Definiția:

Conștiința este un proces cognitiv care provoacă emoții și asociații raționale bazate
pe filosofia morală a unui individ sau pe sistemul său de valori. În termeni comuni, conștiința
este adesea descrisă ca ducând la sentimente de remușcare atunci când o persoană comite
un act care intră în conflict cu valorile sale morale. Măsura în care conștiința influențează
judecata morală înainte de o acțiune și dacă astfel de judecăți morale se bazează sau ar
trebui să se bazeze pe rațiune a determinat dezbateri, în mare parte din istoria modernă,
între teoriile moderne în juxtapunere la teoriile romantismului și a altor mișcări reacționare
după sfârșitul Evului Mediu.

Elementele conștiinței sociale:

Elementele conştiinţei sociale pe niveluri reprezintă organizarea şi dispunerea ei pe
anumite trepte sau straturi suprapuse, care se deosebesc între ele după modul de
constituire, după gradul de conştientizare şi după rolul pe care îl joacă în raport cu existenţa
oamenilor.

Psihologia socială reprezintă primul nivel sau strat al conştiinţei sociale ; ea cuprinde
totalitatea elementelor de natură psihică, trăirile şi stările interioare — stările afective, stările
de spirit, stările voliţionale, factura psiho-socială specifică diferitelor epoci istorice, diferitelor
colectivităţi : popoare şi naţiuni, clase sociale şi grupări de populaţie cu o relativă
diferenţiere şi stabilitate (generaţii, grupări profesionale, tipuri de reşedinţă etc.).
Psihologia socială reflectă latura nemijlocit practică a existenţei sociale, aspectele
concrete ale relaţiilor sociale care afectează direct interesele şi aspiraţiile oamenilor.
Specificul psihologiei sociale decurge însă nu atît din ceea ce reflectă, ci mai ales din modul
cum reflectă existenţa socială ; ea reflectă existenţa în mod direct şi spontan,
nesistematizat, cu un pronunţat caracter afectiv, de trăire interioară şi spontană — în mare
parte necontrolată — a unor stări de lucruri date nemijlocit. Fenomenele de psihologie
socială declanşează în exterior atitudini, comportamente şi acţiuni sau le însoţesc şi le
stimulează pe acestea cînd ele sînt declanşate în mod deliberat şi conştient pe baza unor
scopuri clare, a unor programe de acţiune teoretic elaborate.
Deşi acest nivel al conştiinţei sociale se întemeiază pe trăsăturile stabile, general-
umane ale psihicului, conţinutul său prezintă o mobilitate deosebită, întrucât reprezintă
reacţia cea mai vie, imediată la fenomenele sociale cotidiene; pe de altă parte, psihologia
socială este puternic diferenţiată de la o epocă la alta, de la o comunitate sau grup social la
altul şi chiar de la un individ la altul.

Conştiinţa comună reprezintă primul nivel cognitiv al conştiinţei sociale ; ea cuprinde

totalitatea datelor şi elementelor de cunoaştere dobândite de oameni în procesul activităţii
lor practice, constatările, descrierile empirice şi explicaţiile (mai ales funcţionale) eu privire
la unele fenomene. Ca şi psihologia socială, conştiinţa comună se constituie în mod
spontan, are un caracter nesistematizat şi neelaborat teoretic ; este o conştiinţă lipsită de
reflecţia critică asupra ei înseşi, asupra conţinutului şi funcţionării ei, elementele sale
cognitive fiind de cele mai multe ori nediferenţiate sau insuficient diferenţiate de elementele
afective, voliţionale şi mai ales acţionale, cumulând fără o explicită disociere explicaţii logice
şi extra logice, elemente de observaţie şi de valorizare etc.
Spre deosebire însă de psihologia socială, conştiinţa comună nu este reacţie
nemijlocită şi adesea individuală în faţa fenomenelor reale, ci produs social acumulat în mod
istoric; conştiinţa comună nu este doar trăire subiectivă a unor fapte şi evenimente, ci
instrument raţional al acţiunii. Ea este elaborată şi funcţionează la nivelul cvasitotalităţii
indivizilor umani ; constituie — şi mai ales a constituit în epocile anterioare — cea mai largă
bază a activităţii sociale curente. De aceea, Lenin arăta că masele abordează problemele în
mod practic, nu teoretic, şi folosea pentru acest nivel al conştiinţei sociale termenul de
„conştiinţă de masă“.
 Conştiinţa teoretică reprezintă nivelul cognitiv superior al conştiinţei sociale şi, în
acest sens, subordonează atît psihologia socială cît şi cunoaşterea comună. Ea cuprinde
ideile şi principiile, explicaţiile referitoare la lumea exterioară luată în întregul ei sau la un
domeniu, latură ori aspect al acesteia.
Cele trei elemente ale conştiinţei sociale nu sînt precis delimitate între ele şi mai ales
nu sînt rupte unul de altul în ceea ce priveşte conţinutul şi orientarea lor în raport cu epocile
istorice şi cu comunităţile social-umane. Ele reprezintă în toate cazurile expresia ideală a
uneia şi aceleiaşi realităţi concrete istorice, văzută la nivelul unei anumite puteri de
pătrundere a conştiinţei individuale sau sociale, prin prisma intereselor, tendinţelor şi
idealurilor unor epoci, ale unor grupări sau clase sociale, partide politice etc.
Dependenţa conţinutului şi a orientării. — spontane sau conştiente — a conştiinţei
sociale, la toate nivelurile ei, de interesele şi idealurile unor grupări sociale şi politice
determinate întemeiază caracterul lor de clasă ; la nivelul conştiinţei sociale elaborată în
formă de teorie, de doctrină, caracterul de clasă se manifestă şi se exprimă prin ceea ce în
mod obişnuit se cheamă caracter ideologic sau ideologie.

Ideologia nu reprezintă, aşadar, un nivel aparte al conştiinţei sociale ; ea este de

domeniul conştiinţei teoretice, parte integrantă a acesteia, dar cuprinde şi anumite elemente,
sensuri şi semnificaţii care aparţin conştiinţei comune. Diferitele elemente ale ideologiei
care apar iniţial într-o formă difuză, semi-conștientizată sînt valorificate de creatorii de
doctrine ideologice, sînt ordonate, completate şi structurate într-un sistem închegat. Pe de
altă parte, nu întreaga conştiinţă socială teoretic elaborată este ideologie sau are caracter
ideologic; ideologia cuprinde numai acele idei, teorii şi doctrine — componente ale
conştiinţei sociale elaborate — care reflectă şi proiectează realitatea în raport cu interesele,
aspiraţiile şi proiectele de acţiune ale claselor sau grupurilor social-politice determinate ; nu
au caracter ideologic acele teorii sau idei — mai ales din domeniile ştiinţelor naturii şi
ştiinţelor acţiunii — care nu sînt legate de interesele specifice ale unor clase sau grupări
social-politice determinate.

Cu toate că interferenţele lor reciproce, conştiinţa comună şi conştiinţa teoretică,

psihologia socială şi ideologia prezintă şi unele distincţii importante. Astfel, în timp ce
conştiinţa comună şi cea teoretică reprezintă — cu precădere — niveluri cognitive ale
conştiinţei sociale, operează cu descrieri şi explicaţii dobândite de oameni în procesul
practicii şi aspiră la obiectivitate, la valori logice de adevăr, psihologia socială şi ideologia
operează cu sensuri şi semnificaţii care decurg din interese şi năzuinţe partinice, de grup şi
de clasă, promovează valori etice de adevăr. Pe acest temei al partinităţii, ideologia se
desfăşoară ca un discurs axiologic (valorizator), în timp ce ştiinţa se desfăşoară printr-un
discurs nomologic (cauzal explicativ). Cu precizarea că, în condiţiile în care interesele unei
clase coincid pe deplin cu legitatea obiectivă a progresului social, ideologia este deopotrivă
un demers ştiinţific şi unul axiologic, în cadrul ei se împletesc strîns partinitatea şi
obiectivitatea ştiinţifică. Prezintă o astfel de completitudine ştiinţifico-ideologică, după cum
am arătat, conştiinţa socială sistematizată a clasei muncitoare — motiv pentru care
apărarea purităţii ei ştiinţifico-ideologice devine sinonimă cu lupta împotriva oricărei
ideologii străină de interesele clasei muncitoare.

Formele conștiinței:
Spre deosebire de elementele conştiinţei sociale, care reprezintă tăieturi orizontale în
cadrul acesteia, formele conştiinţei sociale reprezintă tăieturi verticale în corpul ei. În
consecinţă, fiecare dintre aceste forme cuprinde ( în proporţii diferite ) elemente din toate
nivelurile orizontale ale stratificării conştiinţei sociale.
Conştiinţa socială cuprinde următoarele forme : conştiinţa politică, juridică, morală,
artistică, ştiinţifică, religioasă şi filozofică.
 Conştiinţa politică, ca principală formă ideologică a conştiinţei sociale, este expresia
ideală a vieţii politice dintr-o societate dată ; ea cuprinde ideile şi teoriile, precum şi
sentimentele şi deprinderile oamenilor referitoare la relaţiile lor cu clasa din care fac parte şi
cu celelalte clase, cu partidele politice, ideile referitoare la lupta de clasă (in societăţile
împărţite în clase antagoniste), la organizarea statală a societăţii, la raporturile dintre naţiuni
şi state.
Conştiinţa politică reprezintă, totodată, latura ideologică a suprastructurii politice şi,
într-o accepţiune mai largă, a domeniului politic al vieţii sociale, care este structurat dintr-o
serie de elemente aflate într-o interacţiune dinamică şi funcţională

Conştiinţa juridică este, de asemenea, o formă profund ideologică a conştiinţei

sociale; ea cuprinde totalitatea ideilor, concepţiilor, teoriilor, a opiniilor şi sentimentelor, a
atitudinilor şi stărilor de spirit ale diferitelor clase şi categorii sociale cu privire la orânduirea
de drept existentă, la regulile şi normele care reglementează raporturile juridice dintre
indivizi, dintre clase, state şi naţiuni.
Specificul conştiinţei juridice constă în faptul că, în aprecierea relaţiilor juridice şi a
orânduirii de drept existente, operează cu anumite convingeri şi concepţii specifice
diferitelor clase şi grupuri sociale cu privire la ceea ce este drept sau nedrept, legal sau
ilegal, obligatoriu sau neobligatoriu în raporturile sociale. Conştiinţa juridică implică, de
asemenea, şi năzuinţa, tendinţa claselor sociale de a-şi ridica voinţa la rangul de lege, de a
conferi anumitor norme şi reguli de reglementare a relaţiilor sociale (care le apără interesele)
un caracter general obligatoriu.
Ansamblul tuturor normelor şi legilor juridice în vigoare constituie dreptul ; acesta a
apărut din necesitatea de a reglementa, prin norme explicit formulate şi impuse prin forţă
coercitivă, raporturile economice şi politice, de comportare, de activitate şi de convieţuire
curentă între clase şi între membrii acestora. Elaborarea şi aplicarea normelor de drept
revine unor organisme special constituite din exponenţi ai clasei dominante şi serveşte la
asigurarea dominaţiei acesteia. Dreptul este conştiinţa juridică a clasei dominante ridicată la
rangul de lege.

Morala. Ca şi politicul, morala cuprinde un sistem complex de elemente, dintre care

reţinem ca specifice şi mai importante : raporturile morale şi normele morale care le
reglementează ; conştiinţa morală, care se structurează în raport cu un sistem de categorii,
valori şi idealuri morale.
În ceea ce priveşte conştiinţa morală (unul din elementele centrale ale moralei),
precizăm că ea cuprinde totalitatea sentimentelor şi deprinderilor, a ideilor, convingerilor şi
concepţiilor unor clase sau grupuri de indivizi cu privire la normele prin care se
reglementează liber, fără constrângere instituţională (din partea unor organisme statale şi
instituţionale în general), raporturile morale dintre indivizi, dintre aceştia şi diverse
colectivităţi din care fac parte (grup social, clasă, partid sau altă organizaţie socială,
comunitate umană etc.).
Spre deosebire de normele de drept, care se impun prin forţa legilor, folosind sau
presupunând forţa publică (inclusiv constrângerea fizică, privaţiunea de libertate), normele
morale nu se obiectivează prin intermediul vreunei instituţii, ele sînt respectate prin
exercitarea unei puternice influenţe a opiniei publice şi datorită însuşirii de către individ a
unui sistem de valori, principii şi idealuri, în raport cu care faptele oamenilor şi ale lui proprii
sînt apreciate pozitiv sau negativ, în funcţie de conţinutul care se conferă categoriilor
specifice ale moralei : binele şi răul, datoria, dreptatea (echitatea) şi nedreptatea
(inechitatea), cinstea, demnitatea etc.

Arta, ca formă a conştiinţei sociale, reflectă realitatea într-un mod cu totul specific.
Obiect de reflectare artistică îl constituie numai realitatea raportată la om, procesele şi
domeniile de existenţă cu care intră în contact sau îi stimulează preocupările sale de a
cugeta şi acţiona asupra destinului propriu. De aceea, totdeauna, arta exprimă şi operează în
plan reflectoriu cu atitudini, opţiuni pentru anumite valori (în primul rînd estetice, dar şi de
ordin ideologic şi etic).

Ştiinţa. Prin termenul generic de ştiinţă înţelegem totalitatea disciplinelor ştiinţifice în

continua lor diferenţiere şi integrare. Ştiinţele reprezintă sisteme de cunoştinţe controlate şi
verificate (ştiinţa constituită) şi cunoştinţe controlabile şi verificabile (ştiinţa în procesul
elaborării sale), referitoare la un domeniu definit al realităţii sau la un aspect terminat al
acesteia.
Spre deosebire de celelalte forme ale conştiinţei sociale, ştiinţa reflectă nemijlocit
experienţa şi activitatea practică a oamenilor şi, de aceea, nu face parte din suprastructura
ideologică a societăţii, nu are caracter de clasă ; ea face abstracţie de orice element afectiv
şi de ferice alte valori în afara valorilor de adevăr şi fals. Specificul ştiinţei ca formă a
conştiinţei sociale constă, de asemenea, şi în caracterul abstract al imaginilor prin care se
exprimă ; ea operează mai ales cu categorii şi legi, elaborate inductiv sau deductiv la nivel
raţional, cu ajutorul unor metode şi tehnici specializate. În domeniul ştiinţific predomină
elementul cognitiv, constructiv şi teoretic ; ea nu se constituie în mod reflexiv, aşa cum se
structurează cu precădere celelalte forme ale conştiinţei sociale.

Religia. Ca formă a conştiinţei sociale, religia reprezintă un ansamblu de concepţii,

reprezentări şi sentimente care reflectă denaturat şi fantastic realitatea, pe temeiul credinţei
că existenţa universului, apariţia şi dezvoltarea omului şi în general a tuturor fenomenelor
naturale şi sociale se datoresc acţiunii unei (sau unor) forţe supranaturale. Principiile de
bază ale religiei constau dintr-un ansamblu de teze în care oamenii trebuie să creadă
necondiţionat, chiar dacă acestea nu sînt şi nici nu pot fi justificate nici pe cale raţională şi
nici pe cale experimentală, empirică, practică.
Religia a apărut pe fondul unei societăţi aflate într-o fază înapoiată sub raportul
dezvoltării practicii sociale şi a ştiinţei, omul fiind dominat de forţele oarbe ale naturii, apoi şi
de forţele sociale. Acestor forţe li se dădea o interpretare fantastică, denaturată, apariţia şi
manifestarea lor fiind atribuită unor cauze supranaturale, ascunse şi uneori personificate.
Filozofia marxistă a dezvăluit faptul că aceste „forţe supranaturale“ nu sînt decît forme
înstrăinate ale existenţei şi conştiinţei umane, proiecţii ale unor tendinţe umane sau
mistificări ale unor stări de fapt.

Filozofia. Spre deosebire de celelalte forme ale conştiinţei sociale, filozofia oferă o
imagine de ansamblu a naturii şi societăţii ; ea se constituie în sisteme teoretice unitare şi
coerente de idei şi convingeri, în concepţii generale despre lume şi viaţă ale oamenilor.
Aceste concepţii se făuresc în funcţie de aspiraţiile şi interesele de clasă şi de grup ale
oamenilor, în conformitate cu anumite opţiuni axiologice fundamentale ale acestora.
Filosofia este, aşadar, o formă ideologică a conştiinţei sociale. Datorită caracterului lor
ideologic, concepţiile filozofice nu se reduc la o imagine ştiinţifică, mai mult sau mai puţin
generală, despre univers ; în funcţie de interesele claselor de pe poziţiile cărora sînt
elaborate, ele includ explicaţii ale acestora asupra raportului dintre om, natură şi societate,
asupra condiţiei umane şi a destinului omului în univers, asupra perspectivelor viitoare de
dezvoltare a societăţii.
Deşi presupune făurirea unei concepţii generale despre lume, deci implică un travaliu
intelectual deosebit, conştiinţa filozofică este o dimensiune a conştiinţei tuturor oamenilor.
Se poate vorbi chiar despre o concepţie despre lume la nivelul cunoaşterii comune ; în acest
sens, se face referire la faptul că ,,fiecare om are filosofia sa“. Pare să fie indicat în acest
sens să se folosească expresia de „concepţie despre lume“ pentru desemnarea tuturor
formelor în care oamenii reflectează asupra existenţei şi destinului lor, iar cea de „concepţie
filozofică“ pentru formele elaborate la nivelul cunoaşterii teoretice, în acord cu normele
specifice acesteia.
 Specificul filosofiei, atât ca formă generală a conştiinţei sociale, cît şi în calitate de
concepţie — filozofică — despre lume, constă în faptul că operează cu legi şi categorii, cu
abstracţii şi nu cu imagini concrete aşa cum se realizează reflectarea şi creaţia artistică.
Această particularitate apropie demersul filosofic de cel ştiinţific în privinţa mecanismului de
reflectare. Totodată, spre deosebire de ştiinţă şi asemănător artei, filozofia, atît ca
modalitate reflectorie, cît şi ca gen de creaţie, este dimensionată axiologic ; ideea sau
concepţia filozofică se instituie pe temeiul unor criterii de apreciere, în care valorile de
adevăr şi fals depind de alte valori : uman şi inuman, moral şi imoral, util si dăunător,
progresist şi retrograd etc. Cu alte cuvinte, demersul filosofic nu se reduce la oglindirea şi
descrierea — chiar adecvată, ştiinţifică — a realităţii, ci presupune totdeauna evaluare şi
interpretare, raportare a realităţii la om. În cunoaşterea filosofică descrierea, explicaţia şi
previziunea sînt valorizatoare, adăugând totdeauna constatărilor anumite interpretări, ce
reflectă poziţia şi perspectivele claselor sociale faţă de condiţiile lor de existenţă.
Ca mod generalizat de reflectare a existenţei sociale, filozofia oferă pe plan teoretic
temeiul orientării de ansamblu a conştiinţei sociale, este expresia concentrată a acesteia. În
filosofie, fiind formulate explicit concepţiile despre lume ale diferitelor clase sociale, grupări,
comunităţi umane etc., îşi au deci sursa de alcătuire toate celelalte forme ale conştiinţei
sociale, în care aceste concepţii sînt doar implicit presupuse. Filozofia reprezintă, aşadar,
chintesenţa spirituală a unei epoci.