Elemente de retorică Tratăm în acest capitol chestiuni de ordin general care privesc procesul dinamic şi

complex al comunicării verbale. Ne vom axa, în special, asupra acelui tip de comunicare prin care se
urmăreşte formarea şi promovarea unei perspective individuale şi, implicit, persuadarea receptorului
(receptorilor). Este vorba de încercarea de a proba în faţa acestuia (acestora) validitatea perspectivei
promovate şi a construcţiei teoretice care o sprijină. Arătăm întâi că o lucrare ştiinţifică este un act de
comunicare în înţelesul autentic al termenului şi, în consecinţă: a) exprimă personalitatea autorului,
formaţia intelectuală, capacitatea de analiză şi de sinteză, coerenţa gândirii şi a rostirii, elocvenţa; b) este
un demers argumentativ menit să avanseze o opinie teoretică limpede formulată, să o întemeieze printr-
un şir de unităţi argumentative şi să dobândească interesul şi adeziunea receptorului Abordăm apoi
principile promovate de retorica antică, principii ce sunt tratate pe larg în bibliografia indicată. Primul
autor invocat este Aristotel. Acesta distinge trei tipuri de discurs: - deliberativ : dezbate chestiuni de
interes public, urmărind să susţină sau să combată o anumită perspectivă asupra acestor chestiuni ; -
judiciar : este menit justifice sau să condamne un anumit fapt, din punctul de vedere al legalităţii şi al
legitimităţii ; - epideictic : urmăreşte elogiul sau blamul unei atitudini din unghiul moralităţii.