Acţiunea de evaluare presupune realizarea mai multor operaţii:

Măsurarea. Prin măsurare se înţelege atribuirea de numere sau alte simboluri cantitative unor
fapte şi fenomene. Pe baza ei se face apoi evaluarea prin raportarea numerelor atribuite la un
etalon sau la o scară stabilită în prealabil, fapt ce conduce la o ierarhizare a subiecţilor şi implicit
la o apreciere valorică. Măsurarea presupune utilizarea unor instrumente precum observarea
curentă a comportamentului elevului, probe de verificare orală (scrisă, probele practice, testele).
Exactitatea măsurării este dependentă de calitatea instrumentelor utilizate şi de modul în care
sunt folosite.

Aprecierea este componenta evaluării care asigură estimarea valorii, nivelului şi performanţelor,
cunoştinţelor dobândite de elev. Constă în emiterea unei judecăţi de valoare asupra rezultatului
unei măsurări.

Decizia se bazează pe masurători şi aprecieri continue.Deciziile sunt parţialepermanente şi

finale- sumative.Reprezintă concluziile desprinse din interpretarea datelor, mai ales din
diagnosticarea activităţii care a propus rezultatele constatate, precum şi măsurile preconizate
pentru înlăturarea neajunsurilor şi îmbunătăţirea activităţii în etapa următoare.

In educaţie, evaluarea îndeplineşte atât funcţii cu caracter social, cât şi funcţii pedagogice. Unele
au caracter general, altele sunt specifice domeniului în care se desfăşoară acţiunile de evaluare.
Funcţiile se referă la sarcinile, obiectivele, rolul şi destinaţiile evaluării.

a) Funcţia constatativă – de cunoaştere a stării fenomenului, a activităţii şi a rezultatelor acesteia,

însoţită de aprecierea situaţiei pe baza unor criterii. Cunoaşterea, constatarea, aprecierea trebuie
să fie fidele şi nu deformate. Se impune utilizarea unor modalităţi obiective de măsurare şi
apreciere.

b) Funcţia de diagnoză – constă în relevarea condiţiilor, factorilor care au generat situaţia

constatată.Funcţiile de cunoaştere şi de diagnoză a activităţilor, fenomenelor şi rezultatelor
sugerează şi fundamentează decizii de ameliorare. Menirea evaluării este nu numai de a constata
şi diagnostica, ci şi de a favoriza perfecţionarea activităţii pe care o are în vedere.

c) Funcţia predictivă. Evaluarea performanţelor trebuie să constituie sursă de informare menită

să contribuie la prevederea rezultatelor ulterioare. Atitudinea de anticipare presupune acţiuni
ameliorative, intervenţii oportune, schimbări. Efectele predicţiei în activităţi de predare, mai ales
în relaţia profesor-elev au demonstrat că utilizarea aprecierilor pozitive, manifestarea încrederii
în posibilităţile elevilor, 75 promovarea aşteptărilor pozitive sunt mai eficace decât persistenţa în
observaţii critice şi admonestări. S-a demonstrat că elevii tind să confirme predicţiile pozitive ale
educatorilor lor.

Strategiile de evaluare determinate pe perioada de studiu sunt: evaluarea iniţială, evaluarea

formativă şi evaluarea sumativă.
a. Evaluarea iniţială se efectuează la începutul unui ciclu de învăţământ, an şcolar, semestru,
început de capitol şi chiar al unei lecţii. Obiectivul principal al acestei forme de evaluare este
diagnosticarea nivelului de pregătire, pentru a se cunoaşte de unde se porneşte, ce se ştie,
care sunt lacunele, ce sunt capabili să înveţe elevii pe baza capacităţilor anterioare,
capacitatea de a lucra independent, dificultăţile de învăţare. Evaluarea iniţială are şi funcţie
prognostică pentru că sugerează profesorului condiţiile prealabile ale noului program,
conţinutul şi rezultatele prealabile ale acestuia.
Instumente folosite: harta conceptual, chestionarul.
b. Evaluarea formativă. Evaluarea formativă care este cea mai importantă în viziunea
paradigmei curriculumului înlătură aceste neajunsuri, deoarece ea presupune verificarea
rezultatelor pe parcursul procesului didactic, realizate pe secvenţe mai mici. Verificându-i pe
toţi din toată materia, evaluarea formativă permite cunoaşterea, identificarea neajunsurilor, a
punctelor slabe după fiecare secvenţă de instruire şi luarea unor măsuri de recuperare faţă de
unii elevi şi de ameliorare a procesului, aprecierea rezultatelor făcându-se prin compararea
lor cu obiectivele operaţionale concrete. Această formă de evaluare este un mijloc eficient de
prevenire a situaţiilor de eşec. Esenţa procesului de învăţământ constă în asigurarea unei
conlucrări permanente între profesor şi elevi pentru ca aceştia să dobândească cele prescrise
în momentul declanşării procesului. O conlucrare autentică nu este posibilă decât urmărind
continuu modul în care se elaborează rezultatele, momentele intermediare prin care trec până
să se contureze şi să devină componente ale personalităţii.
Instrumente: grila de observatie sistematica, metoda R-A-I, metoda 3-2-1,
autoevaluarea/interevaluarea, portofoliul, proiectul.
c. Evaluarea sumativă . Evaluarea sumativă se realizează prin verificări parţiale pe parcursul
programului şi o estimare globală, de bilanţ, a rezultatelor pe perioade lungi. Evaluarea
sumativă apreciază rezultatele prin compararea lor cu scopurile generale ale disciplinei.
Astfel ea nu poate oferi informaţii complete cu privire la măsura în care toţi subiecţii cunosc
conţinutul ce trebuie asimilat. Această evaluare nu însoţeşte procesul didactic secvenţă cu
secvenţă şi deci nu permite ameliorarea lui decât după perioade relativ îndelungate.
Instrumente: testul sumativ, portofoliul.