Sunteți pe pagina 1din 1

Simulare E.N.

Subiectul I
A. 1. Două cuvinte din câmpul lexical al culorilor sunt: ,,roz’’ și ,,galben’’.
2. c)
3. c)
4. b)
5. Adevărat; Adevărat; Fals; Fals; Adevărat; Fals.
6. O trăsătură morală a Silviei o constituie inteligența dobândită în urma studiului intens. Mijlocul
de caracterizare este indirect și reiese din atitudinea pe care o are față examen. O secvență
relevantă o reprezintă: ,,Se terminase examenul, ea continua să le povestească doamnelor
profesoare cine este Tarna, cum de e măgarul Gary un mare filosof și actor (...). ‘’
7. Un element de conținut comun, la nivelul celor două texte, o constituie perseverența pentru a
reuși la anumite concursuri/examene.
În primul text, Silvia și cei doi băieți, Roland și Lucian, au timp și de anumite activități, însă în
timpul examenelor ei devin serioși și preocupați de a lua nota zece, așa cum a primit Silvia la
finalul testării.
În cel de-al doilea text, un călăreț își dorește din tot sufletul să participe la concursul de cai de la
Varșovia, indiferent de condițiile nefavorabile pe care le întâmpină. După efortul său deosebit,
Felix și calul său ajung să fie clasificați pe primul loc.
8. Consider că, în condiții dificile, e mai bine să continui o competiție, având în vedere faptul că
șansele de câștig pot fi mai mari și unii concurenți se pot retrage din competiție.
Oricine este liber să aleagă participarea la un concurs în situații delicate. De exemplu, așa cum
reiese din textul-suport 2., ,,30 de ani în șa’’, Felix Țopescu dă dovadă de perseverență și nu
renunță la împlinirea visului său de a ieși campion la concursul hipic de la Varșovia, cu toate că
erau condițiile meteo nefavorabile.
9. Ideea fragmentului ,,Dansul ursului’’, de Ion D. Sîrbu, mă trimite cu gândul la opera ,,Popa
Tanda’’, de Ioan Slavici.
O valoare comună o constituie perseverența/ interesul pentru dezvoltarea personală/a unei
comunități.
În textul-suport, Silvia dă dovadă de interes pentru studiu, mai ales pentru geografie și datorită
perseverenței a reușit să ajungă la rezultatul școlar mult dorit.
În opera lui Slavici, se remarcă dorința lui Trandafir de a schimba o comunitate și de a-i determina
pe săteni să se apuce de muncă, însă nimic nu se schimbă până când părintele nu conștientizează
că el trebuie să persevereze și să fie propriul model pentru oameni, iar, în final, Sărăceni va deveni
un sat prosper datorită implicării active a preotului.
B. 1. d)
2. a)
3. c)
4. a)
5. ,,știe’’, ,,sunt’’-timpul prezent;
,,a decurs’’ timpul perfect compus;
,,avură’’-timpul perfect simplu;
,,erau’’- timpul imperfect.
6. Acordă-i atenție pădurii!
Băiatul este/a devenit puternic.
7. ,,că juriul concursului va interzice disputarea unei probe atât de grele pe o asemenea pistă
desfundată și pe o ploaie’’-propoziție subordonată completivă prepozițională.
,,care nu mai contenea’’-propoziție subordonată atributivă.
8. SĂ NU FII; ACELEAȘI; MEMBRII; ULTIMELE; ÎNTRERUPTE, PLOII.

S-ar putea să vă placă și