Obiectul si importanta fiziologiei animalelor

Fiziologia Omului şi Animalelor este ştiinţa care studiază funcţiile organelor, sistemelor de organe şi
relaţiile dintre ele. Fiziologia cercetează procesele biologice din organism, interdependenţa dintre ele şi
dependenţa lor de condiţiile de existenţă ale organismului. Fiziologia ca ştiinţă studiază logica vieţii
asigură dezvoltarea normală şi funcţionarea organismului uman, stabilitatea lui faţă de mediul extern,
comportarea adaptativă în procesele emoţionale şi de gândire. Derivate din trunchiul fiziologiei,
disciplinele funcţionale mai recent apărute sunt: biochimia, biofizica, genetica moleculară.
Organismul uman se comportă ca un sistem deschis, autoreglat şi adaptat la necesităţile variabile ale
materiei vii. Viaţa poate fi considerată ca o formă superioară de mişcare a materiei, rezultată prin evoluţie
şi caracterizată prin metabolism, autoreproducere, autoreglare şi adaptare la condiţiile variabile ale
mediului extern şi intern.

La baza sa stau procese fizico-chimice şi biologice de o complexitate deosebită. Sănătatea reprezintă

relaţia armonioasă între structuri şi funcţii ca rezultat a echilibrelor homeostatice şi capacităţii de adaptare
la mediu.

Factorii de menţinere a sănătăţii endogeni şi exogeni asigură starea morfo-funcţională a ţesuturilor şi

aparatelor, precum şi reacţiile neuro-endocrine-metabolice de apărare şi adaptare la diversele
suprasolicitări.

Capacitatea de apărare, adaptare şi rezistenţă a organismului uman la variaţiile mediului intern sau extern
fiind limitată, diversele agresiuni sau suprasolicitări pot determina alterarea stării de sănătate sau
homeostază şi instalarea boli

Proprietati fundamentale ale materiei vii. Organite celulare (Curs 1)1. Excitabilitatea – este proprietatea
materiei vii de a raspunde, mai mult sau mai putin speific, la actiunea unuistimul adecvat.Stimul/excitatia
– variatie energica din mediu.Stimulul poate sa produca raspunsul daca este adecvat ca forma de energie,
amplitudine, durata de actiune, bruschete.Proprietatile fundamentale ale materiei vii:O forma particulara
de excitabilitate este excitabilitatea electrica care reprezinta capacitatea unei membrane celularede a
genera si conduce semnale electrice speciale denumite potentiale de actiune.2. Metabolismul –
proprietatea fundamendală a materiei vii prin care structurile vii au capacitatea de a oxidagradat diferite
substanțe, utilizând mare parte din energia chimică astfel eliberată pentru desfășurarea unor
reacțiichimice.3. Reproducerea – proprietatea fundamentală a materiei vii de a se divide.Forma somatică
de diviziune este mitoza – fiecare din cele două celule fiice primește o copie a întregii informațiigenetice
prevăzute sub forma de ADN la nivel nuclear.4. Mișcarea/motilitateaExistă numeroase și variate forme de
mișcare celulară, bazate pe interacțiuni între proteinele specializate.Cele două motoare moleculare
principale sunt:- cuplul actină – miozină (baza contracției musculare)- cuplul tubulină-dineină (baza
mișcării de tip ciliar-flagelar).Celula este unitatea fundamentală a materiei viiLa nivel celular se manifestă
toate proprietățile fundamentale ale materiei vii.Ele sunt asigurate morfo-functional la nivel subcelular în
mod diferențiat, prin specializările organitelor celulare.CelulaCelula este alcătuită din membrană,
citoplasmă și nucleu.1. Membrana celularăMembrana se formează prin diferențierea citoplasmei la
periferia celulei.Componenta principală a membranei celulare este plasmalema:- un bistrat fosfolipidic în
care se găsesc proteine periferice și integrale- glucokalixul (cu compoziție glicoproteică) la exterior-
citoscheletul membranar la interior.Plasmalema asigură schimburi controlate de substanțe li informație cu
mediul extracelular.La nivelul plasmalemei se realizează:- transferul substanțelor hidrofile (pori, canale,
transporturi);- recunoașterea semnalelor biochimice (receptori);- legătura cu celule învecinate (joncțiuni
comunicante strânse – joncțiuni gap).Membrana celulară intervine:- în schimburile dintre celule si mediul
extern al acestora;- are permeabilitate selectivă;- este polarizată electric.
2. Citoplasma celulară:- este masa celulară care înconjoară nucleul.- se prezintă ca un sistem coloidal, în
FIZIOLOGIE (1)

Proprietati fundamentale ale materiei vii. Organite celulare (Curs 1)

1. Excitabilitatea – este proprietatea materiei vii de a raspunde, mai mult sau mai putin speific, la
actiunea unui stimul adecvat. Stimul/excitatia – variatie energica din mediu. Stimulul poate sa
produca raspunsul daca este adecvat ca forma de energie, amplitudine, durata de actiune,
bruschete. Proprietatile fundamentale ale materiei vii: O forma particulara de excitabilitate este
excitabilitatea electrica care reprezinta capacitatea unei membrane celulare de a genera si conduce
semnale electrice speciale denumite potentiale de actiune. 2. Metabolismul – proprietatea
fundamendală a materiei vii prin care structurile vii au capacitatea de a oxida gradat diferite
substanțe, utilizând mare parte din energia chimică astfel eliberată pentru desfășurarea unor
reacții chimice. 3. Reproducerea – proprietatea fundamentală a materiei vii de a se divide. Forma
somatică de diviziune este mitoza – fiecare din cele două celule fiice primește o copie a întregii
informații genetice prevăzute sub forma de ADN la nivel nuclear. 4. Mișcarea/motilitatea Există
numeroase și variate forme de mișcare celulară, bazate pe interacțiuni între proteinele
specializate. Cele două motoare moleculare principale sunt: - cuplul actină – miozină (baza
contracției musculare) - cuplul tubulină-dineină (baza mișcării de tip ciliar-flagelar). Celula este
unitatea fundamentală a materiei vii La nivel celular se manifestă toate proprietățile fundamentale
ale materiei vii. Ele sunt asigurate morfo-functional la nivel subcelular în mod diferențiat, prin
specializările organitelor celulare. Celula Celula este alcătuită din membrană, citoplasmă și
nucleu. 1. Membrana celulară Membrana se formează prin diferențierea citoplasmei la periferia
celulei. Componenta principală a membranei celulare este plasmalema: - un bistrat fosfolipidic în
care se găsesc proteine periferice și integrale - glucokalixul (cu compoziție glicoproteică) la
exterior - citoscheletul membranar la interior. Plasmalema asigură schimburi controlate de
substanțe li informație cu mediul extracelular. La nivelul plasmalemei se realizează: - transferul
substanțelor hidrofile (pori, canale, transporturi); - recunoașterea semnalelor biochimice
(receptori); - legătura cu celule învecinate (joncțiuni comunicante strânse – joncțiuni gap).
Membrana celulară intervine: - în schimburile dintre celule si mediul extern al acestora; - are
permeabilitate selectivă; - este polarizată electric.
2. Citoplasma celulară: - este masa celulară care înconjoară nucleul. - se prezintă ca un sistem
coloidal, în care mediul de dispersie este apa, iar faza dispersată este reprezentată de ansamblul
de micele organice care se găsesc în stare de permanență mișcare. - are două componente: o
citoplasmă fundamentală (hialoplasma) o formațiuni diferențiate (organite celulare) Organite
celulare: - reticul endoplasmatic, mitocontrii, lizozomi, aparat Golgi (delimitate de membrane). -
ribozomi, incluziuni citoplasmatice, elemente fibrilare (constituie un ansamblul morfo-funcțional
numit citoschelet). Mitocondrii - sunt delimitate de o membrană dublă; - sunt specializate pentru
producția de ATP; - în matricea mitocondrială se desfășoară ciclul acizilor tricarboxilici Krebs; -
la nivelul membranei mitocondriale interne funcționează lanțul enzimatic transportor de electroni
(respirator), cuplat cu sinteză de ATP (fosforilare oxidativă). Reticul endoplasmic - este un
ansamblu tubulo-vezicular Rol: - transport intracelular de substanțe; - stocarea și eliberarea
calciului - sinteza fosfolipidelor, acizilor grași, steroizilor; Porțiunile de reticul endoplasmic care
prezintă ribozomi (reticul endoplasmic rugos), participă la sinteza proteinelor. Aparatul Golgi -
este o formațiune specializată alcătuită dintr-un ansamblu de cisterne turtite și mici vezicule (de
transfer la un pot și de exocitoză la celălalt); - are rol în procesarea post-translațională a
proteinelor secretorii (glicolizare și împachetare în vezicule de exocitoză). Lizozomii - sunt
formați la nivelul aparatului Golgi; - sunt vezicule cu un conținut bogat în hidrolaze; - realizează
procese de digestie intracelulară a materialului de endocitoză (heterofagie) / a structurilor proprii
(autofagie) - Autofagia – în cadrul proceselor de înlocuire permanentă a proteinelor pentru
menținerea funcționalității lor. Ribozomii: - sunt granule libere în citoplasmă, de obicei atașați
retilului endoplosmic. - au rol în sinteza proteică. - secvența de aminoacizi din lanțul polipeptidic
sintetizat la acest nivel este dictată de secvența de nucleotide (codoni) din ARN-ul mesager.
Citoscheletul Ansamblu de filamente de natură proteică. Se descriu 3 clase de filamente: -
Microfilamente – rol în menținerea arhitecturii celulare - Microtubuli – rol în motilitate -
Filamente intermediare: rol în ancorarea unor proteine membranare.
3. Nucleul - cel mai mare corpuscul din citoplasmă. - forma lui corespunde formei celulei în care
se găsește, conține nucleoli. - majoritatea celulelor sunt uninucleate; pot fi și binucleate (celula
hepatică); polinucleate (fibra musculară striată); anucleate (hematia). Structural: Organite celulare
specializare: Miofibrilele: specifice fibrele musculare; Neurofibrilele și corpusculi Nissl: specifici
fibrei nervoase. Transportul transmembranar - se realizează sub formă de macrotransfer și
microtransfer macrotransferul se realizează prin endocitoză și exocitoză. microtransferul poate fi
activ / pasiv după cum se realizează în sensul sau împotriva gradientului electrochimic
transmembranar. - transportul pasiv este un proces de difuziune prin membrana celulară. -
substanțele lipofiledifuzează ușor bistratul lipidic, iar cele hidrofile utilizează căi hidrofile (pori,
canale, transportori). - porii și canelele sunt structuri proteice care delimitează căi apoase
transmembranare. - canalele prezintă bariere de permeabilitate și selectivitate. - diviziunea
transmembranară pe căi preferențiale specifice se numește difuziune facilitată. - difuziunea apei
prin membrană se numește osmoză. - transportorii realizează transferul de substanță prin legarea
acesteia de proteina transportatoare pe o față a mambranei, o anume modificare conformațională a
acesteia li eliberarea substanței pe cealaltă față a membrane. - după numărul de specii moleculare
transportate pe un ciclu transportor există uniport( ) și co-transport (sinport ( ) / antiport ( ) ). -
transportul activ se realizează numai de către transportori proteici. - poate fi primar sau secundar,
după cu proteina transportatoare prezintă activitate ATP-azică proprie.
Fiziologia celulelor nervoase și musculare (Curs 2) Celula nervoasă, neuronul, reprezintă unitatea
morfo-funcțională a sistemului nervos. Este alcătuit din: o corp celular; o prelungiri neuronale
(dendrite – prelungiri citoplasmatice care conduc impulsul nervos centripet (aferent), axon –
prelungire unică, lungă care se termină prin ramificații multiple - butoni terminali). - La nivelul
butonilor terminali se găsesc vezicule cu mediator chimic. Axonii conduc impulsul nervos
celulifug (eferent). - Neuronii realizează o vastă rețea; sunt legați între ei prin sinapse - Sinapsă –
formațiuni specializate care se realizează între axonul neuronului presinaptic și dendritele
neuronului post-sinaptic. Structura sinaptică: - segment presinaptic; - fanta sinaptică; - segment
postsinaptic. Proprietăți fundamentale ale neuronului: Constau în generarea și conducerea
impulsurilor nervoase. 1.Excitabilitatea – maximă la nivelul țesutului nervos. - Sub acțiunea unor
stimuli se produc la nivel neuronal anumite modificări fizico-chimice care stau la baza generării
impulsului nervos. - Pentru a produce un impuls nervos, stimulul trebuie să aibă o anumită
intensitate – intensitate prag. - Stimulii subliminari nu produc impuls nervos. - Stimulii
supraliminari nu produc un impuls nervos mai puternic decât stimulii prag. - Corelațiile dintre
intensitatea stimulilor și răspuns, care caracterizează excitabilitatea au fost studiate folosind ca
stimul curentul electric și ca răspuns contracția musculară obținută prin stimularea nervului
motor. Intensitatea minimă a unui curent electric care aplicat pe nerv determină un răspuns din
partea nervului / mușchiului – reobaza. Timpul cât trebuie aplicat curentul pentru a apare
răspunsul = timp util. Cronaxia = timpul minim necesar unui curent cu intensitate dublă reobazei
pentru a produce un răspuns motor. - stimulii cu intensitate prag, acționând la nivelul neuronilor,
produc modificări fizico-chimice, care au ca urmare declanșarea unui impuls nervos care se
autopropagă. - membrana neuronală este polarizată în repaus (pozitiv pe fața externă, negativ pe
cea internă) datorită repartiției inegale a na și k de o parte și de alta a membranei. - între fața
externă și interiorul celulei există o diferență de potențial de -50 -70 mV = potențial membranar
de repaus. - aplicarea unui stimul cu intensitate prag crește brusc permeabilitatea membranei
neuronale determinând depolarizarea și micșorarea diferenței de potențial cu -15 mV, polaritatea
se inversează devenind negativă pe fața externă și pozitivă pe cea internă = potențial de acțiune.
2.Conductibilitatea este proprietatea de autopropagare a impulsurilor nervoase prin axoni pana la
terminațiile acestora, unde sunt transmise unui alt neuron, producând un răspuns caracteristic. În
organism …