1 Genurile retoricii: .

Genurile retoricii Problema genurilor retoricii a fost abordat pentru prima oar, ntr-un mod sistematic, de ctre Aristotel, care lund n considerare scopul discursului si momentul de timp la care se raporteaz problematica acestuia, conchidea c nu pot exista dect trei tipuri de discurs si, respectiv, trei genuri ale retoricii, acestea fiind: a) discursul judiciar, care se raporteaz la trecut si al crui scop este acela de a convinge judectorii s dea sentina dorit de orator; b) discursul epidictic, care se raporteaz la prezent si care are ca scop ncntarea auditoriului prin ludarea faptelor nltoare si a celor ce le-au svrsit (el numindu-se n mod ndreptit si discurs laudativ) si blamarea persoanelor vinovate de comiterea unor fapte reprobabile; c) discursul deliberativ, care vizeaz viitorul si ncearc s obin atitudini si decizii din partea asculttorilor n sensul urmrit de vorbitor. Prelund clasificarea lui Aristotel, autorii latini i vor aduce o modificare de terminologie, folosind expresia de demonstrativ pentru desemnarea genului epidictic, pe considerentul c termenul de epidictic avea o semnificaie legat mai mult de impresia pe care trebuia s o produc acest tip de discurs asupra publicului asculttor. Or, vor argumenta ei, discursul de ludare (sau blamare), trebuie desemnat cu o expresie mai potrivit, cum este cea de demonstrativ, fiindc lauda si dezaprobarea demonstreaz cum este fiecare lucru. Cu aceast din urm semnificaie, genul demonstrativ va include, cu timpul, nu numai discursurile pur laudative sau de blamare, ci si toate speciile de discurs n care accentul se va pune pe relevarea naturii lucrurilor si susinerea ideilor enunate n legtur cu respectiva natur. Ba mai mult, printr-o forare a semnificaiei termenului de demonstrativ se vor include n acest gen toate demersurile logicodiscursive, orientate n direcia demonstrrii oricrui tip de adevr. De aici, va urma echivalarea de ctre retorica tradiional a discursului demonstrativ cu cel academic, pe considerentul c ultimul este expresia celei mai nalte autenticiti stiinifice. n interpretarea aceleiasi retorici, discursurile academice se subdivid n mai multe specii, dup cum urmeaz:
Neculai Bobic, Retoric, Note de curs Anul II, semestrul I Copyright 2009 Universitatea Danubius. Toate drepturile rezervate

A) Discursurile academice propriuzise, care includ urmtoarele subspecii: a) discursul de recepie la Academie, fiind rostit de ctre cei care au fost primii ca noi membri ai acestui for stiinific si prin care se elogiaz, de regul, personalitatea si activitatea persoanei n locul creia a fost desemnat noul titular; b) discursul de rspuns, rostit ca rspuns la discursul de recepie de ctre unul dintre membrii vechi ai Academiei; c) comunicrile sau memoriile stiinifice, care sunt lucrri cu caracter stiinific, elaborate de ctre membrii Academiei si prezentate n cadrul ntlnirilor (sedinelor) comisiilor de specialitate; d) rapoartele stiinifice, care se ntocmesc de ctre membrii Academiei pe marginea lucrrilor propuse pentru premierea academic sau pentru publicare n Editura sau revistele Academiei. B) Pe lng discursurile academice propriu-zise, sunt incluse n aceast categorie si alte tipuri de discurs, care nu au legtur direct cu activitatea Academiei, dar care se aseamn prin coninutul lor stiinific cu discursurile academice propriu-zise, n categoria acestora fiind incluse: a) prelegerile sau cursurile universitare, pe considerentul c acestea transmit si argumenteaz un anumit gen de informaie stiinific; b) conferinele stiinifice pe diverse teme, elaborate si susinute de specialisti n domeniu.

C) Discursurile religioase, care se mpart si ele n: a) predici sau didahii (atunci cnd se prezint si se explic o anumit dogm sau norm de moral religioas); b) omilii (care sunt comentarii sistematice ale Evangheliilor). Desi au un alt specific dect discursurile ce contureaz sau explic dogmele si Evangheliile, acestora li se altur discursurile de omagiere a celor inclusi n panteonul sfinilor sau al personalitilor religioase de excepie si care se numesc panegirice, precum si discursurile funebre. Genul deliberativ include discursurile care si propun s obin adeziunea auditoriului pentru proiectele avansate sau votul acestuia pentru dobndirea anumitor funcii publice. Aceste discursuri se numesc deliberative, deoarece publicul asculttor urmeaz s delibereze, respectiv s decid n concordan sau n opoziie cu solicitarea oratorului. Discursurile deliberative se practic n viaa politic, ndeosebi n Parlament, si n campaniile electorale, precum si n cadrul tuturor forurilor de decizie. Genul judiciar se foloseste n justiie si rostul acestui tip de discurs este s conving asupra vinoviei sau nevinoviei persoanelor acuzate de svrsirea unor fapte ce cad sub incidena legii penale sau asupra faptului c dreptatea este de partea uneia sau a alteia dintre persoanele implicate n litigii ce in de legea civil. Genul judiciar include dou specii distincte: a) rechizitoriul, care si propune s demonstreze vinovia persoanei acuzate de nclcarea legii, iar acesta este discursul rostit de ctre reprezentanii Ministerului Public; b) pledoaria, care are ca scop aprarea persoanei acuzate de comiterea diverselor fapte ilegale sau de a convinge c dreptatea este de partea celui n favoarea cruia este rostit aceast specie de discurs. Desi, n linii mari, clasificarea operat de Aristotel n legtur cu genurile retoricii si pstreaz valabilitatea, cercetrile contemporane n domeniu vor aduce n discuie si
Neculai Bobic, Retoric, Note de curs Anul II, semestrul I Copyright 2009 Universitatea Danubius. Toate drepturile rezervate

alte criterii de identificare sui difereniere a tipurilor de discurs. Astfel, la criteriul scopului si cel al timpului se vor aduga: a) natura limbajului, n funcie de care se vor deosebi discursul poetic, discursul categorial si cel conceptual si discursul cotidian. b) publicul pe care l vizeaz autorul discursului, criteriu pe baza cruia se va deosebi discursul care se adreseaz unui public bine determinat (cum este, de regul, discursul ce urmeaz a fi susinut n faa unei anumite categorii de asculttori), de discursul ce se adreseaz unui public virtual, ca n cazul textelor publicate; c) forma de prezentare, n funcie de care se va deosebi discursul oral de discursul citit; d) intenia practic a utilizatorului, care va imprima discursului un caracter persuasiv, seductiv sau incitativ. Se practic, de asemenea, procedeul distingerii genurilor dup domeniul pe care l abordeaz discursul, apreciindu-se c exist, pe lng genul judiciar (singurul reinut din clasificarea tradiional), un gen academic, un gen social-politic, unul religios, precum si un gen cotidian. Gama criteriilor de clasificare a discursurilor poate fi ntregit, n continuare, si n funcie de mijloacele stilistice, de relaia dintre coninutul si forma discursului, de mprejurrile n care se rostesc discursurile etc. Dar, indiferent de numrul si felul criteriilor ce pot fi luate n considerare, se va constata c eseniale sunt, totusi, criteriile folosite de Aristotel, celelalte nefcnd altceva dect s nuaneze si s detalieze modul de operare a criteriilor aristotelice.

2 Inventia(soritul,exemplul,entimenia..) Invenia: prima etap a elaborrii discursului, este n mod cert cea mai complex dintre toate i necesit la toi autorii antici lungi dezvoltri. Ea const n cutarea ideilor i argumentelor. Cuvntul invenie ar trebui n realitate s fie tradus prin descoperire cci se consider c ar fi vorba mai puin de ,,a creea i mai mult de ,,a regasi argumentele care ar exista independent de orator. Este legat de categoriile gndirii i n relaie cu locurile comune (gr.topoi) numite locuri ale inveniei cum ar fi, de exemplu, cauza i efectul, comparaia etc. Inveniunea este categoria retoric aflat n strns relaie cu logosul, fiind orientat asupra a ceea ce autorul dorete s spun mai degrab dect asupra modului n care aceasta poate fi spus. Inventio descrie latura argumentativ, persuasiv a retoricii. Aristotel definea n primul rnd retorica ca inventio al crei scop este s descopere cele mai valabile mijloace de persuasiune . Subiectu3 dispozitia partile dispozitiei. DISPOZIIUNEA (dispositio) Aceast categorie privete modul n care se organizeaz un discurs sau un text . Numele latin dispositio nseamn plasare. n retorica antic, dispositio se referea doar la ordinea observabil ntr-o oraie/discurs, dar termenul i-a lrgit sfera semantic incluznd toate consideraiile legate de oragnizarea unui discurs (de mari dimensiuni). Dispositio n oraia/discursul clasic cuprindea urmtoarele pri: exordiu, naraiune, discuie sau confirmare, peroraie. 14Cicero stabilete legturi ntre anumite strategii retorice i prile caracteristice oraiunii/discursului. Astfel, n exordium este necesar ca oratorul s-i stabileasc autoritatea. De aceea , se recurge la aprecieri etice (legate de ethos). n celelalte patru pri ale oraiei/discursului se folosesc n special argumente logice (logos).n concluzie, se recurge la apeluri emoionale (pathos) Dispoziiunea se refer la ordonarea acestor mijloace de persuasiune, nlnuirea i repartizarea argumentelor din care va rezulta organizarea intern, compoziia general i planul discursului. Discursul este organizat dup legile logicii, ale psihologiei i ale sociologiei. Organizarea discursului ca i maniera de a-l construi i de a pune n eviden anumite puncte sunt diluate azi n tehnicile de compoziie i de dizertaie. Exordiu Partea de nceput a discursului cu funcie esenial fatic, cuprinde un expozeu scurt i clar al problemei care va fi tratat sau a tezei care va fi demonstrat. Oratorul poate s insereze la nceput o prezentare a sa. Reprezint faza de deschidere a unui discurs. Naraiunea Reprezint expunerea faptelor referitoare la subiectul tratat.Acest expozeu trebuie s par obiectiv: logosul va precumpni fa de ethos i de pathos. Aceasta cere claritate, concizie, credibilitate. Confirmarea Regrupeaz ansamblul de probe i este urmat de o respingere care distruge argumentele adverse. Se utilizeaz: -exemple, -entimema, -amplificarea15 care permite trecerea de la cauz la problem . Amplificarea cuprinde, de obicei, un sistem eterogen de descrieri i digresiuni15, de formulri patetice, de amintiri i citate, de fraze i cuvinte sinonime. Confirmarea recurge la logos, dar i la pathos pentru a provoca emoii (mila, indignarea) n cadrul oferit de acumulri i cascade de argumente 17 expuse simultan cu discutarea motivelor. Peroraia Este secvena compoziional care ncheie discursul putnd fi mai extins sau mai restrns Peroraia recurge adesea la procedee de amplificare (cu efect de insisten), la apeluri emoionale,

i la o structur recapitulativ (n care se rezum argumentaia). Subiectu 4 Speciile discursului retoric dupa natura limbii..
Discursul este un text gandit, elaborat si adresat de un autor care urmareste prin intermediul unui continut al unor argumente si al unui limbaj adresativ sa obtina aderarea unui public la o solutie prezentata de orator ca fiind cea mai buna pentru rezolvarea problemei dezbatute. Savantii antici au clasificat discursul doar dupa scopul urmarit de autor,astfel discursul poate fi Judiciar ,politic si demonstrativ.Aristotel clasifica discursul in : deliberativ (care se refera la viitor, constand in sfaturi date intr-o adunare a poporului in vederea unei hotarari de luat in viitor); demonstratii (prezinta auditoriului o teza prin care isi arata capacitatea si arta de a convinge); judiciar (se refera la trecut, cauta sa dezvaluie o stare de fapt care a avut loc in trecut). In functie de natura limbajului exista 4 tipuri de discurs:1. poetic, 2. categorial, specific stiintelor, dar care se diferentiaza radical de la un tip de stiinte la altul , in functie de modalitatea argumentativa. 3 .conceptual, discurs propriu filosofiei, marcat evident de subiectivitatea argumentatiei. In decursul secolelor, problemele fundamentale ale existentei au fost dezbatute si au primit solutionari diverse in functie de personalitatea filososfului respectiv 4.cotidian, discurs propriu jurnalisticii in majoritatea modurilor ei de manifestare. Dintre tipurile de materiale care nu se incadreaza aici amintim stirea, redactata intrun limbaj neutru, scurta, redare exacta a unui fapt.I n discursul cotidian isi afla locul: comentariul (politic, social, economic), publicitatea, interviul, reclama. In functie de forma de adresare se disting 3 tipuri: .oral (expunere libvera, cu cel mai mare impact la public, daca e realizata la standarde superioare

..citit, discurs care, obligatoriu trece prin faza de redactare scrisa. Chiar daca e mai putin agreeat de public, discursul citit are avantajul de a fi conceput si elaborat tinand seama de cerintele subiectului si de particularitatile publicului caruia i se adreseaza. Daca e alcatuit de un bun orator, va fi bine echilibrat, elaborarea scrisa permitand reformulari, corectari si imbunatatiri in toate partile textului. ... scris, discurs care nu trebuie sa fie neaparat si rostit, el fiind destinat unui public restrans sau, uneori, chiar unei singure persoane. Cicero, de pilda, in ciclul de 7 discursuri pentru acuzarea guvernatorului Siciliei, Verres (ciclul Verrinelor) are doar doua discursuri rostite, celelalte 5 fiind redactate in scris si publicate. Din aceasta perspectiva, chiar o scrisoare sau o petitie pot constitui exemple de discursuri scrise. Subiectul 5 Numiti 24 de tipuri de sofisme judiciare// Nustiu precis da matinca s aici... http://www.exegeza.net/Sofismele_argumentarii.htm Se ntlnesc, ns, si situaii n care abaterea de la principiile gndirii corecte se face n mod constient, construindu-se raionamente corecte n aparen, dar care sunt false n substana lor. Asemenea raionamente se numesc sofisme, acest nume fiindu-le dat de ctre Aristotel, n baza faptului c cei care au cultivat cu predilecie o asemenea form de raionament au fost sofistii/. Subiectul 6 Stilistica aplicata in norma juridica 7 pledoaria.metode de pledoare Pledoaria este o specie a discursului judiciar, iar funcia ei juridic este una de aprare, de dovedire a nevinoviei sau a dreptii persoanei n favoarea creia este rostit. Aceast specie de discurs se realizeaz n contradictoriu, fie cu rechizitoriul, fie

cu pledoaria celeilalte pri. Ea are un rol fundamental n clarificarea aspectelor de care depinde adoptarea unei decizii corecte. De multe ori, avutul, prestigiul, libertatea si chiar viaa unei persoane depind de coninutul si fora de convingere a pledoariei avocailor care o apr. De asemenea, tot pledoariile pot prentmpina producerea unor erori judiciare si au rolul de a asigura triumful deplin al legalitii si dreptii. De aceea, de multe ori, avocaii sunt considerai ca fiind preoii actelor de justiie, lor revenindu-le, n acest sens, o foarte mare rspundere moral. Se cunoaste, astfel, c nu rare sunt situaiile cnd persoane acuzate de svrsirea unor fapte deosebit de grave sunt aprate cu bun credin de ctre avocaii de succes, obinnd achitarea ca, ulterior, s se constate vinovia celor n cauz, precum si faptul c redobndirea libertii a oferit ocazia comiterii de noi fapte antisociale. Situaia este valabil si pentru acuzator, cnd reuseste s obin condamnarea pentru persoanele acuzate uneori chiar pedeapsa capital ca, mai trziu, s se constate nevinovia celui condamnat. . Metode de pregtire si prezentare a pledoariei Pledoaria este, de cele mai multe ori, un discurs pe care oratorul l prezint liber n faa instanei. Nu ntotdeauna, ns, oratorul dispune de aptitudinile si experiena necesar prezentrii unui discurs oral. Astfel, avocaii tineri, care se afl la nceputul carierei lor, triesc intens impactul emoional al ntlnirii cu publicul, cu instana si cu atmosfera existent n sala de judecat, ceea ce determin apariia tracului si a blocajelor de memorie. De aceea, pentru evitarea unor asemenea neplceri, se recurge la redactarea n scris a pledoariei si la citirea acesteia n faa instanei. Aceast metod prezint si unele avantaje dar si foarte multe dezavantaje. Avantajele constau n: a) elaborarea minuioas a discursului; b) posibilitatea revenirii asupra coninutului si formei pn la realizarea unei variante ct mai bune; c) evitarea riscului pierderii din vedere a unor aspecte importante, ca si pe acela de a nu se trata corespunztor problemele de fond ale cauzei. n schimb, dezavantajele sunt date, mai nti, de faptul c lectura textului nu permite utilizarea ntregii game de mijloace retorice utilizabile n cazul discursului oral. Astfel, nu se pot urmri reaciile auditoriului, nu se poate folosi gestica ce nsoeste discursul oral si, de asemenea, nu se poate adapta textul la elementele nou intervenite pe parcursul procesului. n consecin, pot aprea situaii n care discursul nu mai este adecvat. Constientizarea acestor dezavantaje au determinat utilizarea unei alte forme, ce mbin att avantajele redactrii n scris a discursului, ct si pe cele ale prezentrii sale orale. Aceasta const n redactarea n scris a textului, care apoi va fi memorat si prezentat oral; singurul risc posibil n asemenea situaii va fi doar cel al blocajelor de memorie. Istoria oratoriei evideniaz c chiar oratori celebri au utilizat aceast metod, dar pentru a o folosi cu succes, este necesar prezena unei memorii superioare. O a treia metod este cea folosit de oratorii cu experien si care const n schiarea planului pledoariei, n fixarea elementelor principale asupra crora se va axa aprarea, urmnd apoi ca acest schelet s mbrace forma definitiv n momentul rostirii discursului. O formul des uzitat n cazul acestei proceduri o constituie practica elaborrii notelor de pledoarie, care const n consemnarea ideilor principale, acestea fiind dezvoltate apoi n cadrul instanei. n prezentarea pledoariei intervine de multe ori improvizaia retoric. Ea const n capacitatea de adaptare a discursului elaborat anterior la mprejurrile nou intervenite. Improvizaia reprezint o expresie a creativitii si, respectiv, a inveniei retorice.

n cadrul pledoariei, mprejurrile care determin folosirea improvizaiei pot fi: a) impresia favorabil realizat de discursul prii adverse si utilizarea de ctre aceasta a unor probe care nu mai pot fi utilizate de ctre cealalt parte; b) mrturiile depuse pe parcursul desfsurrii procesului; c) apariia unor noi probe si informaii necunoscute n momentul elaborrii pledoariei. Dac avocatul nu va integra n coninutul pledoariei sale aceste noi informaii sau nu va ine seama de argumentarea prii adverse din pledoaria deja prezentat, atunci discursul su va dobndi un caracter artificial si inadecvat. De aceea, se recomand luarea
Neculai Bobic, Retoric, Note de curs Anul II, semestrul I Copyright 2009 Universitatea Danubius. Toate drepturile rezervate

n considerare si a necesitii de modificare din mers a discursului si, uneori, de modificare chiar pe parcursul rostirii sale. n consecin, se impune, mai nti, gndirea acelor locuri n care pot fi introduse posibile modificri. Apoi, avocatul va trebui s urmreasc cu atenie desfsurarea procesului si s rein toate datele nou aprute n funcie de care si va modifica discursul. n sfrsit, posibilitatea de adaptare a discursului la noile situaii va fi superioar atunci cnd se foloseste cea de-a treia formul de pregtire si elaborare a discursului. De asemenea, avocatul va fi pus la adpost de un mare numr de surprize dac, nainte de elaborarea discursului, s-a situat att pe poziia prii adverse, ct si pe cea a judectorului. 8Alocutiunea de aparare 9 Naratiunea judiciara-talent si semnificatie