Sunteți pe pagina 1din 3

Anastasia este o elevă ce manifestă respect atât față de cadrul didactic, cât și față de ai săi colegi,

folosind adesea formule de politete precum: “mulțumesc”, “scuză-mă”, “te rog”. Drept exemple ale
calităților pe care le apreciez la aceasta, ofer: susținerea ideilor prin argumente bine dezvoltate, simțul
umorului, obișnuind adesea să împărtășească diferite glume, atenția ridicată asupra micilor detalii. De
asemenea, latura sa deschisă spre interacțiune îi oferă apreciere din partea colegilor, emanând astfel
prietenie, încredere și inteligență.

Principalele aspecte la care vom continua să lucrăm împreună cu aceasta, sunt: ascultarea
instrucțiunilor cu mai multă răbdare, invadarea spațiului personal al celorlalți, acceptarea într-un mod mai
ușor a diverselor opinii venite din exterior.

Alex preferă să se implice adesea în activităţi exterioare, să împartăşească iubire celor din jur,
deţinând un pozitivism aparte. Folosirea formulelor de politeţe cu foarte mare
naturaleţe, este una dintre calităţile pe care le apreciez la acesta. Implicarea în activităţile colective si
expunerea punctului de vedere sunt importante progrese ale acestui semestru. Continua nevoie de
confirmare, de primire a unui feeback pentru a putea continua activitatea, compararea propriei persoane
cu cei din jur, sunt aspecte la care vom continua să lucrăm împreună cu acesta.

David iubeşte să socializeze cu ai săi colegi, aspect ce reiese din latura sa deschisă spre interacțiune,
primind astfel apreciere din partea colegilor. Calitățile pe care le apreciez foarte mult la acesta sunt dorința
de continuă evoluție și independența în cadrul sarcinilor primite. De asemenea, foloseşte în mod frecvent
formulele de politețe, precum: “mulțumesc” ,“te rog”, “scuză-mă”. Menționez faptul că momentele de
recreaţie sunt extrem de importante pentru acesta, preferând adesea să se joace fotbal. Aspectele care
necesită îmbunătăţire sunt: concentrarea asupra propriei persoane, desprinderea cu mai multă ușurință față
de momentul de pauză, dar și nivelul vocii, având tendința să vorbească tare în interiorul școlii.

Alexandru deţine o dorință extrem de evidentă, de autodepășire. De asemenea, socializează mult cu


cei din jur, manifestându-și întotdeauna dorința de interacțiune. Având adesea contact cu lumea
sportivă, pauzele reprezintă un moment important, acesta alegând să se joace fotbal, baschet sau
volei. Principalele aspecte la care vom continua să lucrăm împreună cu acesta sunt: îmbunătățirea
depăşirii momentului de furie, ascultarea cerințelor cu mai multă atenție.

Raul foloseşte adesea importante formule de politețe, precum: “bună ziua”, “mulțumesc”,
“scuzați-mă”. Evoluția sa, pe parcursul acestui semestru, a fost una constantă, reușind în continuare să-și
managerieze momentele de tensiune, să aibă o atitudine pozitivă față de sarcinile școlare. Pauzele
reprezintă momente importante din timpul programului școlar, acesta având responsabilitatea de a-și
termina sarcinile la timp, pentru a se bucura de acestea în totalitate. Împreună cu Raul lucrăm la
menținerea răbdării/autocontrolului până la finalul programului școlar.
Cristina foloseşte în mod corect şi regulat formulele de politețe, precum “mulțumesc”, “te rog”,
“scuză-mă”. Relațiile cu ale sale colege au devenit unele mult mai sănătoase, aceasta ajungând să întrețină
conversații cu toți cei din jur. Independența în realizarea sarcinilor, capacitatea de a face diferența dintre
momentul de pauză și oră, sunt rezultate ale atitudinii sale pozitive față de școală. Cunoaște regulile clasei
în totalitate, reuşind să le pună în aplicare, fără a avea nevoie de sprijin din partea adultului.

Andrei este un elev ce deține o inteligență aparte, aspect ce reiese din conversațiile purtate cu
acesta, în cadrul cărora am surprins argumente bine formulate și bine susținute. Capacitatea de a depăși
momentele de furie este principala evoluție a acestui semestru, astfel încât soluțiile au început să fie găsite
cu mai multă ușurință în cazul unor situații neprevăzute. De asemenea, este un elev ce manifestă un nivel
ridicat al respectului față de cadrul didactic, dar și față de colegi, folosind adesea formulele de politețe,
precum “mulțumesc”, “te rog”, “scuză-mă”. Aspectele la care continuăm să lucrăm împreună cu acesta
sunt: acceptarea diferitelor opinii, nivelul vocii, adesea având tendința de a folosi o voce mult prea ridicată
pentru interiorul școlii.

Mihai V manifestă foarte mare independenţă, aspect ce reiese din rezolvarea rapidă și
corectă a sarcinilor școlare, fără a fi nevoie de intervenția unui adult. Fiind pasionat de lumea sportivă,
pauzele reprezintă un moment important, Mihai alegând adesea jocuri colective, precum fotbalul sau
baschetul. Aspectele la care continuăm să lucrăm cu acesta sunt: tratarea cu seriozitate a tuturor
sarcinilor, nu doar a celor ce sunt pe placul său, împărtășirea cu mai multă ușurință a lucrurilor ce îl
deranjează.

Emil este un elev ce manifestă independență și creativitate. Latura sa independentă reiese din
capacitatea de a găsi soluții cu ușurință diverselor sarcini primite, iar latura creativă își face deseori apariția
în cadrul activităților ce implică muncă colectivă. Deși manifestă atitudine pozitivă față de sarcinile școlare,
încă există momente în care nu-și dorește să lucreze alături de orice coleg, acesta fiind un aspect la care
continuăm să lucrăm. Un următor aspect ce necesită îmbunătăţire, ar fi tratarea cu seriozitate a tuturor
activităților, nu doar a celor ce sunt pe placul său.

Marc manifestă multă compasiune și înțelegere față de greșelile și defectele celor din jur. De
asemenea, este un elev ce conștientizează propriile greșeli cu ușurință și realizează pași importanţi în
vederea rezolvării acestora. Pauzele reprezintă un moment important, alegând adesea să se joace
fotbal. Este implicat în procesul educațional, dornic să își îmbunătățească cunoștințele.

Maria este o elevă ce manifestă interes pentru noutate, fiind astfel implicată în procesul
educațional, cu scopul de a-şi îmbunătăți cunoștințele. Stima sa de sine a crescut semnificativ în
semestrul al II-lea, lucru ce reiese din ușoara relaționare cu ai săi colegi, dar și din atitudinea pozitivă
față de sarcinile școlare.
Compasiunea și înțelegerea față de greșelile și defectele celor din jur sunt caracteristici ce stau la baza
personalității sale. Organizarea în spațiu reprezintă o surprinzătoare evoluție a acestui semestru, iar ca
principal aspect la care lucrăm împreună cu aceasta, menționez menținerea
răbdării/păstrarea autocontrolului până la finalul programului școlar. Ofer drept exemplu, dorința de
amânare a îndeplinirii sarcinilor, ajungând să fie foarte ușor distrasă de evenimentele din jurul său.

Ștefan este un elev ce are capacitatea de a primi cu interes și ușurință


informațiile venite din exterior. De asemenea, este foarte atent la detalii, precum respectarea regulilor de
către cei din jur, în cadrul activităților colective şi totodată poate face cu ușurință diferența între momentul
de pauză și cel al orei. Aspectul la care vom continua să lucrăm împreună este aducerea unei singure jucării
la școală, deoarece spre cea de-a doua jumătate a zilei ajunge treptat să fie distras cu ușurință de acestea.

Mihai M manifestă foarte mare responsabilitate, aspect ce reiese din atenția sa din cadrul orelor,
comportamentul atent, respectarea normelor de conduită ale școlii. De asemenea, acesta foloseşte în
mod corect şi regulat formulele de politețe fiind un lucru natural pentru el. Este foarte atent la detalii,
precum respectarea regulilor de către cei din jur, în cadrul activităților colective şi totodată poate face
cu ușurință diferența între momentul de pauză și cel al orei. Este implicat în procesul educațional,
respectând mereu indicațiile primite.

Alexandra foloseşte în mod corect şi regulat formulele de politețe, precum: “mulțumesc”, “te
rog”, “scuză-mă”. Deși în primul semestru majoritatea pauzelor erau petrecute în clasă, semestrul acesta
s-a observat o semnificativă schimbare, Alexandra alegând să iasă de cele mai multe ori afară.
Compasiunea și înțelegerea față de greșelile și defectele celor din jur sunt importante aspecte ce o ajută
în relaționarea cu ai săi colegi. Cunoaște regulile clasei, reuşind să le pună în aplicare fără a avea nevoie
de sprijin din partea adultului.

Sofia deţine o inteligenţă aparte, aspect ce reiese din numeroasele conexiuni logice pe care le face.
Latura sa deschisă spre interacțiune îi oferă apreciere din partea colegilor, emanând astfel prietenie și
încredere. De asemenea, foloseşte într-un mod natural şi regulat formulele de politețe, precum:
“mulțumesc”, “vă rog”, “scuzați-mă”. Sofia oferă atenţie detaliilor, precum respectarea regulilor de către
cei din jur, în cadrul activităților colective. Deși semnalează astfel de aspecte, decide să le păstreze pentru
propria persoană, de unde înţeleg compasiunea și înțelegerea față de greșelile și defectele celor din jur.
Independența în realizarea sarcinilor, capacitatea de a face diferența între momentul de pauză și cel de
oră, sunt rezultate ale atitudinii sale pozitive față de școală.

S-ar putea să vă placă și