Are în vedere dimensiunea estetică a discursului, stilul adoptat şi figurile de stil
la care se recurge pentru a conferi un plus de forţă persuasivă discursului. Două aspecte sunt implicate aici: întâi, este vorba de adaptarea la contextul în care se află emiţătorul şi, în consecinţă, de măsura în care îşi cenzurează sau îşi expune subiectivitatea. În al doilea rând, dacă se optează pentru un discurs subiectivizat, utilizarea figurilor retorice4 va trebui să fie de asemenea controlată cu atenţie, adaptarea la context şi la aşteptările publicului fiind şi în acest caz obligatorie. În legătură cu acest subiect, trebuie subliniată aici o idee care contrazice o foarte răspândită prejudecată: figurile retorice (mai cunoscute ca figuri de stil) nu sunt, aşa cum se spune foarte adesea, instrumente de „înfrumuseţare” a limbajului, ci forme de eficientizare a discursului. Pentru a lămuri pe scurt această chestiune, este util să ne reamintim aici un subcapitol dintr-un text mai vechi pe care l-am scris tot în scop didactic:
Limbajul trupului și comunicarea non-verbală: Cum să vă înțelegeți mai bine pe voi înșivă și pe ceilalți datorită psihologiei și neuroștiinței limbajului corporal
O abordare ușoară a comunicării profesionale: Ghidul practic de comunicare profesională și cele mai bune strategii de comunicare în afaceri din punct de vedere scris și interpersonal