Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reasigurarea reprezintă operația prin care asiguratorul cedează, altor asigurători, o parte
din răspunderile asumate. Prin operația de reasiguare, societatea de asigurare care cedeaza devine
resigurat sau cedent, iar aceea care primește, devine reasigurator. La rândul său, reasiguratorul
poate ceda și el o parte mai mare sau mai mică din riscul acceptat în reasigurare, până când riscul
cuprins în asigurarea originală va fi îndeajuns de împărțit între diferitele societăți de asigurare.
Contractul de reasigurare este un contract derivat din contractul de asigurare, prin urmare el îl va
urma: dacă asigurarea este nevalabilă ori a fost lovită de nulitate și reasigurarea respectivă devine
nevalabilă.
Reasigurarea nu se poate încheia pentru o sumă mai mare decât cea asigurată prin
contractul de asigurare.
obiectul reasigurării;
răspunderea asumată de reasigurator;
răspunderea reținută de reasigurat pentru contul său propriu;
condițiile în care se face reasigurarea, respectiv costul reasigurării;
modul de decontare a primelor și respectiv a daunelor;
durata contractului;
clauze „ad hoc” privind raporturile reciproce (arbitraj, decăderea din drepturi, preavizarea
pentru ieșirea din obligații etc.).
Funcțiile reasigurării
a) functia de protectie
c) dispersia riscurilor
Prin încheierea unei game variate de asigurări, societatea de asigurare se expune unui nivel
ridicat al riscului. Astfel, prin transferarea riscurilor către reasiguratori, se realizează o dispersare
a riscului, la care este expusă societatea de asigurare.
Prin reasigurare societatea de asigurare poate transfera riscurile aferente anumitor zone pe care le
consideră neatractive momentan, sau poate accepta în reasigurare riscurile din alte zone
considerate oportune.
Prin apelarea la reasigurare, crește siguranța financiară a asiguratorului, iar asigurații inițiali
observând acest aspect vor avea mai multă încredere în asigurator.
1. Necesitatea cedării riscurilor
În cadrul activităţii de asigurări pot apărea abateri dintre volumul primelor încasate şi
despăgubirile achitate. Astfel dacă valoarea primelor încasate sunt mai mari decât despăgubirile
acordate, societatea de asigurare înregistrează profit. Dacă situaţia este inversă societatea de
asigurare va înregistra pierderi şi va fi nevoită să apeleze la sursele atrase, cum ar fi credite
bancare, împrumuturi. În acest caz compania de asigurare poate ceda o parte din răspunderile
asumate în reasigurare.
Reasigurarea îşi asumă un rol foarte important, pentru industria asigurărilor. Acest rol
poate fi sintetizat astfel:
Creşterea capacităţii de asigurare. Principalul motiv pentru care se apelează la reasigurare este
creşterea capacităţii de primire în asigurare. În fiecare domeniu de asigurare există riscuri care,
datorită dimensiunii sau naturii lor, nu pot fi acoperite în întregime de o singură companie de
asigurări. În anumite cazuri, aceste riscuri sunt asigurate prin repartizarea riscului între
companiile de asigurări.
Omogenizarea riscurilor. Un alt motiv deosebit de important pentru folosirea reasigurării este
acela, de a nivela rezultatele obţinute de compania de asigurări pe o anumită perioadă de timp.
Stabilizarea financiară. Alt rol important a reasigurării este stabilizarea financiară. Unul dintre
etaloanele folosite de organismele de control al activităţii companiilor de asigurare este gradul de
solvabilitate.
Prin coasigurare, asiguratul cedează cote părţi din riscul asigurat mai multor asigurători până la
100% din valoarea riscului. Aceasta este o modalitate de dispersie a riscurilor care se practică pe
anumit pieţe4 şi care este caracteristică, în mod deosebit, acoperirii riscurilor mari sau foarte
mari. În cazul în care se produc daunele, asiguratul va colecta contravaloarea despăgubirilor de
la asigurătorii săi, în mod proporţional cu nivelul primelor plătite.
Reasigurarea reprezintă un acord încheiat între două părţi numite companie cedentă (reasigurat,
asigurător) şi reasigurător, prin care prima consimte să cedeze, iar cea de-a doua acceptă să preia
o anumită parte a riscului (uneori întregul risc), conform condiţilor stabilite în acord, în schimbul
plăţii de către compania cedentă reasigurătorului a unei anumite sume denumită primă de
reasigurare, ce reprezintă o cotă din prima originală de asigurare, urmând ca în cazul producerii
evenimentului asigurat reasigurătorul să contribuie la acoperirea pierderii.
Prin reasigurare:
În multe cazuri, pierderile mari pot depăși, prin dimensiunea lor, sumele acumulate în
fondul de rezervă creat până în momentul producerii ei. Prin crearea acestor rezerve, fondurile
respective nu se mai pot folosi în circuitul de afaceri al firmei, fiind „blocate" pentru constituirea
protecției.
Astfel de companii care decid să practice autoasigurarea sunt puternice sub aspect financiar
și preferă, pentru a-și reduce costurile, să nu transfere fonduri la alte companii de asigurare. Ea
se practică mai ales acolo unde există expunere la pierderi relativ reduse, dar cu o freevență mai
mare.
Nivelul scăzut al „primelor", dat fiind că vor acoperi numai riscul efectiv, nu și alte
costuri, precum comisionul brokerului sau al agentului, cheltuieli de administrare și marja
estimată de profit a asigurătorului;
Veniturile din investirea acestor fonduri create din prime aparțin asiguratului și pot fi
utilizate pentru creșterea propriului fond de protecție sau reducerii contribuțiilor viitoare;
Costurile viitoare pentru primele de asigurare nu vor fi afectate de istoricul daunelor la
categoria de riscuri respective pe piață care, în condițiile creșterii daunalității, pot determina
creșterea lor la nivelul pieței pentru acca categorie de asigurări;
Prin natura protecției, prin autoasigurare se va stimula, în mod direct, reducerea și
controlul riscurilor;
Nu există posibilitatea apariției unor dispute între asigurat și asigurător în legătură cu
daunele produse;
Profiturile rezultate din autoasigurare vor crește și se vor acumula la asiguratului.
Asigurare Reasigurare
Asigurările fac referire la un contract Reasigurare înseamnă asigurarea
între două părți în care o parte promite preluată de o societate de asigurări atunci
să-i despăgubească pe celălalt în caz de când aceasta nu dorește să suporte
pierdere sau deces. întregul risc de pierdere și, prin urmare,
o împarte cu un alt asigurător.
Protreția oferită individului sau Protecția luată de marile companii de
lucrurilor. asigurări pentru a supraviețui pierderilor
mari.
În cazul asigurării, prima plătită de În acest caz, în cazul reasigurării, prima
persoana fizică este primită numai de plătită de asigurat este împărțită de
societatea de asigurări. societățile de asigurare într-un raport
specificat.
Contractul de reasigurare poate avea diferite forme, deosebirile dintre acestea constând
numai în modul de cuprindere, respectiv de angajare a părţilor.
De regulă, el cuprinde:
1. Obiectul reasigurării;
2. Răspunderea asumată de reasigurător;
3. Răspunderea reţinută de reasigurat;
4. Condiţiile în care se face reasigurarea;
5. Costul reasigurării;
6. Modul de decontare a primelor şi respectiv a daunelor;
7. Durata contractului;
8. Clauze „adhoc” (decăderea din drepturi, preavizarea pentru ieşirea din obligaţii etc.).
Metode de reasigurare pot fi facultative, obligatorii sau mixte.
În baza contractului obligatoriu – are la bază principiul nonselecţiei din partea părţilor.
Reasiguratul se obligă să cedeze, iar reasigurătorul se obligă să accepte în reasigurare categoriile
de riscuri prevăzute în contract, în proporţiile şi în condiţiile stabilite.
În baza contractului mixt, reasiguratul are libertatea să cedeze sau nu anumite riscuri, în
timp ce reasigurătorul este obligat să le accepte.
Acest contract îmbină particularităţile celor două contracte anterioare, adică pentru
reasigurat funcţionează principiul facultativităţii, iar pentru reasigurător acel al obligativităţii în
cedarea, respectiv acceptarea riscurilor prevăzute în contract.
6. Clasificarea reasigurărilor
Reasigurarea
Re
Proporțională Neproporțională
Cota-parte
Excedent de
Excedent de Oprire
suma asigurată
daună de daună
Pe bază de Proporțională
pool mixtă
a) reasigurare cota-parte;
b) reasigurare excedent de suma asigurată;
c) reasigurare proportionala mixta, respectiv cota si excedent,
d) reasigurare proportionala pe baza de pool de reasigurare.
Asadar reasiguratul reține o anumită cotă (spre exemplu 20% din suma asigurată, iar
diferența până la 100% o cedează în reasigurare). Reasiguratorii, participă fiecare în parte cu o
anumită cotă procentuală la riscurile prevăzute în contractul de reasigurare.
1.2 Reasigurare excedent de sumă asigurată – reasiguratul cedează numai acele sume pe care
nu doreşte sau nu poate să le reţină în contul propriu. Reţinerea se stabileşte automat sub forma
unor sume fixe numite plinul de conservare. Tot ceea ce depăşeşte această reţinere numită
excedent se cedează în reasigurare până la limita sumei asigurate.
Acest tip de reasigurare se aplică mai des la asigurări de bunuri (clădiri, construcţii,
echipamente), deoarece aici suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie
a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu,
explozii, avarii, furt prin efracţie etc.) Reasiguratul cedează numai acele riscuri care au o
frecvenţă mai mare de apariţie.
Reasigurarea mixtă sau contractul facultativ-obligatoriu este un acord prin care compania
cedentă are opţiunea de a ceda (şi nu obligaţia), iar reasigurătorul este obligat să accepte (fără a
putea refuza) o parte dintr-un anumit risc subscris de compania cedentă. Acest contract se
realizează, de regulă, peste limita unui contract excedent de sumă şi oferă companiei cedente, în
mod automat, posibilităţi de reasigurare, atunci când s-a depăşit valoarea excedentului. Acesta
acţionează ca un surplus suplimentar, cu excepţia cazului în care compania de asigurare nu îl
cedează, deoarece poate apela la alte aranjamente mult mai profitabile.
Sub aspectul tehnicii procedurale, resiguratul reţine o cotă-parte din suma asigurată a
contractelor de asigurare individuale, iar diferența o cedează în reasigurare, în varianta “cotă-
parte”. După depășirea limitei răspunderii, în varianta de reasigurare “cotă-parte”, întreaga
diferentă se reasigură în varianta ”excedent de sumă asigurată”.
Reasigurarea mixtă are două secvenţe: Prima în care se aplică tehnica reasigurării în variantă
„cota parte” şi care avantajează ambele părţi implicate şi a doua în care se aplică tehnica
reasigurării în varianta excedent de sumă asigurată, pentru acea parte din suma asigurată cedată
în reasigurare , care nu a fost preluată de reasigurători, integral, în cadrul primei proceduri şi care
îi dezavantajează pe reasigurători.
Dacă cedarea în reasigurate are loc către aceiaşi reasigurători atât în prima secvenţă cotă-
parte, cât şi în a doua varianta „excedent de sumă asigurată”, atunci reasigurarea mixtă realizează
avantaje pentru ambele părţi.
1.4 Reasigurarea pe bază de pool – se face în vederea acoperirii unor riscuri deosebite sau a
unui complex de riscuri din anumite ramuri de asigurare şi de aceea mai multe societăţi, ţin să
creeze un pool de reasigurare, care să plaseze în reasigurare contractele în cauză.
Poolul este administrat de un oficiu, care centralizează ofertele de reasigurare primite din partea
societăţilor de asigurare şi le repartizează între membrii pool-lui, pe baza cotelor de subscriere, la
care aceştea s-au angajat.
- Necesitatea acoperirii unor riscuri speciale de proporţii deosebit de mari, care au o frecvenţă şi
intensitate încă necunoscută (riscuri atomice sau nucleare);
- Existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea conduce la daune foarte mari. (riscuri de război);
- Evitarea cedării unui volum important din primele de asigurare către societăţile de asigurare
dintr-o altă ţară sau altă zonă geografică.
Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte sub forma unui procent din dauna
produsă raportat la primele încasate.