În sens larg, conceptul de "evaluare" se referă la demersurile de obţinere de informaţii

despre oportunitatea, calitatea şi eficienţa demersurilor, acţiunilor, comportamentelor şi

conduitelor noastre, demersuri valorificate în scopul ameliorării permanente a acestora,
reprezentând o componentă firească şi necesară a existenţei noastre.
Sintagma "evaluare didactică" se referă la totalitatea demersurilor evaluative şi
autoevaluative circumscrise diferitelor nivele ale procesului de învăţământ, cu implicarea de
resurse umane diverse – cadre didactice, elevi, studenţi, părinţi, manageri, personal
nedidactic, factori de decizie; astfel se explică faptul că în literatura de specialitate se mai
utilizează sintagmele supraordonate "evaluare educaţională" şi "evaluare pedagogică". (M.
Bocoș, 2007)
Evaluarea, în sens larg, vizează eficienţa sistemului de învăţământ, ca subsistem al
sistemului social, adică, eficienţa raportului dintre resursele materiale şi financiare investite
de societate şi rezultatele învăţământului, concretizate în competenţele achiziţionate, calitatea
forţei de muncă. (evaluare economică). Considerat în sens restrâns, termenul de evaluare
vizează eficienţa raportului dintre obiectivele propuse şi rezultatele obţinute de către elevi
(evaluarea pedagogică).
Evaluarea, ca și componentă importantă a procesului de învăţământ, constă în
măsurarea şi aprecierea rezultatelor sistemului de educaţie în general, şi a rezultatelor şcolare
în special, prin compararea rezultatelor cu obiectivele propuse, în vedere luării unor decizii
de ameliorare a activităţii în etapele următoare.
Note caracteristice ale evaluării:
 caracterul ştiinţific: evaluarea are la bază anumite norme, criterii, principii
docimologice;
  caracterul multidimensional: evaluarea vizează rezultatele şcolare, sub diferite forme
ale acestora: cunoştinţele asimilate de elevi (cantitate, calitate); capacităţile
intelectuale (nivel de dezvoltare); stilul cognitiv; capacitatea de aplicare a
cunoştinţelor; trăsăturile de personalitate;
 caracterul sistematic: evaluarea trebuie să se realizeze continuu, să însoţească
permanent desfăşurarea procesului de învăţământ;
 caracterul procesual: evaluarea este un proces, parcurge mai multe etape:
- definirea şi cunoaşterea obiectivelor procesului de învăţământ;
- crearea unor situaţii de învăţare, care să favorizeze apariţia comportamentelor
anticipate de obiective;
- alegerea metodelor de evaluare;
- evaluarea şi analiza datelor culese;
- concluzii şi aprecieri diagnostice, pe baza datelor obţinute;

Evaluarea include două componente importante care, chiar dacă se află într-o strânsă
legătură, definesc procese distincte: măsurarea şi aprecierea (I. T. Radu, 1981, 2008).
 Măsurarea: este procesul de stabilire a realizărilor în activitatea de învăţământ, şi constă
în aplicarea unor tehnici, probe, pentru a cunoaşte efectele acţiunilor instructiv-educative.
Rolul ei este de a furniza informaţii exacte despre starea procesului de învăţământ, în
ansamblul său, sau a unor aspecte ale acestuia (rol de dimensionare). Măsurarea exprimă,
de obicei, în cifre mărimea rezultatelor. Ea constă în determinarea mărimii rezultatelor,
prin atribuirea de note, puncte. Măsurarea este lipsită de orice judecată de valoare,
deoarece cifrele, notele, numerele prin care se exprimă nu sunt raportate la un etalon sau
la o scară stabilită în prealabil.
Întrucât datele măsurărilor nu exprimă în ce măsură au fost realizate obiectivele, este
nevoie de un proces de judecare a rezultatelor măsurării. Acest lucru este realizat prin
apreciere.
 Aprecierea: ne arată la ce nivel sunt situate rezultatele faţă de cele scontate. Sunt
prelucrate datele măsurărilor, sunt comparate cu obiectivele, se estimează gradul de
realizare al obiectivelor şi se apreciază rezultatele. Aprecierile sunt exprimate prin:
- calificative,
- menţiuni speciale, laude,
- observaţii critice,
- comentarea rezultatelor.
Se realizează astfel, o estimare calitativă, valorică a rezultatelor măsurate, dar şi a unora
care nu pot fi cuantificate (cele de ordin afectiv).
Evaluarea este un concept mai cuprinzător decât măsurarea şi aprecierea însumate.
Evaluarea se referă la întregul proces de măsurare şi apreciere, precum şi la stabilirea
elementelor reușite şi a celor critice, ca bază pentru îmbunătăţirea activităţii viitoare.
Evaluarea ne indică în plus cum au fost obţinute rezultatele respective, care a fost
contribuţia fiecărui factor, şi cum trebuie procedat pentru obţinerea unor rezultate mai
bune.
Funcţiile evaluării:
 Constatarea: reprezintă măsurarea, descrierea concretă a stării existente, a
rezultatelor obţinute. Furnizează date, informaţii necesare luării măsurilor de
ameliorare a activităţii. Include următoarele operaţii: colectarea, rezumarea şi
interpretarea informaţiilor.
 Aprecierea: reprezintă emiterea unor judecăţi de valoare cu privire la datele
constatate.
 Diagnosticarea: reprezintă stabilirea unui diagnostic asupra mecanismelor care au
condus la obţinerea anumitor rezultate, asupra cauzelor eşecurilor sau realizărilor.
Evaluarea relevă deci, şi factorii care au condus la obţinerea rezultatelor, care
explică nivelul rezultatelor constatate, părţile izbutite şi cele slabe ale activităţii.
 Prognosticarea: reprezintă prefigurarea activităţii viitoare. Datele şi
informaţiile furnizate prin constatare şi diagnosticare, ne oferă
sugestii pentru deciziile ce urmează a fi adoptate, în verdea
ameliorării activităţii în etapele următoare.
 Direcţii de perfecţionare a evaluării:
o extinderea actului evaluativ de la verificarea şi aprecierea
rezultatelor la evaluarea proceselor de predare-învăţare, care
au generat rezultatele constatate, diagnosticându-se punctele
forte sau slabe ale celor două procese (evaluarea elevilor,
metodelor, conţinutului, obiectivelor, relaţiilor profesor-elevi,
chiar şi a evaluării);
o deplasarea accentului în evaluare de pe achiziţiile cognitive
spre dezvoltarea intelectuală, capacitatea de aplicare în
practică a cunoştinţelor, conduita, atitudinile elevilor, gradul
de încorporare a unor valori;
o centrarea evaluării asupra rezultatelor pozitive (nu asupra
sancţionării permanente a celor negative);
o diversificarea tehnicilor de evaluare şi adecvarea lor situaţiilor
didactice concrete;
o respectarea de către fiecare profesor, în relaţiile cu elevii, a
aceloraşi cerinţe şi criterii de evaluare;
o conştientizarea de către elevi a cerinţelor şi criteriilor de
evaluare, ca bază pentru formarea capacităţii de autoevaluare;
o înţelegerea de către elevi a rolului actului evaluativ: reglarea şi
ameliorarea permanentă a procesului de predare- învăţare;
o acordarea unei ponderi mai mari evaluării formative.