CURS 3

Caracteristici personale relevante pentru

deciziile de carieră
*Adaptare: Lemeni, G., Miclea, M. (coord.). (2004). Consiliere și
orientare – ghid de educație pentru carieră, Editura ASCR, Cluj-
Napoca.
 Conceptul de identitate vocaţională
Identitatea reprezintă conştiinţa clară a individualităţii unei
persoane, formată prin integrarea într-un construct unic a
percepţiei de sine şi a percepţiei expectanţelor celorlalţi faţă de
propria persoană.
Identitatea se formează progresiv, pe măsura organizării şi structurării
informaţiilor despre sine. Ea include, după E. Erikson (1980) aspecte legate
de: caracteristicile înnăscute şi dobândite ale personalităţii (cum ar
fi temperament, introversiune, pasivitate), talentele şi abilităţile
personale (cunoştinţe, aptitudini și deprinderi), identificarea cu
modelele (părinţi, colegi sau alte figuri semnificative), modalităţile de
interacţiune, modalitatea de rezolvare a conflictelor, modalităţile de
reglare a comportamentului, rolurile sociale, vocaţionale şi de
gender adoptate de individ la un moment dat.
Identitatea este în permanentă construcţie şi reconstrucţie. Ea se
structurează încă din copilăria mică, însă vorbim despre identitate în special
începând din perioada adolescenţei, când abilităţile cognitive şi de
interacţiune socială sunt suficient de mature pentru a putea permite
reflectarea asupra propriei persoane şi a dezvoltării acesteia.
Identitatea vocaţională combină aspecte legate de cunoaşterea
propriilor interese, valori, abilităţi şi competenţe, pe de o parte, cu
preferinţa pentru un anumit tip de activităţi, stiluri de interacţiune
şi medii de muncă, pe de altă parte. Ea apare la confluenţa dintre
experienţele de învăţare şi de muncă multiple ale adolescentului,
devenind etalonul maturizării sale.
 Dezvoltarea identităţii vocaţionale
Procesul de dezvoltare al identităţii vocaţionale începe cu o perioadă a
fanteziei în planul aspiraţiilor vocaţionale (Ginzberg, 1972). Copilul între 3
şi 10 ani se identifică în planul intereselor vocaţionale cu diverse persoane
semnificative din mediul familial sau şcolar şi imită comportamentul
acestora în cadrul jocurilor. Pentru dezvoltarea vocaţională acest stadiu
este însă foarte important, pentru că, astfel, profesia devine o componentă
a imaginii de sine aflată în dezvoltare. Cu alte cuvinte copilul va dori să aibă
o profesie când va fi mare.
Pe măsură ce se apropie de finalul ciclului primar, interesele copiilor devin
tot mai diferenţiate. Ei învaţă importanţa cunoaşterii şi înţelegerii
aptitudinilor, preferinţelor şi valorilor proprii pentru alegerea traseului
educaţional şi profesional.
Urmează o perioadă a tatonărilor (11-17 ani). În ciclul gimnazial și liceal elevii
dezvoltă un comportament explorator: îşi explorează propriile interese
vocaţionale, experimentează mai multe tipuri de activităţi şi observă necesitatea
de a lua în considerare balanţa interese – aptitudini în exprimarea unei alegeri
educaţionale sau profesionale. Alegerile pe care le face tânărul în această
perioadă pot avea un caracter vag şi tranzitoriu, putând fi abandonate relativ
uşor în momentul în care apare o altă direcţie vocaţională care pare să-i ofere
satisfacţii.
Perioada realismului (18 – 25 ani) se caracterizează prin cristalizarea
identităţii vocaţionale şi o viziune de ansamblu asupra factorilor care
influenţează alegerea traseului educaţional şi profesional, ceea ce determină
luarea unor decizii mult mai pragmatice.
Alegerea profesiei şi a locului de muncă reflectă, după Super (1967),
imaginea de sine a individului. Cei care au o imagine bună despre sine tind
să urmeze şcoli mai bune, să aleagă profesii cu un nivel al cerinţelor
educaţionale mai ridicat şi să exploreze mai multe posibilităţi de carieră. Astfel,
unul din cele mai importante elemente ale orientării vocaţionale îl constituie
dezvoltarea imaginii de sine, prin activităţi de explorare şi autocunoaştere şi o
orientare pozitivă asupra caracteristicilor personale.
 Caracteristici personale relevante pentru
deciziile de carieră
1. Interesele – “reprezintă preferinţele cristalizate ale unei
persoane pentru anumite domenii de cunoştinţe sau de activitate”
(Lemeni, 2001, p. 210). Ele constituie factori motivaţionali esenţiali în
alegerea carierei şi determină gradul de satisfacţie şi performanţă pe care
le realizează persoana în activităţile pe care le desfăşoară.
Super (1949, 1997 apud Lemeni și Miclea, 2004) consideră că la baza
intereselor se află patru categorii de factori: ereditatea, învăţarea,
abilităţile şi personalitatea.
Relaţia dintre interese şi carieră
Când persoanele iau decizii legate de şcoala pe care vor să o urmeze sau profesia pe care vor să o
practice, ele urmăresc ca acestea să corespundă intereselor proprii, adică să existe o suprapunere
cât mai mare între preferinţele persoanei şi activităţile specifice mediului şcolar sau profesional. Cu
cât gradul de suprapunere este mai mare cu atât există şanse mai mari ca persoana să fie mulţumită
şi motivată pentru activitate şi să obţină performanţe la nivelul capacităţilor sale. Congruenţa dintre
interesele persoanei şi şcoala/profesia aleasă determină:
satisfacţie academică / profesională;
stabilitate în alegerea făcută şi capacitate mai bună de adaptare la modificările interne ale
mediului;
performanţă academică / profesională;
nivel scăzut de stres academic / ocupaţional.
În alegerea unui domeniu educațional sau profesional este important să existe corespondență între
interesele persoanei și caracteristicile mediului de lucru (Lemeni, 2001).
2. Valorile - “reprezintă convingerile bazale ale indivizilor” (Lemeni,
2001, p. 213), referitorare la ceea ce este important în viaţă, în relaţiile
interpersonale şi în muncă. Exemple de valori sunt: responsabilitatea,
iniţiativa, timpul liber, confortul, mediul familial plăcut, banii, puterea,
recunoaşterea, frumosul etc. Alături de interese, valorile sunt grile prin care
persoanele citesc şi interpretează oportunităţile de carieră. Dacă acestea se
suprapun peste valorile persoanei, atunci este mai probabilă alegerea lor şi
stabilitatea în alegerea făcută.
3. Aptitudini şi deprinderi
Aptitudinile sunt însuşiri psihofiziologice bazate pe un sistem de operaţii
cu ajutorul cărora executăm activităţi cu multă rapiditate şi cu un grad înalt
de eficienţă (Stoica, 1996). “Aptitudinea reprezintă potenţialul unei
persoane de a învăţa şi obţine performanţă într-un anumit
domeniu” (Lemeni, 2001, p. 217). Aptitudinile constituie latura
instrumentală şi executivă a personalităţii, ele ne arată ce poate individul şi
nu ce ştie acesta.
Pentru ca aptitudinea să se manifeste în performanţă, ea se dezvoltă prin
învăţare şi exersare. Astfel, pe baza aptitudinii elevul dobândeşte mai
întâi abilităţi (cunoştinţe declarative şi procedurale). Prin aplicare în
practică şi exersare, abilităţile devin deprinderi.
Acest proces permite transformarea aptitudinii din potenţial în performanţă
şi explică rolul învăţării şi exerciţiului în dezvoltarea aptitudinii.

Exemplu:

Aptitudine Abilităţi Deprinderi

Aptitudine verbală Înţelegerea mesajelor scrise citit
Comunicare scisă şi orală scris
redactare de texte
formulare de mesaje
 Care este locul valorilor și aptitudinilor în construirea carierei profesionale?
Valorile, ca parte definitorie a personalităţii şi ca ansamblu de repere care ghidează
comportamentul persoanei, în general, îşi pun amprenta şi asupra alegerilor profesionale
precum şi a stilului de viaţă pe care îl adoptă o persoană (Lemeni şi Miclea, 2004, p. 149).
Tabel 1. Valori asociate muncii
Mediul muncii Relaţiile de Conţinutul Muncă în
muncă muncii general
Flexibilitate Muncă în Provocare Integritate
Termene limită echipă Competenţa Statut
Mediu plăcut Încredere Expertiză Prestigiu
Securitate Identitate Risc Realizare
Câştiguri mari culturală Orientare Respect
Acţiune Competiţie spre detalii Responsabilita
Ritm rapid Amabilitate Activism te
Structură Cooperare social Putere
Ritm relaxat Umor Învăţare Influenţă
Predictibilitate Armonie Focalizare pe Apreciere
Contacte Autonomie sarcini Ajutorare
directe cu Comunicare Creativitate Apartenenţă
clienţii deschisă Varietate Egalitate
Venit Dezvoltare Independenţă
confortabil Cunoaştere Contribuţie
Control Participare
Autenticitate
Lemeni şi Miclea (2004, p. 154) prezintă o listă de abilităţi şi deprinderi
generale care sunt apreciate de angajatori:
Tabel 2. Abilităţi şi deprinderi apreciate de angajatori

Categoria de abilităţi Exemple

1. abilităţi de comunicare –
exprimarea, transmiterea şi
interpretarea cunoştinţelor şi
ideilor
2. Abilităţi interpersonale –
interacţiune optimă cu oamenii,
influenţare, înţelegerea nevoilor
celorlalţi.
Facilitarea discuţiilor, furnizarea feed-back-ului,
perceperea mesajelor nonverbale, intervievare,
exprimare adecvată, negociere, sumarizare, redactare,
realizare de prezentări, vorbire în public, formulare de
întrebări, abilităţi conversaţionale.
Abilităţi de ascultare, sensibilitate la nevoile celorlalţi,
empatie, acordarea suportului, încredere acordată
celorlalţi, cooperare, consiliere, persuasiune, rezolvarea
conflictelor, munca în echipă.

3. Abilităţi de planificare şi Identificarea problemelor, elaborarea de strategii,

rezolvare de probleme – anticiparea consecinţelor, analiza alternativelor, fixarea
proiectare în viitor, abilitatea de scopurilor, definirea nevoilor, perseverenţă,
a identifica şi conceptualiza monitorizare metacognitivă a demersurilor, dezvoltarea
nevoile şi problemele şi strategiilor de evaluare, abilităţi decizionale şi de
generarea de soluţii la acestea. organizare a timpului.

Categoria de abilităţi Exemple

4. Abilităţi de utilizare a Procesarea informaţiilor în diverse programe
tehnologiilor informatice – informatice, utilizarea pachetelor statistice, a
utilizarea sistemelor informatice internetului, a sistemelor de operare specifice anumitor
ca suport de lucru în diverse sarcini.
tipuri de sarcini
5. Abilităţi de investigare şi Identificarea resurselor, colectarea informaţiilor şi
manipulare de date – explorarea extragerea informaţiilor relevante, gândire critică,
surselor de informaţii şi utilizarea formulare de ipoteze şi dezvoltare de teorii, sintetizarea
eficientă a informaţiilor informaţiilor, organizare, categorizare, sumarizare de
informaţii
6. abilităţi fizice – utilizarea Repararea echipamentelor, manipularea concretă a
corpului şi instrumentelor pentru instrumentelor şi aparatelor de lucru, coordonare
a rezolva diverse sarcini motorie, capacitate de efort fizic.
4. Personalitatea - “Caracteristicile de personalitate reprezintă patternuri
tipice de gândire, comportament, afectivitate şi relaţionare pe care le
manifestă o persoană. Simţul comun spune că personalitatea este variabila
determinantă în alegerea şi adaptarea la carieră: “Vânzătorii trebuie să fie extraverți”,
“Contabilii trebuie să fie meticuloşi”, “Brokerii trebuie să accepte riscuri” (Lemeni,
2001, p. 215).
Ce este temperamentul?
Sistemul dinamico-energetic sau temperamentul, bazat pe tipul de activitate
nervoasă superioară, asigură personalităţii energia necesară, echilibrul şi mobilitatea
proceselor nervoase de excitaţie şi inhibiţie, punându-şi amprenta pe întreaga viaţă
bio-psihică şi comportamentală a omului.
Ce este caracterul?
Caracterul este o altă componentă a personalităţii care vizează suprastructura socio-
morală a personalităţii, calitatea de fiinţă socială a omului.
Tipuri de valori care intră în structura caracterului:
valori profesionale – care vizează principii generale despre ceea ce este important şi de preţuit în activitatea
profesională a persoanelor;
valori psiho-sociale – care se referă la criterii şi standarde evaluative privind relaţiile dintre membrii unei comunităţi;
valori morale – care au în vedere raportarea activităţilor şi a relaţiilor umane la dezirabilul social, la ceea ce este
considerat şi acceptat ca fiind bun pentru existenţa oamenilor (Dumitru, 2001).
Bibliografie
Lemeni, G., Miclea, M. (coord.). (2004). Consiliere și
orientare – ghid de educație pentru carieră, Editura
ASCR, Cluj-Napoca;
Lemeni, G., (2001). Orientarea pentru carieră, în
Băban, A. (ed). Consiliere educaţională. Ghid
metodologic pentru orele de dirigenţie şi consiliere,
Cluj-Napoca, Editura Risoprint;
Dumitru, I. Al., (2001). Personalitate. Atitudini şi
valori, Editura de Vest, Timişoara;
Stoica, M., (1996). Psihopedagogia personalităţii,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.