Numele Domnului nostru Iisus Hristos

Iisus Hristos (gr. Ἰησοῦς - Iēsoûs; aramaică ‫ ישוע‬- Ieşua sau Ieşu) este Fiul
şi Cuvântul lui Dumnezeu, a doua persoană din Sfânta Treime, întrupat pentru
mântuirea omului la "plinirea vremii" (Galateni 4, 4).
Iisus a fost menţionat în textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, în
transcriere latină Iesus Christus. Prenumele vechi evreiesc e Iehoşua, având ca
diminutiv forma "‫"ישוע‬, Ieşua, însemnând "YHWH mântuieşte". Această formă
a fost transcrisă sub forma Iησους Iēsoûs, în greacă, de către traducătorii
Septuagintei, cu referire la alte persoane purtând acelaşi prenume. Pe de altă
parte, forma grecească Χριστoς, Khristós este o traducere a evreiescului "‫"משיח‬
maşiach. Prenumele în limba româna provine din limba slavonă Їисоуса, care a
fost preluat din limba greacă, unde la iniţială este un hiat. Cea mai veche grafie
în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul,
tipărit în anul 1701 la Cluj).
Grafia Iisus este corectă deoarece reproduce şi η din Ιησούς, care în
latină a fost redat e. Tendinţa de a se citi ca i în greacă a început din Evul Mediu
şi de aceea grafia Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe şi în
majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este corectă, ea imitând citirea
greacă modernă. De altfel, însăşi lectura numelui în limba română, nu
accentuează prima silabă (i.e., ca în latină sau engleză: Je'-sus), ci ultima (ca în
greacă, sau spaniolă, franceză etc.) Acesta este un motiv în plus de a favoriza
lectura numelui lui Iisus cu un scurt aproximant iniţial [j], cum sugerează
dublarea lui "i", precum şi grafia cu doi de "i": Iisus, care nu este deloc
redundantă, având temeiurile ei atât fonologice cât şi etimologice. La
temeiurile etimologice se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor
limbilor europene pentru numele "Iisus", atât în ebraică (Iehoşua, Ieşua), cât şi
în limbile europene începând cu latina (Jesus, în care "j" nu este cel din
franceză, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunţat cu două sunete
înainte de primul "s", anume [i-e/i] sau [j-e], iar în limbile moderne sunetul
iniţial poate fi [ž] (fr. Jésus) sau [ğ] (eng. Jesus). Aceste paralele etimologice
motivează pe deplin utilizarea a două litere înainte de "s" şi în limba română.
(Cf. Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic român, Universidad de la
Laguna, Tenerife 1958-1966; Dicţionarul explicativ al limbii române, Academia
Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", Editura Univers Enciclopedic,
1998; A. Bailly, Le Grand Bailly, Dictionnaire Grec-Français, Hachette, Paris,
2000; Irina Panovf, Romanian-English - English-Romanian Dictionnary, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982, Ed. Lucman, 2002, 2004; Biblia sau
Sfânta Scriptură, cu aprobarea Sfântului Sinod, Societatea Biblică
Interconfesională din România, 1988)