o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa
activității fizice și o predispoziție genetică, deși, în anumite situații, cauzele
principale sunt genele,
afecțiunileendocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține
dovezi ce susțin punctul de vedere conform căruia anumite persoane
obeze mănâncă puțin, însă se îngrașă din cauza metabolismului lent; în
medie, persoanele obeze consumă mai multă energie decât cele slabe,
dată fiind energia necesară pentru a susține o greutate crescută.[6][7]
Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul
obezității. Calitatea regimului alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea
consumului de alimente calorice, cum sunt cele bogate în grăsimi și
zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare. Se pot
lua medicamente împotriva obezitățiipentru a diminua apetitul sau a bloca
acumularea grăsimii, împreună cu o dietă potrivită. În cazul în care dieta,
activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se poate apela la
un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a
reduce volumul stomacului și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la
instalarea mai rapidă a stării de sațietate și la o capacitate redusă de
absorbție a substanțelor nutritive din alimentație.[8][9]
 Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Obezitatea este una dintre principalele cauze de deces ce pot fi

prevenite la nivel mondial, cu o răspândire din ce în ce mai mare la adulți
și copii, iar autoritățile o consideră ca fiind una dintre cele mai grave
probleme de sănătate publică din secolul al XXI-lea.[10] În mare parte din
lumea modernă, obezitatea este stigmatizată (în special în Occident), cu
toate că a fost percepută drept un simbol al bogăției și fertilității de-a lungul
istoriei, acest lucru fiind încă valabil în anumite zone din lume.[2][11]

Cuprins
[ascunde]

 1 Clasificare
 2 Efecte asupra sănătății
o 2.1 Mortalitate
o 2.2 Morbiditate
o 2.3 Paradoxul supraviețuirii
 3 Cauze
o 3.1 Alimentația
o 3.2 Stilul de viață sedentar
o 3.3 Genetica
o 3.4 Alte afecțiuni
o 3.5 Factori sociali
o 3.6 Agenți infecțioși
 4 Fiziopatologie
 5 Sănătate publică
 6 Abordare terapeutică
 7 Epidemiologie
 8 Istoric
o 8.1 Etimologie
o 8.2 Tendințe istorice
o 8.3 Arte
 9 Societate și cultură
o 9.1 Impactul economic
 10 Obezitatea infantilă
 11 Obezitatea la alte animale
 Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

 12 Note
 13 Mai multe informații
 14 Bibliografie
 15 Legături externe
 16 Vezi și
[modificare]Clasificare
Articol principal: Classification of obesity.
Obezitatea este o afecțiune medicală în care grăsimea corporală s-a
acumulat în exces, putând avea un efect advers asupra sănătății.[1]Este
definită prin intermediul indicelui de masă corporală (IMC) și evaluată în
continuare din perspectiva distribuției de grăsime viaraportul talie-șold și
totalitatea factorilor de risc cardiovasculari.[12][13] IMC este legat
îndeaproape atât de procentul de grăsime corporală, cât și de totalul
grăsimii corporale.[14]

O persoană „super obeză” cu un IMC de 47 kg/m2: greutate 146 kg

(322 lb), înălțime 177 cm (5 ft 10 in)
La copii, greutatea optimă variază în funcție de vârstă și sex. La copii și
adolescenți obezitatea nu este definită ca un număr absolut, ci în
conexiune cu un grup istoric normal, astfel încât obezitatea reprezintă un
IMC mai mare decât 95 centilă.[15] Informațiile de referință pe care s-au
bazat aceste centile datează din 1963 până în 1994, așadar nu au fost
afectate de creșterile recente în greutate.[16]

IMC Clasificare

< 18.5 subponderal

Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

18.5–24.9 greutate normală

25.0–29.9 supraponderal

30.0–34.9 obezitate clasa I

35.0–39.9 obezitate clasa II

≥ 40.0 obezitate clasa III

IMC se calculează împărțind greutatea subiectului la pătratul înălțimii sale,

exprimată de obicei ori în metriori în „unități” SUA:
Metric:
Sistemul obișnuit SUA și imperial:
unde reprezintă greutatea subiectului în livre și reprezintă
înălțimea persoanei în inchi.
Cele mai utilizate definiții, stabilite de Organizația Mondială a
Sănătății (OMS) în 1997 și publicate în 2000, oferă valorile listate în
tabelul din dreapta.[3]
Definițiile OMS au fost modificate de anumite organizații particulare.
Literatura chirurgicală împarte „clasa III” de obezitate în categorii ale
căror valori sunt încă disputate.[17]

 Orice IMC ≥ 35 sau 40 înseamnă „obezitate severă”

 Un IMC de ≥ 35 sau 40–44,9 sau 49,9 înseamnă „obezitate
morbidă”
 Un IMC de ≥ 45 sau 50 înseamnă „super obezitate”

Luând în considerare faptul că populațiile asiatice prezintă

consecințe negative de sănătate la un IMC mai scăzut decât cel al
caucazienilor, anumite popoare au redefinit obezitatea; japonezii au
definit obezitatea ca orice IMC mai mare de 25[18] în timp
ce Chinafolosește un IMC mai mare de 28.[19]
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

[modificare]Efecte asupra sănătății

Greutatea corporală în exces este asociată cu diverse afecțiuni, în
special afecțiuni cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2, apnee
obstructivă de somn, anumite tipuri
de cancer,osteoartrită[2] și astm[4][2][5]. Drept urmare, obezitatea poate
reduce speranța de viață.[2]
[modificare]Mortalitate

Riscul relativ de deces peste 10 ani la bărbații

caucazieni (stânga) și femeile caucaziene
(dreapta) din Statele Unite, care nu au fumat
niciodată, în funcție de IMC.[20]

Obezitatea reprezintă una dintre principalele cauze de deces ce pot fi

prevenite la nivel mondial.[10][21][22] Studii americane și europene
efectuate la scară largă au arătat că riscul de deces este cel mai mic
la un IMC de 20–25 kg/m2[20][23] la nefumători și de 24–27 kg/m2 la
fumători, riscul crescând odată cu schimbările în oricare
direcție.[24][25] Un IMC mai mare de 32 a fost asociat cu orată a
mortalității dublă printre femei, de-a lungul unei perioade de 16
ani.[26] În Statele Unite se estimează că obezitatea cauzează de la
111,909 până la 365,000 de decese anual,[2][22] în timp ce în Europa
1 milion (7,7%) de decese sunt atribuite greutății excesive.[27][28] În
medie, obezitatea reduce speranța de viață cu șase până la
șapte ani:[2][29] un IMC de 30–35 reduce speranța de viață cu doi
până la patru ani,[23] în timp ce obezitatea severă (IMC > 40) reduce
speranța de viață cu 10 ani.[23]
[modificare]Morbiditate
Articol principal: Obesity-associated morbidity.
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Obezitatea mărește riscul apariției multor afecțiuni fizice și mentale.

Aceste patologii asociate sunt întâlnite cel mai frecvent însindromul
metabolic,[2] o combinație de tulburări medicale care include: diabetul
zaharat de tip 2, tensiunea arterială ridicată, colesterolul sanguin
crescut șinivelul crescut al trigliceridelor.[30]
Complicațiile sunt provocate fie direct de obezitate, fie sunt legate de
aceasta în mod indirect, prin mecanisme care au o cauză comună,
precum alimentația greșită sau un stil de viață sedentar. Forța
legăturii dintre obezitate și afecțiunile specifice variază. Una dintre
cele mai puternice legături este cea cu diabetul de tip 2. Grăsimea
corporală excesivă stă la baza a 64% din cazurile de diabet la bărbați
și a 77% din cazuri la femei.[31]
Consecințele asupra sănătății se încadrează în două mari categorii:
cele care pot fi atribuite efectelor creșterii masei adipoase (cum
suntosteoartrita, apneea obstructivă în somn, stigmatizarea socială)
și cele datorate creșterii numărului celulelor
adipoase (diabet,cancer, afecțiuni cardiovasculare, steatoză hepatică
nealcoolică).[2][32] Creșterea grăsimii corporale afectează răspunsul
organismului la insulină, putând conduce la rezistență la insulină.
Acumularea grăsimii generează, de asemenea, o stare
proinflamatorie[33][34] și o stareprotrombotică.[32][35]

Domeniu
Domeniu medical Afecțiune Afecțiune
medical

 cardiopatie
ischemică:[36] a
ngină și infarct
 vergeturi[38]
miocardic
 acantoza
 insuficiență
Dermatologi nigricans[38]
cardiacă
Cardiologie e  limfedem[38]
congestivă[2]
 celulită[38]
 tensiune
 hirsutism[38]
arterială
 intertrigo[39]
ridicată[2]
 niveluri
anormale ale
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

colesterolului[2]
 tromboză
venoasă
profundă și em
bolie
pulmonară[37]
 diabet
zaharat[2]
 sindromul
polichistic  boala de
ovarian[2] reflux
 tulburări menstr gastroesofa
EndocrinologieșiRe uale[2] gian[2][41]
producerea  infertilitate[2][40] Gastrointesti  steatoză
nal hepatică[2]
asistată medical  complicații în
timpul  colelitiază (
sarcinii[2][40] calculi în
 malformații vezica
congenitale[2] biliară)[2]
 moartea
intrauterină a
fătului[40]
 accident  sân, ovaria
vascular n
cerebral[2]  esofagian,
 meralgie colorectal
parestezică[42]  ficat, pancr
Neurologie  migrene[43] Oncologie[48] eatic
 sindromul  vezica
tunelului biliară, sto
carpian[44] mac
 demență[45]  endometrial
 hipertensiune , cervical
intracraniană  prostată, rin
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

idiopatică[46] ichi
 scleroză  limfom non-
multiplă[47] Hodgkin, mi
elom
multiplu
 apneea
obstructivă
în somn[2][5]
 sindromul
de
hipoventilați
 depresie la
e asociată
Psihiatrie femei[2] Respirologie obezității[2][5
 stigmatizare so ]
cială[2]
 astmă[2][5]
 complicații
crescute în
timpul anes
teziei
generale[2][7]
 disfuncție
erectilă[52]
 gută[49]  incontinenț
 mobilitate ă urinară[53]
Reumatologieși Ort redusă[50] Urologie șiN  insuficiență
opedie  osteoartrită[2] efrologie renală
 dureri în zona cronică[54]
inferioară a  hipogonadi
spatelui[51] sm[55]
 penis
îngropat[56]
[modificare]Paradoxul supraviețuirii
Vezi și: Obesity paradox
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Deși consecințele negative ale obezității asupra sănătății populației

în general sunt bine susținute de dovezile disponibile, rezultatele în
materie de sănătate în anumite subgrupuri par să se amelioreze la o
valoare crescută a indicelui masei corporale (IMC), un fenomen
cunoscut sub denumirea de paradoxul supraviețuirii în rândul
persoanelor obeze.[57] Paradoxul a fost descris pentru prima dată în
1999, la persoane supraponderale și obeze supuse
hemodializei,[57] și a fost ulterior constatat la persoane cu insuficiență
cardiacă și cuboala arterială periferică (BAP).[58]
La persoanele cu insuficiență cardiacă, în rândul celor cu un IMC
cuprins între 30,0 și 34,9 s-a înregistrat o mortalitate mai redusă
decât în rândul celor cu o greutate normală. Acest lucru a fost atribuit
faptului că, deseori, pacienții pierd din greutate pe măsură ce devin
tot mai bolnavi.[59] Constatări similare au fost făcute și în alte tipuri de
boli cardiace. Persoanele încadrate în gradul 1 de obezitate și care
suferă de boli cardiace nu prezintă o incidență mai mare a altor
probleme cardiace decât persoanele cu greutate normală și care, de
asemenea, suferă de boli cardiace. Totuși, la persoanele încadrate în
grade de obezitate mai mari, riscul unor evenimente ulterioare este
crescut.[60][61] Nici chiar după ointervenție de bypass coronarian nu s-
a observat o creștere a mortalității la persoanele supraponderale și
obeze.[62] În urma unui studiu, s-a constatat că rata de supraviețuire
mai bună s-ar putea explica prin tratamentul mai agresiv pe care
persoanele obeze îl primesc după un eveniment cardiac.[63] În urma
altui studiu, s-a constatat că, dacă se ține seama de boala
pulmonară obstructivă cronică (BPOC) la persoanele cu BAP,
beneficiul obezității nu mai există.[58]
[modificare]Cauze
Se crede că, la nivel individual, majoritatea cazurilor de obezitate se
explică printr-o combinație de consum excesiv de calorii și
lipsaactivității fizice.[64] Situațiile cauzate în principal de ereditate,
motive medicale sau boli psihice sunt limitate.[65] De fapt, se crede ca
la nivel social cazurile de obezitate au crescut ca urmare a unui
regim alimentar accesibil și savuros, [66]a dependenței din ce în ce
mai mari de mașină și a mecanizării.[67][68]
O analiză din 2006 a identificat zece alte posibile cauze ale creșterii
obezității: (1) odihnă insuficientă, (2)disruptori endocrini (substanțe
poluante din mediu ce interacționează cu metabolismul lipidic), (3) o
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

variabilitate scăzută a temperaturii mediului înconjurător, (4)

diminuarea fumatului, deoarece fumatul suprimă pofta de mâncare,
(5) consumul crescut de medicamente care duc la creșterea în
greutate (de ex., antipsihotice atipice), (6) creșteri proporționale în
grupuri etnice și de vârstă, ce tind să cântărească mai mult, (7)
sarcina la o vârstă mai înaintată (ceea ce poate cauza o predispoziție
către obezitate infantilă), (8) factori de risc epigenetici transmiși din
generație în generație, (9) selecția naturală pentru un IMC mai mare,
și (10) mariajul asortativ ce duce la o concentrație ridicată a factorilor
de risc pentru obezitate (acest lucru ar duce la creșterea numărului
de persoane obeze prin creșterea discrepanțelor în greutate dintre
oameni).[69] Cu toate că există dovezi substanțiale ce susțin influența
acestor mecanisme asupra creșterii gradului de răspândire a
obezității, acestea sunt încă neconcludente, iar autorii afirmă că
acestea au probabil o influență mai mică decât cele prezentate în
paragraful anterior.
[modificare]Alimentația
Articol principal: Diet and obesity.

Map of dietary energy availability per person per

day in 1961 (left) and 2001–2003 (right) in
kcal/person/day.[70]
no data 2600–2800

<1600 2800–3000

1600–1800 3000–3200

1800–2000 3200–3400

2000–2200 3400–3600

2200–2400 >3600
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

2400–2600

Consumul mondial mediu de energie pe cap de locuitor din 1961

până în 2002[70]
Consumul caloric pe cap de locuitor variază considerabil între diferite
regiuni și țări. De asemenea, s-a modificat semnificativ de-a lungul
anilor.[70] De la începutul anilor ’70 și până spre finalul anilor ’90,
numărul mediu de calorii pentru o persoană pe zi (cantitatea de
mâncare cumpărată) a crescut peste tot în lume, cu excepția Europei
de Est. Statele Unite aveau cel mai mare număr, cu 3654 calorii de
persoană în 1996.[70] Acesta a crescut și mai mult în 2003, ajungând
la 3754.[70] La sfârșitul anilor ’90, europenii aveau 3394 calorii de
persoană, în zonele din Asia aflate în dezvoltare numărul era de
2648 calorii de persoană și în Africa subsahariană populația avea
2176 calorii de persoană.[70][71] Consumul total de calorii are legătură
cu obezitatea.[72]
Disponibilitatea la scară largă a principiilor nutriționale[73]nu a ajutat
foarte mult în rezolvarea problemelor legate de supraalimentare și
alegerea incorectă a alimentelor.[74] Din 1971 până în 2000, în
Statele Unite rata obezității a crescut de la 14,5% la 30,9%. [75] În
aceeași perioadă, a crescut și numărul mediu de calorii consumate.
La femei creșterea a fost de 335 calorii pe zi (1542 calorii în 1971 și
1877 calorii în 2004), iar la bărbați cantitatea medie a crescut cu
168 calorii pe zi (2450 calorii în 1971 și 2618 calorii în 2004).
Această creștere a numărului de calorii a fost cauzată în mare parte
de consumul de carbohidrați, și nu de cel de grăsimi.[76] Sursele
principale ale acestor carbohidrați consumați în plus sunt băuturile
îndulcite, care, în prezent, reprezintă aproape 25 la sută din energia
zilnică provenită din alimentație la tinerii adulți din America,[77] și
chipsurile de cartofi.[78] Se crede că una din cauzele creșterii ratei de
obezitate o reprezintă consumul de băuturi îndulcite.[79][80]
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Pe măsură ce societățile se bazează din ce în ce mai mult pe porții

mari, pline de energie și mese de la fast-food, asocierea dintre
consumul de fast-food și obezitate devine și mai alarmantă.[81] În
Statele Unite, consumul de fast-food s-a triplat, iar caloriile provenite
de pe urma unor astfel de alimente a crescut de patru ori între 1977
și 1995.[82]
Politica agricolă și Revoluției verzi (agricultură) din Statele Unite și
Europa au dus la scăderea prețurilor la alimente. În Statele Unite,
subvenționarea porumbului, culturilor de soia, grâului și orezului prin
intermediul legislației agricole U.S. farm bill a făcut ca principalele
surse de hrană procesată să fie mai ieftine în comparație cu fructele
și legumele.[83]
Persoanele obeze declară în mod constant un consum mai scăzut de
hrană, în comparație cu persoanele de o greutate
normală.[84]Această afirmație este susținută atât de teste efectuate
asupra unor persoane într-o cameră calorimetrică[85], cât și prin
observare directă.
[modificare]Stilul de viață sedentar
Vezi și: Sedentary lifestyle și Exercise trends
Stilul de viață sedentar joacă un rol semnificativ în
obezitate.[86] Există o tendință la nivel mondial de a ne îndrepta către
activități mai puțin solicitante din punct de vedere fizic,[87][88][89] și în
prezent, cel puțin 60% din populația lumii nu face suficientă
mișcare.[88] Acest lucru este cauzat în principal de utilizarea
crescândă a transportului mecanizat și de răspândirea în majoritatea
gospodăriilor a tehnologiei care ușurează munca manuală.[87][88][89] La
copii, activitatea fizică a scăzut, din cauza mersului mai puțin pe jos
și diminuării educației fizice.[90] Tendințele mondiale în ceea ce
privește timpul liber activ activitatea fizică nu sunt prea
clare. Organizația Mondială a Sănătății indică faptul că peste tot în
lume oamenii au din ce în ce mai puține activități recreaționale fizice,
în timp ce un studiu din Finlanda [91] a descoperit o creștere a
acestora, iar conform unui studiu din Statele Unite, activitățile fizice
recreaționale nu s-au modificat semnificativ.[92]
Atât la copii, cât și la adulți există o asociere între timpul petrecut în
fața televizorului și riscul de obezitate.[93][94][95] În urma unei analize,
s-a descoperit că 63 din 73 de studii (86%) au indicat o creștere a
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

ratei de obezitate infantilă în cazul unei expuneri mediatice crescute,

numerele crescând proporțional cu timpul petrecut în fața
televizorului.[96]
[modificare]Genetica
Articol principal: Genetics of obesity.
Fișier:La monstrua desnuda (1680), de Juan Carreño de Miranda.jpg
Pictură realizată în 1680 de Juan Carreno de Miranda, înfățișând o
tânără care se presupune că suferă de sindromul Prader-Willi[97]
Ca și în cazul multor altor afecțiuni, obezitatea constituie rezultatul
interacțiunii dintre factorii ereditari și cei de
mediu. Polimorfismul genelor care
controlează apetitul și metabolismul predispune la obezitate atunci
când energia furnizată de alimente se află într-o cantitate suficientă.
Începând din 2006, peste 41 de loci ai acestor gene au fost asociați
cu apariția obezității, sub acțiunea unor factori
favorizanți.[98] Persoanele cu două copii ale genei FTO (gena
obezității) cântăresc, în medie, cu 3-4 kg mai mult și au un risc de
1,67 mai mare de a deveni obeze decât persoanele care nu
prezintă alela de risc.[99] Procentajul cazurilor de obezitate care poate
fi atribuit factorilor genetici variază, în funcție de populația examinată,
de la 6% la 85%.[100]
Obezitatea reprezintă o caracteristică importantă a câtorva
sindroame, precum sindromul Prader-Willi,sindromul Bardet-
Biedl, sindromul Cohen și sindromul MOMO. (Termenul „obezitate
non-sindromică" este uneori utilizat pentru a exclude aceste
afecțiuni.)[101] La persoanele cu debut precoce al obezității severe
(definit printr-un debut înainte de vârsta de 10 ani și un indice de
masă corporală cu o abatere standard de trei ori mai mare decât
valoarea normală), 7% dintre cazuri prezintă o mutație punctiformă la
nivelul ADN-ului.[102]
Studiile care s-au concentrat mai mult asupra eredității și mai puțin
asupra genelor specifice au indicat faptul că 80% dintre copiii cu
ambii părinți obezi erau ei înșiși obezi, spre deosebire de mai puțin
de 10% dintre copiii ai căror părinți aveau o greutate normală.[103]
Ipoteza genelor prosperității postulează că din cauza lipsei hranei pe
parcursul evoluției umanității, oamenii sunt predispuși la obezitate.
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Capacitatea de a profita de rarele perioade de abundență prin

depozitarea energiei sub formă de grăsime ar reprezenta un avantaj
în perioadele în care disponibilitatea hranei variază foarte mult,
persoanele cu rezerve mai mari de grăsime având mai multe șanse
să supraviețuiască unei perioade de foamete. Pe de altă parte,
această tendință de a acumula grăsime nu s-ar justifica într-o
societate care dispune de rezerve constante de hrană.[104] Această
teorie a primit numeroase critici, dar, pe de altă parte, au fost
propuse și alte teorii evoluționiste, precum ipoteza driftului
genetic și ipoteza fenotipului prosperității.[105][106]
[modificare]Alte afecțiuni
Anumite afecțiuni fizice sau psihice, dar și substanțele farmaceutice
utilizate pentru tratarea acestora, pot crește riscul apariției obezității.
Afecțiunile medicale care cresc riscul apariției obezității includ
anumite sindroame genetice rare (menționate mai sus), precum și
anumite afecțiuni congenitale sau dobândite: hipotiroidism, sindrom
Cushing, deficiența hormonului de creștere[107] șitulburări
alimentare: hiperfagie și hiperfagie nocturnă.[2] Cu toate acestea,
obezitatea nu este considerată tulburare psihică și nu figurează
în DSM-IVR ca boală psihică.[108] Riscul supraponderalității și
obezității este mai ridicat la pacienții care suferă de tulburări psihice,
față de persoanele care nu suferă de astfel de afecțiuni.[109]
Anumite medicamente pot contribui la creșterea în greutate sau la
apariția unor modificări în compoziția corporală; printre aceste
medicamente se
numără insulina, sulfonilureicele, tiazolidinedionele, antipsihoticele
atipice, antidepresivele, steroizii,
anumiteanticonvulsive (fenitoina și valproatul de sodiu), pizotifenul și
anumite medicamente utilizate în contracepția hormonală.[2]
[modificare]Factori sociali
Articol principal: Social determinants of obesity.
Deși factorii genetici sunt importanți în înțelegerea obezității, aceștia
nu pot explica creșterea dramatică a numărului de cazuri de
obezitate înregistrat în prezent în anumite țări sau la nivel
mondial.[110] Chiar dacă este unanim acceptat că obezitatea apare
atunci când energia acumulată prin alimentație este mai mare decât
energia consumată, influența acestor doi factori în funcție de poziția
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

socială constituie un subiect aprins de discuții. Există câteva teorii

referitoare la cauze, dar, în general, se crede că obezitatea constituie
rezultatul mai multor factori.
Corelația dintre clasa socială și indicele de masă corporală diferă la
nivel global. Un studiu din 1989 a arătat că, în țările dezvoltate,
femeile dintr-o clasă socială superioară aveau mai puține șanse să
devină obeze. Nu s-au înregistrat însă diferențe semnificative în
cazul bărbaților provenind din clase sociale diferite. În țările în curs
de dezvoltare, s-a constatat o rată a obezității mai mare la femeile,
bărbații și copiii din clasele sociale superioare.[111] Reluat în 2007,
studiul a indicat relații similare, dar mai slabe. Se crede că acest
lucru se datorează efectelor globalizării.[112] În cazul țărilor dezvoltate,
obezitatea la adulți și procentajul adolescenților supraponderali se
corelează cu inegalitatea veniturilor. O relație similară se constată și
în Statele Unite: tot mai mulți adulți, chiar și din clase sociale
superioare, sunt obezi în statele în care inegalitatea economică este
evidentă.[113]
Au fost oferite multe explicații în ceea ce privește legătura dintre
indicele de masă corporală și clasa socială. Se crede că, în țările
dezvoltate, persoanele înstărite își pot permite alimente mai bogate
în nutrienți, sunt supuse unei presiuni sociale mai mari de a rămâne
slabe și au mai multe posibilități de a-și menține condiția fizică.
În țările nedezvoltate, disponibilitatea hranei, consumul ridicat de
energie datorat muncii fizice și valorile culturale care favorizează
persoanele mai corpolente contribuie, se crede, la situația
prezentă.[112] Atitudinea pe care oamenii o au față de greutatea
corporală poate juca și ea un rol în ceea ce privește obezitatea. S-a
descoperit că există o corelație între prieteni, frați și soți în ceea ce
privește schimbarea în timp a indicelui de masă corporală.[114]Stresul
și condiția socială inferioară par să crească riscul obezității.[113][115][116]
Fumatul are un impact major asupra greutății. Persoanele care
renunță la fumat se îngrașă, în medie, cu 4,4 kilograme (9,7 livre) în
cazul bărbaților și cu 5,0 kilograme (11,0 livre) în cazul femeilor, în
decurs de zece ani.[117] Cu toate acestea, schimbările apărute în rata
fumatului au influențat foarte puțin rata totală a obezității.[118]
În Statele Unite, numărul copiilor influențează riscul de obezitate al
părinților acestora. În cazul femeilor, riscul crește cu 7% pentru
fiecare copil, în timp ce la bărbați, riscul crește cu 4% pentru fiecare
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

copil în parte.[119] Acest lucru s-ar putea explica într-o oarecare

măsură și prin faptul că, în Occident, persoanele care au copii fac
mai puțină mișcare.[120]
În țările aflate în curs de dezvoltare, urbanizarea contribuie la
creșterea ratei obezității. În China, rata totală a obezității este mai
mică de 5%; cu toate acestea, există orașe în care această rată
depășește 20%.[121]
Malnutriția în primii ani de viață contribuie, se pare, la rata actuală a
obezității, aflată în creștere, în țările în curs de
dezvoltare.[122]Modificările endocrine care apar în timpul perioadelor
de malnutriție pot duce la acumularea de grăsime atunci când aportul
de alimente crește.[122]
Ca și în cazul datelor cognitivo-epidemiologice, există numeroase
studii care confirmă că obezitatea se asociază cu deficiențele
cognitive. [123] În prezent, nu se știe cu exactitate dacă obezitatea
este cea care determină deficiențele cognitive sau invers.
[modificare]Agenți infecțioși
Vezi și: Infectobesity
Studiul efectelor agenților infecțioși asupra metabolismului se află
încă la început. Flora intestinală diferă la persoanele slabe față de
cele obeze. Există indicii care arată că flora intestinală la persoanele
obeze și la cele slabe poate afecta potențialul metabolic. Se crede că
această modificare aparentă a metabolismului sporește capacitatea
de acumulare de energie, ceea ce conduce către obezitate. Urmează
însă să se stabilească în mod clar dacă aceste diferențe reprezintă
cauza directă a obezității sau rezultatul acesteia.[124]
S-a descoperit că există o legătură între virusuri și obezitate, atât la
oameni, cât și la diferite specii de animale. Urmează însă să se
stabilească în ce măsură aceste legături contribuie la rata actuală a
obezității, aflată în creștere.[125]
[modificare]Fiziopatologie
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

O comparaţie între un şoarece incapabil să producă leptină, ceea ce

determină obezitate (stânga) și un șoarece normal (dreapta)
Buletinul publicitar rezumă multe mecanisme fiziopatologice implicate
în apariția și întreținerea obezității.[126] Acest domeniu de cercetare a
fost aproape ignorat până la descoperirea leptinei în 1994. Din
momentul acestei descoperiri, au fost elucidate multe alte
mecanisme hormonale care participă la reglarea apetitului și
aportului alimentar, modelele de depozitare a țesutului adipos, și
apariția rezistenței la insulină. După descoperirea leptinei, s-au
studiat ghrelina, insulina, orexina, PYY 3-
36, colecistokinina,adiponectina, ca și mulți alți
mediatori. Adipokinele sunt mediatori produși de către țesutul adipos
și se presupune că acțiunea lor este modificată de multe boli
asociate cu obezitatea.
Leptina și ghrelina sunt considerate a fi complementare în ceea ce
privește influența lor asupra apetitului, ghrelina fiind produsă prin
controlul pe termen scurt al apetitului, modulat de stomac (mâncăm
când stomacul este gol și ne oprim când stomacul este destins).
Leptina este produsă de către țesutul adipos pentru a semnaliza
rezervele de depozite de grăsimi din organism și mediază controlul
apetitului pe termen lung (mâncăm mai mult când depozitele de
grăsimi sunt reduse și mai puțin când depozitele de grăsimi sunt mai
mari). Cu toate că administrarea leptinei poate fi eficace într-un mic
subgrup de persoane obeze cu deficit de leptină, se consideră că
majoritatea persoanelor obeze sunt rezistente la leptină și s-a
descoperit că prezintă concentrații crescute de leptină.[127] Se
consideră că această rezistență explică, parțial, din ce cauză
administrarea leptinei nu s-a dovedit a fi eficace în suprimarea
apetitului la majoritatea pacienților obezi.[126]
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

O descriere grafică a moleculei de leptină

. Deși leptina și ghrelina sunt produse la nivel periferic, ele
controlează apetitul prin intermediul acțiunilor lor asupra sistemului
nervos central. În special, acestea și alți hormoni corelați cu apetitul
acționează asupra hipotalamusului, o regiune cerebrală centrală care
reglează aportul de alimente și consumul de energie. La nivelul
hipotalamusului există mai multe mecanisme care contribuie la rolul
său în integrarea apetitului, calea melanocortineifiind cel mai bine
înțeleasă.[126] Circuitul începe cu o zonă a hipotalamusului, nucleul
arcuat, care primește informații de la hipotalamusul lateral (HL)
și hipotalamusul ventromedial(HVM), centrii cerebrali ai alimentației
și, respectiv, ai sațietății.[128]
Nucleul arcuat conține două grupe distincte de neuronis.[126] Primul
grup exprimă concomitentneuropeptida Y (NPY) și peptida corelată
cu agouti (AgRP) și are efecte stimulatoare asupra HL și inhibitoare
asupra HVM. Al doilea grup exprimă concomitent pro-
opiomelanocortina (POMC) și transcriptul reglat de cocaină și
amfetamină (cocaine- and amphetamine-regulated transcript)
(CART) și are impulsuri stimulatoare asupra HVM și inhibitoare
asupra HL. În consecință, neuronii NPY/AgRP stimulează alimentația
și inhibă sațietatea, în timp ce neuronii POMC/CART stimulează
sațietatea și inhibă alimentația. Ambele grupuri de neuroni ai
nucleului arcuat sunt reglați parțial de către leptină. Leptina inhibă
grupul NPY/AgRP și stimulează grupul POMC/CART. Prin urmare,
un deficit în semnalizarea leptinei, fie pe calea deficitului de leptină,
fie pe calea rezistenței la leptină, duce la supraalimentare și este
posibil să contribuie la apariția unor forme genetice și dobândite de
obezitate.[126]
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

[modificare]Sănătate publică
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anticipează
că supraponderalitatea și obezitatea ar putea înlocui curând unele
preocupări tradiționale desănătate publică,
precum subnutriția și bolile infecțioase, reprezentând cea mai
semnificativă cauză de afectare a stării de sănătate.[129] Obezitatea
constituie o problemă de sănătate publică și de politică datorită
prevalenței, costurilor și efectelor asupra sănătății.[130] Eforturile de
sănătate publică sunt orientate în direcția înțelegerii și corectării
factorilor de mediu responsabili pentru creșterea prevalenței
obezității în rândul populației. Soluțiile urmăresc modificarea
factorilor care provoacă consumul de calorii excesive și inhibă
activitatea fizică. Eforturile includ programe federale rambursate
privind alimentația în școli, limitarea publicizării directe a alimentelor
de tip junk food la copii[131] și scăderea accesului la băuturile care
conțin zahăr în școli.[132] În construcția noilor așezări urbane, se
întreprind eforturi pentru mărirea accesului la parcuri și dezvoltarea
unor trasee pedestre.[133]
Numeroase țări și grupuri au publicat rapoarte cu privire la obezitate.
În 1998 au fost publicate primele ghiduri SUA, cu titlul „Ghid clinic
privind identificarea, evaluarea și tratamentul supraponderalității și
obezității la adulți: raport privind dovezile”.[134] În 2006, Rețeaua
Canadiană privind obezitatea (Canadian Obesity Network) a publicat
„Canadian Clinical Practice Guidelines (CPG) on the Management
and Prevention of Obesity in Adults and Children” („Ghidul canadian
de practică clinică (GPC) cu privire la abordarea terapeutică și
prevenirea obezității la adulți și copii”).[135]
În 2004, Colegiul Regal al Medicilor (Royal College of
Physicians), Facultatea de Sănătate Publică și Colegiul Regal de
Pediatrie și Sănătate a Copilului (Royal College of Paediatrics and
Child Health) din Marea Britanie au lansat raportul „Storing up
Problems” („Acumularea problemelor”), care a evidențiat problema
crescândă a obezității în Marea Britanie.[136] În același an, Comitetul
de selecție privind sănătatea (Health Select Committee) din cadrul
Camerei Comunelor Camera Comunelor din Marea Britanie a
publicat „cea mai completă anchetă [...] efectuată vreodată” cu privire
la impactul obezității asupra sănătății și societății în Marea Britanie și
modalitățile posibile de abordare a acestei probleme.[137] În 2006,
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Institutul Național pentru Sănătate și Excelență Clinică (National

Institute for Health and Clinical Excellence) (NICE) a publicat un ghid
privind diagnosticul și abordarea terapeutică a obezității, ca și
implicațiile politice pentru organizațiile neimplicate în asistența
sanitară, cum sunt consiliile locale.[138] Un raport din 2007, publicat
de către SirDerek Wanless pentru King's Fund a atras atenția asupra
faptului că dacă nu se intervine prin măsuri suplimentare, obezitatea
are capacitatea de a paraliza Serviciul Național de Sănătatedin punct
de vedere financiar.[139]
Se evaluează modalități multilaterale de abordare a ratelor
crescânde de obezitate. În cadrul Politicii de acțiune împotriva
obezității (Obesity Policy Action (OPA)) măsurile întreprinse pot fi
divizate în politici 'în amonte', politici 'de centru, politici 'în aval'.
Politicile 'în amonte' se referă la schimbările în cadrul societății,
politicile 'de centru' încearcă să schimbe comportamentul indivizilor
pentru prevenirea obezității, iar politicile 'în aval' încearcă să trateze
persoanele afectate în prezent.[140]
[modificare]Abordare terapeutică
Articol principal: Management of obesity.

Orlistat (Xenical), medicamentul utilizat cel mai frecvent în

tratamentul obezității șisibutramina(Meridia), un medicament retras
recent din cauza reacțiilor adverse cardiovasculare
. Tratamentul principal al obezității constă în regim
dietetic și activitate fizică.[64] Programele dietetice pot
produce scădere ponderală pe termen scurt,[141] dar menținerea
acestei greutăți scăzute este frecvent dificilă și necesită deseori
activitate fizică și o dietă alimentară cu conținut caloric scăzut, ca
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

parte permanentă a stilului de viață.[142][143] Ratele de succes pentru

menținerea scăderii ponderale pe termen lung prin modificarea
stilului de viață sunt scăzute, fiind cuprinse între 2 și
20%.[144] Regimul dietetic și modificările stilului de viață sunt eficace
în limitarea greutății ponderale excesive în timpul sarcinii și
ameliorează evoluția atât la mamă cât și la făt.[145]
Unul dintre medicamente, orlistat (Xenical), este larg disponibil în
prezent și aprobat pentru utilizarea pe termen lung. Totuși, scăderea
ponderală este modestă, în medie 2,9 kg (6,4 lb) la 1 până la 4 ani și
există informații reduse privind modul în care aceste medicamente
afectează complicațiile pe termen lung ale obezității.[146] Utilizarea sa
este asociată cu o frecvență crescută a reacțiilor gastro-
intestinale[146] și au apărut preocupări legate de efectele sale
negative asupra rinichilor.[147] Alte două medicamente sunt de
asemenea disponibile. Lorcaserina (Belviq) determină în medie o
scădere ponderală cu 3,1 kg (3% din masa corporală) mai mare
decât placebo în decurs de un an.[148] O asociere defentermină și
topiramat (Qsymia) este de asemenea eficace într-o oarecare
măsură.[149]
Cel mai eficace tratament al obezității este chirurgia bariatrică.
Chirurgia obezității severe este asociată cu scădere ponderală pe
termen lung și scăderea mortalității generale. Un studiu a evidențiat o
scădere ponderală cuprinsă între 14% și 25% (în funcție de tipul
procedurii efectuate) la 10 ani și o reducere cu 29% a mortalității de
orice cauză, comparativ cu măsurile standard de scădere
ponderală.[150] Cu toate acestea, date fiind costurile și riscul de
complicații asociate cu această metodă terapeutică, cercetătorii
investighează alte tratamente eficace dar mai puțin invazive.
[modificare]Epidemiologie
Articol principal: Epidemiologia obezității.

Incidența obezității la nivel mondial în rândul

bărbaților (stânga) și al femeilor (dreapta).[151]
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

<5% 15–20% 30–35% 45–50%

5–10% 20–25% 35–40% 50–55%

10–15% 25–30% 40–45% >55%

Înaintea secolului al XX-lea, obezitatea era o afecțiune rar
întâlnită;[152] în anul 1997, OMS a recunoscut oficial obezitatea ca
epidemie globală.[77] Începând din anul 2005, OMS estimează că cel
puțin 400 de milioane de adulți (9,8%) sunt obezi, procentajul fiind
mai mare în rândul femeilor decât al bărbaților.[153] Rata obezității
crește, de asemenea, odată cu vârsta, cel puțin până la 50 sau 60 de
ani,[154] iar obezitatea severă în Statele Unite, Australia și Canada
este în creștere mai rapidă față de rata globală a obezității.[17][155][156]
Considerată odinioară o problemă doar în țările dezvoltate, rata
obezității este în creștere la nivel global, afectând atât țările
dezvoltate cât și țările în curs de dezvoltare.[27] Creșterea ratei
obezității este cel mai evidentă în mediile urbane.[153] Singura regiune
din lume în care obezitatea nu este obișnuită este Africa
Subsahariană.[2]
[modificare]Istoric
[modificare]Etimologie
Termenul obezitate provine din limba latină, de la cuvântul obesitas,
care înseamnă „corpolent, gras sau rotofei”. Ēsus este participiul
trecut al verbului edere (a mânca), precedat de
prefixul ob (supra).[157] Dicționarul Oxford al limbii
engleze documentează prima utilizare a termenului în anul 1611 de
către Randle Cotgrave.[158]
[modificare]Tendințe istorice
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

În Evul Mediu și în perioadaRenașterii obezitatea era adesea privită

ca un semn al bunăstării și era relativ frecventă în rândul
elitei: Generalul toscanAlessandro del Borro, operă atribuită lui
Charles Mellin, 1645[159]

Venus din Willendorf creată între 24.000–22.000 î.Hr.

Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Grecii au fost primii care au recunoscut obezitatea ca afecțiune

medicală.[152] Hipocrate nota: „Obezitatea nu este doar o boală în
sine, ci și premergătoare altor boli”.[2] Chirurgul
indian Sushruta(secolul al VI-lea î.Hr.) a remarcat legătura dintre
obezitate și bolile cardiace.[160] În tratarea maladiei, acesta a
recomandat activitățile fizice.[160]În cea mai mare parte a istoriei sale,
omenirea s-a confruntat cu lipsa hranei.[161] Astfel, de-a lungul
istoriei, obezitatea a fost privită ca un semn de bunăstare și
prosperitate. Era frecventă în rândul înalților funcționari din Europa
în Evul Mediu și în perioada Renașterii,[159] precum și în civilizațiile
antice din Asia de Est.[162]
Odată cu revoluția industrială s-a constatat că puterea militară și
economică a națiunilor era dependentă de statura și tăria fizică a
soldaților și a muncitorilor.[77] Creșterea indicelui mediu de masă
corporală de la valoarea considerată actualmente subponderală la
valoarea considerată normală a jucat un rol semnificativ în
dezvoltarea societăților industrializate.[77] Așadar, înălțimea și
greutatea în țările dezvoltate au crescut de-a lungul secolului al XIX-
lea. În timpul secolului al XX-lea, pe măsură ce populațiile și-au atins
potențialul genetic în privința înălțimii, greutatea a crescut mult mai
mult față de înălțime, ducând la obezitate.[77] În anii 1950, creșterea
bunăstării în țările dezvoltate a dus la scăderea mortalității infantile,
însă datorită creșterii greutății corporale, au devenit mai frecvente
bolile cardiace și renale.[77][163] Între timp, societățile de asigurări și-au
dat seama de legătura dintre greutate și speranța de viață și au
crescut primele de asigurare în cazul persoanelor obeze.[2]
De-a lungul istoriei, numeroase culturi au considerat obezitatea un
rezultat al defectului de caracter. Personajul obesus sau personajul
gras din comedia greacă era un gurmand adesea ridiculizat. În era
creștină, mâncarea a fost deseori asociată
cu lăcomia și desfrânarea.[11] În cultura modernă occidentală,
greutatea excesivă este adesea considerată neatrăgătoare,
obezitatea fiind în mod frecvent asociată cu diverse stereotipuri
negative. Persoanele obeze de toate vârstele pot fi stigmatizate
social și pot fi ținta hărțuirii sau evitării de către semenii lor.
Obezitatea a redevenit un motiv de discriminare.[164]
În societatea occidentală, percepția publică față de greutatea
corporală sănătoasă este diferită de percepția privind greutatea
ideală – ambele s-au schimbat de la începutul secolului al XX-lea.
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Greutatea considerată ideală a scăzut de la începutul anilor 1920.

Această modificare a percepției este ilustrată prin faptul că înălțimea
medie a concurentelor la concursul Miss America a crescut cu 2%, în
timp ce greutatea medie a acestora a scăzut cu 12%.[165] Pe de altă
parte, concepțiile oamenilor privind greutatea sănătoasă s-au
schimbat în direcția opusă. În Marea Britanie, greutatea la care
oamenii se considerau supraponderali era semnificativ mai ridicată în
2007 față de 1999.[166] Se consideră că aceste schimbări se
datorează creșterii adipozității, ceea ce duce la creșterea acceptării
grăsimii corporale suplimentare ca fiind normală.[166]
Obezitatea continuă să fie privită ca un semn al bunăstării și bogăției
în numeroase regiuni ale Africii. Acest fapt a devenit frecvent
îndeosebi de la apariția epidemiei cauzate de virusul HIV.[2]
[modificare]Arte
Primele reprezentări sculptate ale corpului uman, datând de acum
20.000–35.000 de ani, prezintă femei obeze. Unele persoane
atribuie figurinelor Venus tendința de a accentua fertilitatea, în timp
ce altele consideră că acestea reprezintă „grăsimea” oamenilor
epocii respective.[11] Pe de altă parte, obezitatea este absentă atât
din arta romană cât și din cea greacă, probabil în virtutea idealurilor
celor două civilizații privind moderația. Acest fapt a persistat o
perioadă îndelungată în creștinismul european, doar persoanele cu
un statut socio-economic inferior fiind reprezentate ca obeze.[11]
În timpul Renașterii, unele persoane din înalta societate au început
să își etaleze corpolența, așa cum se poate observa în portretele lui
Henric al VIII-lea și Alessandro del Borro.[11]Rubens (1577–1640)
reprezenta în mod obișnuit femei cu forme rotunjite în picturile sale,
de la care derivă termenul rubensian. Totuși, femeile ilustrate în
picturi își păstrau forma de „clepsidră”, ca simbol al fertilității.[167] În
timpul secolului al XIX-lea, percepția asupra obezității s-a modificat
în lumea occidentală. După ce secole de-a rândul obezitatea fusese
sinonimă cu bunăstarea și statutul social, suplețea a început să fie
considerată un standard dezirabil.[11]
Societate și cultură
Impactul economic
Alături de impactul asupra sănătății, obezitatea creează numeroase
probleme, inclusiv dezavantaje în obținerea unui loc de
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

muncă[168][169] și costuri ridicate pentru întreprinderi. Aceste efecte

sunt simțite la toate nivelurile societății, de la indivizi, la corporații, la
guverne.
În anul 2005, costurile medicale atribuite obezității în Statele Unite au
fost estimate la 190,2 miliarde USD, adică 20,6% din totalul
cheltuielilor de sănătate,[170][171][172] în timp ce costurile pentru
probleme de obezitate în Canada erau estimate la 2 miliarde CAD în
1997 (2,4% din totalul cheltuielilor de sănătate).[64] Costul total anual
direct pentru supraponderabilitate și obezitate în Australia în anul
2005 a fost de 21 miliarde AUD. De asemenea, australienii
supraponderali și obezi au beneficiat de subvenții guvernamentale în
valoare de 35,6 miliarde AUD.[173] Valoarea estimată a cheltuielilor
anuale pe produse dietetice se situează între 40 miliarde USD și
100 miliarde USD numai în Statele Unite.[174]
S-a constatat că programele de prevenire a obezității reduc costurile
pentru tratamentele afecțiunilor asociate obezității. Totuși, cu cât
speranța de viață este mai mare, cu atât costurile medicale cresc.
Prin urmare, cercetătorii au ajuns la concluzia că reducerea obezității
poate avea consecințe pozitive asupra sănătății publice, însă este
puțin probabil să ducă la diminuarea cheltuielilor totale de
sănătate.[175]

Serviciile publice trebuie să ofere persoanelor obeze echipamente

speciale cum sunt scaunele supradimensionate.[176]
Obezitatea poate duce la stigmatizarea socială și dezavantajarea
profesională.[168] În comparație cu persoanele cu greutate normală,
salariații obezi prezintă, în medie, rate mai ridicate de absenteism de
la locul de muncă și au concedii medicale prelungite, ceea ce duce la
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

creșterea costurilor pentru angajatori și scăderea

productivității.[177] Un studiu realizat asupra angajaților Universității
Duke relevă faptul că persoanele cu un indice de masă corporală
peste 40 au depus de două ori mai multe cereri de compensare a
angajațilorfață de persoanele cu un indice de masă corporală de
18,5–24,9. De asemenea, persoanele din prima categorie au avut de
12 ori mai multe zile de absență. Majoritatea accidentelor în cazul
acestora s-au produs în urma căderii și ridicării de greutăți, fiind
afectate extremitățile inferioare, încheieturile sau mâinile și
spatele.[178] Comitetul de Asigurare a Angajaților din statul american
Alabama a aprobat un plan controversat de taxare a angajaților obezi
cu 25 USD pe lună dacă aceștia nu iau măsuri pentru reducerea
greutății și ameliorarea sănătății proprii. Aceste măsuri au început a fi
aplicate în ianuarie 2010 în cazul persoanelor cu un indice de masă
corporală peste 35 kg/m2 care nu își îmbunătățesc starea sănătății
după un an.[179]
Unele studii demonstrează că probabilitatea de angajare și de
promovare profesională în cazul persoanelor obeze este mai mică
față de persoanele cu greutate normală.[164] De asemenea, salariile
persoanelor obeze sunt mai mici față de cele ale colegilor cu
greutate normală pentru posturi echivalente. În medie, femeile obeze
câștigă cu 6% mai puțin, iar bărbații obezi cu 3% mai puțin.[180]
Anumite domenii, cum sunt aviația, medicina și industria alimentară
se confruntă cu probleme speciale. Datorită creșterii ratei obezității,
companiile aeriene se confruntă cu costuri mai mari pentru
combustibil și presiuni de a produce scaune de dimensiuni mai
mari.[181] În anul 2000, greutatea suplimentară a pasagerilor obezi a
costat companiile aeriene 275 milioane USD.[182] Industria medicală a
fost nevoită să investească în echipamente speciale pentru îngrijirea
persoanelor obeze, inclusiv echipamente speciale de ridicare
șiambulanțe bariatrice.[183] Costurile în cazul restaurantelor au
crescut datorită acțiunilor în justiție intentate de clienți pe motivul că
acestea determină apariția obezității.[184] În anul 2005, Congresul
Statelor Unite a dezbătut o lege care să împiedice procesele civile
împotriva industriei alimentare pe motive legate de obezitate; totuși,
legea nu a fost validată.[184]
2009
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Vezi și: Fat acceptance movement

Principalul scop al mișcării de acceptare a persoanelor grase este
reducerea discriminării la adresa supraponderalilor și a
obezilor.[185][186] Cu toate acestea, unii partizani ai mișcării încearcă,
de asemenea, să contrazică relația stabilită între obezitate și
rezultatele negative privind sănătatea.[187]
Există mai multe organizații care promovează acceptarea obezității.
Vizibilitatea acestora a crescut în a doua jumătate a secolului al XX-
lea.[188] Asociația americană NAAFA Asociația Națională pentru
Promovarea Acceptării Persoanelor Grase a luat ființă în 1969 și se
descrie drept o organizație care militează pentru drepturi civile,
dedicată eliminării discriminării pe motive de greutate
corporală.[189] Cu toate acestea, activismul în slujba persoanelor
grase rămâne o mișcare marginală.[190]
Asociația Internațională pentru Acceptarea Greutății
Corporale (ISAA) este o organizație neguvernamentală(ONG)
fondată în 1997. Are mai mult o orientare globală, își descrie
misiunea ca fiind promovarea acceptării greutății corporale, și își
manifestă sprijinul pentru eliminarea discriminării din pricina greutății
corporale.[191] Aceste grupuri solicită adesea acceptarea obezității ca
dizabilitate inclusă în Legea pentru americanii cu dizabilități (ADA). În
ciuda acestui fapt, potrivit sistemului juridic american, costurile
potențiale pentru sănătatea publică depășesc beneficiile extinderii
acestei legi anti-discriminare la problema obezității.[187]
[modificare]Obezitatea infantilă
Articol principal: Childhood obesity.
Romocsa Richard Miklos AMG Anul 3

Indicele sănătos de masă corporală variază în funcție de vârsta și

sexul copilului. La copii și adolescenți, obezitatea este definită ca un
IMC mai mare decât al percentilei de 95.[15] Datele de referință pe
care se bazează aceste procente provin din anii 1963-1994, nefiind,
prin urmare, afectate de recentele creșteri ale ratelor
obezității.[16] Obezitatea infantilă a atins proporții epidemice în secolul
al XXI-lea, având rate crescute atât în țările dezvoltate, cât și în țările
în curs de dezvoltare. Ratele obezității la băieții din Canada au
crescut de la 11% în anii 1980 la peste 30% în anii 1990, în timp ce,
în aceeași perioadă, ratele înregistrate la copiii din Brazilia au
crescut de la 4 la 14%.[192]
Ca și în cazul obezității la adulți, există mai mulți factori care
contribuie la creșterea ratelor de obezitate infantilă. Se consideră că
modificarea dietei și reducerea activității fizice sunt cele mai
importante cauze ale creșterii recente ale acestor rate.[193] Cum
obezitatea infantilă persistă adesea la maturitate și se asociază cu
numeroase boli cronice, copiii obezi sunt testați adesea
pentruhipertensiune, diabet, hiperlipidemie și steatoză
hepatică.[64] Tratamentele utilizate la copii sunt în principal intervenții
în stilul de viață și tehnici comportamentale, deși eforturile de a
crește activitatea copiilor se bucură de puțin succes.[194] În Statele
Unite, FDA nu aprobă tratamentele medicamentoase pentru această
grupă de vârstă.[192]
[modificare]Obezitatea la alte animale
Articol principal: Obesity in pets.
Obezitatea animalelor de companie este frecventă în multe țări.
Ratele de supraponderalitate și obezitate la câinii din Statele Unite
sunt cuprinse între 23% și 41%, cu aproximativ 5,1% animale
obeze.[195]Ratele de obezitate la pisici sunt puțin peste 6,4%.[195] În
Australia rata obezității la câinii dintr-un cabinet veterinar s-a dovedit
a fi 7,6%.[196] Riscul de obezitate la câini este legat de prezența
obezității la stăpânii lor; cu toate acestea, nu există o relație similară
între pisici și stăpânii lor.[197]