VIRGULA

Marchează raportul de coodonare prin juxtapunere între subiecte, atribute, complemente sau

„Petru Cercel a fost un personaj fascinant, adevărat erou de roman cavaleresc.” (Neagu
Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri)

Virgula separă vocativul de restul enunţului

„MIȚA: Iordache, sunt nenorocită ...

IORDACHE: A simțit Crăcănel ceva ...” (I. L. Caragiale, D'ale carnavalului)

Desparte o apoziţie de restul enunţului

„Un lucru, în sfârşit, nu trebuie uitat pentru a înţelege starea econimică precară reprezentată de
veacul fanariot: acest regim a apărut gunvernului turc ca o necesitate din cauza noului pericol
pe care-l reprezenta pentru Imperiul Otoman subita agresivitate a puterilor creştine, în speţă
Austria şi Rusia” (Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri)

Separă o interjecţie de restul enunţului

„— Ei, Tabacioc este?” (Ion Creangă, Ivan Turbincă)

Desparte o construcţie incidentă

Petru Cercel „ar fi vrut, se zice, să clădească un palat la Târgovişte [...].” (Neagu Djuvara, O
scurtă istorie a românilor povestită celor tineri)

Separă construcţiile conclusive

„Mai reală existenţă au ideile răsărite din suflet, deci dintr-o esenţă spirituală” (LIviu
Rebreanu, Adam şi Eva)

Marchează elipsa unui predicat

Ionut a desenat două caiete, Andreea, două mere.

Separă construcţiile gerunziale şi participiale de restul enunţului, dacă acestea se află la începutul
frazei
„Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân." (Ion Creangă, Ivan Turbincă)

Separă adverbul de afirmaţie sau de negaţie, echivalent al unei propoziţii

„– Da, mai multe scrisori... De unde știi?” (I. L. Caragiale, Ultima oră
VIRGULA
VIRGULA

Virgula marchează un raport de coordonare prin juxtapunere.

„aş şti că trăiesc, aş înţelege, poate, ce înseamnă a iubi” (Liviu Rebreanu, Mărturisire)

Marchează un raport de coordonare adversativă

„Astfel am ajuns să spun că ele nu mai merită să fie iubite, ci să strig pretutindeni: ştiu
să iubesc [...]!" (Liviu Rebreanu, Mărturisire)

O atributivă explicativă
„Pe seară, vizita d-lui Ioachim, fostul meu student, [...].” (G. Adameşteanu, Dimineaţă
pierdută)

O propoziţie cauzală, indiferent de locul pe care îl are faţă de regentă

„Cum s-a făcut sară, feciorul dumitale s-a mistuit ori în cer, ori în pământ, căci nu l-am mai
văzut." (M. Sadoveanu, Fraţii Jderi)

O sobordonată consecutivă
„E aşa de pustie această curte, strivită de o lumină dură la amiază, încât din ce în ce mai des
mă cred în afara timpului." (O. Paler, Deşertul)

O completivă directă sau indirectă aşezată înaintea regentei

„Ce ştiu, nu vreau să ţin secret” (G. Coşbuc)

O circumstanţială aşezată înaintea regentei
„După ce a plecat, am ieşti pe verandă” (Mircea Eliade, Maitreyi)

O propoziţie finală, atunci când este aşezată în faţa regentei

„Ca să-mi pierd urma, m-am îmbarcat pe un vapor care m-a lăsat în insula Rodos.” (O. Paler,
Deşertul)
Se despart prin virgule sau prin linii de pauză propoziţiile
intercalate
„iar tată-său, dacă văzu şi văzu, îi dete voie şi puse la cale să-i gătească de drum merinde [...]”
(Tinereţe fără de tinereţe şi viaţă fără de moarte)

Virgula separă vorbirea directă de vorbirea indirectă:

„―Cu plăcere, răspunse fetiţa!” (Dan Sociu, Alina şi otoliţii)