COMUNICATII IN SISTEME

INTELIGENTE PENTRU
TRANSPORT
CURS 1-2
Sisteme inteligente pentru transport
Arhitecturi ITS
Notiuni de baza despre:
 Sisteme de telecomunicaţii

 Sisteme şi echipamente fixe pentru comunicaţii cu utilizare în

domeniul transporturilor publice
 Structuri ale rețelelor de comunicații de date pentru sisteme din
transporturi.
 Comunicaţii fără fir (pe canale radio)

 Comunicaţii pe distanţă scurtă

 Comunicații la bordul vehiculului

INTRODUCERE

Agenţiile de transport trebuie să parcurgă mai mulţi paşi în

dezvoltarea proiectelor de îmbunătăţirea transportului.

Natura şi nivelul formalităţilor ce trebuiesc îndeplinite de acestea

depind de scopul proiectului, procedurile locale şi statale, cerinţele
legislative şi financiare.

Totuşi sunt câţiva paşi comuni acestor procese care includ:

 Identificarea nevoilor sau problemelor de transport;
 Identificarea potenţialelor soluţii ale problemelor prezente;
 Planificarea şi schiţarea soluţiei problemelor;
 Implementarea soluţiei aleasă.
1. Identificarea nevoilor sau problemelor de transport:

 De obicei, primul pas pe care îl face o agenţie în dezvoltarea şi

implementarea unui proiect este identificarea problemelor,
obiectivelor sau nevoilor actuale.
 Acestea pot fi realizate fie prin tradiţionalul proces de planificare
al transportului, chestionarea publicului, studii de identificare a
problemelor sau nevoilor de transport fie prin procesul ITS-EDP
(Early Deployment Planning).
 De exemplu, o agenţie poate identifica un coridor arterial pe ale
cărui intersecţii se pot înregistra în mod frecvent întârzieri în
trafic dar şi o rată crescută a incidentelor în zona respectivă.
2. Identificarea soluţiilor:

Pe baza identificării problemei, agenţia va reliefa potenţiala

soluţie pentru aceasta.
Soluţiile potenţiale pentru problema enunţată anterior pot fi:
 Implementarea unui Sistem Receptiv de Control a
Semnalizării în Trafic care poate răspunde schimbărilor pe
parcursul incidentelor;
 Stabilirea mai multor echipe de intervenţie pentru un răspuns
mai rapid în cazul incidentelor;
 Implementarea unor circuite CCTV în locaţiile cheie pentru
rapiditatea detectării incidentelor, verificarea acestora şi
implicit o reacţie mai rapidă.
 Dezvoltarea şi implementarea soluţiei.
 Pe parcursul evaluării potenţialelor soluţiilor, este important
de avut în vedere implicaţiile şi consideraţiile instituţionale
pentru operare şi mentenanţă.
3.Planificarea şi schiţarea soluţiei:

Faza planificării poate include activităţi ca determinarea

strategilor de implementare, identificare şi securizare.
Faza schiţării poate include activităţi ca pregătirea detaliilor
specifice (pentru hardware, software şi comunicaţii) şi stabilirea
configuraţiilor sistemului.

4. Implementarea:

Managerul sistemului execută schiţa, scrie specificaţiile,

dezvoltă partea software, integrează toate compomentele şi
furnizează documentaţii şi training personalului operator.
1.1 ITS – concepte generale

- strânsă interdependenţă între densitatea, fluenţa traficului

rutier, regularitatea şi viteza comercială a vehiculelor de
transport public urban de călători

Sistemul de factori dinamici, dependenţi de reţeaua de transport, care contribuie la eficienţa

transportului public urban de călători
Un sistem de reglare a traficului pentru o intersecţie poate cuprinde
următoarele elemente:
echipamente de achiziţie a datelor de trafic - senzorii de tip
buclă inductivă care se amplasează sub calea de acces în
intersecţie, detectoare radar sau cu infraroşu (în cazuri speciale) și
un detector la care se cuplează senzorul şi care emite semnalul
necesar către automatul de trafic;
echipamente de semnalizare luminoasă;
automatul sau controlerul de trafic - care este amplasat în
proximitatea intersecţiilor şi care recepţionează semnalele de la
detectoarele de trafic, aplică planul de semnalizare şi comandă
semafoarele potrivit programelor implementate
sisteme de comunicaţii de date - echipamentele de comunicaţii
pot realiza legături de date şi cu vehiculele de transport public de
călători, în scopul detecţiei, identificării acestora şi facilitării trecerii
prin anumite puncte
Sisteme inteligente pentru transporturi - sisteme ce utilizează în
comun automatizările, comunicațiile și tehnologia informației pentru
creșterea siguranței și securității traficului și călătoriei.
Sistemele inteligente pentru transporturi pot avea, ca şi sistemele de
transport pentru care lucrează, anumite cerinţe:
să contribuie la creşterea siguranţei transporturilor şi a circulaţiei;
să optimizeze regularitatea transportului public de călători;
să asigure ritmicitate transportului public de călători şi eficienţă;
să contribuie la reducerea costurilor, prin: programare eficientă,
administrare eficientă, acord cu cerinţele călătorilor;
să contribuie la creşterea securităţii transportului public de călători;
să contribuie la reducerea poluării mediului;
să contribuie la sporirea confortului călătoriei.
 Detecţie, localizare şi urmărire :
 Detecția - funcţia prin care un anumit vehicul este asociat prezenţei
într-un punct cunoscut.
 Localizarea unui obiect este caracterizată de un set de coordonate
definite în raport de un sistem de referinţă;
 Urmărirea presupune culegerea în permanenţă a informaţiilor de
poziţie şi a parametrilor dinamici ai deplasării unui anumit obiect.
 Dirijarea, ghidarea (navigarea) şi coordonarea:
 Dirijarea - în sensul de planificare a traseului, presupune definirea
unui itinerariu adecvat pentru un vehicul sau un grup de vehicule.
 Ghidarea şi navigarea se referă la îndrumarea unui vehicul pe o
rută prin prezentarea de informaţii dinamice la bordul acestuia,
ghidarea unui obiect sau a unui vehicul de-a lungul unui traseu
predefinit.
 Coordonarea presupune impunerea unor reguli de deplasare
pentru un grup de vehicule pe o anumită arteră sau grup de căi
rutiere.
1.2 Clasificare ITS

Potrivit ITS America (1992), un Sistem Inteligent pentru Transport

poate fi oricare din următoarele cinci sisteme funcţionale:
 Sisteme Avansate pentru Managementul Traficului (SAMT, ATMS);

 Sisteme Avansate pentru Informarea Călătorilor (SAIC, ATIS);

 Sisteme Avansate pentru Controlul Vehiculelor (SACV, AVCS);

 Operaţiuni ale Vehiculelor Comerciale (OVC, CVO);

 Sisteme Avansate pentru Transportul Public (SATP, APTS)

 Plata electronica (EP)

 Sisteme avansate pentru vehicule de urgenta (EMS)

ARHITECTURI ITS
 Arhitectura ITS specifică schimbul de informaţii şi managementul
controlului pe diferite niveluri.

Nivelurile inferioare sunt orientate

spre proiectarea şi ingineria detaliată a
sistemului.
 Arhitectura organizaţională

 Arhitectura organizaţională este utilizată pentru dezvoltarea şi

explicarea responsabilităţilor şi a interacţiunilor funcţionale dintre
organizaţii publice, private sau parteneriate public/privat.
 Arhitecturile logice şi fizice trebuie să fie transpuse într-o
arhitectură organizaţională care este relevantă pentru nivelul
local.

 Arhitectura de referinţă

 Arhitectura de referinţă a sistemului de control şi informare în

transporturi este o arhitectură orientată pe obiect pentru
sistemele de tip ITS, dezvoltată de Organizaţia Internaţională de
Standardizare – Comitetul tehnic 204 (ISO TC 204) pentru
utilizare la nivel internaţional.
Arhitectura ITS – din perspectiva serviciilor şi legăturilor dintre componente
Arhitectura Logică

 Este specializată pe procese funcţionale şi fluxul de informaţii din

interiorul sistemului
 ajută la identificarea funcţionalităţii sistemului şi a fluxului de informaţii
şi ghidează dezvoltarea cerinţelor funcţionale pentru îmbunătăţirea
noilor sisteme.
 Arhitectura logică a arhitecturii naţionale ITS defineşte un set de funcţii
(sau procese) şi fluxurile de informaţii (sau de date) care corespund
cerinţelor utilizatorilor.
Arhitectura Fizică

 furnizează agenţiilor o reprezentare fizică a modului în care

sistemul ar trebui să funcţioneze la parametrii impuși.

 preia procesele identificate în arhitectura logică şi le asignează

entităţi fizice (numite subsisteme în Arhitectura Naţională ITS).
Suplimentar, fluxurile de date (din arhitectura logică) care au sursa
într-un subsistem şi destinaţia în altul, sunt grupate în fluxuri
arhitecturale (fizice).

Dezvoltarea arhitecturii fizice va identifica comunicaţiile şi

interacţiunile dorite între diferite organizaţii de management al
transporturilor.
 Arhitectura Fizică

 În Arhitectura Naţională ITS, arhitectura fizică este descrisă de 2

nivele: nivelul de transport şi nivelul de comunicaţii.
 Nivelul de Transport al arhitecturii fizice arată relaţiile dintre
elementele legate de managementul transportului şi poate include:
 Dispozitive plasate pe teren pentru supravegherea traficului;
 Semnalizare de trafic şi controlere pentru măsurarea rampei;
 Centre de management a transportului;
 Centre de management a urgenţelor.
 Nivelul de Comunicaţii al arhitecturii fizice arată fluxul de informaţii
şi transferul de date dintre componentele nivelului de transport.
Nivelul de comunicaţii identifică în mod clar punctele de interfaţare a
sistemului unde standardele naţionale şi protocoalele de comunicaţie
pot fi utilizate
Arhitectură fizică naţională ITS
Arhitectura funcţională

 este formată dintr-un număr de domenii funcţionale;

 Funcţionalitatea fiecărui domeniu este prezentată prin funcţii.
Există două tipuri de funcţii şi anume: Funcţii de nivel înalt,
Funcţii de nivel scazut.
 Înlănţuirea funcţiilor se face prin intermediul fluxurilor de date.
 Permit transmiterea datelor de la o funcţie la alta, la sau de la
depozitele de date, la sau de la terminale.
 Terminalul reprezintă interfaţa dintre arhitectură şi mediul
exterior asigurând fluxul de date de la mediul exterior spre
arhitectura sistemului şi de la aceasta către mediul exterior.
Expl. Arhitectura functionala - Fluxurile de Date pentru Subsistemul Vehiculelor de Urgenta
Exemple de servicii oferite de sistemele inteligente de transport

 Serviciul utilizatorilor de management a incidentelor este menit

să:
 Identifice schiţeze/planifice incidentele;
 Detecteze incidentele;
 Formuleze acţiuni ca răspuns la incidente;
 Acorde suport la implementarea acţiunilor;
 Acordă suport la iniţializarea acţiunilor;
 Prezică condiţii hazardate.
 Serviciul utilizatorilor de intersectare a autostrăzilor cu calea
ferată este menit să:
 Controleze traficul de pe autostrăzi şi traficul feroviar;
 Coordoneze funcţii de management a autostrăzilor şi căii
ferate;
 Managementul traficului din intersecţii cu ajutorul sistemelor de
avertizare activă de pe calea ferată;
 Furnizarea automată a înştiinţării de coliziune.
ARHITECTURA DE COMUNICATII

 Numite uneori și arhitecturi de comunicații aceste structuri de

rețele definesc şi descriu mijloacele care asigură schimbul de
informaţii dintre diferitele părţi ale sistemului.
 Schimbul de informaţii este realizat folosind fluxurile fizice de
date descrise în arhitectura fizică.
 Arhitectura de comunicaţii defineşte şi descrie mijloacele prin
care sunt realizate fluxurile fizice de date pentru unele dintre
„sistemele etalon” din arhitectura fizică ITS.

Arhitectura de comunicaţii pentru sisteme moderne tip UTC/PTM

1. Sisteme de telecomunicaţii
 Acronimul IT&C (Information Technology and Communication)
sintetizează consolidarea dipolului Informaţie – Comunicaţie ca
unul din principalii vectori ai dezvoltării lumii moderne.
 Termenul de comunicaţie se referă la schimbul de informaţii între
doi interlocutori (persoane sau echipamente).
 Situaţia actuală în domeniul telecomunicaţiilor este caracterizată
de următoarele tendinţe:
o dezvoltarea sistemelor de comunicaţie şi de transmisiuni
digitale;
o evoluţia reţelelor de telecomunicaţii spre reţele digitale cu
servicii integrate (SDH, ATM, TCP/IP);
o globalizarea reţelelor (Internet);
o creşterea explozivă a volumului de informaţii vehiculate;
o diversificarea serviciilor cerute de utilizatorii sistemelor
de telecomunicaţii (voce; date; video).
1.2. Noţiuni generale despre sistemele de telecomunicaţii

Figura 1.1 Model simplificat al unei legături de telecomunicaţii

 Pentru fiecare mediu de transmisie există o bandă de frecvenţă
optimă pentru care propagarea se realizează cu cele mai reduse
atenuări.
 Atenuarea undelor radio de frecvenţe foarte mari (GHz), în
mediul liber, funcţie de frecvenţă şi de distanţă.
 Echipamentul de recepţie asigură amplificarea, demodularea
(detectarea) şi decodarea semnalului transmis prin canalul de
comunicaţie.
 Perturbaţiile care afectează semnalul vehiculat pe canalul de
transmisie sunt de două tipuri:
o distorsiuni, produse de semnale deterministe, care provoacă
sistematic un anumit fel de modificări ale semnalului util;
o zgomote – semnale aleatoare – care se compun cu semnalul
util provocându-i modificări imprevizibile şi se recepţionează
odată cu acesta.
1.3. Transmisiuni simultane

 Transmisia simultană a mai multor mesaje se realizează cu

ajutorul sistemelor de transmisie pe mai multe canale, în care
mai multe surse şi mai mulţi utilizatori sunt conectaţi printr-o
singură linie fizică.

Figura 1.2 Strucura sistem de transmisie pe mai multe canale

 Comunicaţia simplex - semnalele sunt transmise într-un singur
sens. Informaţia circulă de la sursă (Tx) spre utilizator (Rx).

 Comunicaţia bidirecţională. În sistemele reale (exceptând

anumite situaţii), informaţia trebuie să circule în ambele sensuri,
deci se impune asigurarea condiţiilor pentru desfăşurarea unui
dialog între două puncte.
1.4. Tipuri de semnale şi circuite
Semnale
 Suportul mesajului în sistemele de telecomunicaţii este semnalul electric.
 Semnalele utilizate în sistemele de telecomunicaţie pot fi împărţite în două
clase:
o semnale continue (cu variaţie continuă în timp), numite şi semnale
analogice ;
o semnale discontinue (discrete);
Circuite
 Fiecare dintre aceste tipuri de semnale este generat şi prelucrat de circuite
specifice.
Reprezentarea semnalelor
 Orice semnal poate fi caracterizat prin două reprezentări:

- reprezentare în domeniul timp (forma de undă);

- reprezentare în domeniul frecvenţă (spectrul de frecvenţe).

Figura 1.6 Reprezentatrea semanlalului in domeniul timp şi frecvenţă

1.5 Procesarea semnalelor în echipamentele de telecomunicaţii
Pe baza caracteristicilor, funcţie de timp şi funcţie de frecvenţă, pot fi
definite următoarele proprietăţi generale ale semnalului:
 durata semnalului, Ts;
 lărgimea de bandă a spectrului Bs ;
 raportul semnal / zgomot, Hs;

Hs = log (Ps/Pzg)

Produsul celor trei mărimi defineşte volumul semnalului a cărui

transmisiune trebuie asigurată:
Vs = Ts Bs Hs

1.6 Mărimile caracteristice canalului de telecomunicaţii

Calitatea comunicaţiei este în bună măsură dependentă de canalul de
telecomunicaţii, şi anume de:
 timpul în care transmite semnalul, Tc;
 banda de trecere a canalului, Bc;
 gama dinamică a semnalelor pe care le poate transmite
Transformările uzuale la care sunt supuse semnalele în echipamentele de
telecomunicaţii sunt:
 modulaţia;

 filtrarea;

 acumularea;

 codarea/decodarea.

1.7 Modulaţia semnalelor

 Prin modulaţie se deplasează spectrul semnalului util în domeniul de
frecvenţe optim pentru propagare al circuitelor fizice.

 Semnalele care intervin în procesul de modulaţie sunt:

 semnalul s(t) care poartă mesajul, denumit semnal modulator;
 semnalul p(t) asupra căruia se transferă informaţia, denumit
purtător;
 semnalul modulat sM(t), rezultat din acţiunea semnalului modulator
asupra purtătorului.
Figura 1.7 Semnal modulat in amplitudine
1.8 Codarea şi decodarea semnalelor
 Codarea şi decodarea sunt operaţii care se referă numai la semnale
discrete.
 Fiecărei valori de semnalului discret i se va atribui, prin codare o succesiune
de simboluri dintr-un anumit alfabet (cuvânt de cod). Acestă operaţie are loc
la emisie.
 Operaţia inversă, de recuperare a valorii semnalului discret din cuvântul de
cod, se numeşte decodare şi are loc la recepţie.
 În funcţie de locul de utilizare în lanţul de transmisie, există trei modalităţi de
codare:
 codarea surselor
 codarea canalelor - care se utilizează pentru detectarea şi corectarea
erorilor introduse de canalele de comunicaţie;
 codurile de linie - care se utilizează pentru adaptarea semnalelor la
proprietăţile de propagare ale canalului.
 Din punct de vedere al serviciilor oferite se conturează 4 segmente
importante: voce şi video digitalizate, mesaje, servicii de date, accesul la
Web (Internet).
 UMTS este un sistem selectat de ITU – International Telecommunication
Union, în cadrul proiectului IMT-2000 International Mobile
Telecommunications pentru definirea sistemelor mobile din generaţia 3-a
(3G).
 Cerinţele impuse sistemelor de comunicaţii din generaţia 3-a sunt
următoarele:
 sistem global de comunicaţii;
 flexibilitate în introducerea de noi servicii prin includerea de funcţii
inteligente şi asigurarea de servicii multimedia;
 utilizarea eficientă a resurselor radio;
 posibilitatea de a conlucra cu sistemele de telecomunicaţii existente,
fixe sau mobile, în vederea asigurării serviciilor de comunicaţii;
 asigurarea calităţii serviciilor de voce şi video comparabile cu cele
asigurate în reţelele fixe de telecomunicaţii;
 asigurarea accesului la servicii de date cu viteze mari de până la
2Mbps.
2. Sisteme şi echipamente fixe pentru comunicaţii cu utilizare în domeniul
transporturilor publice
 Comunicaţiile pot fi de mai multe tipuri; iată o clasificare sumară a acestora,
după mai multe criterii:
 După tipul de informaţii transmise:
 Comunicaţii de voce;

 Comunicaţii de date;

 După tipul de semnale utilizate, ca purtătoare de informaţii:

 Cu semnale continue (analogice);

 Cu semnale discrete (digitale);

 După tipul de suport fizic utilizat pentru transportul semnalelor:

 Reţele fixe de comunicaţii:

 Cu cabluri de cupru şi transmitere de semnale electrice;

 Cu fibră optică şi transmitere de semnale optice (laser);

 Reţele mobile de comunicaţii:

 Radiocomunicaţii între două sau mai multe staţii mobile, fără suport
de reţea;
 Radiocomunicaţii între două sau mai multe staţii mobile şi fixe, cu

suport de reţea (radio trunking, reţele celulare etc.);

 Radiocomunicaţii prin satelit;

 După aria de acoperire:

 După tehnologiile utilizate:
 Transmisii în banda vocală (vechea telefonie analogică locală,

interfoane, staţii de amplificare etc.);

 Transmisii analogice de semnale modulate (radiodifuziune analogică,

radiotelefonie, telefonie analogică, televiziune analogică,

radiotelegrafie etc.);
 Transmisii de semnale digitale (televiziune digitală, radiocomunicaţii

digitale, CDMA, GSM, DVB-T, DSRC, BT, Wi-Fi şi altele);

 După sensul transmisiei: CDMA – Code Division Multiple Access, GSM –
Groupe Special Mobile, DVB-T - Digital Video Broadcasting - Terrestrial,
DSRC – Dedicated Short-Range Communications, BT – Bluetooth, Wi-Fi.
 Caracteristicile celor mai multe sisteme de comunicaţii sunt împărţite în
caracteristici radio şi caracteristici referitoare la transmisia datelor.
 Caracteristicile radio pot cuprinde: frecvenţa de operare, lăţimea de
bandă, spectrul şi gradul de disponibilitate.
 Caracteristicile referitoare la transmisia de date pot fi: capacitatea de
transmisie (biţi/secundă), tipul de mesaje (text, imagine), corectitudinea
mesajelor recepţionate şi protecţia împotriva interceptării nedorite a
apelurilor.

2.1 Comunicaţii la mare distanţă

2.1.1 Comunicaţii pe fibră optică
 Reţeaua de comunicaţii trebuie să asigure necesităţile de comunicaţii
ale sistemelor, atât pentru voce cât şi pentru date, la momentul actual
dar şi pentru viitoarele dezvoltări.
 Avanatajele fibrei optice:

 imunitate la perturbaţii de natură electromagnetică;

 susceptibilitate mai mică de furt;
 capacitate şi viteză net superioare canalelor pe cablu de cupru etc.
Comunicaţii fără fir (pe canale radio)

 Comunicaţiile la mare distanţă sunt folosite de sistemele de management al

traficului şi transportului public de călători pentru transmiterea către dispecerat,
sau de la acesta la staţiile din teren a informaţiilor legate de desfăşurarea
proceselor de trafic şi transport.
 Soluţia generală pentru comunicaţii mobile la distanţă este utilizarea unui
serviciu profesional de comunicaţii radio, asigurat de o reţea standard
implementată în zona de serviciu. Ca soluţie, următoarele sisteme pot fi
folosite individual sau împreună:
• PMR – Reţea radio mobilă publică (Public Mobile Radio) – este un
ansamblu de standarde utilizate în ultimii 35 de ani, în special în benzile de
frecvenţe publice / închiriate – VHF/UHF.
• GSM/UMTS – este un standard internaţional pentru comunicaţii mobile
private. UMTS face posibilă comunicaţia mobilă multi-media şi de date la
viteze suficiente în prezent, reprezentând pentru sistemele UTC/PTM şi
pentru echipamentele din transporturi o soluţie bună;
• TETRA – standardul internaţional pentru comunicaţii mobile profesionale
este un concept care transformă PMR în digital, pe baza unei reţele
celulare.
Figura 2.1 Reprezentarea arhitecturii unei reţele de fibră optică
 Magistrala trebuie să aibă o capacitate foarte mare, deoarece ea asigură
toate fluxurile de comunicaţie între reţelele de distribuţie. Magistrala
trebuie să fie astfel dimensionată încât să asigure necesarul de
comunicaţii pentru dezvoltările ulterioare ale reţelei, pentru orizonturi mai
mari de timp, de exemplu 25 de ani.
 La reţeaua magistrală nu se conectează direct utilizatori finali. La
modurile magistralei vor fi conectate doar reţele de distribuţie, care
reprezintă următorul nivel din arhitectura reţelei de comunicaţie.
 Conectarea utilizatorilor se realizează direct la fiecare nod local, printr-o
reţea radială de fibră optică sau prin soluţii alternative (cabluri de cupru),
UTP etc.
2.2.2 Tehnologii utilizate de reţelele de fibră optică
 Tehnologia folosită se alege de obicei în funcţie de mai mulţi factori:
 caracteristici funcţionale;
 facilitatea de a extinde pe viitor capacitatea reţelei;
 flexibilitate în splitarea unor fibre / buffere de fibre pe traseu fără
secţionarea întregului cablu;
 fiabilitate;
 preţ;
 maturitatea tehnologiei.
3. Structuri ale rețelelor de comunicații de date pentru sisteme din
transporturi

 Prin utilizarea sitemelor inteligente pentru transport (ITS),

cercetătorii din domeniu sunt capabili să monitorizeze şi să reacţioneze
prompt la problemele fluxului de trafic, să răspundă prin comuncaţii
rapide la situaţii de urgenţă, să ofere o mai bună informare a
participanților la trafic și călătorilor în privinţa problemelor de trafic,
conducând la eficientizarea traficului prin utilizarea unor echipamente
automate de colectare a informațiilor pe anumite tronsoane de trafic.

 Ethernet este o tehnologie eficientă, iar în ceea ce priveşte raportul

cost/eficienţă, aceasta dispune de o bandă înaltă şi întruneşte cerinţele
realizării unei infrastructuri utile de reţea ITS.

 Este studiat accesul de tip wireless (fără fir) spre a fi implementat în

intersecţiile din zone urbane. Informaţia este oferită utilizatorilor finali,
incluzând şi utilizatorilor Internet, generând astfel nevoi pentru
partiţionarea logică a reţelei şi îmbunătăţirii securităţii acesteia.
Soluţie integrată de comunicaţii voce şi date pentru sisteme de transport
 Pentru sistemele de automatizare din transporturi şi pentru
sistemele de tip PTM sunt necesare comunicaţii de voce între
diferiţii actori.

 sistemele de comunicaţii de voce se pot realiza pe suport fix,

cele mai noi asemenea soluţii fiind realizate cu ajutorul
centralelor telefonice digitale, sau prin Internet (telefonie IP) şi
transmisie pe reţea de fibră optică.

 GSM reprezintă comunicaţiile de telefonie mobilă publică de

generaţia a 2-a (2G) şi UMTS din generaţia a 3-a (3G).

 GSM este un sistem pentru comunicaţii mobile şi este destinat

primordial pentru telefonia mobilă. Prin conexiune GSM pot fi
transmise şi date, folosind sistemul de servicii pentru transmisia
datelor în pachet (GPRS).
 De asemenea, poate fi folosit pentru transmisia de mesaje
scurte, prin SMS (Short Message Service – Serviciu pentru
mesaje scurte, sau chiar multimedia, sau MMS – Multimedia
Messaging Service).
 UMTS suportă următoarele servicii:
 Transmisii de voce;
 Mesagerie (SMS, e-mail, mesaje difuzate şi mesagerie de
informare publică);
 Date comutate (LAN de mică viteză, acces Internet, fax);
 Servicii simetrice de date (video telefonie şi conferinţă);
 Servicii bazate pe transmiterea în pachet a datelor (LAN de
mare viteză, acces Intranet / Internet, aplicaţii interactive).
TETRA (TErrestrial TRunked Radio) – Comunicaţii mobile profesionale
pentru grupuri închise de utilizatori

Reprezintă un standard de comunicaţii radio globale ce prezintă o

mulţime de similarităţi cu GSM.
TETRA se concentrează în special pe suportul serviciilor speciale şi al
unor grupuri profesionale restrânse precum poliţia, pompierii, serviciul de
ambulanţe, companii de transport etc.
Caracteristica specifică a acestor comunicații TETRA este funcţia
dispecer.
Ca şi în telefonia uzuală, în TETRA selecţia se face prin apăsarea
tastelor ce reprezintă combinaţii de numere. Aceste numere pot
reprezenta o persoană sau un grup.
Sistemul de numerotare din TETRA, ca o dezvoltare a celui din GSM,
oferă o serie de facilităţi de grup şi servicii de numerotare scurtă. Timpul
de stabilire pentru o conexiune, 300 ms, este scurt în comparaţie cu
sistemul GSM, la care este de 5 secunde. Întârzierea la transmisie estr de
165 ms, comparabilă cu GSM.
 Reţeaua radio TETRA oferă un serviciu dedicat de
mesagerie text, bidirecţional, cu livrare rapidă, sigură şi
simplă a mesajelor.
 Serviciul SDS (Short Data Service) poate asigura cel puţin
următoarele servicii:
 difuzarea informaţiilor de la operator la centrul de
dispecerizare;
 rapoarte şi date AVL şi GPS;
 interogarea bazelor de date şi /sau rapoarte despre
terminale;
 servicii adaptate de e-mail şi de retrimitere a mesajelor;
 informaţii despre incidente cu rapoarte ciclice.