Unitatea de baza a vocabulatului este cuvantul care are:

-o forma - totalitatea sunetelor din care este alcatuit;

-unul sau mai multe sensuri,dupa contextul in care apare.

Forma unui cuvant se modifica in vorbire, in functie de cerintele specifice ale

comunicarii.
ex:elev-elevul,elevului,elevule,elevi,elevii,elevilor - cuvantul elev isi schimba
forma in cursul vorbirii,dar sensul sau ramane acelasi.

Sensul unui cuvant este dat de context, deoarece, considerat izolat, cuvantul poate
avea mai multe sensuri, dar intr-un context anumit ,acesta are o singura
semnificatie.

Clasificarea cuvintelor

I.Dupa numarul de sensuri,cuvintele sunt:

-monosemantice - cuvinte care au un singur sens/inteles
-polisemantice - cuvinte cu doua sau mai multe sensuri/intelesuri

ex:a iesi
a iesi
-a rasari
-a se imprima
-a se desfasura
-a realiza
-a scapa
-a parasi
-a pleca

masa
-obiect de mobila
-mancare
-ospat.petrecere

II.Dupa legatura dintre sensul lor si notiunile pe care le denumesc, cuvintele pot
avea:
1.sens propriu,care poate fi:
a)sens propriu de baza
b)sens propriu secundar
2.sens figurat

1.Sensul propriu:
a)Sensul propriu de baza este primul sens din dictionar al cuvantului, intelesul
obisnuit al unui cuvant, cunoscut de toti vorbittorii:
El si-a rupt un picior.

b)Sensul propriu secundar rezulta dintr-o asemanare si depinde strict de context:

Masina s-a lovit de piciorul podului./

2.Sensul figurat este sensul neobisnuit al unui cuvant, cu valori expresive,

folosit pentru a forma o imagine artistica sau o figura de stil:
Pe-un picior de plai/Pe-o gura de rai
-in acest context cuvintele "picior" si "gura" intra in alcatuirea unor
metafore,si-au pierdut sensul lor obisnuit si au dobandit valori
artistice,expresive.