Sunteți pe pagina 1din 1

Cum se prepară ciorba de salată,

considerată o delicatesă pentru mulți! Iată rețeta săsească!

Ciorba de salată este un fel de mâncare uşor de preparat, într-un timp


destul de scurt, fiind considerată o delicatesă de către cei care o servesc, susţine
Rosa Cristurean din Ghimbav, o săsoaică care va împlini în curând 75 de ani şi
care provine dintr-o familie de saşi stabilită în Ghimbav pe la 1800.

„Am fost bucătăreasă la ‘Casa Prichindel’ din Ghimbav pentru copiii


abandonaţi timp de 16 ani, de unde m-am pensionat în urmă cu doi ani şi ştiu că
în momentul în care preparam ciorbă de salată mereu era ‘bătaie’ pe această ciorbă şi fiecare mai cerea
de două ori. Este un fel de mâncare uşor de preparat pe care o poate face orice doreşte să mănânce
ceva proaspăt şi gustos”, a declarat pentru Agerpres Rosa Cristurean.

Potrivit acesteia, pentru prepararea ciorbei de salată se pune apa la fiert într-o oală de 3 litri, 5
sau mai mult, fiecare în funcţie de cât doreşte să prepare. În apa pusă la fiert se toacă mărunt usturoi
verde sau de care are gospodina şi se adaugă sare după gust.

Până fierbe apa, se spală bine salata, o căpăţână sau două, în funcţie de mărimea acesteia şi de
cantitatea de apă, iar când apa fierbe se pune salata şi se lasă să dea un clocot după care se ia oala de
pe foc. Se prăjeşte apoi un pic de slănină cu două, trei ouă, iar când este gata se taie cubuleţe şi se
pune în oala în care a fiert salata. Înainte de a pune aceste cubuleţe din slănină şi ouă, se face un
amestec de smântână şi făină care se toarnă peste ciorba de salată.

„Nu se acreşte, dar trebuie să ştiţi că toată savoarea preparatului este dată de usturoi şi de
salată. Cine are salată în grădină şi o foloseşte şi la prepararea ciorbei îi va ieşi un preparat şi mai
delicios”, a ţinut să precizeze doamna Rosa, care spune că prepararea unei astfel de ciorbe durează
între 15 şi 20 de minute şi nu reprezintă un lucru complicat.

Potrivit Agerpres, Rosa Cristurean a mai afirmat că a învăţat să prepare salata crudă cu usturoi
tocat mărunt, iar dintr-o lingură de oţet, o lingură de zahăr şi apă se face un amestec care se toarnă
peste cele două ingrediente, se adaugă sare după gust şi rezultă o salată verde foarte sănătoasă şi
gustoasă la care nu se adaugă ulei. „Este o salată originară de Ghimbav”, a mai arătat femeia.

Ea spune că tot ce este crud trebuie consumat, iar din legume şi fructe se pot face o varietate de
combinaţii, atât în ceea ce priveşte salatele, cât şi prepararea ciorbelor şi a prăjiturilor cu fructe.

„Nu uitaţi pătrunjelul, o legumă foarte, foarte savuroasă şi sănătoasă care îţi calmează nervii şi
care nu trebuie să lipsească de la nici un preparat, de preferat în stare crudă, iar cel din grădină are
toate calităţile, spre deosebire de cel cumpărat din supermarket”, a mai spus doamna Rosa.

S-ar putea să vă placă și