Educația ecologică, parte din educația pentru viață

Prof.înv.primar Simionescu Simona, Școala Gimnazială Nr.1 Roma, loc.Roma, jud.Botoșani

În urmă cu 6 ani un proiect de lege propunea introducerea Educației Ecologice ca

disciplină obligatorie în curriculum național pentru învățământul primar și gimnazial cu
scopul instruirii elevilor în protecția mediului – considerată a fi una dintre problemele urgente
ale lumii contemporane. Și, cu toate că în multe țări din Europa și chiar din lume, Educația
Ecologică este deja o disciplină pe care copiii o învață în școală, în România, programa nu
prevede încă această materie ca fiind obligatorie.
În școlile din România ecoeducația rămâne și azi opțională. Asta înseamnă că cei mici
deprind noțiuni despre mediu și poluare fie de acasă, fie, dacă se ivește contexul, de la
profesori sau învățători. De cele mai multe ori însă, elevii iau contact cu educația ecologică
prin programe și acțiuni organizate în instituțiile de învățământ de ONG-uri.
Pentru că în România nu a existat (și nici nu există încă) o cultură a reciclării, subiectul
poate fi dificil chiar pentru cei care au responsabilitatea de a-i instrui pe cei mici – adulții.
Lipsa infrastructurii și absența educației ecologice făcută sistematic, au adâncit și mai tare
problema. Și cu toate că generații întregi au crescut fără prea multe cunoștințe despre
reciclare, noțiunile despre curățenie la nivel macro (ape, munți, păduri) și indirect, grija față
de mediul înconjurător, nu au lipsit niciodată.
Având în vedere contextul și provocările actuale, e lesne de înțeles că protecția mediului
înseamnă mai mult decât curățenie și aruncarea gunoaielor la „locul lor”. Mai ales că „locul
lor” e ușor neclar. În această situație se află aparatele electrice vechi sau defecte și bateriile
uzate, deșeuri care nu au ce căuta la coșul de gunoi, printre resturile menajere. Colectarea
selectivă și conștientizarea faptului că anumite deșeuri sunt mai periculoase decât altele, sunt
subiecte care intră încet, dar sigur și în școlile din România. Implicarea socială și simțul civic
merg mână în mână cu eduația pentru viață și transformarea copiilor în adulți responsabili și
educați, iar vestea bună e că atitudinea și comportamentul ecologic se învață.
Educația ecologică poate începe din momentul în care un copil poate diferenția „bun” de
„rău”, prin „rău” înțelegând inclusiv gunoi, mizerie, suferință. Odată ce copiii pricep că
anumite lucruri se aruncă și altele nu și că Pământul „suferă” atunci când aruncăm gunoaie,
ecoeducația începe. Pentru că sunt în formare, cei mici vor adopta mult mai ușor
comportamente pozitive față de mediul înconjurător, pe care le vor păstra, cel mai probabil, pe
tot parcursul vieții. Grija față de natura se va revărsa în multe alte comportamente ale
copilului – grija față de spațiul personal – de la camera și bancă, până la ghiozdan și dulap.
Un copil care deprinde din timp noțiuni de ecologice va deveni un adolescent responsabil.
Indiferent de vârstă, copiii sunt mult mai predispuși să învețe și să își asume rolul de
„eroi”, mai ales când primesc recompense, insigne, bonificații sau apreciere. Inspirați de
personajele din desenele animate și filmele cu supereroi, își iau rolul în serios, dacă au modele
și susținere în școală, dar și acasă. Mulți dintre elevii din gimnaziu și liceu sunt receptivi la
noțiunile de protecția mediului, înțeleg că trăiesc într-un mediu extrem de poluat și că
„viitorul depinde de ei.”.