Sunteți pe pagina 1din 1

Definiţia şi caracteristicile unei lucrări ştiinţifice Vom reţine în primă instanţă, deşi poate părea o

afirmaţie banală, că o lucrare ştiinţifică este un act de comunicare, fapt care presupune că: a)Exprimă
personalitatea autorului, formaţia intelectuală, gradul de instrucţie, capacitatea de analiză şi de sinteză,
coerenţa gândirii şi a rostirii. Pe scurt, lucrarea vorbeşte elocvent despre cel care a scris-o b) Este
adresată unui număr oarecare de receptori, al căror profil trebuie cunoscut şi asumat ca atare de către
autorul lucrării. Pentru a lămuri simplu aceast aspect, vom observa că unul şi acelaşi conţinut teoretic va
fi exprimat în manieră diferită într-o revistă ştiinţifică specializată faţă de o revistă destinată publicului
larg. E bine să reamintim aici o chestiune importantă pe care am tratat-o în volumul mai vechi invocat
mai sus10: natura dialogică a discursului şi principiul orientării spre receptor:

S-ar putea să vă placă și