Universitatea Tehnică ,,Gheorghe Asachi’’

Facultatea de inginerie chimică și protecția mediului

Energia internă:definiție, semnificație, proprietăți și aplicațiile ei ca

funcție de stare în termodinamică.

Student: Olăriță Livia

Specializarea: Inginerie chimică
Anul II, grupa 2202

Orașul
Iași
 Termodinamica este o metodă generală de studiu a fenomenelor fizice şi chimice, la scară macroscopică
utilizând mărimi care pot fi măsurate direct: presiunea, volumul, temperatura, cantitatea de substanţă, şi
mărimi care derivă din principiile termodinamicii: entalpia, entropia, energia internă.
Principiul I al termodinamicii
Principiul I al termodinamicii este cunoscut ca principiul conservării energiei, formulat de Robert Mayer
sub forma: ,,energia nu poate fi creată din nimic și nu poate fi anihilată, dacă dispare o energie de un anumit
fel, în locul ei apare o altă formă de energie’’ ( de exemplu dispare căldura și apare lucrul mecanic), sau ,, într-
un sistem izolat cantitatea de energie ramâne constantă’’.Pentru caracterizarea unui sistem termodinamic se
impune să se precizeze în ce raport se găsește sistemul cu mediul exterior.
Energia internă a sistemului, care se notează cu U, este energia asociată cu translaţia, rotaţia şi vibraţia
moleculelor, energia electronilor şi alte forme de energie asociată cu structura sistemului.Energiile de
translație, vibrație și rotație alcătuiesc ceea ce se numește energia de agitație termică.Energia de interacțiune
între moleculele unui sistem (energie intermoleculară), denumită energie Van der Waals, intervine în apariția
tranzițiilor de fază (schimbarea stării de agregare).
Energia internă, căldura și lucrul toate se măsoară în aceeași unitate, Joule (J).Joule care este numit după
omul de știință din secolul al XIX-lea J.P Joule, este definit ca:
1 J = 1 kg m2 s −2
La fel, în termodinamică, energia totală a unui sistem este numită energie internă.Energia internă suma
tuturor energiilor cinetice și potențiale ale particulelor componente dintr-un sistem.Nu putem determina
valorea absolută a energiei interne, de aceea determinăm variația ei .Notăm cu ∆𝑈, variația energiei interne,
atunci când sistemul pleacă din starea inițială i având energia internă 𝑈𝑖 la starea finală f, cu energia internă
𝑈𝑓 :

∆𝑈 = 𝑈𝑓 − 𝑈𝑖 (1)

Astfel, pentru descrierea stării unui corp care a atins starea de echilibru termodinamic se utilizează energia
internă:
𝑁

𝑈 = ∑ 〈ɛ𝑘 〉 + 〈𝐸𝑝𝑖𝑛𝑡 〉 (2)

𝑘=1

unde 𝑁-numărul total de molecule ale corpului, ɛ-energia medie care o posedă fiecare moleculă, 𝐸𝑝𝑖𝑛𝑡 -
energia potențială de interacțiune care o posedă toate moleculele corpului.
Din definiția dată a energiei interne rezultă următoarele proprietăți ale acesteia:
1. Energia internă a unui sistem de corpuri este egală cu suma energiilor interne a corpurilor sistemului(
proprietate de aditivitate)
2. Energia internă a unui corp este o funcție de stare, adică depinde de parametrii termodinamici de stare
a corpului.
Ultima proprietate rezultă din faptul că pe de o parte starea de echilibru termodinamic poate fi descrisă cu
ajutorul parametrilor termodinamici, iar pe de alta-cu ajutorul energiei interne. Faptul că energia internă este
o funcţie de stare,ea depinde exclusiv de starea curentă a sistemului, dar este independentă de stările anterioare,
adică de istoria sistemului.Cu alte cuvinte este o funcție dependentă de proprietățile care determină starea
curentă a sistemului .Aceste proprietăți sunt variabilele de stare, precum presiunea, volumul sau temperatura.
Energia internă poate fi transferată sub formă de căldură (Q) sau sub formă de lucru mecanic (W).Între
oricare două echilibre de stare, variația energiei interne este egală cu diferența dintre căldura care este
transferată în sistem și lucrul efectuat de sistem :
 𝐸2 − 𝐸1 = 𝑄 − 𝑊 (3)
Iar suma între energiile transferate de către un sistem sub formă de căldură şi lucru mecanic, într-un proces
de trecere de la o stare iniţială A la o stare finală B, (𝑄 + 𝑊) are o valoare constantă ce nu depinde de calea
urmată de sistem între stările A şi B. Această sumă reprezintă variaţia, ΔU, a mărimii de stare U:
∆𝑈 = 𝑄 + 𝑊 (4)
Relația (4) reprezintă forma matematică a principiului I pentru un proces finit oarecare.
Pentru un proces elementar reversibil, ţinând cont şi de expresia lucrului mecanic de volum, principiul I al
termodinamicii se poate scrie:
𝑑𝑈 = 𝑑𝑄 − 𝑝𝑑𝑉 + 𝑑𝑊′(5)
Pentru marea majoritate a proceselor studiate din punct de vedere termodinamic lucrul mecanic util nu
intervine, astfel se consideră 𝑑𝑊 ′ = 0 ș𝑖 :
𝑑𝑈 = 𝑑𝑄 − 𝑝𝑑𝑉 (6)
Prin integrarea ecuației (6) , pentru un proces finit în care se desfășoară între 2 stări avem :
𝑉2
∆𝑈 = 𝑈2 − 𝑈1 = 𝑄12 − ∫ 𝑝𝑑𝑉 (7)
𝑉1

unde 𝑈2 și 𝑈1 sunt valorile energiei interne în starea finală și inițială a procesului considerat.
Spre deosebire de 𝑑𝑈, diferențialele 𝑑𝑄 și 𝑑𝑊 nu sunt diferențiale totale exacte, deoarece lucrul mecanic și
căldura sunt mărimi de proces, valoarea lor depinde de traseul pe care este condus procesul.
Integrând ecuația (6) pentru un proces ciclic avem:

∮ 𝑑𝑄 = − ∮ 𝑑𝑊 (8)

Deoarece energia internă este o mărime de stare avem că:

∮ 𝑑𝑈 = 0 (9)

Primul principiu al termodinamicii exprimă legea conservării energiei aplicată în cazul proceselor
termodinamice. Ea exprimă legătura ce există între energia internă (𝑈) a sistemelor termodinamice, lucrul
mecanic (𝑊), respectiv căldura (𝑄), schimbate de acestea şi mediul înconjurător. Principiului întâi al
termodinamicii afirmă că variaţia infinitezimală a energiei interne a unui sistem termodinamic între două stări
(𝑑𝑈) este egală cu suma variaţiilor infinit mici de căldură (𝑑𝑄) şi de lucru mecanic (𝑑𝑊) schimbate de sistem
cu mediul înconjurător .
𝑑𝑈 = 𝑑𝑄 + 𝑑𝑊 (10)

Metode experimentale aplicate in termodinamica chimica.

Calorimetria.Studiază transferul căldurii în timpul unui proces chimic sau fizic.Calorimetrul este
dispozitivul care măsoarea variația energie interne, transferată ca căldură.Cel mai utilizat dispozitiv este
bomba calorimetrică adiabatică.Variația temperaturii în calorimetru ∆𝑇 este proporțională cu căldura pe care
reacția chimică o absoarbe sau o degajă.Prin urmare, dacă măsurăm ∆𝑇, putem determina 𝑄𝑉 (căldura degajată
la volum constant), apoi găsim ∆𝑈.Astfel avem relația:
𝑄 = 𝐶∆𝑇 (11)
 unde C-constanta calorimetrului.
Variația energiei interne.
Pentru sisteme simple închise, energia internă 𝑈 poate fi privită ca o funcție a lui 𝑉, 𝑇, 𝑝.Deoarece energia
internă este o funcție de stare, putem scri energia internă ca o funcție de două variabile independente: 𝑉 ș𝑖 𝑇,
𝑝 ș𝑖 𝑇, 𝑝 ș𝑖 𝑉.Astfel exprimăm 𝑈 în funcție de 𝑉 ș𝑖 𝑇. Ca urmare a modificărilor infinitezimale, volumul 𝑉
devine 𝑉 + 𝑑𝑉, iar U se transformă în :
𝜕𝑈
𝑈′ = 𝑈 + ( ) 𝑑𝑉 (12)
𝜕𝑉 𝑇
Coeficientul (𝜕U/𝜕T)V este derivata parțială a lui 𝑈 în raport cu 𝑇, la volum constant.
Dacă 𝑇 se modifică infinitezimal, 𝑇 + 𝑑𝑇 ,la volum constant, atunci energia internă se schimbă:
𝜕𝑈
𝑈′ = 𝑈 + ( ) 𝑑𝑇(13)
𝜕𝑇 𝑉
Acum să presupunem că ,𝑉 și 𝑇, ambii se modifică infinitezimal, atunci energia internă este suma celor două
energii interne la temperatură constantă și volum constant:
𝜕𝑈 𝜕𝑈
𝑈′ = 𝑈 + ( ) 𝑑𝑇 + ( ) 𝑑𝑉(14)
𝜕𝑇 𝑉 𝜕𝑉 𝑇
Interepretarea acestei ecuații este că, într-un sistem închis, orice schimbare infinitezimală a energiei interne
este proporțională cu modificările infinitezimale a volumului și temperaturii, coeficienții de proporționalitate
fiind cele două derivate parțiale.
(𝜕𝑈/𝜕𝑇)𝑉 = 𝐶𝑉 (15)
𝐶𝑉 este capacitatea calorică, care este folosită pentru a raporta o variație a energiei interne, când temperatura
se schimbă, la un volum constant a sistemului.Astfel din relația (15), avem:
𝑑𝑈 = 𝐶𝑉 𝑑𝑇 (16)
Dacă capacitatea calorică este independentă de temperatură în intervalul de temperaturi de interes, o
modificare măsurabilă a temperaturii, ∆𝑇, aduce o creștere măsurabilă în energia internă :
∆𝑈 = 𝐶𝑉 ∆𝑇(17)
Deoarece variația energiei interne poate fi identificată cu căldura furnizată la volum constant, relația (17)
poate fi scrisă:
𝑞𝑉 = 𝐶𝑉 ∆𝑇 (18)
iar coeficientul (∂U⁄∂V)T joacă un rol important în termodinamică pentru că reprezintă variația energiei
interne a unei substanțe pe măsură ce volumul acesteia se modifică la temperatură constantă. Astfel notăm
(∂U⁄∂V)T =πT, numită presiune internă.Prin urmare ecuația (14) o putem scrie:
𝑑𝑈 = 𝜋 𝑇 𝑑𝑉 + 𝐶𝑉 𝑑𝑇 (19)
Energia internă a unui sistem multicomponent.
Pentru un sistem monofazic şi monocomponent, U este univoc determinată de cantitatea de substanţă,
temperatură şi volumul sistemului:
𝑈 = 𝑈(𝑛, 𝑉, 𝑇) (20)
sau energia internă molară:
 𝑈𝑚 = 𝑈𝑚 (𝑇, 𝑉𝑚 ) (21)
Pentru un sistem monofazic şi multicomponent, pe baza primei relaţii fundamentale de la mărimi molare
parţiale, se poate scrie:

𝑈 = ∑ 𝑛𝑖 𝑈𝑚𝑖 (22)

unde energiile interne molare 𝑈𝑚𝑖 depind şi de fracţiile molare ale componenţilor, x1, x2,…
xk-1.
Ținând cont de variabilele de care depinde energia internă a unui sistem multicomponent: 𝑈 =
𝑈(𝑉, 𝑇, 𝑛1 , 𝑛2 , . . . . 𝑛𝑘 ), diferențiala totală este:
𝜕𝑈 𝜕𝑈 𝜕𝑈
𝑑𝑈 = ( ) 𝑑𝑇 + ( ) 𝑑𝑉 + ∑ ( ) 𝑑𝑛𝑖 (23)
𝜕𝑇 𝑉,𝑛𝑖 𝜕𝑉 𝑇,𝑛𝑖 𝜕𝑛𝑖 𝑇,𝑉,𝑛
𝑗≠𝑖

Prima derivată (∂U/ ∂T)V,ni este legată de modificarea energiei interne cu schimbarea temperaturii, când
volumul este constant, ca urmare a modificării vitezei de translație a moleculelor, fiind astfel una din
componentele cinetice ale energiei interne.A doua derivată, (∂U/ ∂V)T,ni , reprezintă variația energiei interne
la variația volumui, la temperatură constantă, când se modifică distanțele dintre molecule, modificându-se
numai componenta potențială.La gazul perfect, forțele intermoleculare lipsesc și acestă derivată este nulă
(legea lui Joule) (∂U/ ∂V)T,ni = 0, energia internă a unui gaz perfect fiind în funcție numai de temperatură,
adică nu depinde de volum.
Primul principiu al termodinamicii a arătat posibilitatea transformării lucrului mecanic, W, în căldură, Q, şi
invers, fără a specifica în ce condiţii sunt posibile aceste transformări. El a arătat echivalenţa cantitativă dintre
𝑊 şi 𝑄 şi a introdus mărimea fizică numită energie internă (𝑈), care nu variază în absenţa interacţiunilor cu
mediul exterior pentru orice procese la care sunt supuse sistemele termodinamice studiate. Din definiţia
mărimilor 𝑊 ș𝑖 𝑄 s-a constatat că între acestea există o deosebire fundamentală: dacă lucrul mecanic poate
determina variaţia oricărei forme de energie, căldura poate determina numai variaţia energiei interne a
sistemului.
Aplicațiile energiei interne ca funcție de stare în termodinamică.
Proces adiabatic
Figura 1.Proces adiabatic.
Transformările simple de stare într-un proces adiabatic
sunt prezentate în figura 1, unde este reprezentat grafic
presiunea în funcție de volum, numită diagramă p-
V.Procesul pe parcursul căruia nu există schimb
termic între sistemul fizic și mediul înconjurător, adică
𝑄 = 0 și 𝑑𝑄 = 0, se numește proces adiabatic. Un
proces adiabatic se realizează practic dacă sistemul, de
exemplu, un gaz aflat într-un cilindru cu piston, este
izolat termic faţă de exterior. Astfel, schimbul de
căldură cu exteriorul prin pereţii cilindrului este destul de mic din cauza intervalului mic de timp în care se
desfăşoară procesul. Într-un proces adiabatic, toţi parametrii de stare p, T şi V, variază concomitent.Variația
energiei interne a unui gaz perfect are loc când temperatura se schimbă de la inițială Ti la finală Tf, și volumul
de la Vi la Vf.Astfel, temperatura, presiunea și volumul unui gaz perfect se schimbă așa cum este prezentat de
liniile întrerupte în figura 1.
Pentru un proces adiabatic, principiul I al termodinamicii se scrie:
 𝜕𝑈
𝐶𝑉 𝑑𝑇 + ( ) 𝑑𝑉 = −𝑝𝑑𝑉 (24)
𝜕𝑉 𝑇
Unde 𝐶𝑉 - capacitate calorică
Relaţia se împarte prin 𝑑𝑉 în condiţii adiabatice şi rezultă:
𝜕𝑇 𝜕𝑈
𝐶𝑉 ( ) + ( ) = −𝑝(25)
𝜕𝑉 𝑎𝑑𝑖𝑎𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐 𝜕𝑉 𝑇
sau
𝜕𝑇 𝜕𝑈
𝐶𝑉 ( ) = − [𝑝 + ( ) ] (26)
𝜕𝑉 𝑎𝑑𝑖𝑎𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐 𝜕𝑉 𝑇
ultimul termen poate fi substituit din relația:
𝜕𝑈 𝜕𝑉
𝐶𝑝 − 𝐶𝑉 = [( ) + 𝑝] ( ) (27)
𝜕𝑉 𝑇 𝜕𝑇 𝑝

Împărțind toată expresia prin 𝐶𝑉 și folosind relația exponentului adiabatic:

𝑐𝑝
𝛾= (28)
𝑐𝑉
se obține pentru un proces adiabatic reversibil:
𝜕𝑇
(𝜕𝑉/𝜕𝑇)𝑎𝑑𝑖𝑎𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐 = −(𝛾 − 1) ( ) (29)
𝜕𝑉 𝑝
𝜕𝑇
Derivata (𝜕𝑉) >0 deoarece orice gaz prin încălzire la presiune constantă își mărește volumul, iar 𝛾 > 1,
𝑝
deoarece întotdeauna 𝐶𝑝 > 𝐶𝑉 rezulta că :
𝜕𝑇
( ) < 0(30)
𝜕𝑉 𝑎𝑑𝑖𝑎𝑏𝑎𝑡𝑖𝑐
Conform ecuației (30), în procesele adiabatice, odată cu creșterea temperaturii, volumul trebuie să scadă,
sau că adiabata are pantă mai mare ca izoterma.
In cazul unui proces adiabatic executat de un gaz perfect, folosind ecuaţia sa de stare care oferă:
𝜕𝑇 𝑇
( ) = (31)
𝜕𝑉 𝑝 𝑉

Ecuația (29) devine :

𝑑𝑙𝑛𝑇 = −( 𝛾 − 1)𝑑𝑙𝑛𝑉 (32)

 Când un sistem se extinde adiabatic, 𝑊 este pozitiv (sistemul execută lucru), deci ∆𝑈 este negativ.
 Când lucrul 𝑊 este efectuat asupra sistemului, 𝑊 este negativ, deci ∆𝑈 pozitiv.
Un exemplu unde au loc procese adiabatice sunt calorimetrele, care determină cantitatea de căldură degajată
sau absorbită dintr-o reacție chimică (ardere, dizolvare, oxidare etc.). Aceste procese se folosesc și la
motoarele cu ardere internă (expansiunea și comprimarea amestecului inflamabil), la instalații frigorifice etc.
Procese izobare
 Figura 2 .Procese izobare.
În aceste procese, presiunea sistemului rămâne constantă, deci 𝑑𝑝 = 0, (𝑉/𝑇 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡), iar volumul
sistemului variază ca urmare a variaţiei temperaturii. Se va considera că sistemul este format dintr-un gaz
perfect sau un amestec de gaze perfecte, deoarece numai în acest caz ecuaţia de stare are o formă simplă.
Lucrul mecanic depinde nu numai de stările iniţială şi finală, ci şi de transformarea prin care sistemul
termodinamic trece din starea iniţială în starea finală.
Dacă procesul este determinat prin starea iniţială (𝑝, 𝑉1 ) şi starea finală (𝑝, 𝑉2 ), din ecuaţia de stare pot fi
determinate temperaturile în stările extreme:
𝑝𝑉
𝑇1 = 𝑅 ∑ 1𝑛 (33)
𝑖

𝑝𝑉2
𝑇2 = (34)
𝑅 ∑ 𝑛𝑖

În toate cazurile, sunt date sau pot fi calculate valorile parametrilor de stare 𝑝, , 𝑇1 , 𝑇2 , 𝑉1 , 𝑉2 .
Din definiția lucrului mecanic de volum prin integrare se obține :
𝑊𝑝 = −𝑝∆𝑉 = −𝑝(𝑉2 − 𝑉1 ) (35)

Din ecuația de stare pentru un gaz perfect :

𝑝𝑉 = 𝑛𝑅𝑇(36)
unde R-constanta generală a gazelor ( R=8,3145 *J *mol-1*K-1 ), se substituie volumul și 𝑊𝑝 poate fi
exprimat în termeni de temperaturile stărilor extreme:

𝑊𝑝 = − ∑ 𝑛𝑖 𝑅(𝑇2 − 𝑇1 )(37)

În figura 2, 𝑊𝑝 este egal cu aria graficului cuprinsă între 𝑉1 𝑉2 , axa volumului și 𝑝, rezultă:
2
𝑊𝑝 = − ∫ 𝑝𝑑𝑉 (38)
1

Din definiția entalpiei (aceasta însumează energia internă cu lucrul mecanic necesar pentru ocuparea de către
sistem a volumului său propriu, 𝑉, la presiunea de lucru 𝑝), pentru un proces izobar avem:
∆𝑈𝑝 = ∆𝐻𝑝 − 𝑝∆𝑉 = ∆𝐻𝑝 + 𝑊𝑝 (39)

Procese izocore
 Figura 3.Procese izocore.
În aceste procese, volumul sistemului rămâne constant şi prin urmare 𝑑𝑉 = 0.Astfel procesul izocoric poate
fi exprimat prin legea ideală a gazelor ca:
𝑝
= 𝑐𝑜𝑛𝑠𝑡𝑎𝑛𝑡ă
𝑇
Conform modelului ideal de gaz, energia internă poate fi calculată prin:
∆𝑈 = 𝑚𝑐𝑉 ∆𝑇 (40)
unde 𝑐𝑉 =căldura specifică la un volum constant. Deoarece nu există nici un lucru efectuat de sau asupra
sistemului (𝑊 = 0), prima lege a termodinamicii dictează:
∆𝑈 = ∆𝑄 (41)
Prin urmare:
𝑄 = 𝑚𝑐𝑉 ∆𝑇 (42)
Deci se poate observa ca în procesele izocore variația energiei interne a sistemului este egală numai cu
cantitatea de căldură schimbată de sistem cu mediul exterior.Pentru evaluarea cantității de căldură schimbată
de sistem la volum constant este necesar să se cunoască dependența de temperatură a capacității calorice la
volum constant.În tabele se găsesc valorile capacității calorice molare la presiune constantă.Calcularea
capacității calorice la volum constant din aceste date se poate face cu ecuațiile:
𝐶𝑃 − 𝐶𝑉 = 𝑛𝑅 (43)
iar pentru 1 mol de gaz perfect
𝐶𝑚𝑃 − 𝐶𝑚𝑉 = 𝑅(44)
Variația energiei interne, respectiv cantitatea de căldură schimbată cu mediul exterior, într-un proces izocor
efectuat cu n moli de gaz va fi deci :
𝑇2 𝑇2
∆𝑈 = 𝑄𝑉 = ∫ (𝐶𝑚𝑝 − 𝑅)𝑑𝑇 = 𝑛 ∫ 𝐶𝑚𝑝 𝑑𝑇 − 𝑛𝑅(𝑇2 − 𝑇1 ) (45)
𝑇1 𝑇1

În cazul unui sistem multicomponent:

𝐶𝑉 = ∑ 𝑛𝑖 𝐶𝑚𝑉𝑖 (46)

Unde ∑ 𝑛𝑖 este numărul total de moli în amestec.

Din ecuația de mai sus rezultă că variația energiei interne va fi egală cu:
𝑇2
∆𝑈 = 𝑄𝑉 = ∫ ∑ 𝑛𝑖 𝐶𝑚𝑝𝑖 𝑑𝑇 − (∑ 𝑛𝑖 ) 𝑅(𝑇2 − 𝑇1 )(47)
𝑇1
 Un exemplu de proces izocoric este încălzirea gazului într-un recipient închis.
Procese izoterme

Figura 4. Procese izoterme.

Este un proces termodinamic în care temperatura este constantă, astfel 𝑇 =constant, 𝑝𝑉=constant, deci 𝑑𝑇 =
0. În diagrama p-V, procesul este reprezentat în cazul unui gaz perfect sau amestec de gaze perfecte, printr-o
hiperbolă echilaterală (figura 4).Principiul I al termodinamicii se scrie pentru un proces izoterm:
𝜕𝑈
( ) 𝑑𝑉 = 𝑑𝑄𝑇 − 𝑝𝑑𝑉(48)
𝜕𝑉 𝑇
sau
𝜕𝐻
( ) 𝑑𝑝 = 𝑑𝑄𝑇 + 𝑉𝑑𝑝 (49)
𝜕𝑝 𝑇

unde H-entalpia.
În general pentru căldura schimbată între sistem și mediul exterior se obține se obține pentru 𝑄𝑇 :
𝑉2 𝑝2
𝜕𝑈 𝜕𝐻
𝑄𝑇 = ∫ [𝑝 + ( ) ] 𝑑𝑉 = ∫ [( ) − 𝑉] 𝑑𝑝(50)
𝑉1 𝜕𝑉 𝑇 𝑝1 𝜕𝑝 𝑇

Pentru un proces reversibil izoterm, executat de gaze perfecte, 𝑄𝑇 și 𝑊𝑇 sunt egale și de semn contrar .Pentru
un gaz perfect, conform legii lui Joule:
𝜕𝑈 𝜕𝐻
( ) = ( ) = 0(51)
𝜕𝑉 𝑇 𝜕𝑝 𝑇

Conform ecuației (51), ecuația (50) devine :

𝑉2 𝑝2
𝑄𝑇 = ∫ 𝑝𝑑𝑉 = − ∫ 𝑉𝑑𝑝(52)
𝑉1 𝑝1

Dependențele 𝑝(𝑉) ș𝑖 𝑉(𝑝) la temperatură constantă se obțin din ecuația de stare:

𝑅𝑇
𝑝 = (∑ 𝑛𝑖 ) (53)
𝑉
𝑅𝑇
𝑉 = (∑ 𝑛𝑖 ) (54)
𝑝
Înlocuind relațiile (53) și (54) în ecuația (52) și integrând obținem:
𝑉2 𝑝2
𝑄𝑇 = (∑ 𝑛𝑖 ) 𝑅𝑇𝑙𝑛 = − (∑ 𝑛𝑖 ) 𝑅𝑇𝑙𝑛 (55)
𝑉1 𝑝1
 Pentru a evalua lucrul mecanic în procesele izoterme se ține cont de relația (51) la gaze perfecte, și din
principiul I al termodinamicii:
𝑑𝑄𝑇 + 𝑑𝑊𝑇 = 0(56)
Obținem:

𝑉2 𝑉2 ∑
𝑛𝑖 𝑅𝑇 𝑉2 𝑝2
𝑄𝑇 = ∫ 𝑝𝑑𝑉 = ∫ 𝑑𝑉 = ∑ 𝑛𝑖 𝑅𝑇𝑙𝑛 = − ∑ 𝑛𝑖 𝑅𝑇𝑙𝑛 = −𝑊𝑇 (57)
𝑉1 𝑉1 𝑉 𝑉1 𝑝1

Pentru un gaz perfect, o izotermă reprezintă în același timp o curbă în lungul căreia 𝑈 ramâne constant.În
𝑉 𝑉 𝜕𝑈
relația (22), ∫𝑉 2 𝑝𝑑𝑉 = −𝑊𝑇 reprezintă lucrul mecanic de volum, în timp ce ∫𝑉 2 ( 𝜕𝑉 ) 𝑑𝑉 reprezintă o energie
1 1 𝑇
care se consumă pentru învingerea forțelor intermoleculare.
Procesele izoterme pot apărea în orice tip de sistem care are unele mijloace de reglare a temperaturii,
inclusiv mașini cu structură înaltă. Unele părți ale ciclurilor unor motoare termice sunt efectuate izoterm (de
exemplu, în ciclul Carnot ). În analiza termodinamică a reacțiilor chimice , este obișnuit să se analizeze mai
întâi ce se întâmplă în condiții izoterme și apoi să se ia în considerare efectul temperaturii.
Energia internă a gazului ideal.
Este definită de relația :
𝑈 = 𝑈(𝑡) (58)
Adică, energia internă a unui gaz ideal, depinde numai de temperatura gazului fiind independentă de
presiunea şi volumul său.Ecuația calorică de stare a gazului ideal este:
𝑈 = 𝜐𝐶𝑉 𝑇(59)
Pentru gazul monoatomic avem:
3𝑅 5𝑅
𝐶𝑉 = și 𝐶𝑝 = (60)
2 2

Din relațiile de mai sus rezultă:

3
∆𝑈 = 𝑝∆𝑉 (61)
2
Concluzie.
Am văzut că termodinamica, este un subiect de mare amploare care elucidează multe dintre conceptele
comune ale lumii de zi cu zi, cum ar fi temperatura, căldura și energia.Primele trei legi introduc o proprietate
asupra căreia se bazează edificiul termodinamicii.Legea zero a introdus conceptul temperaturii, prima lege a
introdus energia internă, și a treia entropia.Prima lege a descris schimbările fezabile din univers:acelea care
conservă energia.A doua lege a indentificat dintre aceste schimbări fezabile,doar acelea care au loc spontan-
care au tendința de a apărea fără ca noi să efectuîăm un lucru pentru a le conduce.A treia lege a introdus
formulările moleculare și empirice a termodinamicii, uninând cele două legi.
Aceste trei legi conduc cu adevărat universul, atingând și luminând tot ceea ce știm.
 Bibliografie
1) P.Atkins, Julio de Paula, 2006, ATKINS’ PHYSICAL CHEMISTRY, Eighth Edition, Great Britain,
W. H. Freeman and Company
2) P.Atkins, 2007, FOUR LAWS THAT DRIVE THE UNIVERSE, United States, Oxford University
Press.
3) G.Carja, 2009, Chimie Fizica Termodinamica si Cinetica, Iasi
4) G.Lisa, 2008, Chimie fizică 1-Termodinamică, Iași, Ed.PERFORMANTICA
5) R.Vîlcu, 1975, Termodinamica chimică, București, Editura TEHNICĂ
6) principiul1.pdf (quarq.ro)
7) https://www.grc.nasa.gov/www/k-12/airplane/pvtsplot.html
8) (Microsoft Word - 003 - Capitol 002 - CEEG - Notiuni de termodinamica _ok_.d\205) (ucv.ro)
9) 378840311-Termodinamica-1.pdf
10) termochimie-referat_compress.pdf
11) c5-notiuni-de-termodinamica-chimica1.pdf (wordpress.com)
12) 2.Curs_de_Fizica_II.pdf (utm.md)