Opera literara "Păstorul întristat", scrisă de Vasile Cârlova este un text liric în

care se exprimă, în mod direct, pe un ton elegiac, tema iubirii neîmpărtășite. Acest
lucru reiese prin prezența motivelor natura, soarele si suferința umană.
Discursul liric este variat. Acesta tranziționează de la unul obiectiv, când se
descrie cadrul natural, elementele naturii armonizându-se sub semnul melancoliei
produse de sentimentul erotic la unul adresat, eul liric aflându-se în ipostaza
observatorului, întrebând păstorul de ce gânduri este chinuit când acesta inca este
tânăr și plin de viață. De asemenea, mai există și un plan confesiv, păstorul,
reprezentând îndrăgostitul tragic, își explică întristarea, aceasta fiind datorată
neîmplinirii pe plan romantic.
Textul poetic este dominat de expresivitate, aceasta realizându-se prin
intermediul figurilor de stil și a imaginilor artistice. Personificarea ”Câmpii si codrii
voă zâmbesc/ Vânturi și râuri voă arată” releva ideea că pentru tineri sunt deschise
toate oportunitățile vieții și cum chiar întreaga natură este de partea păstorului.
Metafora din strofa ”Precum nu-nceată de vânt suflarea/(...)/De multe patimi către
vii.” sugerează ciclul de suferință prin care trebuie să treacă orice ființă, fără să
conteze identitatea acelei vietăți, viața fiind reprezentată de un chin de provocări
constante.
În concluzie, textul liric ”Păstorul întristat” de Vasile Cârlova transmite
cititorului sentimente de amărăciune și mâhnire prin drama amoroasă a păstorului,
elementele naturii fiind în antiteză cu pustietatea sufletului său.