PRODUSE TEHNICO-MEDICALE

CAPITOLUL 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE .................................................................... 6

1.1 GENERALITĂŢI ŞI DEFINIŢII ............................................................................................. 6
1.2 CADRU LEGISLATIV ...................................................................................................... 10
1.3 CONDIŢII PENTRU PUNEREA PE PIAŢĂ A DISPOZITIVELOR MEDICALE ............................... 12
CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA DISPOZITIVELOR MEDICALE .............................. 14
2.1 CRITERII DE CLASIFICARE A DISPOZITIVELOR MEDICALE ................................................ 14
2.2 CLASIFICAREA UNITĂŢILOR CE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI CU PRODUSELE TEHNICO-
MEDICALE ......................................................................................................................... 16

CAPITOLUL 3 CONDIŢII DE CALITATE. STERILITATEA. CONDIŢII SPECIFICE

DE PĂSTRARE .................................................................................................................. 17
3.1 CONDIŢII DE CALITATE – STANDARDE DE REFERINŢĂ ..................................................... 17
3.2 METODE DE STERILIZARE ALE PRODUSELOR TEHNICO-MEDICALE ................................... 17
3.2.1. Sterilizarea, noţiuni generale............................................................................... 17
3.2.2 Metode de sterilizare prin căldură........................................................................ 19
3.2.3 Sterilizarea cu gaze .............................................................................................. 23
3.2.4 Radiosterilizarea sau sterilizarea prin radiaţii ionizante ....................................... 27
3.3 CONDIŢII SPECIALE DE PĂSTRARE.................................................................................. 28
CAPITOLUL 4 ETICHETAREA PRODUSELOR TEHNICO-MEDICALE. MARCAJE
DE CONFORMITATE. NOŢIUNI DE MATERIOVIGILENŢĂ ..................................... 30
4.1. ETICHETAREA PRODUSELOR TEHNICO-MEDICALE.......................................................... 30
4.2. SIMBOLURI GRAFICE .................................................................................................... 30
4.3. MATERIOVIGILENŢA.................................................................................................... 31
CAPITOLUL 5 MATERII PRIME UTILIZATE PENTRU OBŢINEREA
PRODUSELOR TEHNICO-MEDICALE.......................................................................... 33
5.1 CELULOZA ................................................................................................................... 33
5.2 BUMBACUL .................................................................................................................. 34
5.3 ALIAJELE METALICE ..................................................................................................... 34
5.4 CAUCIUCUL NATURAL ŞI SINTETIC ................................................................................ 35
5.5 MATERIALELE CERAMICE ............................................................................................. 37
5.6 POLIMERI BIOMEDICALI ................................................................................................ 38
5.6.1 Polietilena (PE) ................................................................................................... 39
5.6.2 Polipropilena (PP) ............................................................................................... 40
5.6.3 Poliuretanii.......................................................................................................... 40
5.6.4 Policlorura de vinil (PVC).................................................................................... 41
5.6.5 Polistirenul .......................................................................................................... 41
5.6.6 Polimetacrilatul de metil (PMMA)........................................................................ 42

1
 5.6.7 Polietilentereftalatul (PET) .................................................................................. 43
CAPITOLUL 6 PRODUSE TEHNICO-MEDICALE PENTRU DIAGNOSTIC:
TERMOMETRE, TENSIOMETRE, GLUCOMETRE ..................................................... 44
6.1 TERMOMETRE .............................................................................................................. 44
6.1.1 Clasificarea termometrelor................................................................................... 45
6.1.2 Tipuri de termometre utilizate în scop medical...................................................... 46
6.1.2.1 Termometre din sticlă cu mercur..................................................................................46
6.1.2.2 Termometre cu alcool..................................................................................................47
6.1.2.3 Termometre digitale tip creion .....................................................................................47
6.1.2.4 Termometre digitale cu cap flexibil..............................................................................48
6.1.2.5 Termometre digitale cu vârf aurit.................................................................................49
6.1.2.6 Termometre digitale tip suzetă.....................................................................................49
6.1.2.7 Termometre pentru frunte şi ureche..............................................................................50
6.1.2.8 Termometre clinice tip bandă.......................................................................................50
6.1.2.9 Termometre clinice tip plasture....................................................................................51
6.1.2.10 Termometre pentru frunte tip bandă magnetică...........................................................52
6.1.2.11 Alte tipuri de termometre...........................................................................................52
6.1.3 Măsurarea corectă a temperaturii corporale ........................................................ 53
6.2 TENSIOMETRE .............................................................................................................. 54
6.2.1 Metode de măsurare a tensiunii arteriale.............................................................. 54
6.2.2 Clasificarea tensiometrelor .................................................................................. 55
6.2.3 Tipuri de tensiometre............................................................................................ 56
6.2.3.1 Aparate clasice pentru determinarea presiunii arteriale..................................................56
6.2.3.2 Aparate moderne pentru determinarea presiunii arteriale...............................................57
6.3 DISPOZITIVE MEDICALE UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA PARAMETRILOR BIOCHIMICI -
GLICEMIA.......................................................................................................................... 58
6.3.1 Dispozitive medicale clasice pentru determinarea glicemiei .................................. 58
6.3.2 Glucometre inovatoare ......................................................................................... 59
CAPITOLUL 7 DISPOZITIVE MODERNE DE ADMINISTRARE A
MEDICAMENTELOR (INSULINA) ................................................................................. 61
7.1 PEN-URI CU INSULINĂ ................................................................................................... 61
7.2 POMPE DE INSULINĂ ..................................................................................................... 62
CAPITOLUL 8 PRINCIPALELE PRODUSE TEHNICO-MEDICALE ŞI
PARAFARMACEUTICE CE IMPLICĂ ŢESUTURI LEZATE...................................... 65
8.1 PRODUSE TEHNICO-MEDICALE PENTRU COMBATEREA INSUFICIENŢEI VENOASE PERIFERICE
......................................................................................................................................... 65
8.2 ORTEZE ŞI PROTEZE ...................................................................................................... 67
8.2.1 Orteze cervicale ................................................................................................... 68
8.2.2 Orteze pentru torace şi abdomen .......................................................................... 68
8.2.3 Orteze pentru membrele superioare ...................................................................... 68
8.2.4 Orteze pentru copii............................................................................................... 69
8.2.3 Recomandări pentru purtarea corectă a ortezelor şi protezelor............................. 70

2
 8.2.4 Limitările componentelor artificiale actuale de primă generaţie - proteze
convenţionale ............................................................................................................... 70
8.3 INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN CHIRURGIA GENERALĂ: BISTURIE, FOARFECE, PENSE, MĂNUŞI
DE PROTECŢIE .................................................................................................................... 71
8.3.1 Dispozitive medicale pentru incizia chirurgicală................................................... 71
8.3.1.1 Instrumente de tăiere ...................................................................................................71
8.3.1.1.1 Bisturiul ..............................................................................................................71
8.3.1.1.2 Foarfecele............................................................................................................72
8.3.1.2 Instrumente de prehensiune .........................................................................................73
8.3.1.2.1 Pensele ................................................................................................................73
8.3.1.2.2 Depărtătoarele......................................................................................................74
8.3.2 Dispozitive medicale pentru sutura chirurgicală (instrumentar şi materiale de
sutură).......................................................................................................................... 74
8.3.2.1 Instrumentar................................................................................................................74
8.3.2.1.1 Ace chirurgicale...................................................................................................74
8.3.2.1.2 Port ace ...............................................................................................................75
8.3.2.2 Materiale de sutură......................................................................................................75
8.3.2.2.1 Fire neresorbabile ................................................................................................77
8.3.2.2.2 Materiale de sutură resorbabile .............................................................................78
8.3.3 Materiale şi echipamente de protecţie................................................................... 78
8.3.3.1 Măşti chirurgicale. Măşti şi dispozitive pentru respiraţie...............................................79
8.3.3.2 Mănuşi medicale .........................................................................................................81
8.3.3.3 Câmpuri chirurgicale...................................................................................................83
8.4 PRODUSE TEHNICO-MEDICALE PENTRU ADMINISTRARE PE CALE PARENTERALĂ
(INJECTARE, PERFUZARE, TRANSFUZIE) ............................................................................... 84
8.4.1 Seringa ................................................................................................................ 86
8.4.2 Acele.................................................................................................................... 87
8.4.3 Instrumente şi aparate pentru calea venoasă de administrare a medicamentelor:
catetere, truse de perfuzie şi transfuzie .......................................................................... 87
8.5 MATERIALE UTILIZATE PENTRU ÎNGRIJIREA PLĂGILOR. PRODUSE TEHNICO-MEDICALE
PENTRU ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI ....................................................................................... 90
8.5.1 Generalităţi.......................................................................................................... 90
8.5.2 Materiale pentru pansamente ............................................................................... 91
8.5.2.1 Vata............................................................................................................................91
8.5.2.2 Tifonul........................................................................................................................92
8.5.2.3 Materiale din vâscoză ..................................................................................................92
8.5.3 Tipuri de pansamente ........................................................................................... 93
8.5.3.1 Pansamentele neaderente .............................................................................................94
8.5.3.2 Pansamentele absorbante .............................................................................................94
8.5.4 Pansamente moderne ........................................................................................... 94
8.5.4.1 Pansamentele din alginat de calciu ...............................................................................94
8.5.4.2 Pansamente hidrocoloide .............................................................................................95
8.5.4.3 Pansamente cu hidrogel ...............................................................................................96
8.5.4.4 Spume poliuretanice ....................................................................................................96
8.5.4.5 Filmele pansament poliuretanice..................................................................................96
8.5.4.6 Pansamentul din colagen .............................................................................................97

3
 8.5.5 Materiale de fixare ale pansamentelor.................................................................. 98
8.5.5.1 Benzi de fixare ............................................................................................................98
8.5.5.1.1 Colemplastrele.....................................................................................................98
8.5.5.1.2 Produsele adezive neţesute ...................................................................................99
8.5.5.2 Feşile (bandaje de fixare).............................................................................................99
8.5.5.3 Bandajele elastice......................................................................................................100
8.5.5.4 Bandajele cu pastă.....................................................................................................100
8.5.5.5 Bandaje ghipsate .......................................................................................................101

CAPITOLUL 9 PRODUSE PENTRU IGIENA BUCALĂ - PERII DENTARE -........... 102

9.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI ................................................................................ 102
9.2 INOVAŢII.................................................................................................................... 104
CAPITOLUL 10 PRODUSE PENTRU PROTECŢIE SEXUALĂ ŞI CONTROL AL
CONCEPŢIEI ................................................................................................................... 105
10.1 TIPURI DE METODE CONTRACEPTIVE ......................................................................... 105
10.2 CONTRACEPŢIA PRIN METODE DE BARIERĂ ................................................................ 105
10.2.1 Prezervativul masculin ..................................................................................... 105
10.2.2 Prezervativul feminin........................................................................................ 106
10.2.3 Diafragma vaginală ......................................................................................... 107
10.2.4 Diafragmele (cupolele) cervicale ...................................................................... 108
10.2.5 Buretele intravaginal contraceptiv.................................................................... 109
10.2.6 Spermicidele..................................................................................................... 110
10.3 DISPOZITIVE INTRAUTERINE ..................................................................................... 110
10.3.1 Modificări produse de prezenţa steriletului ....................................................... 112
10.3.1.1 Modificări morfologice ale endometrului .................................................................112
10.3.1.2 Modificări biologice ................................................................................................112
10.3.1.3 Modificări biochimice .............................................................................................112
10.3.1.4 Modificări induse de prostaglandine.........................................................................112
10.3.2 Beneficii şi riscuri ale dispozitivelor intrauterine .............................................. 112
10.3.3 Tipuri de dispozitive intrauterine ...................................................................... 113
10.3.3.1 Sterilete inerte .........................................................................................................114
10.3.3.2 Sterilete active cu cupru sau sterilete biologic active.................................................114
10.3.3.3 Sterilete medicale cu hormoni..................................................................................116
10.4 DISPOZITIVE INTRACERVICALE ................................................................................. 116
10.5 CONTRACEPŢIA PRIN UTILIZAREA INELELOR VAGINALE.............................................. 117
10.6 PLASTURI CONTRACEPTIVI ........................................................................................ 118
10.7 PELICULA (FILMUL) CONTRACEPTIVĂ VAGINALĂ ....................................................... 119
10.8 RECOMANDĂRI ESENŢIALE PENTRU PACIENŢI ............................................................ 119
CAPITOLUL 11 PRODUSE TEHNICO-MEDICALE PENTRU PUERICULTURĂ.... 123
11.1 TETINELE ŞI SUZETELE.............................................................................................. 123
11.1.1 Tetinele ............................................................................................................ 124
11.1.2 Suzetele............................................................................................................ 125
11.2 BIBERONUL .............................................................................................................. 126

4
 11.3 STERILIZATOR PENTRU BIBERON ............................................................................... 128
11.4 ÎNCALZITOARE ŞI RĂCITOARE PENTRU BIBEROANE ..................................................... 129
11.5 POMPE DE SÂN ......................................................................................................... 129
11.5.1 Pompa pentru sân manuală .............................................................................. 129
11.5.2 Pompa pentru sân electrică .............................................................................. 130
11.6 RECIPIENTE PENTRU PĂSTRAREA LAPTELUI ............................................................... 130
11.7 TAMPOANE ŞI PROTECTOARE PENTRU SÂN ................................................................. 131
11.8 ASPIRATOARE NAZALE ............................................................................................. 133
11.9 APARATE PENTRU ADMINISTRAREA DE AEROSOLI ...................................................... 134
11.11 UMIDIFICATOARE ................................................................................................... 135
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................... 137

5
 Capitolul 1. Noţiuni introductive
1.1 Generalităţi şi definiţii

Conform Legii 266/2008, în România asistenţa farmaceutică a

populaţiei se asigură prin intermediul următoarelor unităţi farmaceutice:
 farmacie comunitară, care poate deschide puncte de lucru, numite
oficine,
 farmacie cu circuit închis şi
 drogherie.
Farmacia comunitară asigură asistenţa farmaceutică a populaţiei prin
următoarele activităţi:
a) eliberarea la preţul cu amănuntul a medicamentelor care se acordă pe
bază de prescripţie medicală;
b) eliberarea la preţul cu amănuntul, în conformitate cu prevederile
legale, a medicamentelor fără prescripţie medicală;
c) prepararea medicamentelor magistrale şi oficinale sau a altor produse
de sănătate;
d) eliberarea medicamentelor de uz veterinar;
e) vânzarea de produse cosmetice, produse parafarmaceutice, dispozitive
şi aparatură medicală de uz individual şi consumabile pentru acestea,
suplimente alimentare şi alimente cu destinaţie specială, plante anodine şi
produse pe bază de plante anodine, produse de puericultură, articole destinate
întreţinerii igienei personale, echipamente, materiale sau produse destinate
protecţiei ori îmbunătăţirii sănătăţii, produse pentru protecţia împotriva bolilor
cu transmitere sexuală sau cu acţiune contraceptivă, produse homeopate,
produse destinate aromaterapiei, alte produse destinate utilizării în unele stări
patologice;
f) informarea şi consilierea pacienţilor privind utilizarea corectă şi
raţională a medicamentelor şi întreţinerea stării de sănătate;
g) testarea unor parametri biologici cu aparatură destinată utilizării
individuale de către pacienţi, precum şi administrarea de vaccinuri numai în
condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii.
Conform Regulilor de Bună Practică Farmaceutică (RBPF) publicate
prin Ordin al Ministrului 75/2010:
 Farmaciştii: sunt responsabili pentru activitatea de eliberare a
medicamentelor şi a altor produse de îngrijire a sănătăţii şi de
consilierea pacientului sau aparţinătorului său.
 Asistenţii de farmacie: sunt responsabili pentru activitatea de
eliberare a medicamentelor OTC şi a altor produse de îngrijire a
sănătăţii.
6
 În eliberarea produselor tehnico-medicale care reprezintă parte
importantă a actului medical, farmacistul trebuie să prezinte un grad înalt de
profesionalism şi competenţă în consilierea pacientului.
În confirmitate cu Legea Farmaciei, aşa cum s-a menţionat mai sus,
responsabili de produsele tehnico-medicale sunt atât farmaciştii cât şi asistenţii
de farmacie. Ei sunt sunt responsabili de aprovizionarea, depozitarea, gestiunea,
eliberarea produselor tehnico-medicale şi consilierea pacientului. Pe lângă
faptul că pacientul trebuie uneori sfătuit în alegerea produsului, el trebuie să
primească şi informaţiile necesare pentru a utilizeza şi a întreţine corect aceste
dispozitive.
Regulile de Bună Practică Farmaceutică (RBPF) evidenţiază faptul că
farmacistul trebuie să cunoască atât medicamentele cât şi dispozitivele medicale
de pe piaţa farmaceutică, să cunoască modul de etichetare, să respecte
reglementările în vigoare referitoare la punerea lor pe piaţă şi să stăpânească
noţiuni de materiovigilenţă.
În amănunt, activităţile care implică dispozitivele medicale pentru care
farmacistul este responsabil în farmacie sunt următoarele:
1. recepţia medicamentelor şi a altor produse de sănătate,
2. amenajarea, prepararea, conservarea şi eliberarea medicamentelor şi a
altor produse de sănătate,
3. monitorizarea pacientului pe perioada utilizării medicamentelor şi a
altor produse de sănătate,
4. promovarea utilizării raţionale a medicamentelor şi a altor produse
de sănătate,
5. furnizarea de servicii suplimentare: determinarea unor parametri
biologici şi administrarea de medicamentelor şi a altor produse de sănătate,
6. eliberarea de medicamente veterinare.

http://www.kingswayrx.com/
Figura 1 Farmacie comunitară cu produse tehnico-medicale

Produsele tehnico-medicale sau dispozitivele medicale sunt utilizate

frecvent de către pacienţi şi de către personalul medical în vederea stabilirii
7
unui diagnostic, a ameliorării simptomelor, în scop preventiv sau chiar de
monitorizare şi tratament. Aceste articole sunt destinate îngrijirii pacientului,
având o importanţă deosebită în farmacia comunitară.
Având în vedere scopul pentru care sunt utilizate, dispozitivele medicale
pot fi clasificate în:
 dispozitive pentru prevenţie (mănuşi chirurgicale, mască chirurgicală),
 dispozitive pentru diagnosticare şi monitorizare (de exemplu:
glucometru, termometru, tensiometru, stetoscop),
 dispozitivele pentru terapie (de exemplu: ace şi seringi),
 dispozitive pentru ameliorarea unei afecţiuni (de exemplu: orteze,
proteze şi lentile).
Primele dispozitive medicale au fost utilizate încă din antichitate. La
început, ştiinţa care se ocupa cu studiul calităţii şi al condiţiilor de păstrare ale
produselor parafarmaceutice se numea merceologie (ştiinţa care studiază
proprietăţiile materialelor de uz medical şi farmaceutic, condiţiile de păstrare,
manipulare şi utilizare ale acestora).
Produsele tehnico-medicale sunt des întâlnite şi cu denumirile de:
 dispozitive medicale,
 produse pentru sănătate,
 produse parafarmaceutice,
 produse farmaceutice non-medicamentoase

Figura 2 Produsele tehnico-medicale NU SUNT MEDICAMENTE

Principiul de acţiune al unui dispozitiv medical este unul mecanic sau

fizic, nu farmacologic, ceea ce face corectă afirmaţia:
Produsele tehnico-medicale NU SUNT MEDICAMENTE!

8
 MEDICAMENTUL DISPOZITIVUL MEDICAL
-are o definiţie exactă -definiţia este una imprecisă
-se bazează pe cel puţin un principiu -reprezintă orice instrument,
activ echipament, aparat, accesoriu,
-are acţiune farmacologică- material, produs soft,
imunologică -prezintă acţiune fizică-chimică,
-are efect local-sistemic -are efect local
Responsabil de Punere pe Piaţă: ANM Responsabil de Punere pe Piaţă: CE
-se întocmesc obligatoriu rapoarte de -se întocmesc rapoarte de siguranţă
eficacitate-siguranţă -Responsabilă: Materiovigilenţa
-Responsabilă: Farmacovigilenţa
Tabel 1 Diferenţe medicament-dispozitiv medical

DEFINIŢII

Conform Legii 176 din 2000, următorii termeni sunt definiţi astfel:
a) “dispozitiv medical - orice instrument, aparat, mecanism, material
sau alt articol utilizat singur sau în combinaţie, inclusiv software necesar pentru
aplicarea lui corectă, destinat de producator să fie folosit pentru om şi care nu
îşi îndeplineşte acţiunea principală prevazută în/sau pe corpul uman prin
mijloace farmacologice, imunologice sau metabolice, dar care poate fi ajutat în
funcţia sa prin astfel de mijloace, în scop de:
- diagnostic, prevenire, monitorizare, tratament sau alinare a durerii;
- diagnostic, supraveghere, tratament sau compensare a unei leziuni ori a
unui handicap;
- investigaţie, înlocuire ori modificare a anatomiei sau a unui proces
fiziologic;
- control al concepţiei;
b) dispozitiv medical activ - orice dispozitiv medical a cărui
funcţionare se bazează pe o altă sursă de putere sau de energie decât aceea
generată de organismul uman sau de gravitaţie;
c) dispozitiv medical implantabil activ - orice dispozitiv medical activ
care este destinat să fie introdus şi să rămână implantat în corpul uman sau într-
un orificiu al acestuia, parţial ori total, prin intervenţie medicală sau
chirurgicală;
d) accesoriu - un articol care, deşi nu este un dispozitiv medical, este
prevazut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu un
dispozitiv, în concordanţă cu scopul utilizării;
e) dispozitiv medical pentru diagnostic in vitro - orice dispozitiv care
este un reactiv, produs de reacţie, calibrator, material de control, chit,
instrument, aparat, echipament sau sistem, utilizat singur sau în combinaţie,
9
destinat de producător pentru a fi utilizat in vitro pentru examinarea de probe,
incluzând sânge şi grefe de ţesut, prelevate din corpul uman sau, în principal,
numai în scopul obţinerii unor informaţii:
- privind starea fiziologică sau patologică ori referitoare la o anomalie
congenitală;
- pentru a determina protecţia şi compatibilitatea cu un potenţial
recipient;
- pentru monitorizarea măsurilor terapeutice; recipientele pentru probe
sunt considerate dispozitive medicale pentru diagnostic in vitro; recipientele
pentru probe sunt acele dispozitive, tip vacuum sau nu, destinate de către
producător special pentru păstrarea iniţială şi pentru conservarea probelor
obţinute din organismul uman, în scopul unei examinări pentru diagnostic in
vitro;
f) dispozitiv individual la comandă - orice dispozitiv confecţionat
conform prescripţiei unui practician medical calificat care elaborează sub
responsabilitatea sa caracteristicile constructive ale dispozitivului destinat
pentru un pacient anume; prescripţia poate fi, de asemenea, emisă de oricare
altă persoană autorizată în virtutea calificării sale profesionale; dispozitivele
medicale de serie mare care trebuie să fie adaptate pentru a întruni cerinţele
specifice prescripţiei unui practician medical calificat sau altei persoane
autorizate nu sunt considerate dispozitive individuale la comandă;
g) dispozitiv destinat investigaţiei clinice - orice dispozitiv prevăzut să
fie utilizat de practicianul medical calificat, atunci când conduce investigaţia
clinică, într-un mediu clinic adecvat; în scopul realizarii investigaţiei clinice
persoana care, în virtutea calificării sale profesionale, este autorizată să
efectueze astfel de investigaţii va fi acceptată ca echivalent cu practicianul
medical calificat.”

1.2 Cadru legislativ

 1976 - apare cadrul legislativ care reglementează utilizarea produselor

tehnico-medicale în SUA (Regulatory system for MD-USA).
 1993 - apar primele prevederi legale în Europa (EU regulatory system).
 la nivel mondial, reglementarea legislativă privind utilizarea acestor
dispozitive este asigurată de:
 FDA (The US Food and Drug Administration) pentru SUA,
 Canadian Food & Drug Act and CMDRs pentru Canada,
 European Council Directive (MDD ) pentru Europa.
 toate statele membre ale Uniunii Europene au adoptat o legislaţie unică
emisă de către Comisia Europeană pentru dispozitivele medicale. Directive care
stabilesc cadrul legislativ de utilizare a produselor tehnico-medicale sunt:
10
  Directiva 93/42/EEC - dispozitive medicale,
 Directiva 90/385/EEC - dispozitive medicale implantabile active,
modificate prin Directiva 2007/47/EEC.
 Directiva 98/79/EEC - dispozitive medicale de diagnostic in vitro.
 România - Acte normative pentru utilizarea produselor tehnico-medicale:
 Legea 176/2000 privind dispozitivele medicale, modificată de
Legea 434 din 25 octombrie 2004 elaborată pe baza directivelor:
 90/385/CEE 20 iunie 1990 privind dispozitivele medicale
implantabile
 93/42/CEE 14 iunie 1993 privind dispozitivele medicale
 98/79/CE 27 octombrie 1998 privind dispozitivele medicale
pentru diagnostic in vitro
 Hotărârea de Guvern 190 din 20 februarie 2003 stabileşte
condiţiile de introducere pe piaţă şi de utilizare a dispozitivelor medicale
precum şi definiţiile acestora, autoritate care îi revine MS
 Hotărârea 798/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere
pe piaţă şi de utilizare a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro
 Ordinul 311/2004 privind stabilirea specificaţiilor tehnice
comune pentru dispozitivele medicale de diagnostic in vitro
 Hotărârea 382/2005 privind introducerea specificaţiilor
detaliate pentru dispozitivele medicale produse prin utilizarea ţesuturilor de
origine animală
 Ordinul 1204/2005 privind evidenţă şi raportarea dispozitivelor
medicale din unităţile sanitare
 Ordinul 792/2006 privind desfăşurarea procedurii de
investigaţie clinică şi a procedurii de evaluare a preformanţei pentru
dispozitivele medicale
 Ordinul 1662/2007 privind controlul prin verificare periodică a
dispozitivelor medicale puse în funcţiune şi aflate în utilizare
 Hotărârea 54/2009 privind condiţiile introducerii pe piaţă a
dispozitivelor medicale
 Hotărârea 55/2009 privind dispozitivele medicale implantabile
active
 Ordinul 253/2010 privind înregistrarea dispozitivelor medicale
 Ordinul MS 75/2010 prevede Regulile de Bună Practică
Farmaceutică (RBPF) şi informaţii despre modul de eliberare al produselor
pentru sănătate
La nivelul Ministerului Sănătăţii funcţionează:
 Comisia pentru Dispozitive Medicale şi
 Oficiul Tehnic pentru Dispozitive Medicale (OTDM).

11
1.3 Condiţii pentru punerea pe piaţă a dispozitivelor
medicale

Dispozitivele medicale pot fi comercializate doar dacă prezintă

eficacitate, corespund scopului urmărit şi asigură siguranţa pacientului.
Deţinerea certificatului de conformitate garantează atestarea produsului în
vederea punerii pe piaţă. În baza acestui certificat are loc încadrarea
dispozitivului în clasa corespunzătoare de risc. Producătorului îi revine
responsabilitatea îndeplinirii acestor cerinţe.
Directivele emise de către Comisia Europeană stabilesc normele impuse
la etichetarea dispozitivelor medicale. Un produs tehnico medical poate fi
comercializat doar dacă este prevăzut cu Marcajul European de
Conformitate sau marcaj C.E. (Directiva 93/42/CEE din iunie 1993, privind
dispozitivele medicale), reglementat de Legea 608/2001 şi este definit ca:
“Simbolul care se aplică de producător sau de reprezentantul autorizat al
acestuia, înainte de introducerea pe piaţă şi/sau de punerea în funcţiune, pe un
produs, pe o placă de marcaj ataşat pe ambalajul şi/sau pe documentele
însoţitoare şi care are semnificaţia conformităţii produsului cu toate cerinţele
esenţiale prevăzute în reglementările tehnice aplicabile.”
Marcajul CE este cunoscut mai simplu ca semnul CE şi provine din
denumirea franceză “conformitè européenne”. Marcajul de conformitate
garantează asigurarea securităţii produsului folost, sănătatea utilizatorului şi
protejarea mediului, reprezintă un paşaport care permite libera circulaţie a
produselor în spaţiul UE.

REGULI DE UTILIZARE A MARCAJULUI EUROPEAN DE

CONFORMITATE :
1. Dacă dimensiunile marcajului CE sunt modificate, trebuie
respectate proporţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
2. Dimensiunile componentelor C şi E au aceleaşi dimensiuni (nu
mai mici de 5 mm).

www.ro.wikipedia.org www.ccib.org
Figura 3Marcaj european de conformitate

12
 3. Marcajul CE este obligatoriu pentru toate dispozitivele medicale,
cu excepţia dispozitivelor confecţionate la comandă şi a dispozitivelor medicale
ultilizate pentru investigaţii clinice.
4. Marcajul se aplică pe ambalaj şi pe instrucţiunile de utilizare ale
produsului.
5. Certificatul este valabil timp de 5 ani şi permite liberă circulaţie
a produselor tehnico-medicale în statele membre ale UE.
6. Dispozitivele din clasa 1 se pot eticheta astfel încât să
corespundă normelor în vigoare sau astfel încât să demonstreze certificarea
printr-un organism abilitat de Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC) şi
să prezinte numărul de identificare al acestuia (XXXX).

www.dreptonline.ro
Figura 4 Certificare şi numărul de identificare (XXXX)

CE (marcaj European) sau CE (produse provenite din China)?

Între cele două marcaje există o diferenţă: în semnul Marcajul European

de Conformitate apare un spaţiu între litere, iar în semnul China Export acesta
nu mai nu există, aşa cum se poate observa din figura următoare.

www.abrevierile.ro
Figura 5 Diferenţe dintre semnele Conformitate europeană şi China export

Dosarul tehnic al unui dispozitiv medical conţine informaţii referitoare

la: descrierea dispozitivului, tipul de materii prime utilizate pentru fabricare,
modul de fabricare, stadiul de stabilitate, buletinul de analiză, validare,
descrierea ambalajului, instrucţiunile de utilizare.

13
 Capitolul 2 Clasificarea dispozitivelor
medicale
2.1 Criterii de clasificare a dispozitivelor medicale

Criteriile care stau la baza clasificării produselor tehnico-medicale sunt

următoarele:
1. Gradul de risc
2. Calea de acces
3. Durata de utilizare
4. Frecvenţa utilizării
5. Impactul asupra organismului
6. Modul de fabricare
7. Modul de funcţionare
8. Locul de utilizare

Cele mai importante dintre ele pot fi detaliate astfel:

1. După gradul de risc: risc foarte ridicat, risc potenţial ridicat, risc
mediu, risc mic.

Figura 6 Clasele de risc ale dispozitivelor medicale

14
 Clasa I Risc scăzut:
- dispozitive medicale neinvazive: tensiometre, măşti chirurgicale,
stetoscoape;
- dispozitive medicale pentru colectare lichide: pungi, scutece;
- dispozitive medicale pentru imobilizare şi compresie: ciorapi
compresivi;
- dispozitive medicale ce intră în contact cu pielea lezată: plasturi,
pansamente;
- dispozitive medicale invasive: mănuşi, pungi;
- dispozitive medicale invasive chirurgicale: instrumente chirurgicale
reutilizabile.

Clasa IIa Risc mediu (utilizare 1h - 30 zile):

- dispozitive medicale invazive: ace de seringă, catetere, truse de
prefuzie sau transfuzie, mănuşi, sonde gastrice, ace de sutură.

Clasa IIb Risc potenţial ridicat (utilizare mai mult de 30 zile):

- dispozitive invasive: sonde gastrice, materiale de sutură
neresorbabile, catetere urinare;
- dispozitive medicale pentru autoadministrare repetată – pen-uri cu
insulină;
- dispozitive medicale care intră în contact cu pielea lezată:
pansamente moderne;
- soluţie de păstrare lentile contact;
- dispozitive medicale de contracepţie şi prevenţie a bolilor cu
transmitere sexuală (diafragme, prezervative).

Clasa III Risc ridicat:

- dispozitive medicale invazive chirurgicale în contact cu inima, SNC
(stenturi vasculare, catetere cardiovasculare şi neurologice);
- dispozitive medicale din ţesut de origine animală;
- dispozitive medicale parte integrantă a unui medicament
(pansamente cu antibiotice, catetere cu heparină, prezervative cu
spermicide);
- dispozitive medicale implantabile sau invazive pe termen lung
(sterilete, implanturi, proteze).

2. După calea de acces, se clasifică în dispozitive pentru calea genito-

urinară (sterilet, sondă urinară), calea digestivă (sondă pentru nutriţie
parenterală), chirurgicală (dispozitive implantabile), respiratorie (mască cu
oxigen), parenterală (catetere, ace, truse de perfuziesau transfuzie).

15
 3. După durata de utilizare se clasifică în dispozitive cu acţiune:
1. Tranzitorie - sub 60 de minute
2. Termen scurt - sub 30 de zile
3. Termen lung - peste 30 de zile

4. După impactul asupra organismului se clasifică în :

 Dispozitive medicale invasive şi neinvazive
 Dispozitive chirurgicale invazive
 Dispozitive implantabile

5. După gradul de sterilitate dispozitivele medicale se clasifică în

sterile şi non-sterile.
Dispozitive sterile de unică utilizare: seringi, catetere.
Dispozitive reutilizabile prin sterilizare: foarfece, pense chirurgicale.
Dispozitive non-sterile: tifon, pansamente şi comprese nesterile.
Dispozitive reutilizabile: masca de oxigen şi endoscopul.

2.2 Clasificarea unităţilor ce desfăşoară activităţi cu

produsele tehnico-medicale
În funcţie de activitatea pe care o desfăşoară, acestea pot fi clasificate
astfel:
1. unităţi care produc – firmele producătoare;
2. unităţi care depozitează şi distribuie – furnizorii sau distribuitorii;
3. unităţi care eliberează - farmacii, unităţi de tehnică-medicală,
cabinete medicale;
4. unităţi care verifică, întreţin şi pun în funcţiune - Oficiul Tehnic
pentru Dispozitive Medicale (OTDM), birourile de metrologie;
5. unităţi de optică medicală;
6. unităţi de protezare.

16
 Capitolul 3 Condiţii de calitate. Sterilitatea.
Condiţii specifice de păstrare
3.1 Condiţii de calitate – Standarde de referinţă

Sănătatea şi securitatea nu sunt negociabile în industria dispozitivelor

medicale. Referitor la dispozitivele medicale, standardele de referinţă în vigoare
sunt:
 ISO 13485:2012
 ISO 13485:2016
Conform rezolutiei International Accreditation Forum (IAF) 2015-13
perioada de tranziţie la noua ediţie a standardului ISO 13485:2016 este de 3 ani
de la data publicării acestuia (01.03.2016). În aceasta perioadă, ISO 13485:2012
şi ISO 13485:2016 vor coexista, pentru a oferi producătorilor, organismelor de
certificare/acreditare şi autorităţilor de reglementare suficient timp pentru
trecerea la noul standard.
Standardul este conceput pentru a fi utilizat de organizaţiile implicate în
proiectarea, producţia, instalarea şi mentenanţa dispozitivelor medicale. Prin
acest standard se examinează practicile de management al calităţii pentru
dispozitive medicale, punând accentul asupra unor aspecte precum designul şi
dezvoltarea, producţia, asistenţa pentru clienţi şi asamblarea.
Noua versiune pune un mai mare accent pe managementul riscului şi pe
luarea deciziilor pe baza riscurilor, precum şi pe modificările legate de creşterea
cerinţelor de reglementare pentru organizaţiile din lanţul de aprovizionare.

3.2 Metode de sterilizare ale produselor tehnico-medicale

Toate dispozitivele şi produsele tehnico-medicale (seringi, canule,

catetere, pansamente, instrumentar chirurgical, etc) care intră în contact direct
cu ţesuturile şi lichidele biologice este obligatoriu să fie sterile.

3.2.1. Sterilizarea, noţiuni generale

Starea sterilă este definită de absenţa completă a microorganismelor vii.

Este o stare efemeră şi nu este posibilă decât în cazul unor măsuri speciale de
producţie.
La prepararea produselor sterile, uneori nu este suficientă sterilizarea
finală a preparatelor sau a produselor, ci sterilitatea se asigură printr-o serie de
măsuri care se iau pe tot parcursul procesului de producţie:

17
 a. Selecţionarea materiei prime cu un conţinut scăzut în
contaminanţi microbieni, deci stabilirea unor limite de contaminare la care
trebuie să răspundă toate componentele;
b. Prepararea trebuie făcută de un personal calificat, cu
responsabilitatea corespunzătoare, în condiţii controlate şi monitorizate, cu
atenţie, pentru a evita contaminarea la preparare;
c. Selecţionarea unei metode de sterilizare corespunzătoare, bazată
pe cunoaşterea tipului de microorganisme, a rezistenţei lor şi a numărului
probabil de contaminanţi pe unitatea de produs (deci încărcătura produsului);
d. Metoda de sterilizare să nu aibă acţiune destructivă asupra
preparatului injectabil şi a recipientului;
e. Existenţa unui control intern al procesului de sterilizare (chiar în
timpul sterilizării) şi teste de sterilitate asupra produsului injectabil;
f. Păstrarea corectă şi folosirea corectă a produsului, pentru a
preveni contaminarea;
g. Obligativitatea ca la prepararea medicamentelor injectabile, toate
operaţiile să se efectueze într-un ciclu continuu.
Metodele de sterilizare se aleg în funcţie de prorpietăţile fizico-chimice
ale produselor tehnico-medicale, pentru a evita modificările calitative ale
acestora. Eficienţa metodei de sterilizare aleasă este influenţată de natura
produsului, de natura unei eventuale contaminări microbiene şi de modul de
obţinere al produsului ce urmează să fie supus operaţiei de sterilizare.
Operaţia de sterilizare care stă la baza obţinerii produselor sterile
reprezintă distrugerea sau îndepărtarea micoorganismelor vii, în forme
vegetative sau sporulate. Medicamentele şi produsele tehnico-medicale
sterilizate trebuie să corespundă testului de sterilitate din F.R. X.
Produsele sunt sterilizate la final, cu excepţia cazurilor când produsul,
datorită naturii sale, nu poate fi supus sterilizării. Preparatele trebuie realizate în
condiţii şi prin metode astfel concepute, încât să evite orice contaminare
microbiană, după ce în prealabil recipientele, sistemele de închidere şi
componentele au fost supuse unei sterilizări corespunzătoare – procedeul de
preparare aseptică.
Termenul de asepsie reprezintă un ansamblu de măsuri utilizate pentru
a evita orice aport exogen de microorganisme şi virusuri, în organismul viu,
mediu inert, preparat sau produs.Se realizează prin metode fizico-chimice şi
prin precauţiile ce se iau pentru a evita pătrunderea microorganismelor. Este o
metodă profilactică.
Antisepsia – dezinfecţia urmăreşte distrugerea germenilor patogeni, cu
substanţe chimice sau agenţi fizici. Este o metodă curativă.
Termenul de conservare se referă la măsurile ce se iau pentru păstrarea
unor preparate. În sens restrâns, urmăreşte limitarea acţiunii microorganismelor,

18
prin păstrarea medicamentelor în anumite condiţii (în sens larg termenul de
conservare se referă la păstrarea tuturor calităţilor).
Nu există o metodă absolută de sterilizare. Astfel F. Helvetică foloseşte
termenul de tratament antimicrobian care se aplică în funcţie de exigenţele
cerute produselor finite şi în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale
produsului.
În F.R. X. sunt prevăzute următoarele metode de sterilizare:
- Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune;
- Sterilizarea prin căldură uscată;
- Sterilizarea prin filtrare;
- Sterilizarea cu gaze.
În afara acestor metode se mai practică prepararea pe cale aseptică a
medicamentelor ce nu pot fi sterilizate în recipientul final.
Uneori sterilizarea prin filtrare şi prepararea pe cale aseptică se asociază
cu folosirea de conservanţi antimicrobieni.
Se pot folosi şi alte metode de sterilizare omologate (sterilizarea prin
firebere, tindalizarea)
Succesul acestei operaţii depinde de natura microorganismelor şi de
rezistenţa lor la agenţii de sterilizare.
Metodele de sterilizare se clasifică după mai multe criterii:
1) În funcţie de procedeul ales:
- metode fizice;
- metode chimice;
- metoda de preparare aseptică.
2) În funcţie de agentul sterilizant:
- metoda de sterilizare prin căldură;
- metoda de sterilizare prin filtrare;
- metoda de sterilizare cu radiaţii ionizante;
- metoda de sterilizare cu gaze.
3) În funcţie de consumul energetic:
- Cu consum de energie (termice)– procesul de sterilizare prin căldură
umedă şi procedeul de sterilizare prin căldură uscată, cu ajutorul radiaţiilor;
- Fără consum de energie (netermice): procedee chimice utilizând gaze
bactericide, îndepărtarea fizico-mecanică a microorganismelor prin filtrare.
Sterilizarea cu vapori de apă sub presiune şi prin căldură uscată sunt
cele mai eficiente metode şi se aplică de câte ori este posibil.

3.2.2 Metode de sterilizare prin căldură

Este o metodă sigură, economică, aplicabilă produselor termorezistente.

Acest procedeu are la bază denaturarea macromoleculelor bacteriene sub
acţiunea oxigenului, a căldurii, umidităţii, presiunii, care determină hidroliza
19
parţială a lanţurilor peptidice. Majoritatea bacteriilor sunt distruse la
temperaturi cuprinse între 52 - 60°C, timp de 5-60 minute. Sterilizarea prin
căldură este influenţată de o serie de factori cum ar fi specia bacteriană, durata
tratamentului termic, numărul de germeni prezenţi înainte de aplicarea
tratamentului termic, natura mediului şi temperatura. Microorganismele sunt
mult mai sensibile faţă de căldura umedă decât faţă de căldura uscată. Prin
sterilizarea la 100°C timp de 30 de minute, se distrug doar formele vegetative
ale microorganismelor, nu şi cele sporulate.

Sterilizarea prin căldură uscată

Ca procedee de sterilizare prin căldură uscată se utilizează flambarea şi

sterilizarea cu aer cald.
Flambarea este un procedeu rudimentar (care nu e prevăzut în nici o
farmacopee) şi este folosit în farmacie, pentru obiecte neinflamabile şi stabile la
temperaturi înalte. Se trec obiectele prin flacără (spatule metalice) sau se
umectează obiectul cu alcool, se aprinde şi se incinerează microorganismele de
la suprafaţă. Se foloseşte pentru mojare şi pistile.
Dezavantaj = microorganismele omorâte rămân la suprafaţa obiectului
şi pot fi surse de pirogene.
Sterilizarea cu căldură uscată se realizează în etuve încălzite electric
şi construite astfel încât să asigure o temperatură constantă şi uniformă în tot
spaţiul de sterilizare. Pentru a permite transferul căldurii, este realizată o
circulaţie forţată, materialul supus sterilizării să aibă o suprafaţă cât mai mică,
să se facă o încărcare a etuvei, care să permită circulaţia optimă a aerului cald
(deci nu trebuie să fie prea încărcată pentru a avea spaţii pentru circulaţia
căldurii).
Înainte de încărcare, etuva poate fi preîncălzită până aproape de
temperatura cerută, pentru a micşora timpul eficient de încălzire. Durata de
sterilizare este variabilă şi destul de mare, comparativ cu sterilizarea cu vapori
de apă:
 160°C – 3ore;
 170°C – 1 oră;
 180°C – 30 minute.
La etuvă, pentru produsele rezistente la căldură şi produse neapoase =
pulberi, produse uleioase, materiale de laborator din sticlă sau porţelan,
instrumentar medical fără sudură sau Sn (se topesc).
Metoda de sterilizare prin căldură uscată are unele dezavantaje:
 căldura nu este repartizată uniform,
 obiectele metalice care nu conţin inox se pot oxida,
 nu permite sterilizarea pansamentelor şi a compreselor.

20
 Controlul sterilizării se efectuează cu spori de Bacillus subtilis ca
indicatori biologici. Numărul de spori viabili este de 106 pe unitatea de
indicator.
Etuva Pupinel este un sterilizator cu aer uscat, model Pasteur
electronic.

www.romedic.ro
Figura 7 Etuva pupinel

Structura exterioară este din oţel inoxidabil, structura interioară are două
etajere, uşa şi contrauşa care sunt fabricate în întregime din oţel inoxidabil.
Structura interioară şi uşa sunt prevăzute cu garnituri de cauciuc şi silicon
netoxic şi izolate cu vată de sticlă.
În industrie se întâlnesc şi cuptoare tunel = tunele de uscare şi
sterilizare, care permit sterilizarea continuă, pentru fiolele şi flacoanele folosite
pentru condiţionarea aseptică, deci ele trebuie să iasă din tunel, într-un spaţiu
aseptic.

Sterilizarea prin caldură umedă

Sterilzarea prin căldură umedă cere temperatură şi timp de sterilizare cu

valori mult mai mici decât sterilizarea prin căldură uscată. Dispozitivul folosit
la sterilizare: autoclavul.
Autoclavul clasic este vertical; cele industriale sunt orizontale, cu
deschideri laterale, pentru a permite încărcarea şi descărcarea uşoară a
materialului după platforme speciale. Închiderea este realizată cu un volant,
care acţionează bare radiare, având un dispozitiv de securitate, ce împiedică
deschiderea autoclavului sub presiune. Au două deschideri pentru siguranţă şi
funcţionare.
Diagramele de sterilizare sunt păstrate în dosarul fiecărui lot.
Sterilizarea cu vapori sub presiune este utilizată pentru soluţiile apoase,
pansamente şi produse omologate.

21
 Timpul de sterilizat variază cu temperatura:
-cel puţin 15 minute pentru temperatura de 121°C, şi
-cel puţin 30 minute la 115°C şi presiunea de 1/2 atmosferă.
Pansamentele chirurgicale se sterilizează la 134 -138°C la presiunea de
2 atmosfere, timp de 5 minute, fiind condiţionate în recipiente, ce asigură
penetrarea vaporilor de apă.
Articolele de sticlă, porţelan, metal la 121 - 124°C timp de 20 de
minute. Durata minimă trebuie măsurată din momentul realizării condiţiilor
prevăzute de sterilizare.
Temperatura trebuie măsurată în partea cea mai rece a autoclavului, deci
în partea de jos, aproape de tubul de evacuare a aerului. Trebuie să se măsoare
în mai multe locuri, uneori cu recipiente de control (cupluri sau sonde
termoelectrice). În lipsa acestor sonde, se folosesc tuburi de control, mici, din
sticlă, închise ermetic, cu o substanţă chimică solidă - pulbere, cu urme de
colorant miscibil; plasate în diverse părţi ale autoclavului. În acest fel nu se
indică decât temperatura maximă atinsă, dar nu şi durata cât ea a fost maximă.
Se mai folosesc benzi adezive, lipite pe obiectele de sterilizat şi a căror
coloraţie variază cu temperatura şi timpul de sterilizare. Eficacitatea sterilizării
este controlată prin inocularea probelor-test cu germeni termorezistenţi Bacillus
stearotermophillus, autoclavul trebuie încărcat în acelaşi fel.
F.R. X. nu prevede alte metode de sterilizare, în F.R. IX. erau prevăzute:
sterilizarea prin încălzire repetată (Tindalizarea sau sterilizarea fracţionată) şi
fierberea la 100°C timp de 60 minute, dar nu sunt sigure. Pentru mai multă
siguranţă, tindalizarea poate fi asociată cu filtrarea sterilizantă sau prepararea pe
cale aseptică.
Farmacopeea Britanică prevede pentru cazuri speciale sterilizarea la
100°C, dar asociindu-se cu un agent antimicrobian (bactericid): clorocrezolul
0,2%, acetat sau borat de fenil mercur 0,002%.

www.regiomed.ro
Figura 8 Casoletă pentru sterilizare

22
 www.alliexpress.com
Figura 9 Pungi sterile pentru autoclavare

Sterilizarea prin căldură umedă este avantajoasă deoarece este rapidă,

simplă şi nu lasă reziduuri toxice, dar nu poate fi aplicată produselor
deformabile sau alterabile la cald.

3.2.3 Sterilizarea cu gaze

Este o sterilizare chimică; prevăzută în F.R. X., aplicabilă materialului

în condiţii bine determinate de temperatură, durată, umiditate şi concentraţie în
gaz sterilizant. Nu există un gaz sterilizant care să aibă proprietăţi sterilizante
optime, adică să distrugă rapid toate microorganismele şi să fie lipsit de
toxicitate pentru cel care-l manipulează.
Mecanismul de acţiune => distrugerea celulei bacteriene, ca entitate
biochimică, povocând o combinaţie stabilă între acestea şi unii constituenţi
structurali sau enzimatici (produc o denaturare chimică a proteinelor
bacteriene), înlaturând posibilităţile de reproducere.
Avantaje multiple:
 gazele pătrund prin ambalaje de hârtie şi carton, prin dopurile
flacoanelor;
 sterilizează substanţe solide, patrunzând prin sistemul de reţele capilare;
 permit o sterilizare la temperatură mai scăzută faţă de metodele prin
caldură şi se utilizează pentru materialele termosensibile (materiale
plastice), pulberi, articole chirurgicale.
 nu sunt toxice pentru macroorganisme la dozele în care acţionează ca
bactericid.

23
 Sterilizarea cu oxid de etilenă

O
H C C H
H H
www.wikimedia.org
Figura 10 Oxid de etilenă

Este cel mai folosit gaz pentru sterilizarea materialelor medico-

chirurgicale care nu suportă sterilizare la autoclave (mase plastice sau unele
cauciucuri). Ca şi radiaţiile ionizante, oxidul de etilenă este folosit pentru
sterilizarea produselor şi articolelor introduse în ambalajul definitiv; pentru
sterilizarea soluţiilor perfuzabile condiţionate în saci sau recipiente din material
plastic. Manipularea lui este periculoasă, necesită un personal calificat.
Proprietăţi: este un gaz cu punct de fierbere l0,7°C şi punct de îngheţare
p.c. = 111°C; este un gaz dens (ρ=1,52) foarte solubil în apă şi solvenţi
organici. Dă amestecuri explozive cu multe gaze; astfel în amestec cu aerul, în
proporţie de 3-83% dă amestec exploziv. Pentru a diminua caracterul exploziv,
se obţin amestecuri cu CO2 sau freon.
Oxidul de etilen acţionează asupra microorganismelor prin alchilare,
cele mai reacţionabile grupe fiind: - SH, - OH, - COOH, - NH2. Aceste grupe
pot fi înlocuite cu grupări hidroxietil, interferând în activitatea metabolică a
microorganismelor.
Rezistenţa sporilor faţă de oxidul de etilen este puţin mai mare decât a
formelor vegetative (de maxim 5 ori mai rezistente).
Eficacitatea sterilizării cu oxid de etilen, depinde de factori mai uşor
sau mai greu de controlat: numărul şi natura germenilor de distrus, concentraţia
în gaz, temperatura la care are loc sterilizarea, 60°C fiind temperatura optimă,
durata tratamentului, natura materialului de sterilizat, presiunea parţială în
incintă şi umiditatea atmosferică (randamentul maxim de sterilizare, la
umiditate relativă 28-33% în incinta de sterilizare). Eficacitatea sterilizării se
testează cu culturi de bacterii Bacilus stearotermophillus sau Bacilus subtillis,
introduse în aparat.
Dezavantaje
Foarte importantă este eliminarea gazului din materialul sterilizat.
Uşurinţa în cazul îndepărtării oxidului de etilen rezidual, depinde de natura
materialului de sterilizat. Se elimină rapid din articole din bumbac, mai greu din
polietilenă, greu din policlorura de vinil, siliconi sau cauciucuri.

24
 Desorbţia la temperatură ordinară durează zile întregi, depăşind uneori
15 zile. Pentru a grăbi desorbţia se foloseşte acţiunea conjugată a căldurii cu
vidul.
Alte dezavantaje - pericol de explozie; materialul manipulat imediat
după sterilizare, fără precauţii, dă dermatite. Împreună cu Cl2 dă
etilenclorhidrina, urmele de oxid de etilen din material în contact cu ţesuturile,
determină modificări ca hemoliza. Toxicitatea este importantă: în caz de
expunere accidentală produce edem pulmonar acut. După expunere cronică apar
aberaţii cromozomiale, leucemii.
Riscurile pot fi la trei niveluri:
- pentru muncitori;
- pentru pacienţi
- pentru poluarea mediului.
Dacă microorganismele sunt acoperite cu substanţe cristalizate, acestea
nu vor putea fi distruse, pentru că oxidul de etilen nu are putere de penetrare
prin cristale.
Oxidul de etilenă poate fi absorbit la suprafaţă elastomerilor şi
plastomerilor, putând declanşa iritaţii tisulare locale.
Prin inhalaţie, poate provoca o iritaţie a mucoaselor. În doze mari
acţionează ca deprimant al SNC, iar în doze peste 1g/m3 provoacă vertij, greaţă,
vomă. Poate reacţiona şi cu grupările tiol din latexul de cauciuc. Cele mai multe
reacţii adverse s-au înregistrat la utilizarea de mănuşi chirurgicale, catetere sau
măşti de reanimare.

http://www.ethyleneoxidesterilizer.krishna-engg.com/
Figura 11 Sterilizator cu oxid de etilenă

Reglementările din ce în ce mai drastice privind utilizarea oxidului de

etilenă au impus utilizarea acestuia cu restricţie; astfel, se impune achiziţionarea
unor instalaţii care să neutralizeze gazul înaintea deversării lui în mediul
înconjurător

25
 Sterilizarea cu formaldehidă

Formaldehida în stare pură, se află în stare gazoasă la temperatura

camerei, având p.f. = 19°C. Are proprietatea de a polimeriza rapid la o
temperatură sub 80°C pentru a forma o masă solidă albă – paraformaldehida.
Pentru sterilizare se poate folosi fie ca paraformaldehidă încălzită la
temperatura de 56°C, fie ca soluţie apoasă 37% - formalina, care are şi 10%
metanol pentru a preveni polimerizarea.
Este o moleculă foarte reactivă, ca şi oxidul de etilen, existând o mică
diferenţă între sensibilitatea formelor vegetative şi a sporilor. Este bactericid de
suprafaţă, nu are putere de penetrare. Când se absoarbe în interior este greu de
îndepărtat. Este foarte reactivă în mediu umed folosit numai pentru sterilizarea
materialelor mari şi a aparatului. Sterilizarea se face în anumite condiţii de
concentraţie de gaz, pe unitate de suprafaţă, umiditate, timp de contact. După
sterilizare, încăperile trebuie să se ventileze cu aer sterilizat, îndepărtând
formaldehida, care este foarte iritantă, toxică, atacând ochii, nasul şi traheea.
Acţionează asupra microorganismelor ca agent mutagenic şi agent de
alchilare.

Sterilizarea cu propiolactonă

Propiolactona are putere mică de penetrare, acţionează asupra unui

număr mare de germeni, mai puţin faţă de spori; necesită o umiditate crescută şi
este cancerigenă pentru animale.

Sterilizarea cu oxid de propilenă

Oxidul de propilenă este inflamabil şi se asociază cu CO2 sau freon. Are

acelaşi mecanism de acţiune cu oxidul de etilenă, dar putere de penetrare mai
mică şi este mai puţin eficace.
Avantaj - prin descompunere formează propilenglicolul, în timp ce
oxidul de etilen conduce la etilenglicol sau etilenclorhidrina (care sunt toxice).

Sterilizarea cu bromură de metil

Bromura de metil se foloseşte ca dezinfectant în atmosferă umedă cu

putere mare de penetrare, dar acţiune bactericidă inferioară celorlaltor gaze.

Sterilizarea cu apă oxigenată

Procedeul de sterilizare cu apă oxigenată că agent sterilizator are la bază

realizarea unui vid puternic într-o cameră în care sunt injectaţi vapori obţinuţi
26
dintr-o soluţie concentrată de peroxid de hidrogen, până în momentul în care are
loc revenirea camerei la presiunea atmosferică.
Un procedeu mai modern utilizează sterilizarea cu plasmă. Plasma rece
este generată sub presiune, în câmp electromagnetic de frecvenţă ridicată, cu
excitarea treptată a atomilor din apa oxigenată, urmată de ciocniri electronice,
recombinarea ionilor pozitivi cu electronii sau ionii negativi formaţi.
Se pot steriliza dispozitive şi instrumente din policarbonati, polistiren,
polietilenă, polipropilenă.
.
3.2.4 Radiosterilizarea sau sterilizarea prin radiaţii ionizante

Sterilizarea cu radiaţii nu este prevăzută de F.R. X. Aceste metode se

mai cunosc sub denumirea de „sterilizare la rece”.
Se folosesc:
1) radiaţii de natură electromagnetică (U.V., I.R., raze gamma);
2) radiaţii corpusculare electronice (particulele β sau electroni cu energie
înaltă).
3) unde elastice (ultrasunete)
Radiaţiile U.V. sunt bactericide la λ = 240 - 280 nm, însă au putere de
penetrare foarte slabă la această lungime de undă, realizând o sterilizare de
suprafaţă.
Se folosesc pentru sterilizarea aerului (blocuri şi boxe sterile, săli de
operaţii) şi uneori pentru menţinerea sterilităţii apei proaspăt distilate, în strat
subţire, pentru a pătrunde radiaţiile.
Favorizează formarea de legături între bazele pirimidinice adiacente din
molecula acizilor nucleici, formându-se dimeri care distrug microorganismele.
Când acţionează asupra aerului şi a obiectelor contaminate nu trebuie să
existe obstacole între sursa de radiaţii şi germenii distruşi, deoarece radiaţiile
U.V. acţionează prin iradiere directă.
Deoarece pot provoca accidente foarte grave (conjunctivite, eriteme
foarte grave) personalul care lucrează în aceste condiţii trebuie să poarte
echipament de protecţie, să-şi protejeze ochii cu lentile fumurii.
Sterilizarea prin radiaţii ionizante, numită şi radiosterilizare foloseşte
radiaţiile gamma sau beta negative.
Razele gamma sunt unde electromagnetice (sau fotoni gamma), care
provin din izotopi radioactivi (60Co, 137Cs). Cele emise de Cs au energie de
emisie mai scăzută decât 60Co, însă în ambele cazuri se iau precauţii de
protejare a mediului şi operatorului. Camera de iradiere izolată, izotopul sub
forma de pelete, este inclusă în tuburi din otel inoxidabil, ţinut sub apă.
Este oficializată pentru materiale chirurgicale de unică folosinţă, articole
de pansament, sutură, seringi, ace, seturi de perfuzii, sonde, aparate pentru
dializă.
27
 Radiaţii β corpusculare provin din acceleratorii de electroni şi sunt
accelerate la energie foarte înaltă, au capacitate de penetrare şi acţionează cu o
viteză mai mare decât radiaţiile.
Se iau aceleaşi precauţii a condiţiilor de sterilizare: se utilizează doar în
centre specializate supuse unor norme speciale.
Radiaţiile acţionează asupra microorganismelor în 2 moduri:
a) fie direct asupra acizilor nucleici pe care îi inactivează;
b) fie indirect prin trecerea prin apă, producând ionizarea apei,
formându-se radicali liberi şi peroxizi ce acţionează asupra microorganismelor
ca agent de oxidare sau reducere.
Rezistenta microorganismelor la radiaţii creşte prin îngheţare, dar se
micşorează sensibilitatea radicalilor liberi ce nu ajung la microorganisme.
Unele grupe au acţiune protectivă asupra microorganismelor, astfel
grupul sulfhidril interacţionează cu radicalii liberi.
Pentru siguranţa sterilizării în fiecare cutie se introduc indicatori de
iradiere, ce probează trecerea radiaţiilor prin produsul supus sterilizării.
Indicator este o bandă de clorură de vinil cu heliantină; policlorura de vinil
eliberează puţin HCl şi face ca heliantina să vireze în roşu.
Se mai pot utiliza şi indicatori biologici Bacillus pumilus sau Bacillus
sphaericus.
Sterilizarea prin radiaţii I.R. se aplică în cazul fiolelor de sticlă şi
seringilor. Efectul depinde de proprietăţile optice ale materialelor supuse
sterilizării, de mărimea fiolelor, de stratul de aer dintre sursa de I.R. şi
materiale. Sterilizarea prin iradiere se poate aplica materialelor medico-
chirurgicale.
Avantajul acestei metode constă în timpul scurt în care se efectuează
operaţia de sterilizare, aceste raze fiind foarte penetrante şi neproducând
compuşi nocivi. Radiosterilizarea se utilizează frecvent în SUA şi în Franţa.

3.3 Condiţii speciale de păstrare

Dispozitivele care conţin cauciuc

Obiectele din cauciuc păstrează în încăperi întunecoase, cu
excluderea acţiunii directe a razelor solare şi a temperaturilor înalte (peste
20°C), cât şi joase (sub 0°C), la o distanţă nu mai mică de 1 m de la sursele de
încălzire. Se evită: ventilaţia, curenţii de aer, acţiunea factorilor mecanici
(îndoirea, presarea, torsiunea, întinderea etc.). Obiectele din cauciuc se vor
păstra în încăperi cu umiditatea relativă nu mai mică de 65%. Articolele din
cauciuc se păstrează izolat de anumite substanţe (iod, cloroform, clorură de
amoniu, lizol, formalină, acizi, solvenţi organici, uleiuri lubrifiante,
alcalii, cloramina B, naftalină). Periodic obiectele din cauciuc vor fi supuse
unui control vizual.
28
 Articolele din mase plastice
Aceste obiecte se depozitează în încăperi bine ventilate, uscate, la
temperatura camerei, la o distanţă nu mai mică de 1 m de surse de încălzire.
Materialele din celofan, celuloid, celon şi aminoplaste păstrează în
încăperi cu umiditatea relativă a aerului mai mică de 65%.

Instrumentele chirurgicale metalice

Instrumentele chirurgicale şi alte obiecte metalice se păstrează la
temperatura camerei, în încăperi uscate. Se interzic oscilări bruşte de
temperatură şi umiditate. Umiditatea relativă se menţine la 60%. Nu se admite
atingerea instrumentelor neambalate cu mâna, ci numai cu pensă sau cu
ajutorul tifonului.
Instrumentele chirurgicale de tăiat (bisturii, foarfeci, cuţite etc.) se
păstrează în compartimente speciale din lăzi, cutii sau truse pentru a evita
degradarea părţii tăioase.

Materiale de pansament şi ustensile

Materialele de pansament se păstrează în încăperi uscate bine ventilate,
ferite de praf şi rozătoare, în cutii, lăzi de lemn, dulapuri sau rafturi,
vopsite cu vopsea de email de culori deschise. Dulapurile cu materiale de
pansament se vor prelucra periodic cu soluţie 0,2% cloramină sau clorură de
var. Materialul de pansament steril se va depozita conform termenului de
valabilitate în ambalajul producătorului. Materialul de pansament nesteril se
păstrează, ambalat în hârtie groasă, săculeţe de polietilenă sau saci.
Ustensilele se păstrează în încăperi uscate, bine ventilate, în ambalajul
producătorului sau în pachete de hârtie, polietilenă, saci.

29
 Capitolul 4 Etichetarea produselor
tehnico-medicale. Marcaje de conformitate.
Noţiuni de materiovigilenţă
4.1. Etichetarea produselor tehnico-medicale

Pentru a asigura siguranţa utilizatorului, un produs trebuie să prezinte în

pe etichetă şi pe instrucţiunile de utilizare toate informaţiile esenţiale: numele
produsului, date de identificare ale producătorului, numărul lotului şi al
seriei, perioada de valabilitate, condiţiile de păstrare, modul de utilizare.
Etichetare specială:
 în anumite situaţii, se specifică metoda de sterilizare şi se
menţionează STERIL pentru produsele sterilizate.
 dispozitivele de unică utilizare se etichetează cu inscripţia DE
UNICĂ UTILIZARE, ceea ce înseamnă că produsul se poate utiliza o singură
dată, fără a putea fi reutilizat.
 dispozitivele efectuate la comandă se etichetează LA
COMANDĂ, iar
 dispozitivele medicale destinate investigaţiilor clinice se
inscripţionează EXCLUSIV PENTRU INVESTIGAŢII CLINICE.
Atenţie! A nu se confunda noţiunile de STERIL şi DE UNICĂ
UTILIZARE. De multe ori un produs steril poate fi sterilizat, iar un dispozitiv
nesteril poate fi de unică utilizare.
Uneori, pe etichetele şi instucţiunile de utilizare ale dispozitivelor
medicale sunt menţionate simboluri grafice. Acestea furnizează informaţii
despre utilizarea corectă şi în siguranţă a dispozitivelor.
Ca pentru orice alt produs, înainte de utilizare dispozitivul medical
trebuie să fie verificat că se află încă în perioada de valabilitate, apoi eticheta şi
instrucţiunile de utilizare se citesc cu atenţie, se verifică integritatea
ambalajului, iar păstrarea se face numai în condiţiile prevăzute de către
producător.

4.2. Simboluri grafice

Eticheta şi simbolurile grafice de pe ambalajul dispozitivelor medicale

deţin informaţiile necesare utilizării acestor produse în condiţii de securitate
pentru pacient sau utilizator. Simbolurile redate în continuare se regăsesc pe
ambalajele dispozitivelor medicale.

30
 Figura 12 Simboluri de pe ambalajele dispozitivelor medicale

4.3. Materiovigilenţa
Vigilenţa este domeniul ce se ocupă cu gestionarea utilizării în condiţii
de siguranţă a produselor de sănătate. În funcţie de aria în care se aplică, se
sublasifică în:
FARMACOVIGILENŢA
(medicamente, materii prime utilizate la formularea formelor
farmaceutice).
MATERIOVIGILENŢA
(dispozitive medicale),
REACTOVIGILENŢA
31
 (dispozitive medicale de diagnostic in vitro),
COSMETOVIGILENŢA
(produse cosmetice)
BIOVIGILENŢA
(produse celulare cu utilizare terapeutică) şi
HEMOVIGILENŢA
(produse de sânge)
Materiovigilenţa se ocupă cu efectuarea de anchete, studii şi expertize
pentru evaluarea continuă a gradului de risc al dispozitivelor medicale, după
punerea pe piaţă a acestora.
Materiovigilenţa urmăreşte incidentele care apar în urmă utilizării
produselor tehnico-medicale, cu scopul de a asigura siguranţa actului medical,
prin monitorizarea permanentă a incidentelor şi a riscului de apariţie a acestora.
În fişa de materiovigilenţă se raportează informaţii esenţiale ce ţin de orice
indicaţie eronată, omisiune sau instrucţiune incompletă a dispozitivelor
medicale.

32
 Capitolul 5 Materii prime utilizate pentru
obţinerea produselor tehnico-medicale
Produsele tehnico-medicale sunt confecţionate din diferite materiale
care trebuie să îndeplinească câteva condiţii esenţiale:
 să fie inerte chimic şi biologic, adică să nu reacţioneze cu
lichidele biologice şi ţesuturile organismului cu care intră în
contact,
 să nu aibă efecte secundare,
 să fie sterilizabile.
Cele mai utilizate materiale pentru obţinerea produselor tehnico-
medicale sunt: celuloza, bumbacul, aliajele metalice, cauciucul
natural/sintetic, materialele ceramice şi recent apăruţii polimeri
biomedicali.

5.1 Celuloza

Celuloza este constituentul principal al membranelor celulelor vegetale

conferind plantei rezistenţă mecanică şi elasticitate. Este o substanţă
macromoleculară polizaharidică, cu aceeaşi formulă ca şi amidonul (C6H10O5)n.

CH 2 OH CH 2 OH CH 2 OH
H C O H C O H C O
C H C O C H C O C H C O
OH H H OH H OH H
C C C C H C C H
H OH H OH H OH
https://myorganicchemistry.wikispaces.com/Cellulose
Figura 13 Structura chimică a celulozei

Botanistul francez Anselme Payen a descoperit celuloza în anul 1838

izolând-o din lemn.
Celuloza se formează în plante ca rezultat al unui proces de biosinteză
fotochimică. În bumbac se găseşte în stare pură. Celuloza rezultată prin
îndepărtarea seminţelor şi prin spălarea vatei din capsulele de bumbac are un
procent de 80-95% celuloză şi este folosită des în industria textilă. În lemn se
găseşte în combinaţie cu un polimer complex – lignanul (40-60%), din care se
obţine hârtia prin tratare cu substanţe bazice. Alte surse: stuful (80-95%), inul,
ierburile (25-40%), cânepa.
Celuloza este o substanţă solidă, albă, insolubilă în apă şi solvenţi
organici, higroscopică, amorfă, fără gust şi fără miros.
33
 Afinitatea sa pentru apă se explică prin prezenţa grupărilor –OH
hidrofile care leagă apa ca apă de hidratare.
Degradarea celulozei are loc în orezenţa acizilor tari are loc cu formarea
produşilor de hidroliză, iar în prezenţa hidroxizilor alcalini are loc procesul de
mercerizare (modificarea aspectului fibrelor de celuloză care devin mai
lucioase, fixând în acelaşi timp mai bine apa şi coloranţii).
În funcţie de sursa din care provin, gradul de policondensare este diferit:
celuloza din bumbac are catene macromoleculare lungi şi un grad de
policondensare 1200-1300.

5.2 Bumbacul

Bumbacul este o plantă sub formă de tufe ce face parte din familia
Malvaceae, regnul Plantae, încrengătura Magnoliophyta, clasa Rosopsida,
ordinul Malvales, genul Gossypium. Seminţele sunt toxice prin conţinutul în
gosypol 1.5%. Fibra este monocelulară, are 90-98% celuloză. Proprietăţile
fibrelor de bumbac diferă în funcţie de specia din care se extrag.
Bumbacul este 100% natural şi nu este alergenic. Hainele de bumbac
sunt moi, permiţând o bună absoarbţie şi elimină umezeala cu uşurinţă. Este
biodegradabil.
Ţesătura din bumbac poate să suporte temperaturi ridicate, fără să
afecteze calitatea sau durabilitatea, aşadar ţesăturile din bumbac pot fi
sterilizate, ceea ce le face optime pentru contactul cu pielea nou-născuţilor.
Fibra de bumbac este de culoare alb-gălbuie, în funcţie de natura
pigmenţilor din structura sa. Ele se pot se albi prin mercerizare, căpătând un
luciu slab. Fibrele prezintă higroscopicitate; rezistă până la temperaturi de
130°C, apoi se descompun şi ard cu flacără luminoasă.
Bumbacul prezintă o importanţă mare în confecţionarea produselor
tehnico-medicale, deoarece din el se obţin fibrele din care se fabrică vata şi
tifonul.

5.3 Aliajele metalice

Aliajele metalice sunt des folosite la obţinerea dispozitivelor medicale.

Oţelul inoxidabil are cele mai bune proprietăţi de necesare unui produs
de calitate: elasticitate, rigiditate şi rezistenţă la coroziune.
Oţelul inoxidabil este format din crom 18%, nichel 8% şi carbon 0,08%.
Oţelul cu structura modificată se obţine prin modificarea conţinutului aliajului
prin adăugarea unor cantităţi mici din alte metale. Astfel, sunt utilizeazate aliaje
pe bază de titan, cobalt şi zirconiu.
După compoziţie, aliajele se pot clasifica:

34
  aliaje pe bază de fier (cu un conţinut mare de crom, numite
oţeluri inoxidabile),
 aliaje pe bază de cobalt (crom 25-30%, molibden 5-7% şi
cantităţi mici de alte metale: nichel, zirconium, mangan şi
staniu),
 aliaje pe bază de titan (cu concentraţii mici de: aluminiu,
vanadiu, tantal, niobiu, mangan, staniu, zirconiu),
 metale pure (titan, aur, tantal).
Oţelul inoxidabil are următoarele avantaje:
 grad ridicat de rezistenţă la coroziune (faţă de atmosferă, apă,
acizi, soluţii alcaline şi clor);
 grad ridicat de duritate mulţumită structurii microscopice;
 igienic, putând fi foarte uşor curăţat.
Dezavantaje - reacţii adverse:
 reacţii inflamatorii la nivel tisular,
 reacţii de sensibilizare şi reacţii alergice,
 consecinţă a a eliberării unor ioni metalici în organism, prezintă
potenţial carcinogenetic (implanturi ortopedice, implanturi
dentare, endoproteze articulare).

5.4 Cauciucul natural şi sintetic

Cauciucul natural care se obţine din latexul de răşină produs de arborele

de cauciuc (Hevea brasiliensis). Cauciucul natural este o hidrocarbură
macromoleculară, cu formula (C5H8)n, n=3000-4000. Monomerul este izoprenul
(2-metil-butadiena, izomerul cis). Prin aplicarea unei uşoare presiuni, cauciucul
are capacitatea de a adera la suprafaţă, iar la detaşare nu lasă reziduri, de aceea
se poate utiliza ca material adeziv pentru emplastre cauciucate.

CH 3 H
CH 2 CH 2 C C CH 2 CH 2
C C CH 2 CH 2 C C
CH 3 H CH 3 H
http://www.chemistrylearning.com/rubber/
Figura 14 Structura cauciucului natural

Arborii tropicali din specia Hevea brasiliensis sunt răspândiţi în pădurile

tropicale din Malaezia, India, Indonezia, Nigeria, Tailanda, Brazilia, precum şi
în specia arbustului din America de Nord Guayula, din care se produce un
cauciuc cu rezistenţă şi elasticitate superioare.

35
 Cauciucul natural se formează şi se depozitează în inelele de vase
lactifere din ţesutul liberian al scoarţei arborelui. Prin crestarea scoarţei şi prin
tăierea unui şanţ în formă de spirală în coaja arborelui, se realizează scurgerea
latexului (30-40% cauciuc). Latexul conţine macromolecule cu diametrul mare
(0,5µm), cu formă aproape sferică, de unde şi vâscozitatea mică a acestuia.
Latexul astfel obţinut este instabil (se degradează enzimatic), de aceea chiar
după colectare trebuie prelucrat, pentru a preveni o coagulare spontană (tratare
cu amoniac).
Prelucrarea cauciucului are ca scop îmbunătăţirea proprietăţilor
(elasticitate, rezistenţă, extesibilitate, proprietăţi de barieră) şi reducerea
efectelor adverse (reacţii alergice).
Vulcanizarea este un proces chimic prin care cauciucul natural sau
polimerii corespunzători se transformă prin adiţia de sulf, pentru a se obţine
produşi mai rezistenţi şi mai elastici (previne fenomenul de îmbătrânire a
cauciunului). Procesul constă în adăugarea de sulf în proporţie de 1,8 - 2,5%, la
temperatură (120-160°C) şi presiune. Aditivii modifică polimerul, formând
punţi de sulf între lanţurile de polimeri individuale (trecere de la reţea
bidimensională la una tridimensională). Cauciucul vulcanizat este mai puţin
lipicios şi are proprietăţi mecanice şi rezistenţă chimică superioare. Prin
vulcanizare cu 30% sulf se obţine ebonita utilizată la obţinerea produselor
chirurgicale.

http://chimiegenerala.3x.ro/Capitolul3/Curs/c3_1_3.htm
Figura 15 Vulcanizarea cauciucului

Datorită avantajelor (rezistenţă mecanică, elasticitate, impermeabilitate

faţă de gaze, agenţi patogeni şi apă), cauciucurile, atât cel natural cât şi cel
sintetic (denumit cauciuc siliconic) sunt mult folosite pentru fabricarea
produselor tehnico-medicale: mănuşi chirurgicale, sonde, irigatoare, tetine şi
capace pentru biberoane, prezervative, dopuri pentru flacoane, colaci de cauciuc
etc.

36
 Dezavantaj - Alergia la cauciucul natural (latex)
Unele persoane prezintă reacţii alergice la contactul repetat cu latexul, în
special la folosirea mănuşilor din latex (alergia apare la maxim o oră de la
expunere). Se manifestă prin:
 reacţii cutanate (dermatită de contact, prurit generalizat);
 reacţii respiratorii (tuse, strănut, rinoree, dispnee, angioedem sau
strănut sever (astm alergic);
 anafilaxie.
Persoanele care au antecedente de alergie la anumite alimente (banane,
castane, kiwi, avocado, roşii) sau antecedente de dermatită atopică sunt
predispuse la a dezvolta reacţii alergice şi la latex (proteine cu structură
asemănătoare). Persoanele care expuse frecvent la produsele din cauciuc sunt
cele la care riscul apariţiei alerigiei este cel mai ridicat: muncitorii din fabricile
producătoare, personalul medical, pacienţii.
Spre exemplu, zilnic personalul medical intră în contact cu o
multitudine de produse din latex cum ar fi: mănuşile medicale, în special cele
tratate cu pudră de talc, tuburile de dren, bandajele compresive pentru atele,
sondele urinare, unele bandaje, adezivii din bandaje, plasturii şi banda adezivă
(leucoplast). Pe de altă parte, există şi foarte multe produse pentru îngrijire
personală care conţin latex: unele contraceptive, scutecele, suzetele,
biberoanele, mouse-pad-urile calculatoarelor.
Pentru a împiedica apariţia acestor alergii este necesar să se evite
contactul cu produsele care conţin latex. O alternativă la care apelează
personalul medical este reprezentată de mănuşile din cauciuc hipoalergenic.
Eticheta obligatoriu trebuie să conţină atenţionarea asupra conţinutului
în latex.

5.5 Materialele ceramice

Materialele ceramice sunt considerate materialul cel mai inert chimic şi

biologic. Ele sunt amestecuri de oxizi metalici în stare de energie joasă.
Avantajele cele mai importante ale materialelor ceramice sunt rezistenţa ridicată
la acţiunea mecanică şi uzura mică.
Îmbunătăţirea duratei de utilizare şi a calităţii materialelor ceramice, dar
şi folosirea lor la reconstrucţia părţilor organismului uman reprezintă obiective
recente în cercetare. Ceramicile folosite pentru acest scop au fost numite
bioceramice. Ceramicile sunt utilizate larg în aplicaţii dentare şi alte ţesuturi
osoase.
Bioceramicele pot fi clasificate în:
1. bioceramici inerte
2. bioceramici cu suprafeţe active

37
 3. bioceramici resorbabile
4. hidroxiapatitul
Alumina (oxid de aluminiu, Al2O3) a fost utilizată pentru artroplastia
totală de şold prin implantare la om în urmă cu câteva decenii.
Hidroxiapatita este o ceramică de fosfat de calciu folosită în domenii
precum medicină şi stomatologie. Este biocompatibilă, iar prin variaţia
structurii chimice poate fi controlată degradarea sa.

5.6 Polimeri biomedicali

Polimerii (masele plastice) sunt folosite la obţinerea multor dispozitive

tehnico-medicale, dar şi a altor produse. Avantaje: rezistenţa mecanică şi la
coroziune, capacitatea de a fi modelabile, impermeabilitatea, lipsa
interacţiunilor cu sistemul biologic, posibilitatea de a fi supuse procesului de
sterilizare şi preţul mic. Se confecţionează produse de unică folosinţă: sonde,
seringi, catetere, truse de perfuzii,etc.
Au o structura macromoleculară organică, cu un număr mare de atomi
de carbon, uniţi între ei prin legături covalente, prin legături de hidrogen, forţe
van der Waals şi legături polare.
În funcţie de structura polimerilor, există:
- polimeri liniari:
 homopolimeri (având aceeaşi unitate repetitivă) sau
 copolimeri (mai multe unităţi repetitive).
- ramificaţi sau tridimensionali:
 homopolimeri,
 copolimeri sau
 cu lanţ ciclic
În funcţie de rezistenţa la temperature înalte, polimerii pot fi clasificaţi
în:
 polimeri termorezistenţi (poliuretanii)
 polimeri termoplastici (polietilena, polipropilena, policlorura de
vinil, polistirenul).
Cel mai frecvent utilizaţi polimeri în domeniul medical sunt polietilena,
polipropilena, politetrafluoretilena, poliuretanul, policlorura de vinil,
polistirenul, polimetacrilatul de metil, poliamidele, policarbonaţii.
Produsele tehnico-medicale obţinute sunt: seringi, catetere, elemente ale
aparatelor de perfuzie, elemente ale aparatelor de transfuzie, filme-pansament,
sonde, fire chirurgicale, recipiente farmaceutice, flacoane, ambalaje pentru
sterilizare.
Polimerii utilizaţi în domeniul medical trebuie să fie biocompatibili,
adică să nu producă nici o reacţie adversă în contact cu ţesuturile.
38
 Biopolimerii îşi găsesc aplicaţii medicale în:
 Ortopedie (înlocuirea articulaţiilor cartilaginoase),
 Cardiologie (grefe vasculare artificiale),
 Chirurgie (instrumentar chirurgical, implanturi),
 Oftalmologie (lentile de contact),
 Farmacie (flacoane pentru condiţionarea medicamentelor,
excipienţi pentru forme farmaceutice).
Generaţia următoare de materiale (materialele viitorului) este
reprezentată de nanocompozitele bazate pe polimeri biodegradabili
(nanocompozite verzi sau ecologice). Dintre aplicaţiile biomedicale ale
nanocompozitelor polimerice biodegradabile:
1. ingineria tisulară,
2. implanturi,
3. modelarea farmacocineticii (transportul medicamentelor) prin
încapsularea substanţei medicamentoase în nanostructuri.
4. obţinerea sistemelor medicamentoase cu eliberare controlată
susceptibile să dispară din organism, în special la administare
parenterală (microsfere, microparticule, nanoparticule).
Degradarea polimerilor se poate face pe trei căi:
1. solubilizarea prin ruperea punţilor intermediare (solubilizarea prin
hidroliză),
2. ionizarea sau protonarea grupărilor laterale şi
3. solubilizarea prin scindarea catenelor polimerice în molecule mici.
Sub acţiunea unor enzime secretate de microorganisme, biopolimerii
se pot degrada biologic prin depolimerizare. Iniţierea catalitică generată de
anumiţi agenţi oxidanţi poate să determine o accelerare nedorită a biodegradării.
Biodegradarea hidrolitică este duce la scăderea pH-ului mediului, iar cea
oxidativă are o viteză de reacţie mică.

5.6.1 Polietilena (PE)

www.en.wikipedia.org
Figura 16 Polietilena

Polietilena se obţine prin polimerizarea etenei. Poate avea o structură

liniară sau ramificată. După procedeul de polimerizare aplicat se clasifică în:
39
  PEX sau XLPE - polietilenă reticulată
 PE-LD – polietilenă cu densitate mică
 PE-LLD – polietilenă cu densitate liniară joasă (densitatea:
0,915–0,925 g/cm3).
 PE-LMD – polietilenă mediu densificată (densitatea: 0,926–
0,940 g/cm3).
 PE-HD – polietilenă de mare densitate 0,97 g/cm3)
 PE-HD-HMW - polietilenă înalt densificată (de înaltă densitate)
cu masa moleculară ridicată
 PE-HD-UHMV - polietilenă înalt densificată cu masă
moleculară foarte ridicată
Polietilena de densitate scazută este solidă, incoloră, opacă,
termorezistentă până la 115°C. Un dezavantaj major constă în faptul că este
inflamabilă.
Este inertă chimic faţă de acizi şi baze, solvenţi organici (T<80°C),
permeabilă la vaporii de apă şi rezistentă la şoc. Îmbătrânirea polietilenei apare
sub acţiunea aerului, oxigenului, căldurii sau radiaţiilor UV, manifestat prin
modificarea proprietăţilor fizice, chimice şi mecanice.
Dispozitive:.

5.6.2 Polipropilena (PP)

www.total-water.com
Figura 17 Polipropilena

Polipropilena se obţine prin polimerizarea propenei. Este o substanţă

semicristalină, transparentă, cu suprafaţă lucioasă, permeabilă la gaze şi apă,
inertă faţă de solvenţi organici. Fenomenul de îmbătrânire apare sub acţiunea
luminii, aerului sau radiaţiilor UV.
Dispozitive: catetere şi proteze.

5.6.3 Poliuretanii

40
 www.wikipedia.com www.sdplastics.com
Figura 18 Poliuretani

Poliuretanii se obţin prin reacţia diizocianaţilor cu alcoolii şi aminele.

Avantaje: lipsa toxicităţii, inerţie chimică şi biologică, bună adeziune
tisulară.
Dispozitive: catetere, sonde,filme-pansament, componente ale inimii
artificiale, adezivi tisulari,substituenţi ai pielii, materiale dentare, materiale de
sutură, lacuri de acoperire şi lipire.

5.6.4 Policlorura de vinil (PVC)

www.gawadplstics.com
Figura 19 Policlorura de vinil

Se obţine prin polimerizarea clorurii de vinil. Este o pulbere albă,

stabilă, inertă chimic faţă de baze, acizi concentraţi, grăsimi, alcooli, solvenţi
organici. Se gonflează când intră în contact cu hidrocarburile aromatice.
Monomerul clorura de vinil are acţiune cancerigenă, dar polimerul nu
prezintă acest dezavantaj. Dezavantaje: sensibilitatea la frig şi la şoc şi
interacţiunea cu unele medicamente (insulină, diazepam, derivaţi barbiturici,
etc.).
Dispozitive: componente ale truselor de perfuzie, pungi pentru sânge,
sonde şi ustensile necesare prelevărilor, catetere, canule, cutii şi flacoane.

5.6.5 Polistirenul

41
 www.en.wikipedia.org
Figura 20 Polistiren

Polistirenul se obţine prin polimerizarea stirenului. Este o masă amorfă,

transparentă, dură, casantă, rezistentă la acţiunea radiaţiilor şi stabilă faţă de
acizi.
Polistirenul nu poate fi sterilizat la cald, pentru că se degradează, se
îngălbeneşte şi îşi pierde proprietăţiile mecanice.
Dispozitive: truse de perfuzie, seringi, catetere, flacoane şi cutii.

5.6.6 Polimetacrilatul de metil (PMMA)

www.pslc.ws
www.geovlad.com
Figura 21 Polimetacrilat de metil

Poli (metacrilatul de metil) (PMMA), se obţine prin polimerizarea

metacrilatului de metal. Este un material termoplastic, transparent, rigid şi
inflamabil. Rezistenţa mecanică este mai mare decât a sticlei, de aceea uneori
este denumit sticlă acrilică sau plexiglas.
Dispozitive: truse de perfuzie, proteze articulare, lentile de contact.

42
5.6.7 Polietilentereftalatul (PET)

http://slideplayer.dk/slide/2030707/
Figura 22 Polietilentereftalat

Polietilenteraftalatul este întâlnit şi cu denumirea de PET sau plastic

reciclabil. Este un polimer amorf, transparent, rezistent la vaporii de apă.
Dispozitive: proteze, ambalaje pentru sterilizare.

43
 Capitolul 6 Produse tehnico-medicale
pentru diagnostic:
termometre, tensiometre, glucometre

Dispozitivele medicale pentru diagnostic in vitro mai sunt denumite

şi dispozitive de autotestare.
În funcţie de scop, acestea se pot clasifica în:
1. aparate pentru diagnostic:
 aparatură de laborator
 aparatură pentru explorări funcţionale
2. aparatură pentru terapie:
 echipamentele pentru respiraţie,
 aparatele pentru terapie fizică şi recuperatorie,
 aparate laser,
 aparate pentru hemodializă

Aparate pentru diagnostic

Aparatura de laborator: analizoarele biochimice, hematologice, etc.
Aparatura pentru explorări funcţionale (pentru investigarea stării
diferitelor organe): termometre, stetoscoape, tensiometre, glucometre,
electrocardiografe, etc.
Aparatele pentru diagnostic bazate pe imagistică medicală
interpretează imaginile obţinute cu raze X în scopul stabilirii unui diagnostic.
Aparatele de îngrijire la domiciliu ajută la monitorizarea pacientului
la domiciliu. Exemple: tensiometre, glucometre, termometre.

6.1 Termometre

Termometrele medicale sunt dispozitive care indică temperatura

corpului uman (temperatura normală este de 37°C). Pentru măsurarea
temperaturii există mai multe scări termometrice: Celsius, Kelvin, Fahrenheit,
convertirea de la o scară la alta făcându-se cu formule matematice.

44
 http://www.windows2universe.org/physical_science/physics/thermal/kelvin_temperature_scale.html
Figura 23 Tabel conversie unităţi temperatură

Febra este un simptom al unei inflamaţii, infecţii, intoxicaţii sau al unei

alte boli, ce se manifestă prin creşterea anormală a temperaturii corpului. Ea
precede unele afecţiuni că infecţii cu virusuri, bacterii, intoxicaţii cu toxine,
inflamaţii sau poate apărea după vaccinare.
Se întâlnesc patru tipuri de febră:
 starea subfebrilă (o temperatură de până la 37,5°C)
 febră (o temperatură între 38°C şi 39°C)
 febră ridicată (o temperatură între 39°C şi 40,5°C)
 hiperpirexie (o temperatură de peste 40,5°C)

6.1.1 Clasificarea termometrelor

După principiul fizic de funcţionare, termometrele se pot clasifica astfel:

 Termometrele cu variaţie a energiei radiante măsoară energia
emise de corp (IR) fără să vină în contact direct cu el.
 Termometrele cu variaţie a rezistenţei electrice determină
temperatura în baza variaţiei rezistenţei electrice a unui
conductor.

45
  Termometrele cu variaţie a tensiunii electromotoare determină
temperatura prin măsurarea diferenţei de potenţial electric.
 Termometre cu variaţie de volum (modificarea volumului unui
lichid în funcţie de temperatură).

6.1.2 Tipuri de termometre utilizate în scop medical

6.1.2.1 Termometre din sticlă cu mercur

Termometrul cu mercur a fost cel mai utilizat în trecut. A mai fost
denumit şi termometru cu variaţie de volum. Din cauza poluării mediului şi a
riscurilor mari la manipulare, Uniunea Europeană a interzis comercializarea
termometrelor cu mercur din data de 1 decembrie 2010. Mercurul din
termometre este înlocuit la ora actuală cu un aliaj lichid din galiu, indiu şi
staniu numit galinstan.

www.multilab.ro
Figura 24 Termometru de sticlă cu mercur

Principiu de funcţionare: Aceste termometre confecţionate din sticlă

au un rezervor cu lichid (mercur), continuat cu un tub capilar de sticlă uniform
la care se anexează o scală gradată între 34,5-42°C. Liniile lungi indică gradele,
iar cele mai scurte zecimile de grad. Mărirea sau micşorarea volumului de
mercur se observă mai pronunţat în zona mai îngustă a tubului capilar. Când
temperatura scade, coloana de mercur se retrage şi se poate citi valoarea
temperaturii. Prin scuturarea termometrului, mercurul este readus în rezervor.
După utilizare, se spală cu apă rece şi se şterge cu un tampon cu alcool. Pentru a
evita spargerea tubului de sticlă, termometrul cu mercur nu va fi spalat cu apă
caldă.

46
 Avantaje: Termometrul clasic cu mercur are avantajul de a înregistra
valorile pe un domeniu larg de temperatură. Coeficientul de dilatare termică nu
este influenţat de temperatură.
Valoarea 37°C (limita între temperatura normală şi cea patologică) este
marcată cu culoarea roşie pentru a o face mai vizibilă. Nivelul mercurului din
termometru nu trebuie să depăşească 35,5°C.
Dezavantaje: riscul toxic al mercurului, prin spargerea rezervorului şi
împrăştierea mercurului. Riscul creşte mai ales dacă este ingerat, atacând
sistemul nervos (doza toxică sub 10 µg/dm3) şi rinichii sau dacă vine în contact
direct cu pielea şi mucoasele. Majoritatea afecţiunilor provocate de mercur sunt
ireversibile.
Recomandări practice: În caz de intoxicaţii acute prin ingerare este
necesară efectuarea de spălături gastrice (se administrează cisteină), iar în caz
de intoxicaţii prin inhalare se face oxigenoterapie. Suprafeţele contaminate se
tratează cu sulf, iar în lipsa acestuia mercurul se adună şi se păstrează în
containere etichetate.

6.1.2.2 Termometre cu alcool

Funcţionează şi se depozitează la temperaturi cuprinse între 15 – 42°C.
Este prevăzut cu o scală gradată şi un interval de măsurare cuprins între
35 – 42°C.
Avantaj: Termometrul cu alcool nu este toxic pentru organism,
componentele sale fiind în acord cu cerinţele Directivei UE 93/42/CEE,
standardul EN no. 12470-1.
Principiu de funcţionare: asemenea termometrului cu mercur

www.multilab.ro
Figura 25 Termometru de sticlă cu alcool

6.1.2.3 Termometre digitale tip creion

Principiu de funcţionare: Termometrul digital este prevăzut cu senzori

de căldură electronici. Dispozitivul are semnale acustice în funcţie de
temperatură (pentru temperatura normală beep-uri lungi pentru febră şi beep-uri
47
scurte). Se poate utiliza în condiţii de temperatură ambientală cuprinse între 10 -
40°C şi umiditate relativă 30- 85%.

www.vivre.ro
Figura 26 Termometru digital tip creion

Avantaje:
 Măsoară temperatura în 10-60 sec.
 Funcţionează cu baterii cu autonomie de 2-3 ani.
 Prezintă o carcasa impermeabilă rezistentă la şocuri şi un
interval de măsurare temperatură cuprins între 35,5°C- 42°C.
 Prezinta acurateţe (± 0.1°C - ± 0.2 °C) şi poate memora ultima
valoare măsurată.

6.1.2.4 Termometre digitale cu cap flexibil

Principiu de funcţionare: Este un termometru de tip creion, ce afişează

semnale sonore. Este prevăzut cu un ecran LCD ce afişează temperatura.
Prezintă un interval de măsurare cuprins între 32 – 43°C (32°C afişat ca L low
şi 43°C afişat ca H high).

www.farmaciastejara.ro
Figura 27 Termometru digital cu cap flexibil

Avantaje:
 Este rezistent la apă.
 Măsoară temperatura rapid şi precis, în circa 30 de secunde.
Atingerea unei temperaturi înalte este semnalizată printr-un
semnal acustic sub formă de beep scurt.
 Funcţionează cu baterii care au autonomie 100-200 de ore.

48
  Prezintă acurateţe (± 0.1°C între 34°C şi 42°C ) şi poate memora
ultima valoare măsurată.

6.1.2.5 Termometre digitale cu vârf aurit

Principiu de funcţionare: Asemeni termometrelor digitale clasice.

Sunt indicate pentru măsurarea temperaturii corporale a sugarilor şi a
persoanelor alergice. Termometrul cu vârf de aur are formă de creion şi prezintă
rezistenţă la acţiunea apei.

http://dr-house.md
Figura 28 Termometru cu vârf aurit

Avantaje:
 Aceste termometre sunt prevăzute cu un vârf din aur
antialergic.
 Determinarea temperaturii se poate face în 60 de secunde.
 Memorează ultima valoare măsurată.
 Prezintă o acurateţe de ± 0.1°C.
 Se opreşte automat.

6.1.2.6 Termometre digitale tip suzetă

Principiu de funcţionare: Suzeta este confecţionată din silicon şi este
prevăzută cu un capac protector şi cu un senzor de temperatură. Determinarea
temperaturii necesită aproximativ 3 minute şi este indicată prin semnale sonore.

www.santeo.ro
Figura 29 Termometru tip suzetă
49
 Avantaje:
 Utilizarea în cazul sugarilor care au împlinit vârsta de 3 luni şi
care nu cooperează pentru măsurarea temperaturii prin celelalte metode.
 Se pot utiliza în timpul somnului.
 Memorează până la 5 măsurători.
 Termometrele tip suzeta sunt rezistente la apă.
 Prezintă o acurateţe de ± 0.1°C.
 Funcţionează cu baterii (durată de viaţă 2 ani).
 Închiderea termometrului se face automat.

6.1.2.7 Termometre pentru frunte şi ureche

Principiu de funcţionare:Termometrul de frunte măsoară temperatura

prin aplicare pe artera temporală. Termometrul de ureche măsoară temperatura
în interiorul urechii. La nou-născuţi nu se poate utiliza din cauza pavilionului
urechii foarte îngust. Are şi funcţia de ceas şi termometru de cameră.

http://www.stilok.ro
Figura 30 Termometru pentru ureche
Avantaje:
 Temperatura poate fi măsurată mai rapid (1-3 secunde la nivelul
urechii) şi mai exact (acurateţe ± 0.20C).
 Este setat cu alarmă pentru febră, dată, oră, unităţi de măsură pentru
afişare în grade Celsius şi Fahrenheit.
 Este rezistent la apă.
 Poate efectua măsurători pe intervalul 0-50°C.
 Se autoînchide după 30 de secunde de la ultima utilizare.
 Poate memora ultimele 20 de determinări.

6.1.2.8 Termometre clinice tip bandă

Principiu de funcţionare: Termometrele tip bandă pentru frunte sunt

realizate din cristale lichide care-şi modifică culoarea în funcţie de temperatură.
Temperatura este afişată în grade Celsius sau grade Farenheit, rapid şi precis.

50
 https://www.aliexpress.com
Figura 31 Termometru tip bandă
Avantaje:
 Sunt nedistructibile, reutilizabile, complet sigure, comode, uşor de
transportat, rapide şi uşor de folosit.
 Utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a acestor termometre de
frunte se datorează creşterii încrederii în această metodă non-
invazivă, precisă şi fiabilă de măsurare a temperaturii corpului.
 Funcţionează fără baterii.
 Fiecare bandă este ambalată individual.

6.1.2.9 Termometre clinice tip plasture

Principiu de funcţionare: Se aplică în regiunea axilară şi pot fi

menţinute până la 48 ore pe piele pentru citiri consecutive.
Avantaje:
 Sunt termometre pediatrice, ieftine, sigure şi precise.
 Funcţionează fără baterii.
 Nu sunt toxice pentru organism, nu conţin sticlă, latex, mercur.

https://www.temptraq.com/
Figura 32 Termometru tip plasture
51
6.1.2.10 Termometre pentru frunte tip bandă magnetică
Principiu de funcţionare: Sunt confecţionate dintr-o bandă magnetică
în care se încorporează folii de celuloid ce conţin cristale lichide, care au
proprietatea de a-şi modifica culoarea odată cu variaţia temperaturii. Pe piele se
fixează cu ajutorul unui autoadeziv.
Avantaje:
 Pot fi utilizate pentru măsurarea temperaturii în cazul copiilor la care
nu se pot utiliza celelalte tipuri de termometre.
 Citirea se face foarte rapid, în aproximativ 15 secunde de la
aplicarea pe piele.
 Se pot reutiliza, fără a fi afectată calitatea acestora.
Dezavantaj: Pot fi utilizate doar în spaţii închise, pentru a evita apariţia
erorilor.

6.1.2.11 Alte tipuri de termometre

Termometrul fără contact este un termometru pentru frunte care poate
măsură temperatura de la o distanţă de până la 10 cm. Termometru infraroşu are
caracteristici inovatoare. Este utilizat pentru măsurarea temperaturii fără
contact. Se caracterizează prin ghidajul precis şi acurateţea mare a
măsurătorilor, asigurate de laserul dublu cu focalizare şi nivelul de emisie
reglabil. Temperatura este afişată automat pe un ecran LCD. Este prevăzut cu
un semnal acustic, alarmă de febră şi indicator luminos pentru starea bateriei.

https://www.germanelectronics.ro/tehnica-masurarii-surse-de-alimentare/termometre-infrarosu-ir-
pirometre/termometru-non-contact-cu-infrarosu-voltcraft-ir-800-20d-
100917.html?utm_source=shopmania&utm_medium=cpc&utm_campaign=direct_link
Figura 33 Termometru fără contact

52
 Termometrele de baie cu afişaj electronic sub forma diverselor
animăluţe ajută la pregătirea adecvată a temperaturii apei de îmbăiere.
Funcţionează cu baterii, au o precizie de 0.1°C şi se opresc automat.

www.mykids.ro
Figura 34 Termometru de baie

6.1.3 Măsurarea corectă a temperaturii corporale

Pentru a putea măsura cât mai exact temperatura corporală,

termometrele trebuie să prezinte o precizie bună.
Trebuie menţionat că temperatura rectală depăşeşte cu 0,5°C
temperatura cutanată. Se recomandă utilizarea unui termometru electronic, cu
capat cauciucat, moale, care să suporte dezinfecţia repetată (ex. clorhexidin
10%, cloramina 10%, etc.).
Temperatura masurată axilar şi sublingual (temperatura periferică) este
mai puţin exactă, cu valori uşor mai scazute - circa 0,5 grade faţă de
temperatura centrală măsurată intrarectal.
Pentru determinarea temperaturii axilare cu termometru digital classic
sau cu cel cu alcool, vârful rezervorului termometrului se va aşeza în
vîrful/mijlocul axilei, iar braţul pacientului va fi plasat cât mai strâns lângă
corp, pentru a forma o cavitate perfect închisă. Termometrul va fi ţinut în axilă
timp de 10 minute la termomtrele clasice şi cel puţin 2-3 minute la cele
electronice.
Nu se măsoară temperatura după masă, imediat după trezire, după plâns
viguros, după baie, după efortul de defecaţie, agitaţie,la copilul care nu a fost
hidratat corespunzător, în camere supraîncălzite, după expunere prelungită la
soare (febre false prin supraîncălzire).

53
6.2 Tensiometre

6.2.1 Metode de măsurare a tensiunii arteriale

Primele metode de măsurare a tensiunii arteriale erau invazive (directe).

Un cateter era introdus într-o arteră, se conecta la un dispozitiv de măsurare şi
se înregistra presiunea sângelui.
Majoritatea metodelor actuale sunt neinvazive (indirecte). Cu ajutorul
unei manşete pneumatice se realizează comprimarea arterei. Există mai multe
tehnici şi anume:
1. tehnica palpatorie,
2. tehnica auscultatorie şi
3. tehnica oscilometrică.
TIP CARACTERISTICI
METODA Este o metodă rapidă prin care se poate măsură
PALPATORIE presiunea sistolică, în schimb nu dă informaţii cu
privire la presiunea diastolică. Tehnica constă în
indentificarea primei pulsaţii a arterei radiale la
decomprimarea lentă a manşetei aplicate în jurul
braţului. În acest sens, manşeta se fixează pe braţ, se
palpează pulsul la artera radială, se insuflă aer în
manşetă până la dispariţia pulsului radial şi se
decomprimă manşetă. La prima pulsaţie apărută se
înregistrează presiunea sistolică.
METODA Denumită şi metoda Korotkoff, constă în perceperea
AUSCULTAŢIEI zgomotelor care apar la decomprimarea lentă a
manşetei cu ajutorul stetoscopului plasat în plica
cotului. Se aşează manşeta pe braţ cu marginea
inferioară la 2 cm deasupra plicii cotului. Cu ajutorul
stetoscopului se palpează arteră humerală din plica
cotului.
METODA Constă în determinarea tensiunii arteriale prin
OSCILOMETRICĂ înregistrarea vibraţiilor pereţilor arterei la trecerea
sangelui, artera fiind comprimată cu un manşon
pneumatic. Se aplică manşeta pe braţ, se insuflă aer în
manşetă, după care se decomprimă lent şi se
înregistrează amplitudinea vibraţiilor aerului din
manşon. La creşterea bruscă a amplitudinii se
înregistrează presiunea sistolică, iar la reducerea bruscă
se înregistrează presiunea diastolică.
Tabel 2 Metode de măsurare a tensiunii arteriale

54
 Dispozitive pentru determinarea tensiunii arteriale sunt tensiometrele.
Tensiunea sau presiunea arterială (TA, PA) reprezintă forţa pe care o
exercită sângele pe o unitate de suprafaţă a peretelui vascular. Tensiunea
arterială se măsoară în mmHg şi reprezintă înălţimea la care urcă mercurul într-
o coloana, sub acţiunea presiunii. Tensiunea se înregistrează sub formă de două
valori: tensiunea sistolică şi tensiunea diastolică.
Presiunea sistolică reprezintă presiunea sângelui asupra pereţilor
arteriali în timpul în care inima se contractă (sistolă) şi reprezintă presiunea
inimii necesară pompării sângelui de la inimă spre celelalte organe. Valorile
normale se încadrează între 100-130mm Hg.
În funcţie de valorile presiunii sistolice respectiv a presiunii diastolice,
există abateri de la valorile normale, cu apariţia a două tipuri de stări patologice
cum ar fi hipotensiunea arterială, respectiv hipertensiunea arterială.
Hipotensiunea arterială – presiune sistolică <100 mm Hg, presiune
diastolică < 60 mm Hg.
Hipertensiunea arterială – presiune sistolică >140mm Hg şi presiune
diastolică >90 mm Hg. Hipertensiunea arterială reprezintă factorul de risc al
majorităţii complicaţiilor cardio-vasculare ca: ateroscleroza, cardiopatia
ischemică, accidentele vasculare cerebrale.

6.2.2 Clasificarea tensiometrelor

Tehnica folosită standard pentru măsurarea tensiunii arteriale este

metoda palpatorie sau tehnica auscultaţiei.
Tensiometrele pot fi clasificate în:
 tensiometre clasice:
o sfigmomanometrul cu mercur şi
o sfigmomanometrul aneroid.
- sunt de uz clinic
- utilizeaza metoda auscultatorie, folosind un stetoscop pentru a
asculta bătăile inimii.
 tensiometre electronice sau automate:
o de braţ,
o de încheietură sau
o de deget
- pot fi utilizate la domiciliul pacientului
- utilizează metoda oscilometrică şi sunt prevăzute cu senzori
de presiune şi monitoare electronice.

55
6.2.3 Tipuri de tensiometre

6.2.3.1 Aparate clasice pentru determinarea presiunii arteriale

Sfigmomanometrul cu mercur (manometrul cu mercur) este
dispozitivul standard utilizat pentru măsurarea tensiunii arteriale. Se foloseşte
doar în mediul clinic, chiar dacă poate fi uşor folosit de către pacienţi şi este
uşor transportabil. Se foloseşte metoda auscultaţiei.

www.doctorshop.ro
Figura 35 Sfigmomanometru cu mercur

Componente: manometru cu mercur, pară de cauciuc, manşetă şi

stetoscop.
Avantaj: Acurateţe mare, rezultate bune, nu este sensibil la şocuri.
Dezavantaj: conţinutul în mercur.
Sfigmomanometrul aneroid foloseşte tehnica auscultaţiei. Poate fi uşor
folosit de către pacienţi şi este uşor transportabil.

www.ranimed.ro
Figura 36 Sfigmomanometru aneroid

Componente: manometru aneroid, o pară de cauciuc şi manşetă.

56
 Avantaj: nu conţine mercur.
Dezavantaj: este sensibil la şocuri şi trebuie făcută calibrare periodică.

6.2.3.2 Aparate moderne pentru determinarea presiunii

arteriale
Tensiometrul semiautomat foloseşte metoda oscilometrică. Se poate
folosi la domiciliul pacientului. Este dotat cu senzor de presiune şi display
digital care afişează: presiunea sistolică, diastolică şi pulsul.
Componente: pară de cauciuc şi manşetă pentru braţ.
Dezavantaje:
o calibrare periodică,
o nu poate fi folosit de către pacienţii cu aritmii.
Avantaje: funcţionează cu baterii, este uşor de transportat şi nu conţine
mercur
Tensiometrul automat are aceleaşi caracteristici cu tensiometrul
semiautomat.
Avantaj: memorează ultimele zece valori măsurate.
Dezavantaj: unele manşete nu sunt lavabile.

www.sanatate.acasa.ro
Figura 37 Tensiometru digital

Tensiometrul de încheietură foloseşte metoda oscilometrică. Este

doata cu un sensor de presiune şi un ecran digital care afişează valorarea
presiunii sistolice, diastolice şi pulsul.
Componente: o manşetă pentru braţ şi pompă electrică care umflă
manşeta.
Dezavantaje:
o unele manşete nu sunt lavabile;
o postura mâinii faţă de inimă poate influenţa semnificativ
rezultatele măsurătorii;
o nu poate fi folosit de pacienţii cu aritmii;
o Este destul de greu de calibrat.
57
 Avantaje: este uşor de transportat, funcţionează cu baterii şi nu conţine
mercur.
Tensiometrul de deget (pulsoximetru) este dotat cu un senzor de
presiune şi un monitor electronic ce funcţionează cu baterii. Foloseşte metoda
oscilometrică pletismografica şi pulsatorie. Nu conţine mercur.
Componente: manşetă care se înfăşoară pe deget.
Avantaje: este portabil.
Dezavantaje:
o Necesită o calibrare periodică, destul de dificilă;
o Nu se poate folosi la pacienţii cu degete reci, înguste şi care
prezintă aritmii.
Există şi pulsoximetre pentru deget care indică, pe lângă valoarea
tensiunii arteriale şi a pulsului, inclusiv saturaţia în oxigen a hemoglobinei.

http://www.romedic.ro/pulsoximetru-de-deget-oxi-5-0H26958
Figura 38 Pulsoximetru

6.3 Dispozitive medicale utilizate pentru determinarea

parametrilor biochimici - Glicemia

6.3.1 Dispozitive medicale clasice pentru determinarea

glicemiei

Glucometrul este un dispozitiv medical electronic se foloseşte pentru a

determina valoarea glicemiei utilizând sângele capilar. Se bazează pe acţiunea
enzimatică a glucoz-oxidazei ce se găseşte impregnată în benzile de test.
Trusa glucometrelor clasice conţine lectorul de glicemie, cartuşul cu
teste şi un înţepător sau softclix. Ele pot măsura glicemia la temperaturi
cuprinse între 10-40°C. Sunt prevăzut cu soluţie de control. Datele pot fi
transferate pe un computer. Glicemia poate fi măsurată 5-10 secunde. Pot
memora ultimele 200 de valori, ora şi data la care s-au efectuat măsurătorile.
Dispozitivele funcţionează cu baterii şi permit o utilizare autonomă de până la
58
1000 de măsurători. Aparatele se opresc automat la un minut de la ultima
utilizare. Exemple: Glucometrul Accu-Chek Active, Glucometrul Accu-
Chek Compact, Glucometrul Glucoalpha Kit.
Componente: biosensor, ecran digital, benzi de test şi dispozitiv de
recoltare
Avantaj: cantitate mică de sânge capilar, recoltare nedureroasă.

www.santeo.ro
Figura 39 Glucometru

6.3.2 Glucometre inovatoare

Noi dispozitive neinvazive sunt recent folosite pentru a măsura valoarea

glicemiei. Acestea pot să transmită informaţia necesară fără a fi nevoie de
înţeparea degetului. Pot fi aplicate la nivelul urechii sau pot fi ţinute în mână.
Senzorii măsoară glicemia folosindu-se de ultrasunete şi de măsurarea
temperaturii. Cu ajutorul unui cablu, aceste "date" sunt transmise către alt
dispozitiv de mărimea unui telefon care afişează valoarea glicemiei.

http://www.gluco-wise.com/
Figura 40 No-pain glucometer

Ultrasunetele pot să măsoare nivelul glucozei în sânge pentru că undele

sonore se propagă sub forma unor variaţii, în funcţie de nivelul glucozei în
momentul respectiv. De asemenea, temperatura variază în ţesut atunci când
nivelul zahărului în sânge este mai ridicat sau mai scăzut. Undele

59
electromagnetice de intensitate joasă care sunt transmise prin intermediul
dispozitivului aplicat pe ureche diferă şi ele în funcţie de nivelul glicemiei.
Un alt dispozitiv care a fost lansat pe piaţa din SUA în decembrie 2016,
iar pe cea din UE în februarie 2017 este SugarBEAT®, un glucometru tip
plasture care monitorizează nivelul glicemiei pe durata întregii zile.

http://www.medicalexpo.com/prod/nemaura-medical/product-112238-739565.html
Figură 41 Glucometru tip plasture

60
 Capitolul 7 Dispozitive moderne de
administrare a medicamentelor (Insulina)
7.1 Pen-uri cu insulină

Cu aspectul unui stilou cu cartuş, Pen-urile cu insulină (FlexPen)

permit dozarea şi administrarea exactă a insulinei. Pot utiliza cartuşe de unică
folosinţă sau cartuşe reîncărcabile. Tipurile de insulină se pot diferenţia foarte
uşor, pen-urile având culori diferite.

http://www.nutritionistcluj.ro/wp-content/uploads/2011/05/
Figura 42 Pen-uri insulină cu ac

Avantaj: administrarea insulinei se face rapid şi pot fi uşor transportate.

Notă! Seringa trebuie să corespundă concentraţiei de insulină. Seringile
şi acele nu se pot steriliza şi sunt de unică folosinţă!
SQ-PEN-uri (insulină fără ac) sunt dispozitivele care injectează
insulină sub formă de spray printr-un mecanism sub presiune înaltă, prin piele.
Jetul de insulină are o viteză mare cu care penetrează pielea aşa încât nu mai
este necesară utilizarea acelor. Administrarea este confortabilă, rapidă şi
atraumatică pentru pacient.

http://www.pharmaco.com.au/press-releases/needle-free-insulin-injection
Figura 43 SQ-PEN insulină fără ac

61
7.2 Pompe de insulină
Pompele de insulină mai sunt numite şi sisteme de administrare
subcutanată continuă a insulinei (eng. Continous Subcutaneous Insulin
Infusion - CSII).
Pompele de insulină eliberează continuu insulina, astfel încât nivelul
glicemiei să se menţină normal pe durata întregii zile.
Un bolus standard reprezintă o infuzie cu o anumită doză de insulină ce
poate restabili rapid glicemia între limitele normale prin administrarea sa în
situaţia consumării alimentelor bogate în carbohidraţi.
Componente: dispozitiv de monitorizare a glicemiei, set de
administrarea insulinei cu canule cu ace atraumatice, telecomandă, memorie
electronică şi asigură eliberarea în bolus a insulinei.
Avantaje:
o utilizare facilă, pe un interval mai mare de timp, până la câteva
zile,
o evitarea accidentării prin înţepare cu acul,
o pot fi folosite şi de persoanele active, sportivi în timpul
activităţii fizice,
o monitorizează simultan nivelul glicemiei,
o sunt sigure, precise,
o Asigură un profil farmacocinetic mai bun şi un risc mai mic de
apariţie a hipoglicemiei.

http://www.medicalexpo.it/prod/animas/product-71128-459124.html
Figura 44 Pompă insulină

Dezavantaje:
1. costul ridicat,
2. nu se pot administra suspensiile cu insulină.
3. risc crescut de cetoacidoză atunci când:

62
 a. există discontinuitate la administrarea insulinei între ac şi
tub sau între tub şi pompă sau
b. la epuizarea bateriei.

Tipuri de pompe de insulină

Accu Check Spirit (Disetronic)

 Comunicare prin tehnologie Bluetooth® wireless între cele două
dispozitive;
 Calculator de bolus integrat;
 Opţiuni multiple de transfer de date;
 3 meniuri (standard, avansat, personalizat);
 Rezistenţă la apă;
 Butoane tactile ce permit livrarea sigură şi discretă a bolusului
chiar şi atunci când glucometrul nu este disponibil. Pompa poate
fi administrată pe sub haine utilizând butoanele tactile;
 Capacitatea rezervorului de insulina 315 U;
 Ecran full-color;
 Memento-uri personalizabile - pentru schimbarea seturilor de
perfuzii, pentru vizitele la doctor şi la laborator.

http://www.swissinfo.ch/ita/usa--via-libera-alla-pompa-per-l-insulina-di-roche/5493052
Figura 45 Pompă insulină Disetronic

Animas 2020 are caracteristici asemănătoare cu dispozitivul anterior, cu

următoarele diferenţe:
 autonomie de până la 8 săptămâni;
 capacitate de 200 unităţi de glucoză;
 doza administrată în bolus este calculată de către dispozitiv;
 afişează pe ecran cantitatea de insulină nefolosită;
 poate afişa conţinutul caloric al unor alimente.
Deltec Cozmo este o pompă de insulină care asigura patru profiluri
bazale. Diferenţe:
63
  doză administrată în bolus este calculată de către dispozitiv;
 autonomie de până la patru săptămâni;
 capacitate de 300 unităţi de glucoză;
 afişează pe ecran cantitatea de insulină nefolosită;
 poate afişa conţinutul caloric al unor alimente.

http://www.mojacukrzyca.org/?a=text&id=820
Figura 46 Pompă insulină Deltec Cozmo

Insulet OmniPod
 autonomie de până la patru săptămâni;
 capacitate de 200 unităţi de glucoză;
 pentru administrarea insulinelor cu acţiune rapidă sau scurtă;
 şapte profiluri bazale;
 afişează cantitatea de insulină nefolosită;
 comunicare wireless între pompă şi rezervor;
 bază de date cu conţinut caloric a 1000 de alimente.

https://www.pinterest.com/pin/142074563223062839/
Figura 47 Pompă insulină Insulet OmniPod

64
 Capitolul 8 Principalele produse
tehnico-medicale şi parafarmaceutice
ce implică ţesuturi lezate
8.1 Produse tehnico-medicale pentru combaterea
insuficienţei venoase periferice
Insuficienţa venoasă este o afecţiune în cadrul căreia este afectată
curgerea normală a sângelui prin vene. Cauzele insuficienţei venoase sunt
numeroase şi recunosc factori genetici, moşteniţi ereditar, factori de mediu,
ocupaţionali, traumatisme, accidente. La acestea se adaugă obezitatea,
modificările hormonale (sarcina, menopauza, pubertatea), sporturile grele
(haltere, lupte), tusea cronică, expunerea la temperaturi ridicate, fumatul.
Manifestarile insuficientei venoase cronice sunt foarte variate: de la
modificari pur cosmetice telangiectazii şi venule, până la ulceraţii grave care
afectează funcţia piciorului şi imobilizează pacientul. Cele mai frecvente
manifestări ce ţin de insuficienţă venoasă pentru care pacientul se adresează
medicului sau farmacistului sunt varicele.
De multe ori aspectul estetic este cel care deranjează bolnavul, dar şi
alte alte suferinte pot fi prezente: senzaţia de picioare grele, umflarea
picioarelor seara, dureri, înţepături, mâncărimi.
La examinarea pacientului alături de varice şi umflarea picioarelor, se
observă modificări de coloraţie ale pielii, iar tactil se percepe o alterare a
consistenţei tegumentelor la acel nivel. Coloraţia brună a pielii este determinată
de fisura venelor şi de ieşirea sângelui în ţesutul subcutanat. Produşii de
degradare ai hemoglobinei dau acea coloraţie.
Pot apărea ulceraţii şi complicaţii de tipul trombozelor venoase sau
tromboflebitelor.

www.bendo.ro
Figura 48 Aspect IVC
65
 Metode de tratament pentru insuficienţa venoasă cronică
Metode nechirurgicale: utilizarea ciorapilor elastici şi scleroterapia
 Ciorapii elastici (contenţie elastică) reprezintă o metodă
conservatoare care opreşte evoluţia bolii, uşurând suferinţele bolnavului.
Principiul este de a asigura o compresiune pe venele în care stagnează sângele
aducandu-l în circuitul funcţional. Peretele venei este pus în repaus, iar
ţesuturile nu mai suferă. Varicele nu vor dispărea, dar nici nu vor evolua.
Ciorapii se pun dimineaţa şi se scot seara, iar gradul lor de compresie este
stabilit de medic (uşor, mediu, ridicat, puternic)

https://www.tehnica-medicala.ro/ciorapi-compresivi/ciorapi-compresivi-pana-pe-coapsa-30-40-mmhg
Figura 49 Ciorapi compresivi

Ciorapii pantaloni preventivi pentru femei gravide, sunt indicaţi pentru a

preveni apariţia varicelor sau în cazul unor forme uşoare de tulburări circulatorii
venoase.

http://www.bestlineprotetic.ro
Figura 50 Ciorapi compresivi pentru gravide

 Scleroterapia este o metoda prin intermediul căreia venele

bolnave se transformă în cordoane fibroase, nefuncţionale.
Alte metode de tratament constă în administrarea de medicamente
precum diosmina, dar şi tratamentul chirurgical sau cel cu laser.
66
8.2 Orteze şi proteze

Ortezele sunt aparate ortopedice ce se aplică direct pe corpul pacientului

pentru: a suplini, a compensa, a corecta un deficit. Se foloseşte termenul de
ortezare când membrul cu deficit există, spre deosebire de cel de protezare,
folosit atunci când membrul nu există.
Protezarea reprezintă activitatea de realizare a mijloacelor de înlocuire
sau substituire a organelor sau segmentelor corporale. Direcţii:
 Transplant de organ
 Componente artificiale
o Dispozitive ce suplinesc funcţia unui organ existent
(orteze);
o Dispozitive ce înlocuiesc funcţia unui organ deteriorat
prin boală sau accident (proteze). Pot fi endo sau
exoproteze.
Ortezele şi protezele sunt dispozitive personalizate realizate pornind de
la caracteristicile individuale ale pacientului. Ele pot fi utilizate doar de
pacientul pentru care au fost construite. Condiţiile pacientului care au
determinat utilizarea ortezei pot să devină reversibile în timp, afirmaţie care
pentru situaţia folosirii protezelor nu este valabilă.
Protezele si ortezele trebuie să fie acceptate de pacientul purtător.
Trebuie să aibă loc proces adevărat de acceptare, interiorizare, integrare şi
identificare. Protezele şi ortezele trebuie să devină părţi ale corpului.
Eficacitatea lor nu va fi deci măsurată doar în funcţie de parametrii anatomo-
funcţionali, dar şi psihologic şi comportamental al pacientului.
Scopurile lor pot fi următoarele:
1.Substituie musculatura slăbită sau absentă;
2.Protejează segmente lezate prin limitarea mişcării sau a încărcării;
3.Prevenirea diformităţii;
4.Corecţia contracturii.
Tipuri de orteze
Ele pot fi clasificate în: statice, dinamice sau hibride.
Ortezele terapeutice sunt recomandate în cazul luxatiilor sau fracturilor
la nivelul membrelor sau altor părţi ale corpului sau ca ajutor excelent pentru
sportivi, oferind o bună susţinere. Ortezele se pot folosi pentru genunchi,
gleznă, braţ şi antebraţ, mână/degete, picior sau abdomen, cervicale, gât sau
torace. Ortezele se găsesc în diverse forme: atele, gulere, centuri, şosete,
cotiere, gutiere.

67
8.2.1 Orteze cervicale

Ortezele pentru regiunea cervicala sunt dispozitive medicale care

imobilizeaza zona gatului, in urma unui traumatism brusc de tipul intindere,
entorsa sau luxatie cervicala, a unui traumatism minor prin hiperflexie-
hiperextensie, unei operaţii de torticolis, unei intervenţii chirurgicale la nivelul
coloanei vertebrale.

http://neomed.ro
Figura 51 Tipuri de orteze cervicale

8.2.2 Orteze pentru torace şi abdomen

Se folosesc pentru a sprijini şi relaxa muşchii şi pentru a ameliora

durerea şi disconfortul în diferite afecţiuni, traume sau contuzii ale toracelui şi
abdomenului: coaste fracturate sau fisurate, întinderi ale muşchilor intercostali,
hernie abdominală, ombilicală, hernie de disc, discopatie lombară,
osteocondroză, spondiloză, cifoză, fractură de coloană, lombosciatică, dureri de
spate, probleme de ligament sau după intervenţii chirurgicale abdominale.

http://neomed.ro
Figura 52 Tipuri de orteze torace şi abdomen

8.2.3 Orteze pentru membrele superioare

Se utilizează pentru stabilizarea mâinii în activităţi sportive, în

menţinerea activităţilor zilnice, dar şi pentru diverse afecţiuni: luxaţii, entorse,
fracturi, poliartrită reumatoidă, sindrom de tunel carpian, leziuni ale nervului
radial. Ortezele medicale pentru mână sunt rezistente şi sunt recomandate
pentru utilizări îndelungate.
68
 http://neomed.ro
Figura 53 Tipuri de orteze pentru mână

8.2.4 Orteze pentru copii

Ortezele pentru copii sunt dispozitive medicale destinate să

suplinească, să compenseze sau să menţină caracteristicile structurale şi
funcţionale ale sistemelor neuromuscular şi osos, al unuia sau mai multor
segmente corporale integre din punct de vedere anatomic.
Acestea permit corectarea unei afecţiuni, menţinerea sau redarea
nivelului funcţional al unui segment corporal sau a mai multora, în urma
traumatismelor, accidentelor sportive, afecţiunilor neurologice, luxaţii de şold
congenitale la nou născuţi.

http://neomed.ro
Figura 54 Tipuri de orteze pentru copii

http://ortoprofil.ro/produse/orteza-pentru-luxatii-de-sold-congenitale-la-copii-becker/
Figura 55 Orteză pentru luxaţii de şold congenitale la copii

69
8.2.3 Recomandări pentru purtarea corectă a ortezelor şi
protezelor

Există aspecte importante legate de purtarea ortezelor de care trebuie să

ţină cont atât pacientul cât şi ortezistul:
1.circulaţia vasculară
Sunt mai mulţi factori ce pot induce tulburări circulatorii. Ajustarea
ortezei trebuie să se realizeze evitând fie accentuarea acestora, fie apariţia lor.
Punctele de contact de presiune crescută vor fi controlate încercând o
redistribuire pe o arie de solicitare mai întinsă, pentru ascade presiunea pe
unitatea de suprafaţă, mai ales în condiţii monotone prelungite. Corectarea
valorii articulare, întinderea şi fenomenul de contractură, prezenţa intermitentă
a spasmelor sau spasticităţii, toate necesită grijă şi atenţie în construcţia ortezei.
Aplicaţia pe arii mici cum ar fi degetele trebuie făcută cu grijă datorită
posibilelor tulburări decirculaţie. Faţa dorsală a mâinii este mai vulnerabilă (mai
puţin protejată de ţesutul adipos) şi are nevoie de o atenţie crescută la aplicarea
ortezei. Prezenţa anesteziei în orice parte a mâinii necesită atenţie specială.
2.sincronizarea (durata de utilizare şi frecvenţa utilizării în timp)
Nici o orteză nu poate fi purtată continuu timp de 24 de ore, iar la
începutul utilizării sau în caz de schimbare a ortezei, pacientul are nevoie de o
zi de acomodare progresivă. Ortezistul trebuie să se asigure că pacientul a
înţeles corect perioada de timp pentru purtarea ortezei.
3.reacţii cutanate
În anumite situaţii, pacienţii trebuie informaţi despre eventualele reacţii
adverse care pot să apară.

8.2.4 Limitările componentelor artificiale actuale de primă

generaţie - proteze convenţionale

 Capacitate limitată de reproducere a funcţionalităţii organului înlocuit;

 Reproducerea funcţionalităţii prin procese nenaturale (mecanice,
electrice sau chimice);
 Realizarea din materiale sintetice;
 Lipsa adaptării la procesul de creştere din organismul uman.
A doua generaţie o reprezintă protezele biohibride, a treia generaţie fiind
cea a protezelor informatizate sau “ inteligente”.

70
8.3 Instrumente utilizate în chirurgia generală:
bisturie, foarfece, pense, mănuşi de protecţie
1. Dispozitive medicale pentru incizia chirurgicală
2. Dispozitive pentru sutura chirurgicală
a. Instrumentar
b. Materiale de sutură
3. Materiale de protecţie

8.3.1 Dispozitive medicale pentru incizia chirurgicală

Incizia reprezintă operaţia de secţionare a ţesuturilor superficiale şi

profunde cu ajutorul unui instrument tăios, în vederea creării unei căi de acces
chirurgical.
Instrumentarul folosit poate fi clasificat astfel:
 Instrumente chirurgicale de tăiere: bisturiu, foarfece, dălţi,
fierăstraie, cuţite etc;
 Instrumente chirurgicale de prehensiune: pense;
 Instrumente optice;
 Instrumente combinate.

8.3.1.1 Instrumente de tăiere

8.3.1.1.1 Bisturiul

Reprezintă un dispozitiv medical de precizie folosit în intervenţii

chirurgicale, având formă de cuţit. Se prezintă sub forma unor lame de diferite
forme şi dimensiuni. Materialul din care este confecţionat este oţelul inoxidabil.

h ttps://marketsmart.allshops.ro
Figura 56 Bisturiu cu lamă detaşabilă pentru utilizare multiplă
71
 Bisturiul este alcătuit din două părţi:
 Mânerul (reutilizabil sterilizat)
 Lama (de unică folosinţă) ce se ataşează la un mâner
Există şi bisturie sterile de unică folosinţă.

http://sonident.ro/ro/instrumentar-parodontologie/459-lame-bisturiu-sterile.html
Figura 57 Tipuri de lame pentru bisturiu

Bisturiul electric funcţionează cu comandă digitală care asigură precizia

şi exactitatea parametrilor şi a vizibilităţii. Prezintă avantajele:
- discomfort post operativ foarte redus
- vindecare rapidă
- formarea minimă a cicatricilor
- precizie, siguranţă şi control chirurgical

http://www.9hmt.ro
Figura 58 Bisturiu electric

8.3.1.1.2 Foarfecele

Acest instrument se foloseşte pentru disecţia sau secţionarea unei

structuri, pentru tăierea pieselor anatomice sau a firelor chirurgicale. Se prezintă
sub diferite dimensiuni şi forme (curbe, drepte sau angulate), iar vârful poate fi
ascuţit sau bont.

72
 http://www.med-shop.ro
Figura 59 Exemple de foarfeci chirurgicale

8.3.1.2 Instrumente de prehensiune

8.3.1.2.1 Pensele

Sunt compuse dintr-o parte activă (cu creneluri transversale, cu sau fără
dinţi la extremitatea distală) şi o parte pasivă (mânerul cu sistem de blocare prin
apăsare).
În funcţie de scopul utilizării, foarfecele pot fi:
 Pentru hemostază (Kocher, Mickuliey, Pean, Mosquito,
Satinski)
 Pentru prins şi prezentat ţesuturi (Forester, Allis,
Babcock)

www.romedic.ro
Figura 60 Pensă chirurgicală

73
8.3.1.2.2 Depărtătoarele

Se folosesc pentru accesul sau îndepărtarea din câmpul visual a

marginilor plăgii, a ţesuturilor sau organelor, pentru a facilita actul operator.
Pot fi:
1. Depărtătoare mobile
- cu sau fără dinţi
- îndoite în unghi drept (valve abdominale sau vaginale, depărtător
Farabeuf)
2. Depărtătoare autostatice – cu sistem propriu de fixare a valvelor
(Gosset, Juvara, Finochete)

http://gammavet.ro/speculum-vaginal-cusco
Figura 61 Depărtător vaginal

8.3.2 Dispozitive medicale pentru sutura chirurgicală

(instrumentar şi materiale de sutură)

Sutura reprezintă refacerea continuităţii planurilor anatomice întrerupte

intenţionat (prin intervenţie chirurgicală) sau accidental. Ea condiţionează
cicatrizarea şi vindecarea plăgii, reface continuitatea ţesuturilor secţionate,
facilitează hemostaza şi previne hemoragia post operatorie, asigură rezistenţa
mecanică până la constituirea unei cicatrici solide. Dispozitivele folosite în
acest sens pot fi: instrumentar sau fir de sutură.

8.3.2.1 Instrumentar

8.3.2.1.1 Ace chirurgicale

Astăzi acele vin livrate sterile având firul în continuarea acului de unică
folosinţă. Au diverse forme şi dimensiuni.

74
 http://www.mithos.ro/Ace.htm
Figura 62 Tipuri de ace chirurgicale

8.3.2.1.2 Port ace

Acestea reprezintă dispozitive cu ajutorul cărora se mânuiesc acele.

Prezintă o parte activă (zimţată de prindere a acului) şi o parte pasivă (un mâner
cu ajutorul căruia acesta se fixează în poziţia dorită). Se prezintă sub diverse
forme şi mărimi.

http://latodis-med.com/Instrumentar-instrumente-medicale/port-ace/port-ac-gillies-ry-25-270.html
Figura 63 Port ac

8.3.2.2 Materiale de sutură

Sutura trebuie să fie rezistentă şi să ajute la vindecare, pentru asigurarea

unei bune vindecări postoperatorii.
În alegerea unui material de sutură trebuie să existe o corelare între:
 Grosimea ţesutului care va fi suturat;
 Tehnica de sutură;
75
  Tipul firului de sutură;
 Diametrul firului de sutură.
Firele de sutură se caracterizează prin:
 Toleranţă;
 Timp de resorbţie;
 Capilaritate;
 Rezistenţă la tracţiune;
 Diametru (rezistenţa este direct proporţională cu diametrul);
 Supleţe;
 Elasticitate;
 Vizibilitate, apentru a putea fi reperate în câmpul operator;
 Sterilitate obligatorie.
Clasificarea materialelor de sutură:
 După grosime, în funcţie de diametru (între 0,10 şi 0,59 mm,
reprezentate prin numere decimale 1-5)
 După sursa de provenienţă a materialelor
o Natural organice (animală - catgut ovin şi de vită, păr de cal,
sau vegetală - mătase, in)
o Natural neorganice (fire metalice)
o Polimeri sintetici (derivaţi ai acidului poliglicolic,
polidioxanonului, polieteri, poliolefine, fluorpolimeri,
polibutestere)
 După structura materialului
o Fir monofilament (aderenţă microbiană minimă, dar
elasticitate insuficientă)
o Fir multifilament (suplu, dar cu risc infecţios crescut)
 După proprietăţile de absorbţie în organism
o Fire resorbabile (prin proteoliză pentru cele naturale sau prin
hidroliză pentru cele sintetice biocompatibile)
o Fire non absorbabile (folosite pentru sutura planurilor
anatomice supuse unor tracţiuni puternice)
Materialul de sutură ideal nu trebuie să:
 Provoace reacţie de corp străin;
 Absoarbă conţinutul plăgii, să se dilate în lipsa capilarităţii;
 Devină sursă de infecţie;
 Fie adeziv la ţesuturile înconjurătoare;
 Aibă acţiuni toxice, alergizante, teratogene şi cancerigene asupra
organismului.
Suturile trebuie să fie etichetate conform indicaţiilor din Farmacopeea
Europeană.

76
8.3.2.2.1 Fire neresorbabile

8.3.2.2.1.1 Firul de mătase

Avantaje:
 Standard de manualitate în firele de sutură;
 Atraumatic şi cu pasaj fin prin ţesuturi;
 Foarte supple, dar solide.
Dezavantaje:
 Risc de reacţii locale;
 Favorizarea dezvoltării bacteriilor şi acumularea de fluide la nivelul
plăgii chirugicale datorită structurii multifilamentare.

8.3.2.2.1.2 Firele din polietilenă

Sunt inerte şi nu suferă procese de degradare hidrolitică. Sunt folosite
pentru suture tegumentare.

8.3.2.2.1.3 Firele din polipropilenă

Sunt cele mai utilizate. Sunt inerte şi prezintă cea mai bună rezistenţă la
infecţii. Suprafaţa este foarte netedă, prezintă pliabilitate şi elasticitate crescută
şi rezistenţă mare la tracţiune. Se folosesc pentru suturi tegumentare şi în
chirurgia stomatologică.

8.3.2.2.1.4 Poliamida (nylon)

Este un monofilament simplu sau împletit.
Avantaje:
 Rezistenţă mare la tracţiune
 Rezistenţă la infecţii
Dezavantaj – rigiditatea ce poate duce la ruperea nodului sau a firului în
interiorul ţesutului.

8.3.2.2.1.5 Fire poliesterice multifilament

Au dezavantajul că nu sunt elastice, dar şi avantajul că prezintă
rezistenţă foarte mare la rupere, putând fi acoperite cu un compus neresorbabil,
inert fiziologic cu rolul de a facilita trecerea firului poliesteric prin ţesuturile
suturate.

8.3.2.2.1.6 Oţel inoxidabil

Are o rezistenţă crscută la tracţiune şi o foarte bună inerţie, fiind firul de
referinţă pentru toleranţă. Se foloseşte în chirurgia ortopedică şi toracică.

8.3.2.2.1.7 Fire de aur

Sunt acoperite cu acid poliglicolic. Se folosesc în chirurgia estetică.
77
8.3.2.2.2 Materiale de sutură resorbabile

Firele resorbabile dispar în timp. Rezorbţia are două mecanisme de

absorbţie:
 Proteolitic – digestie enzimatică – catgut
 Hidrolitic – hidroliză – fire sintetice
Aceste fire sunt indicate pentru ţesuturile moi şi ligaturi.
Nu se folosesc atunci când:
 se doreşte menţinerea rezistenţei suturii;
 în caz de intervenţie largă asupra ţesutului;
 dacă pacientul suferă de alergii cunoscute la componente.

8.3.2.2.2.1 Catgut (FR X Chorda Resorbilis sterilis)

Catugutul se prezintă ca fire resorbabile sterile obţinute din submucoasa
intestinului de oaie şi seroasa intestinului de bovine. Au forma unor fire sterile
gălbui, flexibile, cu lungimi şi diameter diferite şi rezistenţă mecanică
corespunzătoare. Condiţionarea se face prin înfăşurarea firelor individuale pe o
bobină din sticlă sau plastic înfiolate în soluţie conservantă la pH 6-7.
Conservarea se face la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate. Resorbţia se
face rapid (8-10 zile).
O variantă de catgut este reprezentată de Catgutul chirurgical cromat
obţinut din submucoasa intestinului de ovine şi seroasa intestinului de bivine,
tratat cu crom. Timpul de resorbţie este întârziat la 15-20 zile. Se foloseşte
pentru o cicatrizare în condiţii optime a ţesuturilor bogat vascularizate (muşchi,
ţesut hepatic, rinichi, organe genitale, tub digestiv).

8.3.2.2.2.2 Fire sintetice

Au ca mecanism de resorbţie hidroliza. Timpul de resorbţie este
constant indifferent de ţesut sau de dimensiunea firului.
Prezintă reacţie tisulară minimă, iar nodurile şi firele sunt sigure datorită
structurii multifilamentare. În timp îşi pot pierde treptat rezistenţa la întindere.
Exemple: Acid poliglicolic (PGA), Vicryl (resorbţie 60-90 zile),
Polidioxan (resorbţie 210 zile).

8.3.3 Materiale şi echipamente de protecţie

Obiectivul acestor echipamente este acela de a proteja persoanele

expuse la agenţi infecţioşi, aerosoli, vapori, praf, gaze. Materialul de protecţie
reprezintă o barieră între utilizator şi potenţiala sursă de infecţie folosită în
timpul activităţilor care presupun risc de infecţie.

78
8.3.3.1 Măşti chirurgicale. Măşti şi dispozitive pentru respiraţie
Tipuri de mască:
 Mască chirurgicală (asigură protejarea mediului înconjurător
şi a utilizatorului)
 Dispozitive de protecţie respiratorie (asigură protejarea
utilizatorului)
Măştile chirurgicale fac parte din clasa 1 marcaj CE. Asigură protecţia
tegumentelor şi mucoaselor (bucală şi nazală) şi reprezintă o barieră de filtrare a
particulelor, permiţând o respiraţie fără efort.
Măştile chirurgicale sunt confecţionate din mai multe straturi de hârtie
sau material textile cu benzi elastice căptuşite cu material textile. Prezintă un
strat intermediar şi o tija de contur a nasului pentru o mai bună fixare şi
adaptare la forma feţei, pentru prevenirea scurgerilor. Pot avea şie elemente de
legătură pentru fixare auriculară.

http://www.yms.co.za/product/surgical-mask/
Figura 64 Mască chirurgicală

Condiţiile ce trebuie respectate de măşti sunt:

 Să fie hipoalergene;
 Să fie rezistente la fluide;
 Să aibă filtru microbian;
 Să fie uşor de fixat şi de îndepărtat.
Măştile chirurgicale nu oferă protecţie împotriva aerosolilor de
dimensiune mică.
Utilizarea corectă a măştilor chirurgicale este o condiţie esenţială a
asigurării protecţiei. Se consultă instrucţiunile producătorului.
Pentru o corectă folosire, masca trebuie depliată complet, fixată la nivel
auricular şi adaptată la forma feţei, după care se verifică etanşeitatea.
Înainte şi după folosire trebuie asigurată igiena mâinilor. Măştile se
aruncă imediat după utilizare.

79
 https://www.moh.gov.sg
Figura 65 Utilizarea corectă a măştilor chirurgicale

Măştile nu se reutilizează! Timpul de folosire este dat de producător

(aprox 3 ore).

Dispozitive speciale
 Dispozitive de filtrare
 Dispozitive de alimentare cu aer de la o sursă necontaminată

APR (Dispozitive pentru protecţie respiratorie)

Reprezintă o mască pentru protecţia purtătorului împotriva riscurilor de
inhalare (gaze, praf, agenţi infecţioşi-varicelă, gripă aviară, tuberculoză).

http://www.safetyone.ro
Figura 66 Dispozitiv de protecţie respiratorie

Sunt constituite din două componente:

 Piesa facială din material filtrant
 Dispozitivul de filtrare
Sunt foarte uşoare şi commode, dar nu pot fi folosite în spaţii sterile
pentru că prezintă supapă de expiraţie, din cauza difuzării picăturilor exhalate
de utilizator. Totodată aerul contaminat poate intra pe lângă mască. Spre
deosebire de celelalte dispozitive, aerul trebuie inspirat activ în mască.

Măşti de unică folosinţă pentru particule

Au aceleaşi caracteristici cu măştile chirurgicale, doar că sunt construite
special pentru a proteja purtătorul de expunerea la boli infecţioase aerogene şi
80
pentru a filtra particulele infecţioase din aer. Filtrele folosite sunt de tip HEPA,
cu un diametru de 0,3 µm.

http://solutions.3m.com
Figura 67 Mască de unică folosinţă pentru particule

Alegerea măştii corespunzătoare depinde de evaluarea riscurilor şi de

tipul de agent biologic.

8.3.3.2 Mănuşi medicale

Mănuşile chirurgicale sunt accesorii conforme cu forma anatomică a

mâinii şi a degetelor.

http://rickshawmag.com
Figura 68 Tipuri de mănuşi chirurgicale

Mănuşile medicale se utilizează când se anticipează:

 contactul mâinilor cu sângele, lichide bilogice, ţesuturi umane;
 contactul cu pacienţi care sângerează, au plăgi deschise, escare sau
leziuni cutanate;
 manipularea instrumentarului contaminat în vederea curăţirii,
decontaminării, sterilizării.
81
 Materiile prime din care sunt obţinute mănuşile sunt:
 Latex
 Polimeri sintetici termoplastici (policlorura de vinil, polietilena,
acrilonitril-butadiena, polichloroprenul)
Mănuşile (sterile sau nesterile) pot fi:
 Reutilizabile (pentru manipularea materialelor şi produselor
bilogice contaminate şi pentru activităţi de întreţinere care
implică un contact cu sângele şi alte produse biologice)
 De unică folosinţă (medicale) folosite în intervenţii care implică
un contact cu regiuni ale corpului. Acestea nu se reutilizează, nu
se curăţă şi nu se dezinfectează.
o Chirurgicale
o De examinare
Mănuşi medicale de unică folosinţă pot fi sterile sau nonsterile.
Mănuşile sterile se pot folosi pentru toate manoperele medicale care
necesită condiţii de asepsie şi pentru toate manipulările de produse sterile. Sunt
comercializate sterile, ambalate individual.
Mănuşile medicale de unică folosinţă nesterile se folosesc în caz de
risc de contact cu sânge, piele lezată sau mucoase şi în toate cazurile în care
personalul medical prezintă leziuni cutanate la nivelul mâinii.
Mănuşile de examinare sunt destinate protecţiei în timpul acordării
serviciilor medicale. Pot fi sterile sau non sterile şi nu se reutilizează.
Dimensiuni: S, M, L, XL.
Mănuşile chirurgicale sunt obligatoriu sterile şi au o rezistenţă mărită.
Nu sunt ambidextre. Vârfurile degetelor sunt conturate după forma anatomică,
iar dimensiunile lor sunt foarte exacte 5,5-9 cm (±0,5). Ambalarea lor se face în
pereche în plicuri sterile.
Mănuşile chirurgicale cu pudră au ca avantaj o mai bună manipulare a
instrumentarului de către chirurg. Acestea sunt pudrate cu amidon de porumb
sau carbonat de calciu. Dezavantaje:
 Mediu de transport pentru substanţe chimice şi microorganisme;
 Effect proinflamator;
 Reacţii alergice (tip 1 la proteinele din latex, tip 2 la aditivii din
latex) şi nonalergice.
Noile tipuri de mănuşi chirurgicale sunt:
 Cele cu conţinut redus de pudra (amidon modificat) cu o
cantitate mică de proteine;
 Cele fără pudră, sintetice.
Mănuşile chirurgicale fără pudră sunt de ultimă generaţie. Au o peliculă
inernă de hidrogel care are rolul de a împiedica interacţiunea agenţilor
microbieni cu pielea, dar şi de a preveni uscarea ei. Prezintă membrane de
82
siguranţă ce asigură etanşeitatea la nivelul încheieturii. Riscul apariţiei reacţiilor
alergice este minim.

Utilizarea corectă a mănuşilor chirurgicale

Pentru a asigura protecţia optimă, mănuşile trebuie corect alese şi

purtate. Astfel, selecţionarea se face în funcţie de tipul de mănuşă, mod şi
mărime. Se verifică ambalajul exterior, se extrag mănuşile din ambalajul
interior steril, apoi se îmbracă mănuşile pe rând. Scoaterea lor este la fel de
importantă. Se va face făre a atinge faţa contaminată exterioară a mănuşii. După
utilizare se vor arunca. Mâinile se vor spăla atât înainte cât şi după ce se poartă
mănuşile.

https://www.ehs.gatech.edu/chemical/lsm/7-6
Figura 69 Îndepărtarea colectă a mănuşilor chirurgicale

8.3.3.3 Câmpuri chirurgicale

Câmpul chirurgical operator este dispozitivul medical steril care acoperă
pacientul sau echipamentele pentru a preveni transmiterea agenţilor infecţioşi.
Câmpurile chirurgicale au rolul de a delimita zona de intervenţie din timpul
actului chirurgical, intrând în direct contact cu pielea.
Asigură o suprafaţă sterilă, cu minimalizarea transferului de
microorganisme între suprafeţele nesterile şi plaga chirurgicală, dar protejează
şi personalul medical de expunerea la agenţi patogeni existenţi în lichidele
biologice ale pacienţilor.
83
 http://mlm-medical.ro/incifilm.html
Figura 70 Câmp chirurgical steril

Materialul este compus din celuloză sau poliester. Nu conţin lianţi,

adezivi sau alte substanţe chimice. Au o ţesătură fină, o maleabilitate ridicată şi
un grad înalt de impermeabilitate pentru lichide, dar sunt permeabile pentru aer.
Tipuri de materiale utilizate:
 Bumbac;
 Amestec bumbac şi poliester;
 Materiale moderne – materiale ţesute microporoase, microfibre din
poliester. Nou apărute sunt şi câmpurile chirurgicale cu peliculă
antimicrobiană pentru asigurarea suprafeţei sterile la marginea
plăgii, dar şi a activităţii antimicrobiene continue pe toată perioada
intervenţiei.
Pentru o utilizare corectă se deschide ambalajul la nivelul semnului
inscripţionat. Se aplică pe zona de intervenţie cu stratul din neţesut în exterior
(absorbţia fluidelor).

8.4 Produse tehnico-medicale pentru administrare

pe cale parenterală (injectare, perfuzare, transfuzie)

Administrarea parenterală are multe avantaje:

· dozarea exactă a substanţei;
· acţiunea rapid instalată după administrare;
· absorbţia completă;
· cale utilizabilă când nu se poate folosi calea orală;
· se administrează substanţe ce pot fi inactivate de sucurile digestive, cu
scop de diagnostic sau explorator;
· se poate folosi la bolnavii recalcitranţi sau în stare de inconştienţă.
Căi de administrare:
· intradermic (id);
· subcutanat (hipodermic);

84
 · intramuscular (im);
· intravenos (iv);
· intraarterial (ia);
· intracavitar;
· intraosos (io).

www.studifiles.ru
Figura 71Căi de administrare parenterală

În principiu, diferitele substanţe se administrează astfel:

 sărurile metalelor grele (Bi, I2, Hg, Au, Ca) se introduc i.m.;
 substanţele uleioase se injectează intramuscular profund;
 soluţiile izotone se pot injecta pe oricare cale;
 soluţiile hipotone se administrează folosind circulaţia sanguină
(i.v., i.a.);
 cantităţile mari de substanţe (ex. soluţii perfuzabile, dar şi sânge,
derivate de sânge) se introduc i.v. sau i.a.;
 pentru explorarea funcţiei diverselor organe sau în imagistică,
substanţele sunt introduse direct în circulaţia sanguină (i.v., i.a.).
Uneori pot să apară reacţii de hipersensibilitate, de aceea este necesară
testarea prealabilă a sensibilităţii.
Pentru efectuare unei injecţii este nevoie de:
· seringă,
· ace sau branule,
· produsul pentru injectat,
· antiseptice, tampon, leucoplast.

85
8.4.1 Seringa

Conceperea acului de injecţii şi a seringii de către Charles Pravaz

(chirurg francez) în 1853 (deci acul şi seringa). În 1856 Alexander Wood, în
Scoţia, administrează o soluţie de sulfat de atropină cu acest nou instrument.
Stanislaus Limousin (farmacist francez) care a conceput recipientele
unidoză pentru medicamentele injectabile sub formă de fiole de sticlă, de formă
sferică, care în momentul de faţă se prezintă în 18 tipuri (forme).
În 1858, cercetările de microbiologie ale lui Louis Pasteur au permis
aplicarea sterilizării asupra medicamentelor injectabile. Robert Koch a aplicat
sterilizarea cu aer cald şi cu vapori de apă, iar C. Chamberland a realizat filtrul
de porţelan, realizând o sterilizare microbiologică şi eliminarea particulelor în
suspensie.
Astăzi se folosesc seringile din material plastic, de unică folosinţă sau
din sticlă.
Seringa este alcătuită din:
· corpul cilindric de pompă , cu gradaţii şi capacitate de 1, 2, 5, 10, 20
ml.
· piston etanş, clindric, steril.

http://www.9hmt.ro/cumpara/prima-seringa-de-unica-folosinta-5ml-ac-22g-1574
Figura 72 Tipuri de seringi

86
 Etapele administrării medicamentelor folosind seringa
1. Pregătirea seringii
 montarea seringii (seringile de unică folosinţă vin deja montate)
 adaptarea corespunzătoare a acului
 încărcarea seringii
- Se respectă regulile de asepsie şi antisepsie;
- Se goleşte lichidul din gâtul fiolei;
- Se dezinfectează cu un tampon îmbibat cu alcool şi se taie cu o pilă
specială sau mai nou se rupe gâtul fiolei;
- Acul se introduce în fiolă şi conţinutul se aspiră cu grijă;
- Aerul se evacuează din seringă;
- Se schimbă acul seringii.
2. Pregătirea regiunii în care se execută injecţia
Tegumentul trebuie să fie fără leziuni sau infecţii. Locul se
dezinfectează. Se mai pot face şi alte manevre: aplicarea garoului şi fixarea
venei, reperarea pulsului la nivelul unei artere.
3. Efectuarea injecţiei propriu-zise
Pentru această procedură este bine ca bolnavul să fie în clinostatism
pentru a evita lipotimia.

8.4.2 Acele

– în funcţie de utilizare au diferite dimensiuni:

· pentru injecţii id L 10 – 25 mm, G 0,4 mm şi bizou scurt;
· pentru injecţii sc L 25 – 30 mm, G 0,6 – 0,8 mm şi bizou lung;
· pentru injecţii im L 50 – 80 mm, G 0,7 – 0,8 mm şi bizou lung;
· pentru injecţii iv L 30 – 40 mm, G 0,8 – 1 mm şi bizou scurt 10.

8.4.3 Instrumente şi aparate pentru calea venoasă de

administrare a medicamentelor: catetere, truse de perfuzie şi
transfuzie

Abordul venos periferic are două scopuri:

 recoltarea de sânge;
 administrarea de medicamente.
Când abordul venos este necesar pe scurtă durată (ex. recoltarea de
sânge), se poate realiza cu ajutorul unui ac. Dacă este necesar un abord venos
pe o perioadă mai îndelungat se va monta un cateter venos periferic (CVP)
reprezentat de o canulă de plastic cu mandren metalic ce va fi retras după
pătrunderea în venă, doar canula de plastic rămânând pe loc. Aceasta poate fi
menţinută până la 2-3 zile.
87
 Există un cod de culoare în funcţie de grosimea cateterului.
Codul de culori folosit pentru canulele venoase periferice:
mov galben albastru roz verde alb gri portocaliu
24G 24G 22G 20G 18G 17G 16G 14G

http://www.montigen.ro
Figura 73 Cateter 14G

Cel mai frecvent abord are loc la nivelul membrelor superioare. În

special la copil şi mai rar la adult (risc de tromboflebită) se utilizează abordul la
membrele inferioare.
Un abord la nivelul venei jugulare externe este foarte util în urgenţă
când nu se reuşeşte canularea venelor membrelor. Venele epicraniene sunt uşor
abordabile la nou-născut. Abordul intraosos la nivelul tibiei poate fi folosit în
urgenţă pentru resuscitare volemică, până în momentul montării unui CVP.

http://www.sbu.se
Figura 74 Cateter venos periferic

Materiale necesare pentru puncţia venoasă periferică:

 tampoane sterile cu alcool sanitar;
 garou;
 ac de puncţie sau CVP, sterile;
 benzi adezive pentru fixarea canulei;

88
  ser heparinat pentru spălarea cateterului (10-20 ui heparină/ml
ser fiziologic).
Montarea unei truse de perfuzie
 se face în condiţii de maximă sterilitate;
 se desface trusa de perfuzie sterilă;
 se închide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare;
 se introduce în dopul flaconului sau în punga de perfuzie trocarul
camerei de picurare. Dacă flaconul este din sticlă, lângă trocarul trusei de
perfuzie se introduce şi un ac pentru aer;
 se umple jumătate din camera de picurare prin exercitarea unei
presiuni asupra acesteia;
 se deschide dispozitivul de reglare a vitezei de picurare şi se umple
trusa de perfuzie cu soluţia perfuzabilă având grijă să se elimine tot aerul de pe
tub. Se închide dispozitivul de reglare a picăturilor, se conectează la cateter
după care se deschide dispozitivul de reglare a picăturilor la ritmul dorit;
 camera de picurare are incorporat un filtru care împiedică particulele
de cauciuc care se pot desprinde din dopul flaconului la introducerea trocarului
trusei să ajungă intravascular. Trusele prin care se administrează soluţii
cristaloide sau coloide (trusele de perfuzie) sunt diferite de trusele prin care se
administrează sânge sau produşi de sânge (truse de transfuzie), diferenţa constă
în filtrele specializate pentru administrarea de sânge şi produşi de sânge.

www.cursurimedicina.ro/files/Cateterizarea%20Venoasa.doc
Figura 75 Trusa de perfuzie

89
8.5 Materiale utilizate pentru îngrijirea plăgilor.
Produse tehnico-medicale pentru îngrijirea bolnavului

8.5.1 Generalităţi

Pansamentul are un rol major în vindecarea plăgilor. Materialele

utilizate pentru îngrijirea plăgilor (materiale de pansament) asigură protecţia şi
menţinerea asepsiei plăgii, cu scopul unei rapide vindecări şi evitarea
suprainfectării. Plăga şi tegumentele din jurul acesteia se dezinfectează cu
pansamente impregnate cu substanţe antiseptice sau folosind alte dispozitive de
aplicare.
Modalitatea şi de locul de aplicare dictează tipul de material din care se
confecţionează pansamentele.
Pansamentele:
 conferă protecţie faţă de bacterii, corpi străini sau traume care
pot să încetinească procesul de vindecare;
 în caz de edem asigură compresia plăgii,
 asigură căldură umedă ocluzivă;
 asigură nonaderenţă la suprafaţa plăgii;
 prin absorbţia exsudatului poate preveni pierderea fluidelor;
 conferă confort din punct de vedere estetic.
Plaga reprezintă o leziune a ţesuturilor corpului care presupune
discontinuitatea ţesutului respectiv, provocată accidental (arsură, tăietură) sau
operatoriu.
Cauze:
 mecanice (zgârieturi, înţepături, contuzii, muşcături);
 termice (arsuri, degerături);
 chimice (acizi sau baze);
 pot să apară prin iradiere.
Vindecare plăgilor are loc în mai multe etape:
- prima fază (faza exsudativă sau inflamaţie) se produce o reacţie
inflamatorie locală imediată (tumefiere şi roşeaţa în jurul leziunii, deseori
însoţită de exsudat în exces, căldură şi durere) ca mecanism de apărare al
ţesutului agresat. După curăţarea plăgii şi dezinfectarea acesteia se utilizează
comprese sterile pentru absorbţia exsudatului în exces şi pentru protecţia plăgii.
- a două fază (faza de granulaţie sau proliferarea), este etapa în care
organismul produce ţesuturi de reparaţie, cu apariţia şi dezvoltarea ţesutului de
granulaţie şi cu reducerea exsudatului. Poate dura de la câteva zile la câteva
săptămâni. Pentru o cicatrizare cu bune rezultate trebuie să se asigure un mediu
umed. După curăţarea şi dezinfectarea rănii se foloseşte un pansament
neaderent care apoi se acoperă cu o compresă şi se fixează cu un bandaj.
90
 - a treia fază (faza de epitelizare cu formarea ţesutului cicatriceal) -
plaga se acoperă treptat de ţesut epitelial dezvoltat de la margini spre interiorul
plăgii. Se utilizează pansamente cu substanţe antiinflamatoare,
keratoplastice, bacteriostatice. După curăţarea şi dezinfecatrea rănii foloseşte
pentru aplicare un pansament neaderent care apoi se acoperă cu o compresă şi
se fixează cu un bandaj. După 1-2 zile se înlocuieşte pansamentul.
Pansamentele conferă protecţie plăgii şi asigură un mediu adecvat unei
rapide vindecării a acesteia. La alegerea tipului de pansament utilizat se iau în
calcu factori cum ar fi:
 să fie steril,
 să asigure o acoperire completă a plăgii,
 să nu aibă risc toxic,
 să aibă elasticitate,
 să asigure umiditate suficientă,
 să asigure schimburile gazoase dintre plagă şi exterior,
 să nu provoace durere,
 să se menţină fixat la locul de aplicare.

8.5.2 Materiale pentru pansamente

Vata şi tifonul sunt cele mai cunoscute materiale de pansament. Pe piaţa

medicală este disponibilă o gamă foarte variată de materiale de pansament cu
caracteristici corespunzătoare pentru tratamentul fiecărui tip de plagă, iar
cercetarea aduce în prim plan noi variante de materiale mult îmbunătăţite care
vor intra în curând spre folosinţă.

8.5.2.1 Vata
Vata se obţine din capsule de bumbac recoltate la maturitate, după
îndepărtarea seminţelor, apoi albire şi uscare. În practica medicală se utilizează
frecvent următoarele tipuri de vată:
 Vată hidrofilă sau vată hidrofilă din bumbac oficinală F.R.X
(Gossypum depuratum), obţinută din specii de Gossypum L. (fam.
Malvaceae).
 Vata hidrofilă mixtă sau vata hidrofilă BC oficinală F.R.X
(Gossypium depuratum mixtum) formată dintr-un amestec de vată
hidrofilă şi celofibră hidrofilă (max 57%). Vata hidrofilă absoarbe cu
uşurinţă cantităţi mari de apă. Vata care conţine şi celofibră are o putere
absorbantă mai mică.
 Vata medicinală tip C alcătuită numai din celofibră se prezintă rulată
sub formă de feşi şi se utilizează în ortopedie pentru aplicarea ghipsului.
91
 Exemple de materiale de pansament pe bază de vată hidrofilă: De vata
sterilizată pentru ochi, bandajele igienice.
Vata perforată se poate rupe după linia perforaţiei. Se obţine din bumbac
albit cu o bună capacitate de absorbţie. Nu este sterilă şi nu se aplică direct pe
plagă.
Vata igienică este moale şi are o capacitate bună de absorbţie.

8.5.2.2 Tifonul
În monografia F.R. X Tela Hydrophilia (tifonul hidrofil) se prevede că
tifonul se prezintă sub formă de ţesătură neapretată, albită şi degresată, rară, cu
ochiuri, obţinută din fire de bumbac sau bumbac amestecat cu celofibră. Poate
conţine 28-38% celofibră. Puterea absorbantă creşte odată cu scăderea
conţinutului de celofibră. Albirea se efectuează prin procedee ecologice fără a
folosi clor. Tifonul utilizat pentru îngrijirea plăgilor trebuie să aibă o capacitate
bună de absorbţie. Dezavantajul este acela că la aplicare pot lăsa reziduuri în
plagă.

www.med-shop.ro
Figura 76 Feşi şi bandaj tifon

În practica medicală, se utilizează tampoane post-injecţie Soft-Zelin®,

sterile, impregnate cu alcool izopropilic pentru dezinfecţia locală a
tegumentului.

8.5.2.3 Materiale din vâscoză

Materialele obţinute din vâscoză au două avantaje majore: o capacitate
de absorbţie mult mai bună decât tifonul şi nu lasă reziduuri în plagă.
În practica medicală se utilizează comprese absorbante, sterile, obţinute
din material neţesut cu diverse grosimi, în mai multe straturi. Sunt folosite:

92
  pentru tamponarea sângelui pe durata intervenţiilor chirurgicale,
 ca pansament secundar pe plăgile cu secreţii moderat-abundente,
 pentru protejarea plăgilor în drenaje şi traheotomii.
.

www.klassemedical.ro
Figura 77 Comprese sterile

Există compresele absorbante sterile cu înveliş de material neţesut

înveliş şi cu corp absorbant de celuloză. Se folosesc pentru tratamentul plăgilor
exsudative.

8.5.3 Tipuri de pansamente

Cercetările desfăşurate în ultimii ani au fost orientate în sensul

confecţionării pansamentelor din materiale cât mai potrivite pentru tratarea unui
tip de plagă specific.
Există tipuri de tratamente ale plăgilor folosite usual în practică:
1. terapia uscată a plăgilor foloseşte pansamente nonocluzive sau
comprese din bumbac îmbibate cu soluţie antiseptică sau acoperite cu folie
poroasă de Ag sau Al. Roluri: compresiune, imobilizarea plăgii şi epitelizare
marginală. Dezavantaje: vindecare lentă din cauză că nu au capacitate de
absorbţie mare, sunt voluminoase şi necomfortabile.
2. terapia umedă a plăgilor foloseşte pansamente ocluzive care
izolează total plaga de exterior. Avantaje: asigură protecţia faţă de agenţi
externi, îndepărtează excesul de exsudat din plagă, facilitează epitelizarea şi
cicatrizarea mai rapidă a plăgilor prin menţinerea mediului umed, cu obţinerea
unor ciatrici sunt mai estetice.
Pansamentele utilizate pot fi grupate în funcţie de mai multe criterii în:
 Pansamentele protectoare - protejează plaga prin izolarea
acesteia din mediul extern. Se folosesc după puncţii, injecţii sau
postoperatoriu.

93
  Pansamentele absorbante absorb secreţiile din plagă
(plăgi infectate).
 Pansamentele compresive se folosesc pentru plăgile care
sângerează prin fixare cu benzi adezive elastice.

8.5.3.1 Pansamentele neaderente

Sunt obţinute din bumbac sau vâscoză care, pentru a împiedică aderarea
pansamentului la plagă, sunt acoperite cu un strat subţire de substanţe hidrofobe
(silicon, parafină) şi eventual impregnate şi cu substanţe antiseptice/antibiotice.
Sunt folosite ca pansament primar prin aplicare direct pe plăgile deschise,
pentru a împiedica aderarea pansamentului secundar la ţesuturi.

8.5.3.2 Pansamentele absorbante

Plăgile cu secreţii abundente necesită utilizarea unor pansamente

absorbante secundare. Dezavantaj: pot adera pe rană şi provoacă traumatisme la
dezlipire dacă se aplică direct pe plagă.
Există comprese speciale absorbante cu efect de pernă. Corpul este
format din fulgi de celuloză cu capacitate mare de absorbţie. Se folosesc
universal în cazul plăgilor cu secreţie abundentă.

8.5.4 Pansamente moderne

Exemple: pansamente din alginat de calciu, pansamente hidrocoloide,

pansamente cu hidrogel, spume poliuretanice, etc.
Scop principal: vindecarea rapidă a rănii.
Avantaje:
 sunt atraumatice,
 protejează plaga de acţiunea bacteriană,
 permit schimbarea pansamentului mai rar,
 favorizează reepitelizarea tegumentelor afectate,
 conferă confort psihic.

8.5.4.1 Pansamentele din alginat de calciu

Conţin alginat de calciu din alge brune marine impregnat în fibre
neţesute cu sau fără săruri de argint sau alginat de sodiu.
Principiu: Alginatul de calciu are rol de răşină schimbătoare de ioni
(ionii de sodiu din exsudat înlocuiesc ionii de calciu din pansament) ceea ce
face ca fibra să capete consistenţă de gel, cu menţinerea mediului umed propice
94
vindecării. Se împiedică formarea crustei, pansamentul putând fi îndepărtat
atraumatic.
Dezavantaj: Gelul poate să reţină germeni şi toxine de la suprafaţa
plăgii.
Condiţionare: comprese neţesute (pentru plăgi superficiale) sau meşe
(pentru plăgi cavitare cu secreţie masivă).
Indicaţii:
 tratamentul plăgilor superficiale care sângerează şi secretă
excesiv,
 arsuri de gradul 2,
 plăgi cronice (escare, ulcer de gambă), abcese, furuncule.

8.5.4.2 Pansamente hidrocoloide

Sunt confecţionate din substanţe hidrocoloide, derivaţi de celuloză,
acoperite la exterior cu un film semipermeabil poliuretanic. Absorb exsudatul
până la saturarea hidrocoloidului. Sunt indicate în toate fazele de vindecare ale
plăgii.
Principiu: previn deshidratarea ţesutului de granulaţie asigurând
menţinerea mediului umed şi accelerând procesul de granulaţie.
Avantaj: caracter ocluziv şi impermeabilitate pentru apă şi germeni.
Condiţionare: Sunt sterile şi se ambalează individual.
Indicaţii:
 tratarea arsurilor de gradul 2,
 ulcere de decubit şi
 pediatrie.
Exemple: Pansamentele Hydrocoll (Hydrocoll concave [zona cubitală
şi calcaneară, escare la nivelul cotului), Hydrocoll sacral (escare localizate în
regiunea sacrală), Hydrocoll thin (plăgi în faza de epitelizare)] sunt
confecţionate din materiale subţiri, maleabile, autoadezive. Menţin mediul
umed prin folia exterioară de poliuretan. Se folosesc în plăgi neinfectate cu
secreţii redus-moderate, zone de prelevare ale grefelor sau plăgi greu
vindecabile. Când se decolorează, pansamentul se poate îndepărta atraumatic.

www.scutece-adulti.ro
Figura 78 Pansament Hydrocoll

95
8.5.4.3 Pansamente cu hidrogel
Pansamentele cu hidrogel sunt constituite din geluri amorfe moi,
flexibile şi se uşor adaptabile.
Principiu: Pot absorbi cantităţi mari de lichide. Absorbţia secreţiilor
creează modificări în structura hidrogelului, cu gonflarea acestuia în timp, prin
expansiunea legăturilor chimice din structura polimerului din pansament.
Indicaţii:
 plăgi inflamate datorită efectului analgezic
 plăgi profunde,
 răni cronice sau arsuri
Avantaj: sunt transparente şi permit astfel controlul vizual permanent al
plăgii.
Exemple: Dermaplast dycro steril pentru plăgi arse care are în plus un
efect răcoritor ce ameliorează durerea şi nu prezintă risc alergic.

8.5.4.4 Spume poliuretanice

Sunt alcătuite în interior dintr-un strat de spumă poliuretanică hidrofilă
şi la exterior dintr-un film poliuretanic cu structura microporoasă impermeabil.
Aderenţa pe plagă este asigurată de o margine cu adeziv acrilic.
Principiu: Capacitatea de a absorbi exsudatul din plagă creşte invers
proporţional cu porozitatea.
Indicaţii:
 plăgi neinfectate superficiale sau cu profunzime redusă.
 nu se pot utiliza în cazul plăgilor neexsudative.
Avantaje:
 permeabilitate pentru vaporii de apă, deci pot fi utilizate ca
pansamente primare cât şi secundare
 sunt foarte bine tolerate,
 conferă confort şi nu macerează pielea.
Exemple: PermaFoam hidroactive tristratificat steril, cu efect de
pernă, conferă protecţie şi îndepărtare atraumatică. PermaFoam comfort cu
margine autoadezivă, PermaFoam tracheostomy cu o incizie sub formă de
“Y”. PermaFoam cavity cu capacitate de adaptare la forma plăgilor.

8.5.4.5 Filmele pansament poliuretanice

Filmele poliuretanice (filme bioadezive, biofilme, pelicule sau

preparate policulogene) au aspectul de foiţe subţiri transparente, supple şi se
comportă ca o piele dublă.
96
 Principiu: au în structura lor polimeri sintetici formatori de film.
Indicaţii: arsurilor, pentru fixarea cateterelor (permite urmărirea zonei
de intrare venoasă fără atingerea pansamentului, prin transparenţă), înlocuitori
ai pielii în chirurgia plastică şi reparatorie.
Avantaj: suprafaţa se acoperă cu un strat acrilic permeabil la aer şi la
vaporii de apă, dar impermeabil pentru bacterii.
Exemple:
Biofilmele adezive formate in situ sunt soluţii de metacrilaţi care după
evaporarea solventului formează la locul de aplicare un film protector. Se aplică
prin pulverizare din dispozitive presurizate pe plăgi sau arsuri (plăgi operatorii,
grefe de piele - chirurgia plastică).
Pansamentele superabsorbante sunt obţinute din poliacrilat.
Îndepărtează germenii din plagă, înmoaie şi îndepărtează ţesutul necrotic, fiind
folosite în tratamentul plăgilor infectate sau necrozate, în ulcer varicos sau
gangrenă diabetică. Pentru activarea pansamentului, se utilizează soluţie Ringer.
Denumiri: TenderWet 24.

http://www.infomecum.com/tratamientos/showproduct/id/41/TenderWet-Active
Figura 79 Mecanism de acţiune al pansamentului Tender Wet Active

8.5.4.6 Pansamentul din colagen

Colagenul este un polimer natural biodegradabil şi biocompatibil folosit
în obţinerea formelor farmaceutice cu cedare controlată, în nanotehnologie,
pentru confecţionarea implantelor, a plasturilor, ca material de sutură şi în
transplant de organe şi ţesuturi ca grefă.
Principiu: datorită structurii poroase absorb exsudatul şi ţesutul necrotic,
stimulând regenerarea celulară şi vindecarea plăgilor.
Indicaţii: plăgi superficiale şi profunde, plăgi hemoragice, ulcere
tegumentare.
Avantaj: colagenul - compus natural cu structura proteică, componentă
principală a ţesuturilor conjuctive, tendoanelor, ligamentelor, pielii, oaselor, etc.

97
8.5.5 Materiale de fixare ale pansamentelor

8.5.5.1 Benzi de fixare

8.5.5.1.1 Colemplastrele

Leucoplastele (colemplastre, plasturi bioadezivi) sunt produse

tehnico-medicale nemedicamentoase. Au rolul de a izola şi proteja pielea faţă
de mediul extern, fixarea pansamentelor şi sutura plăgilor. Produsele aplicate pe
plăgi deschise sau pe pielea sugarilor trebuie să fie sterile.
Sunt sub formă de benzi rulate adezive sau folii. Sunt confecţionate
dintr-un material adeziv aplicat continuu sau discontinuu în strat subţire pe un
support (bumbac hidrofil, vată, vâscoză hidrofilă, etc). Suportul poate fi
extensibil sau neextensibil, cu sau fără perforaţii, impermeabil sau permeabil,
cu margini care permit o rupere uşoară (zig-zag). Gama de culori: alb, roz,
culoarea pielii, brun-gălbui, etc.

www.webfarm.ro
Figura 80 Leucoplast

Suportul pansamentelor actuale este din bumbac sau filme polimerice.

Suportul pansamentelor moderne este un material sintetic acoperit cu un film
acrilic.
Exemple: benzi adezive de plastic sau polietilenă (mai bine tolerate),
hârtie pentru copii şi vârstnici, fibre textile sau mătase (atraumatice).
Colemplastrele se păstrează ferit de lumină şi umiditate, T<25°C.
Tipuri de plasturi
Plasturii pentru fixare
Caracteristici: confecţionaţi din poliacrilat, oxid de zinc, sterili, cu
margini autoadezive, atraumatici, permeabili pentru aer şi pentru vaporii de apă,
mentenabili până la 48 de ore, recomandaţi pentru piele sensibilă.
Plasturii hipoalergeni
Caracteristici: fixaţi pe suport de mătase, cu margini adezive, zimţate,
rezistenţi la temperaturi ridicate, atraumatici, recomandaţi pentru piele
sensibilă, fixarea sondelor, canulelor, pansamentelor.
98
 Plasturii hipoalergeni pe suport de folie transparenţă poroasă
Caracteristici: din poliacrilat cu margini autoadezive, transparenţi,
recomandaţi pentru piele sensibilă, fixarea sondelor, canulelor, pansamentelor.
Plasturii hipoalergeni pe suport de hârtie
Caracteristici: îndepărtare atraumatică, permeabilitatea ridicată pentru
aer şi vapori de apă, recomandaţi pentru piele sensibilă, fixarea sondelor,
canulelor, cateterelor urinare.
Plasturii elastici
Caracteristici: suport de material neţesut susţinut cu hârtie siliconată
pretaiată, atraumatici, recomandaţi pentru fixarea pansamentelor în zonele
curbe sau concave sau în zona articulaţiilor.
Plasturele steril pentru fixarea branulelor Cosmopor® I.V.
Caracteristici: plasture steril autoadeziv fără risc allergen, ambalat
individual, mentenabil până la 30 de zile.

www.romedic.ro
Figura 81 Plasturi pentru fixarea branulelor

Plasturi reutilizabili Lastohaft

Caracteristici: tracţiune lungă, elasticitate de durată, previn alunecarea şi
nu aderă de piele sau îmbrăcăminte, asigură o compresie moderată (bandaj de
susţinere şi de menajare).

8.5.5.1.2 Produsele adezive neţesute

Acestea sunt acoperite cu materiale adezive (derivaţi polimerici

poliacrilici), sunt permeabile la aer şi la vapori fără risc alergen, sunt elastice.
sunt folosite pentru fixarea pansamentelor de dimensiuni mari. Se condiţionează
sub formă de role cu diferite dimensiuni.

8.5.5.2 Feşile (bandaje de fixare)

Feşile sunt confecţionate din bumbac. Produsele care se aplică pe plăgi
trebuie să fie sterile.
99
8.5.5.3 Bandajele elastice
Bandajele elastice asigură suportul şi fixează pansamentul, realizând în
acelaşi timp şi o compresie uşoară a zonei afectate. Feşile elastice pentru
compresie sunt din bumbac şi sunt foarte rezistente, au o elasticitate de 90% şi
asigură o compresie foarte puternică.
Exemple:
Feşi elastice Idealast
Au capacitate abosorbantă bună, sunt bine tolerate de piele, sunt
sterilizabile şi permit trecerea razelor Rontgen. Se utilizează în tratamentul
afecţiunilor venoase, pentru fixarea atelelor, ca bandaj în afecţiuni ale
aparatului locomotor, ca bandaj sportiv, ca bandaj compresiv în tratamentul
plăgilor.
Feşile elastice Hypolastic
Sunt plasturi confecţionaţi din bumbac biocompatibil, au o adezivitate
foarte bună. Stratul adeziv este din poliacrilat termostabil, nu alunecă, şi este
atraumatic. Domenii de utilizare: ortopedie, medicina sportivă, insuficienţă
venoasă sau limfatică.
Bandajele elastice autoadezive
Sunt din bumbac sau poliester acoperit cu latex, aderă doar de sine
însele, pot fi sterilizate în autoclave şi permit trecerea razelor Rontgen.
Bandajele tubulare
Sunt folosite în ortopedie. Există şi bandaje elastice din bumbac în
amestec cu fire lycra.

8.5.5.4 Bandajele cu pastă

Sunt confecţionate din bumbac impregnate cu diferite unguente (pastă

de zinc). Necesită fixare cu un bandaj secundar.
Exemple:
Feşi zincate Varix
Reprezintă o faşă de tifon impregnată cu zinc utilizată în afecţiuni ale
membrelor inferioare (Bandajul rigid creează efect antiedematos), pentru
compresie în flebitele venelor adânci şi superficiale, în ulcerul de gamba, în
tratamente ortopedice.
Pansamente Atrauman Ag 10cm x 10 cm şi Ag 10 cm x 20 cm
Au acţiune bactericidă prin conţinutului în argint. Sunt impregnate cu
unguent neutru. Avantaje: nu prezintă risc alergic, citotoxic, împiedică
macerarea pielii putând fi păstrate aplicate până la trei zile. Sefolosesc pentru
tratamentul arsurilor, plăgilor infectate sau cronicizate.
Pansamente impregnate cu unguent neutru Grassolind® neutral 7.5 cm

100
 Nu conţin substanţe active. Sunt confecţionate din bumbac impregnat cu
unguent neutru de parafină care permite formarea ţesutului de granulaţie şi
împiedică lipirea pansamentului de plagă, îndepărtarea făcându-se atraumatic.
Sunt indicate în tratamentul plăgilor zgâriate, arsuri termice şi chimice, în
dermatologie.

www.humanmed.ro
Figura 82 Pansament Grassolind neutral

8.5.5.5 Bandaje ghipsate

Sunt bandaje de unică folosinţă aplicate direct pe piele, peste care apoi
se aplică un strat de gips. Se utilizează în ortopedie pentru imobilizare.
Feşi gipsate Safix Plus
Au dimensiune 12 cm x 2.7 m, 2 minute timp de modelare, în 5 minute
se întăresc şi conferă o rezistenţă crescută a bandajului. Prin structura poroasă
se umezesc rapid formând după imersie o masă păstoasă cu grad de modelare
bun.

101
 Capitolul 9 Produse pentru igiena bucală
- perii dentare -
9.1 Clasificare şi caracteristici

Prima periuţă cu peri a fost găsita în China în timpul dinastiei Tang

(619-907) şi avea peri de porc sălbatic. Peria de dinţi cu peri s-a extins în
Europa, adusă din China prin călători. Prima periuţă cu peri de nylon a fost pusă
la vânzare în februarie 1938. Prima periuţă electrică, numită Broxodent, a fost
inventată în Elveţia în 1954. În secolul 20 perii de nylon au fost larg acceptaţi
pentru utilizare, iar mânerele au fost realizate din materiale termoplastice.

https://www.new-dent.ro
Figura 83 Tipuri de periuţe de dinţi
1. periuţă dentară manuală
2. periuţă dentară electrică
3. periuţă linguală
4. periuţă interdentară

Firma Johnson&Johnson a introdus în 1980 periuţa Reach. Aceasta era

diferită de precedentele prin 3 moduri: capul era angulat, similar cu
instrumentele stomatologice, pentru accesul mai bun către dinţii posteriori; perii
erau adunaţi în smocuri mult mai apropiate pentru a curăţa toate zonele
cariogene; al treilea mod era reprezentat de peri exteriori mai lungi şi mai moi
pentru curăţarea gingiei adiacente dintelui. Aceasta a fost prima periuţă gândită
special pentru o curăţire eficientă.

102
 Alte modele au urmat, de la diferiţi producători; fiecare avea un design
diferit, gândit şi promovat ca fiind mai eficient în curăţarea dinţilor, însa
designul de bază a fost şi este menţinut şi acum.
Alegerea periuţei dentare depinde de:
 tipul gingiei: fină, fragilă, fibroasă, rezistentă;
 existenţa şi gradul inflamaţiei gingivale;
 prezenţa şi gradul retracţiilor parodontale;
 sensibilitatea dentară;
 nivelul joncţiunii smalţ-ciment;
 aspectul spaţiilor interdentare;
 malpoziţiile dentare, existenţa restaurărilor conjuncte sau a obturaţiilor
coronare;
 incidenţa cariei şi a parodontopatiilor.
Periuţele pot avea 3 nivele de duritate:
 Mică – indicate pentru persoane cu dinţi sensibili
 Medie– sunt cele mai utilizate; pe ambalaj este inscripţionat “normal”,
“medium”, “regular”;
 Mare– pentru o curăţare intensă, indicate fumătorilor şi persoanelor care
beau cafea;
În funcţie de utilizare, periuţele pot fi:
 periuţe manuale
 periuţe electrice – au prevăzut un cap rotativ, functionează pe baza unor
baterii alcaline sau acumulatori reîncarcabili;
 periuţe linguale – sunt periuţe destinate curăţării limbii. E important de
ştiut faptul că placa bacteriană se depune nu doar pe suprafeţele dentare, ci şi pe
suprafaţa limbii. Unele periute moderne conţin şi peri pentru curăţarea limbii,
pe lângă perii obisnuiţi pentru curăţarea suprafeţei dentare;
 periuţe interdentare – sunt periuţe alungite, de dimensiuni mici, care se
folosesc în spaţiile dintre dinţi, acolo unde se adună resturi de alimente pe care
nu se pot elimina întotdeauna cu periuţa de dinţi;
 periuţe ortodontice – sunt destinate persoanelor care poartă aparate
ortodontice. Datorită formei speciale a perilor, aceste periuţe permit o curăţare
mai bună a dinţilor şi a aparatelor ortodontice (brackeţi).

Avantajele periuţei manuale Avantajele periuţei electrice

– nu implică costuri ridicate în
momentul achiziţionarii;
– exercită o presiune mai mică asupra
dinţilor şi gingiilor, spre deosebire de
cea electrică;
– poate acoperi suprafeţe dentare mai
mari decât periuţele clasice în timp mai
scurt;
– nu necesită îndemanare deosebită;
– îndepartează mai multă placă
103
– este utilă şi comodă în calatorii;
– are durata de viaţă mai lungă decât
periuţa de dinţi electrică;
- îngrijirea periuţei de dinţi este foarte
uşoară;
– este ideală pentru copii care o pot
folosi eficient şi în siguranţă.
DURATA DE PERIAJ : 5 minute
Tabel 3 Avantajele periuţei manuale şi electrice
bacteriană decât o periuţă clasică în
timp mai scurt;
– este eficientă împotriva bolilor
parodontale;
– îmbunatateşte sănătatea gingivală;
– reduce inflamaţiile gingivale;
– motivează o persoană să-şi cureţe
dinţii într-un mod mai eficient decât
cea manuală;
– există periuţe electrice ce produc
unde sonice care contribuie la
acţionarea eficientă în îndepărtarea
plăcii dentare, asigurând un periaj
dentar perfect;
– este recomandată persoanelor cu
aparat ortodontic, în vârstă sau cu
handicap.
DURATA DE PERIAJ : 2 minute

9.2 Inovaţii

Philips a lansat SUA în 2016 periuţa de dinţi Philips Sonicare FlexCare

Platinum conectată la un computer, care face o hartă vizuală 3D a gurii oferă
posibilitatea de a trimite online datele în format PDF către stomatolog. Periuţa
intră şi pe piaţa europeană în 2017. Periuţa are trei niveluri de intensitate, are un
senzor care avertizează supra gradului de intensitate şi indică zonele ce mai
necesită periaj, după ce face o hartă 3D a gurii. Bateria durează peste două
săptămâni.
Un alt nou produs inovator apărut pe piaţă în 2016 este periuţa de dinţi
cu creion pentru albire încorporat, Colgate® 360° Max White Expert White™.
Acest sistem de periaj conţine aceleaşi ingrediente de albire folosite de medicii
dentişti, pentru a obţine o dantură cu până la trei nuanţe mai albă.

104
 Capitolul 10 Produse pentru protecţie
sexuală şi control al concepţiei

Contracepţia reprezintă o metodă utilizată pentru a împiedica

fecundaţiei unui ovul de către un spermatozoid sau pentru a împiedica nidaţia
oului fecundat, dacă fecundaţia a avut. Diverse metode s-au utilizat încă din
antichitate. Diferite creme vaginale şi preparate din specii de Acacia erau
utilizate în Egiptul antic pentru efectul lor spermicid.

10.1 Tipuri de metode contraceptive

 în funcţie de sexul persoanei care o foloseşte, pot fi:

- metode contraceptive masculine şi
- metode contraceptive feminine
 după durata de acţiune:
- metode temporare şi
- metode permanente
 în funcţie de metoda contraceptivă aleasă: metode naturale, mecanice,
hormonale, chirurgicale, clinice, mixte.
Indicele Pearl evaluează eficacitatea unei metode contraceptive .
Acesta reprezintă numărul sarcinilor nedorite apărute într-un interval de 12 luni,
în cazul a 100 de femei care utilizează o metodă contraceptivă. Aprecierea
siguranţei se face deci după rata de eşec. O metodă contraceptivă este cu atât
mai eficientă, cu cât are indicele Pearl mai mic. Metoda contraceptivă ideală are
indicele Pearl zero.
Prin contracepţia mecanică se împiedică contactul spermatozoizilor cu
mucoasa vaginală sau ascensiune lor în tractul genital superior, folosind
diferitedispozitive cu rol de barieră (prezervativ masculin sau feminin,
diafragme vaginale şi cervicale, bureţi vaginali contraceptivi şi spermicide).

10.2 Contracepţia prin metode de barieră

10.2.1 Prezervativul masculin

Metodele contraceptive masculine se bazează pe utilizarea

prezervativului (fr. preservatif - remediu folosit pentru prevenirea unui rău).
Acesta este un dispozitiv confecţionat din latex, ce se aplică pe penisul în
erecţie chiar înaintea actului sexual. Singura alternativă pentru protecţie
105
împotriva BTS (bolilor cu transmisie sexuală) o constituie metodele de barieră
masculină.

www.ghiduldesanatate.ro
Figura 84 Prezervative masculine

Pot fi eliberate OTC (over the counter, fără prescripţie medicală) din
farmacii sau chiar procurate din unităţi comerciale.
Riscuri: reacţii alergice la cauciuc, compromiterea erecţiei şi discomfort
în caz de lubrifiere insuficientă, accidente neplăcute (alunecarea
prezervativului, ruperea prezervativului).
Prezervativele se ambalează individual. La utilizare trebuie verificată
perioada de valabilitate. Se păstrează la loc răcoros şi uscat.

10.2.2 Prezervativul feminin

Prezervativul feminin (Reality, Femidom, Fermy) împiedică

fecundaţia prin împiedicarea dispersării spermatozoizilor în vagin şi răspândirii
acestora în uter. El a fost introdus pe piaţă în 1991 de medicul ginecolog Lasse
Hessel. A generat numeroase controverse, în momentul actual fiind destul de
utilizat, mai puţin totuşi decât prezervativul masculin.
Se obţine din poliuretan cu potenţial alergen scăzut şi este mai rezistent
decât cel masculin. Prezervativul feminin are diametrul mai mare decât
prezervativul masculin. Capătul închis se plasează în vagin, iar capătul deschis
rămâne în vulvă acoperind zona genitală.
Se poate procura fără prescripţie medicală. Se poate utiliza de femeile
care doresc să deţină controlul asupra metodei contraceptive. Prin aplicarea cu
până la opt ore înaintea contactului sexual, asigură un confort psihologic. Se
poate folosi în combinaţie cu un spermicid aplicat în interiorul vaginului sau pe
partea exterioară a prezervativului. Eficacitatea este mai mică decât a celui
masculin (indice Pearl 10-15%) şi are un cost mai mare decât acesta.
Exemple:
Femidom Barza a fost primul prezervativ feminin utilizat în România.

106
 Creat de către medicul sud-african Sonette Ehlers, Rape-aXe a fost
primul prezervativ feminin folosit ca dispozitiv pentru prevenirea violului. A
fost distribuit gratuit femeilor din Africa de Sud în timpul Campionatului
Mondial de Fotbal din 2010. El seamănă cu un prezervativ feminin, dar care are
o carcasă internă căptuşită cu o multe cârlige microscopice dispuse sub formă
de zig-zag pe marginile prezervativului, concepute pentru a se încorpora
profund în orice corp cărnos. Dacă atacatorul va încearca să-şi scoată singur
dispozitivul, acesta va da o durere insuportabilă. Poate fi îndepărtat doar prin
intervenţie chirurgicală.

www.jezebel.com
Figura 85 Prezervativ Rape-aXe

10.2.3 Diafragma vaginală

Diafragma vaginală acţionează că o barieră mecanică din latex sau

poliuretan ce obturează vaginul. Diafragma vaginală are la margine un inel
metalic cu un diametru de 50 - 105mm. În funcţie de forma pe care o are
marginea dispozitivului, diafragmele pot fi de tip spirală, plate sau cupole.
Diafragmele vaginale sunt utilizate puţin comparativ cu celelalte metode
contraceptive (indice Pearl 3%). Pentru a creşte eficienţa, se poate aplica un
spermicid pe suprafaţa diafragmei.

www.i-medic.ro
Figura 86 Diafragmă vaginală

107
 Riscuri:
 la utilizare îndelungată, flora vaginală poate să ducă la apariţia
infecţiilor urinare şi vaginale,
 la asociere cu un spermicid, pot să apară reacţii,
 poate crea disconfort,
 diafragma vaginală nu poate fi utilizată de lăuze.

10.2.4 Diafragmele (cupolele) cervicale

Diafragmele cervicale (calote anticoncepţionale cervicale) se

confecţionează din latex sau poliuretan.
Se plasează pe colul uterin obturând orificiul extern şi împiedică
pătrunderea spermatozoizilor în cavitatea uterin. Asocierea cu un gel spermicid
duce la rezultate mai bune. După folosire, diafragma se spală cu apă şi săpun
moale şi se usucă.
Avantaje:
 se pot utiliza de pacientele pluripare (a căror musculatură
vaginală este slăbită).
 nu reduc sensibilitatea vaginului,
 nu sunt percepute de către partener în timpul contactului sexual,
 nu produc infecţii urinare.
Dezavantaj:
 nu asigură protecţie împotriva BTS.
 nu se pot utiliza la pacientele cu diverse afecţiuni precum:
infecţii, scurgeri purulente sau leziuni ale colului uterin.
Tipuri de diafragme cervicale:
 Prentif – cu formă de degetar aşezat pe un inel,
 Vimule – asemenea unui guler ce acoperă porţiunea vaginală a
colului.

www.romedic.ro
Figura 87 Cupolă cervicală

108
10.2.5 Buretele intravaginal contraceptiv

Acest tip de metodă contraceptivă a apărut pe piaţă în anii 80. Au formă

de tampon rotund din poliuretan impregnat cu spermicide (exemplu:
Nonoxynol-9) capabile să inactiveze inclusiv germenii care cauzează BTS:
HIV, Herpes virus, Candida, Trichomonas vaginalis şi Clamydia. Înainte de
utilizare se înmoaie în apă şi se administrează în partea superioară a vaginului.
Acţionează prin 3 mecanisme:
1. efect de barieră,
2. transportă şi eliberează spermicidul la locul de acţiune şi
3. absoarbe sperma.
Avantaje:
 pot fi păstraţi în vagin 24 de ore asigurând o protecţie
contraceptivă eficientă,
 sunt confortabili şi se pot utiliza fără prescripţie medicală.
 reprezintă o alternativă pentru femeia la premenopauză.
 pot fi utilizaţi de către femeile care alăptează, dar sunt
contraindicaţi în caz de alergie la spermicide.
Dezavantaj: rata de eşec ridicată comparativ cu alte metode de barieră
(indice Pearl 7-12%).
Tipuri de bureţi contraceptivi:
Protectaid - bureţi circulari impregnaţi cu nonoxynol, acid cholic şi
clorură de benzalconiu (au şi acţiune antivirală).
Today - bureţi asemenea unor calote de ciupercă prevăzuţi cu un fir sau
bandă de nylon pentru o mai uşoară extragere şi îmbibaţi cu 1 g 9-nonoxynol.

www.sanatate.bzi.ro
Figura 88 Bureţi contraceptivi

109
 Pharmatex - cu clorură de benzalconiu, confecţionat din polivinil, are
formă cilindrică (4/2 cm). Este de unică folosinţă.
Buretele de colagen se confecţionează din colagen în care se adaugă
glutaldehidă cu rol de liant, fungicid, bactericid şi spermicid. Inserarea se face
cu un aplicator seringă, iar extragerea se face cu o ansă de nylon.

10.2.6 Spermicidele

Spermicidele sunt substanţe tensioactive neionice de suprafaţă, care

imobilizează spermatozoizii fără a afecta mucoasa genitală. Dispozitivele sunt
alcătuite dintr-o bază inertă în care se încorporează o substanţa activă cu rol
spermicid: 9-nonoxynol, menfegol, octoxynol, TS 88, clorhidrat de
clorhexidină.
Pentru a avea eficienţă, spermicidele trebuie să aibă o capacitate de
dispersie rapidă şi capacitatea de a păstra o concentraţie suficientă la nivelului
colului uterin pentru a avea eficienţă la sfârşitul actului sexual. Modalitatea de
utilizare este destul de incomodă, fiind necesară aplicarea în interiorul vaginului
înaintea actului sexual (ovulele şi tabletele spumante necesită un timp necesar
emulsionării substanţei de aproximativ 10 minute).
Avantaje:
 pot fi utilizate că metode contraceptive de urgenţă (rupere
accidentală a prezervativului);
 reduc fricţiunea locală şi sunt uşor de folosit.
Dezavantaje:
 pot provoca discomfort;
 folosirea îndelungată poate favoriza apariţia micozelor vaginale;
 au eficacitate redusă, fiind necesară aplicare la fiecare contact
sexual;
 nu asigură protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală;
 se pot absorbi sistemic provoducând efecte toxice la nivelul
organelor interne, fiind suspecte de teratogenie şi carcinogenie;
 sunt contraindicate în caz de alergie.
Tipuri de forme farmaceutice cu spermicide: tablete spumante, spumă
sau spray, ovule vaginale, creme, geluri. Acestea reprezintă forme
farmaceutice şi vor fi detaliate la disciplina Tehnologie Farmaceutică.

10.3 Dispozitive intrauterine

Dispozitivul intrauterin (DIU) sau steriletul este un dispozitiv medical în

formă de T, împiedică apariţia unei sarcini nedorite prin plasarea sa în cavitatea
uterină a femeii. Inserarea steriletului în uter are la bază recţia împotriva unui
110
corp străin ce are ca şi consecinţă îngreunarea deplasării spermatozoizilor în
tractul genital feminin, fecundarea şi implantarea oului în uter. Unele
dispozitive pot interveni şi în producerea ovulaţiei.
Steriletele au evoluat de la formele inactive către cele care au efect
contraceptiv potenţat de eliberarea anumitor substanţe, pe lângă rolul lor de
barieră mecanică. Primele tipuri confecţionate din biopolimeri aveau la
extremitatea inferioară un fir de reper pentru facilitarea extragerii steriletului.
Ulterior, prin folosirea cuprului capabil să cedeze ioni a fost potenţat efectul
contraceptiv. A doua etapă de dezvoltare a steriletelor (sterilete active)a
constituit-o adăugarea rezervorului cu hormoni progestativi (progesteron –
levonorgestrel).
Acestea conţin substanţele medicamentoase într-un rezervor dispus în
anumite zone ale steriletului. Rezervorul este o membrană confecţionată din:
acetat de polivinil, polietilenă, polidimetisiloxan, copolimeri de etilenă, acetat
de vinil, elastomeri.
Dispozitivele intrauterine (DIU) sunt flexibile şi au dimensiuni reduse
(2.5-3.5 cm). Au ataşate fire care rămân în canalul cervical, fiind vizibile în
vagin.
Pentru o uşoară inserare a dispozitivului, momentul optim pentru
inserţia steriletului este când orificiul canalului cervical este deschis şi colul
este moale (în timpul menstruaţiei sau imediat după aceasta).
Dispozitivele intrauterine (DIU) sunt preferate de multe femei,
prezentând o eficienţă contraceptivă mult mai bună decât cea a altor metode de
barieră.
Este o metodă contraceptivă reversibilă, fertilitatea revine la normal
după extragerea acestuia.
Situaţii speciale:
1. Se poate folosi şi ca metodă contraceptivă de urgenţă, doar dacă
se inserează în cel mult 6 zile după un contact sexual neprotejat;
2. Poate fi aplicat după un avort spontan sau în lauzie, dar riscul
expulziilor spontane este mai mare.
În funcţie de materialele din care sunt confecţionate, care exemplifică şi
evoluţia lor, DIU se clasifică în:
1. sterilete din polimeri,
2. sterilete din oţel inoxidabil (DIU inerte),
3. sterilete cu foiţe sau fire se cupru (DIU active, cu cupru) sau
4. sterilete care conţin un rezervor cu hormoni (DIU
medicamentoase, cu eliberare de hormoni).

111
10.3.1 Modificări produse de prezenţa steriletului

În cavitatea uterină pot să apară modificări morfologice, biologice sau

biochimice ca urmare a prezenţei steriletului.

10.3.1.1 Modificări morfologice ale endometrului

La inserarea steriletului apare o reacţie de corp străin ce determină o
creştere a permeabilităţii vasculare cu apariţia unei reacţii inflamatoare
observată prin creşterea numărului de leucocite.

10.3.1.2 Modificări biologice

Principiul pe care se bazează dispozitivele intrauterine active (cu cupru)

care cedează ioni metalici sunt modificările detrminate la nivelul mediului
intrauterin care devine astfel neadecvat pentru implantarea ovulului fecundat.

10.3.1.3 Modificări biochimice

Transformările biochimice ale endometrului apar tot din cauza prezenţei
ionilor metalici (Cu) cedaţi de sterilet. Cuprul modifică ADN-ul, metabolismul
glicogenului şi enzimelor din endometru, procese ce conduc lascăderea vitezei
de mişcare a spermatozoizilor. Aceste procese duc la atrofierea glandelor şi
inhibarea proliferării celulare.

10.3.1.4 Modificări induse de prostaglandine

Dispozitivele intrauterine (DIU) cu cupru stimulează secreţia de
prostaglandine, fapt ce se observă în menstruaţii nedureroase şi mai puţin
abundente.

10.3.2 Beneficii şi riscuri ale dispozitivelor intrauterine

Beneficii:
 sunt o metodă contraceptivă eficientă cu rată medie de eşec Pearl
sub 3%;
 constituie o metodă contraceptivă alternativă ce poate fi folosită de
clase diferite de femei:
o care din diferite motive nu pot utiliza contraceptivele orale,
o cu vârstă peste 40 de ani;

112
  pot fi folosite de femei imediat după naştere şi în perioada de
alăptare;
 nu întrerupe activitatea sexuală;
 nu necesită supraveghere medicală;
 nu necesită măsuri de precauţie suplimentare;
 pot fi purtate mai mulţi ani cu menţinerea eficienţei contraceptive;
 efectele devin reversibile după extragere.

Riscuri:
 pot fie sesizate dureri după aplicare care pot să dispară în câteva
zile,
 pot să modifice fluxului menstrual (menstruaţie normală normală =
35 de ml/zi pierdere de sânge),
 pot duce la neregularităţi ale menstruaţiei (dacă se menţin trei luni
de la aplicare, este nevoie de consult de specialitate),
 sunt contraindicate în caz de sângerări genitale, boli inflamatoare şi
infecţioase pelvine, fibrom şi cicatrici uterine, neoplazii ale colului şi în caz de
alergie la cupru,
 pot să apară efecte secundare precum leucore, iar mai rar perforarea
uterului, boală inflamatorie pelivană,
 nu protejează împotriva BTS,
 nu se utilizează în sarcină.

10.3.3 Tipuri de dispozitive intrauterine

Se consideră că steriletul constituie una dintre cele mai sigure metode de

contracepţie (când este utilizat corect). Din acest motiv, evoluţia DIU a luat un
avânt foarte mare după 1950, plasticul biologic inert din care se confecţionau
aducând multe avantaje.
În SUA au apărut primele sterilete: Spirala Marquiles şi Bucla Lippes.
Tot în acea perioadă apar şi primele dispozitive din cupru sub formă de T.

www.contraboli.ro www.leral.net
Figura 89 Tipuri de sterilete
113
10.3.3.1 Sterilete inerte
Sunt inerte pentru că nu conţin niciun element care să se elibereze în
cavitatea uterină. Ele constituie prima generaţie de DIU fiind confecţionate din
polietilenă impregnată cu bariu sau din oţel. Steriletul Lippes Loup (1960) a
fost fabricat din polietilenă impregnată cu sulfat de bariu, care avea în plus un
fir la extremitatea inferioară pentru o mai facilă extragere.

10.3.3.2 Sterilete active cu cupru sau sterilete biologic active

Activitatea biologică se traduce prin eliberarea unor componente (cupru,
argint sau aur) cu acţiune contraceptivă.

www.mybebe.md
Figura 90 Sterilete cu cupru

Sterilete din cupru

Cele mai cunoscute DIU moderne sunt: Copper 7, Copper T (T 28, T
30, T 380, T 380A) şi Multiload (Multiload Cu 375) (cifrele exprimă
suprafaţă de cupru în mm2). În funcţie de suprafaţa acoperită cu substanţă
cedată, steriletele pot avea o durată de utilizare de care au o suprafaţă acoperită
cu cupru, prezintă o durată de utilizare de minim 6 ani la 280-375 mm2 sau
peste 10 ani pentru cele de dimensiune de 0,4 mm. Unele modele au firul de
cupru înfăşurat pe braţul vertical al T-ului. Pentru a preveni fragmentarea
firului, unele modele au fost îmbunătăţite prin inserarea unui miez de argint în
firul de cupru.
Steriletul Multiload (efect contraceptiv între 3-5 ani) diferă de celelalte
prin braţele orizontale arcuite paralel cu braţul vertical, fiind prevăzute cu
crenelaţii care asigură un contact mai ferm cu pereţii cavităţii uterine.

114
 www.medicalexpo.ro
Figura 91 Sterilete Multiload

Steriletul Nova T (protecţie contraceptivă de 5 ani) are formă clasică de

T, dar are braţele orizontale curbate.
Steriletul T Cu 220 C (protecţie contraceptivă de 3 ani) are cuprul
dispus sub formă de benzi (cinci pe braţul vertical şi două pe braţele orizontale),
iar forma este clasică de T. Steriletul T Cu 380A cu miez de argint asigură
protecţie contraceptivă timp de 10 ani.
Steriletele Cu Fix (GyneFix) constituie o categorie aparte a steriletelor.
Confecţionate dintr-un fir de plastic au aplicate 6 plăcuţe de cupru cu o
suprafaţă mai mare decât a celorlaltor sterilele (390 mm2).
Steriletele Ring sunt confecţionate dintr-un inel de plastic elastic şi au
formă complet diferită faţă de celelalte sterilete. Nu au fire de reper, făcând
utilizarea mai dificilă.

Sterilete din aur

Steriletele din aur nu prezintă risc de complicaţii inflamatorii. Prezenţa
aurului intensifică efectul bactericid şi fungicid, potenţează acţiunea spermicidă
a ionilor de cupru, sporindu-le eficienţa şi scade riscul de fragmentare al firului
de cupru.
Principiu contraceptiv: împiedică fertilizarea ovulului (modifică
capacitatea de supravieţuire a spermatozoizilor în uter şi scade capacitatea de
migrare a acestora către trompele uterine). Leucocitele, enzimele şi
prostaglandine eliberate la nivelul endometrului induc o reacţie inflamatorie
sterilă pronunţată. Concomitent, eliberarea ionilor de cupru (acţiune toxică
asupra spermei) duc la apariţia modificărilor biochimice.
Avantaje:
 nu au efecte adverse
 nu afectează ciclul lunar
 au efect reversibil imediat
 pot fi utilizate de femeile care au împlinit 35 de ani, care au
tratament sistemic multiplu
115
  pot fi folosite în timpul alăptării.
Medi-GOLD Cu 375+ Aur asigură o protecţie aproape completă (99%)
împotriva sarcinii. Confecţionat din polietilenă, are formă de fluture şi este mai
uşor tolerat. Braţul vertical este acoperit cu un fir din aliaj aur-cupru, cu
proprietăţi radioopace.

10.3.3.3 Sterilete medicale cu hormoni

Steriletele eliberatoare de hormoni sunt confecţionate dintr-un suport de

metilpolisiloxan capabil să cedeze hormonii steroizi în mod constant.
Exemple:
Primul dispozitiv - Progestasert cedează progesteron direct în uter (65
mcg/zi, un an). Modifică ciclul menstrual, cu un volum al sângerării
considerabil redus.
Levonova, eliberează levonorgestrel (20 mcg/ zi, timp de 5 ani).
Steriletul Levonorgestrel IUD 20 are pe braţul vertical o capsulă care
eliberează 20mcg/zi levonorgestrel timp de 7 ani.
Mirena 52 mg levonorgestrel (20g levonorgestrel/zi). Nu se poate folosi
în sarcină, infecţii genitale, boli hepatice, tromboză, cancer sau suspiciuni de
cancer uterin sau cervical. Efecte secundare: acnee, retenţie hidrică, creşterea
sensibilităţii sânilor, dureri abdominale, cefalee, greaţă.
Palo Alto cu progesteron (65 µg/zi, timp de un an) dispersat în ulei de
silicon şi sulfat de bariu, dispus într-un rezervor situat în tija steriletului. Axa
centrală are o protuberanţă pentru o mai uşoară inserarea în cazul femeilor cu
un col uterin mic. Pentru o poziţionare bună a dispozitivului, respectiv extragere
a acestuia, este prevăzut cu două fire de nylon.
DIU din silastic cu acetat de medroxiprogesteron se pot utiliza şi în
profilaxia tumorilor endometriale.
Dual-Release cu diacetat de etindiol şi mestranol încorporate în polimer
siliconic eliberează hormonii printr-un procedeu de difuziune.

10.4 Dispozitive intracervicale

Dispozitive intracervicale (DIC) au formă de rezervor, confecţionat

din silastic, în care se încorporează hormoni: levonorgestrel, clormadinona,
noretisteron, 9-nonxynol. Sunt prevăzute şi cu un tub de polipropilenă despicat
în două pe o parte a lungimii sale ce reprezintă sistemul de fixare. Inserarea
între cavitatea uterină şi colul uterin este mult mai uşoară decât la sterilete.

116
 http://phisick.com/item/gold-intra-cervical-contraceptive-d-device/
Figura 92 Dispozitiv intracervical

Exemplu: Wishbone - din aur masiv de 11K.

10.5 Contracepţia prin utilizarea inelelor vaginale

Inelele (diametru 5 cm) sunt fabricate din material plastic. Primele inele
au apărut în 1970 şi conţineau levonorgestrel. Iniţial, metoda de obţinere consta
în turnarea în forme a unui amestec de hormone şi polimer, care apoi era
acoperit cu un film de polimer simplu. Mai nou, matriţa polimerică ce conţine
incorporate hormonal stă la baza formării inelului. Matriţa polimerică cedează
hormonii cu viteză constantă, având şi acţiune prelungită. Hormoni conţinuţi:
progestagen estrogen, 3-ceto-desogestrel, etiliestradiol.
Dacă sunt folosite correct, inelele vaginale reprezintă o metodă foarte
eficientă (indice Pearl 3%).
Inelele vaginale asigură o contracepţie de lungă durata aflată sub
controlul pacientei, fără a fi necesar ajutor specializat. Se menţin în vagin 3
săptămâni, după care sunt scoase timp de o săptămână (pauză), după care se
introduce un nou inel.

www.sfatulmedicului.ro
Figura 93 Inel vaginal

Avantaje:
 acţiune de lungă durată,
 reglează anumite tulburări menstruale.

117
 Dezavantaje:
 se pot administra doar substanţelor active lipofile şi neapărat
termostabile,
 senzaţie de tensiune la nivelul sânilor,
 disconfort (unele persoane îl pot simţi), greaţă,
 secreţii şi iritaţii vaginale.
Tipuri de inele vaginale:
 inele ce eliberează doar progestagen (durata 3 luni, 20 µg
levonorgestrel/zi)
 inele cu 2 hormoni (estrogen şi progesteron) active 3 săptămâni,
după care este obligatorie o pauză când apare menstruaţia.
Exemple:
Estring (Pharmacia Upjohn, 2 mg 17-β-estradiol, 75 µg/zi) folosit în
atrofia postmenstruală a vaginului.

10.6 Plasturi contraceptivi

Plasturii contraceptivi sunt relativ nou apăruţi pe piaţa medicală (2000,

SUA). Se aplică pe pielea uscată, lipsită de pilozităţi şi iritaţii: braţe, coapse,
abdomen, fese în prima zi a menstruaţiei şi sunt menţinuţi exact o săptămână.
Se schimbă în aceeaşi zi şi aproximativ la aceeaşi oră. După 3 săptămâni se face
o pauză timp de 7 zile (când apare menstruaţia).

https://c4ndc.wikispaces.com/Plasturele+contraceptiv?responseToken=03eb65001adbebc049ae77508a5261a1c
Figura 94 Plasturi contraceptivi

Estrogenul şi progestagenul sunt eliberaţi continuu prin piele la nivel

sistemic. Împiedică ovulaţia şi îngroaşă mucusul cervical, în felul acesta
împiedicând pătrunderea spermatozoizior în uter.
Exemple:
Ortho Evra efect contraceptiv timp de 7 zile (eliberează constant
etinilestradiol şi norelgestromin).

118
 Avantaje:
 sunt confortabili, subţiri, de culoarea pielii, cu dimensiuni mici
(4cm/4cm),
 sunt aplicaţi uşor ca un plasture normal,
 în contact cu apa nu îşi modifică proprietăţile,
 reduc riscul apariţiei cancerului genital,
 au indice Pearl 3%.
Dezavantaje:
 sunt uşor vizibili,
 provoacă efecte secundare ca: hemoragii genitale, cefalee,
senzaţia de tensiune la nivelul sânilor, iritaţii ale pielii,
 pot să apară interacţiuni medicamentoase la asociere cu
antiepileptice şi tuberculostatice.

10.7 Pelicula (filmul) contraceptivă vaginală

Se prezintă ca o foiţă subţire care conţine nonoxynol-9 NX9 ca
substanţă spermicidă. Se administrează cât mai aproape de colul uterin cu cel
puţin 10 minute înainte de un raport sexual (dacă a trecut mai mult de o oră de
la introducere, trebuie utilizată o nouă foiţă) folosind vârful degetului. Pentru a
putea fi mai uşor administrată, pelicula se freacă în mâna până când se
transformă într-o biluţă.
Avantaje:
 eficacitatea contraceptivă 70-80%,
 eliberarea fără prescripţie medicală,
 preţ acceptabil.
Dezavantaj: spermicidul poate da alergii sau iritaţii vaginale.

10.8 Recomandări esenţiale pentru pacienţi

Legislaţia din România protejează intimitatea fiecarei persoane în

legătură cu sănătatea, inclusive în ceea ce priveşte metoda contraceptivă
folosită. Este foarte important ca specialistul (medic, farmacist, asistent) să facă
pacienţii să conştientizeze cât de importantă este informarea, dar şi riscurile la
care aceştia se expun în cazul unui contact sexual neprotejat. Sunt foarte
importante controale medicale regulate în scopul de a evita efectele adverse ale
contracepţiei. Cea mai bună metodă contraceptivă este aceea care se potriveşte
cel mai bine persoanei în cauză şi care nu influenţeză negativ sănătatea acesteia.
În ceea ce priveşte contracepţia, farmacistul şi asistentul de farmacie
sunt în măsură să acorde asistenţă şi consiliere. Prin pregătirea lor, ei pot da
informaţii de mare competenţă despre mecanismul de acţiune, gradul de
119
eficienţă, indicaţiile şi contraindicaţiile fiecărui tip de dispozitiv medical.
Aceştia sunt în măsură să sfătuiască pacientul cu privire la alegerea şi utilizarea
metodei contraceptive potrivite, putând să informeze şi să educe pacientul prin
consiliere.
Un caz aparte este cel al adolescenţilor. Majoritatea ţărilor (inclusiv
România) protejează intimitatea adolescenţilor, dar şi libertatea de a consulta un
specialist în contracepţie. În unele ţări este necesar acordul părinţilor pentru
prescrierea unei metode contraceptive.
Pentru fiecare tip de metodă contraceptivă, consilierea pacienţilor
trebuie să aibă în vedere urmăroarele aspecte importante:
Prezervativele masculine şi feminine
 pot fi eliberate fără prescripţie medicală,
 sunt de unică utilizare,
 prezervativul feminin se introduce în vagin asemenea
tampoanelor igienice,
 nu trebuie folosit în acelaşi timp cu prezervativul masculin.
Spermicidele
 săpunul inactivează efectul spermicid al clorurii de benzalconiu,
aşadar nu este indicată efectuarea toaletei locale cu săpun
înaintea şi cel puţin două ore după utilizarea lor,
 nu se asociază cu alte substanţe care ar putea inhiba acţiunea
clorurii de benzalconiu,
 spălătura vaginală se efectuează cu un lichid antiseptic.
Irigatoarele vaginale şi aplicatoarele
 se manipulează cu ajutorul mănuşilor chirurgicale în condiţii
stricte de igienă,
 dispozitivele se spală după fiecare utilizare,
 modul de utilizare şi de întreţinere trebuie detaliat de personalul
de specialitate.
Ovulele
 momentul otime pentru administrare este seara, stând în poziţie
orizontală,
 ovulele care conţin nonoxynol-9 nu se pot utiliza în asociere cu
alte contraceptive locale şi nici în timpul alăptării,
 spălarea vaginului se poate face doar după două ore după contact
folosid infuzii de produse vegetale.
Comprimatele şi capsulele vaginale
 trebuie umectate 30 de secunde în apă pentru a uşura inserarea
şi eliberarea spermicidului.
Diafragmele vaginale şi cervicale
 doar medicul este în măsură să recomande diafragma potrivită,
120
  diafragma se introduce cu câteva ore înainte de contact,
 diafragma vaginală trebuie menţinută cel puţin 8 ore după actul
sexual, dar nu mai mult de 24 de ore (risc de leucoree),
 diafragmă cervicală poate fi păstrată în vagin mai multe zile.
Bureţii contraceptivi
 se eliberează fără prescripţie medicală,
 pot să apară dificultăţilor la inserare sau la extragere.
Steriletele
 pot fi folosite doar în urma unui consult medical de specialitate,
 trebuie atenţionată pacienta referitor la regulile de igienă ce
trebuie respectate strict,
 perioada de acomodare cu steriletul poate fi de 2-3 luni după
inserare, perioadă în care sângerările pot fi şi intermenstruale sau
chiar mai abundente,
 situaţie de urgenţă ce impune extragerea dispozitivului este
hipermenoreea,
 tampoanele folosite în timpul menstruaţiei trebuie observate cu
atenţie pentru a preveni pierderea steriletului,
 extracţia se face la cerere sau în caz de expirare a perioadei de
eficienţă.
Implanturile contraceptive subdermice
 sunt administrate prin inserare doar de către un medic.
Inelele vaginale
 pot fi eliberate fără prescripţie medicală,
 dacă apar tulburări ale ciclului menstrual este necesar un control
medical de specialitate.
Plasturii contraceptivi
 pot fi eliberaţi fără prescripţie medicală,
 dacă plasturele a fost dezlipit mai mult de 24 de ore, este indicat
să înceapă un nou plasture şi în plus să se folosească şi o altă
metodă contraceptivă suplimentară timp de cel puţin o
săptămână,
 pe durata folosirii plasturilor contraceptivi, ciclul menstrual se
poate modifica, cu apariţia unor hemoragii de scurtă sau mai
lungă durată modificările putţnd fi observate chiar dinn ziua în
care este aplicat plasturele.
Pelicula contraceptivă vaginală
 se eliberează fără prescripţie medicală,

121
  înainte de administrare, trebuie respectate condiţiile de igienă:
mâinile se spală cu apă şi săpun, şi apoi se usucă pentru a evita
lipirea filmului,
 foiţa se introduce în vagin cu cel puţin 15 minute înainte de
contact,
 poate fi combinată cu alte metode contraceptive.

122
 Capitolul 11 Produse tehnico-medicale
pentru puericultură
Puericultura este o ramură a medicinei care se ocupă cu creşterea
copiilor mici, dar şi ansamblul de mijloace folosite pentru a asigura dezvoltarea
normală fizică şi psihică şi pentru a ocroti sănătatea copiilor. Daca în trecut
femeile învăţau să-şi crească bebeluşii de la mamele lor, azi varianta modernă o
reprezintă cursurile de puericultură sustinute de specialişti din domeniu unde
viitorii parinţi primesc cele mai bune sfaturi legate de cum să se comporte cu un
nou- născut. La aceste cursuri parintii învaţă cum să schimbe scutecul, cum să
facă băiţa bebeluşului sau cum să alăpteze corect. Parcurgerea unui astfel de
curs se face în perioada prenatală. Din păcate nu toţi viitorii părinţi au accesla
astfel de informaţii. În sprijinul lor şi nu numai vin cadrele medicale de
specialitate (farmacişi şi asistenţi medicali) prin informaţiile pe care le
furnizează odată cu dispozitivele medicale folosite în acest domeniu.

11.1 Tetinele şi suzetele

Alaptarea reprezintă hrănirea copilului direct la sân sau folosind
biberonul după extragerea laptelui cu ajutorul unei pompe de muls. Laptele de
mamă este hrana ideala pentru copil, fiind cea mai completă şi mai nutritivă
sursă necesară copiilor până la vârsta de 6 luni. Este cea mai rapidă şi
convenabilă măsură de a hrăni copilul.
Atunci când este imposibil de realizat alăptarea pe cale naturală, tetinele
şi suzetele vin în ajutorul mămicilor şi a bebeluşilor. Materialele din care sunt
confecţionate (latex, cauciuc, silicon) trebuie să corespundă standardelor şi
normelor internaţionale în vigoare.
Legislaţia Uniunii Europene prevede controlul strict al tetinelor şi
suzetelor confecţionate din elastomeri sau cauciuc, în special în ceea ce priveşte
conţinutul în substanţe N-nitrozabile şi N-nitrozamine extrem de toxice.
Controlul strict al compuşilor azotului din aceste produse este reglemetat de:
 Directiva 89/109/CEE a Consiliului Europei de apropiere a
legislaţiilor statelor membre privind materialele şi obiectele
destinate să vină în contact cu produsele alimentare şi
 Directiva 93/11/CEE
Recomandări:
 se verifică integritatea produselor care vor fi imediat schimbate
la primele semne de uzură,
 se pot folosi maxim 2 luni, după care se înlocuiesc,
 înainte de prima utilizare se fierb timp de 5 minute în apă
123
  tetinele se spală şi se sterilizează (sterilizator sau spălare cu
detergent de vase şi fierbere timp de 3 minute) după fiecare
utilizare.

11.1.1 Tetinele

Tetinele se aleg în funcţie de vârstă sugarului şi de alimentaţia acestuia.

În alegerea tetinei se are în vedere dimensiunea orificiului pentru a evita
depunerea unui efort prea mare din partea sugarului, dar şi riscul de înec dacă
orificiul e prea larg.
În funcţie de formă, tetinele pot fi împărţite astfel:
 ortodontice (în primele două luni de viaţă),
 rotunde sau alungite,
 cu gât lung,
 cu ciocuri (pentru sucuri şi lichide vâscoase).
În funcţie de viteza de curgere prin tetină, există patru tipuri:
 curgere lentă pentru lapte (0-3 luni), suc sau ceai,
 curgere medie lapte (3-6 luni), suc sau ceai,
 curgere rapidă lapte (peste 6 luni), suc sau ceai,
 curgere variabilă – tetine cu un orificiu anti-curgere ce se
deschide atunci când copilul aplică presiune pe tetină.

www.bebikut.ro
Figura 95 Tetină de silicon şi din cauciuc natural

Tetinele din cauciuc

 sunt prevăzute cu o valvă care asigură un debit constant al
laptelui şi o circulaţie corectă a aerului (tetine air control),
evitând apariţia regurgitării şi a colicilor. Mai pot avea supape
sau crestături care să permită pătrunderea aerului în biberon în
timpul hrănirii,
 se spală şi se sterilizează înainte şi după fiecare utilizare
(fierbere în apă sau sterilizare cu microunde sau cu aburi).

124
 Tetinele de silicon
 sunt incolore, inodore, insipide, transparente,
 nu modifică conţinutul alimentelor.
Ciocurile din silicon
 pentru alimentarea copiilor peste 9 luni,
 pentru supe, sucuri, alimente vâscoase.
Tetinele din silicon cu nervuri
 asigură o curgere lentă,
 nervurile externe masează gingiile.
Despicătura de buză şi palat (buza de iepure, gură de lup) reprezintă cele
mai frecvente malformaţii congenitale ce apar la nou-născuţi. Aceste
malformaţii se corectează chirurgical. Asigurarea unei alimentări adecvate se
realizează cu ajutorul unor tetine speciale.
Tetinele pentru buza de iepure şi palat fisurat
 cele pentru buza de iepure sunt confecţionate din latex,
 acoperă despicătura şi permit sugarului să aplice o presiune
suficientă pentru a putea extrage lichidul din biberon,
 tetinele pentru palat fisurat sunt confecţionate în special din
latex.

www.mamiko.ro
Figura 96 Tetină pentru buză de iepure şi palat fisurat

11.1.2 Suzetele

Suzeta este o tetină lipsită de orificiu ce are ataşat un disc de plastic

pentru a împiedică înghiţirea tetinei. Prin utilizarea suzetei, bebeluşii pot fi mai
uşor linştiţi.
Suzetele au formă rotundă (universală) sau ortodontică şi se găsesc în
diferite culori şi decoraţii confecţionate din latex antialergenic sau silicon.
Suzeta ortodontică de silicon poate fi utilizată chiar de la naştere.

125
 www.mybebe.md
Figura 97 Tipuri de suzete

Suzetele air system prezintă o supapă ce permite aerului să iasă din

suzeta, această rămânând moale şi flexibilă. Suzeta se adaptează pe maxilarele
sugarului şi antrenează muşchii, asigurând alinierea normală a dinţilor.
Beneficii ale suzetei:
 dă copilului o stare de bine datorită reflexului de a suge,
 previne folosirea degetului pentru supt,
 renunţarea la suzetă se face relativ uşor.
 utilizarea suzetei (fără şnur) în timpul somnului previne
sindromul morţii subite la bebeluşi, stimulând sugarul să înveţe
să respire corect pe gură că alternativă în cazul în care sunt
obstrucţionate căile respiratorii.
Dezavantaje:
 stimularea lactaţiei este redusă dacă se foloseşte suzeta,
 utilizarea îndelungată a suzetei determină copilul să nu înveţe să
se liniştească singur,
 folosirea suzetei are repercusiuni asupra dezvoltării normale a
danturii şi a reflexului,
 suzeta şi biberonul pot favoriza apariţia cariei de biberon (apar
linii albe în vecinătatea gingiei dinţilor incisivi superiori din
cauza faptului că în timpul somnului scade cantitatea de salivă
secretată cu rol în procesul de curăţare al dinţilor, ceea ce duce la
contactul prelungit dintre dinte, bacterii şi carbohidraţi, cu
apariţia cariei dentare),
 igiena necorespunzătoare poate conduce la infecţii însoţite de
tulburări digestive (vomă, diaree, febră, colici).

11.2 Biberonul

Biberoanele se utilizează când nu este posibilă alimentaţia pe cale

naturală a sugarului. Ele se folosesc şi pentru a alimenta sugarul cu lapte de sân

126
muls cu o pompă de sân. Acestea sunt recipiente de sticlă sau material plastic
transparente, colorate, decorate, cu capacitate între 100-250 ml, sterilizabile.
Biberoanele sunt constituite din:
 tetină cu orificii,
 inel cu filet,
 inel de siguranţă ce împiedică pierderea lichidului şi
 capac antiscurgere.
Recent pe piaţă au apărut biberoane care au încorporate sisteme de
eliminare a aerului (anticolici), rezerve de unică utilizare şi coliere de reglare a
debitului.
Biberoanele din plastic sunt mult mai avantajoase decât cele de sticlă
(sunt uşor de utilizat şi nu se sparg). Dezavantaj: prin încălzire, policarbonatul
eliberează bisphenol A (BPA) substanţă periculoasă pentru organism,
considerată cauză de pubertate precoce, chisturi ovariene, cancer de sân, de
prostată, endometrioză. Este obligatorie inscripţionarea pe etichetă a informaţiei
BPA- free (fără BPA) La ora actuală se utilizează biberoane din polietilenă şi
polipropilenă BPA-free.
Tipuri de biberoane:
Biberoanele anticolici
 sunt biberoane uşor curbate prevăzute cu o supapă,
 asigură poziţia optimă prin menţinerea tetinei plină cu lichid,
 sunt recomandate bebeluşilor între 0-3 luni.

http://www.nichiduta.ro/biberon-curbat-anticolici-disney-250-ml-54722
Figura 98 Biberon anticolici curbat

Căniţele cu cioc
 se folosesc după vârstă de 7-8 luni (copilul peste 1 an ar trebui să
fie alimentat cu linguriţa).

127
 https://www.pinterest.com/pin/633387426162834/
Figura 99 Alegerea căniţelor în funcţie de vârstă

11.3 Sterilizator pentru biberon

Sterilizarea recipientelor cu care se face alimentarea bebeluşilor este

obligatorie. Ea poate fi făcută folosind dispozitive numite sterilizatoare care
funcţionează pe diferite principii (electrice, microunde) de capacităţi variate.
Sterilizatoarele electrice sunt prevăzute cu senzori de căldură, având
un capac transparent permite urmărirea procesului de sterilizare. Deconectarea
se face automat la terminarea sterilizării, componentele sterile putţnd fi păstrate
în sterilizator până la utilizare.
Sterilizatoarele cu microunde sunt constituite dintr-un suport pe care
se fixează obiectele de sterilizat, un capac cu siguranţă şi un cleşte pentru
scoaterea biberoanelor sterilizate. Pentru funcţionare necesită doar adăugarea de
apă.

www.chicco.com
Figura 100 Sterilizator cu microunde

128
11.4 Încalzitoare şi răcitoare pentru biberoane

Dacă temperatura este mai scăzută, atunci laptele nu se dizolvă integral,

iar dacă temperatura este prea ridicată, atunci îşi pierde proprietăţile. Pentru a
aduce hrana bebeluşilor la o temperatură optimă într-un timp scurt se folosesc
încălzitoarele şi răcitoarele pentru biberoane. Încălzitoarele pot fi prevăzute cu
termostat ce menţine alimentele calde timp de o oră.

www.chicco.ro
Figura 101 Încălzitor pentru biberon

Răcitoarele pentru biberoane sunt utilizabile pentru orice tip de biberon

şi funcţionează pe baza schimbului de căldură, asigurată de apă din recipient.
Nu necesită alimentarea la curent electric sau baterii, fiind compatibil cu toate
biberoanele cu gât larg.

11.5 Pompe de sân

Copiii prematuri, refuzul sânului, păstrarea producţiei de lapte a mamei

sub anumite tratamente, stimularea lactaţiei sunt câteva dintre situaţiile care nu
permit alimentarea naturală a bebeluşului.
Pompele de sân permit trecerea laptelui direct de la sânul mamei într-un
recipient steril care apoi poate fi transformat într-un biberon gradat prin
adăugarea capacului cu filet şi a tetinei. Pentru utilizarea corectă a pompei, este
recomandată poziţia şezândă a mamei, cu spatele sprijinit pe o pernă sau pe
spătarul unui fotoliu. După modul de funcţionare, pompele de sân pot fi
manuale sau electrice.

11.5.1 Pompa pentru sân manuală

Pâlnia moale de silicon se aşează pe sân, iar printr-un mecanism

repetitiv se imită acţiunea de sugere a copilului. Există modele prevăzute cu
pară sau cu manetă.
129
 Femeilor care prezintă iritaţii sau care au dificultăţi în golirea sânului le
este indicată pompa manuală tip seringă, mai uşor de utilizat datorită sucţiei mai
delicate.

www.pompasan.ro
Figura 102 Pompă de sân manuală

11.5.2 Pompa pentru sân electrică

Funcţionează prin alimentare cu curent electric. Se poate regla puterea

de aspirare. Pompele pot fi folosite pentru câte un sân sau se pot folosi pompe
duble, pentru recoltarea laptelui de la ambii sâni concomitent.

www.pompasan.ro
Figura 103 Pompă de sân electrică simplă şi dublă

11.6 Recipiente pentru păstrarea laptelui

Sunt asemănătoare unor punguţe confecţionate din polipropilenă,
potrivite pentru păstrarea laptelui în frigider sau în congelator. Pot fi sterilizate,
sunt rezistente şi refolosibile. Sunt prevăzute cu un inel de fixare la pompa de
sân şi o clemă pentru sigilare.
130
 www.romedic.ro
Figura 104 Pungi de congelare a laptelui matern

Pungile de congelare a laptelui pot fi prevăzute şi cu termometru, dar

acestea sunt de unică utilizare. Laptele poate fi păstrat în aceste pungi la
temperatura camerei - maxim 6 ore, în frigider - maxim 5 zile, în congelator -
maxim 6 luni. Laptele decongelat nu se încălzeşte folosind cuptorul cu
microunde.

11.7 Tampoane şi protectoare pentru sân

În perioada de lactaţie sânul este foarte sensibil.
Tampoanele folosite pentru protecţie sunt confecţionate din bumbac pe
partea care vine în contact cu sânul. Stratul exterior este din material textil
impermeabil pentru lichide. Fixarea de lenjerie se face cu un adeziv.

http://www.usa.philips.com/c-p/SCF154_40/philips-ultra-comfort-breast-pads
Figura 105 Tampoane protectoare pentru sân din bumbac

Compresele cu gel pot fi utilizate reci sau calde, în funcţie de efectul

dorit: compresele calde stimulează secreţia de lapte iar cele reci atenuează
tensiunea şi reduc inflamaţia sânului. Sunt sterilizabile.

131
 www.pompasan.ro
Figura 106 Comprese de gel pentru sâni

Protectoarele în formă de scoică au formă anatomică. Scoicile

colectoare au o gură de scurgere şi au rolul de a colecta laptele. Scoicile
ventilate prezintă orificii care permit aerului să circule, protejând astfel
mameloanele inflamate. Pernele de silicon oferă confort.

www.pompasan.ro
Figura 107 Scoici protectoare pentru sân

Apărătorile din silicon asigură protecţia mameloanelor. Sunt

confecţionate dintr-un material moale şi subţire, cu granule din silicon pe partea
interioară, ce le conferă aderenţă.

http://www.medelabreastfeedingus.com/products/583/contact-nipple-shields
Figura 108 Apăratori de silicon pentru sân

132
11.8 Aspiratoare nazale

Igiena nazală, atât la copii cât şi la adulţi, constituie unul dintre

aspectele extrem de importante ale menţinerii sănătăţii aparatului respirator şi a
organismului în general. Acumularea de secreţii în nas poate genera afecţiuni
precum sinuzită, otită. De regulă nu este cuprins numai nasul, ci şi faringele şi
amigdalele. Trebuie facută diferenţă între nasul cu secreţii ale nou-nascutului şi
ale sugarului mic şi nasul cu secreţii determinate de boală. Nu este suficient să
se perceapă zgomotul secreţiilor nazale pentru a eticheta sugarul ca fiind răcit.
În cazul rinitei sau rinofaringitei acute, sugarul prezintă: obstrucţie nazală,
secreţii seroase sau seromucoase care se exteriorizează la nivel nazal, dar şi alte
simptome sau semne generale: apetit capricios, somn agitat, tuse şi febră. Până
la vârsta de 6 luni sugarii respiră mai puţin pe gură, de aceea aspiratorul nazal
asigură îngrijirea zilnică necesară.
Aspiratoarele au forme rotunde cu diametru mărit ce împiedică
penetrarea prea adâncă în căile nazale ale bebeluşului. După modul de utilizare,
aspiratoarele nazale se clasifică în:
 aspiratoare manuale (o pară mică de cauciuc acţionată
mecanic):
o aspiratoare nazale cu pompiţă,
o aspiratoare nazale cu sucţiune manuală,
 aspiratoare electrice.
Aspiratoarele nazale cu pompiţă sunt alcătuite dintr-o pompă care are
ataşat un tubuşor. Folosirea sa implică următoarele etape:
 se apasă pe pompă,
 se elimină aerul din interiorul ei,
 se introduce încet tubuşorul în nara copilului,
 se eliberează presiunea din pompă şi se începe aspirarea
mucozităţilor.

www.magazin.copilul.ro
Figura 109 Aspiratoare nazale de cauciuc

133
 Aspiratorul nazal batista bebeluşului sau batista sugarului este un
dispozitiv sigur ce poate fi utilizat chiar de la naştere. Este prevăzut cu o sondă
de silicon, subţire, cu vârful rotunjit care se introduce în nasul bebeluşului.
Batista bebelusului se monteaza la un aspirator obisnuit, de uz casnic,
instrumentul reglându-şi singur intensitatea. Aspiratorul casnic nu trebuie să fie
steril. Doar porţiunea detaşabilă se sterilizează prin fierbere. Celelalte
componente se igienizează prin spălare cu detergent de vase. Nu are
contraindicaţii.
Este cel mai eficient mijloc de extragere a mucozităţilor atunci când alte
manevre sau instrumente precum pompa de nas sau aspiratorul nazal manual nu
pot face faţă.
Extragerea bruscă şi cu putere a secreţiilor nazale usucă mucoasa astfel
încat pentru a se apăra, aceasta va produce mai mult mucus, intrându-se astfel
într-un cerc vicios. Mulţi copii se sperie de zgomotul produs de aspirator.

www.copilul.ro
Figura 110 Aspirator batista bebeluşului

11.9 Aparate pentru administrarea de aerosoli

Aerosolii sunt particule medicamentoase dispersate mecanic într-un gaz

dispersant (aer), utilizate pentru tratarea unor afecţiuni ale căilor respiratorii
(astm, bronşite, sinuzite). Folosită din ce în ce mai des, terapia cu aerosoli este
eficientă în tratarea infecţiilor căilor respiratorii superioare, în special în cazul
copiilor mici şi al preşcolarilor.
Avantaje:
 doze de substanţă activă mai mici,
 efecte secundare de intensitate mai slabă şi frecvenţă mai mică
comparativ cu formele administrate pe cale orală,
 acţiune rapidă.
134
 Generarea particulelor de aerosoli se face cu ajutorul nebulizatoarelor
şi a sistemelor cu doză fixă (MDI- particule lichide pentru copii mai mici de 5
ani şi DPI- particule uscate pentru copii necooperanţi).
Nebulizatorul (aparatul cu aerosoli) este un dispozitiv medical care
transformă medicamentul din formă lichidă într-o suspensie foarte fină.
Particulele sunt inhalate în plămâni cu ajutorul măştii sau a unui ajutaj. Un
aparat cu aerosoli conţine:
 unitatea principală (cu compresor sau ultrasunete),
 containerul de medicamente,
 furtun,
 mască pentru adulți sau copii,
 piesă de gură şi piesă de nas.
Tipuri de nebulizatoare:
Nebulizatorul cu compresor funcţionează pe baza unui compresor de
aer. Un piston împinge aerul în rezervorul medicamentului, iar presiunea creată
pulverizează aerosolii de medicament, pe care pacientul îi inhalează prin mască.
Nebulizatorul cu ultrasunete este mai silenţios şi mai uşor decât
varianta cu compresor. Aceste nebulizatoare folosesc vibraţii la frecvenţe înalte
pentru a transforma medicamentele din lichid în aerosoli.

http://nebulizeruseandcare.weebly.com/what-is-a-nebulizer.html
Figura 111 Nebulizator

11.11 Umidificatoare

Calitatea aerului din locuinţă este un factor foarte important care

influenţează starea de sănătate a locatarilor Calitatea aerului poate fi
îmbunătăţită folosind un umidificator sau dezumidificator, dupa caz.
În funcţie de tehnologia prin care se adaugă vaporii de apă în aerul din
încapere, există:

135
 Umidificator cu aer rece – nu încălzeşte aerul în timpul procesului de
umidificare. Funcţionează fie prin pulverizarea unui jet fin de apă, fie prin
trecerea unui curent de aer peste un recipient cu apă.
Umidificator cu aer cald – încălzesc aerul din încapere prin eliberarea
unui abur ce este dispersat în cameră. Este preferat în special în camerele celor
mici.
Umidificator cu ultrasunete – apa din rezervor este transformată în
particule fine cu ajutorul ultrasunetelor. Există atât modele cu aer cald cât şi
modele cu aer rece.
Umidificator cu ionizator este un umidificator care restaurează balanţa
ionică din încăpere prin eliminarea de ioni negativi. Filtrul de ionizare are rolul
de a reduce cantitatea de particule de praf din aer.

www.clovis.ro
Figura 112 Umidificator electric

Purificatoare de aer salin

Sarea este un material esential al vieţii care poate fi utilizat ca şi

remediu pentru tratarea diferitelor afecţiuni. Purificatoarele de aer sunt bazate
pe ideea tratamentelor în minele de sare cunoscute şi folosite la noi în ţară de
foarte multă vreme. Utilizează un procedeu de noutate absolută în tratarea
complexa a aerului şi anume trecerea forţată a aerului printr-un bloc filtrant cu
granule de săruri, în principal clorură de sodiu.
Caracteristici importante:
 măreşte rezistenţa generală a organismului la răceli;
 are acţiune generală desensibilizantă în probleme alergice;
 ameloiorează simptomele în rinite, sinuzite, laringite; astm bronşic,
bronşite astmatiforme, bronşite, bronsectazii, silicoze, recuperări în TBC,
mucoviscidoză;
 oferă un somn liniştit, odihnitor şi o stare de confort psihic;
 scade problematica sforăitului;
 reduce problemele respiratorii ale fumătorilor.

136
BIBLIOGRAFIE
Produse tehnico-medicale. Note de curs / Sevastre Ani-Simona, Belu Ionela. – Craiova:
SITECH, 2017
Mircia Eleonora, Dispozitive medicale utilizate în practica farmaceutică: curs. s. l.:
University Press, Târgu-Mureş, 2013
Lupuleasa D., Popovici Iuliana, Ochiuz Lăcrămioara, Terminologie medicală şi
farmaceutică, Editura Bios, Bucureşti, 2007
Mirel Simona, Neag F., Produse Tehnico-Medicale, Editura Medicală Universitară
„Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, 2008
Popovici Iuliana, Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică, vol 1, Editura Polirom Iaşi,
2001
Popovici Iuliana, Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică, vol 2, Editura Polirom Iaşi,
2008
Popovici Iuliana, Lupuleasa D., Tehnologie farmaceutică, vol 3, Editura Polirom Iaşi,
2009
Purcărea V.L., Aparatură şi dispozitive medicale, Editura Universitară “Carol Davila”,
Bucureşti, 2013
Roşca M., Produse Tehnico-Medicale, Tipografia UMF, Cluj-Napoca, 2001
*** Farmacopeea Română, ediţia a X-a, Editura Medicală, Bucureşti, 1993
*** Farmacopeea Română, ediția a X-a, Supliment 2000, Editura Medicală, 2000
*** Farmacopeea Română, ediția a X-a, Supliment 2001, Editura Medicală, 2002
*** Farmacopeea Română, ediția a X-a, Supliment 2004, Editura Medicală, 2004
*** Farmacopeea Română, ediția a X-a, Supliment 2006, Editura Medicală, 2006
*** Ghidul privind buna practică de distribuţie angro a medicamentelor din 17.06.2015
publicat Monitorul Oficial al României din 02.07.2015
*** Legea Nr. 266/2008 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 765 din
13/11/2008, republicată Legea Farmaciei în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 85 din 2 februarie 2015
*** Legea Nr. 95 / 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006
*** Legea Nr.176/2000 privind dispozitivele medicale publicată în Monitorul Oficial
al României Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000
*** Ordinul Nr. 75/2010 pentru aprobarea Regulilor de Bună Practică Farmaceutică
publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 10 februarie
2010
***. Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale, Prevederi
dispozitive medicale,
www.anm.ro/anmdm/_/.../BI%20nr%202_2012%20vfin.pdf, accesat 2017
***. Andrei Anca, www.bugetul.ro, Periuţe de dinţi inovatoare,
https://www.bugetul.ro/inovatie-philips-lanseaza-periuta-de-dinti-3d-prin-care-
poti-comunica-direct-cu-stomatologul/, 04.09.2016, accesat 2017
***. Badrajan Irina Ioana, Formare medicală - Program de educaţie medicală continuă,
Insuficienţa venoasă cronică
137
 http://www.formaremedicala.ro/educatie-pacienti/insuficienta-venoasacronica/,
accesat 2017
***. Catedra ATI II, Caterizarea venoasă, UMF „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca,
www.cursurimedicina.ro/files/Cateterizarea%20Venoasa.doc, accesat 2017
***. Comisia Europeană, Dispozitive medicale – Prevederi,
http://ec.europa.eu/growth/sectors/medical-devices/index_en.htm, accesat
2017
***. Dicţionar online, Puericultura,
http://dexonline.net/definitie-puericultur%C4%83, accesat 2017
***. Food and Drug Administration – Dispozitive medicale,
http://www.fda.gov/MedicalDevices/, accesat 2017
***. Glucowise Mediwise, Glucometre inovatoare,
http://www.gluco-wise.com/, accesat 2017
***. Herdea Valeria, Cum masuram si cum scadem corect temperatura la copii,
http://dr.herdea.ro/medicale/60/cum_masuram_corect_temperatura_corpului,
accesat 2017
***. Laegemiddelstyrelsen Danish Medicines Agency, Imagine copertă,
https://laegemiddelstyrelsen.dk/en/devices/, accesat 2017
***. Libra Internet bank, www.paginafarmaciştilor.ro, Dicţionar termeni,
http://www.paginafarmacistilor.ro/glosar-termeni/, accesat 2017
***. Medicalexpo, Aparatură medicală,
http://www.medicalexpo.com/prod/nemaura-medical/product-112238-
739565.html, accesat 2017
***. Neomed, Aparatură medicală,
www.neomed.ro, accesat 2017
***. New Dent Zâmbim Împreună, Cum să alegem corect periuţa de dinţi,
https://www.new-dent.ro/cum-sa-alegem-corect-periuta-de-dinti/, accesat 2017
***. Pat Hagan, MailOnline, Glucometre no-pain
http://www.dailymail.co.uk/health/article-1237636/A-new-pain-free-blood-
sugar-test-gauge-blood-glucose-levels-pricking-skin.html, 22 December 2009,
accesat 2017
***. Raiciu Letitia, ABC Eurodent, Perii dentare,
http://abceurodent.ro/index.php/acasa/77-stiri/396-evolutia-periei-de-dinti-si
de-ce-epoca-moderna-a-renuntat-la-perii-naturali, accesat 2017
***. Shopniac, Controlul umidităţii,
http://www.shopniac.ro/umidificator-dezumidificator-5782/, accesat 2017
***. Vaschi Maria, Revista Piaţa – revista bunurilor de larg consum, Noutăţi în igiena
orală, http://www.revista-piata.ro/Noutati_in_segmentul_igienei_orale-
id12348.html, 15.07.2016, accesat 2017
***. The American Society of Mechanical Engeneers, Digital Collection, Inovaţii ale
dispozitivelor medicale,
http://medicaldevices.asmedigitalcollection.asme.org/journal.aspx, accesat
2017
***. Tehno Bionic SRL, Umidificator Salin
http://www.salin.ro/index.php/en/, accesat 2017

138
***. Toma Corina, Terapia cu aerosoli. Cum funcţionează, cum alegem şi cum folosim
nebulizatoarele, eFamilia – Revista familiei,
http://www.efamilia.ro/afectiuni-si-tratamente/aparat-cu-aerosoli-
nebulizator.html, accesat 2017
***. University of Washington, School of Pharmacy, Institute for Innovative Pharmacy
Practice, Medical devices,
http://sop.washington.edu/pharmacy/courses/courses.html, accesat 2017
***. Wikipedia The Free Encyclopedia, Contracepţia,
https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_birth_control, accesat 2017

139