COMUNICAREA IN

CAMPUL SOCIAL
Dimensiunile comunicarii sociale
Comunicarea in dezvoltarea carierei
Tipuri ale comunicarii in campul social
Secrete ale comunicarii reusite in public
Dimensiunile comunicarii sociale
Comunicm zi de zi, n tot ceea ce facem, in
orice gest, in orice atitudine in orice
pozitionare am alege
numai prin intermediul comunicarii se
manifest determinismele i cauzalitile ce
(ne) dezvolt comportamentele i
personalitatea, acionnd deopotriv ca
intermediar ntre noi i ceilali i ca oglind,
ca reflectare a lumii.
 Comunicarea apare de o importanta vitala
chiar si in cele mai neobisnuite situatii. Astfel,
este suficient s ne referim numai la dou
dintre povetile celebre ale unor oameni
izolati si prin aceasta lipsiti de comunicare si
care totusi au depasit limitele izolarii lor:
Tarzan i Robinson Crusoe.
 Comunicarea in campul social are dou
dimensiuni: relaionarea i comunitarul
Relaionarea
Comunicarea se definete exclusiv n sfera
relaiilor, cci prin natura sa stabilete o
legtur ntre participanii la proces.
Orice relaie are grade diferite de profunzime
(adancime sau autenticitate); un nivel redus
al comunicrii determin o relaie superficial
(sau formal) i dimpotriv, profunzimea
comunicrii determin o relatie profunda
(sincera, autentica).
 Modul n care ncercm s relaionm cu ceilali
poate da natere la simpatii sau antipatii. n ultimul
caz, comunicarea joac un rol foarte important n
remedierea situaiei i dezvoltarea unei relaii
normale, avnd n vedere c, de cele mai multe ori,
antipatia este nejustificat i ia natere tocmai
dintro incapacitate de comunicare (de rezonan).
Orice atitudine a noastr comunic ceva despre noi
i determin o reacie de rspuns din partea
celorlali. Toate acestea determin situarea noastr
n comunitate i gradul de integrare sociala la care
am ajuns.
Comunitarul
Este un adevr de necontestat c viaa
comunitar nu poate exista n afara
comunicrii.
Rolul comunicarii n microcomuniti (coala,
anturajul, locul de munc etc.) poate fi vital
sau decisiv. Aceast situaie este cel mai bine
caracterizat prin cele dou extreme ale sale:
lucrul n echip i conflictele.
 n procesul nvrii, lucrul n echip i comunicarea astfel
realizat au o importan deosebit, deoarece:
echipele nva mai repede dect indivizii;
strategiile de nvare ale echipelor stimuleaz mai mult gndirea
i creativitatea;
materialul nvat este mai uor de pus n practic;
n cadrul echipelor, comportamentul, feedbackul, sprijinul i
ncurajarea de a nva sunt mai bine reglate;
experiena comunicri este mai interesant n cadrul echipelor;
relaiile pozitive care se stabilesc ntre membrii echipei duc la
creterea motivaiei nvrii i ncurajeaz individul s lucreze
mai mult.
Lucrul n echip
Lucrul n echip determina dezvoltarea individului,
deoarece antreneaza:
- spiritul de apartenen la grup,
- ncrederea n sine (succesul echipei fiind perceput
ca i succes individual i, n general, mai uor de
realizat),
- responsabilitatea (care crete atunci cnd se
contientizeaz faptul c succesul grupului depinde
de buna realizare a sarcinilor individuale),
- capacitile de comunicare i de a conduce
- mobilizarea colectiv care nu poate exista n
absena comunicrii.
Disfuncii ale muncii n echip
Conflictele
Sunt, n mare msur, provocate de
dezacordul dintre membrii unei grupe,
colectiv sau echipe
Astfel, conflictele se pot dovedi chiar
productive n cadrul unei organizaii, dac
sunt abordate cu o atitudine deschis,
constructiv i cu dorina de a gsi soluii
adecvate.
Rezultatele pozitive ale unui
conflict
sporirea creativitii prin gsirea unei idei i soluii noi de
rezolvare / evitare a conflictului,
mbuntirea comunicrii dintre interlocutori,
promovarea unui climat deschis deoarece conflictele scot la
suprafa problemele ascunse din cadrul unui grup, colectiv,
organizaii.
rezolvarea asertiv a situaiilor conflictuale, care elimin
agresivitatea, ignorarea / acceptarea, ezitarea, falsa armonie ca
moduri de raportare la situaia creat i se centreaz pe gsirea
unei soluii de compromis, a unei variante de tip ctig-ctig,
de care s beneficieze toi cei implicai.

Conflictele nerezolvate- mocnite se soldeaz cu pierderi de timp,

de energie, eficien, lipsa angajamentului si a realei
responsabilitati, a targheturilor inalte etc.
Tabu-urile i prejudecile
Ele sunt norme nescrise de comportament colective, care
acioneaz la nivel individual.
Aprute iniial ca reguli ale unei bune comunicri i organizri /
integrri sociale, acestea sunt, n general, prezervate de tradiia
n care au aprut
Ca rezultat al evoluiei sociale ele acioneaz contrar destinaiei
lor iniiale. De aceea, trebuie discernut cu grij ntre valoarea (i
expresivitatea) lor cultural i utilitatea lor instrumental. De
asemenea, asumate pn la extrem, acceptate necondiionat i
nesupuse unei integrri personale acestea pot uor transcende
dimensiunea lor colectiv-comunitar i se pot transforma n
inhibiii personale i comportamente defensive- agresive.
Eu ca surs i ceilali ca
resurs
Fiecare persoan este depozitara propriei experiene cu tot ce
implic aceasta i care poate fi valorificat activ numai dac i
se acord importana pe care o are, dac este contientizat i
utilizat ca surs n comunicare.
O situaie tipic de evideniere a acestui aspect este cea n care
se ntlnesc oameni din culturi i medii de via diferite. n primul
moment, se creeaz impresia unei lipse de comunicare, de
teren comun. Ulterior, apare o efervescen a comunicrii,
bazat pe un schimb intens de informaii ntre interlocutori.
Fiecare persoan, indiferent de voina sa, este purttoarea unor
informaii ce pot fi relevante sau interesante pentru ceilali. Nu
este vorba de un efort special de nmagazinare a acestor
informaii; ele apar firesc, ca urmare a preocuprilor, pasiunilor,
mediului i modului de via ale fiecruia.
 Cunotinele celorlali, contribuie la valorificarea
cunotinelor i abilitilor personale i la
dezvoltarea unor perspective variate de interpretare,
nelegere i reacie.
Atunci cand aceasta capacitate este promovat n
special n coal o astfel de atitudine contribuie la
sporirea ncrederii n sine.
Conceptul de resurs in comunicare aduce cu sine
valorificarea componentelor culturale i personale
care intervin n actul comunicrii, i dau form il
structureaz.
Comunicarea in dezvoltarea
carierei
n plan profesional, comunicarea este o component
indispensabil a reuitei n carier. n acest context,
actul comunicrii devine mai mult dect un
element inseparabil de existena noastr un
instrument de promovare a propriilor caliti, abiliti
i cunotine.
Autoprezentarea constituie un element decisiv al
reuitei personale, fiind relevant n trei situaii
specifice: (1) alctuirea unui Curriculum Vitae (CV);
(2) redactarea unei scrisori de intenie;
(3)prezentarea la un interviu.
 (1) n alctuirea unui CV trebuie luate n considerare cteva
aspecte importante; primul dintre acestea este scopul cruia va
servi CVul respectiv. Astfel, se difereniaz trei tipuri de CV uri:
academic, profesional i combinat.
Elementul lor comun este dat de cele cteva rubrici standard:
date personale (nume, prenume, data i locul naterii, date de
contact: adres potal, telefon, fax, email),
educaie/pregtire profesional,
experien profesional,
rubric de recomandri (nu totdeauna cerute de angajatori, unde
se trec numele, funcia/poziia i datele de contact a dou
persoane care cunosc activitatea subiectului i care pot da
referine despre acesta).
 n cazul CVului profesional, se accentueaz:
calitile care recomand subiectul pentru o anumit slujb / o anumit
poziie n cadrul unei instituii, organizaii, firme, companii.
partea de coninut trebuie s fie dat de prezentarea detaliat a
experienei profesionale a subiectului. Fiecare loc de munc menionat
va trebui nsoit de o descriere a atribuiile i responsabilitilor avute, a
sarcinilor speciale pe care lea presupus,
caracteristicile si abilitati (abilitatea de a lucra n condiii de stres,
spiritul organizatoric, creativitatea, capacitatea de a rezolva situaii de
criz, seriozitatea, capacitatea de a lucra cu termene fixe, spiritul de
echip etc.)
hobbyurile care comunic date importante despre personalitatea
subiectului.
rubricile referitoare la limbi strini i alte abiliti profesionale (de
exemplu, o persoan poate fi calificat ca agent de paz, dar poate
avea i abiliti/cunotine de tmplrie, fapt care se poate dovedi util n
procesul de cutare a unui loc de munc).
 (2) Scrisoarea de intenie este un element mai puin standardizat
de autoprezentare i comunicare profesional, care face trecerea
ctre interviu
Partea introductiv trebuie s menioneze scopul n care este
redactat i modul n care sa aflat de oportunitatea respectiv
Partea de coninut propriuzis este dat de prezentarea motivelor
care justific aplicaia n cauz (justificat de experiena
anterioar a solicitantului postului), de autocaracterizarea
autorului i de dovedirea faptului c subiectul este familiar cu
cerinele situaiei profesionale pentru care aplic i este capabil s
fac o evaluare realist a acestora, din perspectiva experienei
sale personale.
Partea de final va cuprinde enumerarea succint a motivelor
pentru care subiectul se consider un candidat potrivit i
identificarea posibilelor avantaje pe care le ar putea avea partea
decident n cazul selecionrii sale.
 n general, scrisoarea de intenie nu se adreseaz
nominal (excepie fac cazurile n care se tie poziia
evaluatorului responsabil resurse umane, director,
ef departament etc.). Tonul trebuie s fie, pe ct
posibil, obiectiv i ncreztor n ansele i n
capacitile subiectului (modestia exagerat poate
constitui un semn de nesiguran sau de
necontientizare a propriei valori, ceea ce duce la
scderea anselor aplicantului). Scrisoarea de
intenie trebuie redactat ngrijit (dac se poate s
fie tiprit), ntrun limbaj profesional i fr greeli
de limb i ortografie.
 (3) Interviul reprezint etapa ultim a acestui proces de
autoprezentare profesional. Scopul unui interviu poate fi
obinerea, transmiterea sau clarificarea de informaii n vederea
ncheierii procesului de evaluare profesional n cauz.
Interviurile se difereniaz n funcie de gradul de structurare:
nestructurat (conversaia liber), structurat (urmnd o gril de
interviu) i centrat (focalizat, concentrat ntro anumit direcie,
pe anumite aspecte);
de dominana uneia dintre prile care interacioneaz n cadrul
interviului: directiv (dominat de intervievator), nondirectiv (la
iniiativa intervievatului) i mixt;
de numrul persoanelor participante la interviu:
panel(intervievat versus grup de intervievatori) i de grup (un
grup intervievat de o singur persoan).
 trucuri care contribuie la susinerea unui interviu reuit

- aflarea ct mai multor informaii despre instituia care organizeaz interviul

(domeniu de activitate, vrfuri de succes etc.);
- ntocmirea unei liste cu posibile ntrebri i pregtirea unor rspunsuri adecvate;
- pregtirea unor documente ajuttoare (referine, materiale publicate etc.) care s
ateste seriozitatea candidatului;
- punctualitatea candidatul trebuie s ajung ntotdeauna la timp (recomandabil
cu 1015 min. naintea interviului), iar dac apar situaii neprevzute care s
cauzeze o oarecare ntrziere sau imposibilitatea de prezentare, trebuie telefonat
i reprogramat interviul;
- inuta trebuie s fie formal, dar n concordan cu personalitatea purttorului i
s reflecte consideraia care se acord acestui gen de ntrevedere; trebuie evitat
stilul excesiv formal, n special dac aplicantul este o fire mai boem (n general,
trebuie gsit un compromis ntre formalitatea situaiei i personalitatea
candidatului);
- tonul discuiei trebuie s fie echilibrat, dar nu monoton, s reflecte interesul i
entuziasmul pentru deschiderea profesional creat, fr a prea nerealist i
exagerat.
Tipuri ale comunicarii in
campul social
Dupa scopul urmarit distingem: comunicare oficiala si neoficiala
Dupa frecventa comunicarii distingem comunicare permanenta,
periodica si aperiodica /ocazionala
Dupa genul de activitate careia i se adreseaza avem comunicare
instructiva / educativa, si profesionala / in procesul muncii
Dupa forma de realizare sau tipul de cod utilizat distingem
comunicare verbala, nonverbala si mixta
Dupa aria de cuprindere distingem comunicare cu caracter
general, de orientare si indrumare si comunicare cu caracter
specific pe domenii
Dupa modalitatea de a intra in procesul comunicarii sau dupa
mijloacele de realizare distingem comunicare directa sau
nemijlocita si comunicare mediata mijlocita sau indirecta
Dupa locul desfasurarii distingem comunicare la sediul institutiei
interesate si in afara sediului acesteia
 Dupa situatiile care au generat /declansat procesul comunicarii distingem
comunicare in situatii de cerere si in situatii de opozitie
Dupa subiectul declansator distingem comunicare la cererea publicului si
comunicare la initiativa functionarului public
Dupa aria de interese ale publicului distingem comunicare de interes
general si vizand interesele unui grup particular
Dupa dupa aria de interese si cerinte ale institutiei distingem comunicare
de interes individual, de prevenire, de rezolvare a solicitarilor publicului si
de promovare a imaginii publice
Dupa gradul de organizare distingem comunicare sistematica si
nesistematica
Dupa cetatenia solicitantului distingem comunicare cu cetatenii romani si
cu cetatenii altor state
Dupa mijloacele de informare in masa utilizate distingem comunicare
scrisa (ziare, brosuri, documente, dari de seama, fise tehnice ale
produselor), comunicare orala (conferinte, dezbateri, seminarii, vizite,
alte manifestari speciale) si vizuale (filme diapozitive, fotografii).
Secrete ale comunicarii reusite
in public
1. Pegatirea discursului parcurgand mai multi pasi:
ordonarea logica a discursului si redactarea lui. Daca
folosim notitele suntem siguri pe noi si convingatori; daca
folosim fise trebuie sa sistematizam ideile principale pe
fise si apoi vorbim liber despre ele; daca citim discursul
de pe notite trebuie sa fim siguri ca il cunoastem in mare
astfel incat sa putem pastra contactul vizual cu audienta.
Repetitiile prealabile sunt necesare mai ales atunci cand
nu avem experienta vorbitului in public. Cronometrarea
este urmatorul pas pentru a putea astfel afla cat timp ne
va lua in realitate ceea ce am pregatit si sa ajustam
discursul in raport de timpul real alocat.
 2. Aducerea audientei la noi. Cand pregatim un discurs pentru
public trebuie sa ne asiguram ca stim cine este publicul, ce
asteptari are si ce vrea sa auda de la noi. Daca nu stim nimic
despre public in sine atunci pregatirea prealabila trebuie sa
includa si cautarea raspunsului la urmatoarele intrebari: cu ce se
ocupa organizatia gazda?, cine sunt membrii ei?, de unde sunt?,
care sunt problemele cu care se confrunta?, despre ce ar dori sa
le vorbesc?, cat trebuie sa tina discursul?, vor fi intrebari la final?
Reciproca este si ea valabila. Trebuie sa ne facem cunoscuti
publicului, punand accentul pe elementele comune, cum ar fi
etnie, pregatire profesionala, hobbiuri, interese, familie etc,
elemente de natura sa destinda admosfera si sa castige simpatia
audientei.
 3.surprinderea audientei . Uneori putem
avea succes la public daca povestim ceva la
care nu se asteapta. Elocinta, forta
argumentelor, umorul castiga audienta chiar
daca sensul discursului este invers celui
asteptat. Atunci cand cunoastem publicul
problema este cantarita serios, sau reflecta
una din pasiunile noastre astfel incat sa
putem fi convingatori prin entuziasm publicul
va fi cucerit si discursul un succes.
 4. Concizia. Profesorii de engleza relateaza adesea
povestea unei persoane careia un prieten i-a trimis
o scrisoare foarte lunga care se incheia cu scuze:
iarta lungimea scrisorii. Nu este usor sa fii concis
mai ales cu un subiect despre care stii foarte multe.
Dar unul din secretele comunicarii orale reusite este
distilarea mesajului pana la esente. Accentul pe
concizie este cu atat mai important in discursul
public. Totdeauna mesajele scurte si clare sunt
retinute iar unele intra in istorie cum ar fi discursul
inaugural al presedintelui american John Kennedy:
dragi conationali, nu va intrebati ce poate face
patria pentru voi ci ce puteti face voi pentru ea.
 5. Umorul. Nu trebuie sa fim gravi daca nu este
necesar. Doar daca prezentam un tratament pentru
cancer sau declansarea vreunui razboi urmat de
pierderi de vieti omenesti tonul grav este necesar. In
rest oamenii de regula considera discursurile
plicticoase, pierdere de vreme sau un adevarat
blestem. De aceea chiar daca vorbim de lucruri
serioase, audienta va aprecia o infuzie de umor.
Gluma trebuie potrivita discursului, inclusa in el
legata de ideile importante la un moment dat.
 Trebuie evitate introducerile de genul
-stati sa va spun un banc
-asta imi aminteste de o gluma; poate o stiti deja dar
eu tot v-o spun
-mi s-a intamplat ceva nostim venind incoace.
Nu trebuie sa incheiem cu buna gluma, nu? pentru
ca este posibil sa nu li se fi parut atat de buna.
Gluma trebuie legata de preocuparile si interesele
audientei, de experienta ei, iar dupa ce rasul a
incetat se leaga de ideea urmatoare pe care vrem
sa o subliniem.
 6. Numitorul comun. In discursul in public trebuie sa
evitam expresiile la moda, jargoanele, expresiilor
prea familiare sau injuriilor,
Cuvintele prea familiare sau apelarea la cel mai mic
numitor comun al audientei va face mai mult rau
decat bine.
Nici extrema unui limbaj prea sofisticat academic nu
prinde totdeauna, deoarece audienta trebuie sa
simta ca vorbesti cu niste oameni si nu cu peretii din
jur. Apelarea la sentimente, experiente situatii
familiare, exprimate intr-un limbaj simplu concis si
entuziast vor asigura efectul maxim de atentie si
simpatie al audientei.