AMENAJAREA INTEGRATĂ A

TERITORIULUI

Amplasarea şi amenajarea centrelor pentru

producţia vegetală

Student : Răuță Ioan Alexandru

 In procesul de organizare a teritoriului si dezvoltarea unitatilor (fermelor) agricole,
amplasarea si dimensionarea centrelor de productie constituie o competenta esentiala, realizata in
concordanta cu strategia de perspectiva, profilul si conditiile teritoriale specifice.
In forma cea mai generala, centrele de productie se pot clasifica pe baza urmatoarelor criterii,
dupa:
 forma sociala a societatii comerciale agricole, societati agricole,
gospodarii familiale etc.;
 rolul si functia : centre principale de productie, complexe agroindustriale,
centre de productie de tip ferma (sectoare), centre de productie auxiliare etc.;

 dependenta de teren : centre dependente de teren ca baza de productie

(fermele de vaci pentru lapte si taurine la ingrasat, intreprinderi pentru deshidratarea furajelor
verzi, centrele de vinificare etc.) si centre cu o dependenta redusa de teren (complexele
agroindustriale de porci, pasari etc.);

 ramura de productie, se disting din acest punct de vedere centre pentru

productia animala (ferme), complexe diferentiate pe specii (taurine, porcine, pasari, ovine) sau
productia realizata (lapte, carne etc.) si centre pentru ramura productiei vegetale (centre pentru
culturi de camp, viticole, pomicole, legumicole etc.);

 depozitare, conditionare, prelucrare : silozuri, fabrici de nutreturi

combinate, intreprinderi pentru deshidratarea furajelor verzi, depozite de fructe, legume si
cartofi, abatoare, centre de industrializare a laptelui etc.).

In cadrul centrelor de  productie, amplasamentul si executia diferitelor obiecte se

realizeaza pe baza documentatiilor tehnico-economice.

Centrele de productie constituie suprafata de teren cu constructiile aferente, locul de

concentrare a mijloacelor de productie si unde se efectueaza procese de productie agricola
stationare si de conducere a unitatilor.
 Amplasarea, dimensionarea si amenajarea centrelor de productie se realizeaza pe baza
cunoasterii profilului, dimensiunile ramurilor si imbinarea lor, conditiile naturale, economice si
sociale.

Amplasarea si amenajarea centrelor de productie implica analiza urmatoarelor grupe de

conditii principale:

a)     Conditiile economice cuprinzand urmatoarele aspecte:

 modul in care centrul de productie se incadreaza in profilul ramurii, cu

indicarea ponderii pe care o va detine noua capacitate in cadrul unitatii;

  profilul centrului de productie, capacitatea si tehnologia adoptata, care

asigura realizarea economica a productiei;

 incadrarea in prevederile planurilor de amenajare a teritoriului si

urbanism, modul de incadrare si amplasare a acestuia fata de perimetrul construibil al localitatii,
respectiv limita intravilanului localitatii pentru a evita investitii suplimentare in constructii
social-culturale si asigurarea cu forta de munca;

 posibilitati de racordare la traseele si capacitatile retelelor edilitare,

existente si propuse, cu evidentierea posibilitatilor de cooperare in folosirea surselor de apa, a
retelelor de canalizare, a retelelor electrice, retelelor termice etc;

 corelarea cu amplasarea categoriilor de folosinta, masive de teren,

urmarind pe cat posibil asezarea centrala fata de perimetrul unitatii si caile de comunicatie,
avand bune legaturi functionale cu unitatile vecine;

 terenul sa permita o extindere ulterioara a centrului de productie in

concordanta cu planul de perspectiva;

 apropierea de centrele de aprovizionare si desfacere a productiei, respectiv

legaturi functionale directe;
  utilizarea la maxim a constructiilor si instalatiilor existente

 respectarea prevederilor Legii nr. 18/1991, urmarind pe cat posibil

amplasarea pe terenuri improprii productiei agricole, eventuale exproprieri, scoateri de terenuri
din productia agricola sau fondul forestier, demolari de constructii;

 posibilitatea dezvoltarii unor centre sau unitati existente, folosindu-se la

maximum spatiile libere in care sa fie amplasate noile constructii, in vederea marimii densitatii
constructiilor existente.

b) Conditiile naturale si tehnico-constructive sunt factorii preponderenti in stabilirea

rationala a amplasamentelor care evidentiaza urmatoarele elemente principale:

 conditiile orografice si microclimatice impun ca terenul sa nu prezinte

fenomene de alunecare, eroziune, denivelari accentuate si sa fie in panta usoara pentru a asigura
scurgerea apelor meteorice, vor fi evitate terenurile situate la baza pantei, a zonelor de acumulare
a apelor meteorice sau albia vailor unde nu exista asigurarea impotriva inundatiilor, zonelor
supuse alunecarilor si, pe cat posibil, terenurilor macroporice, expozitia sa fie sudica, sud-vestica
si sud-estica la adapost de vanturile reci. In cazul in care nu se pot realiza, se vor prevedea
perdele de protectie forestiera;

 conditiile hidrologice si geotehnice - terenul trebuie sa fie permeabil, cu

nivelul panzei freatice la cel putin 1,5 m sub talpa fundatiei, apa subterana sa aiba un debit care
sa satisfaca necesarul cantitativ si calitativ pentru alimentarea cu apa. Sunt indicate terenuri care
ofera posibilitatea de a folosi direct apele de adancime medie (100 – 200 m), iar in zonele cu
foraj, panza de apa freatica sa fie la cel putin 5 m, in vederea prevenirii infectarii cu apele uzate.
Se vor prefera terenuri cu structura granulometrica mare, precum si cele saraturate, terenul sa
aiba o rezistenta a solului de cel putin 2 kgf/cm 2, amplasarea in apropierea unui emisar natural
care sa preia apele reziduale dupa o prealabila epurare.
 c) Conditiile sanitar – veterinare impun in primul rand ca apa folosita sa corespunda
stasurilor in vigoare, iar terenul trebuie sa se gaseasca in afara zonei de actiune a nocivitatilor
provenite de la intreprinderi industriale, evitandu-se o apropiere prea mare de centrele populate,
pentru ca apa sau aerul sa nu fie supuse unor poluari reciproce.

In acelasi timp, trebuie sa se asigure distantele minime specifice fiecarei specii de

animale, fata de centrele populate, caile de comunicatie sau intre diferitele sectoare etc.,
apreciind de la caz la caz distantele ce urmeaza a fi luate in considerare la alegerea unui
amplasament cu cerinte obligatorii.

In general, centrele de productie trebuie sa fie amplasate acolo unde raspunsul optim
cerintelor si functiilor pentru care sunt destinate asigura conditiile pentru sistematizarea
constructiilor, obiectivele fiind grupate pe functiuni corespunzator fluxului tehnologic optim,
adecvat particularitatilor fiecarei ramuri. Astfel, se impun respectarea unor particularitati de
amplasare a centrelor de productie agricola:

 centrele administrative – sedii centrale si ferme sunt conditionate de

suprafete, specializarea si volumul productiei, integrate conditiilor specifice ale teritoriului
unitatii, caile de comunicatie si localitatile apropiate;

 centrele de productie pentru culturi in mediul controlat (sere) se

amplaseaza in zonele cu cele mai scurte perioade de nebulozitate si avand acces la utilitatile
edilitare in conditii economice avantajoase (energie termica si electrica, apa, canalizare etc.)
cuprinzand spatiul pentru amplasarea tuturor obiectivelor (pavilion administrativ, centrala
(punct) termica, hala de sortare si depozit, remiza si depozit de utilaje, post de transformare
energie electrica, blocuri sera corepunzator capacitatii, drumuri si platforme;

 rasadnitele si solariile - amplasarea acestora este dependenta de sursa de

caldura, iar suprafata determinata de sarcinile de productie, avand asigurate surse de apa proprii;

 depozitele de fructe-legume si cartofi au amplasamentul conditionat de

caracterul sezonier al produselor, ceea ce impune constituirea rezervelor de produse pentru
consum, prelucrare, export, in corelare cu amplasarea centrelor de consum si a cailor de
comunicatie. In mod obisnuit, depozitele sunt specializate pentru depozitarea unui singur produs
(mere, struguri, cartofi, ceapa, radacinoase etc.) si sunt amplasate in zonele de productie, iar cele
universale (sortiment complet de legume si fructe) se amplaseaza in apropierea centrelor de
consum;

Amplasarea si dimensionarea centrelor de vinificatie

Prepararea şi păstrarea vinurilor se realizează în centre de vinificaţie care se mai numesc

şi construcţii vinicole. După modul de funcţionare, centrele de vinificaţie pot fi de trei tipuri.

Tipul l. Construcţia este formată în principal din cramă şi îndeplineşte funcţia primară de
vinificaţie (prelucrare, fermentare, obţinerea vinului) şi păstrarea temporară a acestuia până la
producţia viitoare, în general, având o capacitate mai mare de prelucrare şi mai mică de
depozitare.

Tipul II. Este forma cea mai completă dintre toate tipurile de construcţii vinicole,
rezultând din combinaţia cramă-pivniţă cu funcţiile corespunzătoare, vinificaţie primară,
condiţionare, păstrare şi învechire, precum şi îmbutelierea vinurilor. Aceste construcţii sunt, ca şi
precedentele, amplasate în podgorii şi sunt cunoscute sub numele de combinate de vinificaţie.
Ele sunt dotate cu tehnică modernă, corespunzătoare unei producţii de vinuri de înaltă calitate.
Combinatele de vinificaţie au capacităţi mari de producţie, 500 - 1.000 vagoane, atât pentru
prelucrare cât şi pentru păstrare.

Tipul III. Ca structură, specificul acestui tip îl formează pivniţa, neavând decât sporadic
rol în prelucrarea strugurilor. Un astfel de local, spre deosebire de celelalte, îndeplineşte funcţii
mai pregnant comerciale, având printre sarcinile principale de producţie, formarea producţiilor
mari de vinuri, îmbutelierea acestora şi desfacerea lor către unităţile comerciale de consum.
Aceste construcţii au capacităţi de depozitare de 500 - 1.000 vagoane, iar capacitatea de
prelucrare este mult mai mare. La amplasarea centrelor de vinificaţie, pe lângă criteriile generale,
construcţiile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

• locul să fie cât mai puţin expus exceselor şi variaţiilor mari de temperatură;
 • sunt recomandate centrele de vinificaţie (şi mai ales pivniţele) încastrate în corpul
unor dealuri sub formă de hrube, care asigură temperaturi constante şi un reglaj mai economic al
temperaturilor;

• să se amplaseze la distanţe convenabile faţă de locurile cu mirosuri urâte, ce se pot

transmite vinurilor, viciindu-le calitatea;

• în mod special, se va urmări racordarea la reţeaua de circulaţie, surse de apă

potabilă, linii electrice etc.;

• construcţiile de vinificaţie mari, de tipul II şi III, sunt echipate cu mijloace de

termoizolare şi termoreglare; chiar şi la acestea, crama este îngropată sau semiîngropată din
considerente termice.

Secţia de prelucrare a strugurilor

Spaţiul ocupat de această secţie este de obicei închis, dar el poate fi şi deschis (sub
copertină) dacă se are în vedere că sezonul de lucru cu maşinile de prelucrare este relativ scurt şi
că lucrările executate nu cer condiţii de mediu deosebite. În centralele moderne, această secţie
cuprinde un sector exterior clădirii, în care sunt amplasate cabina de recepţie cu podul basculă,
platforma pentru manevrarea utilajelor de transport, buncărele de alimentare cu materie primă. În
afară de acest spaţiu exterior deschis, secţia mai prezintă un spaţiu în interiorul clădirii, care este
numit sala maşinilor, de obicei construit pe trei nivele (sau unul singur), unde sunt amplasate
zdrobitoarele, desciorchinatoarele (desbrobonitoarele), prese de diferite tipuri, pompe de must,
scurgătoare sau linuri, benzi transportoare a ciorchinilor etc.

Secţia de fermentare

Se află în continuarea secţiei de prelucrare şi cuprinde una sau mai multe compartimente
separate pentru vinurile albe şi pentru vinurile roşii. Principalele utilaje sunt vasele de mare
capacitate: cisterne, budane sau căzi.

Secţia de fermentaţie este mai pretenţioasă. Pe lângă spaţiu şi apă, temperatura, ventilaţia
şi aerisirea sunt condiţii de o însemnătate deosebită, de care depinde desfăşurarea procesului de
fermentaţie şi securitatea lucrărilor. Temperatura optimă pentru sala de fermentaţie este cuprinsă
între 18°C şi 22°C pentru vinurile albe şi 20 - 22°C pentru vinurile roşii. În scopul creării
condiţiilor optime sunt necesare instalaţii de încălzire şi de ventilaţie.

Secţia pentru limpezirea mustului, specifică pentru producerea vinului alb, cuprinde,
de asemenea, vase cisterne, unde se fac tratamente chimice.

Secţia pentru maturare-învechire este partea de construcţie care primeşte vinul din sala
de fermentare sau limpezire în vederea maturării, condiţionării şi învechirii. Păstrarea vinului în
această secţie se face în butoaie şi, mai rar, în cisterne. Pentru învechirea naturală a vinului,
condiţii deosebit de favorabile oferă hrubele, care se află la 10 - 20 m adâncime, unde
temperatura se menţine constantă, în jur de 10°C, fără cheltuieli.

În general, în secţia de maturare se fac şi cupajările, iar temperaturile optime, 8 - 10°C

pentru vinurile albe şi 10 - 12°C pentru cele roşii. Umiditatea relativă a aerului trebuie să se
încadreze între 80 % şi 85 %. Aerisirea, spălarea şi iluminatul electric sunt condiţii
indispensabile secţiei de maturare.

Secţia de condiţionare şi stabilizare a vinului este echipată cu cisterne de cupajare, de

bentonizare, de demetalizare. Este prevăzută cu camere frigorifice unde se pot realiza şi menţine
temperaturi de 4 - 5°C pentru refrigerarea vinului.

Secţia de îmbutelierea vinului este amplasată la suprafaţa terenului. În această secţie se

realizează: spălarea sticlelor, îmbutelierea, ambalarea şi livrarea sticlelor. În componenţa secţiei
se află şi o magazie tampon pentru păstrarea temporară a vinului îmbuteliat şi o rampă pentru
încărcarea cutiilor, lăzilor sau paleţilor cu sticle în mijloacele de transport.

Secţia de subproduse asigură prelucrarea produselor secundare rezultate de la

vinificarea strugurilor şi întreţinerea vinurilor, ca: tescovină, burbă, drojdii, seminţe etc. Această
secţie este prevăzută cu instalaţii de difuzie, de extragere a acidului tartic, a alcoolului etilic etc.

În afară de secţiile prezentate anterior, mai sunt necesare compartimente anexe, cum ar fi:
 • secţia pentru igienizarea vaselor prevăzute cu un generator de aburi şi încăperi
cu pardoseli din ciment pentru spălarea butoaielor;

• atelier de dogărie pentru confecţionarea, repararea şi întreţinerea vaselor;

• atelier mecanic pentru întreţinerea şi funcţionarea utilajelor;

• laborator de analize, centrală termică, magazie de materiale etc.