Curs 12 Fiinta umana si nursingul

NEVOIA DE A SE REALIZA (A AVEA O PREOCUPARE ÎN VEDEREA REALIZĂRII)

DEFINIŢIE
Nevoia de a se realiza reprezintă necesitatea oricărui individ de a desfăşura activităţi care-i permit să-
şi satisfacă nevoile, să aibă o existenţă utilă pentru el sau alţii;
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
1. Factorii care influenţează nevoia
 factori biologici
 vârsta şi creşterea
- în copilărie domină jocul,
- în adolescenţă apare independenţa, responsabilitatea);
- perioada adultă se manifestă prin interes şi pasiune pentru muncă şi dorinţa pentru atingerea scopului
propus;
- constituţia şi acapacităţile fizice
 factori psihologici – emoţiile
 factori sociologici
- cultura;
- rolurile sociale.
2. Manifestări de independenţă
 randament optim al funcţiilor fiziologice ale organismului, în raport cu constituţia indivudului;
 manifestări de bună dispoziţie, veselie;
 atitudine autocritică, luare de decizii pertinente;
 realizare de estimare personală în cunostinţă de cauză privind valoarea şi capacitatea personală;
 respectă imaginea de sine, este mulţumit de propria înfăţişare;
 copilul prezintă un comportament corespunzător stadiului de dezvoltare;
 după un succes şcolar sau sportiv îşi manifestă mulţumirea, satisfacţia;
 adultul şi persoana vârstnică se manifestă în raport cu munca, rolul social şi timpul liber;
 munca este privită cu plăcere, se valorifică prin ea;
 participă la deciziile profesionale;
 faţă de patroni şi condiţiile de muncă prezintă păreri personale;
 ambiţie şi motivaţie în acţiuni, încredere în promovare;
 rol social
- stăpâneşte diferitele valori sau funcţii şi le valorifică;
 timp liber
- aparţine unui grup social sau sportiv;
- prezintă o ocupaţie individuală, performantă care îl satisface;
3. Intervenţiile asistentei pentru menţinerea independenţei
 se informează asupra dorinţelor şi posibilităţilor intelectuale şi fizice ale persoanei;
 îl ajută să-şi facă un plan zilnic;
 orientează persoana spre activităţi care interesează;
 îl susţine pentru a obţine performanţa dorită.
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
1. PROBLEME – apar atunci când nevoia nu este satisfăcută:
 Devalorizarea
- este percepţia negativă a individului faţă de valoarea personală şi competenţa sa;
- se manifestă prin inferioritate şi sentimentul de respingere de către ceilalţi;
 dificultatea de a-şi asuma roluri sociale;
 dificultatea de a se realiza
- reprezintă inutilitatea şi incapacitatea individului de a finaliza proiectele propuse;
 neputinţa
- reprezintă percepţia individului asupra lipsei de control asupra unor evenimente într-o anume
situaţie;
- apare în diverse handicapuri, în tulburări psihice sau în conflict profesional, eşec sau lipsă de
cunoaştere.

1
2. Surse de dificultate
 de ordin fizic
- diminuarea unei funcţii, handicap, lipsa de control a sfincterelor, obstacol pentru mişcări,
durere;
 de ordin psihologic
- anxietate, stres, pierderea imaginii de sine, situaţia de criză;
 de ordin sociologic;
- eşec profesional, conflict profesional, legi şi reglementări în dezacord cu valorile individului.
Devalorizarea
Manifestări de dependenţă
 sentiment de inferioritate şi de pierdere a imaginii de sine;
 dificultate de a participa la activităţile obişnuite sau la altele noi;
 discurajare, depresie, sentiment de incompetenţă;
 incapacitatea de a trece peste dificultăţi, somnolenţă, pasivitate sau agresivitate;
 diminuarea motivaţiei, interesului , concentrării, sentiment de respingere de către alţii;
 incapacitatea de a răspunde aşteptărilor altora, obsedare faţă de problemele sale
Dificultatea de a-şi asuma rolurile sociale
Manifestări de dependenţă
 nu poate să îndeplinească funcţiile legate de rolul său;
 sentiment de eşec,epuizare, stare depresivă, teamă;
 izolare, însingurare, nu rezistă schimbărilor din familie.
Neputinţa
Manifestări de dependenţă
 apatie, tristeţe, resemnare;
 dificultate de a lua decizii, de a controla situaţia;
 agresivitate, lipsa de ambiţie, sentiment de inferioritate
Intervenţiile asistentei:
 culege date despre posibilităţile fizice şi intelectuale ale individului;
 se informează asupra dorinţelor acestuia;
 orientează persoana asupra acelor ativităţi corespunzătoare capacităţilor sale;
 încurajează orice activitate care prezintă interes din partea individului:
 îl stimulează şi îl susţine pentru a menţine performanţa dorită;
 observă orice schimbare în comportamentul pacientului (depresie, satisfacţie);
 identifică împreună cu pacientul factorii care îl împiedică să se realizeze;
 ajută pacientul să realizeze o percepţie reală a realităţii şi să se integreze într-un colectiv;
 ajută pacientul în recuperarea fizică şi psihică, pentru obţinerea independenţei sau unei dependenţe
parţiale.
NEVOIA DE A SE RECREEA
DEFINIŢIE
Nevoia de a se recrea reprezintă necesitatea fiinţei umane de a se destinde, desfăşurând o
ocupaţie, o activitate în scopul obţinerii unei relaxări fizice şi psihice.
GENERALITĂŢI
 activitatea recreativă este necesară pentru eliberarea tensiunilor rezultate din activitatea
cotidiană;
 evoluţia ştiinţei şi tehnologiei are drept consecinţă, apariţia de noi şi multiple activităţi de
divertisment;
 individul poate alege mijloace de recreere care corespund aspiraţiilor sale şi care
compensează activitatea profesională;
I. INDEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
1. Factorii care influenţează satisfacerea nevoii
 factori biologici
 vârsta
- copilul îşi ocupă o mare parte din timp cu jocul (favorizează dezvoltarea fizică şi psihică);
- diversitatea activităţilor recreative se modifică odată cu vârsta

2
  constituţia şi capacităţile fizice
 factori psihologici (emoţiile,dezvoltarea psihologică)
 factori sociologici
 cultura
- activităţi recreative specifice, sărbători populare;
 rolul social
 organizarea socială
2. Manifestări de independenţă
 copilul se manifestă în timpul jocului prin surâs, râs, strigăt de bucurie, veselie;
 adolescentul practică activităţi sportive, muzică, lectură, pictură etc
3. Intervenţiile asistentei
 explorează interesul individului pentru petrecerea timpului liber;
 planifică activităţi recreative, împreună cu pacientul;
 facilitează accesul la biblioteci, reviste, ziare;
II. DEPENDENŢA ÎN SATISFACEREA NEVOII
1. Probleme de dependenţă:
 dificultatea sau incapacitatea de a desfăşura activităţi recreative;
 dezinteres pentru a îndeplini activităţi recreative:
- stare dezagreabilă de plictiseală, tristeţe, lipsa ocupaţiei, fără motive precise sau în urma
surmenajului, a prezenţei unui eveniment nefericit;
 refuzul de a participa la activităţi recreative (inactivitate, plictiseală, tristeţe).
2. Surse de dificultate
 de ordin fizic
- lezarea integrităţii fizice;
- reducerea capacităţii funcţionale a organelor de simţ;
- durerea;
 de ordin psihologic;
- tulburări de gândire, memorie;
- alterarea stării de conştienţă;
- anxietate, stress;
- nerespectarea stării de boală;
 de ordin sociologic
- singurătatea;
- pensionarea;
- rutina;
- eşecuri, conflicte;
- lipsa cunoaşterii.
3. Manifestări de dependenţă
 aer trist şi abătut, sentiment de descurajare;
 plâns, perturbarea somnului (insomnie);
 slăbiciune, oboseală;
 plictiseală, supărare;
 diminuarea centrului de interes;
 dificultatea de a se concentra;
 imobilizare la pat;
 neadaptare;
 inapetenţă, anorexie, scădere în greutate;
 lipsa educaţiei, insolenţa, impertinenţa.
4. Intervenţiile asistentei pentru restabilirea independenţei:
 explorează interesul pacienţilor pentru activităţi recreative;
 crează condiţii de mediu favorabile pentru satisfacerea nevoii;
 programează aceste activităţi împreună cu pacientul;
 organizează jocuri distractive, formativ-educative, audiţii muzicale, vizionări de filme, în
grup sau individuale;

3
  facilitează accesul în biblioteci, săli de lectură;
 are în vedere ca activităţile să nu obosească pacientul, să nu-l suprasolicite;
 administrează şi supraveghează efectele tratamentului indicat de medic.
Nesatisfacerea nevoii afectează relaţia cu celelalte nevoi
A comunica
- comunicare ineficientă, lipsă de expresivitate
A se mişca a vea o bună postură
- lipsă de activitate
A respira
- modificări ale respiraţiei şi circulaţiei
A se alimenta şi hidrata
- alimentaţie/hidratare în surplus sau deficit
A elimina
- eliminări necorespunzătoare
A fi curat, a vea tegumente integre
- dezinteres faţă de starea de igienă
A dormi, a se odihni
- insomnie, hipersomnie
A se îmbrăca, a se dezbrăca
- dezinteres faţă de aspectul estetic
A evita pericolele
- vulnerabilitate fizică şi psihică
A acţiona după propriile credinţe şi valori
- vinovăţie, frustrare
A se realiza
- devalorizare, neputinţă
A învăţa
- ignoranţa
NEVOIA DE A ÎNVĂŢA PENTRU A-ŞI PĂSTRA SĂNĂTATEA

1. Noţiuni introductive
 educaţia pentru sănătate este una dintre sarcinile cele mai importante ale asistentei medicale;
 pentru a asigura continuitatea îngrijirilor din spital la domiciliu pacientul trebuie să primească toate
informaţiile de care are nevoie pentru autoîngrijire;
 un program de educaţie complet şi bine conceput poate reduce costul îngrijirilor de sănătate şi să
ajute pacientul să-şi redobândească o mai multă autonomie;
 educaţia este un proces interactiv care favorizează învăţarea,
 în ceea ce priveşte intervenţiile nursing, educaţia pacientului poate fi definită ca un proces prin care
asistenta dă pacientului şi familiei sale informaţii privind boala, tratamentul şi alte subiecte legate de
sănătate,
 învăţarea înseamnă a dobândi noi cunoştinţe sau noi obişnuinţe prin exerciţii repetate (pacientul care
trebuie operat este în măsură să descrie tehnicile de ameliorare a durerii postoperatorii; un diabetic
poate să demonstreze administrarea insulinei);

4
  de fiecare dată când pacientul a dobândit o nouă cunoştinţă sau stăpâneşte o tehnică nouă, educatorul
are dovada că educaţia lui a fost eficace. Educaţia joacă un rol important în menţinerea sănătăţii şi
prevenirea bolii.
2. Norme educative pentru pacient
Educaţia pentru sănătate a pacientului şi familiei sale prin care se asigură primirea de informaţii necesare
menţinerii stării de sănătate are stabilite 2 norme:
 planul de îngrijire trebuie să privilegieze educaţia pentru autoîngrijire a pacientului şi familiei sale;
 pacientul care are nevoie de îngrijire după spitalizare trebuie să primească instrucţiuni şi sfaturi
individualizate înainte de externare.
3. Obiectivele educaţiei pacientului
a) menţinerea sănătăţii şi prevenirea bolii
- asistenta medicală este persoana care informează indivizii şi-i învaţă tehnici care le vor permite să
adopte comportamente sănătoase (la locul de muncă, acasă, în spital, la întrunirile prenatale, în
şcoli);
- educaţia pentru sănătate creşte stima de sine a individului pentru că-i permite să-şi asume o mai mare
responsabilitate faţă de propria-i sănătate;
Subiecte de educaţie în materie de sănătate sunt:
 pentru promovarea sănătăţii:
- primele îngrijiri ale nou – născutului;
- imunizări;evitarea factorilor de risc (alcool, tutun);
- igiena;alimentaţia;exerciţii fizice;securitate;
- depistarea hipertensiunii arteriale, dislipidemiilor.
 redobândirea sănătăţii:
- elemente de anatomie şi fiziologie a aparatelor afectate;
- cauza bolii;originea simptomelor;
- efecte asupra altor aparate şi sisteme;justificarea tratamentului;
- constrângeri impuse de boală.
 adaptarea la incapacitatea funcţională:
- îngrijiri la domiciliu;
- readaptarea funcţiilor restante – fizioterapie, ergoterapie;prevenirea complicaţiilor.
b) redobândirea sănătăţii
 bolnavul are nevoie de informaţii și să înveţe tehnici care-i vor permite redobândirea sănătăţii sau
ameliorarea stării de sănătate Pacienţii care dovedesc dificultăţi în acceptarea bolii se poate să
nu manifeste nici un interes pentru a şti ceva despre boală;
 familia joacă un rol important în restabilirea pacientului şi deci, este necesar să primească informaţii
(dacă familia nu înţelege că pacientul are nevoie să-şi regăsească independenţa funcţională poate să-i
menţină starea de dependenţă şi să-i întârzie procesul de restabilire a stării de sănătate).
c) adaptarea la o incapacitate funcţională
 nu toţi pacienţii se restabilesc după o boală. Aceştia vor trebui să dobândească cunoştinţe sau să
înveţe noi obişnuinţe pentru a continua să-şi desfăşoare viaţa cotidiană (un pacient care-şi pierde
vocea după o operaţie pe laringe trebuie să înveţe să comunice altfel);
 dacă pacientul suferă de o invaliditate gravă rolul său în sânul familiei se poate schimba şi este foarte
important ca familia să înţeleagă acest lucru. Susţinerea adecvată va fi furnizată pacientului de către
familie prin educaţie. Această educaţie debutează atunci când asistenta medicală a identificat nevoile
pacientului şi când familia se arată dispusă să colaboreze;
 asistenta medicală învaţă membrii familiei cum se administrează medicamentele cum se efectuează
baia, pansamentele, etc.
4. Educaţie şi comunicare
 procesul de educaţie se aseamănă foarte mult cu procesul de comunicare. De fapt, educaţia este o
formă de comunicare interpersonală. Etapele procesului de educaţie sunt comparabile cu cele ale
procesului de comunicare;
 în situaţia de educator asistenta medicală are rolul de emiţător, scopul ei este de transmite un mesaj
pacientului. Ea favorizează învăţarea comunicând într-un limbaj pe care pacientul îl va înţelege.