Departamentul Transporturi, Trafic și Logistică

Siguranța Circulației și Securitatea Transporturilor

CURS I

INTRODUCERE
Noțiuni introductive

De la transporturi la telecomunicații, de la apă potabilă la energie, în amenajarea teritoriului

intervin astăzi rețele multiple. Studierea acestor rețele oricare ar fi natura lor, pune probleme
nu numai sub aspectul tehnicilor de transport, de circulație sau telecomunicații, ci și ca
moduri de solidarizare, de sincronizare și organizare teritorială. Rețeaua de transport, prin
rolul și structura sa, este adeseori asemănată cu arterele umane fără de care nu ar exista
societatea așa cum o știm.

Structura rețelei de transport prezintă importanță datorită faptului că de ea depind

caracteristici esențiale precum capacitate de tranzit, fiabilitate și cost. În proiectarea rețelei de
transport trebuie avute în vedere criterii multiple. Dificultățile de formalizare matematică și
modelare, conduc la realizarea unei sinteze pe baza unor criterii parțiale de optimalitate,
precum minimul capacității de tranzit, minimul costurilor de investiții și exploatare sau
indicatori de fiabilitate. Modelul de structură al rețelei astfel obținut este supus apoi altor
modificări în vederea optimizării în raport cu acele criterii care au fost omise. Scopul
proiectării structurii rețelei este în mod tradițional de a minimiza costurile de construcție și
exploatare ale acesteia, dar în același timp să asigure pentru utilizatori un nivel al serviciului
acceptabil. Este cazul unei rețele de transport în comun în care se dorește deservirea unei arii
populate cu un minim de resurse (mijloace de transport, personal, etc.), dar în condițiile
menținerii unui standard de calitate (durate de călătorie acceptabile, ritmicitate, etc.). Istoria
ultimilor ani induce din ce în ce mai pregnant nevoia de rețele de transport fiabile, ce se pot
adapta ușor la perturbațiile provenite din exterior sau interior. Sistemul teritorial are o
evoluție lentă în timp, dar și cu evenimente marcate de o amplitudine mare a impactului avut
asupra rețelei, pentru o perioadă relativ scurtă de timp, motiv pentru care în analizele
diacronice ale rețelelor trebuie incluse metode de determinare a indicatorilor de fiabilitate,
precum și a infrastructurilor critice ce pot genera vulnerabilități în funcționarea acestora.

Conceptele de fiabilitate şi vulnerabilitate sunt extrem de importante în evaluarea capacității

rețelelor de transport de a asigura continuitate în operare și sunt parte a domeniului de
siguranță și securitate a transporturilor. Dezastrele naturale (cutremure, inundaţii, incendii),
actele de violență (terorism, sabotaje, războaie), răspândirea habitatelor umane şi mai ales
extinderea ariilor urbane generează un interes special la nivelul cercetărilor efectuate asupra
siguranței și securității sistemelor de transport. Impactul nefuncționării unor noduri sau
legături din reţea poate fi impresionant. Decidenții politici, autoritățile locale, urbaniștii şi
inginerii de trafic resimt nevoia unor metode şi instrumente de evaluare a fiabilităţii reţelelor
şi de analiză a consecinţelor întreruperii funcţionalităţii elementelor componente. Capacitatea
de a evalua, gestiona şi minimiza efectele degradării funcţionalităţii reţelelor de transport
generează beneficii economice, sociale și ambientale. La nivel regional, aceasta se traduce
Departamentul Transporturi, Trafic și Logistică
Siguranța Circulației și Securitatea Transporturilor
CURS I

prin reducerea costurilor de deplasare pentru utilizatori, diminuarea externalizărilor negative,

continuitate pentru activitățile sociale și comerciale.

Fiabilitatea elementelor rețelelor de transport exprimă capacitatea de bună funcționare pe

durata unei perioade date, în condiții precizate de exploatare. Dacă anumite elemente ale
rețelei de transport devin neoperabile, rețeaua poate rămâne funcțională deși cu performanțe
de exploatare reduse. Nevoia de a studia fiabilitatea rețelelor de transport a apărut cu
precădere la sfârșitul anilor ’80 în Japonia supusă unor lungi serii de cutremure. Majoritatea
studiilor s-au concentrat pe menținerea funcției de conectivitate a rețelei în cazul unei rețele
cu parametri de funcționare alterați. Diversitatea modelelor conduce la necesitatea unei tratări
la nivel global pentru domeniul de studiu al fiabilității rețelelor de transport.

Se diferențiază trei forme ale fiabilității rețelei, și anume:

 fiabilitatea în raport cu conectivitatea rețelei;

 fiabilitatea în raport cu durata călătoriei;

 fiabilitatea în raport cu capacitatea arcelor rețelei.

Vulnerabilitatea rețelelor exprimă consecințele nefuncționării elementelor rețelei, fără a ține

cont de probabilitatea de defectare. Este posibil ca probabilitatea de defectare a elementelor
rețelei să fie mică, dar atunci când evenimentul are loc, impactul social, economic şi ecologic
să aibă o asemenea intensitate, încât să indice o problemă majoră. Analiza vulnerabilităţii
evidențiază defecțiunile structurale din topologia rețelei. Taylor şi D’Este deosebesc două
forme ale vulnerabilității rețelelor de transport:

 vulnerabilitatea în raport cu costul de deplasare;

 vulnerabilitatea în raport cu accesibilitatea.

În conformitate cu strategia Consiliului European privind identificarea infrastructurilor critice

şi necesitatea îmbunătățirii protecției lor, infrastructurile critice reprezintă «instalații fizice şi
tehnologii ale informației, rețele, servicii şi active care, în caz de disfuncționalitate sau
distrugere, pot determina incidente grave asupra sănătății, securității sau bunăstării
economice a cetățenilor sau activităților guvernelor statelor membre». Infrastructurile de
transport aparțin categoriei infrastructurilor critice, având conexiuni şi interdependențe cu
infrastructuri critice diverse. Buna funcționare a rețelelor de transport asigură furnizarea fără
sincope a combustibilului solid şi lichid pentru sistemele de producție a energiei electrice,
distribuția de alimente și materii prime pentru industria alimentară, transportul în condiții de
siguranță a mărfurilor periculoase şi îndeplinirea unor obiective administrative legate de
situațiile de urgență (evacuarea populației în caz de calamități, asigurarea intervenției în
situațiile de urgență etc.). De asemenea, derularea transporturilor este dependentă de
furnizarea energiei şi a combustibililor necesari, de funcționarea sistemelor informatice de
transmisiuni de date şi de coordonare a traficului. Determinarea punctelor critice în
Departamentul Transporturi, Trafic și Logistică
Siguranța Circulației și Securitatea Transporturilor
CURS I

funcționarea infrastructurilor de transport, evaluarea fiabilității şi a vulnerabilității acestora

orientează autoritățile locale sau centrale în alegerea investițiilor necesare pentru ameliorarea
stării infrastructurii şi diminuarea efectelor negative produse de disfuncționalitatea
elementelor componente .
Siguranța reprezintă o noțiune generală întâlnită în diferite circumstanțe fără a avea un
înțeles bine stabilit. Aceasta poate fi în raport cu o anume persoană în parte sau poate căpăta
o formă ce ține mai mult de o percepție socială, convențională sau prestabilită având un sens
ce variază constant în timp. Siguranța poate fi înțeleasă pe de o parte ca un pachet de
condiționări și procese, dar și ca un set de acțiuni de ordin social și politic, măsuri tehnice și o
serie de reglementări legislative.

Noțiunea de siguranță poate avea astfel o gamă largă de întrebuințări în funcție de domeniul
în care este utilizat și de atributul sistemului pe care se dorește a fi exprimat. Astfel aceasta
poate exprima: securitate, protecție, fiabilitate, certitudine, încredere, predictibilitate,
respective durabilitate. Conform normativelor europene regăsim următoarele definiții pentru
termenul de siguranță:

EN ISO 8402: Acea condiție în care riscul de a apariție a unei vătămări corporale sau a
unor daune materiale este limitat sub un prag de acceptabilitate.

EN 50126: Non-existența unui risc inacceptabil de vătămare

Pentru a putea definii în continuare formele pe care le poate lua noțiunea de siguranță este
necesar a fi definiții următorii termeni:

RISC- Riscul poate fi definit ca fiind potențialul de apariție a eveniment nedorit. În evaluarea
riscului pentru accidente grave, riscul este de obicei definit ca fiind raportul dintre numărul
de accidente grave asociate unui set specific de condiții şi suma performanțelor de transport
în aceleași condiții. Variate modele au fost dezvoltate pentru a cuantifica riscul, cele mai
multe fiind pentru materialelor radioactive. Metodele conceptuale pentru modelarea riscului
la transport presupune combinarea probabilităților de apariție a unui eveniment și frecvența
de apariție:

Risc=P(eveniment)xP(declanşare)xFrecvenţa

unde:

 P(eveniment)-probabilitatea de apariție a unui eveniment, precum un accident sau

incident;
 P(declanșare)-probabilitatea condiționată ca un eveniment cu materiale radioactive să
se întâmple.

Tipuri de riscuri-în activitățile tehnice pot fi identificate următoarele tipuri de riscuri ce

afectează siguranța acestora:
Departamentul Transporturi, Trafic și Logistică
Siguranța Circulației și Securitatea Transporturilor
CURS I

 Siguranță operațională: este reprezentată de apariția unor evenimente perturbatoare pe

durata utilizării normale a sistemelor tehnice;
 Siguranța tehnică: face referință la prejudiciul general de defectele tehnice
 Siguranță publică: acoperă prejudiciile provocate de utilizarea incorectă a sistemelor
tehnice cu intenție criminală