36. Familia Enterobacteriaceae. Caractere generale.

(Gabriela
Loredana Popa)

36. 1. Definiţie. Încadrare

Familia Enterobacteriaceae cuprinde un număr foarte important de genuri şi specii de
microorganisme semnificative din punct de vedere medical. Această familie reprezintă probabil
cea mai larg reprezentată grupare taxonomică, intens studiată, atât din punct de vedere al
microbiologiei fundamentale cât şi datorită implicaţiilor practice, clinice.
Numele acestei familii a fost propus în anul 1937, dar Serratia marcescens a fost descrisă şi a
primit acest nume în 1823. Este adevărat că tulpinile de S. marcescens, producătoare de pigment
caracteristic de culoare roşie, sunt uşor de identificat şi în acelaşi sens se estimează că prezenţa lor
a fost luată în discuţie cu circa 3 secole înainte de Hristos. Salmonella typhi a fost descrisă în 1884,
iar Yersinia pestis, după încă 10 ani.
Dacă în 1974, familia includea 12 genuri şi 36 de specii, iar în 1994, 30 de genuri şi 107 specii,
în momentul de faţă familia Enterobacteriaceae cuprinde peste 40 de genuri de microorganisme
semnificative din punct de vedere medical şi peste 150 de specii (în cazul în care nu luăm în
considerare clasificarea genului Salmonella în peste 2.390 de specii).

36. 2. Caractere generale

36. 2. 1. Habitat
Enterobacteriile se pot găsi în apă, pe sol, pe plante sau pot coloniza în mod normal intestinul
omului şi animalelor. Totuşi trebuie reţinut că peste 90% din flora intestinală normală umană este
formată de germeni anaerobi.
Unele dintre genuri (Shigella, Salmonella, Yersinia) cuprind specii patogene pentru om, în timp
ce altele (Escherichia, Enterobacter, Klebsiella, Proteus etc) cuprind specii saprofite sau
condiţionat patogene (cu excepţia anumitor tulpini, patogene) şi se găsesc în flora normală
gastrointestinală, sau de ex. în flora tractului respirator superior.
Când se utilizează termenul de „bacterii enterice”, unii autori includ şi alte genuri precum
Pseudomonas sau Vibrio, care nu fac parte din familia Enterobacteriaceae.
 36. 2. 2. Caractere morfotinctoriale
Sunt bacili Gram-negativi (multe dintre specii având o dimensiune de aproximativ 2-3 /
0,6μm), cu capete rotunjite, care nu se pot diferenţia prin microscopie optică, mobili cu cili
peritrichi (ex. Salmonella spp, Proteus spp.), sau imobili (ex. Shigella spp., Yersinia pestis,
Klebsiella spp.), nesporulaţi; unele specii pot prezenta capsulă (ex. Klebsiella pneumoniae).

36. 2. 3. Caractere biochimice şi caractere de cultură

Sunt germeni nepretenţioşi care se pot multiplica pe medii simple, aerobi facultativ anaerobi,
utilizează fermentativ glucoza cu sau fără producere de gaz, sunt oxidază-negativi, catalază-
pozitivi, reduc nitraţii la nitriţi, se pot cultiva pe medii obişnuite formând colonii de tip S, R
(„vechi”) sau M (pentru speciile capsulate), pot fermenta (ex. Escherichia coli, Klebsiella spp.)
sau nu lactoza (ex. Salmonella spp., Shigella spp.). De altfel, caracterele biochimice sunt foarte
importante în identificarea enterobacteriilor. În Tratatul de Microbiologie şi Infecţii Microbiene
(Topley and Wilson’s, 2005), nu mai puţin de 11 pagini de tabele (1.319-1.329) sunt dedicate
caracterelor biochimice ale enterobacteriilor (de menţionat că această prezentare reprezintă o
simplificare şi prescurtare privind acest subiect).

36. 2. 4. Structura antigenică

36. 2. 4. 1. Lipopolizaharidul (LPZ) caracteristic microorganismelor Gram-negative este
format din:
- lipidul A, responsabil pentru activitatea toxică, format din unităţi dizaharidice de glucozamină
fosforilată de care se ataşează acizi graşi cu lanţ lung de atomi de carbon (ex. acidul β-
hidroximiristic cu 14 atomi de carbon), care este prezent la toate enterobacteriile şi care se găseşte
în natură numai în această structură particulară, lipidul A. De lipidul A se ataşează:
- polizaharidul format dintr-un miez (core) similar la toate bacteriile Gram-negative şi o serie
de unităţi terminale repetitive care diferă de la specie la specie (antigenul O). Antigenul O este
termostabil, rezistent la alcool. Poate fi detectat prin reacţii de aglutinare cu antiseruri specifice.
Antigenul O este asimilat cu termenul de endotoxină. Formele „R” sintetizează un LPZ care nu
conţine elementele repetitive ale polizaharidului O, caracteristice culturilor „S”.
Faţă de antigenul O apar în special anticorpi din clasa IgM. Fiecare gen cuprinde antigene O
specifice, dar un microb poate avea mai multe structuri antigenice diferite, de exemplu:
 - pot exista antigene O comune la E. coli, Shigella;
- pot exista reacţii încrucişate între E. coli, Klebsiella, Providencia, Salmonella;
- anumite structuri antigenice O de la E. coli reacţionează încrucişat cu structuri antigenice
izolate de la genul Vibrio, cu structuri antigenice de grup sangvin sau alte antigene de suprafaţă de
la celulele animale.

36. 2. 4. 2. Antigenul H este de natură proteică; denaturat de alcool (50) şi de temperatură

(70C). Este localizat la nivelul flagelilor (nu există la speciile imobile). Are antigenicitate mai
mare decât antigenul O (dominant); de aceea, pentru a putea apărea combinaţia cu antigenul O, în
anumite situaţii, antigenul H trebuie denaturat în prealabil. Antigenul H poate fi detectat prin reacţii
de aglutinare cu antiseruri specifice (în special cu anticorpi din clasa IgG).
Anticorpii anti-H imobilizează bacteria, atenuând virulenţa microorganismelor mobile, fiind
probabil cauza apariţiei variaţiei de fază la Salmonella. Variaţia de fază este proprietatea bacteriei
de a altera exprimarea unui anumit tip de antigen flagelar.

36. 2. 4. 3. Antigenul K se situează extern faţă de antigenul O, la bacteriile capsulate. Este un

antigen polizaharidic, parţial stabil la temperatură. Dacă este organizată o structură capsulară,
aglutinarea cu antigenul O va fi inhibată. Au fost identificate şi structuri asemănătoare antigenului
tipic capsular; spre ex. la E. coli există antigenul K1. Antigenul K este implicat şi în patogenitate,
favorizând rezistenţa la fagocitoză a bacteriei şi contribuind la invazivitate.

36. 2. 4. 4. La Salmonella typhi există în mod suplimentar antigenul Vi (de virulenţă) care face
parte din antigenele „de înveliş” ale acestei bacterii, are structură polizaharidică şi este implicat în
scăderea complementului seric, leucopenie, capacitatea de multiplicare intramacrofagică. Poate
„masca” antigenul O, acoperindu-l. Antigenul Vi se poate identifica prin reacţii de aglutinare cu
antiseruri specifice.
Clasificarea antigenică a enterobacteriilor indică adesea prezenţa fiecărui antigen specific, de
exemplu E. coli O55:K5:H21 etc.

36. 2. 4. 5. Unele enterobacterii elaborează şi exotoxine, spre exemplu toxina Shiga produsă
de Shigella dysenteriae tipul 1, verotoxina produsă de E. coli O157:H7 etc.
 36. 2. 4. 6. Majoritatea enterobacteriilor prezintă fimbrii, de natură proteică (există 6 tipuri de
fimbrii); unele enterobacterii prezintă şi proteine filamentoase (ex. E. coli) care par să aibă rol în
patogenitate.

36. 2. 5. Caractere de patogenitate

Adezinele
Practic toate bacteriile Gram-negative prezintă fimbrii (pili), indispensabili pentru aderarea de
mucoase, acesta fiind primul pas în vederea colonizării şi multiplicării iniţiale.

Toxinele
a). Exotoxinele: toxina Shiga (Shigella shiga), toxina Shiga-like (la Shigella şi la unele tulpini
de E. coli), toxina LT (termic labilă) la E. coli (asemănătoare cu exotoxina vibrionului holeric) etc.
Ar mai fi de menţionat existenţa unor citotoxine produse de E. coli care sunt alfa-hemolizine
(exotoxine); beta-hemolizinele rămân legate de celulă şi inhibă fagocitoza şi chemotaxia
leucocitelor.
b). Endotoxinele (Antigen O) sunt incluse în peretele tuturor germenilor Gram-negativi, putând
determina în cazul unei eliberări masive (distrugerea brutală a unui număr mare de bacterii) şocul
endotoxic. Administrarea experimentală a lipopolizaharidului la animal determină febră,
leucopenie, trombocitopenie, CID (coagulare intravasculară diseminată), activarea sistemului
complement şi eliberarea de substanţe vasoactive proinflamatorii.

Achiziţia de fier
O serie de enterobacterii sintetizează o componentă care are capacitatea de a chela fierul
(siderofor), complexul format fiind apoi recaptat de către bacterie (de exemplu, aerobactina de la
E. coli).

Structurile capsulare
Antigenele de tip K ale E. coli au structură proteică şi sunt importante în colonizare; diminuă
opsonizarea şi fagocitoza. Antigenul K1 este un polimer al acidului N-acetil-neuraminic. Este
similar cu structuri proprii gazdei şi este slab imunogen.
Klebsiella prezintă un antigen K (şi respectiv o capsulă) bine reprezentat.
Antigenul Vi de la Salmonella typhi acoperă (maschează) antigenul O şi are importanţă în
invazivitate.
 Plasmidele
Sunt importante pentru faptul că transmit atât informaţii genetice legate de rezistenţa la
antibiotice (factor R) cât şi pentru virulenţă.

36. 3. Povestire adevărată

Un pacient de sex masculin, în vârstă de 33 ani, este cunoscut cu diagnosticul de leucemie
acută promielocitară de circa 1,5 ani; se internează pentru administrarea tratamentului
chimioterapic şi pentru realizarea unui transplant de celule stem.
La circa 3 ore de la administrarea profilactică de imunoglobuline pe cale i.v., pe un cateter fixat
anterior, pacientul devine febril (temperatură 39,5ºC).
S-a recoltat sânge pentru hemoculturi şi după aceasta s-a administrat o asociere între o
cefalosporină de generaţia a 3-a şi gentamicină. Sângele a fost însămânţat în bulion sânge, cu
trecere „oarbă” după 18 ore, pe geloză-sânge şi pe un mediu care conţinea eozină şi albastru de
metilen. După încă 24 ore, apar culturi (de tip „S/M”) pe ambele medii, se apreciază că este vorba
de colonii lactoză-pozitive, iar examenul microscopic al coloniilor izolate relevă prezenţa unor
bacili Gram-negativi.
Se realizează teste biochimice pe „medii multi test”, microorganismul fiind glucoză-pozitiv şi
lactoză-pozitiv, hidrogen sulfurat-negativ, citrat-pozitiv, imobil, indol-negativ, urează-negativ.
Analiza preliminară orientează spre o enterobacterie, dar, se face testul oxidazei care este pozitiv.
Efectuând şi alte testări, diagnosticul final a fost: infecţie cu Agrobacterium radiobacter la un
pacient cu imunodepresie. Testarea sensibilităţii la antibiotice şi chimioterapice a recomandat
continuarea tratamentului cu imipenem.
Evoluţia a fost favorabilă, iar la 3 săptămâni de la episodul acut s-a putut realiza tratamentul
chimioterapic şi pacientul a fost pregătit pentru transplantul cu celule stem.
Discuţie
Nu orice bacil Gram-negativ, glucoză-pozitiv şi lactoză-pozitiv este o enterobacterie. Testarea
sensibilităţii la antibiotice şi chimioterapice a revelat o tulpină rezistentă la majoritatea
medicamentelor testate, prezentând sensibilitate numai la ticarcilină, imipenem şi ciprofloxacină.
Având în vedere faptul că a fost vorba de o infecţie la o gazdă imunodeprimată, diagnosticul
bacteriologic şi testarea sensibilităţii le medicamentele antibacteriene sunt strict necesare.