Arbitrabilitatea litigiilor comerciale

1. Precizari prealabile
Toate litigiile patrimoniale care intervin intre persoane care au
capacitatea deplina de exercitiu pot fi solutionate pe calea arbitrajului, cu
exceptia cazului in care litigiile au drept obiect drepturi asupra carora legea nu
permite a se face tranzactie.

2. Avantajele si dezavantajele
Cunoasterea avantajelor si dezavantajelor nu implica, ab initio, adoptarea
sau renuntarea acestei forme de reglementare a litigiilor; acestea pot preveni
comerciantii sau necomerciantii asupra limitelor acestei modalitati de
solutionare a litigiilor.

Avantajele procedurii arbitrale :

-       solutionarea se face mai repede decat in sistemul etatic;

-       competenta arbitrilor si posibilitatea ca partile sa-i numeasca (chiar

daca nu le reprezinta interesele, dar se are in vedere capacitatea
profesionala);

-       confidentialitatea dezbaterii si a hotararii;

-       normele de procedura pot fi adaptate nevoilor partilor;

-       litigiul poate fi judecat in echitate etc.

Dezavantaje :
-      costuri mai mari decat in cazul instantelor judecatoresti;

-      nu exista posibilitatea atacarii hotararii prin apel sau recurs iar
motivele prevazute de lege pentru actiunea in anulare sunt mai
restranse;

-      nu toate domeniile comerciale pot fi arbitrate;

-      anumite masuri - asiguratorii si sau vremelnice - pot fi luate numai

pe baza unei hotarari a instantei judecatoresti etc.
3. Reglementari
In materia arbitrajului sunt aplicabile urmatoarele reglementari:

2.1. Reglementari cu caracter general:

-      Codul de procedura civila, cartea a IV -a (,,Despre arbitraj”; art.541-
621);

-      Decretul-Lege nr. 139/1990 privind Camerele de Comert si Industrie

din Romania;

2.2. Reglementari cu caracter international:

-      Decretul nr.186 din 24 iulie 1961 privind aderarea Romaniei la
Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale
straine, adoptata la New-York, la 10 iunie 1958, publicata in B.O. nr.
19 din 24 iulie 1961;

-      Conventia europeana de arbitraj comercial international (Geneva, 21

aprilie 1961);

-      Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

international privat (Cap.12 'Norme de procedura in materie de drept
international privat', Sectiunea a VI-a 'Arbitrajul de drept international
privat', art. 180-181);

-      Legea nr. 89/1995 privind aderarea Romaniei la Conventia

internationala pentru unificarea anumitor reguli referitoare la
competenta civila in materie de abordaj, semnata la Bruxelles la 10
mai 1952. Dupa ce art.1 precizeaza instantele jurisdictionale
competente in cazul in care s-a produs un abordaj, art.2 subliniaza ca
'dispozitiile art.1 nu aduc nici o atingere dreptului partilor de a deferi
o actiune pe motive de abordaj inaintea unei jurisdictii oarecare pe
care ele au ales-o de comun acord sau de a o supune arbitrajului'.

Legea model UNCITRAL.

2.3. Reglementari cu caracter particular:

-      Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat
ca regii autonome si societati comerciale, publicata in Monitorul
Oficial nr. 98 din 8 august 1990, cu modificari.
 -      Legea nr.365 din 7 iunie 2002 privind comertul electronic, publicata
in Monitorul Oficial nr.483 din 5 iulie 2002.

3.4. Reglementari cu caracter particular. Referitoare la alte

forme de arbitraj desfasurate in Romania:
-      statutul profesiei de avocat;

-      arbitrajul UCECOM.

3.5. Reglementari ale Curtii de Arbitraj Comercial

International
-      Regulamentul privind organizarea si functionarea Curtii de Arbitraj
Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei;

-      Regulile de procedura arbitrala ale Curtii de Arbitraj Comercial

International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei,
adoptate prin Decizia nr.1/30 iunie 2004;

-      Norme privind taxele si cheltuielile arbitrale ale Curtii de Arbitraj

Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a
Romaniei si a Municipiului Bucuresti.

4. Caracterul arbitral al litigillor

Aurelia Popa a subliniat intr-un studiu (,,Arbitrabilitatea litigiilor') ca
'arbitrabilitatea delimiteaza sfera litigiilor care prezinta aptitudine a de a fi
arbitrabile, respectiv care sunt susceptibile de a fi solutionate prin arbitraj
(teoria monista), dar poate fi privita si din punct de vedere subiectiv, interesand
aptitudinea statelor si, in general, a persoanelor juridice de drept public, de a
incheia o conventie arbitrala (teoria dualista).'

'Caracterul arbitrabil al litigiului constituie una din conditiile esentiale de

valabilitate ale conventiei arbitrale, fiind verificata cu ocazia controlului
judecatoresc al hotararii arbitrale, iar incalcarea acestei conditii este sanctionata
prin anularea hotararii arbitrilor, neacordarea investirii cu formula executorie,
sau refuzarea recunoasterii unei hotarari arbitrale straine”.

3.1. Reguli generale

Potrivit art. 542 din Codul de procedura civila ,,persoanele care au
capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe
calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc
drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie'.

Tranzactia este reglementata de Codul civil in art. 2267-2278.

Curtea de Arbitraj Comercial lntemational de pe langa Camera de comert

si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (sentinta arbitrala nr.95/22
aprilie 2004, in RDC, nr.10/2004, p.225-226) a aratat ca 'este general admis ca
litigiile patrimoniale sunt litigii referitoare la raporturi patrimoniale, adica
raporturi cu continut economic, susceptibile de evaluare in bani. Principalele
raporturi patrimoniale sunt raporturile de proprietate si alte drepturi reale
precum si raporturile obligationale. Evident ca sfera litigiilor patrimoniale nu
poate fi restransa numai la acelea prin care se solicita obligarea la plata unei
sume de bani, ea incluzand si litigiile al caror obiect este evaluabil in bani sau,
intr-o formula mai generala, litigii care au ca obiect drepturi patrimoniale. Prin
opozitie cu litigiile patrimoniale, cele nepatrimoniale au ca obiect drepturi
personale nepatrimoniale, adica drepturi al caror continute strans legat de
persoana titularului lor si care nu au un continut economic evaluabil in bani.'

Asa cum s-a subliniat in literatura juridica de specialitate, 'simpla

atribuire in competenta instantelor judecatoresti a unor litigii patrimoniale nu
exclude, in mod automat, posibilitatea solutionarii acestora si pe calea
arbitrajului' (I. Bacanu, Litigii arbilrale, Dreptul, nr.2/2000). Trebuie realizata o
interpretare a legii pentru a se observa daca atribuirea de competenta instantelor
este sau nu imperativa.

Arbitrabilitatea este o conditie de ordine publica in dreptul international

privat, consacrata in lege. Recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata daca
hotararea incalca ordinea publica de drept international privat roman (art.168
alin.1 pct.2 din Legea nr.105/1992).

In Conventia pentru recunoasterea si executarea sentintelor arbitrale

straine, (adoptata la New-York, la 10 iunie 1958) se arata ca recunoasterea si
executarea unei sentinte arbitrale vor putea fi refuzate daca autoritatea
competenta a tarii in care se cere recunoasterea si executarea constata:

a)    ca in conformitate cu legea acestei tari obiectul diferendului nu este

susceptibil a fi reglementat pe calea arbitrajului;

b)    ca recunoasterea sau executarea sentintei ar fi contrara ordinei

publice a acestei tari.
 3.2. Litigiul trebuie sa fie patrimonial si tranzactionabil

3.2.1. Enumerare. Nu pot fi solutionate pe calea arbitrajului

litigiile care au drept obiect:
-      starea si capacitatea persoanelor;

-      pensia de intretinere;

-      drepturile nepatrimoniale de proprietate intelectuala;

-      conflicte de drepturi;

-      concurenta;

-      participarea la o licitatie organizata de o bursa cu scopul de a obtine

adjudecarea unui contract sau a unor bunuri;

-      in litigiu se punea in discutie hotararea asupra anularii procedurii de

licitatie si declararea acesteia ca fiind corecta si, drept consecinta,
adjudecarea in favoarea unui anumit comerciant;

-      somatia de plata,

-      decizie de desfacere a contractului de munca.

Practica judiciara. Potrivit dispozitiilor art.174 Codul muncii, litigiile

privind deciziile de desfacere a contractului de munca sunt de competenta
judecatoriilor, in prima instanta.

Astfel de cauze nu sunt susceptibile de a fi solutionate pe cale arbitrala,

deoarece partile dintr-un contract de munca nu pot deroga de la dispozitiile
imperative ale legii.

Aceasta speta a fost adnotata (Codul de procedura civila adnotat, Mihaela

Tabarca) si s-a aratat ca art.174 a fost abrogat prin legea nr.168/1999 privind
solutionarea conflictelor de munca si, potrivit art.70, conflictele de drepturi se
solutioneaza de catre instantele judecatoresti.

3.2.2. Clauzele arbitrale in materia societatilor comerciale.

Posibilitatea ca societatile comerciale sa incheie conventii arbitrale tine
cont de anumite distinctii: societatile cu capital de stat sau reorganizate din
acestea si societatile constituite in virtutea Legii nr.31/1990.
 Unele acte constitutive ale societatilor comerciale prevad solutionarea
litigiilor prin arbitraj in contractele cu tertii. Absenta unei astfel de clauze nu
impiedica societatea ca sa incheie conventii arbitrale.

Cu titlu de principiu, instanta suprema a decis ca 'in cazul in care in actul

constitutiv al contractului de societate este prevazuta clauza compromisorie,
prin care litigiile dintre asociati in legatura cu existenta validitatii, executiei si
interpretarii statutului si a contractului de societate vor fi solutionate de un
tribunal arbitral, este exclusa competenta instantei judecatoresti'.

Clauza compromisorie este posibila la toate formele de societate

comerciala, cu conditia de a proveni de la o persoana care se poate obliga
valabil si fara sa fie incalcata ordinea publica.

Regiile autonome. Potrivit art.51, 'litigiile de orice fel in care sunt

implicate regii autonome sau societati comerciale cu capital de stat sunt de
competenta instantelor judecatoresti de drept comun.

Pentru solutionarea litigiilor dintre ele regiile autonome si societatile

comerciale pot apela si la arbitraj.

Societatile comerciale cu capital de stat au posibilitatea de a incheia

conventii arbitrale; in privinta societatilor care s-au privatizat acestea pot
incheia conventii arbitrale in virtutea prevederilor legale (art.5 alin.1 si 3 din
Legea nr.137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii).

Grupuri de societati. Conventia arbitrala in cadrul grupului de societati

ridica probleme instantelor, neexistand solutii unice; astfel, unele instante,
pornind de la relativitatea efectelor contractului, considera ca fiecare societate
trebuie sa incheie conventii arbitrale proprii, in timp ce alte instante, care au in
vedere societatea ca institutie (organism) considera ca o clauza compromisorie
poate fi opusa unei societati, chiar daca aceasta nu a semnat-o.

In doctrina s-a facut o comparatie intre relatiile dintre societatile dintr-un

grup si societatile de stat. Raportul dintre societatile de stat si stat trebuie
analizat cu grija, neputand fi comparat mecanic cu relatiile organice dintre
societatile unui grup.
 Societatile comerciale constituite in virtutea Legii nr. 31/1990.

Clauzele arbitrale cuprinse in actul constitutiv trebuie sa reprezinte vointa

asociatilor; este ilegal ca o asociatie profesionala sa impuna societatilor dintr-un
anumit domeniu un anumit arbitraj institutional. De exemplu, clauza
compromisorie referitoare la solutionarea litigiilor dintre asociati de catre curtea
de arbitraj (prin care competenta solutionarii litigiilor referitoare la interpretarea
si efectele actului constitutiv sau numai anumite probleme, cum ar fi excluderea
asociatilor sa apartina Curtii de Arbitraj sau a unui arbitraj ad-hoc).

Instanta suprema a retinut ca sustinerea potrivit careia 'litigiul a fost

solutionat de o instanta competenta, intrucat s-au avut in vedere 'Regulile de
procedura aplicabile la Curtea de Arbitraj de pe langa SC A.T.C. SA
UCECOM”, intrucat UCECOM nu poate elabora norme obligatorii, prin care sa
se stabileasca o astfel de competenta de solutionare a litigiilor decat cea
prevazuta de lege. Principiul este de ordin constitutional si UCECOM poate
elabora norme numai in cadrul legii'. Din solutia instantei nu reiese daca
UCECOM ar fi obligat toate societatile din sistemul cooperatist sa solutioneze
litigiile la Arbitrajul UCECOM (ceea ce ar fi ilegal) sau daca UCECOM a fost
sesizata in virtutea unei conventii arbitrale din statutul societatii (clauza care
este legala).

Spre deosebire de legislatia mai veche romaneasca in care se prevedea ca

toate litigiile dintre asociati se judeca exclusiv de catre arbitraj, in prezent se
considera ca anumite domenii nu sunt de competenta instantei arbitrale. Unele
litigii societare sunt arbitrabile, altele nu; doctrina s-a pronuntat ca “in general”
litigiile din domeniul dreptului societatilor comerciale sunt arbitrabile.

Nu sunt arbitrabile litigiile in domeniile in care legea prevede competenta

exclusiva, pentru adunarea generala, de a lua hotarari. Astfel, s-a decis, cu
valoare de principiu ca 'un litigiu care, direct sau pe cale ocolita, ar avea ca
obiect anularea unei hotarari a adunarii generale a asociatilor nu este arbitrabil,
adica susceptibil a fi solutionat pe calea arbitrajului, intrucat exercitarea cailor
de atac impotriva uneei atare hotarari, inclusiv competenta solutionarii lor, nu
pot forma obiectul unei tranzactii.”

-           repartizarea beneficiilor;

Intre o societate comerciala cu raspundere limitata, avand sediul in

Bucuresti, si unul dintre asociatii acesteia s-au ivit neintelegeri referitoare la
modul de calcul al dividendelor care trebuiau impartite pe anii 1990 si 1991.
Asociatul nemultumit a introdus actiune arbitrala la C.A.B. cerand sa-i fie
platita de catre societatea parata o anumita suma, cu titlu de dividende. In
combaterea acestor pretentii, parata a sustinut ca potrivit art. 90, 142 si art.144
din Legea nr.31/ 1990, competenta de a solutiona o asemenea actiune revine in
mod exclusiv instantelor judecatoresti, iar nu arbitrajul comercial. CAB a admis
exceptia formulata de partea parata si a constatat ca este incompetenta sa
rezolve pricina.

- majorarea capitalului social;

'In reglementarea Legii nr.31/1990, modificarea capitalului social al unei

societati pe actiuni este atributul exclusiv al adunarii generale a actionarilor
(art.113 lit. f si g), iar hotararea acesteia este susceptibila a fi desfiintata numai
pe calea opozitiei (art.61-62) sau a cererii in anulare (art.132-133), ambele de
competenta exclusiva a tribunalului sediului societatii (art.63). Instituind acest
sistem riguros si logic al desfiintarii unei hotarari a adunarii generale a
asociatilor; legea nr.31/1990 a exclus posibilitatea ca asociatii sa tranzactioneze
asupra unui alt mod de desfiintare. Adunarea generala a asociatilor poate
modifica sau chiar reveni asupra unei hotarari anterioare, dar atacarea ei de catre
creditorii sociali, de catre alte persoane prejudiciate prin aceasta hotarare sau de
catre asociatii nemultumiti nu poate interveni decat pe caile strict determinate
de lege.

Aceste cai sunt de competenta exclusiva a tribunalului sediului societatii

in temeiul unor norme atributive de competenta, cu caracter imperativ, la care s-
a facut referire mai inainte. Dar chiar daca s-ar admite ca masura readucerii
bunurilor reluate de parata nu ar pune in discutie insasi hotararea de reducere,
inca aceasta masura nu este de competenta arbitrajului, ci de competenta
adunarii generale a asociatilor. Legea este categorica: hotararea de reducere a
capitalului social va trebuie sa respecte minimul de capital social, atunci cand
legea il fixeaza, sa arate motivele pentru executarea contractului de societate (a
actului constitutiv) care au caracter patrimonial'.

La societatile aflate in procedura de insolventa, potrivit Legii nr.85/2005

asociatul nu mai are dreptul sa-si conduca afacerile. Potrivit legii printre
atributiile organelor care aplica procedura, respectiv, administratorul judiciar
(art.20) si lichidatorul (art.25) pot 'incheia tranzactii cu conditia continuarii de
catre judecatorul-sindic'. Potrivit art.1537 teza a II-a 'facultatea de a face
tranzactie cuprinde pe aceea de a face un compromis'.

Imputernicirea de semna o conventie arbitrala. Conventia arbitrala trebuie

semnata de o persoana apta sa oblige societatea comerciala. In practica arbitrala
a fost respinsa cererea anumitor societati intrucat s-a dovedit ca actul juridic in
litigiu nu a fost semnat de catre parti.

Intr-o speta, contractul a fost semnat din partea beneficiarului de catre un

delegat, langa semnatura aplicandu-se stampila. Din faptul ca stampila a fost
incredintata delegatului, se poate deduce ca acesta a fost imputernicit sa
deruleze valabil toate actele care conditionau eliberarea marfii, deductie
confirmata de faptul ca, la timpul sau, societatea nu a ridicat obiectii cu privire
la semnatura contractului.

Curtea de Arbitraj a retinut, pe baza probelor dosarului si in urma

examinarii partilor, ca seful reprezentantei paratei la Bucuresti avea
imputernicirea de a incheia un contract cadru in care era inclusa si o clauza
compromisorie in favoarea CAB si, prin consecinta, a respins exceptia de
necompetenta ridicata de parata pentru pretinsa lipsa a conventiei arbitrale.

Valabilitatea conventiei arbitrale a fost, de asemenea, corect validata de

Curtea de arbitraj, care a interpretat probele administrate si sustinerile partilor,
integrate raporturilor anterioare si concomitente dintre ele. Evident ca a existat
un mandat special, dat sefului reprezentantei V. la Bucuresti, pentru a semna
contractul-cadru 1998, in conformitate cu practica anilor anteriori a partilor, ale
caror contracte, similare, au si fost executate.

Curtea constata, asadar, ca nu exista probata nici o cauza de nulitate, a

conventiei, iar, pe de alta parte, aceasta nu a devenit inoperanla, ca efect a unor
alte clauze din comanda de cumparare, care, asa cum a retinut instanta arbitrala,
nu indeplineste conditiile pentlu a revoca acea conventie, ori a o face
inoperanta, dar nici pentru a constitui o clauza compromisorie, in favoarea altui
arbitraj.

Clauza compromisorie poate prezenta atat avantaje dar si dezavantaje,

comune tuturor proceselor initiate la o curte de arbitraj.
BIBLIOGRAFIE

1. Sălăgean, M., Arbitraj comercial, ed.All Beck, Bucureşti, 2001;

2. Revista de Drept Comercial nr. 3/2002, ed.Lumina Lex, Bucureşti, 2002;
3. Revista de Drept nr.9/1995, , ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1995;
4. Revista de Drept Comercial nr.12/1999, ed.Lumina Lex, Bucureşti, 1999;
8. Revista Dreptul nr.8/1995, Anul VI, Seria III, Bucureşti, 1995