Introducer - aparține epocii marilor clasici = Eminescu, Slavici, Creangă, Caragiale <=> spirit critic accentuat

e - comedia = specie a genului dramatic prin care se satirizează moravuri + defecte omenești -> caracteristici: conflict derizoriu, final vesel, comicul =
categoria estetică dominantă
- Caragiale preia tiparele comediei clasice, dar diminuează intenția moralizatoare -> trece în plan secundar în favoarea constituirii situațiilor tipice în
împrejurări tipice
- tehnicile tipic dramatice: încurcătura, coincidența, qui-pro-quo-ul, climaxul neașteptat => clasicism
- pe de altă parte -> ironizarea aspectelor societății epocii (corupția, mentalitatea, politicienii) + veridicitatea relațiilor și a acțiunilor => realism

Încadrare Structura
în specie - 4 acte echilibrate, respectă proporția unei compoziții clasice = 44 scene
- finalele de act = construite inteligent <=> rezervă surpriza finalului => se creează tensiunea dramatică (ex. anunțarea lui Dandanache drept candidat la
finalul actului III)
- didascaliile -> descriu ambianța și decorul („grădina lui Trahanache”), redau mișcarea scenică („coborând către public”), exprimă stările
personajelor („indignat”, „mâhnit”)
Tipurile de comic (variate)
Comicul de limbaj <= incoerența, platitudinea, incorectitudinea în exprimare => lipsa de inteligență
- greșeli de vocabular = deformarea neologismelor <= lipsa de instrucție („famelie”, „renumerație”)
 greșeli de vocabular = utilizarea etimologiei populare („capitaliști”, „falit”)
- încălcarea regulilor gramaticale și de logică = polisemie („ne-am răcit împreună”)
 încălcarea regulilor gramaticale și de logică = contradicția în termeni („După lupte seculare care au durat 30 de ani”)
 încălcarea regulilor gramaticale și de logică = nonsens <= expresii tautologice
- ticul verbal = repetiția obsedantă a unei specificități de limbaj = fenomen de inerție intelectuală, de automatism: „curat”, „fix”,
„aveți puțintică răbdare”
- nepotriviri <= interferența stilurilor -> ex. Dandanache se adresează familiar alegătorilor în discursul final
Comicul de moravuri = satira vieții politice, a șantajului, a alegerilor falsificate, a vieții private, a triunghiului conjugal, a prieteniilor false =>
conturează lumea în declin
Comicul de intenție = prezentarea satirică a lumii, percepută ca o formă de corecție a acesteia: „Nimic nu îi arde pe ticăloși mai rău decât râsul.”
Comicul de intenție - personajele care fac greșeli de exprimare în scopul imitării lumii bune = ironizate (ex. Pristanda)
Comicul de intenție - personajele cu studii care greșesc = satirizate (ex. Farfuridi)
Comicul de situație <= succesiunea de secvențe care exprimă ridicolul personajelor: numărarea steagurilor de către Pristanda, intrarea în scenă a
Cetățeanului turmentat – dublată de cuplul comic = Farfuridi + Brânzovenescu, triunghiul conjugal = sursă inepuizabilă de haz =
metaforă a unei lumi degenerate sentimental
Comicul de caracter = personajele – tipuri umane: încoronatul, adulterina, cocheta, parvenitul, etc.
Comicul de caracter - tipul politicianului = ipostaziat la mai multe nivele:
 Trahanache, Dandanache, Farfuridi = clasa politică îmbătrânită, descendenți ai clasei fanariote => prostia, firea
ticăită, căderea în copilărie = portrete plasate la limita grotescului
 Cațavencu, Tipătescu, Ionescu, Popescu = altă generație de politicieni – mentalitate neschimbată
 jocul politic -> dirijat de Zoe = amanta, soția și aliatul politic al celor 3 politicieni importanți
Comicul de nume = reducere la esență a personajelor – dublat de sonoritățile comice: Zaharia (≈ zahăr) => ramolit; Trahanache (≈ trahana = cocă
moale) => natura ușor influențabilă; Tipătescu Ștefan (=Ștefan cel Mare) => poziția sa de stăpân autoritar, violent; Cațavencu = firea duplicitară;
Dandanache = încurcătura pe care o creează

Tema - opera = satiră profundă a lumii politice de la sfârșitul sec. XIX, în prim-plan = lupta pentru putere politică => situații hilare și grotești
- opera = comedie de moravuri – axată asupra vieții de familie devenită publică + teme: iubirea, prietenia, ascensiunea socială
Secvența II Întâlnirea dintre Cațavencu și Tipătescu (scena IX, actul II)
- evidențiază tema luptei pentru putere <=> prefectul județean negociază cu opozantul său scrisoarea de amor = are puterea să dicteze rezultatul
alegerilor politice
- evidențiază tipologiile personajelor <=> o confruntare: un june dornic să salveze onoarea femeii iubite + un șantajist ordinar care dorește
ascensiunea politică
- mișcarea scenică + replicile + notațiile scenice = comicul scenei: încordarea lui Tipătescu <= didascalii („aerul încruntat”, „pumnii încleștați”) –
în antiteză cu limbajul = încercare de a rămâne amiabil: „Iubite și stimabile domnule Cațavencu”)
- Nae Cațavencu venise crezând că este chemat de Zoe => jenat + mimează naivitatea => discuția pare dominată de prefect („Cațavencu se cam
retrage”)
- raportul de putere se schimbă treptat <=> prefectul își pierde cumpătul – Cațavencu rămâne intransigent = refuză un loc în Comitetul permanent,
postul de avocat al statului, locul de primar – susține cu „insinuare calmă și crescând: Alege-mă!”
- lipsa de scrupule a politicienilor <= finalul secvenței = prefectul izbucnește și își insultă adversarul („Mizerabil”, „Canalie nerușinat”)
- laș + înnebunit de spaimă => Cațavencu strigă: „Mă omoară vampirul! Prefectul asasin!”
Secvența Discursul lui Cațavencu
III - îi definește statutul moral și intelectual inferior <=> conturează portretul politicianului arivist + tema luptei pentru putere
- Cațavencu = avocat + ziarist -> folosește fraze lungi, stăruitoare -> se adresează auditoriului ca un adevărat actor = încearcă să impresioneze
plângând
- avocatul spune vorbe mari = se gândește la „țărișoara mea, România mea” = în realitate – interesat doar pentru propriul bine
- citează fără discernământ , în necunoștință de cauză, stâlcind cuvintele
- replici memorabile prin stupizenia lor: „Industria română e admirabilă, e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”
- întrebări retorice comice: „Până când să nu avem și noi faliții noștri?”
- numește locuitorii capitalei – capitaliști => lipsa de inteligență
- discursul patriotard, sentimentul național = mimate
- deși se autodefinește prin „tăria opiniilor sale”, la final trece de partea dușmanilor politici

Elemente Acțiunea
de - se rezumă la întâmplări legate de campania de alegeri din 1883 = „anul de grație”
structură - fondul: lupta pentru putere -> Nae Cațavencu = liderul opoziției – vrea să folosească drept armă o scrisoare de dragoste care ar asigura sprijinul
și inamicilor politici
compoziție - procedeul răsturnării de situație => Cațavencu, aparent fără șansă politică, devine, prin posesiunea scrisorii, favorit la mandatul de deputat
- pierderea ei => pierde șansa de a deveni deputat
- actul I = expozițiunea + intriga = discuția Tipătescu + Pristanda despre pierderea scrisorii
- desfășurarea acțiunii = eforturile lui Trahanache, Tipătescu și Zoe de a recupera scrisoarea prin întâlniri cu Cațavencu => bănuieli de trădare în
partid
- deznodământul = actul IV => inferioritatea lui Dandanache în comparație cu cei doi opozanți locali
- final vesel <=> scrisoarea ajunge la Zoe = în prim plan <=> adevăratul păpușar al alegerilor
Conflictul
Conflictul principal exterior = natură politică – între cei doi reprezentanți ai taberelor politice -> urmăresc mandatul de deputat
 relevă imoralitatea clasei politice: Cațavencu șantajează, Trahanache falsifică voturile pentru unanimitatea trimisului de către centru =>
alegerile capătă dimensiunea unei farse
Conflictul secundar = actul II – iscat de Farfuridi și Brânzovenescu
 cred că au dovada intereselor partidului => au în plan să trimită o telegramă la centru => stări tensionate între Zoe, Cațavencu, Tipătescu
 tehnica bulgărelui de zăpadă = conflictele se acumulează => sursă importantă a comicului
O SCRISOARE PIERDUTĂ – I. L. Caragiale