Nume și prenume: Iștoc Adelina

Specializarea: Istoria Imaginilor - Istoria Ideilor, anul al II-lea

Aplicați teoriile afectului și noile materialisme la analiza a trei filme din cele patru prezentate în decursul
cursului: Inch’Allah, Amour, Incendii si Her. Analizați noțiunile de rușine și mimesis din punctul de vedere
al teoriilor afectului, noțiunile de inadecvare și de libertate din punctul de vedere al noilor materialisme
etc. În concluzie, formulați o teorie asupra ideii de autonomie sau a lipsei de autonomie umană, văzute
prin prisma acestor teorii și a analizelor d-voastră.

Surse: Elspeth Probyn, Elizabeth Grosz, Samantha Frost, R. Garland-Thomson.

1.1 Teoriile afectului

Afectul, fără doar și poate, reprezintă o substanță rarifiată, care poate avea anumite efecte
specifice. Deși cu toții încercăm să dăm o definiție afectului, ne putem încurca în amănunte, precum cel
anterior. Tind să cred, cu toate acestea, că el reprezintă nucleul nostru uman, forța care ajută să distingă
și să cuprindă tot ce simțim și să vedem, să percepem absolut. Afectele, cu toate acestea, nu pot fi doar
ochii minții noastre, cât și puterea ei, poate cuvintele prin care o pot ajuta să se exprime și să
exteriorizeze.

Deleuze relata faptul că emoțiile și afectul sunt idei și că ele răsar dintr-o coliziune violentă atât a minții,
cât și a corpului.

1.2 Noțiunea de rușine și mimesis

Rușinea este una dintre emoțiile pe care ființa umană le poate trăi de la o vârstă fragedă. Este
„un lucru dureros” și poate genera atât din frică, cât și din sentimentul că poate nu ești îndeajuns, însă,
străbătând lucrarea lui Elsepth Probyn, despre cum este de fapt să scrii despre rușine, am realizat că
rușinea poate fi mai mult decât atât. Îți poate paraliza trupul, dar și conștiința, te poate determina să te
simți expus și vulnerabil. E dureros să scrii despre rușine, fiindcă trupul tău o poate absorbi precum un
burete și poate stagna înlăuntrul tău. În timp ce Deleuze pune accent pe „individualitatea corpului”,
Gatens subliniază faptul că trupul este mereu implicat în mediul său înconjurător, iar acest lucru mă
determină să cred că nu ne implicăm fizic, cât și psihic. Astfel, corpul poate avea atât relații kinetice, cât
și dinamice. Corpul poate fi influențat atât o traumă externă, cât și de una internă, precum ne-a povățuit
de atâtea ori doctorul psihoterapeut Gabor Mate.

Acel factor intern poate fi atât stresul care rezultă dintr-un anumit nucleu negativ, cât și dintr-o
manipulare externă care ne determină să ne ascundem suferința și să alimentăm altfel tumultul. Putem
să ne forțăm să uităm trauma, dar trupul rămâne marcat și nu poate elimina un asemenea lucru din
propriul său conștient, lăsându-și astfel amprenta asupra subconștientului nostru. Astfel, precum relate și
Massumi, trupul se mișcă precum simte și se găsește mișcându-se de unul singur, pentru că nu este o
entitate unificată sub un singur sceptru, ce e compusă din mult mai multe elemente în mișcare, precum
o substanță chimică. Este într-un continuum animal. Rușinea provine din termenul german/gotic
„Scham”, care este un verb și înseamnă acoperirea feței, punând accentul pe faptul că este un sentiment
inconfortabil. Poate fi precum arsura unei palme pe un obraz sau pe ambii obraji. Poate fi un rezultat a
mai multor forțe și factori, precum am precizat anterior.

Mimesis este un termen care determină mintea umană, poate, într-o primă secundă, să se gândească la
distrugere, la un ultimatum. Mintea, de cele mai multe ori, se înșeală, precum acest caz, jucându-ne o
festă, pentru că acest termen provenit din greaca veche înseamnă „imitație”. A fost folosit să determine
o teorie despre artă, atribuindu-se artei teatrale, mai exact, și apărând până în perioada lui Platon.
Așadar, este un termen cu o puternică încărcătură filosofică. Dar cum am putea să îl scoatem din acest
context și să îl introducem în cadrul ipotezei caracterului uman?

Anna Gibbs a relatat faptul că mimesisul poate sta la baza proceselor sociale și de cunoaștere,
definind mai apoi un alt tip de comunicare, și anume cea mimetică. Acest tip de comunicare marchează o
nouă formă de gândire sau de existență, în cadrul căruia reprezentații umaniști susțin că gândirea poate
fi subiectivă, iar reprezentanții non-umaniști consideră că o astfel de gândire nu poate fi decât „o
categorie a unor procese care depășesc subiectul”. Astfel, fără doar și poate, într-o încercare de a diseca
această definiție, nu pot înțelege decât faptul că

1.3 „Her” (2013) și

2.1 Noile materialisme

2. 2 Noțiunile de inadecvare și de libertate

2.3 „Amour” (2012) și

Rușinea e contagioasă, ființa umană putând simți atât rușinea față de faptul că este om, cât și din
perspectiva omul însuși.

Rușinea e strâns legat de impostură, poate chiar de sindromul imposturului

3.1 „Incendies” (2010) - o

3.2 Autonomie umană sau lipsă de autonomie umană?

Bibliografie:

Coole, Diana, Frost, S., New Materialism

Garland-Thomson, R., Misfits: A feminist materialist disability concept

Grosz, Elisabeth,

Mate, Gabor, Când corpul spune nu, Curtea Veche, București, 2021.

Probyn, Elspeth, Writing Shame în The Affect Theory Reader

Tușa Ilea, Laura, Haneke’s Amour: Towards a Cinematic Phenomenology of the Misfit.