Popa Denisa-Referat Drept Financiar2

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE
NOȚIUNEA,OBIECTUL,ȘTIINȚA ȘI IZVOARELE
DREPTULUI FINANCIAR
NUME: POPA DENISA DIANA

GRUPA 2
ANUL 2023
1
Șaguna, D. Dan - Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All, București – 2001, pag. 14
2
Ciuvăţ Vasile - Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2001, pag.71-72
3
Petică Roman, Doina - Dreptul finanțelor publice, Editura Tribuna, Sibiu - 2000, pag. 6-7
4
Gliga Ioan – Drept financiar, Ed. Humanitas, 1998, pag. 15-16
CUPRINS
1. Noțiunea, obiectul și definiția dreptului financiar ..................................................pag 3

2. Izvoarele dreptului financiar....................................................................................pag 6
3. Organizarea științelor juridice ................................................................................pag 8
3.1 Științele juridice istorice ..........................................................................pag 9
3.2 Științele juridice de ramură ....................................................................pag 10
3.3 Științele juridice ajutătoare ...................................................................pag 11
4. Bibliografie ...........................................................................................................pag 12
2
2
3
4
1. NOȚIUNEA ,OBIECTUL ȘI DEFINITIA DREPTULUI

FINANCIAR
Dreptul financiar este acea ramură a dreptului public formată din totalitatea normelor
juridice care reglementează relațiile sociale care apar în procesul de constituire, repartizare şi
utilizare a fondurilor bănești ale statului şi ale instituțiilor publice, pentru îndeplinirea
sarcinilor şi funcțiilor sale şi pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății.
Obiectul dreptului financiar îl constituie reglementările juridice privind bugetul public,

procedura bugetară, impozitele, creditul public şi controlul financiar de stat (adică toate
relațiile financiare care iau naștere în procesul de formare, repartizare şi utilizare a fondurilor
bănești ale statului în vederea satisfacerii nevoilor publice).
Putem concluziona că dreptul financiar este ansamblul sistematic al ideilor, teoriilor şi
celorlalte cunoștințe despre reglementările juridice referitoare la componentele structurale ale
finanțelor publice.
Încercându-se o caracterizare a finanțelor publice s-a apreciat că acestea sunt relaţiile

economice, care apar în procesul repartiției produsului intern brut, şi prin care subiectele de
drept financiar – statul reprezentat prin organele sale de specialitate cu atribuții financiare –
îşi procură resursele financiare necesare îndeplinirii funcțiilor sale. Existența finanțelor
publice este aşadar indisolubil legată de existenta statului şi de folosirea banilor în procesul de
distribuire a venitului național.
Formele sub care se prezintă finanțele publice sunt:
- relațiile financiare clasice - relațiile care exprimă un transfer de resurse bănești fără
echivalent şi cu titlu nerambursabil (ex. instituția bugetului de stat);
3
2
3
4
- relațiile de credit - relațiile care exprimă un împrumut de resurse bănești pe o perioadă de

timp determinată, pentru care se percepe dobândă.
După conținut relațiile de credit sunt:
- relații de credit bancar cuprind referiri la procedura sistemului de garanţie,

dobândă şi recuperarea sumelor împrumutate;
- relații de credit comercial (nu fac obiectul dreptului financiar);
- relații de credit public sunt grupate în jurul instituției juridice a creditului
public;
- relațiile care vizează constituirea şi utilizarea mijloacelor bănești specifice
asigurărilor sociale de stat şi asigurărilor de stat de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Asigurările sociale de stat grupează acea parte a relațiilor bănești de repartiție pe care
se constituie şi repartizează fondurile necesare întreținerii cetățenilor majori inapți de muncă
temporar sau definitiv. Asigurările de stat de bunuri, persoane şi răspundere civilă cuprind
acele relații sociale care se nasc în legătură cu formarea şi repartizarea fondurilor destinate
plăţilor despăgubirilor (în cazul bunurilor şi a răspunderii civile) şi a sumelor asigurate (în
cazul persoanelor) în situația producerii unuia din diversele riscuri asigurate.
Trebuie făcute aici câteva referiri şi la finanţele private, întrucât condiția esenţială a
finanțelor publice de a exista este indisolubil legată şi de existenta finanțelor private, pentru că
existenţa fondurilor bănești privește deopotrivă viața publică şi privată, cu precizarea că
“motivele, mijloacele şi efectele finanțelor publice sunt cu totul diferite de cele ale finanțelor
private”1.
Astfel în timp ce finanțele publice sunt legate de existenta statului, finanțele private
sunt determinate de existenta şi funcționarea diverșilor agenți economici. Finanțele publice
sunt folosite pentru satisfacerea nevoilor generale ale societății, iar finanțele private ajută la
realizarea de profit a agenților economici privați2.
1
2
4
2
3
4
Datorită complexității relațiilor reglementate de normele de drept financiar unii autori 3

au conchis că plecând de la normele de drept financiar care reglementează conceptul de
finanţe publice am putea vorbi despre o subramură a dreptului financiar şi anume dreptul
finanțelor publice, care ar fi acea subramură care cuprinde normele specifice finanțelor
publice, sistemului bancar, valutar şi circulației monedei. Şi în aceeași măsură am putea vorbi
şi despre dreptul fiscal care cuprinde ansamblul normelor juridice referitoare la impozite ,
taxe, procedură fiscală şi control fiscal.
Alți autori4 consideră că știința finanțelor publice este o ramură a științelor economice
şi că reglementarea juridică a finanțelor publice poate fi intitulată drept financiar, drept
financiar public sau dreptul finanțelor publice, cu precizarea că denumirea de drept financiar
este cea mai răspândită în ultima vreme.
Dreptul bugetar, în această viziune, reglementează procedura elaborării, adoptării

executării şi încheierii exercițiului bugetar; precizându-se că însemnătatea dreptului bugetar în
sfera dreptului financiar se datorează rolului şi importanței bugetului de stat, în calitatea sa de
act care prevede cele mai importante venituri şi cheltuieli ale statului.
Iar dreptul fiscal este subramura dreptului financiar care reglementează detaliat
impozitele, taxele şi celelalte venituri ale bugetului de stat, precum şi procedura fiscală a
stabilirii, încasării şi urmăririi impozitelor şi taxelor.
Omul nu poate trăi decât în societate, fiind sortit, prin natura făpturii sale, să-şi
împletească propriile sale puteri cu cele ale semenilor săi. Urmare a acestui fapt societatea îi
pretinde omului respectarea anumitor principii; respectarea acestor principii constituie izvorul
dreptului şi rațiunea sa de a fi.
Deprinderea cu anumite reguli de conduită a făcut să se nască în sufletul oamenilor
sentimentul de dreptate. Acest sentiment îi determină pe oameni să caute întotdeauna o
justificare a acțiunilor lor, să legitimeze actul lor, să-l încadreze în regulile dreptului.
5
2
3
4
Istoria dreptului, a dezvoltării şi evoluției sale, este o netăgăduită mărturie a luptei pe

care au dat-o juriștii şi filosofii tuturor timpurilor, spre a se ajunge la o noțiuni clară a acestui
termen şi la o definiţie care să dobândească valoare generală şi să se poată impune tuturor.
2. IZVOARELE DREPTULUI FINANCIAR
Noțiunea de izvor de drept este utilizată în două sensuri:

- izvoare materiale – sunt realitățile exterioare dreptului care determină acţiuni ale
legiuitorului sau dau naștere unor reguli izvorâte din necesitățile practice (ex: factorul
demografic, cadrul social-politic, condițiile materiale, de pildă evenimentele din decembrie
1989 au impus apariția a numeroase norme juridice cu un conţinut radical nou).
- izvoare formale – sunt reprezentate de modalitățile exterioare prin care se exprimă

normele juridice (ex: obiceiul juridic, practica judecătorească, doctrina şi actul normativ).
Sunt izvoare ale dreptului financiar toate normele de drept financiar care
reglementează relațiile sociale care iau naştere în procesul de constituire, distribuire şi
utilizare a resurselor bănești ale statului.
Prin norme de drept financiar trebuie să înțelegem acele reguli de conduită instituite de
stat, cu caracter general şi impersonal care reglementează actele şi operațiunile ce alcătuiesc
finanțele publice. Cu titlu de excepție amintim şi unele norme de drept financiar cu caracter
individual, cum ar fi de exemplu legile de adoptare sau aprobare a bugetelor anuale de stat.
Din punctul de vedere al structurii logico-juridice:
- ipoteza normelor de drept financiar prevede împrejurările în care urmează să se aplice

dispozițiilor acestor norme (ex. resursele financiare se constituie cu ajutorul impozitelor şi
taxelor),
6
2
3
4
- dispoziţiile sunt în general onerative ( ex. contribuabilul are obligaţia ca în termen de 5 zile
de la înregistrare la Registrul Comerțului să declare organului fiscal datele cu privire la filiale,
orice alte locuri în care desfășoară activități producătoare de venituri şi informaţii privind
conturile bancare) dar pot fi şi prohibitive ( este interzis instituţiilor publice de a efectua
operațiunile de încasări şi plăti prin băncile comerciale5) sau permisive ( legile bugetare
anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar prin legi de rectificare6),
- şi sancțiunile au elemente specifice în dreptul financiar (ex. amenda fiscală, majorările de
întârziere, majorarea dobânzilor, suspendarea creditării).
În funcţie de gradul lor de generalitate, sau ţinând seama de specificul lor, izvoarele
dreptului finanțelor publice pot fi grupate pe două categorii, şi anume:
• izvoare generale sau comune cu ale altor ramuri – reprezentate de acele acte normative al
căror obiect de reglementare excede problematica strictă a finanțelor publice, în sensul că
aria lor de cuprindere acoperă mai multe domenii ale vieţii social-economice, dar care
cuprind şi dispoziții referitoare la finanțele publice:
- Constituția care cuprinde principiile referitoare la elaborarea, aprobarea şi executarea

bugetului public național
- legi organice şi ordinare;
- ordonanţe guvernamentale;
- hotărâri guvernamentale.
• izvoare specifice – adică acele acte normative prin care se aduc reglementări exclusiv
domeniului finanțelor publice:
- Legea 500/2002 – legea finanțelor publice; (M.O. – 597/2002)
- Legea 30/1991 privind organizarea şi funcționarea controlului financiar şi a Gărzii

Financiare (completată prin Ordonanța Guvernului 70/1997 privind controlul fiscal);
7
2
3
4
- Legea 94/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții de Conturi a României;
- Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale
3. ORGANIZAREA ȘTIINȚELOR JURIDICE
Relațiile în care intră oamenii sunt constituite în sistem şi anume, in ceea ce literatura
filosofică denumește ca fiind sistemul social – global. Existenta materială şi spirituală a
omului, viața socială însăși nu pot fi concepute decât în contextul unui şir infinit şi neîntrerupt
de relații de natură variată, în funcție de planurile şi laturile vieții în care se înscriu.
Privite în unitatea şi în diversitatea lor, relațiile în care intră oamenii asigură atât
conținutul cât şi legăturile între structurile (componentele) unui întreg cu fizionomie proprie –
sistemul unitar al vieții sociale al unei etape istorice - sistem care se alcătuiește din
subsisteme precum: relațiile dintre om şi natură, relațiile de producție, relațiile bazate pe
raporturile de familie, de comunitate, de categorie socio-profesională etc, sau in legătură cu
aceste raporturi şi, in sfârșit sistemul instituțional7.
La rândul lor, aceste subsisteme, potrivit teoriei sistemice, sunt considerate sisteme în
raport cu propriile lor componente.
Cadrul relațional se înfăptuiește pe diferite planuri. Relațiile în care intră oamenii

intervin şi se pot desfășura potrivit unor reguli cu conținut corespunzător. Cele mai importante
reguli din aceste domenii sunt în concordanță cu interesele generale şi fundamentale ale
statului, motiv pentru care sunt preluate de drept, şi bineînțeles, analizate de știința dreptului
şi sunt transformate în norme juridice prin adăugarea elementului punitiv. Acest element
constituie trăsătura definitorie şi distinctivă prin care regulile de drept se deosebesc şi
individualizează față de regulile din celelalte domenii.
Ca şi dreptul, știința în general extrage din toate componentele sistemului social –
global, pentru o mai profundă analiză, spre a ajunge la anumite concluzii, idei, concepte,
categorii, principii.
7
8
2
3
4
Astfel considerată, știința este un sistem cu subsistemele precizate şi anume:

subsistemul științelor naturii, subsistemul științelor despre societate şi subsistemul științelor
despre gândire. Fiecare din aceste subsisteme pot fi considerate ca sistem în raport de
propriile lor componente.
Astfel, subsistemul științelor sociale poate fi considerat sistem în raport cu

componentele sale: științele de tip nomotetic, științele istorice, științele juridice împreună cu
cele ce se referă la aspectele normative ale acțiunii umane şi cercetarea epistemologică a
ştiinţei.
Științele juridice, subsisteme al științelor sociale, pot fi considerate sistem în raport cu

componentele sale: științele juridice istorice, științele de ramură, ştiinţele ajutătoare şi teoria
generală a dreptului.
Organizarea științelor juridice într-un sistem clădit pe componentele precizate mai sus
este susținut de următoarele argumente:
- dreptul însuși este un sistem complex alcătuit dintr-un ansamblu de norme juridice care
intervin în toate domeniile vieții economica – sociale, politice şi de altă natură;
- știința dreptului analizează normele juridice din aceste diverse domenii în strânsă legătură cu
relațiile sociale care le guvernează;
- complexitatea fenomenului social – juridic obligă la cercetări în domenii multiple şi variate,

dar şi cu privire la punerea în valoare a laturilor corelate ale acestui fenomen;
- organizarea în sistem a științelor juridice se impune şi datorită nevoii studierii dreptului din
perspectivă istorică, precum şi pentru necesitatea clarificării perspectivei reglementărilor
juridice8.
3.1 Științele juridice istorice
9
2
3
4
Științele juridice istorice abordează fenomenul juridic din două perspective:
- studierea istoriei dreptului dintr-o anumită ţară (ex. istoria dreptului românesc);
- cercetarea dezvoltării în plan general a fenomenului juridic de care se ocupă istoria

generală a dreptului;
În același timp prin intermediul ştiinţelor juridice istorice poate fi observată apariția,
devenirea şi dispariţia unor forme de drept.
3.2 Științele juridice de ramură
Obiectul acestor științe îl constituie studierea fenomenelor sociale particulare

guvernate de reguli juridice aparținând diverselor ramuri de drept.
Ramurile dreptului se alcătuiesc potrivit criteriului fundamental (obiectiv),constând în

domeniul social ce cad sub incidența de reglementare9.
Acest criteriu este însoțit de altele auxiliare, precum: metoda de reglementare, calitatea
subiectelor, caracterul normelor, natura sancțiunilor şi principiile specifice fiecărei ramuri de
drept.
Elementul de bază al sistemului științelor juridice îl constituie subsistemul științelor de

ramură, componente ale primului.
Fiecare știință juridică de ramură studiază normele juridice aparținând ramurii de drept
corespunzătoare în strânsă legătură cu relațiile sociale ce formează obiectul de reglementare
juridică, propriu ramurii respective.
De pildă, știința dreptului constituțional analizează normele juridice de drept

constituțional în strânsă legătură cu relațiile sociale reglementate de aceste norme, după cum
știința dreptului civil analizează normele aparținătoare ramurii dreptului civil în strânsă
10
2
3
4
legătură cu relațiile sociale ce formează obiectul de reglementare juridică, propriu ramurii

respective.
În sistemul dreptului contemporan distingem ca ramuri de drept ramurile
corespunzătoare diviziunii dreptului public şi privat. Principala diviziune a dreptului obiectiv
este în drept public şi privat. Deosebirea dintre dreptul public şi cel privat se caracterizează
prin principiile diferite care guvernează dreptul aplicabil statului, de acele ale dreptului
aplicabil particularilor.
În cadrul dreptului public, care conține totalitatea principiilor şi regulilor aplicabile în

raporturile dintre stat şi supușii săi, sau în raporturile dintre state, sunt cuprinse: dreptul
constituțional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual –
penal, dreptul procesual civil, dreptul internațional public; iar dreptul privat, care conține
regulile aplicabile particularilor, cuprinde: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul
internațional privat, dreptul comerțului internațional etc10.
În ceea ce privește sistemul dreptului românesc actual, distingem următoarele ramuri

de drept: constituțional, administrativ, financiar, al familiei, penal, procesual civil şi penal,
comercial (intern şi internațional), al muncii, internațional (public şi privat). În prezent, se
constată tendința de reașezare a acestora, cât şi de apariție a unor noi ramuri juridice, de
exemplu, dreptul mediului, dreptul instituțional comunitar.
3.3 Științele juridice ajutătoare (auxiliare)
Disciplinele ajutătoare sau participative nu fac parte din sistemul propriu-zis al

științelor juridice, dar, cel mai adesea ajută la cunoașterea fenomenului juridic şi la corecta
interpretare şi aplicare a normelor juridice. În categoria disciplinelor ajutătoare intră:
criminalistica, medicina legală, statistica judiciară, sociologia juridică, logica juridică etc11.
10
11
11
2
3
4
BIBLIOGRAFIE
Acte normative
1. Legea 500/2002 - privind finanțele publice (Monitorul Oficial nr. 597/2002)

2. Legea 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale (Monitorul Oficial
nr. 672/2005)
3. Legea 273/2006 – privind finanțele publice locale, (Monitorul Oficial nr. 627/2006),
modificată prin O.U.G. 46/2007 şi O.U.G. 64/2007
4. Legea 31/1990 – privind societățile comerciale (Monitorul Oficial nr. 1066/2004),
modificată prin Legea 441/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990
privind societățile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul
comerțului republicată (Monitorul Oficial nr. 955/2006)
Literatura de specialitate
1. Bojincă, Moise - Instituții şi fundamente juridice, Helios, Craiova - 2000

2. Bălan, Emil – Drept financiar, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007
3. Ciuvăţ Vasile - Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2001,
4. Gliga, Ioan – Dreptul finanţelor publice, Editura Didactică şi Pedagogică, 1992
5. Lăzăroiu, Petre – Drept financiar fiscal român, Editura Voland, Bucureşti, 1999
12
2
3
4
6. Petică - Roman, Doina - Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu – 2000
7. Şaguna, Drosu D. - Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All, Bucureşti – 2001
8. Şaguna, Drosu D., Şova Dan - Drept financiar public, Editura C.H. Beck, Bucureşti –
2007
13
2
3
4

Popa Denisa-Referat Drept Financiar2

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Popa Denisa-Referat Drept Financiar2

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE ADMINISTRATIVE

NUME: POPA DENISA DIANA

1. Noțiunea, obiectul și definiția dreptului financiar ..................................................pag 3

1. NOȚIUNEA ,OBIECTUL ȘI DEFINITIA DREPTULUI

Obiectul dreptului financiar îl constituie reglementările juridice privind bugetul public,

Încercându-se o caracterizare a finanțelor publice s-a apreciat că acestea sunt relaţiile

Formele sub care se prezintă finanțele publice sunt:

- relațiile de credit - relațiile care exprimă un împrumut de resurse bănești pe o perioadă de

După conținut relațiile de credit sunt:

- relații de credit bancar cuprind referiri la procedura sistemului de garanţie,

Datorită complexității relațiilor reglementate de normele de drept financiar unii autori 3

Dreptul bugetar, în această viziune, reglementează procedura elaborării, adoptării

Istoria dreptului, a dezvoltării şi evoluției sale, este o netăgăduită mărturie a luptei pe

2. IZVOARELE DREPTULUI FINANCIAR

Noțiunea de izvor de drept este utilizată în două sensuri:

- izvoare formale – sunt reprezentate de modalitățile exterioare prin care se exprimă

- ipoteza normelor de drept financiar prevede împrejurările în care urmează să se aplice

- Constituția care cuprinde principiile referitoare la elaborarea, aprobarea şi executarea

- legi organice şi ordinare;

- Legea 500/2002 – legea finanțelor publice; (M.O. – 597/2002)

- Legea 30/1991 privind organizarea şi funcționarea controlului financiar şi a Gărzii

- Legea 94/1992 privind organizarea şi funcționarea Curții de Conturi a României;

- Legea 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale

3. ORGANIZAREA ȘTIINȚELOR JURIDICE

Cadrul relațional se înfăptuiește pe diferite planuri. Relațiile în care intră oamenii

Astfel considerată, știința este un sistem cu subsistemele precizate şi anume:

Astfel, subsistemul științelor sociale poate fi considerat sistem în raport cu

Științele juridice, subsisteme al științelor sociale, pot fi considerate sistem în raport cu

- complexitatea fenomenului social – juridic obligă la cercetări în domenii multiple şi variate,

3.1 Științele juridice istorice

Științele juridice istorice abordează fenomenul juridic din două perspective:

- cercetarea dezvoltării în plan general a fenomenului juridic de care se ocupă istoria

3.2 Științele juridice de ramură

Obiectul acestor științe îl constituie studierea fenomenelor sociale particulare

Ramurile dreptului se alcătuiesc potrivit criteriului fundamental (obiectiv),constând în

Elementul de bază al sistemului științelor juridice îl constituie subsistemul științelor de

De pildă, știința dreptului constituțional analizează normele juridice de drept

legătură cu relațiile sociale ce formează obiectul de reglementare juridică, propriu ramurii

În cadrul dreptului public, care conține totalitatea principiilor şi regulilor aplicabile în

În ceea ce privește sistemul dreptului românesc actual, distingem următoarele ramuri

3.3 Științele juridice ajutătoare (auxiliare)

Disciplinele ajutătoare sau participative nu fac parte din sistemul propriu-zis al

1. Legea 500/2002 - privind finanțele publice (Monitorul Oficial nr. 597/2002)

1. Bojincă, Moise - Instituții şi fundamente juridice, Helios, Craiova - 2000

S-ar putea să vă placă și