Camelia Dinu

Cazul Daniil Harms.

Supraviețuirea avangardei ruse

Tracus Arte

2019
 Cuprins

DE CE HARMS? 11
Considerații „tehnice” 14

1. ANTECEDENTE 19
1.1. De la avangarda de prim rang la Marea Teroare 19
1.1.1. Cronologie sumară 20
1.1.2. Jos futurismul! 22
1.1.3. Renegarea avangardei după 1921 32
1.1.4. Prea puține alternative 44
1.2. OBERIU – arta reală, cuvântul, obiectul și universul 50

2. CAZUL HARMS 78
2.1. Profil biografic: jocul cu viața 78
2.1.1. Începutul 79
2.1.2. Viața publică 86
2.1.3. Declarațiile huliganilor 98
2.1.4. Cazul 4246 103
2.1.5. Finalul 129
2.1.6. Recuperări și mărturii 135
2.1.7. Mirajul numelor 148
2.2. Profil artistic: jocul cu literatura 154
2.2.1. Jaloane exegetice și convingeri estetice 154
Marcaje interpretative 155
Principii artistice 168
Exerciții de absurd 185
2.2.2. Sub camuflajul literaturii pentru copii 194
Retragerea în infantil 194
Joaca de-a literatura serioasă 200
Mobilul infracțiunii 214
2.2.3. Ghid de încurajare a violenței 222
Viziunea carnavalesc-grotescă 222
Variațiuni pe tema agresivității 244
Antidot la violență 249
Râsul crud 257
 2.2.4. Anomalia speciei, discursul și metaliteratura 260
Destructurarea speciei literare 260
Compoziția și instanțele 271
Personajul dezafectat 290
„Asta, la drept vorbind, e tot!”: metaliteratura 298
2.2.5. – Elisabeta Bam, deschideți Caietul albastru
cu Întâmplări! 310
Elisabeta Bam. Bam-bam, bam-bam… 310
Volumele Caietul albastru și Întâmplări. Reduplicarea
strategiilor 324
2.2.6. Recurs la intertextualitate: Bătrâna care îl rescrie
pe Dostoievski 340
Palimpsestul raskolnikovian 340
Literatura memorabilă și fascinația intertextului 359
2.2.7. Sub lupa nonsensului social: Leningradul anilor '30 378
Foametea cu sau fără Blocadă 378
Habitatul sovietic. Leningradul ca mit negativ 387

3. RESUSCITAREA 428
3.1. Spre neoavangardă și postmodernism 428
3.2. Harms și underground-ul 434

CONCLUZII 453
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 279
LISTĂ DE ABREVIERI 469
INDEX DE NUME 471
 De ce Harms?

M-am uitat îndelung la copacii verzi

Pacea mi-a umplut sufletul.
Ca întotdeauna, nu am gânduri mărețe și la locul lor.
Aceleași petice, zdrențe și cozi.
Ori se aprinde dorința pământească,
Ori mâna se întinde după o carte preferată,
Ori înșfac o bucată de hârtie,
Dar imediat mă copleșește un dulce somn.
Mă așez la fereastră într-un fotoliu adânc,
Mă uit la ceas, aprind pipa,
Dar mă ridic deodată și mă mut la masă,
Mă așez pe un scaun tare și îmi răsucesc o țigară.
Văd un păianjen mic ce aleargă pe perete
Mă uit la el și nu pot să-mi iau ochii,
Mă împiedică să apuc pana de scris.
Omoară păianjenul!
Dar mi-e lene să mă ridic.
Mă uit în interiorul meu.
E pustiu în mine, monotonie și plictis,
Viața nu pulsează intens,
Totul e ofilit și toropit ca paiele ude.
După ce am trecut prin mine însumi
Stau acum în fața dumneavoastră.
Mă așteptați să vă povestesc despre călătoria mea,
Dar sunt tăcut, pentru că nu am văzut nimic.
Lăsați-mă să mă uit în liniște la copacii verzi.
Atunci pacea îmi va umple sufletul.
Atunci poate că sufletul meu se va trezi
Mă voi trezi și eu și viața intensă va pulsa în mine.1
(„M-am uitat îndelung la copacii verzi…”, 1937)

Cine și-ar imagina, citind versurile de mai sus, că îi aparțin unui popular scriitor pentru
copii, pasionat de jonglerii și trucuri, de gesturi histrionice și comic absurd? La 32 de ani, Daniil
Harms compunea acest text amar, capitulant, ca o anticipare a destinului tragic care i se va
împlini peste cinci ani. Poemul etalează cu sinceritate detalii relevante despre autorul concret:
contemplația, nevoia de armonie, antagonismele și dezordinea existențială, dilemele și supliciile
1
D. Harms, „Ia dolgo smotrel na zelionîe derev'ia”, Lib.ru – Biblioteka Maksima Moșkova,
http://lib.ru/HARMS/xarms_poetry.txt, 03.10.2018.
scriiturii, sarcasmul, interiorizarea, izolarea, insatisfacția. Аrеstаt sub аcuzаţiа dе „duşmаn аl
рoрorului”, Harms a simulat schizofrenia și a convins comisia de specialitate că este bolnav
psihic. Acest ultim truc l-a salvat de la împușcare doar pentru scurt timp, căci evenimente
istorice sumbre au invadat realitatea. A murit dе foаmе lа 37 dе аni în timрul Blocаdеi
Lеningrаdului, într-un ospiciu al NKVD-ului. În anii '60 a fost reabilitat, dar chiar și așa, opera
sa „destinată adulților”, scrisă într-un proces paralel cu cea pentru copii și nepublicată în timpul
vieții, nu a putut apărea oficial în URSS, ci clandestin. Abia după 1990 Harms a fost
„descătușat” și a produs revelații atât pentru cititori, cât și pentru critici.
Să înțelegem „călătoria” lui Harms înseamnă să stabilim cine a fost şi cine este el –
întrebări interconectate care, deși simplist formulate, pot configura din start trăsăturile identitare
ale unui scriitor paradoxal, simptomatic pentru dirеcţiilе modеrnităţii litеrаrе а sеcolului аl XX-
lеа. Mă voi concentra, în mare măsură, asupra primei întrebări, cu probabilitatea condiţionată de
a răspunde la a doua. Voi arăta, pe de o parte, în ce context şi în ce mod un scriitor pentru copii,
a cărui operă „de sertar” destinată adulţilor a fost publicată postum, a ajuns să fie considerat
precursor al absurdului în literatura europeană şi să devanseze acest tip de literatură cu un sfert
de secol, fiind consonant din punct de vedere estetic cu Eugen Ionescu şi Samuel Beckett. Pe de
altă parte, voi demonstra că absurdul harmsian, cu nuanțele și limitările sale, nu a fost doar o
concepție și o structură estetică, ci mai ales o satiră disimulată la adresa manifestărilor societății
sovietice. În acest sens, scriitorul a folosit masca absurdului pentru a releva profunda criză
socială și existențială a Rusiei din anii '20-'40. De asemenea, voi descrie cum este receptat Harms
de către cititorul actual şi care sunt motivele pentru care numele acestui autor inedit se
vehiculează în zilele noastre cu un interes care creşte gradual în domeniul traducerilor, teatrului,
filmului, deşi au trecut mai bine de 75 de ani de la moartea sa. Voi explica de ce a devenit Harms
treptat şi postum o personalitate emblematică a avangardei ruse târzii și în ce fel gruparea
OBERIU (Uniunea Artei Reale), din care a făcut parte, a asigurat supraviețuirea avangardei,
constituind o verigă indispensabilă pentru afirmarea neoavangardei şi apoi a postmodernismului
rus.
Îi datorez enorm acestui scriitor pe care l-am descoperit studentă fiind, într-un stagiu de
studiu la Moscova. Harms m-a purtat spre zeci de lucrări parcurse cu acribie (și spre cercetarea
de doctorat2) despre literatura de avangardă din Europa și Rusia, despre absurdul și grotescul
modernist, despre formulele intertextualității și ale parodiei, despre postmodernism, despre
probleme de sociologie și istorie a Rusiei sovietice etc. etc. Să citesc și să scriu despre Harms a
fost un privilegiu pentru mine.

[…]

2
Materializată în lucrarea Avangarda literară rusă. Configurații și metamorfoze, București, Editura Universității din
București, 2011.
 Concluzii

Ne propuneam în introducerea monografiei să stabilim cine a fost şi cine este Daniil

Harms, intuind că în cazul acestui scriitor există un hiat între etapa când a creat și etapa când a
ajuns la public fără restricții. Am constatat că discontinuitatea este în primul rând una
cronologică: practic, Harms a rămas „un caz închis” cel puțin un sfert de secol, deși, dacă luăm
în considerare faptul că opera sa destinată adulților nu a fost publicată în timpul vieții (cu
excepția câtorva texte), vorbim de un număr mult mai mare de ani. Astfel, scriitorul a fost cvasi-
anonim în timpul vieţii şi a devenit celebru postum. A doua dimensiune a discontinutății este
legată de nivelul receptării operei lui Harms, nivel care mult timp nu a fost pe măsura valorii
autorului. În scurta sa viață a publicat numai literatură pentru copii, iar cealaltă fațetă a operei,
partea scufundată a aisbergului, a rămas în așteptare în contextul evenimentelor istorice și
politice majore care au zguduit Rusia (Revoluția din Octombrie, Războiul Civil, Primul Război
Mondial, Blocada Leningradului, instaurarea totalitarismului). În perioada sovietică, după
reabilitarea formală, nu s-a vorbit în continuare despre creațiile „mature” ale lui Harms, împietrit
sub eticheta de scriitor comic pentru copii. Restricțiile asupra operei au fost definitiv ridicate
abia la începutul anilor '90 ai secolului trecut, când creațiile de substanță au ajuns în sfârșit la
cititorul rus. În intervalul '60-'80, Harms a circulat în samizdat și a devenit o figură aproape
mitologică pentru noua generație care își definea propria estetică și fundamenta postmodernismul
rus sub titulaturi succesive mai mult sau mai puțin originale: „neoavangardism”,
„neomodernism”, „postavangardism”, „transavangardism”, „hiperrealism”, „conceptualism” etc.
Nu puțini dintre intelectualii care au încercat să-l popularizeze pe scriitor în acest interval au
suferit ei înșiși represiuni, după cum am văzut. Printre acești creatori entuziaști, avangardistul
târziu și-a găsit destui emuli și s-a ajuns ca opera lui să influențeze în mod substanțial direcțiile
literaturii ruse contemporane. Astfel, în ciuda unui start atât de inhibitor, Harms a devenit în
zilele noastre un autor cu o cotă vаlorică ridicаtă, fiind рrintrе cеi mаi рromovаţi şi trаduşi
rерrеzеntаnţi аi аvаngаrdеi rusе târzii, nu numai în Rusia. Iată de ce, ca să înțelegem cine este
Harms, se cuvine să conștientizăm că el rерrеzintă un cаz deosebit dе rеcерtаrе аtât în рroрriа
ţаră, cât şi реstе hotаrе, рrin dinаmicа imаnеntă а раrcursului rеcерtiv şi рrin durаtа nеcеsаră
câştigării рoziţiеi dе cаrе sе bucură în zilеlе noаstrе în litеrаturа еuroреаnă.
Într-una dintre cheile de lectură posibile, compozițiile lui Harms se parcurg cu lejeritate.
Sunt scurte, amuzante, unele de câteva rânduri și descriu scene citadine cotidiene, făcând
concurență genului jurnalistic cabotin. Și cum să nu fie la îndemână Harms, când afli din
miniaturile lui că oamenii se înghesuie în tramvai și se iau la ceartă, că mulțimea asistă
impasibilă la o încăierare pe stradă, că se stă la coadă (drept este că nu mai stăm la coadă la
Alimentara, ci la reduceri), ba chiar că, „din prea multă curiozitate, o bătrână a alunecat de la
fereastră, s-a prăbușit și s-a zdrobit”? Totuși, în prezenta monografie am vehiculat insistent ideea
că avem de-a face cu un scriitor bizar, complicat, chiar abscons. Care ar fi justificările pentru
astfel de calificative? Harms s-a format și a creat sub auspiciile avangardei ruse, mai precis ale
futurismului, care atinsese apogeul în jurul lui 1915. Ulterior, în ciuda aparentei remisii,
fenomenul a continuat să vibreze în diferite ipostaze, mai mult sau mai puțin tangente cu
obiectivele sale originare. De altfel, modernismul rus și varianta exacerbată a acestuia,
avangarda, au creat un context foarte generos pentru manifestarea a numeroase opțiuni estetice.
Adept în comportament și viziune al excentrismului cubofuturist, Harms era o prezență inedită,
după cum reiese din relatările contemporanilor săi. Cât privește convingerile estetice, ele i s-au
configurat în decorul avangardei ruse, dar și dincolo de ea, căci structura lui Harms era a unui
artist plurivalent și vizionar. Este un autor dificil, pentru că a refuzat reprezentările consacrate
despre artă, s-a distanțat de tradiţie şi a folosit alternative culturale (de pildă, gândirea infantilă și
viziunea carnavalescă). În ansamblu, opera lui proiectează căutări spirituale paradoxale,
reflectate în manifestarea uneori agresivă a poziţiei artistice. Discursul mizează pe concizie și pe
principiul dizarmoniei, identificabil la toate nivelurile textului, generând imaginea „pe dos” a
lumii. După cum am arătat cu fiecare ocazie pe parcursul lucrării, Harms deține trăsăturile
identitare ale unui scriitor simptomatic pentru dirеcţiilе modеrnităţii litеrаrе а sеcolului аl XX-
lеа.
Sub aparenta simplitate a creațiilor, avangardistul a exploatat în avans tehnici și strategii
literare care au devenit definitorii pentru direcții importante ale literaturii ruse contemporane. Nu
uităm nici încadrarea lui, post factum, în clasa marilor scriitori ai absurdului european. Cine știe
cum s-ar fi configurat literatura europeană modernistă a absurdului, dacă textele „mature” ale lui
Harms ar fi fost publicate la timp, adică cu douăzeci și cinci de ani înainte ca S. Beckett și E.
Ionescu să fi ajuns ei înșiși la cititori?
În monografie am încercat să realizăm un portret cât mai fidel al unui autor deloc
comod, dar cu atât mai provocator. Am arătat în ce fel „cazul Harms” a avut niște antecedente,
cu alte cuvinte, care au fost pârghiile artistice care au servit la constituirea concepțiilor
scriitorului, în decorul eterogen al modernismului rus, dominat de spiritul avangardei și în mod
special de futurism, cu variațiunile sale mai mult sau mai puțin oportune, după ce depășise
punctul de glorie. Am arătat și care era situația grupărilor literare din anii '20-'30, atmosfera
epocii și mai ales atitudinea gradual opresivă a puterii față de manifestările artistice, culminând,
în 1934, cu proclamarea realismului socialist. În 1928, când se afirma gruparea OBERIU, al cărei
inițiator și animator principal a fost Harms, mișcările avangardiste și mai ales futurismul păreau
că nu mai au nicio șansă de a reînvia atmosfera exaltat experimentală și nonconformistă de
odinioară. Am descris componența și viziunea grupării OBERIU care a însemnat foarte mult în
traseul artistic al lui Harms, dar de care el s-a detașat parțial, urmându-și propriile direcții.
Am realizat un profil biografic al autorului, căci viața lui Harms a fost un spectacol
savuros și excentric ce nu poate fi delimitat de operă. În această parte a monografiei o contribuție
notabilă o reprezintă traducerea și analiza comparativă a proceselor-verbale din timpul
interogatoriilor lui Harms și ale camarazilor săi. Documentele arată poziția aberantă a puterii față
de scriitori și drama acestora.
În secțiunea dedicată operei lui Harms am urmărit, în prima parte, delimitarea și
evoluția concepțiilor artistice ale autorului, poziționarea lui în galeria unor scriitori analogi
(urmărind diferite criterii de concordanță, inclusiv apartenența la estetica absurdului). Am
analizat creațiile pentru copii ale lui Harms, cărora li s-a acordat mai puțină importanță de către
exegeți, dar care sunt indispensabile pentru a-i înțelege universul ficțional pe deplin. Să nu uităm
că Harms a publicat în timpul vieții doar literatură pentru copii, iar „cealaltă” literatură era creată
clandestin, într-un proces paralel. Am arătat că cele două direcții au interacționat estetic în mod
esențial. În plus, am investigat creațiile destinate copiilor pentru care autorul a fost acuzat de
„activitate antisovietică” și am explicat în ce măsură erau subversive. Tot în acest capitol am
analizat problematica violenței, dominantă și șocantă în universul harmsian. Ne-am oprit apoi
asupra celor mai importante tehnici și strategii (destructurarea genului și a speciei, mutațiile
instanțelor narative, metaliteratura, intertextualitatea) care constituie principalele argumente
pentru a-l proiecta pe autor dincolo de estetica avangardei, în traseul complex de anticipare și
fuziune cu postmodernismul rus. Am cercetat cele mai lungi creații harmsiene, aflate la
extremități cronologice (piesa Elisabeta Bam și nuvela Bătrâna), pentru a înțelege evoluția
artistică a scriitorului, dar și elementele care au rămas constante, definitorii. Acestea din urmă
sunt reflectate în două volume de proză scurtă examinate și ele, Întâmplări și Caietul albastru.
Un aport important al întregii monografii este analiza minuțioasă pe text, demers deloc facil în
cazul unui autor avangardist, caleidoscopic în alcătuirea sa. De altfel, plurivalența interpretărilor
reiese din insistența cu care ne-am aplecat asupra anumitor texte, privite de fiecare dată cu altă
lupă și generatoare de sensuri surprinzătoare, uneori complet diferite. În ultima parte a acestei
secțiuni ne-am distanțat de clasarea lui Harms ca autor al absurdului, tendință care poate deveni
excesivă. Am demonstrat că există o direcţie de cercetare tangentă la fel de importantă, şi anume
dezvăluirea absurdului vieţii cotidiene din Leningradul anilor '30-'40 și a faptului că nonsensul
harmsian este de fapt reflectarea nonsensului epocii. Fără a-l exclude, am mutat în plan secundar
absurdul estetic și mijloacele lui și ne-am concentrat pe absurdul realității, consultând
concomitent studii notabile de sociologie. În ultimul capitol am arătat în ce fel arta oberiuţilor și
mai ales a lui Harms a depăşit limitele cronologice ale grupării, în ce fel multe dintre achiziţiile
acestor artiști au fost valorificate de literatura rusă din underground, iar mai apoi de cea
postsovietică. Deși părea că avangarda rusă era un subiect îngropat, s-a dovedit că ea a
supraviețuit și a valorificat moștenirea artistică a unui scriitor care în sfârșit și-a câștigat locul
binemeritat în istoria literaturii ruse și mondiale. Este unul dintre puținele miracole împlinite
pentru Harms, care se întreba sceptic: „Există oare miracole? Iată o întrebare la care aş vrea să
aud răspunsul”. „Eliberarea” sa completă (și miraculoasă!) s-a produs după 1990, anticipată fiind
poate de asteroidul care îi poartă numele (6766 Kharms), descoperit în 1982. Acest corp ceresc îl
proiectează în infinit, un alt concept care îl fascina pe scriitor: „Infinitul, iată răspunsul la toate
întrebările. Toate întrebările au un singur răspuns. Și de aceea nu există multe întrebări, există o
singură întrebare. Întrebarea este: ce este infinitul?”.
Și, ca să încheiem în spiritul lui Harms, nu mai putem spune decât „Asta, la drept
vorbind, e tot!”…